Oct 29 2018

Sărăcia ca alegere și sărăcia…ca viață obligatorie

Vitalie Sprînceană

Imi apar din cind in cind in fluxurile de stiri asemenea grafice care arata “modestia” unor miliardari (maninca la cantina cu muncitorii, calatoresc cu autobuzul etc).
De obicei ele sint insotite de comentarii in care miliardarii astia “modesti” sint comparati cu diversi bogatasi locali care isi etaleaza luxul.
Bun, de acord ca etalarea luxului nu e mare virtute (mai ales cind istoriile din spatele agonisirii bogatiei nu sint tocmai curate). Dar nici simularea saraciei si modestiei nu e tocmai virtute. Mai ales ca e doar excentricitate fara continut moral.
Adica, muncitorii Zara din mai multe tari sint exploatati, muncesc sub salariul minim, in conditii toxice (iar administratia Zara se preface ca problemele nu exista) si cineva imi zice ca e mare valoare morala ca seful Zara maninca la cantina cu muncitorii? La fel si cu seful Ikea. Si ceilalti.
Saracia asta afisata, pentru reviste glossy nu trebuie confundata cu saracia crunta generata de practicile Zara (si restul). Prima e o alegere pentru citiva excentrici iar a doua e o realitate in care milioane de oameni sint condamnati sa traiasca.


Oct 23 2018

Erdogan, Mohammed bin Salman, Jamal Khashoggi și dictatura prin comparație

Vitalie Sprînceană

Acel moment cînd, pe fundalul unui prinț autocrat din Arabia Saudită care își taie jurnaliștii, alt autocrat, Erdogan, care doar îi bagă pe jurnaliștii incomozi la dubă pe zeci de ani pe motive inventate apare…ca fiind paznicul adevărului.


Sep 7 2018

delegitimarea participarii.

Vitalie Sprînceană

Toate calificativele care sînt aruncate de spălățeii de la PD despre activiști și cetățeni care se implică (în monitorizarea guvernării urbane, în supravegherea bugetului public) – că ar fi bezdelnici, că nu ar avea ce face, că ar fi marginali buni (hipsteri cu capul în nori), că ar fi marginali răi (răpănoși și nespălați), că ar fi plătiți de nu știu cine – nu-s neapărat împotriva noastră, celor de la #occupyguguta.
Ele au un scop direct si concret – sa discrediteze insasi ideea de participare si implicare ca fiind neserioase si daunatoare (pentru ca participarea si protestul se fac dupa logica cetatenilor).
Si sa acrediteze ideea ca unica forma de participare corectă si legitima este cea de la alegeri…(pentru ca alegerile se fac dupa regulile oligarhiei).


May 16 2018

fățărniciile noastre cele de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

V. îmi povestește despre un fel de scandal ce a răscolit mica lume culturală din Moldova. O actriță de la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Mihaela Strâmbeanu, a moderat concertul de 9 mai a lui Igor Dodon. Și cică o bună parte din lumea ”bună” s-a inflamat și i-a reproșat actriței că ar strica imaginea Teatrului Național, că nu ar avea dreptul să apară la concerte ”incorecte”, că…
T., care ia parte la discuție, îmi zice că el a trecut la o vreme prin piață și a stat puțin la concert.
Spune: ”De ambele părți ale scenei stau cîteva instalații publicitare cu Coca Cola, Om și alți sponsori ai evenimentului. Curios că nimeni nu a anunțat că-i boicotează și nu va mai cumpăra în veci ape de la ei pentru că au apărut la concertul lui Dodon.”
Cam așa: corporația are dreptul să apară unde vrea (și de ea nu se ea nimeni), iar actorii trebuie să-și ceară voie de la Asociația Moraliștilor de pe facebook.
V. mai zice: ”Alături de scriitori, bloggerași cu veleități literare, și niște ziariști s-au înscris în lista celor fără de păcat și care au dreptul să arunce cu piatra. Eu m-aș fi așteptat de la ei să investigheze de unde-s banii pentru concert, cine a arvunit și cine a plătit muzicanții…”
S. răbufnește: ”Blin, cînd artiștii se înghesuie la concerte unioniste în piață atunci ca și cum e ghini și e ”de suflet”. Dacă e o altă opțiune ideologică apu atunci se începe ”Artiștii trebuie să fie în afara politicii. Fățarnici!”…
Cele mai tefere atitudini le-au avut directorul Teatrului Național, Petru Hadîrcă, și actorul/regizorul Mihai Fusu, care le-au amintit tuturor că ”actorii angajaţi în teatru nu trebuie să ceară permisiunea conducerii pentru a-şi organiza timpul petrecut în afara teatrului sau pentru a-şi investi talentul în alte proiecte, pentru care fiecare poartă o responsabilitate personală de ordin moral, intelectual, estetic, financiar., etc. Noi nu suntem nici anchetatori, nici procurori, nici duhovnici, nici responsabili cu ideologia de la partcom, ca să supraveghem ce zace în mintea fiecărui artist sau să cenzurăm deciziile personale ale fiecărui angajat.”
… De fiecare dată cînd ajung să cred că vina pentru situația în care sîntem aparține în totalitate oligarhatului/Rusiei/mentalității/istoriei/furtunilor stelare și că, în absența acestor factori am fi o țară prosperă și democratică, realitatea vine și îmi amintește, prin cazuri de genul celui povestit mai sus, că monogîndirea nu e doar la partidul oligarhului ci și în rîndurile celorlalte grupuri, printre oameni ce-și zic elite: scriitori, jurnaliști, critici literari etc care se străduie să nu rămînă în urma oligarhului în procesul de a arunca cu piatra în oamenii care gîndesc altfel…
Au venit vremuri interesante, și vor sta mult aici.
Oligarhii se duc și vin, fățărniciile noastre rămîn. (În primăvară am povestit despre cazul unui angajat al unui ziar ”democratic” care a fost dat afară pentru un like ce nu corespundea politicii editoriale a redacției).

Actualizare: Mihaela Strâmbeanu tocmai a apărut într-un spot de promovare a campaniei #FărăFrică a comunității LGBT din Moldova.
Cîți dintre criticii ei ar putea să aibă curajul să apară într-un clip care sprijină unul dintre grupurile cele mai demonizate din societatea moldovenească?


Jan 4 2018

Viața socială a …arborilor

Vitalie Sprînceană

”Dar oare de ce sînt copacii ființe sociale? De ce își împart ei nutrienții cu alți copaci iar uneori chiar cu arbori-concurenți? Rațiunea e aceeași ca pentru comunitățile umane: există avantaje semnificative în a munci împreună. Un arbore nu este o pădure. De unul singur un copac nu poate genera un climat local consistent și este la discreția vînturilor și ploilor. Împreună, însă, mai mulți copaci creează un ecosistem care moderează extremele de căldură și frig și generează umiditate. În cadrul acestui mediu protejat copacii pot ajunge la o vîrstă înaintată. Pentru a atinge însă acest lucru e nevoie ca ”comunitatea de arbori” să rămînă intactă cu orice preț. Dacă fiecare arbore ar fi lăsat se descurce de unul singur, majoritatea dintre ei nu ar trăi prea mult. Diverse leziuni ar crea găuri în scoață, lucru care ar permite furtunilor să-i doboare și să-i dezrădăcineze. Căldura verii ar ajunge la depozitele subterane de sevă ale copacilor și le-ar usca. Fiecare arbore ar avea de suferit.” (din Peter Wohlleben, ”The Hidden Life of Trees: What They Feel, How They Communicate – Discoveries from a Secret World”, 2017).


Jan 2 2018

Circuitul ideilor în societate

Vitalie Sprînceană

Zice Bookchin, unul dintre cei mai interesanți gînditori politici la stînga, că s-a născut din părinți care au trait în Basarabia la începutul sec.XX și că a fost influențat profund, prin părinții săi, de experiențele narodnicilor și anarhiștilor ruși…
Eu îl citesc (și ascult și privesc acum) și iau ceva inspirație…
Și e modul în care experiențele și experimentele politice locale de la începutul veacului se întorc înapoi în acest spatiu, via America și Spania…
Circuitul ideilor în societate…


Dec 15 2017

despre contracultura necesară a timpurilor noastre

Vitalie Sprînceană

“Așadar, cîștigarea de voci critice și acordarea unui statut epistemic evenimentelor transformative recente, în primul rînd, recunoașterea memoriei culturale extinse a popoarelor și grupurilor sociale oprimate ale modernității, în al doilea rind, și restabilirea unei  relații existențiale, la niveluri locale și trans-statale, între memoria culturală democratizată și memoria comunicațională mobilizatoare, în al treilea rînd, e munca de făcut ce constituie contracultura necesară a timpurilor noastre. Contracultura e produsă de generalizarea conștiintei sociale revoltate. Aceasta înseamnă că, în lumea contemporană, dacă e să fie parte a acestei contraculturi pluritopice, filosofia critică ar face bine să se implice în spații tranzitorii și să se exprime pozițional în lume, să învețe să asculte dincolo de filosofi și dincolo de munca de dialog și reflecție, să se dedice cu același nivel de atenție epistemică muncilor intelectuale de extindere a posibilităților materiale, de la traducere, editare și împărtășirea abilităților și resurselor, la medierea socială și organizarea de spații ospitaliere vocilor contraculturale. (p.26)” (Ovidiu Țichindeleanu, Contracultură. Rudimente de filosofie critică, Editura Idea, 2016).