Sondajele despre ”mituri și credințe” în privința COVID-19 îs bune să arate o parte a realității – modul în care importante grupuri de oameni aleg să creadă unor teorii și fapte ”alternative” – adică tot felul de chestii bizare și fără temei: homeopatie, usturoi, OZN-uri, masonii și gripa etc…
Asta evident vorbește despre nivelul redus de culturalizare științifică și tehnologică a omului mediu etc.
Dar pasul ”logic” care pune alături și echivalează conspirații clare (virusul și masonii) cu evaluări ale unor realități politice (țările din UE nu au ajutat Italia pe timp de pandmeie) ori cu subiecte de eternă speculație politică (despre cum se descurcă democrațiile și regimurile dictatoriale pe timp de criză) ori în genere cu întrebări de futurism politic (se va destrăma UE după pandemie) nu e deloc justificat și pocește tabloul…
Pentru că el închide gîndirea, interogația și speculația intelectuală asupra acestor subiecte și le tratează ca și cum ar fi fost demult decise și a te îndoia de ele ori a avea o părere diferită e o nebunie.
Nu, nu e același lucru să condamni pe cei care cred că virusul e adus de masoni sau antene 5 G dar deopotrivă să te întrebi care e viitorul (incert) al UE ori de ce Italia chiar nu a beneficiat de acea solidaritate care cică ar fi la baza UE.
La fel, nu măsori în același fel ignoranța (care e o chestie) cu paranoia (care e altceva).
Faptul că cineva crede că virusul nu există este ignoranță, dar faptul că cineva crede că prima pacientă depistată cu Covid-19 a adus conștient virusul în Moldova asta e paranoia și xenofobie.