Feb 1 2018

Viitorul luminos…al fiecăruia din noi

Vitalie Sprînceană


Prima pagină a Ziarului de Gardă, ediția din 1 februarie 2018.


Oct 6 2013

Lupii ca politica sociala

Vitalie Sprînceană

Au re-apărut, în unele zone ale Republicii Moldova, lupii – animalele alea mitice ce supraviețuiseră pe teritoriul țării doar în povești și amintiri ale bunicilor. Acum iar fac parte din cotidian. Inclusiv în zona din jurul satului meu natal, Coropceni, raionul Telenești. Adică Leușeni, Văsieni, Suhuluceni și Ghermănești.
În noaptea dinspre joi spre vineri lupii au încolțit un vițel al unei familii sărmane, ce-l creștea pentru a-l vinde (una din cele mai răspândite forme de supraviețuire și de dobândire a lichidităților în satele Moldovei). 180 kg de carne și oase vii (alte două zile înainte de joi, au venit câțiva negustori să-l cumpere, cu ocazia asta l-au și cântărit, dar familia a spus că nu-l vinde încă – e prea mic și ar trebui să mai crească puțin)…
Bietul animal a fost sfâșiat pe toloaca de lângă sat: alături erau și alți viței dar aceștia au rupt pripoanele și au fugit în sat. Ăsta nu a reușit să se smulgă din lanț – stăpânul său îl legase gospodărește. (Ironia lucrurilor făcute bine care au deznodământ tragic).
Dimineața, din speranța celor câteva mii de lei, n-a rămas decât un morman de ciolane, piele și mațe…
Anterior lupii au mai păpat alți câțiva viței, mânji, niște oi și capre ce pășteau, conform unei practici vechi, pe câmpurile din jurul satelor.
Nu-i vorbă, sunt destui vânători în satele vecine – stufărișul de pe iazul dintre Coropceni și Telenești ”găzduiește” aproape în fiecare zi amatori de rațe sălbatice, lișițe, găinușe de apă – dar lupul e o specie protejată. Și nu se cuvine să tragi cu glonțul în el…
Între timp, oamenii din sat au început să-și vândă vacile pe un cap (expresie locală ce înseamnă cu duiumul). Cireada s-a micșorat în ultimii ani de la 160 vite la 38. Au mai îmbătrânit sătenii, copiii au mai crescut și nevoia de lactate s-a redus (numărul nașterilor e atât de mic încât cererea de lapte și brânzeturi e acoperită deja de cele câteva magazine-baruri din sat).
Costul întreținerii unei vaci a crescut enorm. Primul preț e cel al cirezii. El se măsoară în zile-muncă – fiecare familie paște cireada câte o zi pentru fiecare vită pe care o trimite la cireadă. Cu 160 de capete în cireadă, faci o zi-muncă la fiecare 160 zile scurse (1 data la 5 luni șu jumătate). Cu 38 vite în cireadă, faci ziua-muncă lunar. Sau plătești pe cineva să o facă în locul tău. Câteva sute de lei. Bani din care cumperi o cantitate impunătoare de lapte și brânzeturi la bar. Alt preț e cel al vițeilor și vițelelor ce sunt crescute pentru a fi vândute. Atunci când le poți lăsa să pască liniștite pe toloaca de lângă sat e o socoteală. Dacă însă lupul dă buzna și ți-o mănâncă pe toloacă socoteala e alta: un membru al familiei ar trebui să fie veșnic alături de vită. Ceea ce l-ar scoate din circuitul muncii de familie. Mă rog, vaca poate fi ținută și acasă dar în acest caz un membru al familiei ar trebui să aibă grijă de hrana ei.
… Așa încât lupul (și mai ales frica de el) ajunge să joace un rol important pe piața de bovine din Moldova și pe  cea a produselor alimentare. Și mai e, pentru unele familii sărmane, nenorocirea ”naturală” ce dublează nenorocirea socială a sărăciei.


Mar 28 2009

schite in spatii publice

Vitalie Sprînceană

alei

Legendă:

săgeţile albastre sunt aleile „neoficiale”,

1. chioşc de ziare.

2. staţie de troleibuz.

3. alimentară.

4. frizerie.

5. chioşc de ţigări.

La întrebarea: De ce indivizii preferă să construiască în unele spaţii publice deschise (parcuri, grădini publice) traiectorii alternative cum ar fi alei, cărăruşe, uneori în paralel cu drumurile oficiale, alteori secţionând anumite spaţii după o logică neştiută?, pot fi formulate cel puţin 3 răspunsuri:

–  etic – pentru că sunt nesimţiţi, dom-le. Inculţi, barbari, bădărani, needucaţi, „ţărani” care tocmai şi-au lăsat galoşii şi au încălţat pantofi, fără a face un update la obiceiuri, apucături şi educaţie.

Argumentul pare credibil, atât atunci când e formulat de o bătrână ce face observaţii unor tineri sprinţari, cât şi în momentul în care e formulat un poliţist gata-gata să amendeze un asemenea ins…

O asemenea presupunere, însă, trebuie fondată pe teza că aceşti indivizi sunt la fel de inculţi pretutindeni, în orice moment/spaţiu al vieţii lor. Ceea ce nu e adevărat: aceeaşi „bădărani” care calcă răzoarele cu flori, trasând scurtături prin parcurile oraşului, sunt foarte „educaţi” acasă, unde nu  calcă pe udne le trăsneşte ci doar pe doar pe trotuarele speciale, fără a da buzna prin grădină/curte/florărie.

Semn că ar fi vorba de un timp de comportament specific unui spaţiu: cel social, iar în cel particular, aceşti indivizi manifestând trăsături „bune” de civilizare.

Eticul trebuie, deci, exclus din mecanismele explicative ale acetui tip de situaţii…

economic –  cărăruşele/aleile/drumuşoarele reprezintă trasee optime, construite de indivizi cu scopul de a optimiza deplasarea prin spaţiul social, facilitând accesul la unele obiecte de însemnătate socială: bănci, magazine, staţii de troleibuz, chioşcuri de ziare şi ţigări, librării (şa Chişinău mai rar), intersecţii, universităţi, semafoare, pasaje subterane… necesitatea unor asemenea scurtături e evidentă, dacă ţinem cont de caracterul fluid, instabil şi flexibil al geografiei economice a spaţiului urban: parcul intrastradal de pe bulevardul Renaşterii, bunăoară (viitorul bulevard Grigore Vieru) a fost programat mulţi ani în urmă, când geografia economică era dominată de 2 alimentare şi 2 staţii de troleibuz, acum, însă, există vreo 30 puncte sociale importante (câteva restaurante, pizzerii, chioşcuri, magazine), distribuite neuniform (aglomeraţii în extremitatea care se intersectează cu strada Albişoara, şi relativ spaţii goale în dreptul Maternităţii Municipale)…

O asemenea explicaţie e aplicabilă cam pentru 80-90 % din cazuri, existând totuşi alei informale care…aparent nu duc nicăieri şi nu sunt justificate economic…

politic – acest fenomen ar reprezenta deturnarea unor relaţii de putere, linii individuale trasate alternativ celor „oficiale”, manifestări ale unor rebeliuni latente… Ar fi vorba, în acest caz, de traiectorii şi culori personale în peisajul public anonim. Individul care „păşeşte” pe alături, fără o motivaţie economică evidentă, e doar un ins ce vrea să-şi manifeste individualitatea, revolta împotriva unui sistem de proiectare a spaţiului public considerat a fi autoritar (aşa apare, bunăoară parcul de pe bulevardul renaşterii, ca un coridor prelungit, străjuit de ambele părţi de „zidul” sigur al fluxului de transport urban)… e vorba de acelaşi mecanism care alimentează cererea de haine în culori stridente, coafuri extravagante etc…

Alte răspunsuri?

A se vedea şi proiectul fotografic „implante | verde în gri / gri în verde” la aceeaşi temă, realizat de Anca Donţu, pe site-ul Asociaţiei Tinerilor Plasticieni din Moldova Oberliht.