Jun 30 2020

Banii mari și puterea politică

Vitalie Sprînceană

Deputatul (Covid) Ștefan Gațcan, ales pe circumscripția Hîncești în plină pandemie…a descoperit ieri că are altă părere decît partidul pe listele căruia a fost ales și l-a părăsit, trecînd în filiala locală a corporației politice internaționale ”Plahotniuc și prietenii săi”. Oficiile din Tel Aviv și Miami sînt probabil bucuroase că franciza le merge de minune (administratorii locali Sîrbu și Candu reușesc să facă afaceri frumoase pe fundalul demoralizării concurenților)…

Foștii colegi ai lui Gațcan zbiară din toate ecranele că omul a fost cumpărat cu 2 milioane de dolari, ca și alți transfugi politici, îl condamnă pentru prostituție politică și îl roagă frumos…dacă i-a mai rămas onoare…să-și depună mandatul. Aha, voi credeți că el a primit banii ca să iasă – a fost plătit să stea și să voteze într-un anume fel și asta o să facă. Noul său angajator – corporația politică – e cu mult mai multe pîrghii de control și influență decît vechiul său angajator, poporul.

Motive de bucurie, evident nu-s – în plină pandemie, cînd oamenii mor zilnic, cînd economiile unora s-au topit demult (dacă le-au avut) și bieții oameni încearcă să lege tei de curmei pentru a supraviețui navigînd prin locuri de muncă prost-plătite – oligarhatul aruncă milioane de euro pentru a-și cumpăra putere politică.

Prin plecarea lui Gațcan (care probabil va fi urmată de alte plecări) se face un pas uriaș spre instaurarea unei administrații oligarhice externe, cînd guvernul va fi numit de oficiile din Miami și Tel Aviv… Din cîte se pare doar un an i-au trebuit lui Plahotniuc și Șor să recapete controlul asupra vieții politice de la Chișinău.

Ca asta să se întîmple au avut nevoie și de lipsa de imaginație și viziune politică a opoziției ”pro-europene” care…îl urăște, s-a văzut, mai tare pe Dodon decît pe Plahotniuc, care s-ar alia cu al doilea ca să scape de primul. Plahotniuc ar trebui să fie extrem de fericit că guvernul său ar putea fi înstaurat cu voturile celor care au făcut carieră povestind cît de tare îl urăsc…

Bun, soarta guvernului Chicu și eventualul guvern Plaho-Moldova e un subiect mai puțin important acum…

Plecarea lui Gațcan și a altor zeci de deputați din acest parlament dintr-un partid în altul a fost, zice lumea, însoțită de sume mari de bani (de la 500 mii euro în sus, plătiți la grămadă, bani gheață).

Reacția deputaților la plecările masive și la reconfigurația blocului oligarhic e hilară… Ba că hai să semnăm o declarație care condamnă transfugii politici (care a fost semnată inclusiv de cei care au plecat sau încă urmează să plece). Ba că hai să organizăm alegeri anticipate să alegem alți deputați, mai morali, mai demni și mai onești (cum asta să se întîmple dacă alegerile se vor face din aceeași oameni și partide…nu e clar).

Evident, declarațiile patetice votate în parlament nu ajută. Evident, nu ajută nici alegerile anticipate. Ele vor aduce în poziții de putere, cel mult, alți oameni care vor fi de cumpărat.

Pentru că problema e în altă parte și ea nu e doar în calitatea oamenilor care ajung deputați pe listele partidelor (și aici e de discutat despre democrația din partid, despre cum se fac listele etc).

Problema e despre bani și politică, despre faptul că banii mari cumpără putere politică. Și asta se întîmplă peste tot în lume, inclusiv și mai ales în așa-zisele democrații dezvoltate.

Că corporațiile și wall street-ul își cumpără senatori și reprezentanți în congres, la nivel central și local, nu mai e o taină în SUA. Dinastii de industriași precum frații Koch au investit masiv în campanii, think tank-uri, studii și cercetări partizane pentru a obține politicile de care aveau nevoie (doar în una din campaniile prezidențiale aceștia au investit peste 100 milioane de dolari împotriva lui Obama). Decizia Curții Supreme a SUA din 2010, Citizens United, a eliminat aproape orice limite pentru finanțarea de către corporații și companii a campaniilor electorale.

Banii mari cumpără putere politică în cel puțin 2 feluri: prin finanțarea campaniilor electorale (care au devenit deja exerciții de PR extrem de costisitoare) și prin sponsorizarea politicienilor pentru lobby pentru diverse cauze.

Grupuri de activiști fac deja de zeci de ani cartografia influenței corporative în politică.

Evident, la ei se întîmplă nițel altfel – șmecheriile sînt ambalate ceva mai frumos, trocurile de funcții sînt ceva mai formalizate și poate nu umblă nimeni cu sacul de bani prin tîrg cum se întîmplă pe plaiurile mioritice.

Dar e vorba de același fenomen, de același proces – banii mari (murdari sau curați) cumpără influență politică pentru a obține decizii favorabile…

(Nu surprinde deloca naivitatea celor care cer, ca soluție, alegeri anticipate. Hei, alegerile anticipate vor agrava problema – pentru că vor da posibilitate banilor mari și murdari să facă campanii electorale glamuroase și sofisticate la capătul cărora..nu e sigur că voi mai prindeți cîte un loc în parlament)…

Ce-i de făcut?

Soluții magice nu există (mai ales că modul în care e configurată lumea noastră – cu paradisuri fiscale în care bogații își pot spăla nestigherit banii pentru a-i curăța, cu dependența politicienilor de mașinăria propagandistică de PR și ”imagine” – dă posibilități practic nelimitate bogătașilor de a reveni în varii forme în politică: ba ca Michiduță, ba ca Dumnezeu).

Dar există seturi de soluții ce pot contribui la eliminarea drastică a influenței banilor în politică.

Transparența finanțării politice la toate nivelurile (degeaba se plîng socialiștii pe bani murdari din Miami în politică, ai lor tot de acolo vin – tot de pe paralela 25, la doar 250 km depărtare – din Bahamas și tot pe căi obscure – pe bilețele, în kulioace, prin fundații).

Un organ de integritate – precum ANi – care să fie eficient, nu paravan.

Stimularea participării electorale a candidaților mici și a formațiunilor politice locale (aici se cere să se umble la legea partidelor, de exemplu, sau subsidii publice pentru candidați locali).

Impunerea unor praguri pentru finanțarea partidelor (pentru stimularea donațiilor mici de la oamenii simpli în detrimentul finanțării corporative).

Stimularea diversității politice și a discuțiilor politice prin obligarea posturilor tv și radio să ofere timp gratuit pentru candidați.

Asta pentru început.


May 9 2020

9 mai ca sărbătoare incompletă: Fascismul este încă viu

Vitalie Sprînceană

Deja de mai multă vreme am certitudinea că 9 mai e o sărbătoare incompletă, una care nu marchează victoria finală asupra fascismului, ci un armistițiu temporar cu acesta…

8/9 mai 1945 nu reprezintă, în această lectură, decît o victorie a fascismului de stat, dar nu și o victorie asupra fascismului ca practică politică, ca ideologie, ca idee și ideal. Altfel spus aliații au învins Germania nazistă și Italia fascistă (și au discreditat probabil pentru totdeaună ideea unui stat fascist) dar nu au învins fascismul în genere…

Ultimul e încă viu, poate mai viu decît acum cîteva decenii.
Îl vedem în renașterea unor mișcări neofasciste explicite, care nu se sinchisesc să afișeze svastici și altă simbolică nazistă (mergînd și la portrete cu Hitler).

Dar îl găsim și în alte părți, cu alte nume și ”gătit” cu alte ingrediente: antisemitismul mai e încă foarte viu (inclusiv la noi), ura față de grupurile religioase minoritare, ura față de romi, LGBT, persoane fără adăpost, săraci, suspiciunea față de minoritățile naționale. (Ele nu-s explicit fasciste pentru că au alte ”raționalizări” – morala, puritatea corpului național, familia tradițională, curățenia etc. Dar au la bază aceleași ingrediente ”fasciste” – eugenia și nativismul).

Ne confruntăm cu atitudini și practici ”fasciste” aproape zilnic – de la ”telectuali” care-și doresc ca poliția (de ce nu SS direct) să ia persoanele fără adăpost de pe străzi pentru că strică imaginea orașului, la naționaliști și antisemiți care visează deportări (în cel mai bun caz) și împușcări (în celelalte cazuri) ale diverselor grupuri și oameni care afectează ”puritatea corpului moral, etnic, religios și lingvistic” al națiunii, la inși care zic că săracii trebuie să crape pentru că…și-o merită, la ”buni creștini” care-s gata să snopească în bătaie ”lesbiene și gay” pentru că le ”subminează familia tradițională”, la ”tehnocrați” sofisticați care argumentează că democrația asta a noastră e proastă pentru că dă vot și voce la toată prostimea (și ar fi nevoie de restrîns votul doar la ”deștepți și ielită”)…

Din fericire și ”antifasciștii” sînt vii și activi: de la cei și cele care luptă pentru incluziune, justiție socială și economică, egalitate, cei care militează pentru justiție locativă, cei care practică solidaritatea prin ajutor, susținere și împuternicire a grupurilor vulnerabile etc.

Adică, războiul mai este viu și încă se mai desfășoară pe multiple fronturi (fără Katiușe și fără tancuri și fără mareșali)…

Și de aia 9 mai ar trebui să fie nu doar sărbătoarea unui trecut ci și celebrarea și consolidarea unei lupte contra fascismului care se desfășoară în prezent.


Jan 17 2020

Despre Ștefan Petrache, talent și…infrastructură culturală

Vitalie Sprînceană

Ieri a fost înmormântat Ștefan Petrache, unul dintre ultimii “monștri sacri” ai muzicii din Moldova Sovietică… Au curs gîrlă regrete, bocete, laude, poze cu artistul. Petrache le merita….
Am citit, cu ocazia asta, ce mai era din biografia lui Ștefan Petrache și am găsit o istorie tipică a unui artist care, dacă nu era beneficiarul unei infrastructuri culturale și sociale ambițioase, nu ajungea probabil la succesul pe care l-a atins.
Copilul unic al unor țărani, este crescut doar de mama (tata moare cînd Petrache era mic). Micuțul are norocul sa fie reperat și remarcat în cadrul unei expediții culturale (forma de “căutare de talente” practicată în URSS în cadrul căreia grupuri de artiști și lucrători culturali căutau talente și le trimiteau la școli artistice specializate). Așa ajunge Ștefan Petrache dintr-un sat din Nisporeni la școală de muzică din Chișinău….La Chișinău sta la internatul pentru copii. Ulterior face și Academia de Muzică…
Mă uitam cum fosta ministră a culturii Babuc și alți foști și actuali demnitari se întreceau sa bage poze cu Ștefan Petrache pe net și mă gîndeam cam ce șanse ar avea un copil în situația lui Petrache (copil sărac de țăran într-un sat din Nisporeni într-o familie monoparentala în care mama face agricultură) să ajungă să facă cariera muzicala de succes. Îndrăznesc să cred că nu prea multe.
Ministerul culturii nu mai organizează expediții culturale pentru a căuta talente (cel mult ministerul își sprijină clientela), învățământul artistic este aproape inaccesibil claselor populare (și devine avantajul celor bogați care își pot permite ca copilul sa ia lecții de pian sau vioara și pe urmă să ii investească într-o carieră din care…cel mai probabil nu ies bani). Și situația că un copil (elev) ar putea supraviețui la școală doar din bursa e tot foarte implauzibilă. Iar infrastructura culturală în sat, unde copiii și-ar putea descoperi talentele și vocațiile e inexistentă. Ca să dau un exemplu concret: în satul meu, pînă prin anii 94-95 casa de cultura avea responsabil pe activități culturale. Omul a organizat un taraf pentru adulți care cînta la mai toate nunțile din sat (dotat cu tot ce trebuie), apoi avea lecții pentru copii. În fiecare an avea grupuri de copii pe care ii învață să cînte (2-3 ori pe săptămână) la diverse instrumente. Eu am învățat așa sa cînt puțin la clarinet. Apoi la trompetă. Acum nu mai e nimic la casa de cultură – nici fanfară, nici instrumente, nici om pe cultură. Au rămas doar niște boxe pentru discotecă. Alte activități culturale tot nu-s…
Cu Ștefan Petrache s-a dus nu doar un om foarte talentat și o voce grozava ci și istoria unei epoci în care cultura era prioritate și în care statul construia formate pentru a căuta talente (expediții culturale) dar și infrastructura pentru a le dezvolta (case de cultură ce aveau trupe muzicale, școli muzicale bune accesibile, o minimă bursa etc).
Ele au dispărut și e puțin probabil să revină în acest stat moldovean minimalist și fără viziune de viitor decît să măsoare totul prin prisma profitului material (după logica: cultura care nu aduce ruble nu mai e cultură).
Iar foștii și actualii administratori ai sectorului cultural ar trebui nu doar sa plinga că iată a mai murit un mare talent dar sa aibă grijă să creeze condiții ca altele să apară.


Nov 9 2018

Memoria istorică are nevoie de ceva context

Vitalie Sprînceană

Au aparut in oras, gratie efortului Agentiei pentru Inspectarea si Restaurarea Monumentelor, pietre ale memoriei / pietre de poticnire (germ. Stolperstein) care comemoreaza locuitori ai orasului care si-au pierdut vietile in Holocaust.

Placutele sint instalate in trotuar, in fata caselor unde au locuit victimele.

Mai jos este o asemenea piatra pe strada Armeneasca, care o comemoreaza pe Bunia Bron, nascuta Imas si impuscata in 1941.

Evident, salut initiativa si cred ca trebuie largita, inclusiv si in afara Chisinaului – evreii moldoveni au fost omoriti nu doar la Chisinau ci si in alte orase si sate.

De asemenea pietrele au nevoie de context, adica de text aditional. Ar fi cel putin doua lucruri care trebuie adaugate.

Primul e referinta obligatorie la Holocaust memoria si discutia caruia in Moldova este aproape inexistenta (iar acolo unde este, e puternic distorsionata – o parte a societatii crede ca Holocaustul a fost facut exclusiv de catre “altii” si ignora in totalitate actiunile localnicilor). De aceea, adaugarea unei mentiuni – impuscata in cadrul Holocaustului – mi se pare obligatorie (poate intr-o forma putin modificata).

Celalalt lucru care trebuie adaugat este despre faptasul/faptasii crimei: armata germana/armata romaneasca/localnicii. Aceasta mentiune ar ancora in contexte concrete discutiile despre Holocaust in societatea noastra, ar pune probleme dureroase precum responsabilitatile colective si individuale pe care inca nu ni le-am asumat etc.

Fara aceste contexte pietrele spun doar istorii abstracte si nu ne prea ajuta sa tinem minte mai bine lucrurile despre care ele vorbesc.


Feb 12 2018

Protected: … и все с чистой совестью!

Vitalie Sprînceană

This content is password protected. To view it please enter your password below:


Jan 25 2018

Decît să umplem parcurile cu construcții, mai bine lărgim parcurile (despre construcția blocurilor din strada Timiș)

Vitalie Sprînceană

Pretura sectorului Centru organizează, pe 7 februarie, cu începere de la ora 10.00, în sala de ședințe a preturii, consultări publice asupra proiectului construcției unui complex de blocuri locative în strada Timiș, numerele 4 și 14.

Mai jos e planul terenurilor care ar intra sub construcție.

Așa cum se vede, o parte a terenurilor pe care urmează a fi amplasat complexul de blocuri e chiar lateral de scările care conectează strada Mateevici de Parcul Valea Morilor (intrarea dinspre Universitatea de Stat din Moldova).

Mai mult, se pare că trei blocuri locative (vezi desenul de mai jos) vor fi ridicate chiar lîngă scări, adică aproape în parc.

Beneficiarul, SRL „Rivis-Grand”, are un mic teren în proprietate privată și ar vrea să mai arendeze cîteva terenuri publice adiacente pentru a încăpea blocurile.

În general am o problemă cu așa-zisele ”discuții publice” în domeniul construcțiilor din oraș. Și acest proiect din Valea Morilor este exemplar: el cuprinde 4 slide-uri cu proiectul tehnic, ceva imagini și doleanțe (schimbarea codului de folosință a terenului din R2 în R6).  Și astea îs lucrurile puse în ”discuție”.
Asemenea discuții publice, în care există doar două opțiuni ”Aprob” și ”Resping” în baza a 3-4 slide-uri sînt de fapt simulări și substiuiri a unor discuții competente și cu miză (lucru de care profită în mod evident constructorii pentru care contează nu atît conținutul discuțiilor publice cît doar faptul că ele au avut loc, adică formal ele s-au desfășurat și asta e suficient).

De exemplu, acest proiect de blocuri locative nu conține măcar 1 propoziție în care cei care vor să construiască blocurile ar argumenta necesitatea construcției blocurilor locative anume în acea zonă, și nu din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga ei (gen ”apartamente cu vedere de vis” la prețuri corespunzătoare), ci din punctul de vedere a ceea ce ar cîștiga orașul (ce cîștigă orășenii din faptul că tu înghesuiești 4-5 blocuri, care vin cu cîteva sute de automobile, în cel mai amenajat parc al orașului, lîngă cea mai mare universitate sau, cum vezi tu că o să iasă sutele de automobile de pe o stradă, Timiș, pe care și acum abia dacă încap două mașini etc).

De asemenea, pretura sectorului Centru (și autoritățile publice în general) nu au găsit de cuviință să își exprime în vreun fel punctul de vedere (așa cum o face guvernul și alte ministere în legătură cu diversele proiecte de lege). Aș fi vrut să citesc ce crede Direcția de Transport despre acest proiect (din perspectiva transportului), Direcția Spații Verzi, Direcția Arhitectură etc.

Pretura sectorului Centru și autoritățile publice se comportă, în acest caz, ca un agent care dă în chirie localuri pentru evenimente, nu ca un organ ce deține expertiză, cunoaștere, viziune strategică și calitatea de apărător al interesului public.

Argumentarea din perspectiva orașului lipsește în acest proiect (ca și în celelalte de acest tip) și ea ar trebui făcută obligatorie. Altfel spus, constructorii care vor să ridice blocuri ar trebui să argumenteze ce are de cîștigat orașul din proiectele lor (pentru că noi știm prea bine ce au de cîștigat ei din asta)…

La moment, unica necesitate pe care o soluționează aceste așa-zise ”discuții publice” este ca beneficiarul să obțină … documentația urbanistică zonală. Ce cîștigă orașul?

Revenind la proiectul complexului de blocuri locative de pe strada Timiș (Parcul Valea Morilor) propunerea mea e următoarea: Consiliul Municipal Chișinău să refuze modificarea codului de reglementare urbanistică și să păstreze  codul existent al zonei. Ulterior, CMC să demareze procedura de achiziționare a terenului care se află la moment în proprietate privată (cu nr. cadastral 0100202.481) care să fie trecut în proprietate publică. Cel mai bine ca zonă verde, 

Cum va fi amenajată această zonă mai departe va decide orașul (inclusiv prin discuții publice organizate ca lumea, prin participare și implicare).

Cîștigul e evident: în loc să fie cedate cîteva terenuri publice pentru a face loc pentru 4-5 blocuri în apropierea imediată a parcului (cu toate problemele de transport, liniște, infrastructură), administrația orașului (și aleșii municipali) ar putea alege să lărgească parcul prin a cumpăra o mică parcelă privată și a construi o zonă verde de parc de ambele părți ale scărilor (există ceva construcții private și în partea cealaltă a scărilor – ele la fel trebuie cumpărate).

Altfel spus, decît să permită unui oarecare dezvoltator imobiliar să vîndă spațiul de lîngă parc cu 600-700 euro metrul pătrat, consilierii ar putea dărui orașului pentru totdeauna o zonă mai mare de parc. Iar constructorul să ridice blocurile în zonele rezidențiale, acolo unde le e locul.

Soluția cea mai bună, desigur, e impunerea unui moratoriu pentru toate construcțiile care nu sînt prevăzute în Planul Uurbanistic General din 2007.


Jan 2 2018

Circuitul ideilor în societate

Vitalie Sprînceană

Zice Bookchin, unul dintre cei mai interesanți gînditori politici la stînga, că s-a născut din părinți care au trait în Basarabia la începutul sec.XX și că a fost influențat profund, prin părinții săi, de experiențele narodnicilor și anarhiștilor ruși…
Eu îl citesc (și ascult și privesc acum) și iau ceva inspirație…
Și e modul în care experiențele și experimentele politice locale de la începutul veacului se întorc înapoi în acest spatiu, via America și Spania…
Circuitul ideilor în societate…