Sep 9 2021

Pensiile s-au majorat. Acum e timpul să crească!

Vitalie Sprînceană

Chiar și majorată, pensia minimă rămîne oricum sub minimul de existență (2000 contra 2100 lei), adică pensionarii încă sînt sub pragul supraviețuirii, și tot sînt încă tehnic ”morți” de sărăcie.

Pensiile trebuie crescute încă foarte drastic așa încît, la o primă etapă să fie măcar cu 30-40 % peste minimul de existență iar la a doua etapă, ce trebuie să vină rapid, se fie măcar 30-40 % din salariul mediu pe economie.

E o temă deopotrivă de morală și de economie.

Una din discuțiile pe care am tot auzit-o în legătură cu această temă a fost despre ”de unde luăm banii?”, pentru că statul nu i-ar avea acum.

Nu știu dacă statul îi are sau nu, în sensul în care statul i-ar avea probabil dacă ar limita evaziunea fiscală, salariile la plic, schemele de transfer a banilor în paradisuri fiscale, subdeclararea bunurilor de lux etc.

Dar chiar și dacă am porni de la premiza că statul ar fi cumva pe 0 cu finanțele, tot ar exista soluții.

Statul ar putea, evident, emite obligații. Ori să se împrumute. 

Esența economică a pensiilor e că acestea reprezintă, pînă la o anumită limită, bani care intră rapid înapoi în economie. Adică, sînt cheltuiți imediat cum vin pe energie electrică, medicamente, alimente, haine, servicii și produse. Nu ai de ce să te temi că moș Ion și mătușa Ileana vor scoate banii în paradisuri fiscale (cum s-a întîmplat cu mega-creditul pe care guvernul l-a dat în 2014-2015 băncilor). 

Evident, așa cum îmi zicea cineva, dacă farmaciile ți-s înregistrate în paradisuri fiscale, ori companiile de energie electrică reprezintă căpușe/scheme de estorcare a banilor, banii din creșterea pensiilor vor ajunge și în paradisuri fiscale. 

Dar oricum, majoritatea lor rămîn în economia națională și vor alimenta creșterea economică locală. 

Nu poți să faci economie capitalistă prosperă și bogată cu oameni săraci.


Sep 8 2021

Despre presă, oligarhat și corporații…

Vitalie Sprînceană

Dezvăluirea de azi, despre înrudirea între o jurnalistă ”luptătoare cu oligarhia” și un oligarh e scandal și scandaloasă doar în măsura în care personajele implicate sînt extrem de cunoscute și influente. 

Paradoxul așa-zisului scandal e că deși acesta se referă la o situație aproape obișnuită ce se întâmplă în mod frecvent – cînd mass-media ”independentă” face alianțe cu corporații, afaceriști și bandiți dubioși – lumea a reacționat de parcă chestia asta s-ar fi întîmplat pentru prima oară. 

N-o să o fac pe justițiarul că nu mă interesează cîștigurile ”morale” imediate, dar tot nu mă pot abține să nu menționez că, de ani de zile am tot semnalat deriva ”așa-zisei” prese, atît cea angajată cît și cea care își zice independentă. 

Despre troli, oameni plătiți să scoată murdărie ori să murdărească și care își mai zic și presă nu prea e nimic de spus. Acolo lucrurile sînt clare – e vorba de mercenari și mercenare care sînt plătiți pentru ticăloșie. 

Mult mai gravă, și mai neobservată (dar constantă) a fost și rămîne a fi deriva așa-zisei prese ”de calitate”, care mai e cunoscută ca și ”independentă”, ”neafiliată” etc. 

N-o să reiau zecile de cazuri dar hai să menționăm totuși cîteva procese care s-au petrecut în presă, în fundal, în ultimii ani:
– instaurarea unor dictaturi personale ale proprietarilor în interiorul unor redacții, în detrimentul independenței editoriale și protecției jurnaliștilor (mai țineți minte cum 10 TV a concediat întreaga echipă pentru că l-a criticat pe Plahotniuc?). Jurnaliștii au fost puși la cheremul unor boieri care au ciopîrțit cum au vrut programe editoriale, au dat afară oameni etc. Evident, asta nu s-a întîmplat doar la Publika și 10 TV – știm cazuri cînd au fost dați afară oameni din presa ”independentă” și ”antioligarhică” pentru un laik pus nu unde trebu. Protecția muncii jurnalistului ca și muncă, constituirea unor sindicate  – ar fi ajutat, dar uniunea jurnaliștilor are alte treburi iar jurnaliștii înșiși urăsc sindicatele mai mult decît pe proprietari. 

– capitularea presei în fața oligarhilor și a partidelor de la putere. Povestea veche – unor jurnaliști tare le place să aibă acces la ulciorul cu miere, de aia se înscriu în armatele mediatice ale celor de la guvernare. Cînd se schimbă conducătorul, armata mediatică trece la noul conducător. 

– capitularea în fața banului mare al corporațiilor și a banilor murdari. Să amintesc cum brigăzi de jurnaliști moldoveni din presa ”de calitate” vizitau Turcia din banii unei mafii medicale pentru a spăla imaginea unui spital implicat într-o schemă de spălat bani prin ”caritate”? Asta e doar unul dintre cazurile cele mai cunoscute. Altfel, presa ”independentă” lustruiește zi de zi și foarte harnic imaginea corporațiilor. Zeci de portaluri distribuie știri despre cît de inovațional va fi noul magazin Kaufland (chiar dacă magazinul taie cîteva zeci de copaci), alte zeci de portaluri spală imaginea companiilor de construcție care demolează centrul istoric, spațiile verzi și construiesc aiurea. O fac ca și publicitate, o fac ca și ”advertoriale” (un fel de știri laudative), o fac ca și știri de interes public. O parte a mass-media ”independentă” merge atît de departe în colaboraționismul cu corporațiile încît ajung să înjure cetățenii care se opun acestora (doar cîțiva ani în urmă o companie ce dorește să schilodească parcul Valea Trandafirilor înjura, prin paginile unui portal, cetățenii care îndrăznesc să o critice și să aibă altă părere). Doar cîțiva ani în urmă Union Fenosa se războia, prin intermediul redacției ziarului Săptămîna, cu cei care se îndoiau de necesitatea creșterii tarifelor la energie…

De cele mai multe ori etica corporativă înlocuiește etica jurnalistică. 

Apu, trebuie cumva să hrănim familiile, zic unii lăutari din aceste instituții. Adevărat, trebuie, dar gîndiți-vă și la preț… 

Evident, și aici sînt soluții – colectare de fonduri, subsidii de stat pentru presă (la cîți bani aruncă statul pe obiecte inutile precum Arena Chișinău, puteam avea o presă diversă și critică sprijinită din bani publici, nu acest amplificator de isterie și filtru al reflecției critice).

Aceste mici înfrîngeri cotidiene ale ”independenței” presei au contribuit cel puțin la fel de mult la erodarea încrederii și credibilității presei precum ”scandalul” de azi. 

Ce s-a întîmplat azi nu face decît să facă vizibil acest proces care durează de zeci de ani. 

Refacerea (dacă se va întîmpla vreodată) presei ”independente” și ”curajoase” se va face nu doar prin regîndirea relației ei cu oligarhatul, dar și prin regîndirea relației acesteia cu ”piața”, cu corporațiile și banii murdari, cu societatea și cu interesul public în general. 

 


Feb 16 2021

Lumina tămăduitoare a publicității. Scurtă reflecție asupra unui cuvînt.

Vitalie Sprînceană

Dacă am alcătui dicționare ale cuvintelor folosite intens în diverse epoci, multe dintre ele nu s-ar regăsi decît într-o perioadă de timp și ar fi complet uitate în următoarea. (Cine își mai amintește acum de cuvîntul ”vahtă” care a dominat anii 60-70?) Altele s-ar regăsi în mai multe epoci cu sensul oarecum intact (birocrație, de exemplu). Un al treilea grup de cuvinte, pentru mine cel mai interesant, e compus din cuvintele care aparent s-au păstrat, au trecut dintr-o epocă în alta, dar care și-au alterat sensul, ajungînd uneori să însemne exact opusul a ce au însemnat în epoca precedentă. 

Un candidat (deocamdată unic) pentru acest al treilea grup este cuvîntul ”publicitate”. Cuvîntul, extrem de popular cu începere din anul 1985 (pentru motive pe care le voi explica mai jos), este încă definitoriu și pentru epoca noastră. Chiar dacă cu un sens diferit. 

La începuturi, în 1985, publicitatea (alături de restructurare) reprezentau efortul energic de reformare a sistemului socialist demarat după venirea lui Mihail Gorbaciov în funcția de secretar general al PCUS. (Ele reprezintă traducerile locale ale ”гласность” și  ”перестройка”. Faptul că gîndim și scriem despre acea epocă folosind cuvintele rusești sau forma lor englezizată ar trebui să ne dea de gîndit: e un semn aproape sigur că nu facem altceva decît să gîndim epoca aia cu idei, cuvinte și gînduri de împrumut!) 

În sensul reformelor pornite de Gorbaciov, publicitatea era cuvîntul-slogan ce aduna mai multe sensuri: mai multă democrație internă în cadrul partidului, mai multă critică și autocritică, mai multă libertate în exprimare, mai ales în cadrul întreprinderilor și partidului, unde stilul vertical de conducere instaurase un spirit de subordonare și comoditate. Către 1990 publicitatea ajunge să însemne și ridicarea cenzurii asupra discuțiilor incomode despre partid, relațiile dintre republici în cadrul Uniunii Sovietice, diversele aspecte incomode ale istoriei statului sovietic – stalinismul, brejnevismul etc…În acel sens publicitatea însemna transparență, ridicarea vălului de cenzură și minciună ce acoperea trecutul și prezentul țării, puterea opiniei publice care ia act de promisiuni, crime sau angajamente și veghează îndeplinirea lor. Publicitatea era descoperire și revelare. 

Facem un pas rapid în epoca ce se începe, simbolic, după 1990 și publicitatea e din nou un cuvînt cheie. Legiunile de ”specialiști” în publicitate, creați la diverse facultăți sau auto-didacți, explozia de billboard-uri, spoturi, reclame – toate astea sînt semnul unei greutăți a cuvîntului publicitate și a relevanței acestuia în noul context. 

Publicitatea a devenit atît de importantă încît a ajuns să fie parte din toate procesele – publicitate economică, publicitate electorală, publicitate a modului de viață…

Sensul cuvntului s-a schimbat și el. Ca reclamă publicitatea nu mai este descoperire ci din contra, e acoperire, nu mai este transparență ci exact opusul ei – mistificare, nu mai e promisiunea revelării unui adevăr, ci o minciună construită ca minciună cu funcția de a ne amăgi pentru a cumpăra. 

Publicitatea de după 1990 este exact publicitatea – minciuna, disimularea unor realități neplăcute sub imagini atractive – contra cărora se băteau publicitarii din anii 80…

Un titlu precum cel din imagine – Lumina tămăduitoare a publicității (Moldova Socialistă, 1986) nu ar avea mult sens pentru un angajat al departamentului PR și comunicare din epoca noastră. La fel de mult, ideea unei campanii de publicitate sau a unui buget pentru publicitate sau a unor responsabili de publicitate nu ar avea vreun sens pentru activiștii de partid din anii 80… 

Chiar dacă, de multe ori sînt aceeași oameni, vorbesc aceeași limbă și folosesc același cuvînt!


May 14 2020

Schimbare de guvern pe timp de pandemie

Vitalie Sprînceană

Doar pe mine mă deranjează că, cea mai ”importantă” discuție în acest moment de pandemie este…iminenta schimbare a guvernului? Că în loc de măști gratuite, accesibile pentru toată lumea (o mască de unică folosință e de la 8 lei în sus) deputații, miniștii, opoziția, președintele se pregătesc de o criză politică…pentru a se poziționa mai bine pentru alegerile prezidențiale?

Sînt aproape 200 morți de Covid-19 în Moldova (statistica oficială) și probabil vor mai fi cîteva zeci cel puțin (dacă nu și mai mult). Sînt cel puțin 100 cazuri în medie pe zi de ceva vreme și apar zilnic focare noi. Bolnavii sînt băgați în spitale fără apă caldă, își fac nevoile ca în pușcărie – în căldare, personalul medical e neprotejat încă…

Nu vedem asta în discuțiile politice, nu în conferințe și emisiuni. Unica tema e ”reformatarea” guvernării și eventualele scenarii ce duc acolo…Deja unii ”deiateli” caută voturile necesare prin parlament.

Aud cifre de ordinul a sute de mii. Adică, se găsesc sute de mii de euro pentru a cumpăra deputați la kilogram și nu se găsesc bani pentru a pune pe roate cantine mobile pentru a acoperi explozia numărului de săraci, ori spitale mobile pentru a acoperi și alte necesități medicale decît Covid-19?

(Las la o parte că ”demiterea” guvernului e pe cale să se facă cu personaje ce merită duba alde Candu, Șor și deputații săi, Serioja Sîrbu și alții – ca și cum un vot tîmpit pentru a da jos un incompetent – pe Chicu și a urca un altul/o alta le-ar spăla toate păcatele.)

Nu am nici o simpatie pentru Chicu și cred că gestionează foarte prost, criminal de prost, această pandemie (e sabotat de președinte, e adevărat, dar nici inițiativele lui propriu nu dau dovadă de prea multă imaginație).

Dar nu cred deloc că așa-zisa opoziție, de la Andrei Inoconastase, la tamadaua Usatîi, la Sauroni din Miami și Tel Aviv, hipsterii de la PAS ar gestiona mai bine situația.

Pentru că, și vreau să fiu contrazis, nu am văzut de la așa-zisa opoziție nici un fel de plan de alternativă de depășit această criză. Nu mă refer la o politică de sector (micul business) ci la un scenariu comprehensiv alternativ. unul în care să încapă și micul business, și educația, și sănătatea (nu doar spor pentru medici dar și investiții de urgență în noi spitale), protecția socială, agricultura etc.

Opoziția politică s-a transformat în opoziție de facebook, preferînd să comenteze sub inițiativele, gafele (multe) și prostiile (și mai multe) ale guvernării, în loc să vină cu un proiect de țară propriu. Două cele mai intense momente de activism ale opozitiei nu sint deloc legate de pandemie. Unul e despre creditul rusesc (bine ca l-ați pîrît la CC, sper să o faceți și cu toate celelalte credite). Celălalt e despre ajutorul românesc – prilej de fluturat tricolorul și de făcut matineu patriotic la Telecentu. De la asta în spitale nu e nici mai curat, nici mai sigur. Și ”Cîntă cucul bată-l vina” nu alungă coronavirusul.

Răspunsul opoziției la anularea școlarizării și înlocuirea ei cu caricatura învățăturii on-line. Tăcere (eventual, noi am fi putut găsi soluții. Care-s ele?)
Politici sociale pentru noii săraci? (Venitul universal de bază, îndemnizație universală de șomaj pentru toată lumea).

Politici de subvenționare a agriculturii acum că o parte din roadă a fost compromisă?

Politici de asigurare, în cel mai scurt timp, a suveranității alimentare a țării ca să nu depindem de pătrunjelul din Ucraina, roșiile din Turcia și făina din Ucraina/România?

Absente…

Eu nici măcar nu am înțeles care e planul lor pentru pandemie în afară de acest claustrofobic ”Stai acasă!”.

Acum, toată adunătura asta politică care întîi a organizat cu Dodon și Chicu alegeri în plină pandemie (salut, Hîncești) apoi i-au dat lui Chicu mînă liberă și stare de urgență (pentru că…oricum nu știau ce e de făcut în situația asta) vrea…schimbare de guvern.

Bun, îl schimbați ca să puneți în loc ce?
Pe mine nu mă aranjează deloc să schimbăm un grup de balaboli cu alții. Asta nu se numește schimbare. Asta e stabilitate.


May 3 2020

Antenele 5G și conspirațiile.

Vitalie Sprînceană

Acum că unii cetățeni atacă antenele 5 G iar alții pornesc petiții pentru stoparea implementării tehnologiei 5 G iar un al treilea grup de netoți leagă antenele 5 G de coronavirus și alte molime și boli (sterilitate, moartea păsărilor etc) e ușor să rîdem de ei și să zicem că..îs niște înapoiați ce cred unor prostii.
Mai greu e să acceptăm că isteriile și conspiraționismul ”maselor” e o reflecție simplificată și o reacție populară la o direcție de propagandă foarte sofisticată. Conspirațiile unor Vărăniță, Mihalkov și alți ”besogoni” reprezintă oglinda simplistă a unor discursuri ”experte”, în care au încăput șefi de stat, ambasadori, experți, ingineri etc.
Chiar dacă cei care distribuie petițiile și conspirațiile sînt majoritatea fără diplome, cei care au pornit isteria ce a stat la baza conspirațiilor sînt inși cu diplome, inclusiv de la Ivy League. Trei pași și cîțiva ani în urmă SUA și China intră într-un război comercial, tehnologic și politic pentru controlul asupra tehnologiei 5 G.
Chinezii au avantajul tehnologic – Huawei e la ani lumină în fața tuturor pe această chestiune.
Americanii au avantajul ”moral” și ”politic” – ei, ca ”gardieni” ai libertății nu pot permite ca ”comuniștii” chinezi să le-o ia înainte…
(Cam cu multe chestii – lucrurile-s bune dacă sînt sub controlul Impreiului Binelui și sînt foarte rele dacă aparțin altora).
Cum Huawei tot cîștigă teren tehnologic iar americanii nu sînt obișnuiți să piardă, apar tot felul de experți (inventați și ”reali”) care povestesc cît de periculoasă e tehnologia 5 G dacă e implementată de chinezi. Ba că e cu potențial de supraveghere și control (care e ok dacă e făcut de NSA dar e nedemocratică dacă o face comitetul central al partidului comunist chinez), că are alte defecte tehnologice și e chiar dăunătoare pentru mediu.
Experții (cu diplome) scriu studii, articole, note de politici etc…Alde Trump și alții povestesc generos despre amenințarea Huawei (administrația Trump suspectează Huawei că ar fi ajutată de guvernul chinez dar nu suflă o vorbă de ce companii private americane precum Google ajung să blocheze telefoanele Huawei în toiul acestui război)….
Așa ajunge mass-media globală să preia necritic istoria despre pericolul ”tehnologiei chineze”…
Ca să scurtăm istoria: vine pandemia de Covid-19…și isteriei despre dauna tehnologiei 5 G chinezești i se adaugă și o istorie complementară, cu virusul…Dacă era plauzibil, în povestea expertă, ca tehnologiile 5 G să fie dăunătoare pentru oameni și mediu, de ce nu ar fi la fel ”de plauzibil” ca ele să transmită și coronaviruși și comunicații cu extratereștrii.
Deci, înainte să ne rîdem de ”proștii” care cred în minciuni și aiureli despre tehnologie și despre antenele 5 G, hai să vedem de unde cresc picioarele acestor minciuni și aiureli. Și să cerem de acolo onestitate, discernămînt și bun simț.


Apr 30 2020

Măștile pandemiei

Vitalie Sprînceană

Din 4 mai măștile de protecție devin obligatorii în transportul public din Chișinău… Decizie rezonabilă. (Ele trebuiau să fie obligatorii în transportul public probabil din februarie, cel puțin).

În legătură cu epopeea măștilor de protecție, îmi vine în minte o observație tare bună a lui Serge Halimi, de la Le Monde Diplomatique:

Inițial măștile nu serveau la nimic (pentru că nu se găseau și autoritățile deloc nu doreau ca cetățenii să se întrebe de ce nu-s măști). Acum, pentru că se găsesc deja (iar, nu ne întrebăm cum au apărut ca prin minune la suprapreț), măștile sînt indispensabile și utile.

Ar trebui de scris o istorie a aceste pandemii pornind de la măști. E mai multă economie și politică în bucățile alea de tifon decît în multe manuale de teorie politică și economie.


Apr 26 2020

Carantina și imaginarul politic

Vitalie Sprînceană

Proteste, ritualuri religioase, muncă, socializare… situația de carantină a făcut vizibilă dependența majorității practicilor noastre politice, culturale și religioase de proximitate și interacțiune fizică, față în față…

Cu ocazia asta putem vedea cît de mult depinde imaginarul nostru politic de acțiuni fizice în spații fizice… Pichete, proteste, adunări, blocări, ritualuri, acțiune non-violentă – toate presupun oameni care fac lucruri cu alți oameni în spații fizice – discută, ocupă spații, blochează, pichetează etc.  

Retorica tehnocrată a schimbărilor radicale produse de internet trebuie amendată – internetul, rețelele sociale, noile media – toate nu sînt decît apendice și instrumente auxiliare ce servesc mobilizarea politică în spații fizice…

Adică, oricît de stridentă și gălăgioasă ar fi discuția despre instrumentele de mobilizare și organizare on-line, de cele mai multe ori acestea nu sînt decît…instrumente care să ne ajute să ne adunăm și să facem chestii în spațiul fizic… (Internetul politic nu are încă un imaginar pozitiv al său, doar o parte întunecată, aia de supraveghere…)

Încă nu am văzut pe perioada acestei stări de carantină modele de acțiune on-line (petițiile tot nu-s utile decît prin faptul că fac referință la posibilitatea unor scrisori și adresări pe hîrtie) ce ar reuși deopotrivă să captureze imaginația, să fie ”periculoase” pentru putere și să mobilizeze mulți oameni pentru schimbare. 

Carantina ne face să chestionăm noțiuni de bază ale vocabularului și imaginarului nostru politic…Ce înseamnă ”comunitate” dacă oamenii nu se pot aduna în spații fizice și stau izolați în fața propriilor dispozitive? Ce mai înseamnă ”adunare” fără ca oamenii să aibă posibilitatea de a se aduna? Ce mai înseamnă ”democrație” dacă instituțiile statului lucrează on-line (de exemplu în Moldova dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale intră în vigoare…de la momentul publicării lor nu în Monitorul Oficial ci pe pagina de internet a guvernului)? Ce mai înseamnă ”protest” și dreptul la întruniri dacă ni se interzice să ieșim din casă? Ce mai înseamnă ”secretul corespondenței” dacă poșta și-a suspendat activitatea?  Ce mai înseamnă participare?
Constatăm că ele depind în mod crucial de interacțiuni fizice, de proximitate, de comunicarea față în față…

Carantina, după cum zic epidemiologii, s-ar putea să fie o prezență de lungă durată (putem aștepta la sigur un nou val de coronavirus în toamnă)… 

Asta înseamnă că și restricțiile actuale se pot păstra un termen indefinit…

Ar trebui să reactualizăm și să renovăm imaginarul și repertoriul nostru politic.