Aug 19 2022

Beția patriotardă cu ”Țara mică cu inimă mare” trebuie oprită

Vitalie Sprînceană
Ar trebui să oprim beția asta patriotardă cu ”Țara mică cu inimă mare”, mai ales pe partea în care acest bred devine brand de țară și mai ales pe partea în care autoritățile statului cooptează acest slogan prost pentru diverse sindrofii politice (de exemplu așa-zisele Zile ale Diasporei).
Să luăm lucrurile pe rînd.
Întîi, sloganul nu este despre stat – adică despre guvern, primării, parlament sau președintă. E despre societate care, într-un moment de maximă urgență s-a mobilizat și a absorbit fluxul de refugiați din Ucraina demonstrînd o solidaritate fără precedent. Statul era absent în povestea aia și e o nesimțire acum ca acesta să-și aroge careva merite…
Statul e absent și acum din povestea despre solidaritate cu persoanele refugiate din Ucraina. De exemplu, nu le acordă acestora statutul de protecție temporară care ar garanta persoanelor refugiate în mod automat drepturi. (Dacă le-am acorda drepturi, ar trebui să le respectăm, a zis un înalt funcționar dintr-un minister de forță). În schimb, guvernul dă refugiaților drepturi cu țîrîita, iar uneori chiar le iau înapoi (cum e cazul cu dreptul la libera circulație).
Transportul refugiaților pe teritoriul Moldovei e gestionat de organizații umanitare precum Acted sau alte inițiative voluntare (guvernul a organizat, prin ANTA, transport în doar primele săptămîni și aia e un caz ilustru de incompetentă)…
Alt exemplu, în centrele pentru refugiați gestionate de stat nu sînt mai mult de 5000 oameni, ceea ce e întotdeauna sub 10 % din numărul total de persoane refugiate care trăiesc în țară într-un moment dat. Și aceste 5 mii de persoane sînt de cele mai multe ori hrănite de World Food Program, îmbrăcate de alte organizații, asigurate cu resurse financiare de UNHCR etc…(Nu ajutăm refugiații din bugetul public, se laudă autoritățile, ca și cu asta ar fi mare prilej de mîndrie).
Doi, sloganul e fals. Oceanul de solidaritate a ținut doar 2-3 săptămîni după care s-a transformat într-un ocean de apatie, cu mici furtuni de ostilitate. Povestea cu solidaritatea s-a stins.
Oamenii nu-și mai deschid casele pentru refugiați, ba chiar, de multe ori, izgonesc familiile de ucraineni din casele lor.
Pentru aproape fiecare istorie frumoasă de la începutul războiului, există cîte una urîtă din luna martie încoace. Sute de istorii urîte cu persoane cu dizabilități, cu persoane cu dependențe, cu persoane de etnie romă, cu indiferență a statului – de la un medic din Ștefan Vodă care refuză acordarea ajutorului medical unei refugiate pe motiv că nu ar avea medicamente, la administratori de centre de refugiați care dau afară refugiați în plină noapte pentru că nu le place culoarea pielii lor, la birocrați care inventează mii de hîrtiuțe ce complică viața refugiaților la fiecare pas.
Adevărata campanie a guvernului și societății este cea prin care refugiații sînt încurajați, îndemnați, forțați să plece mai departe din Moldova pe motiv că ”în alte țări e mai bine”…
Guvernul (la toate nivelele) nu a făcut nimic să alimenteze solidaritatea inițială și să o amplifice (cu excepția conferințelor de presă și a sindrofiilor). Familiile locale care își deschid casele sînt plătite de UNHCR, cele care dau casele în folosință refugiaților – de CRS.
În loc să umblăm cu conferințe despre ”cît de solidari” am fost în primele două săptămîni de război, ar trebui să ne pregăm să fim solidari din nou. Războiul nu s-a terminat, iar dacă vine un val nou de refugiați, cele 5 mii de locuri de cazare ale statului se vor umple în 2-3 zile… Și nu mai sînt alte locuri. Nicăieri.


Jun 29 2022

Reformele în educație – scurt comentariu despre ipocrizia criticii politice…

Vitalie Sprînceană

Există în Moldova un fel de lege ironică în privința politicilor publice potrivit căreia nu prea contează ce se face ci, mai ales, contează cine o face…
Dacă o fac ”prietenii” atunci e bine și minunat și excelent, iar dacă același lucru îl fac ”rivalii” atunci e jale și amar și lucrul nu e de aur dar de c..cat…
(Ar trebui să mai adăugăm un element de context al acestei situații: alți neni, în alte părți decid asupra lucrurilor care se vor face în Moldova, iar aborigenilor nu le rămîne decît să ”implementeze” și libertatea îndoielnică de a lua una din cele două poziții posibile: de a face sau de a critica pe cei care o fac. Alte libertăți precum cea de a nu face pentru că contravine interesului public sau pentru că e impopulară printre cetățeni, nu există.)
Să luăm un exemplu oarecum celebru: optimizarea școlilor…
Setul de politici ce prevedea reducerea numărului de școli și comasarea altor școli pentru a reduce din cheltuielile publice considerate a fi ineficiente, a fost agreat de către Guvernul Moldovei și Banca Mondială prin anii 2006-2007. Programul urma să fie implementat pînă în 2015.
Guvernarea comunistă a pornit implementarea măsurilor agreate cu Banca Mondială din 2007-2008… Pentru ”opoziție” (pe vremea aia opoziția era ”pro-europeană” iar guvernarea ”pro-rusă”) și presa ce o simpatiza asta nu putea decît să fie o măsură proastă ce trebuia neapărat criticată în cei mai duri termeni.
De unde și oceanul de cerneală despre cum optimizarea transformă satele în colonii (eu sînt de acord!) în loc să le modernizeze, despre cum banii economisiți pe educație nu se văd nici în calitatea sporită a educației după reformă, nici nicăieri în altă parte, despre cum organizațiile internaționale care le împing nu trebuie ascultate deoarece, ca să citez o jurnalistă de la Ziarul de Gardă din îndepărtatul an 2008: ”ce știu organizațiile internaționale despre neliniștea copiilor de la Leordoaia”?
Și presa ”anti-comunistă” huiduie ministra educației de atunci, Larisa Șavga, că nu ar avea studii în domeniul educației, că ar ști doar merceologie și deci nu s-ar pricepe deloc la domeniul care îl gestionează…
3 ani mai tîrziu fosta opoziție e acum la Putere și …. ce credeți, continuă să implementeze, cu același zel și același avînt aceleași politici de optimizare a școlilor.
Doar că, de data asta, întrucît o fac ”ai noștri”, optimizarea școlilor e un lucru bun și necesar sau, conform aceluiași ziar, un lucru just, ”cauzat de depopulare şi scăderea numărului de copii”.
Nu mai contează, evident, că reforma e promovată de o ministră a educației care tot nu are studii în domeniul educației și e doar economistă.
Ceea ce pentru Șavga era un handicap – merceologia, pentru Maia Sandu e un avantaj – ea e manager eficient.
Evident, cei care vorbesc altceva, zice cu aplomb același ziar, nu fac decît să răspîndească falsuri…
Partea comică e că, fosta guvernare comunistă care s-a topit între timp și s-a scurs spre Partidul Socialiștilor a preluat, exact în același mod, fostele argumente ale opoziției.
Aplaudacii și criticii de serviciu s-au schimbat cu locuri dar au continuat să implementeze cu zel și sfințenie programul agreat cu Banca Mondială…
Să luăm un alt exemplu: comasarea universităților. E o discuție cu barbă în societatea moldovenească dacă și ce format de organizare a învățămîntului universitar ar fi cel mai potrivit pentru o țară ca a noastră, cum acesta poate fi adaptat din perspectiva dilemei eterne – adaptare la cerințele imediate ale pieței vs cercetarea teoretică fundamentală…În această discuție complexă guvernările moldovene au o singură soluție – comasarea universităților.
Care nu rezolvă nimic, evident, și e cel mult o simulare de aflare în treabă dar…pentru PR e mai bine decît nimic.
Aici opoziția și guvernarea (și presa ce le deservește) sînt la fel de flexibile (un cuvînt frumos pentru a desemna fățărnicia).
Anul 2008, guvernarea comunistă (comunistă doar cu numele, evident) inițiază un plan de comasare a unor institute și universități. Victor Stepaniuc e fața ”publică” a reformei (pe vremea aia era considerat ideolog al partidului și ocupa funcția de viceprim-ministru). Una dintre măsurile propuse era de a comasa Institutul de Filologie și Institutul Patrimoniului Cultural.
Opoziția ”pro-europeană” evident, nu putea fi de acord cu asta. Și apar articole despre planul ”diabolic” al lui Stepaniuc, despre accentele anti-românești ale acestei măsuri…
Anul 2022, ministerul Educației vine cu un plan similar de comasare a universităților…Acesta este ambalat, ca și data trecută într-un plan de modernizare a universităților, consolidare a cercetării științifice și alocare a unor mijloace financiare suplimentare… Adică aceeași justificare – comasăm ca să economisim bani – care e vîndută cu titlul de modernizare.
Evident, tăcere în sînul presei ”pro-guvern” și a societății civile care o deservește. Zarvă este doar în cealaltă tabără, din motive de înțeles: ei ar fi fost nevoiți să facă același lucru (pentru că alte soluții nu există în imaginație) dar…se bucură că o fac alții pe care îi pot critica…


Jun 12 2022

ziua Rusiei e și ziua rușilor anti-război

Vitalie Sprînceană
Legat de faptul că azi e Ziua Rusiei, ar trebui să atragem atenția nu doar asupra lui Putin (care, să mai repet truismul arhicunoscut, nu reprezintă Rusia – la fel cum Maia Sandu, Igor Dodon și ceilalți nu reprezintă Moldova, la fel cum fiecare din noi face diferența între stat și patrie și comunitate), ci și asupra rușilor ordinari.
Încă caut un istoric/o istorică curajoasă care ar scrie despre responsabilitatea colectivă și istoria acestui concept – dar pînă atunci ar trebui să facem această distincție esențială…
O cunoscută, cercetătoare la Moscova, îmi spunea că un coleg al său, de la o universitate provincială, a îndrăznit să critice războiul (pe care propaganda de stat îl numește ”operațiune specială”) și a fost concediat de la universitate. Omul, doctor habilitat în științe socio-umane, profesor universitar, a devenit neangajabil – nu-l ia nimeni nicăieri la vreo universitate, muzeu, instituție culturală – și a fost nevoit să se angajeze ca și curier de livrare a hrănii la Yandex…Însăși cunoscuta mea (din motive evidente nu dau nume) a fost și ea angajată anul trecut la o universitate rusă și, tot pentru condamnarea războiului pe postări pe rețele sociale, a fost quasi-concediată de la universitate: i-au zis că nu îndeplinește nu știu ce normative, i-au tăiat din bonusuri, apoi din salariu iar acum în genere nu-i mai plătesc salariul. Ca să nu o concedieze cu tam-tam, administrația probabil nu va mai prelungi contractul acesteia din toamnă (în Rusia, ca și în Moldova, contractele cadrelor didactice cu universitățile se încheie doar pe un an, ca să fie profesorul/lectorul cuminte).
Acesta e contextul în care trăiesc milioane de oameni în Rusia – cu riscul de a fi aruncați în stradă, lăsați fără lucru, persecutați, arestați sau chiar băgați la pușcărie în caz că critică puterea…
Lumea uită că Putin poartă două războaie simultan – unul în Ucraina, contra unor ”naziști” imaginari, și altul pe intern, contra unor oameni reali care sînt impuși să se conformeze, sînt hărțuiți, umiliți, închiși…
Și dacă pentru primul război au fost imaginate sancțiuni (deocamdată inutile), condamnări și rezoluții la cele mai înalte tribune, al doilea e aproape invizibil pentru lumea externă…
Nu celebrez zilele oficiale ale țărilor (nici a Moldovei n-o celebrez), dar cred că azi ar trebui celebrați (și să ne exprimăm solidaritatea) față de cei care refuză Rusia lui Putin și își imaginează și luptă pentru o altfel de Rusie: democrată, pașnică, demilitarizată, justă…
Unele și unii sînt cunoscuți: Rezistența Antimilitară Feministă, Mișcarea ”Vesna”… Altele și alții protestează și acționează anonim și invizibil: ajută refugiați, lipesc afișe și postere în spațiul public, organizează pichete, traduc și distribuie cărți, construiesc platforme ce ocolesc blocajele statului rus, blochează liniile de cale ferată, adună informație despre soldații morți, demaschează minciunile propagandei ruse…
Toți fac o muncă comună – construiesc o altfel de țară în care rușii ar putea trăi în pace cu ei și cu vecinii lor.


May 22 2022

despre Casa Mare a elitismului moldovenesc…

Vitalie Sprînceană
În legătură cu ultima tărăşenie legată de Natalia Morari, mai importante decit lucrurile pe care lumea le comenteaza – casa mare si rostul ei, mi se par chestiile cu care bomondul este de acord.
Adica, chestia cu casa mare este o prostie.
Mai problematic mi se pare comentariul ei despre “docilitatea” genetica a moldovenilor, o idee in privinta careia bomondul local sta pe aceeasi pagina cu Natalia Morari.
Argumentele ca moldovenii sint docili in mod traditional, ca mamaliga nu explodeaza, ca moldovenii nu vor sa lupte ca ucrainenii, ca moldovenii nu sint ucraineni (francezi, germani, americani, români sau oricare alt popor care organizeaza un mic protest), ca docilitatea ne e inscrisa in “codul genetic” al natiunii, adica toata amestecatura de elitism arogant, dispret fata de prostime (care voteaza nu cu cine trebuie), regretul de a fi “ilita” intelectuala a unui popor nepotrivit, dispretul fata de trairile cetatenilor ordinari, comentariile rasiste si eugenice (avem mentalitate inferioara in raport cu alte popoare, iar asta e inscrisa in adn si codul genetic), militarismul afisat si dorinta de a varsa singele altora pentru a ne dovedi apartenenta “la civilizatie” – in privinta acestor atitudini bomondul moldovean care a comentat furios “casa mare” nu doar ca nu le gaseste problematice, ci chiar le impartaseste impreuna cu Natalia Morari (unii din criticii ei chiar le-au vocalizat in emisiunile Nataliei impreuna cu ea).
De asta imi e frica mai mult – de lucrurile cu care ei si ele sint de acord.
Pe linga detaliile insignifiante despre care se cearta – semnificatia Casei Mari – mi se par cu totul inofensive.


May 2 2022

Presă, panică, război…

Vitalie Sprînceană

În contextul discuției despre panică, mass-media și anonimat, pornită de la o bîrfă distribuită pe larg de The Times despre posibilitatea unui desant asupra Moldovei, ar trebui să revenim la o discuție mai veche despre presă și funcția ei. Sau chiar, mai filosofic, despre rostul ei în societatea modernă a informației.
Se vorbește atît de des că presa trebuie să vîndă încît se omite că presa ar trebui, întîi de toate, să informeze, să creeze comunități, să adune oameni grămadă pentru diverse cauze comune, să transmită cunoștințe, adică să educe.
Situația asta, proastă din punct de vedere al responsabilității pe care trebuie să o aibă presa față de societate mai ales pe timp de război în vecinătate, este cît se poate de normală din perspectiva unei paradigme care vede presa doar ca agent de vînzare de informație, a cărei funcție nu este să educe, să construiască zilnic o națiune/societate, ci doar să culeagă gologani din gură cască ce intră pe site-uri în căutare de știri, bîrfe, minciuni și orice text/imagine ce aduce vizitatori suplimentari pentru o dugheană mediatică…
Altfel spus, adunătura de site-uri, canale de telegram, ziare și portaluri de știri care distribuie într-o nebunie orice bășină legată de Moldova fără a-i verifica sursa (de ce ar mai fi nevoie de o asemenea presă cînd poți configura o alertă google despre Moldova care să-ți zică orice mențiune a numelui în oceanul de internet?) nu reprezintă un complot mediatic, nici măcar neîndemînare ori lipsă de profesionalism (este și asta în destulă cantitate) ci este presa moldovenească mainstream, modul ”legitim” de a opera și activa al jurnalismului de la Chișinău…
Cînd o redacție preia o bîrfă și, în loc să o verifice (așa cum zice Codul Deontologic care-i bun doar de ignorat), o traduce și o publică, e semn că e ceva putred în redacția aia, de la știriști la redactori. Cînd chestia asta o fac majoritatea surselor media, inclusiv din cele ”respectabile” e semn că e putred ceva la nivelul breslei în general…
Presa care educă are grijă de informația pe care o transmite, se gîndește la impactul și funcțiile ei.
Presa care doar vinde informație (indiferent dacă informația e adevărată sau nu) e interesată doar de numărul de vizualizări, laik-uri și alți indicatori ce pot aduce bani sau faimă sau ambele.
(”Surse care au dorit să își păstreze anonimatul”, ”insight-uri”, ”dezvăluiri inedite”, ”scurgere de informație” – sînt tot atîtea nume pe care presa le inventează pentru a da greutate și credibilitate bîrfelor sau chiar minciunilor.)
Din perspectiva asta, a contoarelor de vizualizări și bani ce trebuie să se învîrtă, pentru negustorii de informație, nu contează deloc ce zvon vînd – că e vorba că Angelina Jolie are 7 degete la o mînă, că Tom Cruise e scientolog, mormon și catolic, că Papa de la Roma are șapte copii ori că ”există un plan de a face un desant în Moldova”.
Iar războiu, evident, vinde… Vinde totul: știri, poze, video, bîrfe, minciuni…


Feb 22 2022

Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi.

Vitalie Sprînceană
Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi..
Prevăd o intensificare a rusofobiei în zonă – în Ucraina și alte țări, va deveni ”tot mai patriotic” să fii suspicios față de ruși, vorbitori de rusă, simpatizanți ai Rusiei etc..Asta ar putea șubrezi puținele drepturi ce protejează drepturile minoritățile naționale. În Moldova, rusofobia va fi însoțită, ca de obicei, de găgăuzofobie.
Discuția despre Transnistria și cum, și în ce condiții construim un stat comun va fi amînată. Cum nu a existat o viziune de integrare a Transnistriei ce ar include autonomie locală pentru ambele maluri, descentralizare, anumite garanții pentru diverse grupuri etnice și culturale, ea n-o să apară în curînd… În loc de încredere, între cele două maluri vor fi construite poduri de suspiciune (pe față), și contrabandă și scheme pe fundal.
Importante discuții despre echitate, justiție socială, democrație participativă vor fi probabil suspendate sau ignorate sub pretextul că ”vin rușii”, ”nu avem cînd să ne jucăm de-a democrația”, ”trebuie cu orice preț să îi curtăm pe prietenii noștri occidentali”, ”e obligatoriu să băgăm bani în puști și tunuri” etc. Va fi extrem de greu să critici corporații occidentale pentru că încalcă drepturile muncii și reglementările ecologice din moment ce ”Occidentul e unicul nostru prieten” și ”e bine că, în această zonă incertă vin măcar niște investitori”. Va fi greu să ceri participare și democrație pe subiecte precum ”Stadionul Republican” din moment ce ”Nato ne apără de ruși”. Va fi extrem de complicat să direcționezi bani spre educație cînd toată lumea în jur vrea tancuri și rachete…
Legat de asta, e foarte probabil ca ”patriotismul” și ”protecția suveranității” sî restrîngă niște drepturi și să consolideze autoritarismul economic și politic local…Sub pretextul ”luptei cu propaganda rusă” și ”cu știrile false” (tot rusești) vor fi restrînse libertăți precum cea de exprimare, gîndire și expresie (Parlamentul deja pregătește un proiect de lege). Probabil se va împinge, tot sub pretext securitar, Legea Big Brother…
Nu doar că azi e complicat, mîine nu va fi mai ușor.


Feb 21 2022

Evaziunea fiscală de ieri, de azi, dintotdeauna

Vitalie Sprînceană

Discuțiile despre eșecurile dezvoltării economice a Moldovei insistă mult pe ”mentalitate”, ”corupție”, ”politicieni incompetenți”… Asta pe partea ”ideatică”…
Pe partea materială, a relațiilor structurale și a forțelor economice ce împing economia și societatea într-o direcție sau alta, explicațiile trebuie căutate în altă parte…
Evaziunea fiscală, de exemplu, a sabotat partea socială a statului în toți cei 30 ani de ”independență”. Banii au mers spre ”mediul de afaceri” în loc de sfera socială sau cea de investiții…
În 1997, de exemplu, evaziunea fiscală în Moldova era estimată ca fiind 500 milioane lei (125 milioane dolari la cursul 4.5 lei per dolar), ceea ce reprezenta cam 20 % din veniturile bugetului național.
Lucru surprinzător – greutatea evaziunii fiscale a rămas cam aceeași (și după 25 ani evaziunea fiscală e tot cam la 20 % din veniturile bugetului – 1 miliard de euro la o cifră de venituri ale bugetului de 80 miliarde lei).
Anual, 20 % din bogăția țării e ”furată” pe diverse căi, și asta se întîmplă de 30 ani…
(sursă infografic: Buletinul Moldova in Transition, nr. 2, noiembrie 1998, Centrul de Investigații Strategice și Reforme, p.62).


ankara escort ankara escort