Sep 25 2022

despre poliția moldovenească doar de rău

Vitalie Sprînceană

Hai să vorbim despre poliție…
Nu despre cea rusă – cu ea totul e clar: ea servește o dictatură autoritară personală care a declanșat un război de agresiune împotriva unui vecin. Poliția rusă e arma obedientă a regimului Putin – și servilismul ei nu va face decît să crească: nu e greu de imaginat că polițiștii ruși vor căuta să fie cît mai utili regimului ”pe loc” (persecutînd disidența reală și imaginară) pentru a evita să fie trimiși pe front…
Hai să vorbim despre poliția moldovenească. Spre deosebire de poliția rusă, poliția moldovenească servește un regim democratic care respectă drepturile și libertățile omului. Am exagerat, evident. Unicul lucru adevărat din fraza de mai sus e că poliția moldovenească servește…Însă nu servește, cum ne-am aștepta, democrația (regimul de drepturi și libertăți) ci…partidele de la guvernare (care, regulă generală, nu sînt niciodată prietene cu democrația).
Tocmai cînd mă gîndeam că, după acel moment de rușine (pentru poliție și pentru societate) în care poliția intimida un grup de protestatari (pe noi, de la Occupy Guguță) cu motivul nesimțit că nu am avea documente pe tobele pe care le folosim la protest (și azi toți cei care au fost implicați din partea poliției și-au păstrat epoleții și poate chiar au crescut în carieră) gradul de penibilitate al poliției nu are cum cădea mai jos, iată că vine un alt moment, egal de rușinos.
E vorba de momentul în care poliția cere primăriei capitalei să interzică un protest (al simpatizanților lui Șor) în centrul orașului pe motiv că participanții la protest fumează în locuri publice (!), își fac nevoile în spațiul public și, în general, încalcă bunele moravuri.


Mă așteptam ca moravurile poliției să nu se schimbe prea mult (dacă tot e vorba de moravuri) – orice guvernare moldovenească iubește să întărească bîta represivă a poliției cît poate, că să-și asigure loialitatea – dar nu mă așteptam ca noul management, tehnocrat și ”pro-european” al instituției să fie la fel de servil și la fel de antipatic drepturilor cetățenilor precum era sub ”oligarhie”.
Mă așteptam ca poliția să slujească guvernarea, dar nici chiar pe față – propunîndu-i acesteia să-i măture protestul pe un motiv atît de ridicol precum e fumatul în public…
(Evident, primăria Chișinău, aia care trebui să dea curs invitației poliției de a interzice protestul, tot nu se prea are cu dreptul la protest și exprimare liberă al cetățeanuluii – cît face doar bravada, la fel de nesimțită a primarului, de a permite sau interzice proteste după bunul plac – vezi exemplul Marșului Diversității).
Reiterez că mă doare în cot de Șor și mai reiterez că poliția asta care e vajnică în a interzice protestatarilor lui Șor prezența în spațiul public e tot aceeași poliția care i-a permis lui Șor să fugă din Moldova (îl puteau reține și pe el pe vreun pretext cu moravurile și fumatul în public, laolaltă cu Plahotniuc și alți fugari).
Reiterez că mă doare în cot și de această guvernare care o să plece și ea, la fel cum au venit și au plecat și celelalte (Deși poate e cazul să le amintim că exact asat e poliția care v-a persecutat, v-a instalat dispozitive de ascultare în dormitoare, v-a săltat de la monumentul lui Ștefan în 2018 pentru a-i sluji pe alți oameni vajnici din acea vreme, și e aceeași poliție care, probabil, o să vă aresteze și o să vă persecute pe viitor cînd veți ieși de la butoanele puterii.)
Nu mă doare în cot însă cînd văd că inșii cu bastoane și cu monopolul legitim la violență, pentru a place guvernării se războiesc cu cetățenii – cu babe care vînd pătrunjel, cu inși care fumează în public – în timp ce protejează criminalitatea – de la Șor la cei care ridică construcții ilegale în oraș la cei care înșeală oameni cu apartamente etc. 


Jul 29 2021

Despre democrație, popor și constituție în chestiunea Stadionului Republican

Vitalie Sprînceană

La decizia CC de azi în privința Stadionului Republican nu sînt prea multe de adăugat.
Pe de o parte, Curtea doar a constatat că șmechereala aia din decembrie 2020, cu votul din Parlament în 3 minute, cu un proiect adunat în grabă pe o fițuică de 3 rînduri și cu mînjeală pe ochi că asta ar însemna ”reîntoarcerea stadionului în proprietatea statului” e neconstituțională. Era de așteptat. Curtea doar a constatat că simularea aia nu are valoare legală pentru că s-a făcut cu încălcări. 

Orice ar lălăi acum PSRM, o fițuică de 2 rînduri înjghebată în 5 min nu trece în nici un fel drept preocupare constantă pentru soarta stadionului. 

Pe de altă parte, Curtea nu a examinat modul în care bucata de teren a fost juruită ambasadei SUA.
Și asta e problemă. Și despre asta vorbim atunci cînd zicem că ”Stadionul este Republican”. 

Chiar dacă am lăsa la o parte aspectul politic al problemei (că partidul democrat a dat stadionul ca ambasada să tacă despre anularea alegerilor locale din Chișinău), tot rămîn multe probleme. 

Chestiunea s-a rezolvat tot fără discuții publice. Nici parlamentul, nici guvernul, nici ministerul Culturii nu au organizat vreun eveniment de consultare publică pe acel proiect de lege. Unica formă de consultare a fost publicarea proiectului de lege pe pagina inutilă particip.gov.md. Chiar și sugestiile și comentariile lăsate acolo (sau trimise pe adresa parlamentului, cum am făcut noi) nu au fost luate în calcul. Pentru că parlamentul se grăbea și avea alte interese. 

Și dacă CC invocă faptul că proiectul PSRM+Shor din decembrie 2020 nu e constituțional pentru că opoziția nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a face comentarii, adică nu a avut posibilitatea să se expună, atunci același argument ar trebui folosit pentru a evidenția un subiect politic și mai important care a fost exclus din procesul decizional în privința Stadionului – cetățenii Republicii Moldova. 

Și dacă invocă dreptul încălcat al deputaților, CC ar trebui să constate și încălcarea dreptului cetățenilor de a participa la proces. 

Anularea unei decizii nelegitime – proiectul PSRM-Shor din decembrie 2020 – nu trebuie să servească drept justificare și legitimare a unei alte decizii nelegitime – legea din 2018. 

Ce urmează?

E greu de zis.
Pentru mine soluția ar fi revenirea la etapa zero, adică la momentul cînd decidem că avem un teren în centrul orașului și demarăm un proces larg, cu implicarea tuturor locuitorilor orașului, pentru a decide soarta acestuia. Adică, ne întoarcem la discuțiile de dinaintea deciziei cu ambasada și pornim un proces care poate avea ca finalitate logică un referendum local. În acest proces, fiecare parte să își prezinte argumente, să le discute, să le confrunte. Lasă ambasada, Shor, activiștii, artiștii, urbaniștii să convingă orașul că soluția lor e cea mai potrivită. Iar locuitorii și locuitoarele orașului să decidă la referendum dacă pe teritoriul stadionului va fi grădină urbană, parc, disneyland, blocuri sau ambasadă. 

Din punct de vedere politic e soluția cea mai democratică. 

Azi am participat la un mic protest. Pentru că nu puteam să tăcem. Poate vom mai face și altele. Altă miză, decît scoaterea chestiunii la o discuție generală și transformarea procesului în unul participativ, nu avem. 

Am auzit azi diverse opinii. 

Unii, specialiștii în geopolitică de lejancă, zic că am da moară la apa rușilor și jucăm nu știu ce carte anti-americană. Răspund: ne interesează respectarea regulilor și principiilor democratice în orice condiții. Și nu vrem să le sacrificăm nici de dragul ambasadei SUA sau altor potentați. Dacă sacrificăm democrația pentru a face pe placul americanilor sau altcuiva, n-o să avem în curînd democrație și o vom sacrifica pentru orice fleac. Iar democrația trebuie respectată mai ales în momentele principiale. 

Alți comentatori, numărători de bani, zic că e un chilipir bun pentru Moldova și că trebuie să luăm rubla (nu știu cîte trilioane de euro) și să zicem mulțumesc. Răspund: dacă vindem democrația pe bani mari, o să ajungem să o vindem și pe bani puțini. Pentru că ne declarăm intenția de a o vinde. Și eu cred că nu există bani pe lumea asta care să cumpere principiile democratice. Iar cei care fac argumentul ăsta nu duc gîndul pînă la capăt. 

Nu sînt nici pro-rus, nici anti-american (chiar dacă unii tare ar vrea să mă bage în tot felul de liste), nici nu vînd principiile la kilogram. 

Sînt un om pro-democrație și în această chestiune acesta este singurul meu interes.


Feb 1 2019

Fii gîndac…gîndește.

Vitalie Sprînceană

Trebuie s-o zic (chiar dacă e vorba de oameni care-s apropiați și aliați în niște lupte): campania ”Nu fi gîndac, votează” îmi dă frisoane…Și fiori reci. Și o găsesc tare problematică. 
Primo, oamenii nu votează nu doar din motivul că nu se interesează de politică. Dimpotrivă, uneori ei nu votează tocmai pentru că se interesează de politică și o fac pentru a-și exprima un protest. 
Doi, votul negîndit nu e mult mai bun, ca rezultat, decît absenteismul. 
Trei, sesizez accente oleacă …fasciste. Faptul că alți oameni au un alt comportament – merg la vot, ori nu merg la vot, susțin pe cineva ori pe altcineva nu-i face nici suboameni, nici animale. Azi îs gîndaci oameni care nu votează. Mîine îs gîndaci cei care nu vorbesc nu știu ce limbă. Pe urmă îs gîndaci cei care se îmbracă altfel și tot așa … Haideți fără gîndaci. Hai să nu dăm foc la casa în care urmează să trăim și după alegeri. 
Patru, apelul ”nu fi gîndac” nu este o invitație la discuție ci o invitație la reacție emoțională (să ne înjurăm și să ne batem și să ne scuipăm). Asta nu ne ajută să distingem între platforme politice, jucători ascunși și actori deghizați. 
Cinci, hai ș-om vota și pe urma ne gîndim – asta nu e strategie politică. Și au mai fost campanii similare, la fel de ”eficiente”. #Făunbinețării, de exemplu. Știm cu ce s-a terminat. Cu Plaha în vîrful tronului. 
Șase, PD e interesat de votul nostru doar din motivul că vrea să-și legitimeze lovitura de stat din 2016. Poate absenteismul ar fi un mod de a le arăta că strategia lor nu o să treacă. Poate mobilizarea masivă anti-PD ar fi un alt mod. Dar ambele trebuie discutate. 
și tactici de genul ”nu fi gîndac, votează”, ”fă un bine țării”, ”ascunde pașaportul bunicii”, ”mai puține secțiuni în x sau y” nu sînt soluții, ci parte a problemei.


Sep 8 2018

Niște scuze care acuză…și pun pe gînduri

Vitalie Sprînceană

Explicațiile lui Andrian Candu despre cele 7 persoane răpite și trimise ca marfă în Turcia nu mă liniștesc deloc (și vorbesc strict din perspectiva unui cetățean fără vreo funcție publică).
Nici faptul că audierile au fost făcute în cadrul unei sub-comisii compuse din deputați pd, aliații lor din psrm, aliații lor din platforma social-democrată și…deja independenții lor, adică mejdusoboicic,
– nici invocarea obsesivă a securității naționale, mai ales într-o formă în care lipsesc orice indicii concrete – legături, rețele, fluxuri locale și internaționale, dovezi, acțiuni planificate sau chiar realizate – iar în loc de astea avem trimiteri vagi la ”informație operativă” și ”secret de stat” (să amintesc că în numele securității naționale se fac de obicei cele mai mari abuzuri – ucideri și rețineri de cetățeni, masacre, limitarea drepturilor –  inclusiv în state democratice – în SUA în numele securității naționale au fost restrînse drepturile cetățenilor prin Patriot Act, au fost perpetuate torturile în Guantanamo și în alte locuri, inclusiv România),
– nici argumentul că…noi monitorizăm rețeaua asta încă din 1997 (dacă inșii ăștia îs dăunători țării de douăzeci și ceva de ani și au amenințat securitatea națională în școlile lor, unde pînă anul trecut o mers și odraslele lui Candu, apu cum poate SIS să îi lase să conspire atîta – acolo trebu nu demisii dar pedepse)…
Dacă mejdusoboicicul și ipocrizia doar mă amuză (și mă indignează) atunci invocarea securității naționale și amenințările la ea (fără a fi clarificat modul concret, legăturile cu organizațiile ”islamiste” ori teroriste ce li se impută celor 7 cetățeni turci) pentru a răpi oameni din casele lor și a-i urca în avion și a-i trimite aiurea (unde deja au fost puși la închisoare) mă înfricoșează…
Pentru că azi ei arestează și expulzează cetățeni străini în numele ”securității”, mîine o să aresteze cetățeni moldoveni nevinovați în numele ”securității”…
Dar stai, asta au făcut-o deja: Alexandr Roșco, Pavel Grigorciuc si alți cîțiva deja au fost arestați aiurea și au stat la penitenciar în ajunul alegerilor parlamentare trecute doar pentru că furtul miliardului în 2014 să fie acoperit de o mega-amenințare la securitatea națională care i-ar fi adus pe oameni la urnele de vot…
Zis pe scurt: cînd audem ”amenințări la adresa securității naționale” trebuie să cerem clarificări…
Că altfel ne pomenim că deținătorii de vile în Elveția și Franța (Vlad Plahotniuc), afaceriști din off-șoruri (președintele Igor Dodon) sînt mari patrioți iar niște învățători de la un liceu din oraș la care merg copiii demnitarilor…devin amenințare la adresa securității naționale.
Și încă ceva: trebuie să vedem și care-s celelalte 60-70 de persoane expulzate anual de care vorbea speakerul în conferința de azi și pe care le prezenta ca practică obișnuită: adică, ce mai atîta zarvă, noi expulzăm în fiecare an zeci de oameni pe diverse motive. Cazul cu cetățenii turci trebuie să ne mobilizeze să monitorizăm mai atent activitatea serviciilor de azil – bănuiesc că sînt destui, printre cei 60-70 oameni expulzați, respinși din motiv că-s prea săraci, că nu au ”religia” corectă etc. Ori, și mai strașnic, poate sînt și alți cetățeni străini care au căutat în Moldova liniște de persecuții în țările lor iar statul moldovean îi trimite…înapoi în mîinile celor de care au fugit?
E un caz cînd trebuie să construim poduri de solidaritate cu toți expulzații pe nedrept…
Cum a zis-o azi foarte bine Andrew Clayton, situații ca astea explică de ce eu sînt împlicat în acțiuni de protestpermanent.
Pentru că nu vreau să trăiesc în realitatea pe care ei o construiesc pentru mine.


Jun 29 2018

Ce este #occupyguguta

Vitalie Sprînceană

Deocamdată, încă nimic prea clar și prea concret. Dar poate deveni orice.
Pentru moment e încă un proces, fără multe finalități specifice, însă e deja suficient. Și important. Procesul, în acest caz, este la fel de important precum rezultatele. Sau poate chiar mai important (ar fi poate pentru prima oară cînd procesul e mai important decît finalitățile concrete ale acestuia).
Întrucît sînt doar unul dintre zecii de participanți și participante, guguțieni și guguțiene (ori guguți, cum a zis altcineva) – nu pot vorbi decît în numele meu (și partea faină la #occupyguguta e că fiecare vorbește exclusiv în numele său personal, fără instituții, titluri și regalii).
Ceea ce urmează, deci, e viziunea mea personală asupra ce este #occupyguguta, ce ar putea deveni, ce putem construi acolo, rostul etc.


Deci, ce este #occupyguguta?
Întîi de toate un spațiu fizic – scuarul din fața Cafenelei Guguță, locul în care oligarhul (care tocmai a anulat alegerile) și acoliții săi (tocmai a vîndut spațiul unui apropiat, Ceslav Ciuhrii) vrea să construiască un hotel/business centru de vreo -sprezece etaje în Grădina Publică. În jurul acestui spațiu o comunitate de activiști locali de diverse etnii și orientări duc deja de vreo patru ani bătălii prin instanțe, în media, în diverse cercuri și grupuri. În felul acesta #occupyguguta se conectează la o istorie locală de lupte și proteste veche de cîțiva ani. De asemenea, în contextul în care Finpar/Regata și-au anunțat intenția de a continua proiectul cu construcția, #occupyguguta ar putea deveni o platformă pentru viitoarele bătălii pentru Guguță și Grădina Publică și alte spații publice din oraș.
Apoi e o idee – a unui spațiu politic și civic alternativ, în care ne propunem să învățăm să mediem viziuni politice diferite, să organizăm dialoguri între grupuri care nu se văd și nu discută nicăieri, să propunem idei și utopii, proiecte de oraș și țară, să formulăm critici și să avansăm alternative. Un spațiu din care nu sînt în această țară. Un spațiu care ne lipsește.
#occupyguguta e și o universitate politică  în aer liber, un spațiu educațional liber în care ne învățăm reciproc să facem pliante, să alcătuim lozinci, să ne ascultăm reciproc, să gîndim împreună, să inventăm tactici și strategii, să vorbim în public, să scriem și să distribuim ce scriem, să filmăm, să discutăm, să cădem de acord ori să ne certăm pe idei. Un fel de laborator experimental în care testăm diverse idei, co-planificăm scenarii (pe care nu le implementăm neapărat dar asta e și frumusețea #occupyguguta – putem crea și inventa liber), citim cărți (pe viitor urmează să amenajăm și o bibliotecă politico-civică), scriem texte, proiectăm și discutăm filme, lucrăm (da, scriem de acolo), învățăm lucruri noi (urmează în viitor să organizăm diverse ateliere practice dar și lecții)…Adică, deopotrivă bibliotecă, cinematograf, spațiu de lucru, spațiu de întîlniri.


Apoi #occupyguguta mai e și un spațiu politic în care se constituie și se intersectează diverse agende: civice, politice, electorale, economice etc. Locul în care se revendică anularea anulării rezultatului alegerilor locale din Chișinău, locul în care se protestează împotriva acaparării spațiilor publice de către mafiile imobiliare, dar și locul în care se fac revendicări pentru înălțarea unui busturi pentru femei pe Aleea Clasicilor și pentru implementarea reală a egalității de gen în Moldova. Un spațiu politic care e deopotrivă anarhist, socialist, libertarian, liberal etc. Și care, în toate privințele – mai ales în cadrul adunărilor generale – e mai deschis, mai respectuos, mai tolerant și mai sigur decît parlamentul Republicii Moldova…ori decît Guvernul sau Consiliul Municipal Chișinău. Și precis mai deschis și mai democratic decît adunările Partidului Democrat.
#occupyguguta e și un spațiu cultural alternativ, unul în opoziție radicală cu alte spații culturale locale (și cu cultura oficială). Un spațiu în care creația se face fără bani și bilete de intrare, în care intrarea la film nu costă nimic, în care organizăm jocuri intelectuale, privim fotbal, discutăm cărți – toate de dragul socializării, nu pentru profit… În acel spațiu ar putea încape și un teatru, și recitaluri de poezie, și concerte de tot soiul, și dansuri, și teatru politic și …orice altceva.
Și nu în ultimul rînd, #occupyguguta e o invitație deschisă pentru utilizarea spațiului, dezvoltarea creativității și imaginarului politic și a repertoriului de proteste, o oportunitate de educație politică…


May 14 2017

Lumi paralele ale protestelor

Vitalie Sprînceană

Vineri seara la protestul împotriva votului ”uninominal-mixt”. Stau undeva la periferia protestelor cu D., o prietenă care face munca de teren la Purcari, în cadrul unei teze de doctorat despre industria vinicolă din Moldova. D. îmi povestește despre un eveniment monden cu vinificatori și îmi vorbește despre unul din ei originar din Telenești (că e fain, deschis, accesibil etc). Trece pe alături, în drum spre un interviu cu o jurnalistă care îl așteaptă la umbra unui copac, Andrei Năstase, unul dintre liderii protestului și se oprește alături de noi.
– Ați spus Telenești?
– Da, răspunde D. – Cel mai bun raion, acolo, în satul Mîndrești s-a născut [compozitorul] Mustea, Năstase [adică el însuși].
D. tace, eu tac, Andrei Năstase ne strînge mîinile și ne lasă cu urarea de a ne documenta despre Telenești…
După ceva vreme, îl văd pe V.V., cunoscut activist urban.
El îmi zice despre un protest împotriva unei construcții ilegale pe str. N. Milescu-Spătaru la Ciocana, care avusese loc în acea zi și în cadrul căruia cîțiva consilieri și deputați socialiști au încercat fără succes să oprească instalarea unui gard.
Trece iar Andrei Năstase pe alături. Se apropie de V., și îl ia peste picior:
– Protestezi, V.?
– Da. Ați fi putut veni azi la Milescu-Spătaru să oprim construcția ilegală. Era un bun prilej de PR pentru dvs. Așa, iar socialiștii își vor face reclamă?
– Ce, spital?
– Nu, Milescu-Spătaru.
– Nu știu nimic, vorbește cu I. G., de la partid. Poate vă ajută ea.
…Și se duce…
Noi rămînem să discutăm cu V.V. și mă prind în acel moment că schimbul de replici e indicatorul unei stări de lucruri: protestul moldovenesc împotriva regimului curge în cîteva (cel puțin două) rîuri paralele, care nu se prea întîlnesc, nu prea discută, și cu atît mai mult nu colaborează.
Pe de o parte există un grup vocal, foarte vizibil, care protestează împotriva unor lucruri ”mari”: capturarea statului, regimul oligarhic, corupția. E un grup cu televiziuni, reprezentare politică (inclusiv la parlament)…Pe de altă parte, alte grupuri, mai mici, luptă la firul ierbii, împotriva unor lucruri ”mici” – construcții ilegale, defrișări de arbori și spații verzi, scheme de corupție și abuz la nivel de bloc sau zonă de rezidență. Grupurile și luptele astea sînt invizibile – oamenii care sînt implicați în ele nu au televiziuni, nici reprezentare politică, abi de reușesc să se facă auziți cînd vorbesc despre garduri, parcuri și blocuri în vacarmul media despre temele ”importante” – identitate, geopolitică etc.
Îs două lumi paralele ale protestului care luptă fiecare de una singură cu regimul. Ar fi mult mai ușor pentru lupte (și mult mai dificil pentru regim) dacă aceste lupte ar constitui o forță comună. Ele nu-s. Din sute de motive.
Și e un lucru de gîndit.


Apr 18 2016

Rezistența politică…în toaletă

Vitalie Sprînceană

Am văzut la Lvov (în românește cică o fi Liov) cam peste tot ruloane de hîrtie igienică cu chipul lui Putin și inscripția ”птн пнх” (GTFO ar fi abreviatura cea mai apropiată în engleză).
Ruloanele igienice cu Putin au apărut în Ucraina după ce Rusia a anexat Crimeea și a creat două republicuțe nerecunoscute în estul Ucrainei (deși, practica, desigur nu e o invenție ucraineană – în alte părți ale lumii se vinde demult hîrtie igienică cu Ben Laden, George Bush, Hillary Clinton, Obama etc).
Judecînd după faptul că le-am văzut peste tot în centrul istoric al orașului, inclusiv în alimentare, pricep că îs o chestie căutată și apreciată de turiștii locali și străini (am văzut foarte mulți polonezi, datorită proximității geografice a Lvov-ului de granița poloneză – doar 70 km – iar polonezii, se știe, nu se topesc de dorul lui Putin și a Rusiei).
Încărcătura simbolică e clară: unul dintre gesturile considerate ca fiind cele mai murdare – defecarea – e pusă în legătură cu chipul dușmanului și astfel are loc un fel de ”răzbunare” asupra autorității. E un fel de profanare a unor simboluri/autorități care, însă, are loc într-un cadru privat (spre deosebire de alte forme de profanare care se întîmplă în cadre publice).

Pe de altă parte, acest caz este și unul în care logica simbolică a profanării se îmbină cu logica comercială. Așa încît actul politic este deopotrivă și unul comercial (strictu sensu!).
N-am prea văzut inițiative similare în contextul local deși cred că ar fi cazul…Furtul miliardului, minciuna politică enormă care este integrarea europeană, a ”cîștigat” locul foștilor lideri a AIE pe … un rulon de hîrtie igienică…

Așa ar putea arăta unul (abilitățile mele de editare a imaginii sunt destul de reduse, așa că scuze).

 


ankara escort ankara escort