Sep 25 2022

despre vot în bătaia puștii

Vitalie Sprînceană

Nu înțeleg bucuria susținătorilor lui Putin în privința anschluss-urilor care se întîmplă acum în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina (nu poți numi altfel așa-zisele referendumuri în care urna de vot este însoțită de ”pistolari”).
Elementul cheie în acest proces nu este urna de vot (care ar trebui să valideze exercițiul), ci soldatul înarmat cu automat care însoțește urna și forțează votul.
Altfel spus, nu e un caz în care arma protejează votul ci unul în care arma forțează votul.
Nu e greu de imaginat că apartenența (națională, etnică sau alianță supranațională) a pistolarilor s-ar putea schimba…Și că, în anumite condiții exact așa cineva ar putea face referendumuri cu vot în bătaia puștii pentru ieșirea din Federație a unor regiuni/entități etc.


Sep 23 2022

Oare suntem gata să repetăm istoria cu ”inimă mare” pentru refugiații ruși?

Vitalie Sprînceană
Oare sîntem gata să repetăm istoria ”cu inimă mare”, adică să deschidem țara, casele, spațiile de adăpost și pentru cei care fug acum din Rusia de înrolarea în armată?
Ei tot sînt persoane refugiate…


Sep 21 2022

Escaladarea nebuniei

Vitalie Sprînceană

O să fie escaladare…Declararea mobilizării (fie și parțiale) în Rusia înseamnă amplificarea conflictului (ați observat că, aproximativ din aprilie, nimeni nu mai vorbește despre pace?).
Rareori sînt patetic (mi-i frică de ridicol) dar sînt momente în care ceva patetism mi se pare potrivit și la locul său.
Ca în situația asta… Cînd un război care părea absurd nu doar că nu s-a încheiat în două zile dar pare să se transforme într-un incendiu care va mistui totul. Și toată lumea aruncă lemne pe foc în ideea sinceră că contribuie la altceva decît…la perpetuarea focului.
Cîștigătorii războiului sînt clari – politicienii, elitele corporative, industria de armament, propaganda și alte industrii conexe.
Pierdanții sînt clari – atît miile de oameni care mor pe front (militari din clasele populare care sînt sacrificați de dragul interesului național), cît și alte mii care mor lîngă front (civili – femei, copii, bătrîni), cît și alte cîteva sute de milioane de oameni care sînt nevoiți să îndure foame și frig din cauza că niște cleptocrați care au făcut comerț și afaceri pînă acum, au decis să-și regleze conturile cu arme, drone, rachete și tancuri…
O să fiu patetic: nimic – frontiere, geopolitică, identitate națională, false tradiții și valori strămoșești – nu are prioritate asupra vieții umane. Niciuna din justificările ”înalte” ale războiului – interese naționale, securitate regională, sfere de influență, patriotism – nu costă nici măcar cît lacrima unui copil a cărei mamă e violată și al cărei tată e trimis să ucidă alți oameni ori să fie ucis, nici măcar cît lacrima unei bătrîne care a fost nevoită să își părăsească casa în care a trăit zeci de ani pentru că a fost bombardată. (Eu sunt aici cu Dostoievschi și Ursula Le Guin, nu cu Putin).
Cu atît mai mult nici o justificare de genul ”denazificare”, ”restabilirea adevărului istoric”, ”recuperarea teritoriilor” nu merită nici o viață de om.

Frontierele, granițele, convențiile voastre despre adevăr istoric și tradiție, minciunile despre sfere de influență și interese legitime sînt convenționale și arbitrare. Viața umană este absolută. Unica chestie absolută.


Sep 4 2022

Ion Druță la 94 ani

Vitalie Sprînceană
Ieri a fost ziua de naștere a lui Ion Druță – scriitor și politician…Omul a făcut 94 ani, aproape un secol de viață…
Și ce viață!!!
O mare parte din această viață, cel puțin pe partea de poziție publică, Ion Druță a stat pe baricade. Nu cred că îl putem numi disident – Druță nu a participat sau făcut pichete sau proteste în URSS, dar opozant a fost.. Și încă este…
Scrierile lui literare scot în evidență o opoziție ideologică față de proiectul modernist sovietic, o opoziție ce-și are rădăcina într-o perspectivă conservatoare, a micului țăran. Viziunea țărănească asupra pămîntului, naturii, rîurilor, istoriei, tradiției este contrapusă, în scrierile lui Druță, logicii moderniste care se ia la harță cu natura, care bagă animalele în ferme și creează agricultură intensivă industrială…
Critica pe care Druță o face sistemului sovietic e o critică rurală, anarhist-colectivistă chiar… Din această perspectivă Druță e mai anti-sovietic (fiind anti-modernist) decît unii disidenți. Cu atît mai mult e mai anti-comunist decît unii care și-au descoperit vocația de anti-comunist abia după prăbușirea URSS…
Filiala locală a partidului comunist, condusă de Bodiul, care nu înghițea nici un fel de critică, nu putea, evident, accepta o poziție rural-tradiționalistă astfel că Druță a plecat la Moscova…unde a și rămas (în capitală era mai ”liber” decît în provincie).
Ion Druță e și unul din nașii ”mișcării de renaștere națională” – emanația locală a perestroicăi. În fapt, momentul de naștere a mișcării este legat de un faimos eseu al său în care vorbește despre starea limbii, a solului și apelor republicii. Se distanțează însă rapid de această Mișcare și de Frontul Popular pe care aceasta l-a emanat din cauza derivei naționaliste a acesteia.
După 1990 Ion Druță pilotează, aproape de unul singur, corabia internaționalismului local și reconcilierii. În locul naționalismului deșănțat promovat la Chișinău (și care are consecințe toxice la Comrat și Tiraspol), Druță promovează ideea unei reconcilieri etnice și a conviețuirii pașnice dintre popoarele care trăiesc pe teritoriul Moldovei…
Și de data asta Druță nu a prea plăcut noii elite politice (mai ales clasei intelectuale, îmbătată în tranziție de naționalism, și care nu-i putea ierta lui Druță nici disidența post-sovietică, nici pe aia sovietică – în contrast cu majoritatea ”unioniștilor” post-1990, care au făcut cariere glorioase de partid în comunism, Ion Druță nu a fost niciodată membru de partid)…
Ce rămîne din Druță?
Rămîne multă literatură care povestește, mult mai real decît operele realismului socialist și mult mai veridic decît scriiturile anti-comuniste scrise după 1990 (de genul Temei pentru Acasă a lui Dabija) despre schimbările din satul moldovenesc în anii 40-60, despre dispariția lumii tradiționale țărănești sub tăvălugul tractoarelor, colhozurilor, pesticidelor și complexelor zootehnice…E o literatură scrisă bine, accesibil și veridică…
Rămîne și un model de comportament politic – de a avea curajul să zici lucruri neplăcute sub orice regim…La capitolul acesta, mulți dintre cei care îl critică pe Druță, nu prea au cu ce se lăuda…
Mai rămîne, invizibilă și implicită, dar foarte importantă – unica idee rezonabilă de organizare politică a vieții în Republica Moldova – modelul unei ”case comune”, a înțelegerii și comunicării inter-etnice, a evitării cu orice preț a conflictelor etnice și depășirea naționalismul etnic (cu potențial de conflict și război civil) cu o formă de patriotism civic și comunitar…E o idee druțiană cu origini probabil multiple: modul de viață comunitar traditional rural din perioada pre-sovietică, internaționalismul sovietic, un fel de ortodoxie ecumenică etc…
Lucru paradoxal, această idee, unica linie politică rezonabilă, a fost și este implementată (de nevoie) de politicienii moldoveni care însă nu l-au prea respectat pe cel mai mare autor al ei… Snegur (după ce a cochetat cu naționalismul) a redescoperit ”casa noastră comună” în 1994, cînd Transnistria era deja ruptă iremediabil iar Găgăuzia era cam pe cont propriu, Voronin a preluat idea sub forma ”statului polietnic” (idee pe care a deraiat-o într-un nationalism modlovenesc anti-românesc dement)…Și Igor Dodon, și Maia Sandu – atunci cînd vorbesc în toate limbile pentru a cerși voturi și cînd se pronunță pentru unitate națională și pentru înțelegere între etnii, tot la Ion Druță fac (inconștient) referințe, fără să-și dea seama.
La și mai mulți ani, Ion Druță!


Aug 26 2022

”țara mică cu inimă mare” ca ideologie de stat

Vitalie Sprînceană
Că tot a scris și Vlada Ciobanu, și am scris și eu anterior, am decis să revin la sloganul ”Moldova, țară mică cu inimă mare”.
Văd că apare peste tot – congrese politice, sărbători naționale, campanii de promovare a țării.
A evoluat, de la un titlu prost de articol la brand național iar acum e un fel de nouă ideologie de stat.
Faptul în loc de comitetul central, noua ideologie e propagată de așa-zisa clasă de creativi afiliată guvernării, nu e decît în noul duh al timpului…
Ca toată ideologia oficială, pentru a fi ”veridică” ea trebuie să corespundă realității…sau măcar unei părți a ei. Sau, să fiu și mai ”marxist”, să vrea să schimbe această realitate după chip și asemnănare…
Și aici stă partea cea mai dificilă a campaniei – realitatea curentă a ”crizei refugiaților”. Care e departe de a fi un paradis al generozității, așa cum trîmbițează ”inimiștii” pe la tribune și pe internet.
un exemplu al ”generozității” sînt taxi-urile ilegale de la Palanca, care stau acolo din prima zi de război, și transportă refugiați la Chișinău prin înșelăciune (costul unei călătorii se poate ridica, conform spuselor unor victime, pînă la 300-400 euro). Taximetriștii nu eliberează bonuri fiscale, amenință călătorii că îi dau jos în cîmp dacă nu plătesc cît cer ei, sînt obraznici, uneori amenință personalul organizațiilor care transportă gratuit.
Din chiar prima zi despre acest fenomen de jecmănire a refugiaților știe presa, știu miniștri, știu polițiștii (personal am vorbit cu cîțiva comisari), știu PR-iștii de la guvern, știu cei de la ANTA, știu cei de la Centrul Unic de gestionare a crizei, știe și avocatul poporului..
Și niciunul din demnitarii care varsă lacrimi de crocodili pe tema ”inimii mari” nu a ridicat un deget să rezolve problema…
Alt exemplu, tot despre inima mare și generoasă…La Palanca a fost amenajată o autogară provizorie care oferă servicii de bază refugiaților. E un fel de oază de ”socialism” (aș vrea ca și cetățenii moldoveni să beneficieze zilnic de asemenea tratament) – refugiații beneficiază de mîncare, transport, asistență medicală și psihologică ș itoate astea gratuite. Statul cu inima mare nu a cheltuit nici un leu cu această construcție. Nici cu un metru pătrat de gard, nici cu un WC. Toate serviciile, inclusiv electricitatea, sînt acoperite de organizații internaționale – UNHCR, OIM, SWissaid, Helvetas, Solidarites și alte zeci…La Otaci organizațiile internaționale au mai amenajat ceva similar, chiar dacă la o scară mai mică.
Prin contrast, la Criva, Ocnița, Mirnoe, Basarabeasca și alte zeci de puncte unde organizațiile internaționale nu au amenajat nimic, statul cu inimă mare a lăsat trecerile astea în paragină. La Criva, chiar lînga punctul de trecere a frontierei există un mic spațiu amenajat și menținut de cîțiva voluntari inimoși. Acest stat cu inimă mare nu a găsit măcar două paturi pliabile pentru ca refugiații care trec noaptea frontiera să nu doarmă la podea…
Și mai sînt, zeci și sute de exemple…Tot despre conținutul real al campaniei de pr despre ”inima mare”.
Supărarea mea pe oficializarea sloganului și pe transformarea lui în imn politic de stat nu ține doar de faptul că el nu descrie în nici un fel realitatea.
Mă deranjează la culme să văd că e folosit nu pentru a face lucruri, ci pentru a ascunde, într-o lălăială dulceagă, faptul că lucrurile nu se fac…


Aug 22 2022

Despre “arestarea opoziției”…și a electoratului

Vitalie Sprînceană
Așa cum se desfășoară lucrurile – reținerea lui Igor Doodon, percheziții la sediul partidului și la domiciliul contabilei – cel mai probabil PSRM va fi lichidat ca partid politic. Pentru capetele de acuzare în cauza lui Igor Dodon, fostul președinte al partidului, există puncte prevederi în Codul Penal care prevăd, atît pedeapsă individuală pentru făptași cît și lichidarea persoanei juridice.
Un scenariu similar se întîmplă și în cazul partidului politic Șor și lucrurile duc în aceeași direcție – lichidarea partidului.
Într-un sens guvernarea își arestează opoziția și o lichidează. Ceea ce în orice alt context ar fi stîrnit semne de îngrijorare și îngrijorări cu privire la alunecare în autoritarism – opoziția reprezintă interese legitime ale alegătorilor – dar în Moldova, unde lupta politică e deghizată în luptă anti-corupție, arestarea opoziției e un prilej de bucurie…
(Frumusețea ”anticorupției” ca practică politică constă tocmai în faptul de putea, prin intermediul luptei anticorupție, să elimini opoziția fără ca acest proces să pară ”nedemocratic”.)
Evident, Igor Dodon e un ins corupt, la fel ca și partidul său. Nu e mare șmecherie să pricepi că era imposibil ca, fără bani murdari (în diverse momente atît Ilan Șor cît și Vlad Filat au fost creditați că ar fi furnizat parai lui Igor Dodon pentru a părăsi PCRM și a lansa PSRM), un fost funcționar public să își cumpere partid, să-l extindă peste toată țara, să plătească televiziuni și alaiuri de jurnaliști, experți și blogherime….
Dar, ca să fie convingătoare, lupta asta anticorupție ar trebui să fie și coerentă – altfel spus, perchezițiile la PSRM ar trebui însoțite de percheziții și la Partidul Democrat, și la Partidul Comuniștilor (cu tot cu filiala ”reformatoare” a lui Ruslan Popa), și la Partidul Liberal (cu tot cu creanga sa ”reformatoare”), și la fostul partid Leancă (PPEM), și la AMN (Urechean se laudă în oraș că a vîndut postul de procuror general lui Plahotniuc și…nimeni nu se ia de el), și pe la televiziunile private ale acestora, la gurile lor vorbitoare de la TV și radio, la clasa blogherească și de troli a partidelor…Evident, pentru coerență deplină, lupta anticorupție ar trebui să intre și la partidul de guvernare, unde sînt destule personalități ce gestionează afaceri personale din pozițiile politice pe care le au.
Ca să rezum, nu am vreun sentiment aparte de milă pentru Dodon, Tauber, Șor sau alți pușcăriabili prezenți sau viitori (legea conform căreia în Moldova fiecare guvernare își bagă la dubă opoziția e la fel de validă ca și legea gravitației). Închiderea lor, și a businessurilor lor deghizate sub forma unor partide politice e o chestiune de timp. Și există suficiente încălcări și abuzuri comise de acești oameni și grupări ce justifică măsurile legale împotriva lor.
Întrebarea principială rămîne, în această situație: Dar cu alegătorii lor cum facem? Adică Dodon e doar Dodon, un ins superficial și ridicol, la fel și Șor, dar chiar și așa acești clovni și partidele lor de bufoni au primit 1/3 din voturi la alegerile din 2021. Cine o să îi reprezinte pe cei aproape jumătate de milion de alegători care le-au dat voturile?
Așa pocit și strîmb cum era, dar prin ambele partide își găseau un fel de reprezentare frica votanților găgăuzi de a nu fi absorbiți de moldoveni, grijile pensionarilor săraci de a supraviețui cumva, angoasele unor comunități – pensionari, precariatul urban, tineret din micile orașe provinciale – de a fi excluși din procesul politic.
Acum ”vocea” acestor grupuri e lichidată, într-un fel care seamănă uneori a răfuială politică iar prin asta, aceste grupuri sînt excluse din consensul politic ”pro-european, anti-corupție, pro-productivitate, capitalism pentru săraci și socialism pentru bogați” care se instaurează acum.
…Evident, se poate discuta în lung și în lat modul în care, de exemplu, Ilan Șor sau Mariana Tauber, cu hainele lor de mii de euro, ”reprezentau” pensionarii săraci ce se înghesuiau să cumpere salam de soia de la magazinele sociale Șor și votau ulterior pentru partid. La fel, se poate discută în ce fel multimilionarul Igor Dodon ”reprezenta” zecile de mii de votanți găgăuzi săraci care îi dădeau votul, ori alte mii de electorat vulnerabil din orășelele mici care îl vedeau ca un ”protector”. Asta însă e mai puțin despre Șor sau Dodon și mai mult despre specificul legislației privind partidele în Moldova care favorizează activismul politic al oamenilor cu bani și reduc oportunitățile de participare ale cetățenilor de rînd. Într-o țară în care, treptat, unica formă de activism politic tolerat de către putere este…votul la alegeri, în care, de la bugetul local la legile fundamentale, cetățenii nu au pîrghii să participe și să se implice, ajungem în situația în care un afacerist clovn ca Ilan Șor e vocea celor săraci.


Aug 20 2022

Undeva la un capăt de țară….

Vitalie Sprînceană