blog implicat

Cîțiva papagali s-au încăierat ieri live la TV. 

Asta nu intra în planul inițial. 

Conform scenariului, papagalii urmau să se adune în studio, să recite la nesfîrșit poeziile patetice despre trecut, viitor, unire, CSI, Rusia, UE, politica moldovenească, adică să sugă din deget și din non-evenimente tot felul de semnificații solemne…

Dar lucrurile au deraiat din momentul cînd papagalii au ieșit din scenariu și s-au apucat să-și măsoare penele. 

În loc să meargă după text, și să fredoneze cîntece despre unicele teme permise – exaltarea față de UE (îmi amintesc că ultimul recital pe această temă s-a sfîrșit trist în 2014, cînd cîntăreții și-au luat un miliard și ceva onorariu iar spectatorii au rămas cu minus un miliard și cu o oligarhie pe cap) și demisia procurorului general (ales tot de aceeași ceată de cîntăreți în 2019, în urma unui concurs dubios dar organizat pompos), papagalii s-au apucat să își măsoare penajul și … meritele…

Evident, papagalii s-au împăcat rapid – urmează să mai apară în studiouri și nimeni nu e gata să fie chiar atît de viteaz încît să refuze o invitație la tv, cu riscul de a fi umilit acolo… 

E ceva greșit în societatea în care tot felul de deiateli preferă mai degrabă să fie umiliți și să se umilească la TV decît să fie uitați și neinvitați. 

Prevăd un mare viitor pentru talk-show-uri în care invitaților li se va permite să se bată în direct, să-și dea la greu pumni, picioare, bîte etc. 

Ar fi mai multe teme de discutat. Una, importantă, e despre masculinitatea toxică și despre hormonii masculilor din studio care, lipsiți de argumente, și-au dat pumni. 

Vlada Ciobanu a explicat mai bine ce e cu masculinitatea toxică și de ce dacă aduci cinci cocoși într-un studio nu iese neapărat o discuție (mai ales pe niște teme despre care actualii invitați au cam spus tot ce puteau spune încă în 2012-2013 și nu fac să repete totul ca pe o poezie…)

Despre violență și recursul la violență ca mijloc de a discuta și soluționa discuții tot trebuie să vorbim. E plină istoria noastră politică, culturală și socială de inși care vor să dea la bot atunci cînd nu-s de acord cu ceva…În sensul ăsta, Țîcu și Țuțu nu-s universuri diferite ci sînt parte din aceeași problemă… Problema asta e legată direct de miile de forme de violență prin care ne rezvolvăm ”diferențele”… 

Mai e o altă temă, la fel de importantă (și mai puțin discutată). Despre halul în care a ajuns mass-media ”liberă” și ”independentă” că, în goana după rating (emisiunea de ieri era o colecție de platitudini și inși ce nu ar fi trebuit să ajungă pe sticlă în genere) ajung să invite colecția de invitați de ieri (ansamblul etno-politic ”vreau microfon și audiență). 

Cum se face că, după ani și ani și ani de luptă pentru libertatea de exprimare ne-am pomenit cu o televiziune publică slabă și cu o puzderie de televiziuni mici, corporative, care nu știu altceva să vîndă decît platitudini, recitaluri și bătăi în regim live? 

Eu sînt suporter necondiționat pentru libertatea de exprimare dar parcă mi se pare că nu pentru o astfel de presă am tot vorbit și am prostestat. Parcă aș fi vrut niște respect pentru privitori – că, la naiba, e o umilință și pentru TV și pentru privitori să-l porți pe Chirtoacă în studio și să vorbească la fel de parcă s-a teleportat din 2007, ori să îl inviți pe Cosovan să îți povestească despre viitor și valori. 

Parcă aș fi vrut de la presă niște responsabilitate față de public, pentru că funcția ei nu este doar să vîndă ci și să educe, să funcționeze ca un mediu de comunicare, ca o platformă de discuție…

Și cred că undeva aici găsim și o cauză a degradării mass-media: iluzia că presa are o singură misiune, să vîndă, adică să aducă audiență. 

Nu să educe, nu să comunice, ci doar să vîndă chiloți, parfum, tabletci și cartele de reîncărcare. Cu orice preț. Chiar cu prețul sugerii din deget a știrilor, chiar cu prețul auto-umilirii mass-media (nu pot să nu mă întristez cum îi tot văd prin studiouri TV pe toți călăii presei din 2012-2019). 

Bătaia de la TV de ieri vinde. Probabil va fi una dintre cele mai vizitate emisiuni. Dar nu pentru conținutul ei de discuții. Ci pentru scena de bătaie (abia aștept să văd momentul cînd televiziunile vor aranja mici bătăi în studio, poate chiar și cu bîte și lanțuguri de la Drujbă, ca să fie mai veridic) pentru a aduce rating și publicitate. 

Așa arată prăbușirea mass-media…Ca o eternă publicitate întreruptă uneori de inși ce se bat ca să vă atragă atenția. 

Sondajele despre ”mituri și credințe” în privința COVID-19 îs bune să arate o parte a realității – modul în care importante grupuri de oameni aleg să creadă unor teorii și fapte ”alternative” – adică tot felul de chestii bizare și fără temei: homeopatie, usturoi, OZN-uri, masonii și gripa etc…
Asta evident vorbește despre nivelul redus de culturalizare științifică și tehnologică a omului mediu etc.

Dar pasul ”logic” care pune alături și echivalează conspirații clare (virusul și masonii) cu evaluări ale unor realități politice (țările din UE nu au ajutat Italia pe timp de pandmeie) ori cu subiecte de eternă speculație politică (despre cum se descurcă democrațiile și regimurile dictatoriale pe timp de criză) ori în genere cu întrebări de futurism politic (se va destrăma UE după pandemie) nu e deloc justificat și pocește tabloul…
Pentru că el închide gîndirea, interogația și speculația intelectuală asupra acestor subiecte și le tratează ca și cum ar fi fost demult decise și a te îndoia de ele ori a avea o părere diferită e o nebunie.
Nu, nu e același lucru să condamni pe cei care cred că virusul e adus de masoni sau antene 5 G dar deopotrivă să te întrebi care e viitorul (incert) al UE ori de ce Italia chiar nu a beneficiat de acea solidaritate care cică ar fi la baza UE.
La fel, nu măsori în același fel ignoranța (care e o chestie) cu paranoia (care e altceva).
Faptul că cineva crede că virusul nu există este ignoranță, dar faptul că cineva crede că prima pacientă depistată cu Covid-19 a adus conștient virusul în Moldova asta e paranoia și xenofobie.

Prima pagină a Ziarului de Gardă, ediția din 1 februarie 2018.

Ghicitorul – parțial medic, parțial psiholog, parțial consilier de afaceri, parțial consilier de familie, parțial folclorist și păstrător al tradițiilor naționale (deshîntecele din vechime). Puterile acestuia trec și dincolo de bariere geografice sau politice (peste hotar).
O figură a tranzițiilor.

(Ne)Sondajul lui Renato Usatîi (persoane private comandă sondaje politice!) e o labă, sau, pentru puritanii limbajului și cei care nu știu înjurături, o țeapă.
– Pentru că conține întrebări fără sens, de genul ”Cât de mulțumiți sunteți de viața dvs în momentul de față?”. Întâi, întrebarea e foarte generală. Doi, mult mai important, întrebarea nu e urmată de alte întrebări ce ar fi investigat ”mulțumirea de viață și cauzele ei”. Barometrul de Opinie Publică (BOP) nu e capodoperă dar în partea asta are decența și inteligența de a întreba respondenții despre starea lor economică, despre problemele și fricile lor sociale și politice. Tabloul oricum nu e complet (poate fi afectat și de mulți factori idiosincratici – pesimistul vede altfel lucrurile decât optimistul, mai vin apoi și convențiile culturale – poți fi sărac și lovit de soartă, dar se cuvine să te mulțumești cu puținul ce-l ai pentru că poate fi mai rău), dar măcar e complex.
Întrebarea: Ai auzit de cutare politician? face parte din aceeași serie de inepții. Ok, a auzit omul. Mai mult de jumătate au recunoscut că cunosc pe inșii din  lista propusă de autorii chestionarului. În ce context a auzit? Pozitiv sau negativ? Ce trăsături asociază respondentul cu politicianul în cauză? Ce trăsături i se par incompatibile?
Restul (ne)sondajului (cu votul, cu UE) urmează același calapod: întrebarea generală și atât.
Nu știu cine-s CCSB (companiile de sondaje au de obicei decența să pună în introducere un fel de biografie corporativă – ce proiecte au mai realizat), aici stă un acronim și cam asta e. Cei de la Ziarul Național zic că CCSB ar fi o companie a lui Dan Voiculescu și Mirel Palada, și că ar fi fost implicată în scandaluri de manipulare a datelor.
– Metodologic, (ne)sondajul nu are nici o întrebare deschisă, cu răspunsuri în care s-ar auzi și vocea respondentului ceea ce înseamnă că autorii sondajului au auzit de la repondenți exact ce le-a trebuit să audă. Aveau însă nevoie de chițibușul numit ”vocea poporului” ca să dea greutate (altfel inexistentă) afacerii lor.
– N-am văzut distribuția pe mediu de trai, sex, limbă, vârstă, educație, stare socioeconomică. Poate nici nu-s, că-i greu, inclusiv pentru o companie mare să colectezi datele, așa cum zic ei, între 2 și 12 noiembrie și să publici rezultatele pe 15. Adică peste 2 zile în care ar fi încăput introducerea datelor în programul de calculator, teste de verificare pentru informație lipsă, simulări! Asta chiar n-o cred.
– Trucul ăsta cu introducerea numelui lui Vladimir Voronin pe lista oamenilor pe care respondenții i-ar vota la funcția de președinte al țării mi se pare culmea nesimțirii sociologice. Păi, dragi sondagii, cunoașteți foarte bine că Voronin nu mai poate candida la președinție de vreme ce, conform articolului 80 (4) al Constituției, nu poate îndeplini această funcție mai mult decât pentru două mandate consecutive. Voronin a avut deja două mandate de președinte iar Curtea Constituțională a zis în 2010 că nu poate pretinde la un al treilea mandat în nici un caz. Adică, bagi în răspunsuri opțiuni imposibile.
De ce v-ați oprit la Voronin? Ați fi putut adăuga și alte personaje reale sau imaginare ce se află în aceeași imposibilitate: Ștefan cel Mare, Decebal, Unicornul Roz, Marțienii. Sunt mai mult ca sigur că majoritatea respondenților ar fi optat și pentru Hristos, dacă era în listă. Și pentru Robocop sau Făt Frumos. Ori Moș Crăciun – el împlinește toate dorințele! Pentru că nu există limite pentru jocurile imaginației. Aceste jocuri cu imaginația nu trebuie însă prezentate drept realitate…
(Ne)sondajul lui Usatîi trece peste mofturile astea. Pentru că omul nu are timp: face offline-uri, organizează călătorii pentru jurnaliști, hrănește bloggeri, dă interviuri, fuge teatral din țară, într-un cuvânt e prins în răzbunări și lupte politice.
Și cum la război orice armă e bună, iacă-tă că omul de afaceri vrea să facă și niște știință. Pentru a-și lovi adversarii cu argumente obiective.