Apr 4 2021

Din puţul gîndirii…TV8, feminismul şi demografia

Vitalie Sprînceană

Cum memoria internetului e scurtă, păstrez această mică perlă de la TV 8: promovarea excesivă a drepturilor femeilor se face vinovată de .. starea natalităţii în Moldova.

”Redacția” TV 8 a reacționat în două feluri – unul corect în care directoarea departamentului știri și-a cerut scuze și altul pocit, în care o altă angajată a postului, Mariana Rață, m-a înjurat pentru că am semnalat eroarea, am decis să păstrez și aceste imagini, pentru istoria cazului…


Apr 1 2021

Mass-media ca publicitate…publicitatea ca mass-media

Vitalie Sprînceană

Am scris de mai multe ori cum etica corporativă dictează moda în presa moldovenească.

Perversitatea situație constă în faptul că, dacă afilierea cu politicienii este percepută ca ”dependență” și ”părtinire” editorială, afilierea cu tot felul de companii, businessuri, afaceri murdare, speculă și pur și simplu minciună vîndută drept ”afacere” nu doar că nu e condamnată ci e chiar construită ca un fel de virtute. ..

O parte a presei locale a căzut atît de tare în lupta pentru un bănuț în plus că e gata să prezinte ofertele de publicitate drept știri, să spele imaginea unor nespălați cu bani călcînd peste principiile ”eticii” și ”deontologiei” jurnalistice, să facă pseudo-interviuri cu inși ce vor să mai licărească în public ori să se erijeze în postura de starlete…

Evident, vorbesc aici de presa zisă respectabilă, nu alde stilații și stilatele ce-și zic influenceri și care sînt gata să cînte la nunți, să inaugureze magazine de boarfe, să pipăie o mașină pe o oră și în genere să se dea în circ pentru orice brand pentru atenția publicului și laikuri.

Deja că băncile prezintă ca informație de interes public fiecare bancomat inaugurat ori fiecare nouă filială e o chestie obișnuită. Vezi bancă și îți dai seama că e publicitate (băncile ajung la știri doar…cînd se întîmplă porcării). Că unii jurnaliști acceptă să meargă în călătorii plătite de sponsori pentru a face ”investigații” despre sponsori, asta iar e un fel de…ne-am obișnuit cu asta.

Mai nou oamenii și companiile cu bani și reputație proastă au început să își promoveze serviciile și să își spele imaginea folosind setea de ruble a presei și făcînd-o pe această să cadă atît de jos pe linia eticii și deontologiei încît să prezinte…anunțurile de promovare ale unor companii imobiliare ce ridică apartamente în locuri dubioase…drept descoperiri și investigații.

Cel mai recent exemplu vine de la compania Newton House care intenționează să trîntească încă cîteva coșterețe cu zeci de etaje lîngă Grădina Botanică.

Alde presa moldovenească – Realitatea, AGORA, TV 8 – nu doar că au dat comunicatul ca știre obișnuită, în rînd cu celelalte, ceea ce deja ar fi în afara așa-zisei echidistanțe, ci, ca să mai prindă cîte vreun rătăcit de pe internet, au pus reclamei un titlu de parcă echipa de investigații a redacției ar fi săpat ani de zile printre documente secrete și ar fi găsit cine știe ce lucruri ce ar schimba soarta lumii.

AGORA a bolborosit o știre cu titlul: Documentele OFICIALE scot la iveală adevărul despre PUZ de la Grădina Botanică. Da, evident, cu majuscule, cum se cuvine unei știri care, în mintea unor SEO îmbătați cu apă rece, ar putea masca faptul că e o banală reclamă al cărei loc e în ziarul de mică publicitate sau cel mult pe vreun portal de anunțuri, nu între știri.
(Ulterior, probabil după ce în vreo parte a redacție s-a trezit o rămășiță de conștiință, AGORA a schimbat titlul și a adăugat că materialul ar fi sponsorizat).

Realitatea.md a mers pe un titlu neutru – În atenția locuitorilor municipiului Chișinău — un nou proiect de revitalizare urbană în sectorul Botanica – și a băgat așa-zisa știre la secțiunea Economie.

Cum însă Newton House plătise pentru o știre cu laudă, echipa Realitatea a băgat elogiile despre proiectul Newton House în corpul știrii și l-au prezentat așa de parcă cei de la Newton House construiau pe gratis un spital pentru comunitate, nu o tonă de apartamente inutile pentru o grămadă de bani. Citez: ” Este vorba de un cartier rezidențial unic și modern, care respectă normele legislative și standardele europene de calitate, cu o infrastructură internă dezvoltată și soluții moderne de trai: parcare subterană și locuri de parcare gratuite pentru vizitatorii parcului, spații comerciale la parter, centură pentru sport și ciclism, mobilier urban și pasarelă pietonală cu lifturi. Proiectul aduce un nou vector de progres în urbanistica și arhitectura locală.”

Ultima propoziție trage așa o limbă companiei Newton încît după asta redacția trebuie închisă și transformată în agenție de publicitate. Serios, vector de progres în urbanistica locală? Păi, urbanistica locală doar despre asta e – despre blocuri construite în spații verzi, toate atît de lăudate încît, pînă să descopere că sînt niște rahaturi de apartamente într-un nou ghetou urban, cumpărătorii sînt ademeniți cu ideea că ar fi niște mici paradisuri.

Cea mai ”inspirată” s-a dovedit a fi redacția TV 8 care a născut o ditamai știre cu un titlu – Adevărul despre proiectul PUZ Grădina Botanică (str. Burebista) este dezvăluit în cele din urmă lumii – ce pare extras dintr-o slujbă bisericească ori un text despre extratereștri. Ce mai, în sfîrșit, cei 8 miliarde de oameni ai planetei pot dormi liniștiți: nu doar că o mare parte din ei acuș scapă de pandemie, dar în sfîrșit li s-a înfățișat adevărul despre proiectul PIZ de la Grădina Botanică din Chișinău.

Mai jos capturile de ecran în următoarea ordine: Agora, Realitatea, TV 8.

 


Feb 24 2021

Uniunea Sovietică și Unirea

Vitalie Sprînceană

 Demult nu mă mai amuză să găsesc, în cărțile și presa anilor 70-80, declarații de loialitate eternă pentru regim din partea unor oameni – scriitori, jurnaliști, juriști, filosofi, istorici – care azi și-au reinventat biografii de luptători dintotdeauna cu regimul. 

Poeți care scriau anterior despre Comsomol, Lenin, Ziua eliberării Moldovei de sub jugul moșieresc, ziua eliberării Moldovei de sub jugul fascist, ziua Constituției, ziua Revoluției, ziua formării URSS – azi o dau de zor, cu ode unioniste – poezii foarte asemănătoare ca structură, doar că în loc de partid e Unirea și în lor de URSS e România. 

Istorici care erau scriau despre frăția de nezdruncinat între popoarele moldovenesc și rus, azi vorbesc despre sentimentul românesc etern al ființei moldoveanului și despre cotropirea rusească. Juriști care lăudau Constituția și regimul sovietic ca fiind cele mai democratice.

Nu judec, pentru că nu mă interesează să arunc verdicte morale. Nici nu mă mai indignez. …Am văzut, cu ocazia instaurării dictaturii oligarhice a lui Plahotniuc că ”memoria” luptei anti-comuniste” a fost o memorie falsă de vreme ce, avînd un fel de Bodiu la putere, intelectualii de curte s-au comportat exact ca atunci – l-au adulat (pentru că le dădea voia să vorbescă despre Unire), au evitat să zică o literă rea despre el și regimul acestuia și, ca și anterior, au practicat intens apolitismul, adică fuga de realitate… 

M-am prins, mai cinic sau mai ironic, că se putea cumva de împăcat varza și capra, unionismul și socialismul. 

Dacă Uniunea Sovietică tîrzie (aia de după 1970) reușea cumva să ”se unească” cu România lui Ceaușescu azi toată lumea era fericită: unioniștii ar fi avut unire (chiar dacă au descoperit ideea asta ania prin 1988-1989 ori chiar după 1991) iar noi, ceilalți, aveam socialism. 

Toată lumea ar fi fost fericită. 

Intelectualii de curte ar fi adăugat cîteva rînduri despre România, Unire, prietenia de veci și frăția de nezdruncinat între URSS și România în ”odele” lor și nu ar mai fi umplut tot spațiul de idei cu lamentări despre Unire, cum e acum și nu s-ar mai fi jenat de cea mai mare parte a operei lor…

Cealaltă lume ar fi vorbit liniștit despre mai multă democrație, mai mult socialism, mai multă egalitate.

 


Feb 22 2021

Ziare sovietice… și contemporane

Vitalie Sprînceană

Citesc multă presă sovietică de cîteva luni. Mă documentez pentru ceva care..cînd o să fie…atunci o să se vadă ce e. 

Răsfoiesc ziare raionale, centrale, pentru copii, pentru adolescenți, de nișă…

Involuntar fac comparație cu presa actuală (din care citesc mult, ca omul care vrea să fie cu știrile la zi). 

O primă concluzie – nici un ziar actual nu se apropie, ca și concept, ca și idee de ziar, ca și misiune de un ziar raional din anii 70-80. Iau exemplul ziarului raional ”Cuvîntul Comunist” din Telenești: acel ziar are cîteva rubrici permanente. Seringa e pagina de umor și satiră. Are apoi rubrică dedicată controlului popular (norodnic), rubrică dedicată mediului și ecologiei, rubrică dedicată medicinii, rubrică dedicată scrisorilor cititorilor, rubrică dedicată soldaților. Ziarul găduiește: știri din raion, știri din republică, știri din URSS, știri din lume, educație politică, știri despre cosmos, articole despre tehnică, comentarii politice. Fiecare număr (și la un moment dat ziarul apare de 2-3 ori pe săptămînă) conține corespondență din diverse sate și gospodării ale raionului. Reporterii ies zilnic pe teren și fac materiale de acolo. Sînt examinate pînă și scrisorile anonime (apoi se scrie dacă alarma a fost falsă). Oamenii trimit reacții, scrisori. În timp, au loc diverse discuții între cititori – pe teme morale, despre carieră și viitor, despre relații de familie (un fel de facebook în care cineva scrie o ”postare” și apoi altcineva îi răspunde peste o vreme cu ”un comentariu”). Ziarulavea cititori (nu mă refer la tiraj) adică o comunitate ce-l citește, urmărește, utilizează ca tribună, caută alți oameni cu interese similare. 

Ziarul educă, mobilizează, informează, energizează, manipulează…

În contrast orice ziar ”republican” actual e un ziar de Chișinău, de fapt un ziar despre Centrul orașului Chișinău și acoperă, în 60-70 % evenimente și situații ce se întîmplă în perimetrul Parlament-Președinție-Parlament-Primăria municipiului Chișinău. 

Cealaltă parte a Moldovei, neChișinăul, apare în știri doar în cazuri excepționale – festival, accident rutier, omoruri și crime, pensiuni turistice… Pentru toate ziarele ”centrale” Chișinăul e cadrul normal al vieții țării, ceea ce e în afara lui – e excepție, aberație nenaturală ce e abordată doar cînd iese în evidență cu ceva ”extraordinar”. Ca un sat să apară în ziar trebuie să producă un eveniment excepțional, iar pentru o băltoacă din Chișinău să ajungă subiect de știre națională e un lucru normal… 

Ziarul vinde, puțin informează și manipulează mult (mai ales prin tăcere, adică prin ignorarea subiectelor incomode). 

O a doua concluzie – în așa-zisa independență în presa moldovenească s-a întîmplat un lucru semnificativ – a dispărut omul ordinar și viața lui. 

Orice ziar sovietic era plin de ”oameni de rînd” – comsomoliști, delegați la congrese de partid, mulgătoare, tractoriști, agitatori, culegători de tutun, croitorese, legumicultori, constructori, bețivi. Poveștile lor umpleau pagini de ziar. Viețile lor erau discutate, întoarse pe față și pe dos, judecate din diverse perspective. Reporterii (numiți pe atunci corespondenți) ziarului frămîntau glodul pentru a alege perle de istorie individuală. 

Omul ordinar, omul de rînd era figura centrală a ziarului, cel care furniza cea mai mare (și mai vie și mai interesantă) bucată a acestuia, povestea veridică și plină în comparație cu cuvîntările seci ale diverșilor șefi și șefuleți pe care le mai publicau ziarele. 

Omul ordinar a fost înlocuit, în ziarele actuale, cu politicieni, staruri și starlete, dar mai ales politicieni și știri despre politicieni și aproape nu mai apare în ziar. 

În locul poveștilor nuanțate, conflictuale, țintite pe viața individuală a omului ordinar, ziarele actuale bagă clișee generaliste despre ”electorat”, ”oamenii de la țară”, ”agricultori” etc. 

Viața lui nu mai interesează pe nimeni – în epoca zisă cea mai democratică, omul ordinar a fost evacuat din istorie.


Feb 20 2021

Despre tinichele…

Vitalie Sprînceană

Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită. 


Feb 16 2021

Lumina tămăduitoare a publicității. Scurtă reflecție asupra unui cuvînt.

Vitalie Sprînceană

Dacă am alcătui dicționare ale cuvintelor folosite intens în diverse epoci, multe dintre ele nu s-ar regăsi decît într-o perioadă de timp și ar fi complet uitate în următoarea. (Cine își mai amintește acum de cuvîntul ”vahtă” care a dominat anii 60-70?) Altele s-ar regăsi în mai multe epoci cu sensul oarecum intact (birocrație, de exemplu). Un al treilea grup de cuvinte, pentru mine cel mai interesant, e compus din cuvintele care aparent s-au păstrat, au trecut dintr-o epocă în alta, dar care și-au alterat sensul, ajungînd uneori să însemne exact opusul a ce au însemnat în epoca precedentă. 

Un candidat (deocamdată unic) pentru acest al treilea grup este cuvîntul ”publicitate”. Cuvîntul, extrem de popular cu începere din anul 1985 (pentru motive pe care le voi explica mai jos), este încă definitoriu și pentru epoca noastră. Chiar dacă cu un sens diferit. 

La începuturi, în 1985, publicitatea (alături de restructurare) reprezentau efortul energic de reformare a sistemului socialist demarat după venirea lui Mihail Gorbaciov în funcția de secretar general al PCUS. (Ele reprezintă traducerile locale ale ”гласность” și  ”перестройка”. Faptul că gîndim și scriem despre acea epocă folosind cuvintele rusești sau forma lor englezizată ar trebui să ne dea de gîndit: e un semn aproape sigur că nu facem altceva decît să gîndim epoca aia cu idei, cuvinte și gînduri de împrumut!) 

În sensul reformelor pornite de Gorbaciov, publicitatea era cuvîntul-slogan ce aduna mai multe sensuri: mai multă democrație internă în cadrul partidului, mai multă critică și autocritică, mai multă libertate în exprimare, mai ales în cadrul întreprinderilor și partidului, unde stilul vertical de conducere instaurase un spirit de subordonare și comoditate. Către 1990 publicitatea ajunge să însemne și ridicarea cenzurii asupra discuțiilor incomode despre partid, relațiile dintre republici în cadrul Uniunii Sovietice, diversele aspecte incomode ale istoriei statului sovietic – stalinismul, brejnevismul etc…În acel sens publicitatea însemna transparență, ridicarea vălului de cenzură și minciună ce acoperea trecutul și prezentul țării, puterea opiniei publice care ia act de promisiuni, crime sau angajamente și veghează îndeplinirea lor. Publicitatea era descoperire și revelare. 

Facem un pas rapid în epoca ce se începe, simbolic, după 1990 și publicitatea e din nou un cuvînt cheie. Legiunile de ”specialiști” în publicitate, creați la diverse facultăți sau auto-didacți, explozia de billboard-uri, spoturi, reclame – toate astea sînt semnul unei greutăți a cuvîntului publicitate și a relevanței acestuia în noul context. 

Publicitatea a devenit atît de importantă încît a ajuns să fie parte din toate procesele – publicitate economică, publicitate electorală, publicitate a modului de viață…

Sensul cuvntului s-a schimbat și el. Ca reclamă publicitatea nu mai este descoperire ci din contra, e acoperire, nu mai este transparență ci exact opusul ei – mistificare, nu mai e promisiunea revelării unui adevăr, ci o minciună construită ca minciună cu funcția de a ne amăgi pentru a cumpăra. 

Publicitatea de după 1990 este exact publicitatea – minciuna, disimularea unor realități neplăcute sub imagini atractive – contra cărora se băteau publicitarii din anii 80…

Un titlu precum cel din imagine – Lumina tămăduitoare a publicității (Moldova Socialistă, 1986) nu ar avea mult sens pentru un angajat al departamentului PR și comunicare din epoca noastră. La fel de mult, ideea unei campanii de publicitate sau a unui buget pentru publicitate sau a unor responsabili de publicitate nu ar avea vreun sens pentru activiștii de partid din anii 80… 

Chiar dacă, de multe ori sînt aceeași oameni, vorbesc aceeași limbă și folosesc același cuvînt!


Feb 2 2021

Cărțile între…drepturi de autor și dreptul de a ”le arunca”

Vitalie Sprînceană

Discuție bizară la o bibliotecă în Chișinău..
(Eu tocmai înregistrez 3 cărți pe care vreau să le împrumut).
O bibliotecară se apropie de masă:
– Vai, Dvs luați cărți în grafie chirilică, vechi? Vă interesează?
– Da, lucrez la o carte despre perioada aia, zic eu.
– Ce păcat că am aruncat majoritatea cărților în chirilică deja!
– Păi, continui, mai am și obiceiul de a digitaliza unele dintre ele și le urc pe internet să le mai citească și alții, mai ales cărți care nu au mai apărut cu grafie latină după 1990.
– Cum, le scanați?
– Da.
– Păi, e ilegal. Știți prevederile legii cu privire la drepturile de autor?
– Da, le cunosc. Cred că le respect.
– Biblioteca nu are dreptul să vă permită să scanați.
– Eu șterg referințele despre bibliotecă la editarea imaginilor…
– Oricum, cărțile astea sînt protejate de dreptul de autor, trebuie să treacă 70 de ani…
– Înțeleg, doamnă, dar…Dvs le aruncați pur și simplu. Eu încerc să le păstrez măcar în variantă digitală.
– Nu e legal că le scanați.
– Poate nu e legal că le aruncați?
Tăcere…
Și discuția parcă a murit: doamna se uită la mine nedumerită…apoi pleacă.
Îmi iau cărțile, urez o seară bună și plec.