Dacă tot se bagă Ion Sturza în discuția publică, hai să-l băgăm în seamă.
Un aspect care tot trebuie discutat, pe care fostul prim-ministru l-a menționat cu aplomb ține de rescrierea istoriei tranziției și mai ales a anilor cei mai grei ai ei – 1996-2000 (pentru cifrele din restul perioade, bune sau rele, Sturza nu are nici un merit sau responsabilitate).
Ca să citez direct:
”De ce mă leg de „băieței” și „fetițe”? Păi, cei care au astăzi până în 40 de ani au prins o perioadă lungă de prosperitate, când totul creștea – bunăstarea, salariile, circulația liberă.”
Sturza evident are tot interesul să rescrie istoria pentru că el e unul din oamenii centrali acolo și e clar că ar vrea să iasă cumva din situația în care cuvinte precum ”sărăcie”, ”tranziție” și ”Sturza” sînt sinonime…
Evident, nici cifrele, nici memoria colectiva și cea personală nu susțin o lectură a epocii pe care o vrea fostul prim-ministru Sturza.
Pe partea dinspre numere, realitatea dură e că, în 2022 PIB constituie abia 77 % din valoarea PIB în 1989. PIB per capita în 2022 e aproape de nivelul anului 1989. Pe de altă parte, în anii 1998-1999 cînd Ion Sturza era ministru al economiei și prim-ministru, se înregistrează cele mai joase valori ale produsului intern per capita – în 1999, de exemplu, valoarea PIB per capita este de doar 34 % din cea a anului 1989…
Pe partea dinspre experiențele personale momente precum deconectarea regulată a electricității, întîrzierea plății salariilor sau plata lor în natură (are Gheorghe Urschi un faimos monolog despre un muncitor la fabrica de sicrie care și-a primis salariul în … sicrie), subfinanțarea sectorului public (lecțiile le făceam în săli de clasă în care fuseseră construite sobe și ne încălzeam cu lemne, uneori în fum), explozia criminalității – sînt moșteniri ale epocii ”Sturza” (și Ciubuc, și Braghiș).
Unicul succes al guvernului a fost…imaginea sa externă (Sturza a reușit să instaureze un trend în care, pentru guvernare, mai mult contează imaginea exterioară și părerea ”partenerilor externi” decît opiniile cetățenilor (un alt prim-ministru, la fel de tehnocrat, Pavel Filip, a spus-o pe șleau: contează pentru mine mai mult opinia Băncii Mondiale decît cea a cetățenilor).
Creșterea ulterioară a indicatorilor economici din epoca post-Sturza nu se datorează vreunui geniu economic al lui Vasile Tarlev, prim-ministrul instaurat de comuniștii care au cîștigat alegerile după votul de protest din 2001. Ci faptului că moldovenii au început să fugă din țară în căutarea unui trai mai bun în Rusia, UE, Israel, SUA și au început să trimită remitențe…
Fuga în containere (are Constantin Cheianu o piesă despre asta), traversarea ilegală a granițelor UE prin munți, rîuri, pe mare, în curii, în caroserii, pe ascuns, cu plăți exagerate pentru cărăuși, sutele sau poate chiar miile de cadavre de moldoveni de la granițele Greciei, Italiei, Slovaciei, Poloniei – asta e ”circulația liberă” pe care au prins-o moldovenii vreme de douăzeci și ceva de ani de tranziție…
Sturza are dreptate despre creșterea bunăstării în perioada tranziției. Doar că trebuie să adauge că asta s-a întîmplat pentru o gașcă restrînsă alde el, din care ulterior au ieșit figuri precum Filat, Plahotniuc și alți inși de tristă faimă.