În satul meu dintre dealuri
nu a mai fost ridicată o casă nouă
de vreo 10 ani.
Paragini au crescut din grădini și
lacăte permanente au apărut pe unele uși –
păzesc singurătățile să nu iasă pe uliță.
Copii fără viitor frământă glodul
spre școală, spre cireadă ori spre magazin,
adulți și bătrîni fără bani duc sape pe umăr
și saltă țărîna din câmpuri pentru a sădi
un bob-două de fasole cu nădejdea
că vara le va înmulți.
Patru lucruri au rămas stăpîne în sat:
Deznădejdea, Alcoolul, Dumnezeu și Moartea.
Deznădejdea – traiul la nesfîrșit al trecutului,
Alcoolul e pentru prezent,
Dumnezeu e speranța unui viitor
iar Moartea joacă de nevoie rolul realistului.