Jun 20 2022

Dreptul la întruniri publice între Constituție și nacialiniși

Vitalie Sprînceană

Ieri nacialnișii de toate rangurile au făcut o demonstrație ca la carte despre cît costă dreptul vostru și al nostru la întrunire. (Un secret: nu costă nimic în fața capriciilor lor).
Întîi nacialnicul local, din primăria Chișinău, a încercat să vă spună că dacă aduce o remorcă de nisip și piatră pe care o trîntește aiurea la un colț de stradă și numește asta ”lucrări de reparație” atunci orice marș și paradă agreată în prealabil se supendă, pentru că așa îi convine lui. (După ce o întreagă primărie a plîns ieri, duminică, că ar vrea să lucreze dar nu poate, azi cineva a măturat remorca de nisip și piatră. Reparația s-a terminat pentru că că…nici nu trebuia să aibă loc.)

În această imagine este ”marea reparație” de duminică, în timpul Pride-ului, sub forma unui muncitor, a unui sac de ciment și a unei remorci de piatră și nisip (foto Victor Chironda).

În această a doua imagine este porțiunea de trotuar și drum a doua zi, după ce marea reparație a fost evacuată (foto Vitalie Sprînceană).

Noroc că poliția se supune altor nacialniși, și parada a avut lor. Dar trebuie să rețineți că, indiferent de drepturile care le aveți, tot se găsește cineva care își poate băga picioarele în ele prin chichițe absurde de procedură, prin ”procedee” tehnice precum ”programarea unor reparații” sau ”redirecționarea traficului urban exact pe traseul marșului vostru”.
Și dacă nacialnicului local nu i-a ieșit să facă o strîmbă, nacialnișii din centru au predat un master-class prin care au reușit să oprească un … concert protest al unor cetățeni care au altă opinie decît guvernarea. Evenimentul, autorizat în prealabil, s-a desfășurat altfel decît au prevăzut organizatorii. În bună tradiție cu poliția din vremea lui Plahotniuc, miliția reformată a refuzat organizatorilor instalarea scenei și a echipamentului din motivul că aceștia nu au putut ”să demonstreze caracterul juridic al bunurilor obținute și conformitatea acestora”. Organizatorii ar fi trebuit să găsească pentru cabluri, baterii, microfoane acte de proveniență, contract de chirie, garanția de securitate a tehnicii, etc.
Adică documente oficiale pentru fiecare baterie sau cablu.
Altfel spus, ca să oprească un protest politic, poliția invocă chichițe tehnice care stau, în lectura oricărui sergent cu epoleți, deasupra dreptului vostru constituțional la întrunire.
Poliția face, cu alegătorii lui Șor, Dodon și Voronin exact ce făcea anterior cu mișcările de protest anti-Plahotniuc: le cere documente pe tobe, trompete etc…Asta s-a întîmplat cu noi, Occupy Guguță, în 2019 în drum spre Nisporeni. Asta se întîmplă acum cu alți oameni care protestează…(Poliția a rămas aceeași, o bîtă în mîna oricui o stăpînește).
Pentru cine a înțeles, mesajul zilei de ieri a fost clar: drepturile voastre și ale noastre (încă) depind de hatîrul nacialnișilor din primărie și guvern.


Mar 16 2022

Război, facturi de gaz

Vitalie Sprînceană
Fac parte din grupul de oameni care fac totul pe ultima sută de metri. Achit, de exemplu, facturile în ultima zi, în ultimele ore ale ultimei zile.
În februarie ziua de achitare a fost 28.
Îmi pare rău să plătesc facturi pentru că sînt cam zgîrcit. Asta e. Și nu fac deloc plata cu plăcere.
Luna trecută însă am avut și niște dileme morale în fața facturii de gaz. Poate le-au avut și alții.
Am zăbovit mult și am reflectat dacă trebuie ori nu să plătesc factura…
Pe de o parte, gazul e rusesc și banii pe care-i plătesc eu merg ca plată spre Moscova. După aia banii ăștia merg spre uzinele militare, spre soldați și ofițeri, spre rachete și tancuri, spre polițiștii care arestează oameni care protestează împotriva războiului, spre statul represiv și spre mașinăria politico-militară în general. (O parte din ei merg și spre salarii de lux pentru niște ”manageri” locali, dar asta e doar scandalos și cinic în acest context de criză).
Pe de altă parte dacă nu plăteam acest gaz, urma să fiu deconectat. Nu e mare treabă, se poate rezista și altfel. Dar dacă nu l-ar plăti mai mulți atunci el ar fi sistat și…ar fi deconectate spitalele, blocurile de locuit, școlile și restul.
Pînă la urmă..am plătit. Cu toată vina pe care încă o simt.
(Zilele trecute a venit și factura pe gaz pe martie. Dar sper că se face pace pînă la sfîrșitul lunii.)


Jul 27 2021

Despre o campanie socială pentru cei care fac campanii sociale pentru corupți

Vitalie Sprînceană

Hai să zic că am și eu o părere față de ”campania socială pentru corupți” lansată de o corporație onegistică. 

M-am uitat peste clipul video și m-am gîndit deodată că e trist dacă imaginarul justițiar al hipsterilor anti-corupție de la Chișinău seamănă atît de mult cu coreografia clipurilor video ale diverselor grupări teroriste: oameni îngenuncheați înconjurați de mascați cu arme…

Corupții ăia nu păreau niște inși care își ispășesc pedeapsa pentru o crimă (în sistemul justiției moldovenești toată lumea are fața descoperită, ca să se înțeleagă că nu e vorba de ceva răfuială personală, dar de interesul comun la mijloc) ci mai degrabă niște captivi care au fost răpiți de nu știu ce comandos al unui narcocartel și care cer ajutor…

Tot pe partea de lectură critică a scenografiei trebuie să pomenim ciudata axa morală a clipului: funcționari corupți (cu față, cu vîrstă) vs mascați incoruptibili (funcționari și ei!), garanți și slujitori ai adevărului și binelui comun…

Sînt nedumerit: de unde atîta dragoste pentru mascați și atîta încredere în ei? 

În țara asta unele dintre cele mai mari porcării s-au făcut cu mascați, cu desfășurări de forțe și paturi de armă ce au spart geamurile unor oameni nevinovați, au rupt măsele și coaste unor cetățeni fără vină. În aprilie 2009, de exemplu, mascații au bătut și umilit oameni în comisariate și au ”organizat” o bucată de Ev Mediu la comisariatul de pe Bulgară. 

Mai sînt sute și sute de exemple în care mascații ascultau docil de puterea care ținea cureaua organelor de forță și initimidau pe ceilalți cetățeni (hai să ne amintim, bunăoară, cum mascații evacuau, în zorii zilei de 27 august, 2018, protestatari pașnici de la Monumentul lui Ștefan cel Mare pentru a face loc mahărilor). 

A-l construi pe robocopul care a ascultat pînă acum de toate ordinele ce i s-au dat de sus, indiferent cît de criminale, drept arhanghelul dreptății și justiției asta denotă o clară sărăcie a imaginației. 

Eu, evident, nu am fantezii cu mascați…Mă gîndesc că o soluție la problema corupției (despre care ar trebui să vorbim să ne înțelegem ce înseamnă) ar fi democratizarea luptei împotriva ei. 

Eu nu aștept să intervină mascații cînd cineva îmi cere anumite plăți nejustificate, dar aș vrea să am la îndemînă cîteva instrumente proprii, personale, pe care să le pot aplica fără mascați, și fără show-uri cu arme, căști și scuturi. 

Aș vrea, de exemplu, să pot să fac arest civil pe inși pe care i-am prins cu mîța în sac ori să am dreptul să le pot aplica o amendă (cu dovezi, evident). 

Restul e teatru de păpuși. 


Jun 29 2018

Ce este #occupyguguta

Vitalie Sprînceană

Deocamdată, încă nimic prea clar și prea concret. Dar poate deveni orice.
Pentru moment e încă un proces, fără multe finalități specifice, însă e deja suficient. Și important. Procesul, în acest caz, este la fel de important precum rezultatele. Sau poate chiar mai important (ar fi poate pentru prima oară cînd procesul e mai important decît finalitățile concrete ale acestuia).
Întrucît sînt doar unul dintre zecii de participanți și participante, guguțieni și guguțiene (ori guguți, cum a zis altcineva) – nu pot vorbi decît în numele meu (și partea faină la #occupyguguta e că fiecare vorbește exclusiv în numele său personal, fără instituții, titluri și regalii).
Ceea ce urmează, deci, e viziunea mea personală asupra ce este #occupyguguta, ce ar putea deveni, ce putem construi acolo, rostul etc.


Deci, ce este #occupyguguta?
Întîi de toate un spațiu fizic – scuarul din fața Cafenelei Guguță, locul în care oligarhul (care tocmai a anulat alegerile) și acoliții săi (tocmai a vîndut spațiul unui apropiat, Ceslav Ciuhrii) vrea să construiască un hotel/business centru de vreo -sprezece etaje în Grădina Publică. În jurul acestui spațiu o comunitate de activiști locali de diverse etnii și orientări duc deja de vreo patru ani bătălii prin instanțe, în media, în diverse cercuri și grupuri. În felul acesta #occupyguguta se conectează la o istorie locală de lupte și proteste veche de cîțiva ani. De asemenea, în contextul în care Finpar/Regata și-au anunțat intenția de a continua proiectul cu construcția, #occupyguguta ar putea deveni o platformă pentru viitoarele bătălii pentru Guguță și Grădina Publică și alte spații publice din oraș.
Apoi e o idee – a unui spațiu politic și civic alternativ, în care ne propunem să învățăm să mediem viziuni politice diferite, să organizăm dialoguri între grupuri care nu se văd și nu discută nicăieri, să propunem idei și utopii, proiecte de oraș și țară, să formulăm critici și să avansăm alternative. Un spațiu din care nu sînt în această țară. Un spațiu care ne lipsește.
#occupyguguta e și o universitate politică  în aer liber, un spațiu educațional liber în care ne învățăm reciproc să facem pliante, să alcătuim lozinci, să ne ascultăm reciproc, să gîndim împreună, să inventăm tactici și strategii, să vorbim în public, să scriem și să distribuim ce scriem, să filmăm, să discutăm, să cădem de acord ori să ne certăm pe idei. Un fel de laborator experimental în care testăm diverse idei, co-planificăm scenarii (pe care nu le implementăm neapărat dar asta e și frumusețea #occupyguguta – putem crea și inventa liber), citim cărți (pe viitor urmează să amenajăm și o bibliotecă politico-civică), scriem texte, proiectăm și discutăm filme, lucrăm (da, scriem de acolo), învățăm lucruri noi (urmează în viitor să organizăm diverse ateliere practice dar și lecții)…Adică, deopotrivă bibliotecă, cinematograf, spațiu de lucru, spațiu de întîlniri.


Apoi #occupyguguta mai e și un spațiu politic în care se constituie și se intersectează diverse agende: civice, politice, electorale, economice etc. Locul în care se revendică anularea anulării rezultatului alegerilor locale din Chișinău, locul în care se protestează împotriva acaparării spațiilor publice de către mafiile imobiliare, dar și locul în care se fac revendicări pentru înălțarea unui busturi pentru femei pe Aleea Clasicilor și pentru implementarea reală a egalității de gen în Moldova. Un spațiu politic care e deopotrivă anarhist, socialist, libertarian, liberal etc. Și care, în toate privințele – mai ales în cadrul adunărilor generale – e mai deschis, mai respectuos, mai tolerant și mai sigur decît parlamentul Republicii Moldova…ori decît Guvernul sau Consiliul Municipal Chișinău. Și precis mai deschis și mai democratic decît adunările Partidului Democrat.
#occupyguguta e și un spațiu cultural alternativ, unul în opoziție radicală cu alte spații culturale locale (și cu cultura oficială). Un spațiu în care creația se face fără bani și bilete de intrare, în care intrarea la film nu costă nimic, în care organizăm jocuri intelectuale, privim fotbal, discutăm cărți – toate de dragul socializării, nu pentru profit… În acel spațiu ar putea încape și un teatru, și recitaluri de poezie, și concerte de tot soiul, și dansuri, și teatru politic și …orice altceva.
Și nu în ultimul rînd, #occupyguguta e o invitație deschisă pentru utilizarea spațiului, dezvoltarea creativității și imaginarului politic și a repertoriului de proteste, o oportunitate de educație politică…


May 14 2017

Lumi paralele ale protestelor

Vitalie Sprînceană

Vineri seara la protestul împotriva votului ”uninominal-mixt”. Stau undeva la periferia protestelor cu D., o prietenă care face munca de teren la Purcari, în cadrul unei teze de doctorat despre industria vinicolă din Moldova. D. îmi povestește despre un eveniment monden cu vinificatori și îmi vorbește despre unul din ei originar din Telenești (că e fain, deschis, accesibil etc). Trece pe alături, în drum spre un interviu cu o jurnalistă care îl așteaptă la umbra unui copac, Andrei Năstase, unul dintre liderii protestului și se oprește alături de noi.
– Ați spus Telenești?
– Da, răspunde D. – Cel mai bun raion, acolo, în satul Mîndrești s-a născut [compozitorul] Mustea, Năstase [adică el însuși].
D. tace, eu tac, Andrei Năstase ne strînge mîinile și ne lasă cu urarea de a ne documenta despre Telenești…
După ceva vreme, îl văd pe V.V., cunoscut activist urban.
El îmi zice despre un protest împotriva unei construcții ilegale pe str. N. Milescu-Spătaru la Ciocana, care avusese loc în acea zi și în cadrul căruia cîțiva consilieri și deputați socialiști au încercat fără succes să oprească instalarea unui gard.
Trece iar Andrei Năstase pe alături. Se apropie de V., și îl ia peste picior:
– Protestezi, V.?
– Da. Ați fi putut veni azi la Milescu-Spătaru să oprim construcția ilegală. Era un bun prilej de PR pentru dvs. Așa, iar socialiștii își vor face reclamă?
– Ce, spital?
– Nu, Milescu-Spătaru.
– Nu știu nimic, vorbește cu I. G., de la partid. Poate vă ajută ea.
…Și se duce…
Noi rămînem să discutăm cu V.V. și mă prind în acel moment că schimbul de replici e indicatorul unei stări de lucruri: protestul moldovenesc împotriva regimului curge în cîteva (cel puțin două) rîuri paralele, care nu se prea întîlnesc, nu prea discută, și cu atît mai mult nu colaborează.
Pe de o parte există un grup vocal, foarte vizibil, care protestează împotriva unor lucruri ”mari”: capturarea statului, regimul oligarhic, corupția. E un grup cu televiziuni, reprezentare politică (inclusiv la parlament)…Pe de altă parte, alte grupuri, mai mici, luptă la firul ierbii, împotriva unor lucruri ”mici” – construcții ilegale, defrișări de arbori și spații verzi, scheme de corupție și abuz la nivel de bloc sau zonă de rezidență. Grupurile și luptele astea sînt invizibile – oamenii care sînt implicați în ele nu au televiziuni, nici reprezentare politică, abi de reușesc să se facă auziți cînd vorbesc despre garduri, parcuri și blocuri în vacarmul media despre temele ”importante” – identitate, geopolitică etc.
Îs două lumi paralele ale protestului care luptă fiecare de una singură cu regimul. Ar fi mult mai ușor pentru lupte (și mult mai dificil pentru regim) dacă aceste lupte ar constitui o forță comună. Ele nu-s. Din sute de motive.
Și e un lucru de gîndit.


May 17 2016

Stația Nuit Debout

Vitalie Sprînceană

În detaliu:


Jul 21 2015

Pentru săraci – capitalism, pentru companiile energetice – profit, iar pentru ceilalți – un concert de muzică clasică

Vitalie Sprînceană

Sau o poveste imorală despre scumpirea energiei electrice și gazului cu cîțiva actori.

Inevitabilul s-a produs: după un maraton de discuții publice care a s-a întins toată ziua de vineri, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis majorarea tarifelor la energie electrică și gaz. ”Astfel, prețul pentru electricitatea furnizată consumatorilor de RED Union Fenosa a crescut cu 37 la sută, acesta fiind de de 2,157 lei/kWh. Până acum, tariful constituia 1,58 lei/kWh. Pentru consumatorii Red Nord, Agenția a stabilit un tarif de 2,23 lei/kWh, ceea ce înseamnă o majorare cu 30 la sută, față de vechiul tarif de 1,71 lei/kWh. Iar pentru consumatorii RED Nord-Vest, prețul a crescut de la 1,73 lei/kWh la 2,33 lei/kWh. Mai mult, a suferit schimbări majore și tariful la gaz. În context, prețul pentru un metru cub de gaz natural va fi mai mare cu 15 la sută, ceea ce constituie un preț de 6,538 lei, în comparație cu tariful de până acum de 5,971 lei.” (sursă: Realitatea.md)

Majorarea tarifelor ”plutea” în aer de mai multă vreme – ultima oară, tarifele la energia electrică fuseseră ”ajustate”/”actualizate” (așa e numită ”creșterea prețurilor” în limbajul tehnocrat, care evită cuvintele obișnuite gen ”creștere”, ”majorare” și care vrea să dea o nuanță ”naturală” procesului, ca și cum ar fi vorba de ceva care e la fel de ”firesc” ca și adaptarea la gravitație!) în anii 2011-2012 și de atunci operatorii de pe piața energetică au cerut majorări de cel puțin vreo 5 ori.

La începutul lunii martie, ANRE a primit spre examinare o nouă serie de solicitări de majorare și a purces la examinarea acestor cereri. Decizia finală urma să fie luată într-o ședință anunțată pentru 10 aprilie, care însă a fost amînată în mod inexplicabil pe 9 aprilie, adică cu exact o zi înainte. Deși motivul invocat oficial a fost că ANRE ar urma să ”examineze suplimentar solicitările operatorilor de distribuție, furnizare și transport a energiei electrice și a gazelor naturale privind aprobarea unor tarife noi”, cauza reală trebuie să fi fost alta: e exclus ca ANRE să fi înțeles abia în ultima zi dinaintea ședinței că nu reușește să investigheze jutețea cererilor și că ar avea nevoie de investigații suplimentare.

Mult mai plauzibilă pare explicația că ședința în care urmau să fie majorate tarifele a fost amînată din rațiuni politice: se apropiau alegerile locale și coaliția ”pro-europeană”, care se găsea în plin scandal al miliardului furat, nu și-ar fi sporit prea mult numărul de votanți în contextul unor prețuri mai mari la energie electrică și gaz. În plus, cîteva voci importante din comunitatea de experți – Nicolae Mogoreanu, Sergiu Tofilat – au avertizat că solicitările operatorilor energetici ar fi exagerate și chiar nejustificate și ANRE probabil a decis să amîne scandalul pentru o perioadă mai liniștită…

Ședința de vineri, 17 iulie, a fost anunțată deja pe 30 iunie, adică chiar a treia zi după turul doi al alegerilor locale (între timp erau clare rezultatele alegerilor, prim-ministrul Chiril Gaburici și-a dat demisia pentru a face loc unei noi alianțe ”pentru integrare europeană”). Odată trecută furtuna electorală, dosarul majorării tarifelor putea fi redeschis.

Ceea ce s-a și întîmplat vinerea trecută. Cu un rezultat mai mult decît previzibil: companiile au obținut majorări – nu chiar atît de mari precum și-ar fi dorit, dar mă rog, toată lumea știe tactica veche de cînd lumea: ceri mai mult (unii operatori cereau în primăvară majorări de 75 % !) ca să obții cît ai nevoie.

Despre operatori (Moldova Gaz, MoldElectrica, Gas Natural Fenosa și restul).

Operatorii de pe piața energetică au cerut, în mod evident, majorarea tarifelor. Argumentul principal, invocat atît de companiile de stat cît și de operatorii privați, a fost deprecierea valutei naționale în ultima jumătate de an în rezultatul fraudei de (cel puțin!) un miliard de euro din sistemul financiar-bancar. În condițiile în care majoritatea resurselor energetice și a echipamentelor necesare pentru transportarea și livrarea acestora sunt procurate în valută în străinătate, modificarea ratei de schimb a monedei naționale, zic operatorii, crește în mod semnificativ costurile suportate de companii.

Argumentul pare la prima vedere valid și legitim. Însă doar la prima vedere. Pentru că acesta conține cîteva ipoteze implicite.

Una din ele este că celelalte condiții (prețul la resurse energetice, bunăoară), rămîn constante. Or, pentru a oferi un exemplu, prețul gazului livrat în Moldova s-a micșorat cu aproape 60 % în intervalul 2011-2015, de la 400 dolari la 260 dolari. ”Dacă înmulțim actualul tarif de 252 de dolari pentru o mie de metri cubi la cursul mediu de schimb al leului față de dolar, atunci obținem un tarif de 4770 de lei, la fel ca tariful aprobat în septembrie 2011” (Sergiu Tofilat, sursă). Rezultate similare au fost oferite și de cercetătorii de la Institutul de Energetică a Academiei de Științe a Moldovei.

În aceste condiții, noul tarif pentru gaz ar trebui să fie majorat doar atît încît să conțină costurile legate de procurarea echipamentului, investițiile etc.

Argumentul ”majorăm prețurile la energie electrică din cauza deprecierii monedei naționale” a fost utilizat și de cel mai mare furnizor/transportator de energie electrică, compania spaniolă Gas Natural Fenosa (GNF). Care companie, zic rapoartele unor instituții de stat și organizații de experți, are indici de performanță foarte scăzuți, un grad de transparență redus și recurge la trucuri precum includerea nejustificată în tarif a unor costuri.

Pe rînd:

– Inspecția Energetică de Stat a constatat, în urma controalelor, că starea gestionate de GNF este nesatisfăcătoare, au loc deconectări frecvente care afectează alimentarea consumatorilor cu energie electrică (și situația e proastă mai ales în afara Chișinăului, în raioane și sate). Pe aceste încălcări, Inspecția a emis prescripții ca GNF să rezolve abaterile. Gradul de îndeplinire de către GNF a prescripţiilor pentru 2014 este de 28-30 %. (sursă)

– Valorile indicatorilor de bază care descriu calitatea serviciului de transport al energiei electrice – ENS (energia nelivrată consumatorilor din cauza întreruperilor) şi AIT (durata medie a întreruperilor de energie) depăşesc de 4-5 ori valorile medii din ţările UE (Sergiu Tofilat,sursă).

– Includerea în tarif a unor pierderi normative exagerate de energie electrică (ex., în anul 2000 – 23,7%; 2001 – 20,22%; 2002 – 17,72%; 2003 – 16,31%; 2004-2007 – 14,38%; 2008 – 14,0%). În ţările UE pierderile oscilează între 5-10% (Nicolae Mogoreanu, sursă).

– Luarea în consideraţie a unei rate de rentabilitate exagerată – 23% (în străinătate, de regulă, rata rentabilitaţii este cuprinsă între 9 – 13%). Dătorită indicatorilor exageraţi ai rentabilităţii şi amortizării, compania “Union Fenosa” a obţinut pe parcursul a şapte ani din momentul privatizării un venit de 1 669 mil. lei2 (Nicolae Mogoreanu, sursă).

– Tratarea inechitabilă a consumatorilor prin impunerea unui șir de cerințe nejustificate pentru companiile care comercializează contoare electrice, astfel impunându-i pe consumatori să plătească pentru produse mai scumpe (sursă).

– GNF nu a realizat planul investițional conform contractului de privatizare din 2000.

– GNF nu a executat lucrările de mentenanţă a reţelelor, pentru care au fost alocate 170 mln lei în 2012. Totodată anterior a fost constatată de către Curtea de Conturi includerea în tarif a unor cheltuieli nejustificate în sumă de 329 mln lei (Sergiu Tofilat, sursă).

– GNF și-a reevaluat în mod neîntemeiat activele și a inclus o parte din ele în tarif. ”În Hotărârea ANRE cu nr. 256 din 10.08.2007 este stipulat că valoarea activelor RED Union Fenosa incluse în tariful anilor 2000-2006 constituie 130,8 mln USD şi au o durată de amortizare de 15 ani (până în 2014). Însă valoarea activelor nete la momentul achiziţiei constituia doar 27,3 mln USD. Deoarece operatorul nu a efectuat careva investiţii la momentul reevaluării, majorarea valorii activelor cu 103,5 mln USD şi includerea acestei sume în tarif este absolut nejustificată şi urmează a fi dedusă la aprobarea noului tarif.” (Sergiu Tofilat, sursă).

– Cu toate că e restanțieră la capitolul îndeplinirea obligațiilor, GNF nu s-a sfiit să amenințe autoritățile moldovenești că le va pîrî la Comisia Europeană, BERD și FMI dacă acestea nu vor ține cont de solicitarea companiei. (Inutil de spus, autoritățile moldovenești nici nu au amintit GNF că ar avea ceva probleme de transparență și neîndeplinirea obligațiilor iar chestiile astea ar putea servi drept temei legitim pentru o adresare la Curtea de Arbitraj Internațional din Stockholm, de exemplu. Statul moldovenesc nu are, însă, chiar atîta demnitate. Și nici probabil resurse pentru a duce la capăt un proces atît de costisitor ca ăsta. Din acest motiv a preferat să cedeze.)

Adică, dacă tragem o linie, efectul cauzei principale care impune, în opinia operatorilor, majorarea tarifelor la energie electrică și gaz – ”deprecierea monedei naționale” – e amortizat și chiar neutralizat de o serie de factori obiectivi (scăderea prețurilor de achiziție a gazului natural) dar și subiectivi ce țin de fraude, gestionare incompetentă și lipsă de transparență în activitatea companiilor.

 

Despre reglementarea defectuoasă a sectorului energetic, adică despre ANRE.

La o adică, companiile puteau cere majorări oricît de mari – treaba lor e să scoată un profit cît mai mare și să ”forțeze”/”păcălească” autoritatea care se ocupă de reglementarea domeniului energetic să creadă că acest profit, obținut mai ales prin creșterea tarifelor, e justificat.

În cazul moldovean, ANRE reprezintă exact o asemenea instituție care nu doar că se lasă ușor ”păcălită” ci mai face și efortul deliberat de a închide ochii acolo unde nu e cazul, de a ceda ușor interesele consumatorilor finali în detrimentul companiilor etc.

Păcatele ANRE sînt multe, dar aceasta nu acționează de capul ei – e ”ajutată” și de complicitatea altor instituții ale statului sau chiar instituții internaționale.

Guvernul, de exemplu, care a acordat în mod absolut nejustificat companiei Gas Natural Fenosa, în 2004, un certificat de îndeplinire a obligațiunilor investiționale deși compania nu realizase, pînă la acel moment, decît abia o treime din planul investițional.

Comunitatea Energetică Europeană, al cărei reprezentant, Dirk Buschle, a vizitat Moldova cîteva zile înaintea ședinței ANRE și a colindat, printre altele, Ministerul Economiei, însăși ANRE (!) apoi a vorbit la cîteva posturi de radio și ziare moldovenești. Dirk Buschle a spus peste tot cam același lucru: ”Tariful la energie electrică trebuie majorat, în caz contrar Moldova riscă să se confrunte cu o criză energetică şi ar putea rămâne pe întuneric.” La fel, Dirk Buschle a mai spus că Moldova trebuie să ridice tarifele pentru a-și respecta obligațiunile asumate în procesul de integrare europeană. Adică, vreți Europa, fiți gata să plătiți mai mult pentru energia electrică.

Nu avem de unde ști dacă Dirk Buschle s-a întîlnit și cu reprezentanții Gas Natural Fenosa ca să le explice cum stă treaba cu integrarea europeană și transparență și fraude.

În aceași perioadă, la Chișinău a venit și Ignacio Ibañez, secretarul de stat pentru Afaceri Externe al Regatului Spaniei care s-a întîlnit cu primul-ministru interimar al Moldovei, Natalia Gherman și i-a povestit, între altele, despre necesitatea unor reforme în domenii cheie, ”chiar dacă dureroase”. Eu presupun că printre ”reformele dureroase” a fost pomenită și creșterea tarifelor la energia electrică.

Ajungem în sfîrșit la ANRE, instituția ineficientă de reglementare, și păcatele ei.

Enumer cîteva:

– Deși era obligată, conform prevederilor legale, să facă publică ordinea de zi a ședinței din 17 iulie precum și proiectul hotărîrii (elaborată în baza verificării, de către specialiștii instituțiilor a calculelor operatorilor) cu cel puțin 30 zile înaintea ședinței, ANRE a publicat doar ordinea de zi (proiectul de hotărîre nu a mai apărut!) pe site-ul oficial în ajunul ședinței, adică pe 16 iulie, lucru care reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor legale în materie de transparență decizională și acces la informație.

– ANRE nu efectuează auditul operatorilor. Ca urmare tarifele aprobate sunt nejustificat de mari, includ costuri ascunse, o rentabilitate extrem de înaltă şi prejudiciază consumatorii, printre care sunt şi instituţiile publice. De exemplu: valoarea uzurii inclusă de Moldova Gaz în tarif era, pînă în 2007 50 milioane de lei, iar din 2008 – 250 milioane de lei. Nu e clar cine și cum ”obține” aceste cifre. (Sergiu Tofilat, sursă).

– ANRE stabileşte tarife cu încălcarea procedurilor legale. Prin urmare sunt prejudiciaţi atât consumatorii finali, cât şi instituţiile publice care achită facturile pentru energia electrică (Sergiu Tofilat, sursă).

– ANRE a admis activitatea, pe piață, a unor intermediari inutili – compania Energokapital, cu sediul la Tiraspol a obținut, chiar a doua zi după înregistrare licență de activitate de la ANRE pentru ”furnizarea energiei electrice la prețuri nereglementate”. O investigație a portalului de analiză economică Mold-Street a scos la iveală faptul că această companie a fost înființată de persoane din anturajul lui Evgheni Șevciuk, președintele Transnistriei și că are prinre fondatori o companie off-shore. Compania servește drept intermediar în relațiile cu termocentrala de la Cuciurgan al cărei electricitate o vinde Moldovei (sursă).

– ANRE însăși este o instituție fragilă, prizonieră a unor interese economice (situația de pe piața importatorilor de carburanți și produse petroliere nu e foarte diferită!) și politice care îi subminează autoritatea și îi reduc eficiența. Mai mult, în ultimii cîțiva ani, ANRE a fost aproape nefuncțională din cauza că administrația instituției a fost schimbată din rațiuni politice, apoi fosta administrație a dat în judecată actuala administrație și situația, pe alocuri ridicolă – instituția avea la un moment dat tocmai doi directori – a redus mult din eficiența ei. Fapt care a avantajat enorm agenții economici din sectorul energetic lăsați fără supraveghere.

Ca să trag o linie și aici: operatorii au cerut prețuri mai mari (inclusiv prin amenințări și lobby la nivel înalt), iar instituția de reglementare le-a satisfăcut dorința.

 

Cum rămîne cu noi, ceilalți?

Efectul creșterii prețurilor la energia electrică și gaz nu se va lăsa așteptat.

Cum costurile energetice intră în componența costurilor de producție pentru majoritatea bunurilor și serviciilor, inclusiv alimentare, în scurt timp trebuie să ne așteptăm la creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor.

S-ar putea ca autoritățile să decidă să facă aceste scumpiri treptat, ca să atenueze șocul imediat al creșterilor de preț dar ele oricum vor fi resimțite. Un alt factor atenuant este sezonul estival, cînd consumul de energie electrică și gaz e relativ redus, din cauza temperaturii de afară, dar în toamnă-iarnă cetățenii vor simți în mod direct șocul creșterii tarifelor.

Vorbind de cetățeni, aceștia nu vor fi afectați în mod egal. La moment lipsește o politică coerentă de subsidiere a grupurilor vulnerabile. Menținerea la un nivel relativ jos a tarifelor și transferul unor costuri în contul companiilor (cum a fost pînă acum), a avantajat mai ales marii consumatori care, la un nivel de consum mai ridicat, plăteau relativ mai puțin din venitul lor pentru energie electrică. Pe de altă parte, consumatorii cu venituri minime (mai ales cei cu venituri fixe precum bugetarii, pensionarii, beneficiarii unor îndemnizații și alocații) au plătit și vor plăti disproporționat de mult din venitul lor pentru energie electrică și gaz.

Îl citez pe fostul director ANRE, Victor Parlicov: ”Pentru că – atunci când se mențin tarifele și se fac subsidii prin tarife – se face populism, se face încercare de justiție socială prin tarife. De fapt, beneficiarii cei mai mari ai acestor subsidii nu sunt cei nevoiași, nu sunt cei săraci, ci sunt cei bogați. Pentru că ei consumă mult. Nu băbuța din sat care are două becuri și un frigider consumă și beneficiază cel mai mult. Beneficiază cel ce are o saună acasă pe energie electrică sau are un bazin. Deci, când se face justiție socială prin tarife întotdeauna beneficiarii finali sunt cei bogați, nu sunt cei săraci. Deci, subsidiile trebuie să făcute nu prin tarif, dar trebuie ajutați oameni care au nevoie. Iar cei care sunt bogați – o bună parte dintre ei fiind chiar cei responsabili de devalizarea miliardului – să plătească.” (sursă).

Elaborarea unor politici de justiție socială ce ar ajuta grupurile vulnerabile să se descurce în condițiile majorării actuale a prețurilor la energie electrică și gaz și a majorării aproape sigure a prețurilor la celelalte bunuri și servicii reprezintă una din restanțele majore ale statului.

Cealaltă restanță, la fel de importantă dacă nu chiar mai importantă, este creșterea veniturilor celorlalte grupuri sociale așa încît acestea să poată produce, activa și genera creștere economică.

Statul moldovean a făcut însă exact pe dos: a lăsat să i se sustragă, de către niște băieți șmecheri, peste un miliard de euro din sistemul bancar pe care i-a acoperit ulterior din rezervele publice (ale BNM). Apoi, cînd a lăsat moneda națională să cadă, statul a sărăcit o bună parte din populația țării și a redus din economiile și veniturilor tuturor.

Adică s-a comportat ca un bandit de drumul mare.

Toate astea fac ca noile tarife să fie o povară considerabilă pentru toată populația țării…

Cum va reacționa aceasta? E încă greu de spus – noile tarife au fost anunțate vineri la miezul nopții, spre week-end, în toiul verii, cînd o bună parte din moldoveni sînt în vacanțe și au un contact redus cu mass-media.

Puținele reacții ad-hoc – mă refer la activiștii Mișcării ”Blocul Roșu” (condusă de Grigore Petrenco) care au dat buzna în toiul ședinței de vineri – nu dau prea multe speranțe. Lozincile scandate de aceștia – ”Jos tarife noi! Plaha (Plahotniuc) la gunoi!” indică greșit (și prea simplist) atît cauzele cît și vinovații majorărilor (deși Vlad Plahotniuc poartă o vină imensă).

Pe de altă parte, la ședință a participat și un deputat din partea PSRM deci e de așteptat că chestiunea majorărilor va ajunge și în Parlament.

Alte instituții care ar putea pune presiuni pe ANRE (sau guvern) pentru identificarea unor soluții de atenuare a șocului creșterii tarifelor – sindicatele, biserica (așa șchioapă și docilă cum e!), organizațiile societății civile – n-au dat încă nici un semn și nu au făcut vreo declarație.

 

În loc de concluzie.

Ce-i de făcut într-un context în care statul pe de o parte își fură cetățenii, nu controlează în mod adecvat activitatea agenților economici, apoi se înclină în fața unor puternice corporații străine și la final aruncă toată povara asupra cetățenilor?

Încă nu am un răspuns.

Dar pînă atunci, vorba unui banc socialist celebru în care un post de radio ruga ascultătorii dintro țară săracă să facă gimnastică împreună cu liderul lor, să se spele pe dinți împreună cu el, iar cînd liderul urma să mănînce, ascultătorilor li se oferea un concert ”gratuit” de muzică clasică, deci pînă atunci (nu știm cînd va veni acest atunci!) să ne bucurăm de concerte de muzică clasică. Precum „Voilà viola”, susținut de Chişinău Youth Orchestra în parcul „Dendrariu” din Chişinău. Și oferit în mod gratuit de către mai mulți parteneri, inclusiv Gas Natural Fenosa.

Că are de unde.