“Consultatii publice” pe 22 mai privind demolarea Cinematografului Gaudeamus…
Între timp Ministerul Culturii ridica Arene pentru copii lui Candu si Hub-uri “Creative” pentru companiile de publicitate…
”Raymond Williams a formulat conceptul de privatizare mobilă pentru a surprinde o trăsătură importantă a vieții cotidiene în civilizația urbană modernă în condițiile sistemului capitalist. Oamenii au căpătat inițial acces la mobilitate virtuală prin intermediul radioului și televiziunii. După apariția sateliților în anii 6o, în cazul televiziunii, oamenii puteau să privească în dormitorul lor imagini în timp real din orice colț al lumii. Privatizarea mobilă a fost extinsă mai departe de tehnologiile digitale, așa-zisele ap-mcds (eng. all-purpose mobile communication devices, rom. dispozitiv mobil de comunicare cu scop generalist). Mini-casetofoanele personale portabile de tip Walkman deja crea un spațiu audio privat pentru individul care se deplasa în spațiul fizic la începutul anilor 80, proces care a fost accelerat de apariția telefoanelor mobile la începutul anilor 90. Foarte rapid, telefonia și muzica au fost combinate în noile Iphone (și alte dispozitive înrudite). Individul dinamic, în mișcare continuă, însoțit de o coloană sonoră personală, on-line și conectat permanent – este figura ideală a culturii capitalismului cool în sfera consumului și, într-o oarecare măsură, și în sfera producției” (Jim Mcguigan, Neoliberal Culture: Palgrave Macmillan, 2015).
Anul trecut Ministerul Culturii a anunțat un concurs pentru finanţarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti pentru anul 2015. Asociația Oberliht, din care fac parte și eu, a depus două proiecte – unul pentru CHOȘC (un program artistic care urma să se desfășoare la Apartamentul Deschis, str. București, 68, în scuarul din fața Departamentului de Cultură) și altul, în cadrul proiectului BLOKI, pentru organizarea unui atelier de cartografiere a zonelor cu blocuri rezidențiale, urmînd să fie produsă o platoformă mobilă ce ar permite organizarea unor evenimente culturale cu participarea artiștilor și implicarea locuitorilor.
Ambele proiecte au fost acceptate pentru finanțare chiar dacă bugetul lor a fost redus drastic – pentru CHOȘC ni s-au alocat 10 mii lei, iar pentru platforma mobilă multifuncțională (un furgon-camionetă ce ar fi adapostit o mică bibliotecă, bucătărie, cinema etc) – 20 mii lei.
Insuficient, 20 mii lei fiind 4,5% din costul proiectului BLOKI. (De fapt întregul buget pentru finanțarea proiectelor culturale ale asociațiilor obștești se ridică abia la suma ridicolă de 2 milioane de lei).
Am zis însă că oricum e mai bine decît deloc.
Primăvara am semnat contractul cu Ministerul Culturii și chiar am început activitățile pentru proiectul Chioșc, din contul finanțărilor ce urmau să vină de la Minister.
Zilele astea am sunat la Minister să vedem cînd aceștia vor transfera banii pe conturile Asociației, ca să plătim activitățile ce le-am desfășurat și să le începem pe cele planificate (cu multe din ele sîntem în întîrziere deoarece intenționam să le începem în iunie).
Funcționarii ministerului ne-au anunțat că nu-s bani în buget acum. Că trebuie să mai așteptăm. Că bani vor fi, probabil – dar nu e sigur! – abia prin august-septembrie. (Tot despre asta era vorba în scrisoarea pe care Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a trimis-o Ministerului Finanțelor).
Și noi ce facem cu activitățile deja demarate?
Într-un limbaj mai simplu: statul nu are bani pentru cultură, nici măcar pe cei pe care i-a prevăzut, pentru că a fost furat. Despre Ministerul Culturii, care nu are nici măcar orgoliul de a-și onora promisiunile față de sectorul cultural independent, nici măcar nu e nimic de spus.
În același timp, ministrul culturii Monica Babuc a participat la alegerile locale din Chișinău, în calitate de candidat al Partidului Democrat. Partidul a cheltuit bani pe bannere, spoturi, billboard-uri. Mai mult de 2 milioane de lei. Adică mai mult decît un întreg buget destinat inițiativelor culturale independente.
În același timp niște șmecherași locali au scos din sistemul bancar (și ulterior, din rezervele Băncii Naționale, adică din buzunarul nostru comun ca societate) o sumă de vreo treizeci de miliarde de lei (de un milion de ori mai mult decît urma să primim noi pentru aceste două proiecte!).
Ceea ce înseamnă că am pierdut statul unor partide politice, grupuri de oligarhi. Trebuie să ne facem un altul. De la zero.
P.S. Rog să fiu scutit de lecții pe tema ”organizațiile culturale independente” (mă refer la ONG-urile de entuziaști, nu la Uniunile cu imobile și patrimoniu moștenit din perioada sovietică) trăiesc din granturi străine.
E adevărat – asta fac.
Pentru că statul Republica Moldova nu are nici măcar mărunțiș de buzunar pentru sectorul cultural independent și l-a lăsat în grija străinilor.
P.S. Un mic update: am primit un apel de la Ministerul Culturii și am fost informat că de fapt Ministerul Finanțelor e cel care nu transferă banii pentru că nu îi are. Cică Ministerul Culturii ar fi semnat toate dispozițiile de plată și le-ar fi trimis la Trezorerie.
Salutări calde atunci și Ministerului Finanțelor (care aparține de un alt partid și care partid tot a avut candidat în campania electorală locală).
Imaginile ce urmează au fost extrase din cartea lui Danțig Baldaev, ”Tatuajele deținuților” (cumpără aici), apărută la editura Limbus Press, Sankt Petersburg, în 2001.
Valdaev a activat peste 33 ani în Ministerul Afacerilor Interne al Uniunii Sovietice, iar cartea cu pricina adună desenele făcute de Valdaev după tatuajele deținuților din lagărele și pușcăriile Uniunii Sovietice.
Pasiunea sa pentru acest tip de ”obiecte culturale” a fost stimulată de tatăl său, etnograf buriat, care i-ar fi spus: Fiule, adună tatuajele, folclorul și desenele deținuților, pentru că toate astea vor pleca cu ei în morminte!
Și KGB ar fi contribuit la colecția lui Valdaev – acolo au fost interesați mai ales de posibilitate de a utiliza catalogul de tatuaje în scopul identificării deținuților, rangului lor și caracteristicilor personale.
De ce ne-ar mai interesa tatuajele deținuților (politici dar și de drept comun) din Uniunea Sovietică?
Ar exista mai multe potențiale răspunsuri, care ar converge spre un: Se merită!
Unu, tatuajele reprezintă o limbă, una simbolică și specifică, dar totuși o limbă vie, plină de sensuri ce ierarhizează persoane în ranguri, distribuie responsabilități sau din contra, atribuie drepturi. Un fel de pașaport/carnet de muncă/bilet de partid pe care deținutul îl poartă permanent.
Doi, limba tatuajelor e politizată intens. Evenimentele vieții publice curente – Marele Război pentru Apărarea Patriei, politicile de partid, schimbarea secretarilor generali ai partidului, campania anti-alcoolică, Perestroika, războiul din Afganistan – toate își găsesc locul pe pielea deținutului. Uneori sub formă de aprobare – cum ar fi multitudinea de simboluri naziste și anti-semite ce simbolizează dorința deținuților de a vedea sistemul comunist învins de Hitler, japonezi sau americani. De cele mai multe ori însă sub forma de protest și opoziție – de aici și zugrăvirile lui Stalin, Lenin și alți conducători ai Partidului sub forma unor monștri, draci ori schelete.
Trei, tatuajele funcționează și ca un fel de ziare/reviste ale pușcăriei – ele difuzează știri, comentarii și critici cu referire la viața politică curentă, păstrează memoria colectivă.
Patru, tatuajele exprimă idealuri și vorbesc despre mitologiile ce bântuie spațiile de detenție – uneori miturile sunt personale și intime – dorința sexuală sau nevoia de a avea femeia iubită alături; alteori miturile sunt colective – unele tatuaje conțin desene de biserici, sfinți și arhangheli ce răpun hidra comunismului.
Din toate motivele astea, și din multe altele, merită să tragem un ochi peste aceste mărturii.
Aceste două tatuaje fac parte din categoria tatuaj-amulet. Se aplicau în partea stângă, în dreptul inimii și se credea că gardienii nu vor împușca în capul lui Lenin sau Stalin. 
Am scris de mai multe ori c-ar fi bine să se deschidă o filială a Institutului Cultural Român la Chișinău.
Întâi aici, iritat:
http://www.spranceana.com/?p=117
…Trebuie: carte nouă, bună şi multă (Humanitas, Polirom, All, Nemira, Paralela 45, Dacia) pentru studenţi, elevi şi intelectuali (la moment educaţia filozofică, filologică, matematică, şi chiar istorică se face prin intermediul culturii ruse – mai ieftină, mai accesibilă, mai prezentă în spaţiile comerciale), ziare şi reviste de tot soiul, inclusiv Play Boy românesc şi Cosmopolitan (o cultură trebuie să producă liant social la toate etajele, inclusiv la cele inferioare), filme şi muzică (am cam obosit de „Cântarea României”, „Noi suntem români!” şi filme semnate de Nicolescu – „Mihai viteazul”, „Ştefan cel mare”), suport didactic pentru studierea limbii române – cărţi, audio casete, CD, DVD…
Apoi aici, consternat, de motivele tâmpite invocate de un funcționăraș român:
http://www.spranceana.com/?p=178
Fragment:
« Reporter: Aveţi o intenţie mai veche de înfiinţare a unui institut cultural la Chişinău. De ce până în prezent acesta nu există?
Ion Mircea : Sunt şi lucruri pe care nu le putem face. Dorinţa noastră cea mai mare este să înfiinţăm un institut cultural la Chişinău. Impedimentele nu vin din România, ci din RM. În opinia mea, acest institut nu se înfiinţează, întrucât guvernul actual al RM nu găseşte translatori. Nu este capabil să identifice translatori care să traducă toate mesajele culturale din limba română în limba… moldovenească. În cursul anilor s-au făcut demersuri care nu au fost acceptate de partea moldovenească. »
Zilele astea problema a fost rezolvată. Avem deja o filială ICR la Chișinău. Sper să și activeze, să aducă filme, cărți și oameni de treabă!
