blog implicat

Fermierii mari din Moldova încep să facă lobby pentru ideea de a aduce muncitori sezonieri din Asia pentru a rezolva problema ”penuriei de muncitori”, care este acută mai ales în perioada culegerii recoltei…
Problema e desigur reală – satele și micile orășele sînt cele mai afectate de migrația forței de muncă – dar soluția ei nu doar că nu e bună, ci și contribuie la perpetuarea și amplificarea problemei pe care cică o rezolvă.
Pe rînd, fermierii moldoveni se confruntă cu o problemă pe care ei singuri și-au creat-o: prin faptul că au tratat forța de muncă locală (mai ales din sate și orașe) ca pe un bazin infinit de brațe de muncă ieftine și ușor de înlocuit, pe care de-a lungul anilor au plătit-o (și o plătesc mizerabil), fără a-i oferi garanții sociale și contracte pe termen lung, au contribuit semnificativ la faptul că majoritatea oamenilor apți de muncă (inclusiv agricolă) din sate au plecat în afară, la salarii ”mai bune”…
La modul general se poate afirma că, într-o proporție covîrșitoare, problema migrației masive a forței de muncă din Moldova e și o problemă creată de mediul de afaceri care a preferat să economisească pe muncitori pentru a-și crește profiturile (pe care parțial le-a scos în paradisuri fiscale) iar acum se trezește că nu prea are cine să muncească.
(Lucrurile s-au întîmplat și se întîmplă nu fără ajutorul nesăbuit al statului care a dat mediului de afaceri cam ce a cerut acesta, fără a se gîndi că unele practici rentabile ”economic” distrug țesutul social pe termen lung. Mințile luminate ale tuturor guvernărilor extind constant zona de exploatare numită ”zilieri” și se miră sincer că familiile aleg mai degrabă să trimită o persoană la muncă în Italia decît să argățească pe bani puțini și pe un statut fără drepturi la ceva ”afacerist” local).
Despre nivelul ”grijii” față de forța de muncă vorbesc și tarifele per zi în agricultură. Cei care practică creșterea legumelor au oferit ”tocmai” cîte 250 lei per tură (să zicem că asta e zi de 8 ore, dar de obicei, la sezon, e zi de muncă de 11-12 ore). La o lună cu 22 zile de muncă asta face ”tocmai” 5500 lei, ceea ce e abia jumătate din salariul mediu pe economie în 2022 (9900 lei). Chiar și tarifele pentru ”sectoarele mai generoase” precum culesul strugurilor și care ar plăti 500 lei pe tură nu sînt tare atractive – pe lună ele abia s-ar ridica la salariul mediu pe economie iar dacă ținem cont că aceste munci se întîmplă cam o dată de an, probabilitatea ca cineva să  rămînă în sat ca să muncească o lună pe an cu 10 mii lei, iar în celelalte luni să fie remunerat cu 4000 lei pe lună sau și mai puțin (pentru prășit, stropit, alte lucrări agricole) este foarte mică.
La cifrele astea nu văd cum oamenii ar lăsa Italiile și Germaniile și ar veni să muncească în Moldova…
Importul sezonier de forță de muncă din Asia nu ar rezolva nicidecum problema depopulării satelor și a migrației forței de muncă. Doar o va acutiza. Și va servi ca dop temporar pe care îl pui peste o gaură să nu curgă pe moment, fără a te interesa cauza găurii.
Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie ca statul să facă altceva decît să promoveze semi-sclavia numită ”muncă de zilieri” și altceva decît ”importul de muncitori ieftini și înlocuibili” din periferiile globale.
De exemplu să încurajeze, inclusiv prin măsuri de subvenționare, ca muncitorii în agricultură să fie remunerați cu 10 mii de lei pe lună (salariul mediu), nu doar pe perioada celor 2 săptămîni cînd se culeg strugurii/pomușoarele/nucile, ci anul întreg. Dacă fermierilor li se acordă subvenții sub formă de scutire de plăți, combustibili la preț preferențial, promovarea mărfurilor pe piețele externe, atunci ar trebui să îi subvenționăm și pe muncitorii lor. Nu poți să ai echilibru într-o situație în care angajatorul are diverse facilități și scutiri iar angajatul acestuia (zilierul) poate fi plătit cu salariul minim pe economie, din care ulterior trebuie să își procure și poliță de asigurare medicală etc. Un salariu legal mai mare, cu beneficii și protecție socială, înseamnă pe termen lung și o pensie mai mare. Abia de aici munca agricolă poate deveni atractivă. Deocamdată e o sclavie ce beneficiază un grup mic de oameni pe contul celor. Și în această sclavie nu întotdeauna statul ia partea sclavilor. (Cel mai des e invers).

E stridentă și strigătoare (chiar ”zgomotoasă”) tăcerea comunității teologice locale (așa-zișii intelectuali laici care scriu pe teme religioase – de fapt fac elogiu ortodoxiei, preoții și călugării care scriu cărți și articole de blog despre ”misterul credinței”, ierarhia ortodoxă de la protopopi la episcopi și mitropolit) în legătură cu declarația în spirit talibanic a patriarhului Kirill.

Amintesc, comandantul suprem al bisericii ortodoxe ruse (de care ierarhic ține Mitropolia Moldovei) a citit o predică nesăbuită duminica trecută în care zicea următoarele:
”Știm că mulți [oameni] mor acum pe câmpul de luptă. Biserica se roagă ca această luptă să se încheie cât mai repede posibil, pentru ca cât mai puțini creștini să se omoare între ei în acest război fratricid. În același timp însă, Biserica acceptă că, dacă cineva, motivat de simțul datoriei, de nevoia de a-și îndeplini datoria militară, rămâne credincios chemării sale și moare în timpul îndeplinirii datoriei, el comite cu siguranță un act echivalent cu o jertfă. El se sacrifică pentru alții. Și credem că această jertfă spală toate păcatele pe care cineva le-a comis.”

Chestia asta e atât de halucinantă încât, când am citit-o, nu mi-am putut crede ochilor și am crezut inițial că niște hackeri ceceni din exil au spart pagina de internet a Patriarhiei și au băgat acolo acest mesaj.
Pe urmă am înțeles că e cu adevărat un text rostit de Patriarh în predica de duminică…
Ca s-o traduc mai simplu (ca plătitor de impozite într-o țară în care biserica este scutită de taxe, îmi pot permite să comentez pînă și Biblia pe picior de egalitate cu orice teolog cu diplomă): patriarhul spune că, în acest război de agresiune imperialistă pornit de Moscova, oricine ucide ”în numele datoriei militare” (adică a jurământului dat statului) este încurajat să omoare și să moară, iar asta ar fi o jertfă care spală toate păcatele pe care persoana aia le-a comis…
Adică, poți fi ucigaș, minciunos, violator, hoț, calomniator sau pedofil dar e destul să te înscrii în armata rusă și să fii gata eventual (după ce ai omorît și violat ucraineni nevinovați) să îți dai viața pentru Rusia ca păcatele să ți se ierte toate și să ajungi în rai. (Cum predica lui Kirill semăna atît de tare cu cele ale ayatollahilor care îndeamnă martirii la sinucidere în numele credinței, mă așteptam că Kirill va merge mai departe și va adăuga poveștile despre virgine care îi așteaptă pe martiri în rai)…
În intervalul de duminică până azi (o săptămână întreagă) am căutat reacții în ortodoxosfera locală – bloguri creștine, presa care găzduia cugetări ortodoxe, paginile de internet ale mitropoliilor, episcopiilor – și nu am găsit nicăieri nimic. Nu doar condamnare vehementă, așa cum m-aș fi așteptat, ci măcar discuție sau luare de poziție.
Doar multă tăcere. Lașă.
Așteptam să îi văd și să îi aud vorbind, bunăoară pe cei care scoteau spume la gură în anii 2000, cînd o parte a credincioșilor moldoveni și-au dorit biserică națională, unionistă. Intelectualii și teologii Mitropoliei Moldovei argumentau atunci, cu pasiune și trimiteri la ”autorități” (sfinți cu și fără gură de aur, călugări, patriarhi, filosofi și papi) despre cum ideea unui Dumnezeu național ar fi erezie (filetism, în dicționarul teologic), despre cum cei care măcar îndrăznesc să gîndească astfel ar trebui considerați eretici și excomunicați (dacă arderea pe rug nu e posibilă)…
Acum un ditamai Patriarhul se află într-o erezie atît de mare încît, retrospectiv, ideea PPCD de a face biserică de partid și de partidă unionistă, pare o mică glumă nevinovată. Patriarhul zice că Dumnezeu e rus și că cere jertfe pentru Rusia și că acest Dumnezeu rus ar avea un contract preferențial cu Gazprom-ul și statul pe care acesta îl deservește conform căruia oricine ajunge pe lumea ailaltă cu certificat că a murit pe frontul din Ucraina are garantat un loc în rai, de-a dreapta și de-a stînga lui Dumnezeu, lîngă sfinți și mucenici…
Declarațiile astea sînt eretice și necreștine în atîtea feluri încît, în oricare alte condiții, ar putea fi luate drept aiureli de crîșmă ale unor bețivi.
Dar nu, asta patriarhul vorbește și ”turma” tace…
Așteptam să îi văd și să îi aud și pe ”alde credincioșii militanți” care făceau poză de martir și soldat al lui Hristos pe vremea pandemiei…E plină memoria internetului de nesăbuiți (ieromonahi, teologi, blogherași și activiști creștini) care se refereau la restricțiile legate de Covid că ar fi ”o paradigmă totalitară”, că ele ar impune ”profanarea lui Hristos”, că carantina (impusă pentru a preveni îmbolnăviri și morți)  îl lipsește ”pe om de vlagă pentru niveluri superioare de conştiinţă” , îi ”prigonește pe creștini”… Le plăcea atunci, de la înălțimile Jeep-urilor cu numere personalizate, să distribuie teorii conspiraționiste plămădite de minți bolnave, și să se compare cu primii creștini prigoniți de romani sau cu preoții persecutați de puterea sovietică…Era ușor să te dai ”martir” din Jeep (chestia asta e o măsură obiectivă a decăderii morale a bisericii).
Acum, Patriarhul își bagă picioarele-l el de Hristosul lor și zice răspicat, gudurîndu-se lîngă steagul rusesc și lîngă sultanul din Kremlin, că turma trebuie să meargă la moarte de dragul ambițiilor politice a cuiva, să-și dea viețile pentru fantasmele erotice de ”stăpînitor al lumii” a cuiva (cu nume și prenume), că chiar slujitorii bisericii vor trebui să meargă la război să omoare în numele satrapului…și turma tace. Tace turma needucată. Tace și turma educată (ieromonahi, teologi, blogherași și activiști creștini) care a învățat să gîndească doar după Ustav.
Și, în momentul în care satrapul și camarila sa vorbesc deschis despre folosirea armei nucleare ce ar distruge lumea făcută de Dumnezeu (că așa zice mitologia), ar fi fost mare nevoie de un Dumnezeu al dragostei și rațiunii ce ar fi încercat să oprească nebunia asta…
Biserica ortodoxă are un alt Dumnezeu acum, unul al rublelor și bogățiilor materiale, unul care e ok cu furturi (salutare, furtul miliardului și tăcerea Mitropoliei Moldovei pe acest subiect), cu ucideri și violuri, dar care e doar anti-gay și anti-feminist.

În una din zilele în care eram la un punct de trecere al frontierei, s-a apropiat de mine un bărbat care fugise din Ucraina.
Bărbatul era cetățean al unui -stan, unul din multele de la periferia fostei Uniuni, trecuse ilegal frontiera (nu era sigur că nu va fi mobilizat și trimis pe front) și aștepta ca BMA să îi proceseze documentele…
S-a apropiat rușinos și m-a întrebat într-o rusă aproximativă dacă îl pot ajuta cu contactele unei femei sau ale unui site în care ar putea găsi o femeie cu care să facă o căsătorie fictivă…
– Vreau să plec în Europa, și dacă aș fi căsătorit în Moldova aș putea aplica la un permis de ședere moldovenesc și m-aș duce liber mai departe…
Solicitarea lui mă ia prin suprindere: e prima cerere de acest gen și sînt șocat…Îmi revin (vreau să rîd de ridicolul situației – serviciile umanitare pentru refugiați nu includ și ajutor în privința mariajului) și îi zic că nu știu nimic despre asta și nu-l pot ajuta cu nimic…
Nu am citit Codul Familiei dar îmi dau seama că treaba asta ar fi ilegală…
Ceea ce nu o face implauzibilă – divorțurile și căsătoria (în pofida retoricii patetice despre ”sfințenia” familiei) sînt în anumite cazuri simple (și oarecum cinice) strategii personale de supraviețuire și subzistență. 

La începuturile anilor 90 mulți chișinăuieni divorțau fictiv ca să primească apartamente la Rîșcani sau Ciocana. Mai încoace, presa a scris despre o deputată socialistă care s-a căsătorit fictiv pentru a obține un lot de pămînt la Stăuceni…

Căsătoria fictivă rămîne încă unul din instrumentele prin care sute de moldoveni care au plecat cu Work and Travel în SUA își legalizează traiul acolo, alte sute de moldoveni obțin documente legale tot prin căsătorii fictive în UE…
În contextul regional inflamabil, și în contextul în care regiunea, inclusiv -stanurile, pare să lunece spre un război generalizat, Moldova tot ajunge să fie un loc în care căsătoriile fictive cu un băștinaș/o băștinașă pot deveni strategii de supraviețuire și bilete într-o viață mai bună (în UE, de exemplu, sau chiar și în Moldova) pentru nefericiți din alte țări ale lumii.

Hai să vorbim despre poliție…
Nu despre cea rusă – cu ea totul e clar: ea servește o dictatură autoritară personală care a declanșat un război de agresiune împotriva unui vecin. Poliția rusă e arma obedientă a regimului Putin – și servilismul ei nu va face decît să crească: nu e greu de imaginat că polițiștii ruși vor căuta să fie cît mai utili regimului ”pe loc” (persecutînd disidența reală și imaginară) pentru a evita să fie trimiși pe front…
Hai să vorbim despre poliția moldovenească. Spre deosebire de poliția rusă, poliția moldovenească servește un regim democratic care respectă drepturile și libertățile omului. Am exagerat, evident. Unicul lucru adevărat din fraza de mai sus e că poliția moldovenească servește…Însă nu servește, cum ne-am aștepta, democrația (regimul de drepturi și libertăți) ci…partidele de la guvernare (care, regulă generală, nu sînt niciodată prietene cu democrația).
Tocmai cînd mă gîndeam că, după acel moment de rușine (pentru poliție și pentru societate) în care poliția intimida un grup de protestatari (pe noi, de la Occupy Guguță) cu motivul nesimțit că nu am avea documente pe tobele pe care le folosim la protest (și azi toți cei care au fost implicați din partea poliției și-au păstrat epoleții și poate chiar au crescut în carieră) gradul de penibilitate al poliției nu are cum cădea mai jos, iată că vine un alt moment, egal de rușinos.
E vorba de momentul în care poliția cere primăriei capitalei să interzică un protest (al simpatizanților lui Șor) în centrul orașului pe motiv că participanții la protest fumează în locuri publice (!), își fac nevoile în spațiul public și, în general, încalcă bunele moravuri.

Mă așteptam ca moravurile poliției să nu se schimbe prea mult (dacă tot e vorba de moravuri) – orice guvernare moldovenească iubește să întărească bîta represivă a poliției cît poate, că să-și asigure loialitatea – dar nu mă așteptam ca noul management, tehnocrat și ”pro-european” al instituției să fie la fel de servil și la fel de antipatic drepturilor cetățenilor precum era sub ”oligarhie”.
Mă așteptam ca poliția să slujească guvernarea, dar nici chiar pe față – propunîndu-i acesteia să-i măture protestul pe un motiv atît de ridicol precum e fumatul în public…
(Evident, primăria Chișinău, aia care trebui să dea curs invitației poliției de a interzice protestul, tot nu se prea are cu dreptul la protest și exprimare liberă al cetățeanuluii – cît face doar bravada, la fel de nesimțită a primarului, de a permite sau interzice proteste după bunul plac – vezi exemplul Marșului Diversității).
Reiterez că mă doare în cot de Șor și mai reiterez că poliția asta care e vajnică în a interzice protestatarilor lui Șor prezența în spațiul public e tot aceeași poliția care i-a permis lui Șor să fugă din Moldova (îl puteau reține și pe el pe vreun pretext cu moravurile și fumatul în public, laolaltă cu Plahotniuc și alți fugari).
Reiterez că mă doare în cot și de această guvernare care o să plece și ea, la fel cum au venit și au plecat și celelalte (Deși poate e cazul să le amintim că exact asat e poliția care v-a persecutat, v-a instalat dispozitive de ascultare în dormitoare, v-a săltat de la monumentul lui Ștefan în 2018 pentru a-i sluji pe alți oameni vajnici din acea vreme, și e aceeași poliție care, probabil, o să vă aresteze și o să vă persecute pe viitor cînd veți ieși de la butoanele puterii.)
Nu mă doare în cot însă cînd văd că inșii cu bastoane și cu monopolul legitim la violență, pentru a place guvernării se războiesc cu cetățenii – cu babe care vînd pătrunjel, cu inși care fumează în public – în timp ce protejează criminalitatea – de la Șor la cei care ridică construcții ilegale în oraș la cei care înșeală oameni cu apartamente etc. 

Nu înțeleg bucuria susținătorilor lui Putin în privința anschluss-urilor care se întîmplă acum în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina (nu poți numi altfel așa-zisele referendumuri în care urna de vot este însoțită de ”pistolari”).
Elementul cheie în acest proces nu este urna de vot (care ar trebui să valideze exercițiul), ci soldatul înarmat cu automat care însoțește urna și forțează votul.
Altfel spus, nu e un caz în care arma protejează votul ci unul în care arma forțează votul.
Nu e greu de imaginat că apartenența (națională, etnică sau alianță supranațională) a pistolarilor s-ar putea schimba…Și că, în anumite condiții exact așa cineva ar putea face referendumuri cu vot în bătaia puștii pentru ieșirea din Federație a unor regiuni/entități etc.