blog implicat

Ca să înțelegeți care-i locul implicării și participării cetățenilor în actul de guvernare în Republica Moldova e destul, printre altele, să urmăriți desfășurarea cazului ”construcția Arenei Naționale”…
După ce a trecut, fără consultații publice (și cu o argumentare de doi bani) proiectul prin care 70 hectare de pămînt public vor fi sacrificate pentru mega-mall-ul sportiv plus un bonus de 200 milioane de lei de bani publici care vor fi plătiți de stat companiei care va efectua construcția, adică după ce a decis că ne împrumutăm de bani și ne furăm niște pămînt pentru a construi o chestie de care (cel mai probabil) nu avem nevoie, Parlamentul ne dă voie să participăm și să ne implicăm…pentru a alege sloganul construcției.
Clarific: Parlamentul a inițiat pe facebook un concurs  de slogane pentru Arena Națională (numele de cod al construcției). Așa cum se cuvine acțiunilor pentru bifă, concursul este incluziv și ”se adresează persoanelor fizice și juridice, indiferent de vârstă, apartenență religioasă, politică, etnică, sexuală și socială.”
Cum ar veni, decizia de a construi coștereața sportivă, de a aproba cheltuielile de bani și teren public au luat-o 2-3 oameni, dar concursul pentru slogane trebuie să fie incluziv și pe principii non-discriminatorii.
E acel caz de pseudo-participare care discreditează participarea și implicarea… Caz tipic în spațiul nostru – îmi vin în minte o mulțime de cazuri cînd Primăria Chișinău decidea, fără dezbateri publice, să dea bucăți de parcuri sub construcție și iniția, cu multă pompă, pe de altă parte, dezbateri publice despre oportunitatea văruirii tulpinii copacilor…

Ca să înțelegeți amploarea coțcăriei: cu cei 200 milioane de lei care vor fi băgați în complexul de golf+concerte+tenis de cîmp (distracții ale celor cu bani) puteau fi reparate 400 terenuri sportive (500 mii per teren sportiv) în toată țara… Nu, că pentru asta bani nu-s (în unele școli nu-s nici măcar mingi, iar altele nici măcar nu au sală sportivă). Pentru terenuri de golf și tenis și concerte însă se găsesc pentru că așa e hatîrul noilor boieri moldoveni.

Totuși ca un cetățean de bună credință eu o să particip la concursul de slogane (mai ales că, cică, premiul mare e foarte mare și eu aș avea nevoie de niște bani și recunoștință publică eternă).
Opțiunile mele pe care le voi trimite, în mod transparent și public sînt:

• Uniți pentru Furtul din Patrimoniul Public!
• Încă un proiect inutil pentru Moldova!
• De la coștereață la Coștereață Sportivă: spre un viitor European la noi acasă!
• Cu eforturi comune pentru bunăstarea unor cetățeni: Ideea noastră, banii publici – ai voștri. Profitul rămîne tot la noi. 
• Arena Națională Sportivă a Mîntuirii… Banilor Noștri.

  Mai caut: concursul e pînă la 1 mai.

Expresia perfectă a lipsei de idei și imaginație, exces de heirupism și activism salubritar pentru mass-media:
Primara de Chișinău, Silvia Radu și cu o echipă de subotnici (judecînd după uniforme – de la autosalubritate, deci ei au ieșit la curățenie de nevoie) dau cu mătura pe un trotuar…

View post on imgur.com

În spatele lor, pe un gazon (care e demult glod, fiind prea des folosit ca loc de parcare pentru mașini), stă parcat ilegal și neregulamentar un automobil.
În plin glod.
E destul ca acest automobil să dea înapoi, ca să iasă, și 10 kile de glod vor fi împrăștiate pe asfaltul proaspăt mătura de ditamai primara.
Cam atît despre ce face și ce ar trebui să facă administrația locală din Chișinău.
p.s. mătura e albastră, de la partid probabil.

Două imagini (faceți click pentru imagine în rezoluție mai mare) din două locuri diferite, în orașul Chișinău.
Una vorbește despre mașini, alta despre mănăstiri.
Au un lucru în comun – valorifică, din punct de vedere comercial, un aspect comun – DURATA. Un fel de măsurare de ani.
Toyota e o ”legendă” de 50 de ani. Adică asigură calitate și restul de jumătate de veac.
Mănăstirea Curchi e mai veche, deci mai bine poziționată pe o piață a servicilor (de care?) – ea livrează ”calitate” de vreo 200 ani…
E un exemplu despre caracterul unificator și omogenizator al limbajului publicității în capitalismul global (și local).

Un bloc la Posta Veche, intrările nu-s asfaltate (glod, murdărie) la 25 si ceva ani de independență & democratie & libertate &integrari de tot soiul.
O parte a administrației orasului vrea acum iluminare a unor cladiri, reconstituirea (din gipso-carton) a “orasului vechi” si tot asa.
Astea is lux si fudulie inutila atita timp cit unii locuitori ai orașului nu au acces la chestii de baza precum asfalt.

Pretura sectorului Centru organizează, pe 7 februarie, cu începere de la ora 10.00, în sala de ședințe a preturii, consultări publice asupra proiectului construcției unui complex de blocuri locative în strada Timiș, numerele 4 și 14.

Mai jos e planul terenurilor care ar intra sub construcție.

Așa cum se vede, o parte a terenurilor pe care urmează a fi amplasat complexul de blocuri e chiar lateral de scările care conectează strada Mateevici de Parcul Valea Morilor (intrarea dinspre Universitatea de Stat din Moldova).

Mai mult, se pare că trei blocuri locative (vezi desenul de mai jos) vor fi ridicate chiar lîngă scări, adică aproape în parc.

Beneficiarul, SRL „Rivis-Grand”, are un mic teren în proprietate privată și ar vrea să mai arendeze cîteva terenuri publice adiacente pentru a încăpea blocurile.

În general am o problemă cu așa-zisele ”discuții publice” în domeniul construcțiilor din oraș. Și acest proiect din Valea Morilor este exemplar: el cuprinde 4 slide-uri cu proiectul tehnic, ceva imagini și doleanțe (schimbarea codului de folosință a terenului din R2 în R6).  Și astea îs lucrurile puse în ”discuție”.
Asemenea discuții publice, în care există doar două opțiuni ”Aprob” și ”Resping” în baza a 3-4 slide-uri sînt de fapt simulări și substiuiri a unor discuții competente și cu miză (lucru de care profită în mod evident constructorii pentru care contează nu atît conținutul discuțiilor publice cît doar faptul că ele au avut loc, adică formal ele s-au desfășurat și asta e suficient).

De exemplu, acest proiect de blocuri locative nu conține măcar 1 propoziție în care cei care vor să construiască blocurile ar argumenta necesitatea construcției blocurilor locative anume în acea zonă, și nu din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga ei (gen ”apartamente cu vedere de vis” la prețuri corespunzătoare), ci din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga orașul (ce cîștigă orășenii din faptul că tu înghesuiești 4-5 blocuri, care vin cu cîteva sute de automobile, în cel mai amenajat parc al orașului, lîngă cea mai mare universitate sau, cum vezi tu că o să iasă sutele de automobile de pe o stradă, Timiș, pe care și acum abia dacă încap două mașini etc).

De asemenea, pretura sectorului Centru (și autoritățile publice în general) nu au găsit de cuviință să își exprime în vreun fel punctul de vedere (așa cum o face guvernul și alte ministere în legătură cu diversele proiecte de lege). Aș fi vrut să citesc ce crede Direcția de Transport despre acest proiect (din perspectiva transportului), Direcția Spații Verzi, Direcția Arhitectură etc.

Pretura sectorului Centru și autoritățile publice se comportă, în acest caz, ca un agent care dă în chirie localuri pentru evenimente, nu ca un organ ce deține expertiză, cunoaștere, viziune strategică și calitatea de apărător al interesului public.

Argumentarea din perspectiva orașului lipsește în acest proiect (ca și în celelalte de acest tip) și ea ar trebui făcută obligatorie. Altfel spus, constructorii care vor să ridice blocuri ar trebui să argumenteze ce are de cîștigat orașul din proiectele lor (pentru că noi știm prea bine ce au de cîștigat ei din asta)…

La moment, unica necesitate pe care o soluționează aceste așa-zise ”discuții publice” este ca beneficiarul să obțină … documentația urbanistică zonală. Ce cîștigă orașul?

Revenind la proiectul complexului de blocuri locative de pe strada Timiș (Parcul Valea Morilor) propunerea mea e următoarea: Consiliul Municipal Chișinău să refuze modificarea codului de reglementare urbanistică și să păstreze  codul existent al zonei. Ulterior, CMC să demareze procedura de achiziționare a terenului care se află la moment în proprietate privată (cu nr. cadastral 0100202.481) care să fie trecut în proprietate publică. Cel mai bine ca zonă verde, 

Cum va fi amenajată această zonă mai departe va decide orașul (inclusiv prin discuții publice organizate ca lumea, prin participare și implicare).

Cîștigul e evident: în loc să fie cedate cîteva terenuri publice pentru a face loc pentru 4-5 blocuri în apropierea imediată a parcului (cu toate problemele de transport, liniște, infrastructură), administrația orașului (și aleșii municipali) ar putea alege să lărgească parcul prin a cumpăra o mică parcelă privată și a construi o zonă verde de parc de ambele părți ale scărilor (există ceva construcții private și în partea cealaltă a scărilor – ele la fel trebuie cumpărate).

Altfel spus, decît să permită unui oarecare dezvoltator imobiliar să vîndă spațiul de lîngă parc cu 600-700 euro metrul pătrat, consilierii ar putea dărui orașului pentru totdeauna o zonă mai mare de parc. Iar constructorul să ridice blocurile în zonele rezidențiale, acolo unde le e locul.

Soluția cea mai bună, desigur, e impunerea unui moratoriu pentru toate construcțiile care nu sînt prevăzute în Planul Uurbanistic General din 2007.

În cazul cu construcția magazinului Dedeman pe strada Ismail e vorba de чистой воды lobby.
”Marele investitor” a devenit nerăbdător că Consiliul Municipal îi cere acte, soluții și viziuni cu privire la modul în care va soluționa problemele ce reies din amplasarea unui megamagazin în centrul orașului (de exemplu transportul – dacă Dedeman nu inventează teleportarea atunci traficul de pe Ismail-Calea Moșilor-Albișoara-Vadul lui Vodă-Tudor Vladimirescu va fi și mai aglomerat – iar acum este deja imposibil) și a scris o fițuică pe facebook că se duce din Moldova. Prea multă birocrație cică.
Primul-ministru s-a declarat îngrijorat că pleacă așa un investitor strategic (a cărui specializare nu e producția de hi tech sau knowledge ci doar un biet vînzător de materiale de construcție din care sînt cu duiumul aici), ministrul finanțelor i-a rugat să mai aștepte etc…
Presa moldovenească, degrabă depistatoare de agenți străini și propagandă politică, dar deloc sensibilă la propaganda economică, s-a apucat să-i plîngă de milă investitorului, să învinuiască consiliul municipal de birocrație (cînd problema consiliului e de fapt incompetența, dar asta e altă discuție), să facă liste publice de consilieri care au votat pro și contra ”investitorului”, să deplîngă soarta marilor investiții pe care le ratează țara etc…
Vădit ”rușinați” consilierii municipali anunță în regim de urgență că vor re-examina chestiunea în comisia arhitectură pe 31 octombrie, dar…nu mai au răbdare și se adună pe 27 și votează de urgență cum trebuie.  Cum le trebuie celor de la Dedeman, pentru că orașul nu e prioritate pentru consilieri.
Așa încît la ședința CMC din 31 octombrie decizia cu privire la Dedeman să apară pe ordinea de zi.
Discuții publice? Poșli v turbinku. Soluții de rezolvare a problemei transportului? Poșli v turbinku? Ceva gîndire strategică legată de faptul că bagi un megamagazin în centrul orașului (în loc să îl trimiți la marginea orașului, acolo unde stă bine monștrilor transportofagi)? Poșla v turbinku…
Sacrificăm și procedură, și eficiență dar să nu supărăm ”marele” investitor…
… e un caz de crestomație cînd o postare pe facebook schimbă, în configurația corectă, o bucata de lume în Chișinău.

Nu am o problemă că bulevardul Ștefan cel Mare e uneori blocat din cauza la tot felul de evenimente – politice, comerciale. Nu am o problemă să ies cu 10-15 min mai devreme din casă atunci cînd am nevoie să ajung în centru în zilele cînd bulevardul e ocupat.

Pentru că și eu, de cîteva ori pe an (la Marșul Feminist, la Marșul Diversității, la alte evenimente) îmi folosesc dreptul de a bloca bulevardul (sau alte străzi) pentru a exprima diverse poziții civice și politice. Nu ocupăm tot bulevardul dar tot acoperim 1-2 benzi și cauzăm destule incomodități orășenilor. Cu un scop nobil, dar oricum tot ocupăm spații publice.

Deci, îs perfect ok că în scest sfîrșit de săptămînă bulevardul a fost blocat pentru a face loc maratonului din Chișinău (care e o inițiativă comercială, desigur, un eveniment corporativ prin intermediul căruia alde Kaufland își spală imaginea). Fie.

Ceea ce mă deranjează e limitarea evenimentului la un aspect pur mediatic – e un eveniment mediatic glamuros vizitat de multă lume bună care vrea poze cu ”modul sănătos de viață”. Și cam atît.

Și ar putea fi mult mai mult decît un prilej de like-uri pe facebook. O platformă de discuție, de exemplu. Sau chiar o platformă de acțiune. Pentru că, scoasă din contextul mediatic, alergarea de azi e un exercițiu glamuros făcut într-un țarc din centrul orașului. Pentru că participanții știu că, în afara acestei zile cînd li s-a pus la dispoziție întreg bulevardul, în celelalte 365 zile ale anului ei nu au elementar unde alerga prin oraș (cu excepția celor cîțiva fericiți care trăiesc lîngă lacul Valea Morilor sau parcul Valea Trandafirilor, unde se mai poate alerga printre cărucioare, biciclete și pietoni). An de an dispare infrastructura sportivă a orașului, cea care ar putea face posibil ”modul sănătos și moda la alergat” promovate de organizatori.

Stadionul de la Ciocana e demult sub construcție (o afacere dubioasă cu arestați și oameni înșelați dar și un oraș văduvit de un stadion cu pistă de asfalt ce poate fi utilizată în orice anotimp al anului), Stadionul Republican a fost închis, pe urmă transformat în depozit de lemne care au ars și nu mai poate fi folosit, Stadionul Dinamo a fost arat și urmează a fis dat sub construcție… Despre trotuarele ca spațiu de alergat nu e nimic de spus – ele sînt atît de pline de automobile încît nici nu se poate merge pe ele, darămite să fugi…

Iar faptul că participanții la maraton preferă să umple facebook-ul și mass-media cu poze (gen eu îs bravo că alerg_ în loc să umple cutiile poștale ale primăriei Chișinău și ale guvernului cu scrisori și solicitări pentru infrastructură sportivă, e trist.

Pentru că dacă nu o cer, n-o vor avea. Și vor fi nevoiți să alegere întotdeauna ca azi. În țarc adică. Unul glamuros, cu postere ale unor sponsori bogați, înconjurat de muzică bună și camere de televiziune. Dar totuși în țarc.