Oct 28 2011

un motiv bun de a face rau: Pedro Almodovar (La piel que habito, 2011)

Vitalie Sprînceană

 

 

Cultura rusă mi-a făcut mult bine. Recent m-a apropiat de un coleg american care-i fascinat de filmul sovietic, învață de zor limba rusă (cu cartea) pentru a le putea privi în original și regretă că Mosfilmul și Ministerul rus al culturii nu fac prea multe ca să traducă pentru lumea mare filmele sovietice în limba rusă…

Prietenul cu pricina mai și lucrează pentru a-și câștiga o viață la unul dintre cinematografele din Fairfax, unul mai special pentru că se străduie să bage în programul curent măcar un film european sau străin.

Azi ne-am dus să privim ultimul film al lui Almodovar La piel que habito (The Skin I Live In) care a avut premiera americană zilele astea.

Citisem niște cronici din primăvara, pe când pelicula rula în cadrul Festivalului de la Cannes așa că aveam în minte niște jaloane ale filmului. Știam că Almodovar a adaptat cum i-a venit un roman horror al unui prozator francez. Mai știam că revine Antonio Banderas pe post de actor principal. Mai știam că filmul e bun.

Acum pot spune că e chiar excelent.

Întâi din cauza un minimalism al violenței explicite – pe toată durata filmului răsună doar 3-4 împușcături și are loc o scenă de semi-viol. Restul violenței, de care mustește filmul, e înscrisă invizibil în detalii neutre precum sala de operație, dialogurile dintre medic și pacientul său, pereții albi ai camerei în care Vera/Vicente își petrece zilele, în dexteritatea înfricoșătoare cu care medicul Dr. Robert Ledgard mutilează vieți și poartă războaie personale cu întreaga lume… Un horror sanitizat, lipsit de exhibiționismul obișnuit al cadavrelor și/sau părților de cadavre. Pe alocuri acest horror este chiar dulceag mai ales când se dizolvă în scene de dragoste și țâțe în prim plan.

Ar fi apoi de urmărit un fel de banalitate a răului care refuză să ia formele monstruoase obișnuite cu psihopați, tipi asociali și urcă pe corabia respectabilă a unei tragedii personale cu care ar empatiza fiecare – pierderea soției într-un accident rutier, și a fiicei într-o serie de catastrofe psihologice ce urmează acestui nefast accident rutier. În marea sa durere, Robert Ledgard (Antonio Banderas) consideră că lumea îi e datoare cu o fericire și deci ar avea justificarea morală să intervină la fel de aleatoriu în viața altor oameni…Ceea ce și face – transformă cu ajutorul chirurgiei un băiat într-o femeie ce reprezintă copia exactă a soției sale…

Ledgard are un motiv bun de a face rău.

Așa încât Marele Rău se acumulează în film din mici rîulețe și surse întîmplătoare – nu e vinovat Vicente că fiica doctorului Ledgard are probleme psihice și deci nu poate intra în relații normale cu semenii ei, nu-i nici Ledgard vinovat că soarta i-a răpit soția, apoi fiica…

Un film despre cât de accidental e uneori drumul dinspre bine spre rău…

Recenzii:

Roger Ebert

Michael O’Sullivan (the Wasshington Post)

și altele adunate pe Rottentomatoes.com


Sep 29 2011

miniaturi dintr-o epoca

Vitalie Sprînceană

Cine va scrie istoria comunismului sovietic într-un viitor mai rece (stăm încă prea aproape de foc pentru a-l evalua), va trebui să țină cont și de uriașa pasiune ce a însoțit facerea acelei lumi, cel puțin la începuturi.

Cum ar fi bunăoară focul ce arde această istorie deloc personală (adică rarisimă) a lui Vladimir Dudințev, a cărui biografie de scriitor prigonit de Hrușciov, Brejnev, Andropov și KGB nu ar trebui să trezească suspiciuni în privința unor simpatii ascunse față de regim:

Pe vremea aia îmi petreceam nopțile cu viitoarea mea nevastă. Și iată că ea m-a întrebat odată, cu ochii spre un portret imens al lui Stalin ce părea să acopere cerul:

– Volodia, tu pe  cine îl iubești mai mult: pe mine ori pe tovarășul Stalin?

Credeți că i-am răspuns: “Pe tine, Natalia, pe tine, dragă, te iubesc cel mai mult din lume!” – unicul mod de a raspunde corect la o asemenea intrebare? Ba bine că nu.

Am spus:

– De ce compari lucruri atât de incomensurabile? Tu reprezinți ceva pentru mine și Stalin altceva. Se găsește loc în inima mea pentru ambii.

(Vladimir Dudintev, Intre doua romane/Между двумя романами), Neva: Sankt Peterburg, 2000)


Jun 4 2011

ce zic cartile despre carti: Umberto Eco – Jean Claude Carriere (1)

Vitalie Sprînceană

Umberto Eco (într-o conversație discuție cu Jean-Claude Carriere): Nu e mare lucru de spus în legătură cu acest subiect (cel care profețește că Internetul va ucide cartea). Internetul ne-a readus în era alfabetică. (…) Acum toată lumea e nevoită să citească…

De peste cinci sute de ani, variațiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcția, nici sintaxa. Cartea este ca lingura, cocanul, roata sau dalta. Odată inventate, nu pot fi ameliorate în mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingură mai bună decât o lingură…

Jean-Claude Carriere, în cadrul aceleiași discuții: Nu există nimic mai efemer decât suporturile durabile…V-am adus din biblioteca mea o cărticică tipărită în latină la sfârșitul secolului al XV-lea, la Paris…Încă o putem descifra destul de ușor (V.S. Oferă exemplul unor cuvinte ce au suferit modificări). Deci încă mai putem citi un text tipărit în urmă cu 5 veacuri. În schimb nu mai putem citi, nu mai putem privi o casetă analogică sau un CD vechi de doar câțiva ani. Sau dacă numai păstrăm și vechile aparate în pivniță…De altfel, cum am spus, nici nu e sigur că în viitor vom avea destulă energie electrică pentru toate aparatele noastre. (…) Fără electricitate totul e pierdut definitiv. În schimb vom putea citi cărți la lumina zilei, ori seara la lumânare, chiar și atunci când toată moștenirea audiovizuală va fi dispărut.

 

Fragmente din cartea Nu sperați că veți scăpa de cărți, Humanitas 2010.

 


Apr 11 2011

cartea care ma apara

Vitalie Sprînceană

Își zic The Book Bloc și participă activ la protestele contra majorării taxelor în universități, comodificării educației și culturii:

”Cărțile sunt intrumentele noastre  – învățăm și suntem învățați prin ele, creăm cu ele, facem cu ele dragoste, și uneori, trebuie să luptăm cu ele.”

 

În Marea Britanie (sursa)

În Italia (sursa)

În Olanda (sursa)

 


Apr 2 2011

ganduri in imagini

Vitalie Sprînceană

sursa: Marianne

sursa: Marianne

sursa: The New Yorker

sursa: The New Yorker

sursa: Polit.ru

sursa: Msnbc.com

sursa: The Washington Examiner

 


Feb 17 2011

Eminescu si kolhozurile

Vitalie Sprînceană

Fiind băiet site-uri cutreieram…La marxiști și comuniști, bunăoară, am dat de Mihai Eminescu…La naționaliști – tot Eminescu sta în capul mesei… Cei de stânga împrumută din Eminescu doar Împărat și Proletar; cei de dreapta – exclusiv propoziția cu punctum; creștinii – Dumnezeu și Om; ateii – eu nu cred nici în Iehova. Ce mai, Eminescu și eminescianismul sunt un fel de Marx și Marxismul, Hristos și Creștinismul al tranziției! Fiecare îl citează cum îl taie capul. Și poate fi aplicat la orice: genetică, tractoare, energie atomică, postmodernism.

p.s. Biletul nu este despre contradicțiile lui Eminescu care a fost așa, un om firesc, cu îndoieli și amăgiri. Ci despre ne-cititorii lui, care umblă cu rigla pe la moaștele poetului ca să-l adapteze la gândirea lor obtuză, inflexibilă și unilaterală.


Dec 22 2010

Declaratie a PEN Clubului din Republica Moldova despre condamnarea lui Ernest Vardanean

Vitalie Sprînceană

Declarație a PEN Clubului din Republica Moldova

Despre condamnarea jurnalistului Ernest Vardanean de către regimul separatist de la Tiraspol

PEN Clubul din Republica Moldova – filială a Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor (International PEN) cu sediul la Londra – protestează energic împotriva încarcerării şi condamnării jurnalistului Ernest Vardanean de către autorităţile separatiste din Transnistria. Sentinţa de condamnare la 15 ani de închisoare a lui Ernest Vardanean, pentru o aşa-zisă „înaltă trădare”, a fost pronunţată de un tribunal ilegal al unui regim anticonstituţional, în urma unui proces închis, tipic stalinist, prin încălcarea celor mai elementare drepturi ale inculpatului, inclusiv a dreptului la apărare.

Jurnalistul Ernest Vardanean a fost reținut la 7 aprilie 2010 de serviciile secrete ale regimului separatist de la Tiraspol, supus unui tratament inuman în detenţie şi forţat să semneze declaraţii false privind desfăşurarea unor activităţi de spionaj pe teritoriul regiunii separatiste în favoarea Republicii Moldova.

Cerem autorităților Republicii Moldova să întreprindă toate demersurile necesare pe plan intern și extern pentru a grăbi punerea în libertate a lui Ernest Vardanean. Soarta acestui jurnalist o poate avea orice cetăţean al Republicii Moldova pe care statul este incapabil să-l protejeze în faţa unor acţiuni de răpire şi încarcerare, instrumentate de regimul separatist din Transnistria.

Cerem comunităţii internaţionale, Uniunii Europene, Consiliului Europei, Statelor Unite ale Americii, OSCE şi altor actori politici influenţi pe plan global să exercite presiuni asupra regimului ilegal de la Tiraspol, pentru ca acesta să înceteze practicile criminale la adresa cetăţenilor moldoveni. Cerem Federaţiei Ruse să se alăture eforturilor internaţionale şi să determine autorităţile de la Tiraspol să-l elibereze imediat şi necondiţionat pe jurnalistul Ernest Vardanean.

PEN Clubul din Republica Moldova se solidarizează cu organizaţiile profesionale din mass-media şi cu ONG-urile care au protestat împotriva acestui abuz strigător la cer. Vom contribui la mediatizarea cazului lui Ernest Vardanean în presa internaţională şi prin reţeaua centrelor PEN din întreaga lume.

Chişinău, 21 decembrie 2010