blog implicat

La decizia CC de azi în privința Stadionului Republican nu sînt prea multe de adăugat.
Pe de o parte, Curtea doar a constatat că șmechereala aia din decembrie 2020, cu votul din Parlament în 3 minute, cu un proiect adunat în grabă pe o fițuică de 3 rînduri și cu mînjeală pe ochi că asta ar însemna ”reîntoarcerea stadionului în proprietatea statului” e neconstituțională. Era de așteptat. Curtea doar a constatat că simularea aia nu are valoare legală pentru că s-a făcut cu încălcări. 

Orice ar lălăi acum PSRM, o fițuică de 2 rînduri înjghebată în 5 min nu trece în nici un fel drept preocupare constantă pentru soarta stadionului. 

Pe de altă parte, Curtea nu a examinat modul în care bucata de teren a fost juruită ambasadei SUA.
Și asta e problemă. Și despre asta vorbim atunci cînd zicem că ”Stadionul este Republican”. 

Chiar dacă am lăsa la o parte aspectul politic al problemei (că partidul democrat a dat stadionul ca ambasada să tacă despre anularea alegerilor locale din Chișinău), tot rămîn multe probleme. 

Chestiunea s-a rezolvat tot fără discuții publice. Nici parlamentul, nici guvernul, nici ministerul Culturii nu au organizat vreun eveniment de consultare publică pe acel proiect de lege. Unica formă de consultare a fost publicarea proiectului de lege pe pagina inutilă particip.gov.md. Chiar și sugestiile și comentariile lăsate acolo (sau trimise pe adresa parlamentului, cum am făcut noi) nu au fost luate în calcul. Pentru că parlamentul se grăbea și avea alte interese. 

Și dacă CC invocă faptul că proiectul PSRM+Shor din decembrie 2020 nu e constituțional pentru că opoziția nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a face comentarii, adică nu a avut posibilitatea să se expună, atunci același argument ar trebui folosit pentru a evidenția un subiect politic și mai important care a fost exclus din procesul decizional în privința Stadionului – cetățenii Republicii Moldova. 

Și dacă invocă dreptul încălcat al deputaților, CC ar trebui să constate și încălcarea dreptului cetățenilor de a participa la proces. 

Anularea unei decizii nelegitime – proiectul PSRM-Shor din decembrie 2020 – nu trebuie să servească drept justificare și legitimare a unei alte decizii nelegitime – legea din 2018. 

Ce urmează?

E greu de zis.
Pentru mine soluția ar fi revenirea la etapa zero, adică la momentul cînd decidem că avem un teren în centrul orașului și demarăm un proces larg, cu implicarea tuturor locuitorilor orașului, pentru a decide soarta acestuia. Adică, ne întoarcem la discuțiile de dinaintea deciziei cu ambasada și pornim un proces care poate avea ca finalitate logică un referendum local. În acest proces, fiecare parte să își prezinte argumente, să le discute, să le confrunte. Lasă ambasada, Shor, activiștii, artiștii, urbaniștii să convingă orașul că soluția lor e cea mai potrivită. Iar locuitorii și locuitoarele orașului să decidă la referendum dacă pe teritoriul stadionului va fi grădină urbană, parc, disneyland, blocuri sau ambasadă. 

Din punct de vedere politic e soluția cea mai democratică. 

Azi am participat la un mic protest. Pentru că nu puteam să tăcem. Poate vom mai face și altele. Altă miză, decît scoaterea chestiunii la o discuție generală și transformarea procesului în unul participativ, nu avem. 

Am auzit azi diverse opinii. 

Unii, specialiștii în geopolitică de lejancă, zic că am da moară la apa rușilor și jucăm nu știu ce carte anti-americană. Răspund: ne interesează respectarea regulilor și principiilor democratice în orice condiții. Și nu vrem să le sacrificăm nici de dragul ambasadei SUA sau altor potentați. Dacă sacrificăm democrația pentru a face pe placul americanilor sau altcuiva, n-o să avem în curînd democrație și o vom sacrifica pentru orice fleac. Iar democrația trebuie respectată mai ales în momentele principiale. 

Alți comentatori, numărători de bani, zic că e un chilipir bun pentru Moldova și că trebuie să luăm rubla (nu știu cîte trilioane de euro) și să zicem mulțumesc. Răspund: dacă vindem democrația pe bani mari, o să ajungem să o vindem și pe bani puțini. Pentru că ne declarăm intenția de a o vinde. Și eu cred că nu există bani pe lumea asta care să cumpere principiile democratice. Iar cei care fac argumentul ăsta nu duc gîndul pînă la capăt. 

Nu sînt nici pro-rus, nici anti-american (chiar dacă unii tare ar vrea să mă bage în tot felul de liste), nici nu vînd principiile la kilogram. 

Sînt un om pro-democrație și în această chestiune acesta este singurul meu interes.

Pentru matahala de construcție de douăzeci și ceva de etaje care ar putea apărea lîngă Circ se cuvin mai multe mulțumiri unor oameni care le-au făcut posibile…

Întîi premierului tehnocrat și apolitic Ion Chicu care, la ultima ședință a guvernului, înainte de demisie, a aprobat modificarea componenței CNMI (fără discuții publice, fără consultări largi) și pur și simplu a făcut cadou companiilor de construcție un organ public docil care să voteze toate bazaconiile de oțel și sticlă din centrul orașului. Modificarea a fost tehnică, făcută aiurea (fostul Consiliu al Monumentelor are încă mandatul valid!), dar trebuia și s-a făcut. Mulțumiri multe corona-cuscrului, a lăsat o moștenire grozavă! 

Se cuvin mulțumiri enorme și guvernului PAS din iunie-noiembrie 2019 (ministra Onofrei și tot alaiul de ”deiateli”) care, putea să facă o revizie la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, să vadă cum se întîmplă că Agenția a devenit de la o vreme agenția de demolare și vînzare a monumentelor (Cafeneaua Guguță), că agenția a închis ochii la o serie de încălcări și demolări deși a fost somată și vizată direct (Gaudeamus), că semnătura șefului Agenției stă ilegal pe mai multe acte (proiectul de clădire cu 13 etaje…peste drum de clădirea votată azi!), să se facă concurs public pentru conducerea agenției, să se reorganizeze, să bombardeze procuratura cu sesizări etc…Nu au făcut nimic din toate astea…Știu, era puțin timp dar…se putea și în acest timp de umblat la legile pentru protecția monumentelor, la atribuțiile AIRM…Mă rog, avea lumea alte preocupări și..poate erau și alte motive. 

Aparte trebuie să aducem mulțumiri vechii componențe a CNMI care, deși încă are mandatul în exercițiu, a capitulat, s-a resemnat și…se mulțumește să posteze pe facebook în loc să încerce să facă ceva – să se judece cu ministerul, să atace în judecată desemnarea noii componențe…Din păcate, în loc să înmulțească numărul luptătorilor pentru patrimoniu aceștia…înmulțesc numărul comentatorilor de pe facebook. 

Frumos, cu atîta ”curaj” din partea arhitecților, felicitări dezvoltatorilor! 

Deja Ștefăniță, Povar, Grozavu și ceilalți figuranți care au ridicat azi mîna…despre ei nimic nu e de zis. Ei nu trebuiau să se afle acolo, ei nu trebuiau să fie ”apărătorii” patrimoniului. 

Ce-i de făcut? Trebuie închisă prăvălia numită AIRM…Eu nu vreau să îl plătim pe Ștefăniță din bani publici ca el să semneze documente prin care construiește peste cimitire, peste parcuri, peste monumente, peste oameni, O poate face din bani privați și din donații. 

”Felicitări” sincere mafiei imobiliare – au reușit, în plină guvernare tehnocrată, la nivel local și național, să obțină ceea ce nici măcar nu visau pe timpurile oligarhiei – mînă liberă la construcții peste tot în oraș și mai ales, în cea mai lacomă bucată a acestuia – centrul. 

Acest oraș a fost stricat.

Trebuie să ne mutăm în altul..

Feeric funcționează comunicarea la primăria municipiului Chișinău…
Mergi la discuții publice, la consultații pe obiecte de construcții, regulamente și proiecte, te pregătești, avansezi propuneri, trimiți scrisori și adresări – ești ignorat complet…
Scrii un comentariu pe facebook despre un lucru făcut fără cap (tăieri de copaci, calcularea cotelor străzii după ce e pus asfaltul, piste de biciclete) și te trezești că primarul, viceprimarul, șefa DGAURF, paznicii și șoferii de la primărie fac postări oficiale pe pagina primăriei în care comentează ”comentariile” unora, apoi intră pe facebook și iar se vaicără că ”cetățenii n-o înțeles”.
Hei, eu nu vreau să îmi răspundeți la postările pe facebook. Vrem să îmi răspundeți la interpelările, adresările, comentariile și scrisorile oficiale.
Asta e unica comunicare ce contează.

Zilele trecute m-am văzut cu un amic, suporter al unuia dintre partidele de la guvernare. Am vorbit despre una-alta apoi discuția a ajuns la alegerile locale din Chișinău, la dezbaterile între cei doi candidați etc.

Cum eu anunțasem deja pe facebook că nu merg la vot la ambele tururi mă așteptam ca amicul în cauză să încerce să mă convingă totuși să ies la vot.Din contra, l-am auzit zicînd:-

Eu tot stau acasă. Nu mai fac nici măcar efortul de a merge la secția de vot să stric buletinul. Am ce face într-o zi de duminică.

Mirat (pentru că-l știu activ și implicat și prezent la întîlniri și eveniment de partid) îl întreb:
– De ce?

Ezită o vreme apoi îmi spune:
”Partidul mă consideră bîdlă, de asta nu mă duc la vot. În campania precedentă, pentru parlamentare, ne-au zis că nu fac coaliție cu unii și cu alții. Pe urmă în iunie au făcut totuși. Au zic că e împotriva oligarhiei, că așa trebuie. Am înghițit (și nu-i înghițeam deloc pe oponenți) și am mers mai departe. O vară întreagă s-au ”risuit” pe la televizor despre cum trebuie să îngropăm chestii care ne despart, despre cum trebuie să ne respectăm și să încercăm să colaborăm în baza a ce ne unește (în loc să ne separăm pe lucurile care ne dezbină)…
Tăt era frumos cît era vară și erau prieteni și druji și aliați. Și ne convingeau și pe noi că e prietenie strînsă, că trebuie să uităm multe lucruri, că e bine să ne uităm nu în trecut dar în viitor.
Acum, că au ceva de împărțit (primării, ministere, poziții) iar se sfădesc, iar revin la istoria despre cum trebuie să dezgropăm trecutul, despre cum oponenții îs răi că în trecut au fost cu regimul, despre cum trebuie să ne mobilizăm ca să oprim nu știu ce…
Mîine, după alegeri, ei iar o să refacă coaliția (că nu au încotro) și iar o să îmi zică – ieri te-am rugat să uiți ce am zis și făcut alaltăieri, azi te rugăm să uiți ce am zis și am făcut ieri. Așa mă simt de parcă ei mă văd ca o turmă.
Și mi-am zis: eu stau acasă. O să votez cînd partidul o să îmi respecte inteligența și onoarea mea și n-o să mă prostească de la o zi la alta.”

O misiune au avut candidații în campania asta electorală din Chișinău care se încheie mîine (asta dacă nu-s contestări și anulări): să lase la o parte discuțiile despre ”geopolitică”, europenizare, unire, cumătri, nepoți, Plahotniuc, demnitate, mafie și să vorbească, dacă nu despre altceva (planuri de viitor despre țară și oraș) atunci măcar altfel (cu ceva respect, fără cocoșeală).
Și nu s-au isprăvit nici cu asta.
Ne putem gîndi la campania asta ca la o previzualizare a campaniei pentru alegerile prezidențiale de la anul…
Eu deja aștept al doilea contingent de sirieni, tancuri rusești, învierea calului lui Ștefan cel Mare etc.

Deocamdată, încă nimic prea clar și prea concret. Dar poate deveni orice.
Pentru moment e încă un proces, fără multe finalități specifice, însă e deja suficient. Și important. Procesul, în acest caz, este la fel de important precum rezultatele. Sau poate chiar mai important (ar fi poate pentru prima oară cînd procesul e mai important decît finalitățile concrete ale acestuia).
Întrucît sînt doar unul dintre zecii de participanți și participante, guguțieni și guguțiene (ori guguți, cum a zis altcineva) – nu pot vorbi decît în numele meu (și partea faină la #occupyguguta e că fiecare vorbește exclusiv în numele său personal, fără instituții, titluri și regalii).
Ceea ce urmează, deci, e viziunea mea personală asupra ce este #occupyguguta, ce ar putea deveni, ce putem construi acolo, rostul etc.

Deci, ce este #occupyguguta?
Întîi de toate un spațiu fizic – scuarul din fața Cafenelei Guguță, locul în care oligarhul (care tocmai a anulat alegerile) și acoliții săi (tocmai a vîndut spațiul unui apropiat, Ceslav Ciuhrii) vrea să construiască un hotel/business centru de vreo -sprezece etaje în Grădina Publică. În jurul acestui spațiu o comunitate de activiști locali de diverse etnii și orientări duc deja de vreo patru ani bătălii prin instanțe, în media, în diverse cercuri și grupuri. În felul acesta #occupyguguta se conectează la o istorie locală de lupte și proteste veche de cîțiva ani. De asemenea, în contextul în care Finpar/Regata și-au anunțat intenția de a continua proiectul cu construcția, #occupyguguta ar putea deveni o platformă pentru viitoarele bătălii pentru Guguță și Grădina Publică și alte spații publice din oraș.
Apoi e o idee – a unui spațiu politic și civic alternativ, în care ne propunem să învățăm să mediem viziuni politice diferite, să organizăm dialoguri între grupuri care nu se văd și nu discută nicăieri, să propunem idei și utopii, proiecte de oraș și țară, să formulăm critici și să avansăm alternative. Un spațiu din care nu sînt în această țară. Un spațiu care ne lipsește.
#occupyguguta e și o universitate politică  în aer liber, un spațiu educațional liber în care ne învățăm reciproc să facem pliante, să alcătuim lozinci, să ne ascultăm reciproc, să gîndim împreună, să inventăm tactici și strategii, să vorbim în public, să scriem și să distribuim ce scriem, să filmăm, să discutăm, să cădem de acord ori să ne certăm pe idei. Un fel de laborator experimental în care testăm diverse idei, co-planificăm scenarii (pe care nu le implementăm neapărat dar asta e și frumusețea #occupyguguta – putem crea și inventa liber), citim cărți (pe viitor urmează să amenajăm și o bibliotecă politico-civică), scriem texte, proiectăm și discutăm filme, lucrăm (da, scriem de acolo), învățăm lucruri noi (urmează în viitor să organizăm diverse ateliere practice dar și lecții)…Adică, deopotrivă bibliotecă, cinematograf, spațiu de lucru, spațiu de întîlniri.

Apoi #occupyguguta mai e și un spațiu politic în care se constituie și se intersectează diverse agende: civice, politice, electorale, economice etc. Locul în care se revendică anularea anulării rezultatului alegerilor locale din Chișinău, locul în care se protestează împotriva acaparării spațiilor publice de către mafiile imobiliare, dar și locul în care se fac revendicări pentru înălțarea unui busturi pentru femei pe Aleea Clasicilor și pentru implementarea reală a egalității de gen în Moldova. Un spațiu politic care e deopotrivă anarhist, socialist, libertarian, liberal etc. Și care, în toate privințele – mai ales în cadrul adunărilor generale – e mai deschis, mai respectuos, mai tolerant și mai sigur decît parlamentul Republicii Moldova…ori decît Guvernul sau Consiliul Municipal Chișinău. Și precis mai deschis și mai democratic decît adunările Partidului Democrat.
#occupyguguta e și un spațiu cultural alternativ, unul în opoziție radicală cu alte spații culturale locale (și cu cultura oficială). Un spațiu în care creația se face fără bani și bilete de intrare, în care intrarea la film nu costă nimic, în care organizăm jocuri intelectuale, privim fotbal, discutăm cărți – toate de dragul socializării, nu pentru profit… În acel spațiu ar putea încape și un teatru, și recitaluri de poezie, și concerte de tot soiul, și dansuri, și teatru politic și …orice altceva.
Și nu în ultimul rînd, #occupyguguta e o invitație deschisă pentru utilizarea spațiului, dezvoltarea creativității și imaginarului politic și a repertoriului de proteste, o oportunitate de educație politică…

Așa cum am promis ieri la mini-acțiunea din Scuarul Palatului Național (botezat Scuarul lui Moș Crăciun) – detalii despre acțiune aici – urmează să scriem o solicitare pentru înlăturarea gardului din Scuar și pentru deschiderea terenului verde pentru publicul general.

Atașez o primă versiune a scrisorii:

Petiție Scuarul lui Mos Craciun by Vitalie Sprinceana on Scribd

Actualizare, 15 mai. Gardul a fost, între timp, demontat. Scuarul e public.