”Iar alții se gîndesc cum să samene grîul sau chiar să are cîmpul din avion…În loc să tragă brazda și s-o răstoarne, avionul bombardează ogorul. Cu niște mici capsule conținînd explozibil și îngrășăminte. Explozibilul afînează solul, iar îngrășămintele își fac efectul lor. ”(Alexandru Gromov, Continentul enigmelor, Literatura Artistică, 1980, pp.65-66).
…Scriitorul fantast și criticul literar sovietic Sergei Ivanov formula, într-un articol din 1950, un fel de canon informal al literaturii fantastice în Uniunea Sovietică.
În opoziție cu literatura științifică burgheză, care își permitea să viseze nefiind constrînsă de vreo limită a timpului sau spațiului, fără a ține cont de condițiile sociale ale ale lumii scriitorului, care scria chestii ”abstracte” ce nu țineau de nici o țară (și puteau fi citite în orice context), și care avea drept unică funcție de a distra cititorul, literatura fantastică sovietică avea misiunea de a chema cititorii ei spre viitor, de a construi o lume mai bună pentru clasa muncitoare – într-un cuvînt de a anticipa un viitor socialist.
Această literatură avea în comun cu sci-fi-ul burghez accentul pe realizările tehnico-științifice dar, în contrast cu acesta, mai avea și o componentă căreia i-am putea zice ideologică în sens larg – tehnica și progresele ei urma să slujească cauzei construcției socialismului, implementării politicilor partidului și să consolideze performanțele sistemului socialist.
”Literatura sovietică a genului fantastic și de aventuri se află pe un teren real, vital, și acesta este caracterul ei pozitiv, afirmativ, optimist, în timp ce literatura Occidentului capitalist este extrem de pesimistă, nu afirmă nimic, nu vede nici o perspectivă de înflorire a personalității umane, îl îndepărtează pe cititor de viața reală și îl duce în nori, în misticism și pornografie.” (Ivanov, 1950).
O altă caracteristică esențială a acestui tip de literatură era orizontul mic temporal în care se întîmplau lucrurile – în utopiile socialiste scrise în această cheie, lumile îndepărtate descoperite de exploratori curajoși ar trebui să semene cu lumea sovietică din următoarele 1-2 cincinale…
(Unii din criticii acestui tip de literatură ironizau că această literatură fantastică permitea fanteziile și visele doar în limitele viitorului cincinal).
De multe ori, cărțile scrise în această cheie, nu atît povestesc despre galaxii îndepărtate cît istorisesc și popularizează performanțele științei și economiei sovietice…
Acest tip de literatură fantastică socialistă a căpătat numele ”fantastica viitorului apropiat”.
În literatura moldovenească sovietică au fost mai multe cărți scrise ce se pot încadra în genul ”fantastica viitorului apropiat”.
Cel mai cunoscut reprezentant al genului, după mine, este Alexandru Gromov, scriitor, popularizator al științei, publicist (încă îi savurez articolele de anticipație științifică din anii 80 din diverse reviste și ziare), traducător.
Cartea cea mai reprezentativă a lui Gromov pentru genul literar de care vorbesc este nuvela Continentul Enigmelor, istoria unui echipaj care a ajuns pe o planetă îndepărtată și încearcă să comunice cu forma de viață de acolo (ce apare exploratorilor sub forma sa vegetală).
Acesta este subiectul formal al nuvelei care rămîne neexplorat (pînă la ultima pagină nu este clar dacă exploratorii – comandorul Cib și doctorul Bici vor fi reușit să înțeleagă ce formă de viață locuiește pe acea planetă). Mai mult, nuvela, chiar dacă se întinde pe aproape 200 pagini, nu are un final ce ar încheia, în vre-un fel, subiectul.
Subiectul informal, care în fapt ocupă cea mai mare parte a cărții, sînt ”răvașele din cosmos” pe care cei doi exploratori le adresează unor copii din Chișinăul anilor 70 pe care-i cunosc. Aceste răvașe au funcția de a-i îndruma pe copii în privința profesiilor viitorului.
Viitorul e unul apropiat – cincinalul al zecelea (1976-1980). Aici autorul respectă canonul și nu se aventurează să prezică un viitor îndepărtat – aceasta, zice unul dintre eroii cărții, este treaba ”zînelor și împielițaților”.
Răvașele din cosmos sînt povestiri în care exploratorii povestesc copiilor despre diverse realizări ale economiei naționale – de exemplu tractorul pentru culesul fructelor MPU 1, elaborat la uzina ”Plodselihozmaș” (Agromașina) din Chișinău, practici raționalizatoare la ferme (Botnărești, Anenii Noi) – și îi îndeamnă să îndrăznească să viseze la viitor și despre modul în care ei vor prelua experiențele și lecțiile de viață ale inventatorilor și cercetătorilor contemporani pentru a le duce mai departe.
Povestirile sînt presărate cu reflecții despre progresul tehnico-științific în care apar savanți moldoveni – Sergiu Rădăuțanu, Dumitru Batîr, Petre Soltan (curios lucru, nici o femeie-savant!), dar și muncitori obișnuiți – agricultori, mulgătoare, maiștri la fabrică, constructori-zidari etc…
Subiectul central al cărții este tehnica și dezvoltarea tehnicii.
Exploratorii reflectă asupra posibilităților tehnice ale epocii și direcțiile posibile de cercetare -alături de prototipuri deja implementate, sînt menționate și idei în curs de explorare – ”tractorul pe pernă pneumatică” (pentru a nu atinge pămîntul), lazerul care ar avea grijă de pomii fructiferi (tratarea punctuală a bolilor, retezarea crengilor și fructelor bolnave), pesticidele care s-ar autodistruge, roboții care ar prelua munca umana repetitivă…
Tonul povestirii este unul optimist – și prin asta, această literatură, ce ar părea naivă, este mult deasupra discuțiilor curente despre inteligența artificială și roboți. În istoria lui Gromov roboții vin să ne ia muncile pentru a ne lăsa să facem mai multă muncă creativă – de proiectare, de invenție etc…
Prin asta, literatura fantastică a viitorului apropiat e extrem de relevantă și poate servi la re-deschiderea discuției generale despre tehnică și viitorul ei, precum și, mai specific, relația noastră cu roboții și automatizarea profesiilor.
Zicea undeva Mark Fisher că, pentru epoca noastră ne e mai ușor să ne imaginăm sfîrșitul lumii decît sfîrșitul capitalismului.
Anxietatea legată de posibilitatea ca roboții să ne ia locurile de muncă este legată direct de această incapacitate de a imagina un alt viitor decît cel capitalist, în care veniturile (salariile, cîștigurile) nu vin decît în urma muncii salariate și în care, în afara muncii salariate, nu există posibilitate de a-ți cîștiga existența.
Oamenii fără joburi (pe care tocmai le-au furat roboții) sînt, în această narativă, condamnați fie să migreze spre alte joburi (mai prost plătite) fie să moară de foame.
În utopiile socialiste, pe care le putem folosi ca sursă de inspirație pentru imaginarea unui viitor alternativ: în aceste istorii oamenii fără joburi (pe care le-au furat roboții) nu rămîn pe drumuri ci trec la altă muncă, creatoare, pe care roboții n-o pot face.
Lecția critică (și umanistă) pe care o transmit aceste cărți (și e păcat că această literatură nu este recuperată și valorificată la modul cuvenit) este că tehnica și progresul ei reprezintă încă posibilități deschise, că progresul științific nu duce inevitabil la o răscoală a roboților care ne-ar înlocui, ci poate fi imaginat și ca o istorie în care tehnica ne poate deveni aliat pentru realizarea celor mai înalte și mai prețioase scopuri ale omului – bunăstarea, dezvoltarea spirituală, creația…
Altfel spus, viitorul nu vine pur și simplu, el poate și trebuie făcut.
Cartea ”Continentul Enigmelor” poate fi descărcată aici.
Ilustrațiile sînt realizate de Dumitru Trifan și au fost preluate din carte.
Draga Vitalie, legat de alta postare a ta pe fb. Despre servicii nocturne.
Citind postarile tale imi dau seama ca in genere nu avem niciun roman despre vremea ceia, din perspectiva unui chisinauian.
din ce tin eu minte – strazile erau in bezna, si interesant pe unele cladiri imense gen topaz, si altele se mai vedea ceasul electronic d epe streasina cum arata ora.
oamenii vorbeau mult de crime, era o frica raspindita larg. Nu stiu ce inseamna servicii nocturne in acest caz,
dar tin minte ca aceeasi sintagma o intilnisem si la o firma de paza. Adica in sens ca iti vor asigura protectia pe timp de noapte daca ai de deplasat un transport, o marfa, ceva de valoare.
Cu stima,
Marius
Eh, noi in genere nu avem un roman al tranziției.
Care ar fi, după mine, extrem de necesar.