Apr 4 2022

Ortodoxia ca victimă colaterală a războiului în Ucraina

Vitalie Sprînceană

Patriarhul Kiril a ținut azi o liturghie în biserica principală a forțelor armate rusești aflată în satul Kubinka.
În cadrul liturghiei Patriarhul a afirmat că Rusia este o țară ”iubitoare de pace” și a binecuvîntat soldații care luptă pentru Patrie și nu-și cruță viețile pentru binele ei…
”Înrolarea” Patriarhului în armata rusă și înregimentarea, la modul general, a Bisericii Ortodoxe Ruse în armata rusă și în războiul (care nu e ”război” dar operațiune specială în cadrul căruia sînt uciși oamenii ca în război) semnalează un cerc complet: prăbușirea ortodoxiei ca ultimă ”limbă” universală în regiune.
Referința la o tradiție religioasă și la un Dumnezeu comun era unica punte oarecum funcțională între cele două popoare de pînă la război. Celelalte limbaje cu potențial universal nu funcționau: pe de o parte narativele naționaliste construiau trecuturi și viitoruri separate, iar pe de altă parte ambele țări au respins, din varii motive, moștenirea internaționalistă comună în cadrul URSS.
Realitatea că Patriarhia Rusă sub Kiril s-a culcat sub statul rus și sub Putin și au devenit parte a statului rus și a politicii externe a acestuia, a născut, în contrapartidă, o dalaveră cu Patriarhia Kieveană și Biserica ortodoxă. În această istorie, consumată în anii 2018-2019, o parte a bisericii ortodoxe ruse din Ucraina și-a declarat independența și s-a constituit într-o biserică autocefală care să servească necesitățile religioase ale poporului ucrainean.
La fel ca și Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe din Ucraina, mitropolitul Epifaniu, binecuvîntează soldații ucrainei ce-și apără Patria și spune că actul de a omorî dușmanul invadator nu este un păcat.
E clar, Kiril se referă la Rusia atunci cînd vorbește despre Patrie iar Epifaniu are în vedere Ucraina cînd zice același lucru. Ceea ce îi unește pe ambii, pe lîngă faptul că se referă la patrii diferite, este că niciunul dintre ei nu se referă la Patria comună creștină – Împărăția lui Dumnezeu, Adam, Eva, Cain și restul mitologiei creștine.
Unul îl vede pe Dumnezeul național vorbind limba rusă, iar altul – ca cetățean ucrainean. Fiecare preferă să localizeze această Împărăție mai aproape de turta boierului pe care îl servește. (Evident ambii se află în erezie din punct de vedere doctrinar, dacă filetismul ar mai scandaliza pe cineva). 
Asta înseamnă că nici ortodoxia nu mai oferă o limbă universală (ori cel puțin mai generală decît idiomul naționalismului) care ar crea poduri între popoare dincolo de capriciile puterii.
Viitorul regiunii va fi probabil naționalist iar ortodoxia, ca un limbaj cu potențial universal, va fi una din victimele colaterale ale acestui război stupid și inutil.


Oct 26 2021

Mitropolia și problema gazelor

Vitalie Sprînceană

Știe cineva dacă Mitropolia Moldovei are o poziție pe problema gazelor?
A zis cumva Mitropolitul că merge la Moscova să îl roage personal pe șeful Gazprom să dea dovadă de niște spirit creștin și să se împartă mai ieftin și mai cu milă din gazul pe care bunul Dumnezeu l-a dat din abundență rușilor dar nu a dat deloc fraților lor întru credință moldoveni?
Că, iarna vine peste toți laolaltă?
Că tot se laudă că e chezășie a prieteniei moldo-ruse, Biserica ar fi fost instituția potrivită să mai atenueze din discuțiile despre ”prețul de piață” (că doar nu vinzi fraților tăi de credință chestii la preț de piață!)
Am căutat pe paginile eparhiilor și tot e tăcere despre gaze.
Eparhiile sînt active dar pe alte teme decît cele despre care îngheață enoriașii.
Eparhia Ungheni se bucură de o diplomă la festivalul ”A ruginit frunza din vii”.
La Bălți Marchel adună semnături…nu pentru gaz, împotriva Convenției de la Istanbul…Asta îl doare pe el.


Sep 23 2018

Familia Vaticanului…

Vitalie Sprînceană

Săptămîna trecută la Congresul Familiilor (Jocurile Olimpice ale Urii) de la Chișinău, unul dintre oaspeți a fost un oarecare Pietro Parolin, așa-zis prim-ministru al Vaticanului. Acesta s-a întîmplat cu Igor Dodon, inițiatorul Congresului, cu prim-ministrul moldovean Pavel Filip, cu președintele parlamentului Andrian Candu și…chiar și cu președintele transnistrean Krasnoselski…
Tuturor le-a povestit despre familie și valori tradiționale…
Asta în timp ce Biserica catolică se află acum într-o crîncenă criză de moralitate legată de abuzurile sexuale de pedofilie comise de preoții săi, de acoperirea pe care a făcut-o ierarhia catolică preoților-abuzatori, de intimidările și presiunile asupra victimelor.

Der Spiegel a făcut o hartă a acestor scandaluri legate de abuz…
Între timp Parolin a plecat din Moldova și e păcat – l-am fi rugat să comenteze această hartă.


Feb 3 2018

Competițiile salvării

Vitalie Sprînceană

Lîngă clădirea Poștei Centrale, vizavi de Primărie, un grup de tineret PD distribuie o revistă de partid. Viitorul va fi frumos – preturile scad, veniturile cresc, guvernul își face treaba. Și din astea. (Unica pagină tristă din ziar e horoscopul care dă unor zodii bucurie și altor zodii probleme și cumpene – stelele nu-s atît de miloase ca guvernul și în plus, pe ele nu le așteaptă alegeri în toamnă.)

Alături un grup de religioși de la nu știu ce Centru de Ajutor Universal dau apă din Iordan care, zice un pliant, vindecă toate lucrurile – nefericire, sărăcie etc.

Oamenii trec și iau ziare. Apoi iau apă cică din Iordan.


Sep 30 2017

Religiozitatea comodă, adică atunci cînd convine

Vitalie Sprînceană

Vreo patru ani în urmă, a fost Patriarhul Kiril la Chișinău. În timpul vizitei, a depus, cu mult-mult tam-tam flori la basorelieful mitropolitului Bănulescu-Bodoni (fost Librărie Academică, acum magazin Orange).

Ceva vreme ”preafericita urnă cu flori”, inaugurată de un ditamai patriarh și un mitropolit, a stat lîngă basorelief și pe urmă a fost măturată de acolo, pentru că strica vidul magazinului Orange. N-a ajutat-o că a fost inaugurată de ditamai patriarul. Tovarnîi vid e mai important…


Un caz oarecum exemplar pentru ”religiozitatea” locală. Exaltată atunci cînd ajută la ceva (să cîștigi o rublă, să dai în cap la gay și feministe, să nu plătești impozite). Și ignorată de îndată ce încurcă la ceva (la cîștigatul unei ruble, de exemplu).
p.s. prima poza e de azi, 2017. a doua, de calitate mai proastă, e din 2014.


May 18 2016

laicitatea cea de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

Laicitatea nu se referă în nici un fel la ateism – principiul laicității nu reglementează, nu se pronunță și nici nu decide în vreun fel chestiunea existenței/non-existenței unei entități supreme). În același sens, laicitatea nu se referă la separarea statului și bisericii decît în mod indirect.

Laicitatea e un mod de organizare a vieții în comun (evit utilizarea expresiei ”viață socială” ca opusă ”vieții individuale” din motivul că le văd pe ambele ca fiind forme de viață ”socială” și nu mi se pare justificat să folosesc ”socialul” în două sensuri concomitent dintre care unul mai larg – viața oamenilor în comunități, și altul mai îngust – partea colectivă a vieții unui individ ca opusă unei părți individuale), al cărui edificiu politic e susținut de două principii fundamentale.

În primul rînd, laicitatea ține de relegarea, în mod deliberat, a religiei, credințelor și atitudinilor religioase în sfera privată.
Justificarea acestei relegări e foarte simplă – din moment ce diferențele religioase nu pot fi soluționate prin apelul la judecată rațională (logică formală sau principii științifice de organizare a cunoașterii) sau la alte forme de mediere prin utilizarea unor instrumente ”rezonabile” precum rațiunea (Kant), recunoașterea deplină a celuilalt (Honneth) sau acțiunea comunicativă orientată spre înțelegere reciprocă /raționalitate intersubiectivă (Habermas), adică lucrurile ce ordonează viața noastră în comun – atunci acestea sunt trimise în sfera privată (acolo unde oamenii găsesc destule căi – iubirea amoroasă, experiența traiului și muncii în comun – pentru a le acomoda).

Nu găsim aici o negare a religiei, așa cum afirmă adversarii religioși ai laicității, ci din contra o recunoaștere deplină a religiei ca fiind o sferă autonomă, cu un dinamism și o esență proprie, ireductibilă sau derivabilă din alte sfere ale vieții. Imposibilitatea acomodării rezonabile a diferențelor religioase în viața publică altfel decît prin tratarea lor ca chestiuni ce țin de viața privată a individului oferă ultimului libertatea aproape totală de a-și organza viața privată în conformitate cu preceptele religiei lor.

În al doilea rînd, laicitatea proclamă că bunul comun, viața în comun, interesul general, lucrurile ce țin de însăși organizarea comunității (ceea ce romanii numeau Res Publica) – toate acestea sunt mai importante decît interesele private.

În sinteză, principiul laicității afirmă (1) o separare a vieții publice de viața privată, (2) un principiu conform căruia treburile publice sunt mai importante, mai virtuoase și mai valoroase decăt treburile private (fie că țin de bunăstare economică individuală fie că țin de promovarea propiei credințe și sporirea numărului de ”salvați”) și (3) o relegare a diferențelor religioase în sfera privată.

Restul consecințelor decurg de aici. Unele au legătură, fie și indirectă (separarea statului de biserică), altele nu sunt legate nicicum (laicitatea egală cu ateismul sau cu ”persecutarea religiei”).


May 5 2016

religiozitate

Vitalie Sprînceană

Imaginea compozită (două afișe publicitare puse unul peste altul) poate fi privită în două feluri. Pe de o parte, ca un colaj reușit: Promoție fierbinte pentru Balul de Absolvire 2016, Karaoke Concert Hall…Mănăstirea Saharna…Și e amuzant să vezi aceste vecinătăți publicitare – diverse afișe care stau alături sau unul peste altul…

Pe de altă parte, dacă mergi strict pe afișul religios observi că așa-zisul pelerinaj ”religios” e de fapt o călătorie într-o lume religioasă necanonică…
Care, spre deosebire de învățătura oficială a Bisericii, recunoaște farmecele și se ocupă de dezlegarea lor…
Care a inventat nu știu ce Sfîntă Copie care ar verifica dacă persoanei i s-au făcut farmece. Un fel de farmeco-metru.
(După modelul scientologiei care folosește un aparat similar, e-meter, pentru a determina starea sufletului ”credinciosului”).
Am o  bănuială că Rugăciunile Sf. Vasile pentru ”delegarea farmecelor, rezolvarea problemelor personale, familiare și alcoolism”  înseamnă de fapt un fel ocolit de a spune ”exorcism” (practica a fost interzisă oficial de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova de cîteva ori, ultima oară în februarie anul acesta. Despre persistența practicii a scris recent Franco Brusa pentru Osservatorio Balcani e Caucaso).

În fapt, (pentru mine ca observator ateu/agnostic) contează nu atît canonicitatea ori necanonicitatea acestui gen de practici – pînă la urmă e treaba bisericii să vegheze asupra ”hotarelor credinței”, ci mai ales persistența îndărătnică a acestei sfere ce îmbină religiozitatea individuală (oamenii merg de bună voie la aceste slujbe, unii chiar plătesc să ajungă acolo), religia populară colectivă (practicile de a beneficia de asemenea ”servicii religioase” sunt percepute ca fiind normale de restul comunității), sincretism religios de inspirație New Age (farmeco-metrul) și noi forme de participare religioasă – turismul religios.