Beția patriotardă cu ”Țara mică cu inimă mare” trebuie oprită
Există în Moldova un fel de lege ironică în privința politicilor publice potrivit căreia nu prea contează ce se face ci, mai ales, contează cine o face…
Dacă o fac ”prietenii” atunci e bine și minunat și excelent, iar dacă același lucru îl fac ”rivalii” atunci e jale și amar și lucrul nu e de aur dar de c..cat…
(Ar trebui să mai adăugăm un element de context al acestei situații: alți neni, în alte părți decid asupra lucrurilor care se vor face în Moldova, iar aborigenilor nu le rămîne decît să ”implementeze” și libertatea îndoielnică de a lua una din cele două poziții posibile: de a face sau de a critica pe cei care o fac. Alte libertăți precum cea de a nu face pentru că contravine interesului public sau pentru că e impopulară printre cetățeni, nu există.)
Să luăm un exemplu oarecum celebru: optimizarea școlilor…
Setul de politici ce prevedea reducerea numărului de școli și comasarea altor școli pentru a reduce din cheltuielile publice considerate a fi ineficiente, a fost agreat de către Guvernul Moldovei și Banca Mondială prin anii 2006-2007. Programul urma să fie implementat pînă în 2015.
Guvernarea comunistă a pornit implementarea măsurilor agreate cu Banca Mondială din 2007-2008… Pentru ”opoziție” (pe vremea aia opoziția era ”pro-europeană” iar guvernarea ”pro-rusă”) și presa ce o simpatiza asta nu putea decît să fie o măsură proastă ce trebuia neapărat criticată în cei mai duri termeni.
De unde și oceanul de cerneală despre cum optimizarea transformă satele în colonii (eu sînt de acord!) în loc să le modernizeze, despre cum banii economisiți pe educație nu se văd nici în calitatea sporită a educației după reformă, nici nicăieri în altă parte, despre cum organizațiile internaționale care le împing nu trebuie ascultate deoarece, ca să citez o jurnalistă de la Ziarul de Gardă din îndepărtatul an 2008: ”ce știu organizațiile internaționale despre neliniștea copiilor de la Leordoaia”?
Și presa ”anti-comunistă” huiduie ministra educației de atunci, Larisa Șavga, că nu ar avea studii în domeniul educației, că ar ști doar merceologie și deci nu s-ar pricepe deloc la domeniul care îl gestionează…
3 ani mai tîrziu fosta opoziție e acum la Putere și …. ce credeți, continuă să implementeze, cu același zel și același avînt aceleași politici de optimizare a școlilor.
Doar că, de data asta, întrucît o fac ”ai noștri”, optimizarea școlilor e un lucru bun și necesar sau, conform aceluiași ziar, un lucru just, ”cauzat de depopulare şi scăderea numărului de copii”.
Nu mai contează, evident, că reforma e promovată de o ministră a educației care tot nu are studii în domeniul educației și e doar economistă.
Ceea ce pentru Șavga era un handicap – merceologia, pentru Maia Sandu e un avantaj – ea e manager eficient.
Evident, cei care vorbesc altceva, zice cu aplomb același ziar, nu fac decît să răspîndească falsuri…
Partea comică e că, fosta guvernare comunistă care s-a topit între timp și s-a scurs spre Partidul Socialiștilor a preluat, exact în același mod, fostele argumente ale opoziției.
Aplaudacii și criticii de serviciu s-au schimbat cu locuri dar au continuat să implementeze cu zel și sfințenie programul agreat cu Banca Mondială…
Să luăm un alt exemplu: comasarea universităților. E o discuție cu barbă în societatea moldovenească dacă și ce format de organizare a învățămîntului universitar ar fi cel mai potrivit pentru o țară ca a noastră, cum acesta poate fi adaptat din perspectiva dilemei eterne – adaptare la cerințele imediate ale pieței vs cercetarea teoretică fundamentală…În această discuție complexă guvernările moldovene au o singură soluție – comasarea universităților.
Care nu rezolvă nimic, evident, și e cel mult o simulare de aflare în treabă dar…pentru PR e mai bine decît nimic.
Aici opoziția și guvernarea (și presa ce le deservește) sînt la fel de flexibile (un cuvînt frumos pentru a desemna fățărnicia).
Anul 2008, guvernarea comunistă (comunistă doar cu numele, evident) inițiază un plan de comasare a unor institute și universități. Victor Stepaniuc e fața ”publică” a reformei (pe vremea aia era considerat ideolog al partidului și ocupa funcția de viceprim-ministru). Una dintre măsurile propuse era de a comasa Institutul de Filologie și Institutul Patrimoniului Cultural.
Opoziția ”pro-europeană” evident, nu putea fi de acord cu asta. Și apar articole despre planul ”diabolic” al lui Stepaniuc, despre accentele anti-românești ale acestei măsuri…
Anul 2022, ministerul Educației vine cu un plan similar de comasare a universităților…Acesta este ambalat, ca și data trecută într-un plan de modernizare a universităților, consolidare a cercetării științifice și alocare a unor mijloace financiare suplimentare… Adică aceeași justificare – comasăm ca să economisim bani – care e vîndută cu titlul de modernizare.
Evident, tăcere în sînul presei ”pro-guvern” și a societății civile care o deservește. Zarvă este doar în cealaltă tabără, din motive de înțeles: ei ar fi fost nevoiți să facă același lucru (pentru că alte soluții nu există în imaginație) dar…se bucură că o fac alții pe care îi pot critica…
În contextul discuției despre panică, mass-media și anonimat, pornită de la o bîrfă distribuită pe larg de The Times despre posibilitatea unui desant asupra Moldovei, ar trebui să revenim la o discuție mai veche despre presă și funcția ei. Sau chiar, mai filosofic, despre rostul ei în societatea modernă a informației.
Se vorbește atît de des că presa trebuie să vîndă încît se omite că presa ar trebui, întîi de toate, să informeze, să creeze comunități, să adune oameni grămadă pentru diverse cauze comune, să transmită cunoștințe, adică să educe.
Situația asta, proastă din punct de vedere al responsabilității pe care trebuie să o aibă presa față de societate mai ales pe timp de război în vecinătate, este cît se poate de normală din perspectiva unei paradigme care vede presa doar ca agent de vînzare de informație, a cărei funcție nu este să educe, să construiască zilnic o națiune/societate, ci doar să culeagă gologani din gură cască ce intră pe site-uri în căutare de știri, bîrfe, minciuni și orice text/imagine ce aduce vizitatori suplimentari pentru o dugheană mediatică…
Altfel spus, adunătura de site-uri, canale de telegram, ziare și portaluri de știri care distribuie într-o nebunie orice bășină legată de Moldova fără a-i verifica sursa (de ce ar mai fi nevoie de o asemenea presă cînd poți configura o alertă google despre Moldova care să-ți zică orice mențiune a numelui în oceanul de internet?) nu reprezintă un complot mediatic, nici măcar neîndemînare ori lipsă de profesionalism (este și asta în destulă cantitate) ci este presa moldovenească mainstream, modul ”legitim” de a opera și activa al jurnalismului de la Chișinău…
Cînd o redacție preia o bîrfă și, în loc să o verifice (așa cum zice Codul Deontologic care-i bun doar de ignorat), o traduce și o publică, e semn că e ceva putred în redacția aia, de la știriști la redactori. Cînd chestia asta o fac majoritatea surselor media, inclusiv din cele ”respectabile” e semn că e putred ceva la nivelul breslei în general…
Presa care educă are grijă de informația pe care o transmite, se gîndește la impactul și funcțiile ei.
Presa care doar vinde informație (indiferent dacă informația e adevărată sau nu) e interesată doar de numărul de vizualizări, laik-uri și alți indicatori ce pot aduce bani sau faimă sau ambele.
(”Surse care au dorit să își păstreze anonimatul”, ”insight-uri”, ”dezvăluiri inedite”, ”scurgere de informație” – sînt tot atîtea nume pe care presa le inventează pentru a da greutate și credibilitate bîrfelor sau chiar minciunilor.)
Din perspectiva asta, a contoarelor de vizualizări și bani ce trebuie să se învîrtă, pentru negustorii de informație, nu contează deloc ce zvon vînd – că e vorba că Angelina Jolie are 7 degete la o mînă, că Tom Cruise e scientolog, mormon și catolic, că Papa de la Roma are șapte copii ori că ”există un plan de a face un desant în Moldova”.
Iar războiu, evident, vinde… Vinde totul: știri, poze, video, bîrfe, minciuni…
Discuțiile despre eșecurile dezvoltării economice a Moldovei insistă mult pe ”mentalitate”, ”corupție”, ”politicieni incompetenți”… Asta pe partea ”ideatică”…
Pe partea materială, a relațiilor structurale și a forțelor economice ce împing economia și societatea într-o direcție sau alta, explicațiile trebuie căutate în altă parte…
Evaziunea fiscală, de exemplu, a sabotat partea socială a statului în toți cei 30 ani de ”independență”. Banii au mers spre ”mediul de afaceri” în loc de sfera socială sau cea de investiții…
În 1997, de exemplu, evaziunea fiscală în Moldova era estimată ca fiind 500 milioane lei (125 milioane dolari la cursul 4.5 lei per dolar), ceea ce reprezenta cam 20 % din veniturile bugetului național.
Lucru surprinzător – greutatea evaziunii fiscale a rămas cam aceeași (și după 25 ani evaziunea fiscală e tot cam la 20 % din veniturile bugetului – 1 miliard de euro la o cifră de venituri ale bugetului de 80 miliarde lei).
Anual, 20 % din bogăția țării e ”furată” pe diverse căi, și asta se întîmplă de 30 ani…
(sursă infografic: Buletinul Moldova in Transition, nr. 2, noiembrie 1998, Centrul de Investigații Strategice și Reforme, p.62).