Jan 8 2023

D’ale imperialismului (2). Despre imperialismul moldovenesc intern.

Vitalie Sprînceană

Încheiam textul precedent, despre “imperialismul genetic” cu un îndemn de a lua discuția despre imperialism în serios și de a o purta cu toată sinceritatea și sensibilitatea necesară. 

Aruncam o teză provocatoare – o invitație să ne gîndim la noi nu doar ca victime ale imperialismului ci și ca buni făptuitori ai acestuia. Altfel spus, nu doar că sîntem influențați și afectați de diverse proiecte imperialiste și colonizatoare din zonă ci sîntem și noi, în raport cu alte grupuri subordonate, imperialiști și colonizatori.
Provocarea nu mi-a prea reușit de vreme ce această invitație la discuție a trecut neobservată.

Majoritatea reacțiilor au rămas la discuțiile despre imperialismul rus. Mă rog, el e mai vizibil și e unicul la care e voie de criticat.
(Dinspre stînga am fost criticat că nu am menționat în discuție imperialismul britanic sau cel chinez, dinspre dreapta – că nu m-am referit și la imperialisme istorice – cel otoman, cel sovietic. Dinspre liberali – că nu prea avem motive să calificăm expresii precum ”imperialismul rus se transmite prin laptele matern” ca fiind problematice atîta timp cît ele nu conțin saluturi naziste. Dinspre paleo-conservatorii moldoveniști – că nu am pomenit nimic despre imperialismul românesc). 

O să reiau provocarea. În mod deliberat las la o parte imperialismele externe. Ele sînt importante, fără îndoială, dar despre ele vorbim aproape tot timpul (chiar dacă strîmb – de vreme ce fiecare parte a discuției vede și condamnă doar imperialismul ce nu-i convine).

Cred că e timpul să vorbim și despre imperialismul (sau imperialismele) interne. E o discuție legitimă pe care nu o purtăm aproape niciodată. Pentru că această discuție ne scoate din zona de victime eterne și ne arată într-o oglindă proastă – cea de grup care, prin instituțiile ce le controlează, reproduce și aplică față de alte grupuri aceleași practici colonizatoare și imperialiste pe care nu le tolerăm atunci cînd noi sîntem subiectul lor.

Să dezvolt exemplul pe care l-am dat în textul precedent: populația romă din Moldova. Conform recensămîntului din 2014 numărul romilor din Moldova ar fi în jur de 10 mii. Conform altor studii, făcute ulterior (și mai bine), numărul acestora ar fi de cel puțin 25 mii persoane. În unele orașe ponderea populației rome este considerabilă – la Otaci, bunăoară, aproape jumătate din populația orașului este romă. Cum credeți, cîte școli cu predare romă există în Republica Moldova? Zero. Cîte manuale în limba romă? Zero. Cîți profesori de limbă romă? Zero. În cîte școli se predă istoria romilor? Din informațiile pe care le știu, doar la liceul Mihai Eminescu din orașul Otaci se predă Istoria romilor în clasele primare. În limba rusă.

Discuțiile despre copii romi care nu prea frecventează școala sînt de obicei centrate pe tradițiile comunității, discriminare (reală), dificultăți financiare. Dar aproape niciodată despre faptul că, spre deosebire de copiii care se consideră români sau ruși în Moldova, copiii romi nu pot merge la o școală cu predare în limba romă în care să învețe obiectele în limba lor maternă. Ori măcar să învețe istoria comunității lor.

Legat de comunitatea romă, politicile statului român, sovietic și cel moldovenesc (după 1990) au avut aceeași linii colonizatoare ce au alterat comunitatea romă: integrarea acestora în societatea majoritară, sedentarizarea lor, ruperea legăturilor comunitare prin predarea unei curicule ”național-majoritare”/universaliste, refuzul de a promova politici ale memoriei (recuperarea istoriei romilor), politici ineficiente de discriminare pozitivă etc.
Fiecare entitate statală a dorit să educe din romi buni români, buni cetățeni sovietici, buni moldoveni/români, nu însă și buni romi.

Repet, e vorba de o comunitate ce a fost în robie pînă acum o sută și ceva de ani în urmă (nici unul dintre pretinșii moștenitori ai lui Ștefan și al statalității moldovenești medievale nu se încumetă să își ceară scuze de la comunitatea romă pentru robie, pentru ștergerea sistematică a memoriei, pentru faptul că romii au fost amestecați după placul stăpînilor lor așa încît să nu-și poată transmite memoria colectivă). 

Atitudinea colonizatoare și imperialistă (suplimentată de o mare doză de aroganță) o vedem și în tratamentul aplicat populației rome: privită permanent cu suspiciune (ca fiind încă pre-modernă și sălbatică), judecată cu măsură dublă pentru toate transgresiunile reale și imaginare (localnicii care fac mulți copii sînt de lăudat, romii care au mulți copii sînt de speriat – se plodesc prea mult, localnicii bețivi și hoți – sînt cazuri ”individuale” de jale și milă, romii – dacă unul a furat înseamnă că toți sînt hoți). Corpul romilor, sexul romilor, fiziognomia și aparența romilor, comunitatea, istoria și limba – toate sînt obiecte ale intervenției ”civilizatoare” a entităților statale din Moldova: corpul trebuie curățat, controlat, strunit, civilizat, integrat, normalizat…

Un alt exemplu – găgăuzii din Moldova, care joacă rolul de sperietoare pentru ”unioniști” și ”pro-europeni”. Oare cîte școli cu predare în limba turcă/găgăuză (le luăm ca echivalente) o fi existînd în Moldova (inclusiv în UTA Găgăuzia) cu excepția liceelor private moldo-turcești? Din cîte știu, răspunsul tot e zero.
Acum cîțiva ani ascultam o discuție a unor tineri din Găgăuzia despre starea limbii găgăuze din regiune și despre cum aceasta moare. Cauza principală a decăderii limbii găgăuze era faptul că aceasta nu era dezvoltată nicicum și nu avea nimic mai mult decît un bazin de oralitate. Limba găgăuză, discutau tinerii ăia, nu e dezvoltată în mod curent în sensul unor cărți, ziare și filme care să o păstreze și să o circule, a unor institute care să o adapteze și modernizeze (în felul în care institutele academiilor de știință de la Chișinău și București dezvoltă și modernizează limba română). Elevii din Găgăuzia nu învață geometria sau fizica sau biologia sau geografia în limba găgăuză. Le învață în limba rusă (iar pe urmă, alde naivii din Chișinău se miră de ce găgăuzii ar fi pro-ruși… Pentru că nu pot fi găgăuzi.)
De aia limba găgăuză moare. Și rămîne doar ca limbă folclorică.
Iar autoritățile din Chișinău cer ca toți găgăuzii să vorbească românește – unica, în viziunea lor, limbă legitimă a locului. Ceea ce copiii de la Chișinău au ca drept legitim – să învețe în limba maternă, e un drept refuzat pentru copiii din Găgăuzia.
Găgăuzii sînt, în imaginarul local, niște ”oaspeți” care au venit temporar și care, chiar dacă trăiesc de sute de ani pe aceste meleaguri, sînt încă ”străini”, adică agenții altora. Și sînt tratați ca atare…
Ca să trag o concluzie preliminară – imperialismul, înțeles ca un set de politici prin care o țară sau un grup (etnic, de exemplu) își impune propria cultură, limbă, relații economice care o favorizează, o politică externă favorabilă reprezintă o grilă fertilă atît pentru a analiza relațiile dintre state (teoria clasică a imperialismului) cît și în interiorul statelor. Or, politicile pe care unele grupuri etnice hegemonice în anumite țări le impun față de grupuri etnice sau sociale subalterne pot fi uneori calificate ca fiind imerialiste.
În interviul Anastasiei Danilova, de la care a pornit primul text, era vorba de relația etniei majoritare ruse cu etnia ciuvașă în cadrul Federației Ruse. S-a scris mult despre politicile statului francez față de identitățile lingvistice și etnice regionale – occitani, provansali, bretoni. Despre politicile statului spaniol (castilian) față de basci și catalani. Trebuie să scriem și despre moldoveni/români din Moldova și alte grupuri (romi, găgăuzi, bulgari, evrei, credincioși de alte religii decît cea ortodoxă).


Nov 23 2022

Pandemia mai este, chiar dacă n-o vedem

Vitalie Sprînceană

În troleibuz de la Botanica spre centru. Nimeni nu mai poartă mască de protecție. În jurul meu oamenii strănută, tușesc, își smirocăie nasul, își strîng mucii în batiste sau șervețele de hîrtie, își înghit zgomotos saliva care li se adună în gîtul inflamat…Dar nimeni nu poartă mască…

Din troleibuz și de pe străzi au dispărut aproape toate chestiile care aminteau de pandemie – îndemnurile audio ale primarului, postere și afișe, buteliile cu lichid dezinfectant, abțibildurile ce anunță că troleibuzurile se dezinfectează…

Nu poartă mască ”cetățenii ascultători”, cei care se indignau și înjurau fiecare om cu masca pusă pe barbă și care îi pîrau la poliție pe cei care nu o purtau anterior. 

Nu poartă mască nici ”negaționiștii” – cei care îi înjurau pe cei care poartă ”botniță”, care urlau despre ”despotia sanitară” și care ziceau că acest COVID nu e mai mult decît o gripă obișnuită și nu ucide mai mult decît o gripă obișnuită.

Statul s-a retras și el din lupta contra pandemiei – Comisia aia de sănătate publică de pe lîngă guvern s-a adunat ultima oară în iulie. Această retragere (de fapt capitulare) nu a făcut decît să alimenteze bănuielile conspiraționiștilor că pandemia a fost o chestie de control social ce a fost pornită cînd a fost convenabil și a fost oprită cînd cuiva i-a fost convenabil. 

Între timp COVID-ul continuă să facă ravagii – doar săptămîna trecută au fost peste 313 cazuri noi (și avem motive să credem că cifra e mult sub numerele reale), și 7 persoane au decedat (din nou, cifra reală probabil e mult mai mare). 

De la începutul pandemiei au murit în Moldova aproape 12 mii de oameni…Ceea ce e un oraș mediu din țară – Sîngerei sau Cimișlia. Ca să folosesc o comparație oarecum forțată (care nu-mi place, dar pune lucrurile în perspectivă) acești 12 mii de pierduți în războiul cu COVID reprezintă de două ori mai multe pierderi decît pierderile de populație civilă a Ucrainei în 9 luni de război… 

La asta se adaugă și pierderile din cauza gripei obișnuite, pe care nu a anulat-o nimeni (și care acționează, din impresiile personale, cu mai multă forță – încălzirea minimă în școli,  grădinițe și instituții publice contribuie la împrăștierea și circulația în societate, într-o veselie, a tot felul de viroze). 

E un război nevăzut în care fiecare dintre noi e soldat și fiecare dintre noi dezertează zilnic de pe front…


Nov 10 2022

Încă o dată despre ”una vorbim, alta facem” în politica moldovenească

Vitalie Sprînceană

Scursurile de mesaje personale de ieri (și probabil cele care urmează) nu divulgă decît o chestie – bucătăria internă a guvernării, adică ce discută ”puterea” în afara conferințelor de presă, a postărilor patetice pe rețele sociale și a declarațiilor oficiale.
Scandalul situației nu stă în amploarea dezvăluirilor – bîrfele despre cine și cu cine se culcă sau vrea să se culce, ce mănîncă, cine și cum îl vorbește pe altcineva pe la spate nu sînt nici ilegale și nici imorale și nu afectează vizibil procesul politic (evident, dacă omitem chestii precum discuțiile despre cum, prin intermediul unor amante, unele instituții de media ”independente” trec de la un politician la altul).
La limită, nu-s ilegale nici jocurile din CSP – guvernarea nici nu a ascuns că a numit acolo oameni ce-i împărtășesc viziunea și nu e ilegal să gîndești scenarii despre cum să îți promovezi omul în care ai încredere.
E ilegală probabil situația în care guvernarea pregătește camere de pușcărie pentru fostul procuror general Stoianoglo în condițiile în care, legal, nu era demarată nici o acțiune împotriva acestuia…
Dar astea sînt clenciuri și mici momente care nu spun nimic nou despre guvernarea PAS…
Scandalul dezvăluirilor e important mai degrabă prin altceva – prin faptul că arată că, așa-zișii oameni buni, adică PAS, nu se deosebesc absolut prin nimic de alte grupuri și grupări care au ajuns la putere anterior… Că pretenția lor de a demara o revoluție morală în politică, de a re-inventa politica în Moldova și de a o încadra în principii morale, nu e decît un pîrț pentru presa controlată de ei și pentru alegătorii lor.
Pentru că, la nivel de metode, matrapazlîcuri, scheme PAS nu e diferit de PSRM, de PD și de alte partide care au ocupat fotoliile puterii și apoi au plecat în uitare. Că îngerii, pentru a relua o veche vorbă a unui oligarh influent, nu sînt atît de albi precum par… (Diavolii rămîn, evident, la fel de întunecați).
Altfel spus, că guvernarea are două fețe

”Una este cea vizibilă și formală, cea ”cum se vorbește pe la noi” (apud deținutul Filat), cea care este organizată, cel puțin la nivelul de pretenție, în jurul unor teme precum principii și valori, integrare europeană, adevăr istoric, mîna Moscovei, unirea, Europa, democrație etc. E fața politicii cu care șefii de partide merg la alegeri în fața electoratului, cea despre care vorbesc ziarele, o capacitează/consolidează (în temei pe bani străini!) ONG-urile, o discută experții și o reglementează legile scrise. E acea parte a politicii care ne include și pe noi, ca cetățeni, cu anumite (drept că foarte restrînse!) drepturi și (mult mai multe!) obligații.
Cealaltă față, invizibilă, se autoguvernează după cu totul alte legi care-s parțial interlope, parțial ierarhii de rubedenie (nași, fini, cumetri), parțial prin protecție politică și grupuri de interese. E partea a politicului în care regulile nu-s scrise în Constituție și nu-s apărate de curți de judecători, ci-s stabilite în baza unor înțelegeri și termeni specifici (rus. по понятиям), cunoscuți doar celor implicați.


…Pentru guvernare dezastrul constă în faptul că aceste scurgeri de informație au arătat că deputații, miniștrii și presa guvernării fumează una și zic alta, că au un discurs pentru presă și popor și altul pentru bucătăria internă (și ele sînt pe poziții diametral opuse), că toată vorbăraia despre valori, hoți și bandiți e doar o fumigenă după care se ascunde o remarcabilă continuitate a practicilor, schemelor și oamenilor…
Dintre toate strategiile de a vorbi despre asta, guvernarea și cele zece trilioane de comunicatori ai ei au ales-o pe cea mai proastă: de a nega. Care e și cea mai ușor de combătut – mai mulți oameni deja au confirmat veridicitatea scurgerilor de informație. În plus, e și incoerentă: cum se face că guvernarea și toată presa ei crede presupusele dezvăluiri despre rivali (exemple: culiocul lui Dodon, telefonul mobil al lui Dodon) chiar dacă vin pe canale dubioase (prin intermediul poștei deputatului Reniță), dar vrea să nu credem scurgerile din telefoanele proprii.
Nici cînd a fost prinsă cu minciuna, guvernarea nu vrea să fie la înălțimea promisiunilor ei – de a recunoaște o eroare. Puteau spune: ”da, așa e, sînt scurgeri din telefonul ministrului justiției. Am făcut asta pentru că a trebuit, pe moment, să recurgem la instrumente nu chiar cinstite pentru a ne asigura că oameni integri ajung pe pozițiii cheie și duc schimbarea mai departe.”
(Asta însă ar fi creat o mică dificultate – cum să explici că, din mesaje, doar cîțiva din partenerii de conversație a ministrului par să fie idealiști, și aproape nimeni nu vorbește despre valori și idei și viziuni!).
E slab și celălalt răspuns, formulat de deputatul Dan Perciun: front comun pînă la Paștele Cailor împotriva bandiților și împotriva Rusiei. Răspunsul e slab din motivul că e patetic și lipsit de credibilitate. Nu orice metodă e bună împotriva bandiților – ei trebuie aduși în fața justiției în urma unui proces democratic și transparent, pentru ca toată lumea să vadă că asta nu e răfuială politică. Faptul că dosarul Șor stă pe loc în timp ce puterea pregătește un pat în pușcărie pentru încă procurorul general denotă că, atunci cînd vrea, ea poate să ”facă justiție”.
Un alt defect al răspunsului lui Perciun e că ”lupta împotriva bandiților” și ”împotriva Rusiei” sînt slogane goale, lipsite de conținut. Populiste, cum ar zice ei.
Ca aceste ”lupte” să fie puncte de raliere a forțelor ele trebuie să fie umplute nu de considerații de moment – ne luptăm cu bandiții prin negocierea dosarelor cu ei ori prin judecarea lor selectivă (aproape niciun democrat, inclusiv fostul prim-ministru care cumpăra Casa Presei cu bani furați, nu a avut de suferit din urma justiției PAS, doar PSRM, de parcă socialiștii și președintele lor care a fost papagal de curte la oligarhi ar fi fost la guvernare din 2009 încoace și s-ar face vinovați de toate relele). Anti-corupția trebuie să fie întîi de toate anti-corupție, adică și anti-PLDM, anti-PL, anti-PAS, anti-PD, nu doar anti-Șor și anti-PSRM. Ca să fie credibilă lupta cu bandiții.
La fel și cu ”lupta contra Rusiei”. Ca să fie credibilă ea trebuie să fie coerentă. Și nu e coerență cînd guvernul ”pro-european” ignoră proceduri (licența de mediu) pentru funcționarea unor întreprinderi rusești în Transnistria de dragul perpetuării unor scheme…
Dar, punctul slab cel mai vizibil al ideii frontului comun este că acesteia îi lipsește un ”PENTRU”. Adică, e clară intenția de a crea un front împotriva unor practici. Dar pentru a face schimbare politică nu e nevoie doar să prietenești împotriva cuiva. E necesar să faci front comun ”pentru ceva”. Și aici ideea frontului comun nu oferă nimic…Să faci front comun pentru ”stabilitatea politică” (așa cum ar sugera Perciun)?
E o idee goală și fără sens. Și fără nici un fel de idee în spate. Stabilitatea politică e o idee care nu zice nimic. Stabilitatea schemelor? Stabilitatea matrapazlîcurilor? Stabilitatea utilizării discursurilor ”patetice” despre hoți pentru acoperirea propriilor șmecherii?…
Am mai scris și cu alte ocazii despre capcana în care cred politicienii moldoveni care o fac pe idealiștii dar joacă murdar după scenă: în orice moment, rivalii lor, adică ”bandiții” (distribuirea de roluri e convențională) pot scoate la iveală acest joc dublu și ipocrit. 

În rezumat: puterea ”bandiților”, așa cum apare ea la acest moment (și din informațiile de care dispun) constă anume în faptul că își poate oricînd demasca rivalii ”idealiști și morali” și jocul dublu al acestora, că poate arunca asupra imaginii lor publice de inși ”buni” întregul ”tezaur” de fapte informale, adică rele…
Nimeni nu a inventat o soluție mai bună la această situație decît opțiunea, pentru idealiști, chiar să fie idealiști.


Nov 9 2022

Despre ”scandalul cu educația LGBTQI+ în școli”…

Vitalie Sprînceană
ONG-urile fac campanii. Grupurile de inițiativă fac campanii. Zeci de campanii. Uneori o organizație face mai multe campanii în paralel. Campanii de promovare. Campanii de sensibilizare a opiniei publice. Campanii de colectare de fonduri. Campanii de promovare a unor comportamente (incluziune, toleranță). Campanii de luptă împotriva unor vicii – împotriva fumatului, dependenței de alcool, exploatării minorilor, împotriva violenței în familie. Campanii pentru transparență și participare în procesul decizional. Campanii de plantare de copaci. Campanii de protejare a patrimoniului. Și alte campanii.
Aproape fiecare ONG are cîte cel puțin o campanie în derulare. Așa e specificul activității lor – ele vor să schimbe mentalități, politici publice, comportamente.
Eu nu sînt, evident, de acord cu toate campaniile și nu le cred la fel de importante. Sînt sceptic față de combatere a ”propagandei” prin demascarea de falsuri. Mai important decît să investești tone de resurse pentru a ”demasca” un pîrț, mi se pare efortul de a educa cetățenii ca să își dezvolte abilitățile critice de a distinge pîrțurile de știri serioase și relevante. Sînt sceptic față de campaniile de luptă împotriva corupției – ele trebuie, pentru a fi eficiente, să includă și formele de corupție mare precum sînt lobby-urile, diverse facilități și scutiri nejustificate. Altfel, campaniile anti-corupție se rezumă la a spune că învățătorul care ia mită e rău, dar banca sau compania care plătește partide pentru contracte favorabile e bună.
Dar asta e părerea mea. Și eu fac campanii proprii împotriva campaniilor pe care le cred deplasate, inutile sau chiar toxice…
De ce zic toate astea?
Pentru că azi PSRM, partidul în cadrul căruia săracii cu ciorapii rupți votează pentru multimilionari a tras un clopot de alarmă că un ONG care militează de zeci de ani pentru incluziunea LGBTQI+, ar fi lansat, ce nesimțire, o campanie de sensibilizare a opiniei publice despre discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying și alte comportamente toxice.
Campania asta care o să fie probabil cîteva postări pe facebook și 2-3 imagini distribuite pe instagram, a devenit azi mai importantă decît inflația, criza de curent și războiul din Ucraina.
Pentru Igor Dodon, apărătorul valorilor tradiționale cu leafă de 40 mii dolari pe lună, asta e, nici mai mult nici mai puțin o modalitate prin care actuala guvernare distruge ”pas cu pas credința, familia, economia. Această conducere distruge Țara!”.
Interesul lui Dodon e clar – amenințarea cu gay și sirieni i-au adus un post de președinte de țară (poziție din care nu a făcut nimic decît să-și cumpere Iphoane noi) și acum acesta speră că acești aliați vechi, sperietorile, îi pot aduce și ceva protecție împotriva unei pușcării care este tot mai aproape.
E clar și interesul PSRM de a umfla și de a vorbi cît mai mult și mai isteric despre gay și lesbiene – ce temă mai potrivită pentru ca cel mai mare partid de opoziție să arate că se află în treabă în condițile în care inflația și prețurile i-au făcut pe majoritatea moldovenilor săraci peste noapte? Cum nu are argumente pentru critică economică și politică a guvernării, și nici curaj și imaginație pentru proteste, partidul se ia de gay, pentru că e mai ușor să înjuri Gender Doc, care cel mult te poate reclama la Consiliul pentru Egalitate, decît să te iei direct de guvernare (care îți mai poate lipi un dosar).
Nu am înțeles care a fost interesul mass-media din tabăra guvernării de a scormoni și amplifica fumigena PSRM. Ziarul de Gardă chiar s-a adresat la Ministerul Educației să vadă dacă nu cumva instituția e în spatele acțiunilor ”de distrugere a valorilor tradiționale”.
Dintre toate formele de reacție, ministerul a ales-o, evident, pe cea cu doza maximă de negîndire. Declarația ministerului merită inclusă în vreo viitoare antologie de diletantism de comunicare. „Referitor la comentariile unor politicieni considerăm incorectă politizarea subiectului și nu comentăm declarațiile respective”.
Greșit!
Anume că trebuie să politizăm discuția despre discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying. Aceste atitudini sînt dăunătoare și toxice, fie că e vorba de grupul LGBTQI+, fie că e vorba de grupuri religioase, etnice, de clasă etc.
Anume că trebuie să comentați ”declarațiile respective”. Le puteați comenta pe linia: Ministerul nu a demarat campania, dar salută campaniile ce combat atitudinile de discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying față de alți oameni și alte grupuri. Și că Ministerul încurajează toată societatea să lupte contra acestor atitudini.
Scandalul inventat de azi putea fi un prilej în care am fi vorbit deschis despre comportamente toxice. Și ar fi fost și o lecție de învățat. În schimb, a fost o mică campanie pentru reacționarii cu ziua și cu simbrie de la PSRM, susținuți de aliații lor din presa ”pro-europeană” și de negîndirea Ministerului Educației.


Sep 25 2022

despre poliția moldovenească doar de rău

Vitalie Sprînceană

Hai să vorbim despre poliție…
Nu despre cea rusă – cu ea totul e clar: ea servește o dictatură autoritară personală care a declanșat un război de agresiune împotriva unui vecin. Poliția rusă e arma obedientă a regimului Putin – și servilismul ei nu va face decît să crească: nu e greu de imaginat că polițiștii ruși vor căuta să fie cît mai utili regimului ”pe loc” (persecutînd disidența reală și imaginară) pentru a evita să fie trimiși pe front…
Hai să vorbim despre poliția moldovenească. Spre deosebire de poliția rusă, poliția moldovenească servește un regim democratic care respectă drepturile și libertățile omului. Am exagerat, evident. Unicul lucru adevărat din fraza de mai sus e că poliția moldovenească servește…Însă nu servește, cum ne-am aștepta, democrația (regimul de drepturi și libertăți) ci…partidele de la guvernare (care, regulă generală, nu sînt niciodată prietene cu democrația).
Tocmai cînd mă gîndeam că, după acel moment de rușine (pentru poliție și pentru societate) în care poliția intimida un grup de protestatari (pe noi, de la Occupy Guguță) cu motivul nesimțit că nu am avea documente pe tobele pe care le folosim la protest (și azi toți cei care au fost implicați din partea poliției și-au păstrat epoleții și poate chiar au crescut în carieră) gradul de penibilitate al poliției nu are cum cădea mai jos, iată că vine un alt moment, egal de rușinos.
E vorba de momentul în care poliția cere primăriei capitalei să interzică un protest (al simpatizanților lui Șor) în centrul orașului pe motiv că participanții la protest fumează în locuri publice (!), își fac nevoile în spațiul public și, în general, încalcă bunele moravuri.


Mă așteptam ca moravurile poliției să nu se schimbe prea mult (dacă tot e vorba de moravuri) – orice guvernare moldovenească iubește să întărească bîta represivă a poliției cît poate, că să-și asigure loialitatea – dar nu mă așteptam ca noul management, tehnocrat și ”pro-european” al instituției să fie la fel de servil și la fel de antipatic drepturilor cetățenilor precum era sub ”oligarhie”.
Mă așteptam ca poliția să slujească guvernarea, dar nici chiar pe față – propunîndu-i acesteia să-i măture protestul pe un motiv atît de ridicol precum e fumatul în public…
(Evident, primăria Chișinău, aia care trebui să dea curs invitației poliției de a interzice protestul, tot nu se prea are cu dreptul la protest și exprimare liberă al cetățeanuluii – cît face doar bravada, la fel de nesimțită a primarului, de a permite sau interzice proteste după bunul plac – vezi exemplul Marșului Diversității).
Reiterez că mă doare în cot de Șor și mai reiterez că poliția asta care e vajnică în a interzice protestatarilor lui Șor prezența în spațiul public e tot aceeași poliția care i-a permis lui Șor să fugă din Moldova (îl puteau reține și pe el pe vreun pretext cu moravurile și fumatul în public, laolaltă cu Plahotniuc și alți fugari).
Reiterez că mă doare în cot și de această guvernare care o să plece și ea, la fel cum au venit și au plecat și celelalte (Deși poate e cazul să le amintim că exact asat e poliția care v-a persecutat, v-a instalat dispozitive de ascultare în dormitoare, v-a săltat de la monumentul lui Ștefan în 2018 pentru a-i sluji pe alți oameni vajnici din acea vreme, și e aceeași poliție care, probabil, o să vă aresteze și o să vă persecute pe viitor cînd veți ieși de la butoanele puterii.)
Nu mă doare în cot însă cînd văd că inșii cu bastoane și cu monopolul legitim la violență, pentru a place guvernării se războiesc cu cetățenii – cu babe care vînd pătrunjel, cu inși care fumează în public – în timp ce protejează criminalitatea – de la Șor la cei care ridică construcții ilegale în oraș la cei care înșeală oameni cu apartamente etc. 


Sep 4 2022

Ion Druță la 94 ani

Vitalie Sprînceană
Ieri a fost ziua de naștere a lui Ion Druță – scriitor și politician…Omul a făcut 94 ani, aproape un secol de viață…
Și ce viață!!!
O mare parte din această viață, cel puțin pe partea de poziție publică, Ion Druță a stat pe baricade. Nu cred că îl putem numi disident – Druță nu a participat sau făcut pichete sau proteste în URSS, dar opozant a fost.. Și încă este…
Scrierile lui literare scot în evidență o opoziție ideologică față de proiectul modernist sovietic, o opoziție ce-și are rădăcina într-o perspectivă conservatoare, a micului țăran. Viziunea țărănească asupra pămîntului, naturii, rîurilor, istoriei, tradiției este contrapusă, în scrierile lui Druță, logicii moderniste care se ia la harță cu natura, care bagă animalele în ferme și creează agricultură intensivă industrială…
Critica pe care Druță o face sistemului sovietic e o critică rurală, anarhist-colectivistă chiar… Din această perspectivă Druță e mai anti-sovietic (fiind anti-modernist) decît unii disidenți. Cu atît mai mult e mai anti-comunist decît unii care și-au descoperit vocația de anti-comunist abia după prăbușirea URSS…
Filiala locală a partidului comunist, condusă de Bodiul, care nu înghițea nici un fel de critică, nu putea, evident, accepta o poziție rural-tradiționalistă astfel că Druță a plecat la Moscova…unde a și rămas (în capitală era mai ”liber” decît în provincie).
Ion Druță e și unul din nașii ”mișcării de renaștere națională” – emanația locală a perestroicăi. În fapt, momentul de naștere a mișcării este legat de un faimos eseu al său în care vorbește despre starea limbii, a solului și apelor republicii. Se distanțează însă rapid de această Mișcare și de Frontul Popular pe care aceasta l-a emanat din cauza derivei naționaliste a acesteia.
După 1990 Ion Druță pilotează, aproape de unul singur, corabia internaționalismului local și reconcilierii. În locul naționalismului deșănțat promovat la Chișinău (și care are consecințe toxice la Comrat și Tiraspol), Druță promovează ideea unei reconcilieri etnice și a conviețuirii pașnice dintre popoarele care trăiesc pe teritoriul Moldovei…
Și de data asta Druță nu a prea plăcut noii elite politice (mai ales clasei intelectuale, îmbătată în tranziție de naționalism, și care nu-i putea ierta lui Druță nici disidența post-sovietică, nici pe aia sovietică – în contrast cu majoritatea ”unioniștilor” post-1990, care au făcut cariere glorioase de partid în comunism, Ion Druță nu a fost niciodată membru de partid)…
Ce rămîne din Druță?
Rămîne multă literatură care povestește, mult mai real decît operele realismului socialist și mult mai veridic decît scriiturile anti-comuniste scrise după 1990 (de genul Temei pentru Acasă a lui Dabija) despre schimbările din satul moldovenesc în anii 40-60, despre dispariția lumii tradiționale țărănești sub tăvălugul tractoarelor, colhozurilor, pesticidelor și complexelor zootehnice…E o literatură scrisă bine, accesibil și veridică…
Rămîne și un model de comportament politic – de a avea curajul să zici lucruri neplăcute sub orice regim…La capitolul acesta, mulți dintre cei care îl critică pe Druță, nu prea au cu ce se lăuda…
Mai rămîne, invizibilă și implicită, dar foarte importantă – unica idee rezonabilă de organizare politică a vieții în Republica Moldova – modelul unei ”case comune”, a înțelegerii și comunicării inter-etnice, a evitării cu orice preț a conflictelor etnice și depășirea naționalismul etnic (cu potențial de conflict și război civil) cu o formă de patriotism civic și comunitar…E o idee druțiană cu origini probabil multiple: modul de viață comunitar traditional rural din perioada pre-sovietică, internaționalismul sovietic, un fel de ortodoxie ecumenică etc…
Lucru paradoxal, această idee, unica linie politică rezonabilă, a fost și este implementată (de nevoie) de politicienii moldoveni care însă nu l-au prea respectat pe cel mai mare autor al ei… Snegur (după ce a cochetat cu naționalismul) a redescoperit ”casa noastră comună” în 1994, cînd Transnistria era deja ruptă iremediabil iar Găgăuzia era cam pe cont propriu, Voronin a preluat idea sub forma ”statului polietnic” (idee pe care a deraiat-o într-un nationalism modlovenesc anti-românesc dement)…Și Igor Dodon, și Maia Sandu – atunci cînd vorbesc în toate limbile pentru a cerși voturi și cînd se pronunță pentru unitate națională și pentru înțelegere între etnii, tot la Ion Druță fac (inconștient) referințe, fără să-și dea seama.
La și mai mulți ani, Ion Druță!


Aug 26 2022

”țara mică cu inimă mare” ca ideologie de stat

Vitalie Sprînceană
Că tot a scris și Vlada Ciobanu, și am scris și eu anterior, am decis să revin la sloganul ”Moldova, țară mică cu inimă mare”.
Văd că apare peste tot – congrese politice, sărbători naționale, campanii de promovare a țării.
A evoluat, de la un titlu prost de articol la brand național iar acum e un fel de nouă ideologie de stat.
Faptul în loc de comitetul central, noua ideologie e propagată de așa-zisa clasă de creativi afiliată guvernării, nu e decît în noul duh al timpului…
Ca toată ideologia oficială, pentru a fi ”veridică” ea trebuie să corespundă realității…sau măcar unei părți a ei. Sau, să fiu și mai ”marxist”, să vrea să schimbe această realitate după chip și asemnănare…
Și aici stă partea cea mai dificilă a campaniei – realitatea curentă a ”crizei refugiaților”. Care e departe de a fi un paradis al generozității, așa cum trîmbițează ”inimiștii” pe la tribune și pe internet.
un exemplu al ”generozității” sînt taxi-urile ilegale de la Palanca, care stau acolo din prima zi de război, și transportă refugiați la Chișinău prin înșelăciune (costul unei călătorii se poate ridica, conform spuselor unor victime, pînă la 300-400 euro). Taximetriștii nu eliberează bonuri fiscale, amenință călătorii că îi dau jos în cîmp dacă nu plătesc cît cer ei, sînt obraznici, uneori amenință personalul organizațiilor care transportă gratuit.
Din chiar prima zi despre acest fenomen de jecmănire a refugiaților știe presa, știu miniștri, știu polițiștii (personal am vorbit cu cîțiva comisari), știu PR-iștii de la guvern, știu cei de la ANTA, știu cei de la Centrul Unic de gestionare a crizei, știe și avocatul poporului..
Și niciunul din demnitarii care varsă lacrimi de crocodili pe tema ”inimii mari” nu a ridicat un deget să rezolve problema…
Alt exemplu, tot despre inima mare și generoasă…La Palanca a fost amenajată o autogară provizorie care oferă servicii de bază refugiaților. E un fel de oază de ”socialism” (aș vrea ca și cetățenii moldoveni să beneficieze zilnic de asemenea tratament) – refugiații beneficiază de mîncare, transport, asistență medicală și psihologică ș itoate astea gratuite. Statul cu inima mare nu a cheltuit nici un leu cu această construcție. Nici cu un metru pătrat de gard, nici cu un WC. Toate serviciile, inclusiv electricitatea, sînt acoperite de organizații internaționale – UNHCR, OIM, SWissaid, Helvetas, Solidarites și alte zeci…La Otaci organizațiile internaționale au mai amenajat ceva similar, chiar dacă la o scară mai mică.
Prin contrast, la Criva, Ocnița, Mirnoe, Basarabeasca și alte zeci de puncte unde organizațiile internaționale nu au amenajat nimic, statul cu inimă mare a lăsat trecerile astea în paragină. La Criva, chiar lînga punctul de trecere a frontierei există un mic spațiu amenajat și menținut de cîțiva voluntari inimoși. Acest stat cu inimă mare nu a găsit măcar două paturi pliabile pentru ca refugiații care trec noaptea frontiera să nu doarmă la podea…
Și mai sînt, zeci și sute de exemple…Tot despre conținutul real al campaniei de pr despre ”inima mare”.
Supărarea mea pe oficializarea sloganului și pe transformarea lui în imn politic de stat nu ține doar de faptul că el nu descrie în nici un fel realitatea.
Mă deranjează la culme să văd că e folosit nu pentru a face lucruri, ci pentru a ascunde, într-o lălăială dulceagă, faptul că lucrurile nu se fac…