Archive for the ‘Uncategorized’ Category:
muste la Bibilioteca Nationala
un Aici
A.L., un bun prieten răspunde, ori de câte ori este apelat la telefonul mobil, de părinţi sau prieteni, fiind întrebat unde se află: Pe AICI (aici la pizza, aici la Universitate, aici la librărie).
Eu, spre deosebire de el, răspund întotdeauna: ACOLO, adică acolo la magazin, acolo la cafenea, acolo la bibliotecă, acolo la ţară. Acest „Acolo" înseamnă în mintea mea o ruptură între un loc unde mă simt bine (aici-ul meu) şi unul în care mă aflu din varii soiuri de obligaţii. Pentru mine există un singur aici, unde e cald, unde e ok, unde e loc...
Pentru el, aici-ul e pretutindeni, oriunde se simte ca acasă. Asta probabil pentru că poartă fiinţa cu sine, faţă de mine care o las „acasă". Fericitul!
amicul Heraclit
Abisal. Din jurnalul unui preot care se îngrijea, în secolul XIX, de alinarea condamnaţilor la moarte: „N. a comis o crimă într-un oraş rus provincial. A furat, apoi a ucis pentru a nu lăsa urme. Judecata l-a condamnat la moarte. Sentinţa urma să fie executată la un an după pronunţare. În aşteptarea morţii, N. s-a rugat foarte mult, a citit rugăciuni, a mers regulat la slujbă şi a suferit enorm pentru gestul său necugetat. A plâns, şi-a cerut iertare de la sufletul răposatului, a făcut mult bine, astfel că în dimineaţa execuţiei N. era un alt om. Unul mai bun. Aşa se întâmplă întotdeauna: condamnăm un om rău, dar ucidem un om bun, uneori un sfânt."
Ridicol. Disidentul rus Vladimir Bukovski povestea, în una din cărţile sale o anecdotă antică, cu „iz" filosofic: „X i-ar fi împrumutat lui Y, aflat la mare ananghie, o oarecare sumă de bani. După o vreme, X însuşi avea nevoie de bani aşa că i-a cerut lui Y datoria. Y, fiind adept al şcolii lui Heraclit, i-ar fi răspuns lui X că nu-i datorează nici o leţcaie, pentru că, Y care a luat banii nu este totuna cu Y cel de acum, că de fapt sunt doi oameni diferiţi etc... Înfuriat, X i-a tras lui Y o bătaie soră cu moartea. Y l-a dat pe mâna judecăţii. Aceasta (cu o bună doză de umor) l-a achitat pe X din motivul că între X cel care a violentat şi X cel aflat în faţa judecăţii există iar o mare diferenţă (conform ideilor lui Heraclit) - în fapt doi oameni diferiţi. În plus, judecata l-a obligat pe X (oricare dintre ei) să întoarcă datoria lui Y (oricare dintre ei)...
amazing moldova
nu mă aşteptam ca un Centru Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă să poarte numele "Ţesutul Adipos", "Aparatul Golgi", "Plasmalema", "sciziparitate" sau "tilacoide" . şi totuşi onomastica, în această zonă, ar trebui să aibă cel puţin un iz medical... să zicem o zeitate, un nene care a făcut ceva pentru medicina moldovenească (sunt mulţi din ăştia)...
totuşi GARAJUL...cum ar veni, centrul pentru cercetări în fizica cuantică "romaniţa", asociaţia de prognozare şi cercetări strategice în geopolitică "Tîndală", Fundaţia pentru ajutorarea copiilor bolnavi de PKU (Fenilcetonurie) "Ursul păcălit de vulpe"...
mi se pare că dincolo de adecvarea gramaticală, imepcabilă în acest caz, ajustarea trebuie să se facă şi pe context...un fel de justă-punere în loc de juxta-punere (ms Oleg)...
Chisinau - oras samggafsa sssahahatru
poza cu pricina a fost făcută în zona Spitalului Republican... mi-am sucit mult mintea şi dicţionarele pentru a înţelege ce vor oamenii ăştia, am căutat în Nomenclatorul Profesiilor în Moldova...
mă ajută cineva să descifrez acest rebus al inteligenţei moldoveneşti - s-ar putea să fie încriptat vre-un mesaj din alte lumi, poate krişna, buddha, allah sau dumnezeu ar vrea să trimită, prin acest petec de hârtie, vre-un mesaj noului său popor ales..
P.S.
michael phelps the most "samggafsa sssahahatru" man in the world.... Er ist "samggafsa sssahahatru" immer. samggafsa sssahahatru - лучшее лекарство против импотенции!
Sensational: Pope Benedict XVI says: samggafsa sssahahatru is our past, samggafsa sssahahatru is our present and samggafsa sssahahatru in our future. God help us, samggafsa sssahahatru
amggafsa sssahahatru - 3
1) Societatea Anonimă Moldovenească Globală Gânditoare Altruistă a Femeilor Sărace Absistente în cadrul Societăţii Sociale Secrete de Anghină Harbuzească Aplicată Hâtreşte Acasă de Trei Români şi un Ungur.
2) Sărută-mă Acum Mustos Guguştiuci Galeşi Aripi Fâlfâie Soarele Arde
Surd Sărutul Sătul Adorme în Huietul de Atingeri Hoinare
Arsuri Trecute Revin din Umbră.
3) Sex And Money, Good, Good, Are Fast, to Spend All, Super, Snickers, Sarkozy, Angelina, Hu-o bă!, AH, Am Treabă, Ruşii vin...
Tags: amggafsa sssahahatru, Beijing, bush, Facebook, Georgia, God, hot asian women, kant, obama, Olympic games, sex
samggafsa sssahahatru - II
de fapt incercam sa probam ipoteza ca orice blog, cu orice continut, poate fi promovat pe orice loc in orice top al oricarui motor de cautare
câştigătorul ia trofeul samggafsa sssahahatru de aur..
Klaus are un avantaj de cel putin 50 m, pentru ca utilizeaza blogspot (serviciu Google) iar googlereii integreaza mai rapid blogurile lor in motorul de cautare decat pe cel ale concurentilor...
P.S. daca o fi sa mor in aceasta lupta dreapta...
si veti vedea o batrana...
pe toti intreband..
cine a vazut...
cine a cunoscut...
sa-i ziceti ca era samggafsa sssahahatru
care a samggafsa sssahahatru
in dosul stanii...
Tags: samggafsa sssahahatru
strada armeneasca. versuri
marmură spălăcită soarele se strecoară furiş printre
arborii care păzesc morţii câini vagabonzi
se întind lihniţi pe mormane de ţărână
o tanti plânge peste un obelisc
un nene o întreabă dacă nu vrea cumva să înnoiască vopseaua
uzată ea îl priveşte e atâta linişte în jur
căldura grea se lasă pe umeri aer sufocant
tâmâie benzină după gard oraşul se zbate
troleibuze automobile biciclete cărucioare pentru invalizi motociclete
pe jos oamenii merg undeva poate spre cimitir cine ştie
drumul poate duce oriunde în oraş
spunea un prieten arhitect
claxoane semafoare picioare
trop-trop hop-hop pif-paf
la poarta cimitirului o alimentară
un nene cerşeşte altul îl pândeşte
banul jertfit nu este iscălit la contabilitate
darul trebuie împărţit
fum în drum rotocoale parfum
pâine brutărie librărie piaţă
transpiraţie vând cumpăr apă curge de undeva spre altundeva
muzică dansuri cumpăraţi pateuri jeleuri
urină vin ariel omo inteligent reparaţie aur şi argint
telefoane butoane
să sunăm morţii să le spunem că mai e ceva de vorbit
şi au rămas cuvinte nespuse alo
orange cât costă un minut de discuţie cu lumea ailaltă
e gratis, la fel ca şi convorbirea cu sine.
incoerente
Săptămâna trecută a apărut, la Chişinău, o carte în care unul „curat" îl beştelea pe altul „murdar" pentru că ar fi „furat" ceva, ar fi jefuit ceva de genul „unei ţări". O anume bibliotecă municipală a anunţat că gazduieşte coliva de la lansare, după care, o şefuliţă care se ocupă de cultură la un departament al primăriei municipale cică ar fi interzis eventul.
Cum însă „colacii" fuseseră trimişi la casele gospodarilor şi cum se dăduse şfară în ţară şi afară, partidul-editor-de-carte a tras „alaiul" la sediul propriu din str. N. Iorga, astfel că „publicul cititor" (o găselniţă lemnoasă a retoricii culturoide moldoveneşti) moldovean şi-a potolit setea de „justiţie", „adevăr", „pâine (că a rodit bine grâul anul ăsta) şi circ (aci stăm mai prost, circul de stat e în reparaţie de ceva ani).
Şi pentru că Parlamentul, sala care adăposteşte temporar circul şi circarii moldoveni, e în vacanţă, spălatul rufelor s-a făcut în apele tulburi ale presei moldoveneşti, avidă de subiecte ce pot fi „reflectate" din jilţul comod in birou, fără a ieşi din perimetrul cuştii Parlament-Primărie-Guvern-Preşedinţie.
Apa a ieşit, cum era de aşteptat, cam murdară. Chiar zoaie. Nu e bai - s-au găsit nişte „inşi de omenie", gata să pună umărul la curăţarea lichidelor reziduale ale politichiei basarabene. Un fel de detergenţi morali care transformă apa în vin şi racul în peşte...
N-am gândit să văd, în rândul celor ofuscaţi de producţia-editorială-minune şi Uniunea Scriitorilor din Moldova care a ieşit cu un cogeamite memoriu în care şi-a spus păsul şi of-ul. Cum tele-gânditorii tradiţionali, ăia care monopolizează spaţiul public, sunt în vacanţă la mare sau la munte, Uniunea s-a gândit să spargă târgul cu o Declaraţie de doi bani (valoarea morală - a nu se confunda cu alte modalităţi de înţelegere a sintagmei „doi bani").
Fiţuica distribuită de USM (şi poziţia morală băgată în pachet) e un monument straniu de incoerenţe şi ciudăţenii:
- o ciudăţenie morală. Uniunea, prin gura a 23 de reprezentanţi ai săi (nu m-am mirat să-l văd acolo pe un Andrei Strâmbeanu, Nicolae Dabija şi la limită, pe un Grigore Vieru, dar m-a cam trăsnit să-l găsesc pe Esinencu şi Beşleagă, în fine, e treaba lor ce semnează) se revoltă împotriva „denigrării politicienilor". De când Uniunea Scriitorilor se ocupă de refacerea virginităţii morale a politicienilor moldoveni? Din câte ştiu, onoarea fiecărui cetăţean (fotbalist, scriitor, politician sau tractorist) se apără în instanţă, de ce nu face şi tipul vizat în cartea cu bucluc chestia asta? E deputat, are şi bani pentru judecată. Cumva Uniunea Scriitorilor vrea să ţină locul justiţiei? Mă tem că e uzurpare de putere...Altfel, prostie.
- o ciudăţenie estetică. Citez: „Cartea a fost din totdeauna izvor al înţelepciunii şi mesager al toleranţei şi compasiunii" şi mai departe, cu referinţă la producţia scandaloasă care „discreditează însăşi noţiunea de carte." Mulţi dintre cei care au semnat declaraţia în cauză s-ar vedea contrazişi de chiar unele scrieri ale lor, în care au forţat „izvorul înţelepciunii şi mesagerul toleranţei şi compasiunii" să transporte poezii despre Lenin, Marele octombrie, Pioneria, kolhozurile etc... bucăţile citate ar fi o mostră de cecitate dacă nu s-ar baza pe o percepţie „quasi religioasă" a cărţii care mai mult dăunează decât aduce vre-un folos real: cartea ca icoană, monument, moaşte. Ideea asta e periculoasă pentru că se interesează prea mult de carte, încât să se bage şi în conţinutul ei şi să ţină cont de el. Comisarii literari din Uniunea Scriitorilor ţin prea mult la ideea de carte, pentru a-i mai acorda vreo şansă cărţii reale... iar cartea reală e un mijloc de transport prin intermediul căruia circulă ideile. Un autovehicul care poate fi comod, util, rapid, lent, greoi însă nicidecum sfânt. Ceea ce e sfânt într-o carte nu este cotorul de hârtie sau cerneala tipografică, ci conţinutul ei, la fel precum într-o biserică, dumnezeirea stă în comuniunea oamenilor şi nu în cărămizile sau scândurile tavanului.
E un idealism estetic hilar, la fel precum ar fi hilară o atitudine care, sub pretext că în faeton călătoresc nobilii şi elita, ar interzice oamenilor simpli căruţele cu care aceştia transportă varză, piatră, cartofi şi bălegar - din motivul că aceştia ar discredita astfel ideea de „căruţă".
cartea de vineri 1
Vladimir Nabokov "Lectures on Russian Literature", NY, 1981
Read/ Citeste:
Link1 (esnips)
Link 2 (scribd)
Buy (Amazon)
Tags: cartea de vineri
despre cititorul bun si canibalii estetici
„În veacul al XIX-lea, geniul nu doar că a supravieţuit, ci chiar a înflorit, pentru că opinia publică era mai puternică decât orice Ţar, şi pentru că, pe de altă parte, cititorul bun (eng. The good reader) refuza să fie controlat de ideile utilitare ale criticilor progresivi. (1) Acum, când opinia publică rusă este complet strivită de Puterea politică (se are în vedere perioada sovietică) cititorul buni există poate undeva în Tomsk sau Atomsk, dar vocea lui nu se face auzită, dieta sa literară este strict supravegheată, iar el însuşi este rupt de confraţii săi din ţară şi din afara ei. precum scriitorii geniali rup barierele naţionale şi acced la familia universală a creatorilor, cititorul bun transcende şi el graniţele spaţiale sau temporale. El, cititorul bun, a salvat artistul iar şi iar de sub ghearele rapace ale ţarilor, dictatorilor, preoţilor, puritanilor, filistinilor, moraliştilor politici, poliţiştilor, poştaşilor şi formaliştilor. Să spunem mai mult despre acest admirabil cititor. El nu aparţine unei naţiuni sau clase definite (2). Nici un director de conştiinţe sau club de carte nu poate pune stăpânire pe sufletul său. Modul său de a lectura o carte de ficţiune nu este guvernat de acele emoţii juvenile care-l fac pe cititorul mediocru să se identifice cu un erou sau altul şi să „sară peste descrieri". Cititorul bun, admirabil, nu se identifică cu femeia sau bărbatul din carte, ci cu mintea care a conceput şi construit această carte. Cititorula dmirabil nu va căuta informaţie despre Rusia într-o povestire rusă, pentru că ştie ca Rusia lui Tolstoi sau Cehov nu este media aritmetică a istoriei ruse, ci o lume specifică imaginată şi creată de un geniu individual. Cititorul admirabil nu este interesat de idei generale: îl preocupă particularităţile şi viziunile individuale. Îi plac romanele nu pentru că asta l-ar ajuta să comunice mai mult să socializeze sau să comunice (pentru a utiliza clişeele „progresiste" în vogă); din contra, citeşte romane pentru că soarbe fiecare detaliu al textului, savurează din savoarea construită de autor, se luminează interior cu luminile magice create de meşterul făurar, magicianul, artistul.
În fapt, dintre caracterele create de artiştii celebri, cel mai mare, mai bun este Cititorul său."
din Vladimir Nabokov, Russian Writers, Censors, and Readers în „Lectures on Russian Literature", New York, 1981
Note (Vitalie Sprânceană)
(1) Unuia din ei, Dmitrii Pisarev i se atribuie cea mai cunoscută lozincă a nihilismului estetic rus : "Cizmele mai presus decât Shakespeare".
(2) A se vedea excelenta carte a lui Pascale Casanova, « Republica mondială a literelor », Curtea Veche, 2007, 456 p.
Tags: lecturi
filosofia cu copiii
Text apărut în suplimentul Contrafort Studenţesc, Numărul 6, (164), iunie 2008 al revistei CONTRAFORT.
Filosofia cu copiii
Filosofia cu copiii este o orientare filosofică recentă, o abordare eretică, oarecum în răspăr cu tradiţia filosofiei academice. Însăşi premisa fundamentală a acestui curent - educabilitatea filosofică a copiilor - este intens discutată. Filosofii sunt foarte divizaţi în această chestiune:
- pe de o parte, filosofi ca Michel Onfray şi Karl Jaspers găsesc copilul înzestrat cu o spontaneitate filosofică specifică, prin „de ce?" - ul masiv şi radical. Pentru aceştia, «a filosofa» înseamnă să-ţi pui o întrebare ca pentru prima oară (fr. pour lesquels philosopher c'est se mettre devant une question comme pour la première fois.)
- pe de altă parte, alţi filosofi, deşi acceptă o copilărie a filosofiei (de exemplu, naşterea ei în Occident la presocratici), în nici un caz copii filosofi, pentru că «a filosofa», pentru ei, e a ieşi din copilărie (Descartes) [1]
Controversele teoretice nu au împiedicat însă filosofia cu copiii să se dezvolte vertiginos, mai ales în Statele Unite, unde Matthew Lipman fondează în 1974 Institute for the Advancement of Philosophy for Children (IAPC - Institutul pentru Promovarea Filosofiei pentru Copii). Lipman propune ca scop major al filosofiei cu copiii stimularea gândirii critice, definită de el ca o gândire care (1) facilitează judecata copiilor pentru că se (2) bazează pe reguli şi criterii, (3) se autocorectează şi (4) este sensibilă la context. ("A primary goal of Philosophy for children is to foster critical thinking, defined by Lipman as „thinking that (1) facilitates judgment because it (2) relies on criteria, (3) is self-correcting, and (4) is sensitive to context.")
Un alt moment important al filosofiei pentru copii este motivaţia politico-socială. Pentru Lipman, între studiul filosofiei şi studiul democraţiei trebuie stabilită o relaţie de interdependenţă. Apariţia şi dezvoltarea gândirii reflexive (abstracte) la copil în sânul unei comunităţi de cercetare va fi un mijloc de a educa democraţia. E prezentă şi o schimbare de registru în ideologia pedagogică, o mutaţie «postmodernă», cu deplasarea centrului de greutate dinspre profesor (filosof) spre elev (copil).
Oscar Brenifier, de la l'Institut de Pratiques Philosophiques (Franţa), formulează 3 atu-uri ale metodei filosofia cu copiii:
- argumentul autonomiei (Copilul trebuie să înveţe să muncească de unul singur, altfel el va căuta întotdeauna răspunsurile la autorităţile stabilite, în loc să scotocească în sine însuşi)
- argumentul valorii (copiii au nevoie de valori pentru a se construi pe sine, au nevoie de puncte de reper fără de care ei nu pot să crească şi să se constituie pentru a deveni adulţi responsabili, valori fără în absenţa cărora un om matur nu este complet. De asemenea, părinţii sau profesorii, în scopul de a educa, trebuie să direcţioneze gândirea copilului spre chestiunile fundamentale: adevăratul şi falsul, binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumuseţea şi urâtul, interdicţiile şi obligaţiile, drepturile şi datoriile etc.)
- argumentul îndoielii (afirmând că incertitudinea generează anxietate, părinţii îşi zic: trebuie să protejăm mica făptură. Dar, în acelaşi timp, protecţia permanentă a copilului nu-i permite acestuia să-şi dezvolte forţa psihică. Dacă un adult concepe responsabilitatea sa faţă de copil în mod principal ca o protecţie împotriva lui însuşi şi împotriva lumii exterioare, nu trebuie să fim uimiţi că acest copil va dezvolta o viziune paranoică a lumii, a unei lumi care nu se va asemăna niciodată cu cea care ar fi trebuit să fie, o lume asupra căreia, ca adult, nu va putea interveni niciodată, pentru că niciodată acest copil nu a lucrat asupra capacităţilor sale şi pentru că nu i-a fost dezvăluită puterea proprie. Cum poate cineva să fie generos şi liber, dacă el n-a suferit (resimţit) niciodată angoasa îndoielii, dacă n-a învăţat să lupte cu ea, s-o accepte, s-o rezolve şi s-o iubească ca pe un soi de dezechilibru care hrăneşte spiritul şi-l menţine treaz?») [2]
Metoda filosofiei cu copiii o rupe cu tradiţia idealizării vârstei copilăriei (dacă mai era nevoie, or, Freud în psihanaliză, William Golding în literatura universală, pentru a nu oferi decât câteva exemple extreme, au deconstruit, sperăm că pentru totdeauna, mitul inocenţei copilăriei). Apoi, înseşi condiţiile sociale în care unii copii trăiesc sunt foarte dure: plecarea părinţilor, divorţuri, foame, muncă, violenţe, tratament inuman, lipsa de dragoste din partea părinţilor, sărăcie etc. - chiar în ţările aşa-zise dezvoltate. Reflecţia filosofică, în acest caz, va învăţa copilul să ia distanţă faţă de emoţiile resimţite, şi să reziste situaţiilor angoasante. Această metodă este de o utilitate deosebită în cadrul clasei pentru că «e colectivă, pentru că fiecare elev poate să trăiască experienţa ieşirii din solitudinea sa existenţială, să înţeleagă că întrebările sale sunt, de fapt, întrebările fiecăruia, ceea ce creează un sentiment de apartenenţă, de condiţie umană împărtăşită, care-l va ajuta pe copil să trăiască în comunitate.»
Un bun argument în favoarea demersului filosofiei cu copiii este aşa-zisul efect Pygmalion (Rosenthal) - „teacher-expectancy effect" (profeţii care se autorealizează, dintre care cea mai cunoscută este teorema lui Thomas: «Dacă oamenii definesc nişte situaţii ca fiind reale, aceste situaţii devin reale prin consecinţele lor.») - în anumite situaţii, unii studenţi înregistrează performanţe mai mari decât colegii lor din simplul motiv că se aşteaptă de la ei să procedeze astfel. Efectul Pygmalion (Rosenthal) porneşte de la ideea că studenţii internalizează şi transformă în stimuli de acţiune aşteptările superiorilor lor. Or, «există mai multe şanse ca un copil să eşueze, dacă profesorii săi îl cred incapabil, şi invers, unii copii reuşesc doar pentru că pedagogii au crezut în ei. Pe de o parte, aceasta se întâmplă din motivul că, atunci când credem într-un copil, el îşi sporeşte încrederea şi respectul de sine, şi, pe de altă parte, pentru că Învăţătorul va „face" tot posibilul ca aceasta să se producă. În aceeaşi ordine de idei, atâta timp cât în clasă nu se va deschide un spaţiu de discuţii ad-hoc pentru apariţia şi formularea întrebărilor existenţiale, copiii nu au cum să înveţe să se exprime. Atâta timp cât nu vor fi organizate discuţii, elevii nu vor şti să discute, şi asta din motivul că acest lucru se învaţă - atâta timp cât nu se stabileşte în cadrul unei clase o comunitate de cercetare, elevii (copiii) nu vor învăţa să se chestioneze reciproc, să definească, să argumenteze şi să rezolve chestiunile de dispută sau neconcordanţa de idei. La fel, cât timp se va crede că copiii nu sunt capabili să filosofeze, ultimii nu vor face proba unei dorinţe de a o face, pentru că învăţătorul (pedagogul) nu va fi creat nici o condiţie psihologică - de exemplu, comunitatea de cercetare -, sau didactică - cum este viziunea filosofică creată de exigenţele intelectuale ale discuţiei.»
Note:
[1] «La philosophie, une école de liberté. Enseignement de la philosophie et aprentissage du philosopher: État des lieux et regards pour l`avenir», UNESCO, 2007, p.
[2] http://www.brenifier.com/francais/les_questions_des_enfants.htm
[3] «La philosophie...», p. 8
Vitalie Sprânceană
Tags: filosofie
Soljenitin a murit…
link-uri spre cărţile scriitorului:
LIB.RU - integrala Soljeniţîn (în rusă)
SOLYHENITSZN.RU - site-ul oficial, video, foto, creatie.
SCRIBD (în română):
Viţelul şi stejarul (1)
Viţelul şi stejarul (2)
Pavilionul canceroşilor
Arhipelagul GULAG (1)
Arhipelagul GULAG (2)
Arhipelagul GULAG (3)
Esnips:
O zi din viaţa lui Ivan Denisovici
pasarosfera on-line
ploaia la moldoveni
A dat Doamne-Doamne ceva ploaie pe plaiurile moldave, şi jurnaliştii moldoveni s-au procopsit cu... apă la moară, de-au împânzit ţara nord-sud, vest-est, sol-aer. Fătucile tv-izate şi-au suflecat pantalonii şi au intrat cu microfoanele în mâzgă poate-poate mai storc o lacrimă (şi ceva puncte de rating) din profunzimile sufletului moldav. Ploaia a adus pentru fiecare câte ceva: ţăranilor - nenorociri, politicienilor - un prilej nesperat de publicitate în plin sezon estival, jurnaliştilor tv şi radio - subiecte inedite, ne-politice, nechişinăuizate, ne-situate în Perimetrul Primărie-Guvern-Parlament-Preşedinţie (plus Termocom pe timp de iarnă, Vadul lui Vodă pe timp de vară).
Acum, că apele sunt pe cale să treacă, rămânem cu pietrele (sau revenim la oile noastre, e egal):
- prima piatră trebuie agăţată de gâtul graţios şi falnic al Armatei Naţionale şi a Ministerului de Interne, aceşti bravi apărători ai Patriei pitiţi strategic în cazarme, fotolii şi paturi călduţe. Atitudinea Forţelor Armate este cel puţin pasivă, dacă nu chiar criminală: această maşină instituţionalizată de ucis timpul, nervii şi visele oamenilor, n-a ridicat un deget ÎNAINTEA calamităţii, n-a pus la dispoziţie nici măcar o anvelopă pentru evacuarea locuitorilor satelor ameninţate de inundaţii, n-a organizat, efectuat, supravegheat procesul de transportare a avuţiei, lucrurilor personale, uneltelor şi utilajelor ţăranilor, în special familiile de bătrâni, cele în situaţie economică precară sau toţi cei care nu au un tractor, căruţă sau bicicletă în ogradă cu care să-şi care bunurile agonisite de-a lungul anilor. Inactivitatea conducerii Armatei în perioada premergătoare inundaţiilor merită răsplătită cu medalia Balega de Aur, rangul I, superior plus ceva demisii la vârf... dispoziţiile autorităţilor ca Armata să participe la lichidarea consecinţelor sunt o bătaie de joc subtilă, un fel de a deschide umbrele după ploaie...
- altă piatră trebuie dăruită (aruncată, e egal) departamentului Situaţii Excepţionale care a realizat performanţa de a organiza evacuarea ţăranilor din zonele afectate în...bărci de gumă, fără motor, cu vâsle, cu capacitate redusă de transport, viteză şi tonaj, vorba unui ţăran din Nord, în ele a încăput doar cloşca cu pui, nu şi curcanul, căţelul, purcelul, vaca etc... încă o dată, s-a văzut că o ploaie torenţială poate ameninţa statalitatea, poporul şi viitorul ţării mai mult decât armata transnistreană, cea rusă, ucraineană, americană, Legiunea Străină, Flota a 6 americană şi extratereştrii.
- Să dăruim un surâs „pietros" şi autorităţilor locale, merituoase şi ele: au făcut o treabă mare - au informat cetăţenii şi s-au spălat pe mâini, nici vorbă să organizeze transport, alimente de rezervă, haine, corturi etc. Asta e din altă poveste, nu e treaba lor - statul n-are nici o treabă cu cetăţeanul (ei sunt despărţiţi prin legile nescrise ale locului), şi nu poartă vreo responsabilitate pentru el - în faţa stihiei noi stăm (şi ne descurcăm) singuri, ca dacii (romanii, Ştefan cel Mare). Mai are rost să ne întrebăm cine poartă vina pentru lipsa digurilor şi barajelor de protecţie, sau pentru construcţiile nesecurizate de pe malurile Nistrului şi Prutului.
- Până n-am uitat, tre să mulţumim şi jurnaliştilor noştri care au trecut inundaţiile într-o notă duios-emoţional-spectaculoasă, presurată ici-colo cu orgolii rănite ale primarului de Chişinău (vezi bine, el n-a fost invitat la şedinţa care a discutat situaţie excepţională, de parcă, nu poate acţiona fără a primi indicaţii de la Tătuca!) sau cu reportaje subacvatice. Nici vorbă vre-un ziarist să ceară socoteală autorităţilor pentru inactivitate (Armata plus poliţia), incompetenţă, ineficienţă etc. Prea multă apă curge în ţara asta că să ispitească pe cineva de a-şi trage pentru sine o căldare-două.
Citiţi bunăoară reacţia unui tânăr ziarist, „cu perspective", care se plânge, ghiciţi, că nu a mers un politician la faţa locului DUPĂ catastrofă să facă bife de imagine, cum era de aşteptat, în loc, bunăoară, să se întrebe şi să cerceteze ce a făcut acel politician şi alţii ca el ÎNAINTEA potopului.
Sursă imagine Unimedia
Tags: apa
