Investițile în viitor arată cam așa – școala din Cigîrleni, Ialoveni, a cărei construcție a început cu mare fast în 2014. stă în ruine.
Elevii din Cigîrleni merg la școală… în clădirea grădiniței (?!).
Șantierul a fost inaugurat în 2014, de fostul lider al PLDM, fostul prim-ministru Vlad Filat, după ce s-a constatat că vechea școală (construită în perioada sovietică) s-a surpat atît de tare încît punea în pericol viața elevilor…
Primarul din sat, Grigore Duplavă, tocmai trecuse de la Partidul Liberal (pe listele căruia fusese ales în 2011) la Partidul Liberal Democrat din Moldova (pe listele căruia a fost reales în 2015), și șeful PLDM a inaugurat șantierul noii școli pentru a arata sătenilor cît de avantajos e să fii sub coroana Stejarului…
Vlad Filat a promis atunci că ”copiii din satul Cigârleni, raionul Ialoveni vor putea merge la o şcoală nouă, cel târziu, peste un an, lucrările fiind în plină desfășurare.” (internetul a păstrat integral acel moment de PR partiinic – pentru imaginea cu rezoluție mai mare mergi aici):
Între timp…Vlad Filat e pe cale de a ajunge la pușcărie pentru trafic de influență, PLDM a fost plecat de la guvernare, Ministerul Educației a trecut la PL, a fost furat (cel puțin) un miliard de euro de bani publici…iar școala de la Cigîrleni a rămas tot șantier neterminat.
Nimic mai trist decît o situație în care viitorul unor copii se pierde în bătăliile partiinice din Chișinău.
Yuval Harari. ”Sapiens: A Brief History of Humankind” (Harper, 2015).
“Cum a reușit Homo sapiens să treacă acest prag (V.S. dificultatea de a coopera flexibil în grupuri mari), reușind eventual să construiască orașe cu zeci de mii de locuitori și imperii ce administrează sute de milioane? Secretul constă, probabil, în apariția ficțiunii. Grupuri mari de străini pot coopera împreună atunci cînd ei cred în mituri comune.
Toate felurile de cooperare umană – fie statul modern, fie biserica medievală, un oraș vechi sau un trib arhaic – au la bază mituri comune care există doar în imaginarul colectiv al oamenilor. Bisericile își au originile în mituri religioase comune. Doi catolici ce nu s-au întîlnit niciodată pot totuși să meargă împreună la o cruciadă ori să adune fonduri pentru a construi un spital pentru că amîndoi cred că Dumnezeu s-a întrupat în carne umană și a ales să fie răstignit pe cruce pentru păcatele noastre. Statele se bazează pe mituri naționale comune. Doi sîrbi care nu s-au văzut vreodată vor decide să-și riște viața unul pentru altul pentru că ambii cred în existența națiunii sîrbe, în patria sîrbă și în steatul sîrb. Sistemele legale sînt construite și ele pe mituri legale comune. Doi avocați care nu se cunosc pot totuși să-și unească eforturile pentru a apăra un străin pentru că ambii cred în existența unor legi, a justiției, a drepturilor omului – și a banilor plătiți ca recompensă.
Totuși niciunul din aceste lucruri nu există în afară istoriilor pe care oamenii le inventează și le zic reciproc. Nu există dumnezei în univers, nici națiuni, nici bani, nici drepturi ale omului și nici justiție în afara imaginației ființelor umane.
(eng. How did Homo sapiens manage to cross this critical threshold, eventually founding cities comprising tens of thousands of inhabitants and empires ruling hundreds of millions? The secret was probably the appearance of fiction. Large numbers of strangers can cooperate successfully by believing in common myths.
Any large-scale human cooperation – whether a modern state, a medieval church, an ancient city or an archaic tribe – is rooted in common myths that exist only in peoples collective imagination. Churches are rooted in common religious myths. Two Catholics who have never met can nevertheless go together on crusade or pool funds to build a hospital because they both believe that God was incarnated in human flesh and allowed Himself to be crucified to redeem our sins. States are rooted in common national myths. Two Serbs who have never met might risk their lives to save one another because both believe in the existence of the Serbian nation, the Serbian homeland and the Serbian flag. Judicial systems are rooted in common legal myths. Two lawyers who have never met can nevertheless combine efforts to defend a complete stranger because they both believe in the existence of laws, justice, human rights – and the money paid out in fees.
Yet none of these things exists outside the stories that people invent and tell one another. There are no gods in the universe, no nations, no money, no human rights, no laws, and no justice outside the common imagination of human beings.)
Luni, 15 aprilie, președintele Nicolae Timofti a publicat o scrisoare deschisă în adresa publicistului Nicolae Negru în care și-a exprimat regretul pentru cazul disidentului Gheorghe David, pe care Timofti, în calitatea sa de judecător sovietic l-a condamnat la tratament psihic forțat pentru declarații politice.
Prietenul Alexandru Lupușor a făcut, cu această ocazie, o observație excelentă: O încercare de a răspunde de ce sîntem altfel (în maniera lui Lucian Boia): Dacă polonezii și cehii și-au ales președinți de stat pe foștii disidenți ai regimului comunist (Lech Wałęsa, Václav Havel), atunci la noi, cît de bizar n-ar suna, tocmai cei care i-au reprimat pe disidenți, într-o formă sau alta, ajung președinți de stat (Lucinschi, Voronin, Timofti).
* * * *
Tot luni găseam a 10 000-a inscripție Basarabia e România pe un perete de la Ciocana. Deja sînt iritat să văd pe fiecare perete, gard sau bucată de zid inscripții de genul: Unire, Basarabia e România, , Moldoveni deci români, Moldoveni, deci nu români, Basarabia NU e România și altele din același registru.
Mult aștept să apară altfel de inscripții, ceva de de felul: Vrem drumuri mai bune, Nu distrugeți centrul istoric al orașului, Dorim pensii demne părinților și bunicilor noștri, Condamnăm șoferii agresivi etc.
Îmi mențin părerea că obsesia cu problema identitară e un simptom al unei alienări politice a cetățenilor Republicii Moldova: aceștia se arată gata de a-și da unul altuia cu parul în cap pînă la sînge pentru entități simbolice abstracte – ideea unionismului, apartenența politică sau identitatea religioasă, în timp ce își plătesc regulat și fără crîcnire facturile exagerate la electricitate, achită pînă și pierderile de rețea ale companiilor de distribuție a agentului termic, plătesc pîine scumpită abuziv, circulă pe drumuri găurite pentru reparația cărora plătesc bani grei care-s ulterior furați și cumpără docil carburanții la prețuri mult peste media mondială.
* * * *
Vineri am participat, în calitate de membru al Boardului Fundației Soros Moldova la o conferință despre integrarea prin educație în societățile multiculturale. Evenimentul a adunat pedagogi și activiști din Letonia, Estonia și Moldova care au povestit despre încercările lor de a construi, prin intermediul școlii, coeziune socială. Majoritatea absolută a vorbitorilor au vorbit despre încercarea de a aplana conflictele etnice și de a integra minoritățile (în temei rușii, dar și evreii, romii) în societatea națională.
În intervenția mea mi-am declarat regretul că conferința a fost dedicată exclusiv minorităților etnice și problemelor legate de integrarea lor. Pentru că minoritățile etnice nu reprezintă unicul tip de minorități prezente în spațiul post-sovietic. La fel cum, tensiunile etnice nu sînt unicele linii de dezintegrare a societăților din regiune. Linia religioasă e cel puțin la fel de importantă. Mai sînt și altele.
Am sugerat că ”etnicul” a devenit oarecum the Master Narrative, adică o perspectivă ce le-a subordonat pe celelalte. Un efect pervers al acestui monopol al problemei etnice este faptul că diferența etnică a ajuns să fie percepută drept ”diferența naturală și principială”, iar celelalte diferențe – religioase, de stare socială, de dizabilitate, de acces la resurse – drept diferențe ”artificiale și secundare”.
Realitatea curentă însăși oferă exemple convingătoare că diferența etnică nu e principala linie de diviziune – așa a fost scandalul cu înregistrarea comunității musulmane din Moldova, cînd deopotrivă forțe pro-românești și pro-rușești s-au pronunțat împotrivă, lăsând la o parte certurile lor precedente în legătură cu problema identitară.
Nu aș vrea ca diferența etnică în calitate de diferență oficial recunoscută să fie înlocuită de vreo altă diferență, ci ar trebui să adoptăm abordare complexă care ar ține cont de toate aceste diferențe și de maniera în care acestea se combină pentru a crea excluziune.
Școala moldovenească, la moment, nu abordează în nici un fel problema integrării minorităților de orice gen. Dincolo de statisticile privind numărul de școlari înrolați (și care arată grosso modo că copiii moldoveni au acces la studii indiferent de apartenența lor etnică, religioasă și socială), stă conținutul școlar, care doar divers nu e.
La lecțiile de istorie elevul moldovean nu învață că, de rînd cu moldovenii (indiferent ce înseamnă asta), pe acest teritoriu au trăit de-a lungul istoriei comunități compacte și largi de evrei, armeni, greci, romi, bulgari, găgăuzi, nemți ce au adus contribuții decisive la viața culturală și politică a țării. Că romii trăiesc printre noi încă de pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun.
La lecțiile de literatură română elevul moldovean nu ajunge să citească scrieri ale unor poeți, prozatori sau dramaturgi moldoveni-români ce au scris în bulgară, idiș, găgăuză, armeană etc.
În fine, la lecțiile de educație moral-spirituală, elevul află că toate religiile, în afară de cea ortodoxă, sînt fie rătăciri fie lecturi rău-intenționate, deci greșite, ale Scripturii.
Importanța școlii publice și a educației în acest proces de integrare este crucială. Școală reprezintă probabil unicul loc în care copilul poate discuta fără prejudecăți despre diferențele de orice natură. Un lucru imposibil în cadrul familial, etnic sau religios în care prejudecățile sînt monedă curentă. Cum sugera Kant, ar trebui să-l păzim pe copil de pericolul familiei pentru că aceasta tinde să reproducă viziunea parohială, exclusivistă și încărcată de stereotipuri, asupra lumii.
La fel, doar în cadrul școlii, copilul are posibilitatea să vadă partea construcționistă a identităților, mecanismele prin care acestea sînt fabricate/consolidate zi de zi și să accepte, ca un fapt inevitabil, relativitatea și artificialitatea lor. Lucruri ce nu pot fi învățate în cadrul comunității sau familiei, unde primordialitatea și caracterul imuabil al acestor identități țin de domeniul principiilor sacre.
Și dacă nu s-ar fi numit Iisus (dacă s-ar fi numit Felipe)
Cel care a murit pe cruce
Și daca ar fi purtat alt nume (daca s-ar fi numit Manuel)
Cel despre care istoria ne povesteste
Cu siguranță, maica sa
L-ar fi iubit în același fel (la fel de mult)
Nu contează dacă s-ar fi născut
Fiul său în America Latină.
Și dacă ar fi avut pielea mea, culoarea mea (dacă s-ar fi numit Juan)
Și la fel ar fi vorbit spaniola
Și Dumnezeu ar fi fost emigrant ilegal (dacă s-ar fi numit Jose)
În această sau altă națiune
Și ar fi muncit în hotel sau în cîmp
Ar fi fost bucătar ori spălător de vase
Ar fi mers să construiască
Sau poate ar fi fost șomer.
Mă întreb dacă acolo, în ceruri
Se vorbesc limbi diferite
Și la fel pereți se construiesc,
Dacă există ilegali și interziși (persoanele ce au interdictii)
Dacă e nevoie de un pașaport pentru a merge din Sud în Nord
Dacă Dumnezeu ar fi fost emigrant ilegal
Și ar fi purtat numele tău?
textul în spaniolă:
Y si no se llamara Jesús(si se llamara Felipe)
aquel que murió en la cruz
Y si tuviera otro nombre(si se llamara Manuel)
del que la historia nos cuenta
de seguro su madre María
lo amaría de igual manera
no importa si hubiera nacido
su hijo en latino américa
Y si tuviera mi piel, mi color(si se llamara Juan)
y también hablara español
y si Dios fuera ilegal(si se llamara José)
en está o en otra nación
trabajaría en un hotel, o en el campo
de cocinero o lavaplatos
andaría en la construcción
o tal vez no tendría trabajo
Me pregunto si allá en el cielo
se hablan varios idiomas
si también construyen muros
si habrá ilegales y estorban
si necesitan un pasaporte
para ir del sur al norte
Y si Dios fuera ilegal
y si tuviera tu nombre…?
Dacă Dumnezeu ar fi fost negru…
Dacă Dumnezeu ar fi fost negru, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastră, camarade, ar fi guvernat
Negru președintele și guvernatorul
Negru avocatul, medicul tot negru, camarade
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Crinul negru
Neagră creta,
Alba ca zăpada neagră
Neagră Mona Lisa
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Neagra ar fi fost ziua
Negru Soarele
Neagră dimineața
Și bumbacul negru, camarade
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Negru Papa ar fi fost
Și ministrul negru
Negrii îngerii
Negru și Iisus Hristos
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Prietene, du-te și cată-mi niște țîțe(sîni), sunt secătuit (mi-e sete)
Ei bine, am acolo niște țîțe albe și le dau ieftin, acum(iar) dacă vrei o tîrfă neagră(desfrînată) te va costa mai scump
Vai, copile
Vezi acel tip alb de acolo?
Așa alb cum îl vezi, are o inimă neagră
Buni oameni!!!
Ei, ce se întîmplă băiete?
Gata, tot ce ai mănîncat e o linie neagra (probabil se refera la „linea” care in Mexic se traduce ca si doza de cocaina)
Băiete, am o foame albă – omule- !
Mergem să jucăm biliard?
Dar ce jucăm,
Bine, hai să jucăm 8 albe cu bila neagră.
textul în spaniolă:
Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría
Negro el presidente y el gobernador
Negro el abogado y negro el doctor compay
Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría
Negra la azucena
Y negra la tiza
Negra Blanca Nieve
Negra Mona Lisa
Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría
Negro fuera el día
Negro fuera el sol
Negra la mañana
Negro el algodón -compay-
Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría
Negro fuera el Papa
Y negro el ministro
Los angeles negros
Negro Jesus Cristo -compay-
Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría
ñaño, vete y busca unas gomas que estoy engomao,
bueno yo tengo unas gomas blancas ahi que las doy baratas, ahora si las quieres con banda negras te salen mas caras.
Oye Menino,
Tu ves este tipo blanco que esta allí?
asi blanco como tu lo ves, tiene el corazón negro
Buena gente!!!
Oye que pasa chico?
nada que acaba de comerse usted la línea negra
Muchacho, tengo una hambre blanca -man-!
Vamos a jugar un billar?
Pero y que jugamos,
bueno, vamos a jugar al 8 blanco con el mingo negro.
Cultura rusă mi-a făcut mult bine. Recent m-a apropiat de un coleg american care-i fascinat de filmul sovietic, învață de zor limba rusă (cu cartea) pentru a le putea privi în original și regretă că Mosfilmul și Ministerul rus al culturii nu fac prea multe ca să traducă pentru lumea mare filmele sovietice în limba rusă…
Prietenul cu pricina mai și lucrează pentru a-și câștiga o viață la unul dintre cinematografele din Fairfax, unul mai special pentru că se străduie să bage în programul curent măcar un film european sau străin.
Azi ne-am dus să privim ultimul film al lui Almodovar La piel que habito (The Skin I Live In) care a avut premiera americană zilele astea.
Citisem niște cronici din primăvara, pe când pelicula rula în cadrul Festivalului de la Cannes așa că aveam în minte niște jaloane ale filmului. Știam că Almodovar a adaptat cum i-a venit un roman horror al unui prozator francez. Mai știam că revine Antonio Banderas pe post de actor principal. Mai știam că filmul e bun.
Acum pot spune că e chiar excelent.
Întâi din cauza un minimalism al violenței explicite – pe toată durata filmului răsună doar 3-4 împușcături și are loc o scenă de semi-viol. Restul violenței, de care mustește filmul, e înscrisă invizibil în detalii neutre precum sala de operație, dialogurile dintre medic și pacientul său, pereții albi ai camerei în care Vera/Vicente își petrece zilele, în dexteritatea înfricoșătoare cu care medicul Dr. Robert Ledgard mutilează vieți și poartă războaie personale cu întreaga lume… Un horror sanitizat, lipsit de exhibiționismul obișnuit al cadavrelor și/sau părților de cadavre. Pe alocuri acest horror este chiar dulceag mai ales când se dizolvă în scene de dragoste și țâțe în prim plan.
Ar fi apoi de urmărit un fel de banalitate a răului care refuză să ia formele monstruoase obișnuite cu psihopați, tipi asociali și urcă pe corabia respectabilă a unei tragedii personale cu care ar empatiza fiecare – pierderea soției într-un accident rutier, și a fiicei într-o serie de catastrofe psihologice ce urmează acestui nefast accident rutier. În marea sa durere, Robert Ledgard (Antonio Banderas) consideră că lumea îi e datoare cu o fericire și deci ar avea justificarea morală să intervină la fel de aleatoriu în viața altor oameni…Ceea ce și face – transformă cu ajutorul chirurgiei un băiat într-o femeie ce reprezintă copia exactă a soției sale…
Ledgard are un motiv bun de a face rău.
Așa încât Marele Rău se acumulează în film din mici rîulețe și surse întîmplătoare – nu e vinovat Vicente că fiica doctorului Ledgard are probleme psihice și deci nu poate intra în relații normale cu semenii ei, nu-i nici Ledgard vinovat că soarta i-a răpit soția, apoi fiica…
Un film despre cât de accidental e uneori drumul dinspre bine spre rău…
