blog implicat

Au protestat, au scris demersuri colective adresate administrației fabricii, Ministerului Muncii și Inspectoratului de Stat al Muncii, iar câteva muncitoare s-au adresat și în instanță – totuși până în prezent, câteva zeci de femei angajate la cele 6 fabrici de îmbrăcăminte ale companiei Floreana Fashion nu și-au primit salariile pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2023.

”Ar fi trebuit să primim salariile pentru ianuarie, februarie, martie și îndemnizațiile pentru zilele de concediu nefolosite – e vorba de sume mari. Nimeni nu a primit nici un bănuț. Acolo sumele sînt chiar foarte mari. …Angajatorul încă din toamnă a început să ne zică: duceți-vă că noi de lucru nu avem, nu avem comenzi etc. Noi i-am zis că chestia asta – prin reducere sau altfel – trebuie făcută legal și că noi nu vrem să plecăm pur și simplu, nici să scriem cerere pe cont propriu despre asta.” (mărturiile unei muncitoare.)

1. Despre Floreana Fashion SRL

Sediul fabricii Floreana Fashion din or. Cupcini (raionul Edineț).

2. O cronologie despre condițiile de muncă la Floreana Fashion și nerespectarea sistemică a drepturilor salariaților.

→ 2018.
Nu este o noutate că la Floreana Fashion condițiile de muncă sunt nesatisfăcătoare iar drepturile salariaților nu sunt respectate. În general, Floreana Fashion SRL nu este o companie cunoscută pentru practicile sale bune de muncă. În 2018, o investigație a Centrului de investigații Jurnalistice semnala despre practici de muncă remunerată prost și prestată în condiții dificile (2).

→ martie 2020.
Primăvara, s-a declanșat pandemia de coronavirus Covid-19 iar muncitoarele au fost obligate să solicite concediu din cont propriu.
”Cînd s-a început pandemia, din 17 martie pînă la sfîrșitul lunii am fost puși să scriem concediu din cont propriu. Am întrebat, de ce să scriem din cont propriu dacă avem zile de concediu nefolosite. Ni s-a răspuns că nu e posibil pentru că trebuia organizat dinainte. La toți s-au acumulat acum multe zile de concediu. Eu personal am 48 zile. Adică pe lângă restanțele salariale de 3 luni, mai avem și restanțe la concediale. Cine o să ne plătească banii munciți cinstit?” (Tatiana Ghenea, muncitoare la Floreana Fashion SRL,filiala Cupcini).

Solicitarea administrației către muncitoare a fost în mod vădit ilegală. Iată ce spune legea:

→ aprilie-mai 2020.
Pentru perioada aprilie-mai 2020, muncitoarele au fost obligate să semneze ordinul de suspendare a contractului de muncă în condiții ce nu depind de voința părților, datat cu data din urmă.
”Când s-a permis deja să se reia munca, nouă nu ne-au dat voie să ieșim la lucru imediat. Ne-au zis să mai stăm acasă, din cont propriu, iar cînd o să revenim la muncă o să decidă cum să procedeze. Cînd am revenit la muncă, toți am semnat cu data din urmă suspendarea contractului de muncă. Am întrebat: de ce să semnăm suspendarea contractului individual de muncă cînd puteți să cereți indemnizație de șomaj tehnic pentru noi. Ei au refuzat să facă asta și au insistat să semnăm suspendarea contractului, noi toți am semnat că ne era frică să nu ne pierdem locurile de muncă.
Unele dintre colege au mers la bancă să ia credite, mă rog, am stat fără bani, și de la bancă le-au zis – voi nu ați lucrat mai mult de o lună deci nu vă putem oferi credit.” (muncitoare, Cupcini).

→ noiembrie-martie 2022.

În noiembrie-decembrie 2022 au început să apară probleme legate de reținerea salariilor. În decembrie muncitoarele au primit salariile la timp, dar administrația a scos bonusurile la cusătorese, motivînd că nu sînt bani și că compania trebuie să-și revină după pandemie.
Salariul pentru decembrie a fost plătit abia la începutul lui februarie. Muncitoarele nu s-au îngrijorat prea tare pentru că astfel de situații – rețineri pe 1-2 luni, se întîmplau și anterior. Muncitoarele credeau că e o astfel de situație cînd banii vor veni ceva mai tîrziu…Dar ei nu au venit. Nu au venit nici în luna martie, nici în luna aprilie. Nici mai tîrziu. Și nu au mai primit nimic chiar dacă au lucrat pînă la sfîrșitul lunii martie.

3. La ce uși au bătut muncitoarele de la fabrica de la Cupcini ca să-și apere drepturile?

Au trecut aproape 6 luni de când aceste câteva zeci de muncitoare nu și-au primit salariile pentru lunile ianuarie-martie și de când acestea cer să să le fie achitate salariile și îndemnizațiile pentru zilele de concediu neplătite.
Între timp, ca cetățene ale unei țări care se pretinde a fi democratică, muncitoarele au apelat la instrumentele democratice pe care statul și societatea moldovenească le pune la dispoziției cetățenilor fără pile și bilet de partid: apeluri, scrisori, interpelări la organele abilitate.
Încă în luna martie (mai exact pe 12), muncitoarele au adresat o plîngere colectivă la adresa Inspecției Teritoriale de Muncă Edineț.

Inspecția Teritorială de Muncă a redirecționat plîngerea către Inspecția Teritorială de Muncă (ITM) Bălți. În răspunsul său Nr.34/Col din 31 martie 2023, ITM Bălți relata că instituția a efectuat un control inopinat la fabrica din Cupcini. Ca rezultat al controlului a fost întocmit un proces-verbal prin care se consemna că plîngerea muncitoarelor este întemeiată, iar angajatorul recunoștea restanțele – în valoare de 3 472 502 lei – la plata salariului pentru lunile ianuarie-februarie (femeile nu aveau de unde ști că și martie va fi neplătit!)

Totodată ITM Bălți a emis o prescripție către administrația Floreana Fashion ca aceasta să lichideze toate datoriile legate de restanțele la plata salariilor și îndemnizațiilor pentru concedii pînă pe data de 26 mai 2023.

Pînă pe 26 mai, evident, nu s-a întîmplat nimic (în afară de faptul că muncitoarele au continuat să scrie demersuri pe unde au apucat – directorului și administratorului fabricii, Serviciului Fiscal de Stat, Inspectoratul de Stat al Muncii, Inspecției teritoriale de muncă Bălți, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, procuraturii).

Fiecare răspuns al instituțiilor responsabile vine și cu sugestia că muncitoarele sînt în drept să se adreseze în mod individual și pe cont propriu în instanța de judecată.

Așa cum reiese dintr-o notă informativă adresată de către ITM Bălți directorului adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii Ion Iavor administrația Floreana Fashion SRL a prezentat ITM Bălți un răspuns prin care declara că nu dispune de resurse pentru a-și onora restanțele. Fondatorii ar fi scos, cică, la vînzare unele clădiri ale Fabricii pentru a putea să acopere restanțele din sumele obținute de la vînzarea clădirilor.

Lucru curios, în aceeași notă informativă apare informația că, conform spuselor administrației Floreana Fashion SRL, conturile companiei fuseseră blocate încă în ianuarie 2023…

Exact din ianuarie încep restanțele salariale, deși în tot acest timp, din ianuarie până în martie, administrați fabricii zicea că are comenzi iar muncitoarele ieșeau la muncă.

”Cînd terminam comanda ni se spunea – realizăm producția și primim banii. Am cusut mai multe modeluri și ni se zicea același lucru: vindem producția și primim banii.”

Deci, pe toată durata lunii februarie, administrația Floreana Fashion a mințit cu bună știință muncitoarele și le-a hrănit cu promisiuni că le va plăti în condițiile în care conturile companiei erau deja blocate. Femeile totuși au cusut și au produs haine…Care haine sînt vîndute acum pe ascuns de către companie și ”sateliții” săi (despre asta vezi mai jos).

De ce administrația fabricii a continuat să beneficieze de munca angajatelor încă 3 luni, știind că toate conturile întreprinderii erau blocate? Simplu pentru că a evitat să-și asume responsabilitatea legală față de angajatele de la fabrică, pentru că a evitat să plătească banii pe care ar fi trebuit să-i achite dacă desfăcea contractele la inițiativa angajatorului. Și pentru că știau că, cel mai probabil, nu-i așteaptă nicio pedeapsă. Cine se mai îngrijește de drepturile salariaților în Moldova?!

4. Nu are bani pentru a achita salariile dar pe ascuns continuă să comercializeze hainele cusute de femei.

Muncitoarele de la fabrica de la Cupcini ne-au povestit despre faptul că de-a lungul anilor la fabrica s-a cusut stoc personal pentru administrația fabricii din contul comenzilor făcute de diverse branduri.

”La fiecare comandă noi coseam stocuri pentru el (proprietar). Adică pentru el personal. Spre exemplu, am cusut pentru Julia Allert pantaloni și rochii. El normal nu are voie să fure modelul, dar el a cusut stoc și l-a vîndut în altă parte. La moment primul etaj al fabricii din Cupcini e plin de produsele lui. I-am zis: dacă Dvs vindeți înseamnă că aveți bani și ar trebui să puteți să ne plătiți salariile.”

Acest stoc se depozitează în diverse spații, inclusiv la primul etaj al fabricii de la Cupcini și este comercializat până și în prezent în regim zilnic la un magazin din centrul capitalei, dar și la târguri organizate pentru câteva zile în diverse orașe din țară.

(Trebuie oare să menționăm că muncitoarele nu au primit încă nici un bănuț din datoriile pe care fabrica le are față de ele chiar dacă fabrica vinde haine produse de ele?)

Un astfel de târg s-a organizat în perioada 4-6 august chiar la hotelul Jolly Allon din Chișinău.

Am fost pe 5 august la târgul de la Jolly Allon.
Toată lumea care căuta haine la Jolly Allon venea pe urmele unui anunț postat pe instagram de compania Criss Collection care anunța deschiderea unui tîrg de haine pentru femei pe 4, 5 și 6 august cu ”reduceri totale”.

Anunțul pe instagram a tîrgului de haine de la Jolly Allon.

Tîrgul avea loc la parter, în aripa în care se desfășurau de obicei conferințe, cu traversare prin spațiul restaurantului…În sala tîrgului, vreo 3 persoane stau la o masă lungă iar în fața lor 6-7 rînduri de haine: rochii, fuste, pijamale..

Intru în sală și încep să cotrobăiesc printre rînduri. Știu ce caut – etichetele de la guler cu numele brandului. Eticheta de la guler era tăiată de la majoritatea hainelor. Pe alocuri, era tăiată și haina o dată cu eticheta.

Vânzătoarele sunt foarte grijulii, se apropie de fiecare cumpărător și le zic că dacă au nevoie de mărime, să caute eticheta din interiorul hainelor, cele care indică compoziția hainelor, locul unde au fost produse, dar uneori și brandul pentru care a fost produsă haina…

Pipăi hainele, mă prefac că mă interesează să cumpăr ceva. Le scot din rînd, le netezesc, le deschid nasturii le pun pe corp și mă uit la oglindă cum îmi stau…Apoi mă uit, ca și cum dezinteresată la etichete…

În orice alte condiții tîrgul de la Jolly Allon ar fi un noroc extraordinar: aici sînt adunate laolaltă haine de brand pe care le poți găsi eventual în Irlanda sau Marea Britanie, dar nu și Moldova… Alison Hayes, Wallis, Primark, George, F&F, Asos… Unele mai cunoscute, altele mai puțin cunoscute, dar toate la fel de inaccesibile în Moldova.

Pe unele scrie – ”Made in Moldova/Fabricado en Moldavia” și chiar în limba indoneziană – ”Buatan Moldova”.
Măsor cîteva haine, aleg două, ca să am bonul fiscal și dovada cumpărăturii.

E clar că organizatorii vînd haine pe care nu au dreptul să le vîndă.

(Dar pe noi ne interesează foarte puțin faptul că o companie moldovenească ar vinde ”ilegal” haine care ar aparține, ca proprietate intelectuală, altor fabrici. Ne îngrijorează soarta muncitoarelor care, după ce au fost exploatate și au muncit, au rămas neplătite pînă azi.)

Trimit hainele unei muncitoare și ea îmi confirmă că sînt rochii cusute de muncitoarele de la Cupcini…

”Îmi amintesc cum am cusut unele din aceste rochii – în mănuși și pe frig. Înghețam iarna. Închipuiți-vă: clădire cu două etaje stă fără încălzire. Punea doar chestii de astea care să sufle și atît. Unde sufla mai era cald, în rest era frig. Erau 11 grade în secție și oamenii așa lucrau. Unele femei lucrau în mănuși. Era mucegai peste tot.”
Eu întreb: Dar inspecțiile (de exemplu Agenția de Sănătate Publică) nu veneau acolo să verifice starea clădirii?
Muncitoarea îmi răspunde: Veneau, și ce folos că veneau. Cîte și ce fel de rochii doreau atîtea își luau și se duceau.

Noi nu vrem milioanele lor, noi vrem doar salariile noastre,

zice ea și izbucnește în plîns.

6. Ce au făcut timp de 6 luni instituțiile statului pentru a proteja drepturile salariale ale muncitoarelor?

Inspecția teritorială de muncă Bălți a efectuat un control la fabrică pe data de 24 martie, a constata încălcările de care se plâng muncitoarele și a înaintat o prescripție administrației fabricii cu privire la remedierea încălcărilor până pe 26 mai 2023. Acest termen a expirat deja de 4 luni. Nu a urmat nicio acțiune de tragere la răspundere convențională a fabricii. Asta deși, Inspecția informa că în cazul neremedierii în termen, Inspecția teritorială de muncă Bălți va întocmi un proces verbal cu privire la contravenție pentru atragerea administrației la răspundere în baza art. 57 alin (1) din Codul Contravențional.

Procuratura raionului Edineț a zis că nu e de competența ei să investigheze un litigiu de muncă, deși în speță există clar semne de fraudă economică. Administrația fabricii, folosindu-se de o companie terță continuă să comercializeze până în prezent marfa din depozitele fabricii. Marfă cusută de-a lungul anilor din stofele rămase din diverse comenzi plasate de branduri. Marfă cusută cu încălcarea prevederilor contractelor dintre fabrică și branduri. Marfă cusută și comercializată cu încălcarea dreptului de brand. Marfă pentru care cel mai probabil nu există acte de proveniență. Marfă cusută de muncitoare fără a fi achitate pentru această muncă pentru că erau achitate strict pentru hainele cusute în baza comenzii.

Serviciul Fiscal de Stat a considerat că nu e de competența sa să intervină pentru că e un litigiu de muncă. Deși muncitoarele indicau în plângere despre încălcări sistematice ale codului fiscal la întreprindere. La SFS se declara ani la rând doar salariul de bază. Pe când salariul integral putea să ajungă și de 2 ori mai mare decât salariul de bază.

În răspunsurile trimise colectivului de salariate de la fabrica Floreana Fashion de la Cupcini, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cât și Inspectoratul de Stat al Muncii, Inspecția teritorială de Muncă Bălți și Inspectoratul de Poliție Edineț au recomandat muncitoarelor să se adreseze în instanță pentru a-și restabili drepturile.

Femeile simt că instituțiile statului își pasează responsabilitatea de la una la alta și că, în general, acestea sînt de partea companiei. Și e greu să le demonstrezi contrariul în condițiile în care șirurile de plîngeri, scrisori și adresări nu au avut alt efect (deocamdată) decît alte răspunsuri, adresări și re-direcționari și nici o instituție publică nu și-a asumat rolul de a fi avocatul activ al unui grup de muncitoare care au fost amăgite de un grup de afaceriști.

În una dintre discuții vorbim femeilor că am vrea să scriem scrisori și să implicăm și alte instituții: Avocatul Poporului (Ombudsmanul), președinta țării, alte organizații internaționale și internaționale.

Președinta?, ne întreabă o muncitoare. Păi, președinta Maia Sandu a afirmat că ea nu răspunde de crearea locurilor de muncă, de problemele angajaților și condițiile de muncă. Ea a zis că aceasta este responsabilitatea privaților. Ea zice că pînă acum statul s-a ocupat de asta și nu s-o primit nimic. Dacă chiar președinta zice că nu răspunde de locurile de muncă, la care instituție să ne mai adresăm noi?

Nu avem ce să-i răspundem acestei femei care a priceput extrem de clar și de bine că în țara în care guvernarea are, de sus pînă jos, obsesia de a ajuta antreprenorii și de a-i sluji pe aceștia, interesele muncitorilor și muncitoarelor nu o mai interesează.

Nicio instituție n-a încercat să asiste aceste femei în tot acest parcurs. Cel puțin să le informeze că există serviciul de asistență juridică gratuită de stat și ar putea beneficia gratuit de asistența unui avocat care să le reprezinte în instanță.

Inițial, muncitoarele au dorit să se adreseze colectiv în instanță, dar n-au găsit resurse financiare pentru a angaja un avocat care să le reprezinte.

”La procuratură ne-au dat numărul unui Birou de Avocați. Am sunat să discutăm despre preț. Am zis că suntem atâtea femei de la fabrica de la Cupcini și am putea să strângem împreună vreo 12 000 de lei. Avocatul ne-a zis că pentru așa bănuți nu se apucă de muncă.” (muncitoare)

Prin urmare, din toate fostele salariate de la fabrica de la Cupcini, doar cîteva femei au găsit resurse financiare să plătească un avocat care să le reprezinte în instanță.

Cel mai probabil va urma un proces lung de judecată, dar sperăm că într-un final aceste cîteva femei să-și primească salariile muncite.

Dar ce se va întâmpla cu celelalte zeci de femei doar de la fabrica de la Cupcini și sute de femei de la celelalte filiale ale fabricii care nu știu cum să se adreseze în instanță și n-au bani pentru un avocat?!

Ce se mai poate face?

În unele țări – România (3), de exemplu – legislația prevede crearea unor Fonduri de garantare a creanţelor salariale în caz de insolvenţă.

O asemenea inițiativă a existat și în Republica Moldova. În februarie 2018, Confederația Națională a Sindicatelor se angaja să depună la Parlament o inițiativă (4) prin care se instituia, în Moldova, un Fond de garantare a creanţelor salariale în caz de insolvenţă a angajatorilor. Măsura fusese aprobată prealabil de membrii Comitetului Confederal al CNSM. Motivul elaborării acestei inițiative era de a evita situații precum cea care s-a întîmplat cu muncitoarele de la Floreana Fashion SRL: lipsa unui cadru legal adecvat pentru protecţia salariatului în caz de insolvenţă a angajatorilor.

CNSM propunea ca fondul ”să fie creat din: contribuţii lunare obligatorii ale angajatorilor în cuantum ce va fi prevăzut de le­gea bugetului de stat, dobânzile de întârziere pentru neachitarea la timp a contribuţiilor, amenzile pentru ne­respectarea legii şi alte surse ce nu contravin prevederilor acesteia. Din fondul respectiv urmează a fi garantată plata creanţelor salari­ale pentru angajaţii de la unităţile împotriva cărora sunt pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de intentare a procedurii de insolvabi­litate. Suma totală a creanţelor sala­riale suportate de acest fond nu va depăşi şase salarii medii pe econo­mie pentru fiecare salariat.”

Am scris CNSM ca să aflăm dacă acest proiect de lege a fost înaintat, la ce etapă se află acum (examinare, votat în prima lectură etc), iar în caz că nu a fost inaintat am solicitat să aflăm dacă CNSM intenționează să reia procesul de promovare a acestui proiect.

De la CNSM am primit răspuns că, Confederația a făcut mai multe demersuri (cele mai recente sunt din 2022), atît către Președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl Igor Grosu, cît și către prim-ministrul Republicii Moldova, dna Natalia Gavrilița. Cu regret, propunerile CNSM nu și-au găsit susținerea autorităților menționate.
Din răspunsul CNSM: ”Mai exact, prin răspunsul președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 31 martie 2022, cu referire la propunerile (înaintate repetat) de CNSM, s-a specificat că „Atribuțiile de elaborare a politicilor publice și a proiectelor de acte normative pe acest segment îi revine Ministerului Muncii și Protecției Socială, cu care urmează să conlucrați, inclusiv pe platforma Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, fiind consultată, deopotrivă, și poziția Patronatelor, pornind de la faptul, că efortul financiar pentru completarea Fondului de garantare a creanțelor salariale, conform proiectului îi va reveni angajatorilor.”.
Referitor la răspunsul din partea Guvernului, care ar exprima poziția acestuia față de chestiunea abordată, în pofida solicitărilor din partea CNSM, acesta nu a fost prezentat.
Cât privește intenția CNSM de promovare în continuare a propunerilor privind constituirea fondului de garantare a creanțelor salariale, menționăm că realizarea acestui obiectiv, nu este abandonată de sindicate. Mai mult, potrivit Strategiei CNSM pentru anii 2022-2027, promovarea ratificării Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 173/1992 privind protecția creanțelor lucrătorilor în caz de insolvabilitate a angajatorului, în vederea sporirii protecției sociale a salariaților (prin crearea fondului respectiv), constituie unul din obiectivele strategice stabilite de CNSM.”

Altfel spus, la 5 ani distanță, situația a rămas la fel: muncitorii și muncitoarele rămîn neprotejați în cazurile de insolvență, sindicatele promovează inițiativa iar guvernările boicotează cu succes, prin nedorința de a interveni, crearea unui asemenea Fond și îndeamnă sindicatele să se înțeleagă cumva cu patronatele pe cont propriu.

REFERINȚE:

1. Afacerile în regim de lohn sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru necalificată sau puțin calificată locală, considerată ieftină pe plan international. În cazul în care se folosește o materie primă, aceasta este importată, prelucrată, apoi exportată din nou. Contractele în regim de lohn au loc între două părți străine, fiind un contract internațional. Părțile sunt formate din exportator și importator, sau ordonator și executant. De obicei ordonatorul este o firmă cu prestigiu, cunoscută pe piața internațională. Acest tip de contract se întâlnește mai mult în industria ușoară (textilă, de fabricare a încălțămintei sau a țesăturilor și ornamentelor). Sursă: Wikipedia.

2. Centrul de Investigații Jurnalistice. „Made in Moldova”Ce sacrificii și fărădelegi se ascund în spatele hainelor de brand produse în Moldova. Legătură: https://anticoruptie.md/ro/investigatii/social/video-made-in-moldova

3. Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

4. Fond de garantare a creanţelor salariale în caz de insolvenţă a angajatorilor. Legătură: https://vocea.md/fond-de-garantare-a-creantelor-salariale-in-caz-de-insolventa-a-angajatorilor/

Text și fotografii: Lilia Nenescu (antropologă, consilieră juridică pe drepturile muncii), Vitalie Sprînceană (sociolog).
Imagine de fundal: Octavian Fedco.

Deputatul (Covid) Ștefan Gațcan, ales pe circumscripția Hîncești în plină pandemie…a descoperit ieri că are altă părere decît partidul pe listele căruia a fost ales și l-a părăsit, trecînd în filiala locală a corporației politice internaționale ”Plahotniuc și prietenii săi”. Oficiile din Tel Aviv și Miami sînt probabil bucuroase că franciza le merge de minune (administratorii locali Sîrbu și Candu reușesc să facă afaceri frumoase pe fundalul demoralizării concurenților)…

Foștii colegi ai lui Gațcan zbiară din toate ecranele că omul a fost cumpărat cu 2 milioane de dolari, ca și alți transfugi politici, îl condamnă pentru prostituție politică și îl roagă frumos…dacă i-a mai rămas onoare…să-și depună mandatul. Aha, voi credeți că el a primit banii ca să iasă – a fost plătit să stea și să voteze într-un anume fel și asta o să facă. Noul său angajator – corporația politică – e cu mult mai multe pîrghii de control și influență decît vechiul său angajator, poporul.

Motive de bucurie, evident nu-s – în plină pandemie, cînd oamenii mor zilnic, cînd economiile unora s-au topit demult (dacă le-au avut) și bieții oameni încearcă să lege tei de curmei pentru a supraviețui navigînd prin locuri de muncă prost-plătite – oligarhatul aruncă milioane de euro pentru a-și cumpăra putere politică.

Prin plecarea lui Gațcan (care probabil va fi urmată de alte plecări) se face un pas uriaș spre instaurarea unei administrații oligarhice externe, cînd guvernul va fi numit de oficiile din Miami și Tel Aviv… Din cîte se pare doar un an i-au trebuit lui Plahotniuc și Șor să recapete controlul asupra vieții politice de la Chișinău.

Ca asta să se întîmple au avut nevoie și de lipsa de imaginație și viziune politică a opoziției ”pro-europene” care…îl urăște, s-a văzut, mai tare pe Dodon decît pe Plahotniuc, care s-ar alia cu al doilea ca să scape de primul. Plahotniuc ar trebui să fie extrem de fericit că guvernul său ar putea fi înstaurat cu voturile celor care au făcut carieră povestind cît de tare îl urăsc…

Bun, soarta guvernului Chicu și eventualul guvern Plaho-Moldova e un subiect mai puțin important acum…

Plecarea lui Gațcan și a altor zeci de deputați din acest parlament dintr-un partid în altul a fost, zice lumea, însoțită de sume mari de bani (de la 500 mii euro în sus, plătiți la grămadă, bani gheață).

Reacția deputaților la plecările masive și la reconfigurația blocului oligarhic e hilară… Ba că hai să semnăm o declarație care condamnă transfugii politici (care a fost semnată inclusiv de cei care au plecat sau încă urmează să plece). Ba că hai să organizăm alegeri anticipate să alegem alți deputați, mai morali, mai demni și mai onești (cum asta să se întîmple dacă alegerile se vor face din aceeași oameni și partide…nu e clar).

Evident, declarațiile patetice votate în parlament nu ajută. Evident, nu ajută nici alegerile anticipate. Ele vor aduce în poziții de putere, cel mult, alți oameni care vor fi de cumpărat.

Pentru că problema e în altă parte și ea nu e doar în calitatea oamenilor care ajung deputați pe listele partidelor (și aici e de discutat despre democrația din partid, despre cum se fac listele etc).

Problema e despre bani și politică, despre faptul că banii mari cumpără putere politică. Și asta se întîmplă peste tot în lume, inclusiv și mai ales în așa-zisele democrații dezvoltate.

Că corporațiile și wall street-ul își cumpără senatori și reprezentanți în congres, la nivel central și local, nu mai e o taină în SUA. Dinastii de industriași precum frații Koch au investit masiv în campanii, think tank-uri, studii și cercetări partizane pentru a obține politicile de care aveau nevoie (doar în una din campaniile prezidențiale aceștia au investit peste 100 milioane de dolari împotriva lui Obama). Decizia Curții Supreme a SUA din 2010, Citizens United, a eliminat aproape orice limite pentru finanțarea de către corporații și companii a campaniilor electorale.

Banii mari cumpără putere politică în cel puțin 2 feluri: prin finanțarea campaniilor electorale (care au devenit deja exerciții de PR extrem de costisitoare) și prin sponsorizarea politicienilor pentru lobby pentru diverse cauze.

Grupuri de activiști fac deja de zeci de ani cartografia influenței corporative în politică.

Evident, la ei se întîmplă nițel altfel – șmecheriile sînt ambalate ceva mai frumos, trocurile de funcții sînt ceva mai formalizate și poate nu umblă nimeni cu sacul de bani prin tîrg cum se întîmplă pe plaiurile mioritice.

Dar e vorba de același fenomen, de același proces – banii mari (murdari sau curați) cumpără influență politică pentru a obține decizii favorabile…

(Nu surprinde deloca naivitatea celor care cer, ca soluție, alegeri anticipate. Hei, alegerile anticipate vor agrava problema – pentru că vor da posibilitate banilor mari și murdari să facă campanii electorale glamuroase și sofisticate la capătul cărora..nu e sigur că voi mai prindeți cîte un loc în parlament)…

Ce-i de făcut?

Soluții magice nu există (mai ales că modul în care e configurată lumea noastră – cu paradisuri fiscale în care bogații își pot spăla nestigherit banii pentru a-i curăța, cu dependența politicienilor de mașinăria propagandistică de PR și ”imagine” – dă posibilități practic nelimitate bogătașilor de a reveni în varii forme în politică: ba ca Michiduță, ba ca Dumnezeu).

Dar există seturi de soluții ce pot contribui la eliminarea drastică a influenței banilor în politică.

Transparența finanțării politice la toate nivelurile (degeaba se plîng socialiștii pe bani murdari din Miami în politică, ai lor tot de acolo vin – tot de pe paralela 25, la doar 250 km depărtare – din Bahamas și tot pe căi obscure – pe bilețele, în kulioace, prin fundații).

Un organ de integritate – precum ANi – care să fie eficient, nu paravan.

Stimularea participării electorale a candidaților mici și a formațiunilor politice locale (aici se cere să se umble la legea partidelor, de exemplu, sau subsidii publice pentru candidați locali).

Impunerea unor praguri pentru finanțarea partidelor (pentru stimularea donațiilor mici de la oamenii simpli în detrimentul finanțării corporative).

Stimularea diversității politice și a discuțiilor politice prin obligarea posturilor tv și radio să ofere timp gratuit pentru candidați.

Asta pentru început.

Deja de mai multă vreme am certitudinea că 9 mai e o sărbătoare incompletă, una care nu marchează victoria finală asupra fascismului, ci un armistițiu temporar cu acesta…

8/9 mai 1945 nu reprezintă, în această lectură, decît o victorie a fascismului de stat, dar nu și o victorie asupra fascismului ca practică politică, ca ideologie, ca idee și ideal. Altfel spus aliații au învins Germania nazistă și Italia fascistă (și au discreditat probabil pentru totdeaună ideea unui stat fascist) dar nu au învins fascismul în genere…

Ultimul e încă viu, poate mai viu decît acum cîteva decenii.
Îl vedem în renașterea unor mișcări neofasciste explicite, care nu se sinchisesc să afișeze svastici și altă simbolică nazistă (mergînd și la portrete cu Hitler).

Dar îl găsim și în alte părți, cu alte nume și ”gătit” cu alte ingrediente: antisemitismul mai e încă foarte viu (inclusiv la noi), ura față de grupurile religioase minoritare, ura față de romi, LGBT, persoane fără adăpost, săraci, suspiciunea față de minoritățile naționale. (Ele nu-s explicit fasciste pentru că au alte ”raționalizări” – morala, puritatea corpului național, familia tradițională, curățenia etc. Dar au la bază aceleași ingrediente ”fasciste” – eugenia și nativismul).

Ne confruntăm cu atitudini și practici ”fasciste” aproape zilnic – de la ”telectuali” care-și doresc ca poliția (de ce nu SS direct) să ia persoanele fără adăpost de pe străzi pentru că strică imaginea orașului, la naționaliști și antisemiți care visează deportări (în cel mai bun caz) și împușcări (în celelalte cazuri) ale diverselor grupuri și oameni care afectează ”puritatea corpului moral, etnic, religios și lingvistic” al națiunii, la inși care zic că săracii trebuie să crape pentru că…și-o merită, la ”buni creștini” care-s gata să snopească în bătaie ”lesbiene și gay” pentru că le ”subminează familia tradițională”, la ”tehnocrați” sofisticați care argumentează că democrația asta a noastră e proastă pentru că dă vot și voce la toată prostimea (și ar fi nevoie de restrîns votul doar la ”deștepți și ielită”)…

Din fericire și ”antifasciștii” sînt vii și activi: de la cei și cele care luptă pentru incluziune, justiție socială și economică, egalitate, cei care militează pentru justiție locativă, cei care practică solidaritatea prin ajutor, susținere și împuternicire a grupurilor vulnerabile etc.

Adică, războiul mai este viu și încă se mai desfășoară pe multiple fronturi (fără Katiușe și fără tancuri și fără mareșali)…

Și de aia 9 mai ar trebui să fie nu doar sărbătoarea unui trecut ci și celebrarea și consolidarea unei lupte contra fascismului care se desfășoară în prezent.

Ieri a fost înmormântat Ștefan Petrache, unul dintre ultimii “monștri sacri” ai muzicii din Moldova Sovietică… Au curs gîrlă regrete, bocete, laude, poze cu artistul. Petrache le merita….
Am citit, cu ocazia asta, ce mai era din biografia lui Ștefan Petrache și am găsit o istorie tipică a unui artist care, dacă nu era beneficiarul unei infrastructuri culturale și sociale ambițioase, nu ajungea probabil la succesul pe care l-a atins.
Copilul unic al unor țărani, este crescut doar de mama (tata moare cînd Petrache era mic). Micuțul are norocul sa fie reperat și remarcat în cadrul unei expediții culturale (forma de “căutare de talente” practicată în URSS în cadrul căreia grupuri de artiști și lucrători culturali căutau talente și le trimiteau la școli artistice specializate). Așa ajunge Ștefan Petrache dintr-un sat din Nisporeni la școală de muzică din Chișinău….La Chișinău sta la internatul pentru copii. Ulterior face și Academia de Muzică…
Mă uitam cum fosta ministră a culturii Babuc și alți foști și actuali demnitari se întreceau sa bage poze cu Ștefan Petrache pe net și mă gîndeam cam ce șanse ar avea un copil în situația lui Petrache (copil sărac de țăran într-un sat din Nisporeni într-o familie monoparentala în care mama face agricultură) să ajungă să facă cariera muzicala de succes. Îndrăznesc să cred că nu prea multe.
Ministerul culturii nu mai organizează expediții culturale pentru a căuta talente (cel mult ministerul își sprijină clientela), învățământul artistic este aproape inaccesibil claselor populare (și devine avantajul celor bogați care își pot permite ca copilul sa ia lecții de pian sau vioara și pe urmă să ii investească într-o carieră din care…cel mai probabil nu ies bani). Și situația că un copil (elev) ar putea supraviețui la școală doar din bursa e tot foarte implauzibilă. Iar infrastructura culturală în sat, unde copiii și-ar putea descoperi talentele și vocațiile e inexistentă. Ca să dau un exemplu concret: în satul meu, pînă prin anii 94-95 casa de cultura avea responsabil pe activități culturale. Omul a organizat un taraf pentru adulți care cînta la mai toate nunțile din sat (dotat cu tot ce trebuie), apoi avea lecții pentru copii. În fiecare an avea grupuri de copii pe care ii învață să cînte (2-3 ori pe săptămână) la diverse instrumente. Eu am învățat așa sa cînt puțin la clarinet. Apoi la trompetă. Acum nu mai e nimic la casa de cultură – nici fanfară, nici instrumente, nici om pe cultură. Au rămas doar niște boxe pentru discotecă. Alte activități culturale tot nu-s…
Cu Ștefan Petrache s-a dus nu doar un om foarte talentat și o voce grozava ci și istoria unei epoci în care cultura era prioritate și în care statul construia formate pentru a căuta talente (expediții culturale) dar și infrastructura pentru a le dezvolta (case de cultură ce aveau trupe muzicale, școli muzicale bune accesibile, o minimă bursa etc).
Ele au dispărut și e puțin probabil să revină în acest stat moldovean minimalist și fără viziune de viitor decît să măsoare totul prin prisma profitului material (după logica: cultura care nu aduce ruble nu mai e cultură).
Iar foștii și actualii administratori ai sectorului cultural ar trebui nu doar sa plinga că iată a mai murit un mare talent dar sa aibă grijă să creeze condiții ca altele să apară.

Au aparut in oras, gratie efortului Agentiei pentru Inspectarea si Restaurarea Monumentelor, pietre ale memoriei / pietre de poticnire (germ. Stolperstein) care comemoreaza locuitori ai orasului care si-au pierdut vietile in Holocaust.

Placutele sint instalate in trotuar, in fata caselor unde au locuit victimele.

Mai jos este o asemenea piatra pe strada Armeneasca, care o comemoreaza pe Bunia Bron, nascuta Imas si impuscata in 1941.

Evident, salut initiativa si cred ca trebuie largita, inclusiv si in afara Chisinaului – evreii moldoveni au fost omoriti nu doar la Chisinau ci si in alte orase si sate.

De asemenea pietrele au nevoie de context, adica de text aditional. Ar fi cel putin doua lucruri care trebuie adaugate.

Primul e referinta obligatorie la Holocaust memoria si discutia caruia in Moldova este aproape inexistenta (iar acolo unde este, e puternic distorsionata – o parte a societatii crede ca Holocaustul a fost facut exclusiv de catre “altii” si ignora in totalitate actiunile localnicilor). De aceea, adaugarea unei mentiuni – impuscata in cadrul Holocaustului – mi se pare obligatorie (poate intr-o forma putin modificata).

Celalalt lucru care trebuie adaugat este despre faptasul/faptasii crimei: armata germana/armata romaneasca/localnicii. Aceasta mentiune ar ancora in contexte concrete discutiile despre Holocaust in societatea noastra, ar pune probleme dureroase precum responsabilitatile colective si individuale pe care inca nu ni le-am asumat etc.

Fara aceste contexte pietrele spun doar istorii abstracte si nu ne prea ajuta sa tinem minte mai bine lucrurile despre care ele vorbesc.

Pretura sectorului Centru organizează, pe 7 februarie, cu începere de la ora 10.00, în sala de ședințe a preturii, consultări publice asupra proiectului construcției unui complex de blocuri locative în strada Timiș, numerele 4 și 14.

Mai jos e planul terenurilor care ar intra sub construcție.

Așa cum se vede, o parte a terenurilor pe care urmează a fi amplasat complexul de blocuri e chiar lateral de scările care conectează strada Mateevici de Parcul Valea Morilor (intrarea dinspre Universitatea de Stat din Moldova).

Mai mult, se pare că trei blocuri locative (vezi desenul de mai jos) vor fi ridicate chiar lîngă scări, adică aproape în parc.

Beneficiarul, SRL „Rivis-Grand”, are un mic teren în proprietate privată și ar vrea să mai arendeze cîteva terenuri publice adiacente pentru a încăpea blocurile.

În general am o problemă cu așa-zisele ”discuții publice” în domeniul construcțiilor din oraș. Și acest proiect din Valea Morilor este exemplar: el cuprinde 4 slide-uri cu proiectul tehnic, ceva imagini și doleanțe (schimbarea codului de folosință a terenului din R2 în R6).  Și astea îs lucrurile puse în ”discuție”.
Asemenea discuții publice, în care există doar două opțiuni ”Aprob” și ”Resping” în baza a 3-4 slide-uri sînt de fapt simulări și substiuiri a unor discuții competente și cu miză (lucru de care profită în mod evident constructorii pentru care contează nu atît conținutul discuțiilor publice cît doar faptul că ele au avut loc, adică formal ele s-au desfășurat și asta e suficient).

De exemplu, acest proiect de blocuri locative nu conține măcar 1 propoziție în care cei care vor să construiască blocurile ar argumenta necesitatea construcției blocurilor locative anume în acea zonă, și nu din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga ei (gen ”apartamente cu vedere de vis” la prețuri corespunzătoare), ci din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga orașul (ce cîștigă orășenii din faptul că tu înghesuiești 4-5 blocuri, care vin cu cîteva sute de automobile, în cel mai amenajat parc al orașului, lîngă cea mai mare universitate sau, cum vezi tu că o să iasă sutele de automobile de pe o stradă, Timiș, pe care și acum abia dacă încap două mașini etc).

De asemenea, pretura sectorului Centru (și autoritățile publice în general) nu au găsit de cuviință să își exprime în vreun fel punctul de vedere (așa cum o face guvernul și alte ministere în legătură cu diversele proiecte de lege). Aș fi vrut să citesc ce crede Direcția de Transport despre acest proiect (din perspectiva transportului), Direcția Spații Verzi, Direcția Arhitectură etc.

Pretura sectorului Centru și autoritățile publice se comportă, în acest caz, ca un agent care dă în chirie localuri pentru evenimente, nu ca un organ ce deține expertiză, cunoaștere, viziune strategică și calitatea de apărător al interesului public.

Argumentarea din perspectiva orașului lipsește în acest proiect (ca și în celelalte de acest tip) și ea ar trebui făcută obligatorie. Altfel spus, constructorii care vor să ridice blocuri ar trebui să argumenteze ce are de cîștigat orașul din proiectele lor (pentru că noi știm prea bine ce au de cîștigat ei din asta)…

La moment, unica necesitate pe care o soluționează aceste așa-zise ”discuții publice” este ca beneficiarul să obțină … documentația urbanistică zonală. Ce cîștigă orașul?

Revenind la proiectul complexului de blocuri locative de pe strada Timiș (Parcul Valea Morilor) propunerea mea e următoarea: Consiliul Municipal Chișinău să refuze modificarea codului de reglementare urbanistică și să păstreze  codul existent al zonei. Ulterior, CMC să demareze procedura de achiziționare a terenului care se află la moment în proprietate privată (cu nr. cadastral 0100202.481) care să fie trecut în proprietate publică. Cel mai bine ca zonă verde, 

Cum va fi amenajată această zonă mai departe va decide orașul (inclusiv prin discuții publice organizate ca lumea, prin participare și implicare).

Cîștigul e evident: în loc să fie cedate cîteva terenuri publice pentru a face loc pentru 4-5 blocuri în apropierea imediată a parcului (cu toate problemele de transport, liniște, infrastructură), administrația orașului (și aleșii municipali) ar putea alege să lărgească parcul prin a cumpăra o mică parcelă privată și a construi o zonă verde de parc de ambele părți ale scărilor (există ceva construcții private și în partea cealaltă a scărilor – ele la fel trebuie cumpărate).

Altfel spus, decît să permită unui oarecare dezvoltator imobiliar să vîndă spațiul de lîngă parc cu 600-700 euro metrul pătrat, consilierii ar putea dărui orașului pentru totdeauna o zonă mai mare de parc. Iar constructorul să ridice blocurile în zonele rezidențiale, acolo unde le e locul.

Soluția cea mai bună, desigur, e impunerea unui moratoriu pentru toate construcțiile care nu sînt prevăzute în Planul Uurbanistic General din 2007.