Jun 29 2022

Reformele în educație – scurt comentariu despre ipocrizia criticii politice…

Vitalie Sprînceană

Există în Moldova un fel de lege ironică în privința politicilor publice potrivit căreia nu prea contează ce se face ci, mai ales, contează cine o face…
Dacă o fac ”prietenii” atunci e bine și minunat și excelent, iar dacă același lucru îl fac ”rivalii” atunci e jale și amar și lucrul nu e de aur dar de c..cat…
(Ar trebui să mai adăugăm un element de context al acestei situații: alți neni, în alte părți decid asupra lucrurilor care se vor face în Moldova, iar aborigenilor nu le rămîne decît să ”implementeze” și libertatea îndoielnică de a lua una din cele două poziții posibile: de a face sau de a critica pe cei care o fac. Alte libertăți precum cea de a nu face pentru că contravine interesului public sau pentru că e impopulară printre cetățeni, nu există.)
Să luăm un exemplu oarecum celebru: optimizarea școlilor…
Setul de politici ce prevedea reducerea numărului de școli și comasarea altor școli pentru a reduce din cheltuielile publice considerate a fi ineficiente, a fost agreat de către Guvernul Moldovei și Banca Mondială prin anii 2006-2007. Programul urma să fie implementat pînă în 2015.
Guvernarea comunistă a pornit implementarea măsurilor agreate cu Banca Mondială din 2007-2008… Pentru ”opoziție” (pe vremea aia opoziția era ”pro-europeană” iar guvernarea ”pro-rusă”) și presa ce o simpatiza asta nu putea decît să fie o măsură proastă ce trebuia neapărat criticată în cei mai duri termeni.
De unde și oceanul de cerneală despre cum optimizarea transformă satele în colonii (eu sînt de acord!) în loc să le modernizeze, despre cum banii economisiți pe educație nu se văd nici în calitatea sporită a educației după reformă, nici nicăieri în altă parte, despre cum organizațiile internaționale care le împing nu trebuie ascultate deoarece, ca să citez o jurnalistă de la Ziarul de Gardă din îndepărtatul an 2008: ”ce știu organizațiile internaționale despre neliniștea copiilor de la Leordoaia”?
Și presa ”anti-comunistă” huiduie ministra educației de atunci, Larisa Șavga, că nu ar avea studii în domeniul educației, că ar ști doar merceologie și deci nu s-ar pricepe deloc la domeniul care îl gestionează…
3 ani mai tîrziu fosta opoziție e acum la Putere și …. ce credeți, continuă să implementeze, cu același zel și același avînt aceleași politici de optimizare a școlilor.
Doar că, de data asta, întrucît o fac ”ai noștri”, optimizarea școlilor e un lucru bun și necesar sau, conform aceluiași ziar, un lucru just, ”cauzat de depopulare şi scăderea numărului de copii”.
Nu mai contează, evident, că reforma e promovată de o ministră a educației care tot nu are studii în domeniul educației și e doar economistă.
Ceea ce pentru Șavga era un handicap – merceologia, pentru Maia Sandu e un avantaj – ea e manager eficient.
Evident, cei care vorbesc altceva, zice cu aplomb același ziar, nu fac decît să răspîndească falsuri…
Partea comică e că, fosta guvernare comunistă care s-a topit între timp și s-a scurs spre Partidul Socialiștilor a preluat, exact în același mod, fostele argumente ale opoziției.
Aplaudacii și criticii de serviciu s-au schimbat cu locuri dar au continuat să implementeze cu zel și sfințenie programul agreat cu Banca Mondială…
Să luăm un alt exemplu: comasarea universităților. E o discuție cu barbă în societatea moldovenească dacă și ce format de organizare a învățămîntului universitar ar fi cel mai potrivit pentru o țară ca a noastră, cum acesta poate fi adaptat din perspectiva dilemei eterne – adaptare la cerințele imediate ale pieței vs cercetarea teoretică fundamentală…În această discuție complexă guvernările moldovene au o singură soluție – comasarea universităților.
Care nu rezolvă nimic, evident, și e cel mult o simulare de aflare în treabă dar…pentru PR e mai bine decît nimic.
Aici opoziția și guvernarea (și presa ce le deservește) sînt la fel de flexibile (un cuvînt frumos pentru a desemna fățărnicia).
Anul 2008, guvernarea comunistă (comunistă doar cu numele, evident) inițiază un plan de comasare a unor institute și universități. Victor Stepaniuc e fața ”publică” a reformei (pe vremea aia era considerat ideolog al partidului și ocupa funcția de viceprim-ministru). Una dintre măsurile propuse era de a comasa Institutul de Filologie și Institutul Patrimoniului Cultural.
Opoziția ”pro-europeană” evident, nu putea fi de acord cu asta. Și apar articole despre planul ”diabolic” al lui Stepaniuc, despre accentele anti-românești ale acestei măsuri…
Anul 2022, ministerul Educației vine cu un plan similar de comasare a universităților…Acesta este ambalat, ca și data trecută într-un plan de modernizare a universităților, consolidare a cercetării științifice și alocare a unor mijloace financiare suplimentare… Adică aceeași justificare – comasăm ca să economisim bani – care e vîndută cu titlul de modernizare.
Evident, tăcere în sînul presei ”pro-guvern” și a societății civile care o deservește. Zarvă este doar în cealaltă tabără, din motive de înțeles: ei ar fi fost nevoiți să facă același lucru (pentru că alte soluții nu există în imaginație) dar…se bucură că o fac alții pe care îi pot critica…


Jan 31 2014

Cînd egalitatea este inegală

Vitalie Sprînceană

Ministerul Educației a propus spre dezbatere publică o serie de modificări la procesul de admitere pentru anul 2014 în universitățile din Republica Moldova.

Unele practici introduse în anii precedenți cum este cea potrivit căreia ”candidaţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţămînt superior, dar în final, cu posibilitatea de a fi înmatriculaţi la o singură specialitate în cadrul unei singure instituţii de învăţămînt” au fost păstrate.

Noutatea principală, desigur, ține de intenția de anulare a divizării locurile propuse pentru înmatriculare pe cote de candidați în funcție de locul de trai rural/urban (1.III). Adică practica anilor precedenți de a diviza absolvenții liceelor în 2 mari categorii: candidaţi din localităţile rurale, centrele raionale şi orăşelele mici (cărora le reveneau 65 % din locurile disponibile) și candidați din municipiile Bălți și Chișinău (35 %), această practică a fost abolită. (De fapt, absolvenții au fost împărțiți pînă în acest an în trei categorii: rural, urban și cotele pentru diverse categorii de privilegiați).

Care este motivația acestei măsuri?

Documentul zice următoarele:
”Modul de organizare a desfăşurării sesiunii de BAC – 2013 ne permite să avem un tablou obiectiv al rezultatelor evaluării finalităţilor acestui nivel de studii. Acest mod de organizare pune în condiţii egale de evaluare toţi absolvenţii programului liceal şi evident dispare necesitatea de divizare a locurilor de înmatriculare la studii superioare pe cota rural/urban.

E o formulare bizară, de vreme ce, la modul formal, toate sesiunile de bacalaureat precedente au fost organizate conform unor standarde unice la nivel național. Absolvenții de la sate nu au susținut alte examene decît absolvenții din cele două municipii: aceleași subiecte, aceleași obiecte, același grad de dificultate! Deci și pînă acum BAC-ul punea în condiții egale de evaluare pe toți absolvenții.

Mai mult, repartizarea locurilor în baza criteriului locului de trai a fost și ea prezentă în anii precedenți fără a afecta ”condițiile egale de evaluare”!

În fapt ministerul se contrazice în privința egalității: același document prevede totuși o cotă de 15 % din locuri pentru unele categorii defavorizate: romi, copii din familii numeroase, copii orfani, copii cu grad de dizabilitate, copiii romilor, copiii din regiunile de est, copiii ai căror părinți au participat la luptele din Transnistria, la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, și alte cîteva grupuri (compartimentul 1.IV).

Înțeleg și susțin logica acestei discriminări pozitive – susținem copii care, din varii motive, sunt mai vulnerabili, ai căror părinți au făcut servicii mari țării sau învață în condiții mai dificile. E un lucru bun, firesc și absolut necesar.

Ar fi loc pentru o discuție despre oportunitatea includerii copiilor cetățenilor moldoveni care au luptat în Afganistan sau mai recent, participanți la operaţiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak, dar pot trece și peste asta.

Pentru că discuția nu este despre acești oameni, ci despre bîlbîiala ministerului. Adică, pe de o parte, spui că pui pe toți copiii în condiții de egalitate, pe de altă parte păstrezi totuși anumite facilități (justificate) pentru unele categorii, dar le elimini (nejustificat) pentru alte categorii!

De ce totuși au fost eliminate cotele pentru absolvenții din mediul rural? 

A dispărut, peste an, diferența între școlile din țară în privința asigurării cu cadre didactice?

Ba bine că nu – la 1 septembrie, ministerul anunța peste 700 locuri vacante, majoritatea absolută în localitățile rurale, în special în şcolile din raioanele Cimişlia, Hânceşti, Cantemir şi UTA Găgăuzia.

Dintre cei care au rămas, aproape 30 la sută sunt de vârstă pensionară şi pre-pensionară.

Peste 20 la sută dintre profesorii din Moldova predau cel puţin două discipline şcolare suplimentare, care nu corespund specializării lor, în special în școlile din sate.

 Celelalte cifre – asigurarea bibliotecilor școlare cu carte recentă, asigurarea laboratoarelor școlare cu materialele necesare, pregătirea continuă a profesorilor, accesul cadrelor didactice la literatura din domeniu – sunt iar în defavoarea școlilor din mediul rural și orașele mici. Am putea adăuga aici și statisticile indirecte – nivelul de salarizare, infrastructura socială și culturală, accesul la bunuri, asigurarea locuințelor cu comodități.

Deci, în numele ”egalității”, ministerul educației pune în condiții egale absolvenți venind din  licee în care un profesor predă o disciplină pe care n-o prea cunoaște cu absolvenții din liceele din Chișinău și Bălți în care se oferă cel puțin minimul de calitate în educație!

E acel moment cînd egalitatea devine inegală.

Soluții.

Fără îndoială că diferențele de calitate educațională între liceele din mediul rural și urban ar trebui micșorate. Nu nivelate și nici omogenizate

Pentru că nu e vorba de asigurarea unei egalități generale între licee – toate școlile să fie la același nivel, ci despre asigurarea faptului că toate școlile din Moldova, atît din mediul rural cît și din cel urban, oferă un nivel minim de calitate în educație, un nivel care garantează absolventului că are toate șansele să ia BAC-ul pe orice notă.

Faptul că Ministerul a decretat condiții egale nu înseamnă neapărat că aceste condiții egale au apărut din senin. Că peste noapte bibliotecile liceelor din sate și orașele mici s-au căpătuit cu fonduri noi de carte, cu specialiști buni, cu infrastructură potrivită.

Problema nu e de a pune un capac creșterii nivelului educațional (stratificările sunt inevitabile și e clar și normal să avem și licee de elită), ci de a crea un minim standard sub care educația să nu cadă.

Într-un viitor, cînd eforturile ministerului vor garanta că acest minim standard de calitate în educație este asigurat în toate școlile din țară, diviziunea rural/urban poate fi anulată.

Tocmai din acest motiv ar trebui instaurată o perioadă de tranziție. 5-6 ani ar fi suficienți. În 2-3 ani s-ar termina procesul de optimizare al școlilor și s-ar face simțit efectul pozitiv comasărilor. În alți 2-3 ani copii care merg în cele 3 clase liceale pot să beneficieze de aceste îmbunătățiri și să fie competitivi la nivel național.

Problema cu politicile Ministerului Educației e că ele n-au răbdare. Că vor să instituie realități peste noapte. Că vor să recupereze în 2 ani ceea ce trebuia făcut în 10.

E sigur și o mare vină a guvernărilor precedente. Dar jocurile politice și amînările din trecut nu scuză în nici un fel jocul cu viitorul copiilor.

În loc de concluzie.

Mai e un aspect al problemei. Cel etic.

Cîţi din membrii guvernului (dar şi ai parlamentului şi toate elitele în genere) ar mai fi azi în fotoliile lor dacă nu ar fi beneficiat la vremea lor de cotele de admitere pentru absolvenţi din zonele rurale? Şi ce şanse de reuşită ar fi avut oare fără aceste cote?

Adică, ajungem sus folosind avantajele discriminării pozitive, pe urmă dăm cu piciorul în scara pe care ne-am urcat și ne apucăm să vorbim lumii întregi despre virtuțile tratamentului egal!

(text publicat pe platzforma.md)