Aștept cu o intensă nerăbdare rezultatele expertizei balistice în incidentele cu împușcături de la granițe (Vadul lui Vodă și Cahul) – e cumva straniu că ”oamenii legii” împușcă în pneuri (curios că întotdeauna în cele din partea șoferului) și nimeresc în torace…
Poate ar trebui ca militarii să facă mai multe exerciții și antrenamente la poligon?
E, mi se pare, cel mai potrivit moment pentru o schimbare. Una întreagă (la cap) ce s-ar deosebi de jumătățile de măsură plimbate prin promisiuni de la un politician la altul. O schimbare ce nu ar inventa lideri politici noi (pentru că nu prea e de unde), nici nu ar găsi prin vreo fundătură retorică vreun slogan încă virgin (tot nu-s), netăvălit prin bătăliile electorale locale.
Ar trebui să schimbăm (parțial sau în totalitate) sistemul electoral proporțional pe liste de partid cu unul majoritar pe circumscripții locale uninominale.
Să dăm mai multă libertate alegătorului și mai puțină șefului de partid. Să-l facem pe deputat responsabil în fața celui care l-a ales, nu în fața șefului de SRL politic ce l-a înscris pe o listă de partid.
Soluția asta, repet, nu ar aduce din neant politicieni noi, curați și buni. Dar i-ar face mai buni pe cei existenți (și răi). I-ar constrânge să acționeze mai responsabil, ar elimina stimulii comportamentului arbitrar (eu cred că o mare vină pentru calitatea proastă a politicienilor moldoveni o joacă și sistemul prost de aranjamente instituționale și legale ce le dă undă liberă în toate și leagă total mâinile și ochii alegătorilor). Și ar adăuga și un mecanism de pedeapsă pentru ”infracțiuni”.
Nu prea există argumente științifice în folosul unui sistem electoral sau altuia – ambele țin de posibilitatea de a alege, dar există marele argument că am încercat deja sistemul electoral proporțional și nu a mers deloc în nici un moment din cei 18 ani de istorie ai săi.
Pe toată această durată am avut parte mai ales de necazurile procesului electoral proproțional, și mai puțin de părțile considerate pozitive ale acestuia.
Printre alte nevoi:
- un președinte de țară (Vladimir Voronin) căruia Constituția îi oferea doar atribuții protocolare dar care, prin faptul că a fost la cârma mașinăriei de partid, a reușit să fie și judecătorul numărul unu al țării, și primul creștin, și cel mai mare statistician, și boss al guvernului, parlamentului, poliției, ministru, ambasador și linvistul de frunte al țării.
- oligarhi ce și-au plasat strategic și periodic ouă în coșurile tuturor partidelor, care ouă scoteau pui și cocoși la vremea cuvenită sub forma unor legi convenabile.
- șefi de partid ce și-au condus proiectele ideologice întocmai precum niște afaceri private, angajând cumătri, nepoți și rude.
- partide ce au făcut comerț cu locurile de pe liste, cedând unor presiuni din partea unor inși murdari ce doreau să se curățe ori măcar să-și tragă niște imunitate parlamentară, așa încât negoțul cu funcții a devenit un business foarte profitabil.
- de ceva vreme niște deputați ce nu se sfiesc să-și bage picioarele-n ea de lege prin invocarea unor ași în mânecă (înțelege șuturi în fund legilor), prin încălcarea deliberată a prevederilor constituționale. Because they can! Pentru că nu se găsește vreo pârghie prin intermediul căruia i-aș putea sufla două înjurături deputatului Godea și altor ca el.
Am gustat mult mai puțin din beneficiile multlăudate ale sistemului de vot proporțional precum ar fi constituirea și consolidarea unor platforme ideologice și doctrinare ori dezvoltarea culturii politice…
Sistemul de vor majoritar pe circumscripții uninominale locale (raionale, bunăoară) nu e minunea lui Dumnezeu și nici soluția magică ce ar transforma rahatul în etilic ori în miere. Politichia moldovenească are destule metehne transmisibile de la sistem la sistem: corupție, interpenetrarea cu sfera economică și cea interlopă încât să poată fi lecuită peste noapte.
Responsabilizarea deputatului în fața alegătorului, însă, ar avea meritul de a ne implica și pe noi cetățenii, în procesul politic, de a ne da o armă de auto-apărare în fața tupeului unor nesimțiți cu carnet de partid.
Cum? Referendum.
Cine? Țara și cetățenii ei. Politicienii par să aibă alte treburi.
Așa arată siglele participanților la alegerile parlamentare din Egipt de duminică. Accesibile, inteligibile (sper că mesajul partidului cu tancul nu e pacifist!)…
Ar fi de imitat prin campaniile noastre electorale – plictisesc deja capii de leu, balanțele și săbiile.
În sfârșit o țară în care dezbaterea Canon vs Nikon a devenit problemă națională.
surse: BBC
the Daily Mail
Există un fel de rușine a crimei. Întunericul nopții, spațiile ascunse ale unor hale părăsite, pădurile dense, orele anormale precum dimineața devreme ori seară târziu, conspirația și taina, măștile ce acoperă fața ori mănușile ce șterg urmele – astea ar constitui inventarul sumar al tertipurilor prin care inșii cu intenții rele dosesc, ascund, disimulează, tăinuiesc, acoperă, dosesc sau feresc actul crimei de vederea publică, de normalitate, de viața obișnuită.
Această rușine a crimei asumă, conștient și inconștient, o anormalitate deplină a actului, convingerea că infracțiunea reprezintă un act imoral, deci trebuie ascuns cât mai adânc cu putință. Banditul care se ascunde după un felinar și se străduie să elimine orice urmă a crimei are în minte linia clară ce desparte infracțiunea de viața normală. El știe, în orice moment, că face un lucru interzis…Că trece niște granițe. Morale, juridice, sociale.
E, asta așa e pe la alții. La noi, ca de obicei, e ca la nimeni. Crime ca cea săvârșită azi, în plin centrul Chișinăului, în care un ins a fost împușcat lângă Biblioteca Națională, alături de Teatrul pentru Copii ”Licurici” și la 50 m de parcul public cu prozatori, poeți, Eminescu, nunți, îndrăgostiți, adică locurile unde oamenii obișnuiți își petrec timpul împreună cu copii lor fac parte din categoria crimelor excepționale. Care forțează scoaterea crimei din anormalitate.
Între actul imposibil (omor) și viața normală granițele sunt suprimate. Infracțiunea nu mai are rușine. Nici nu se mai ascunde. Nici nu se crede amorală. Din contra. A reușit să pervertească normalul, pentru a-l anula…
Înclin să cred că acest omor nu e doar o reglare de conturi între niște tâlhari. E o lecție cu morală. A cărei public suntem noi, restul cetățenilor, cei care ne vedem de treabă și construim vise. Și mai credem că a ucide e păcat. Și mai spunem asta și copiilor noștri.
Tocmai din acest motiv omorul de la Terasa Galaxy reprezintă un act politic. Pentru că ne privește pe toți ca o comunitate întreagă. Oricine dintre noi putea fi martorul involuntar al omorului, sau chiar victimă a lui. E politic și pentru că vrea să desființeze normalitatea noastră.
Mai e politic și din multe alte motive, mai banale: victima e ginerele unui fost șef al departamentului anti-corupție, fost politician; asasinii, cel puțin așa reiese din declarațiile de presă, au la activ destulă experiență în ale ucisului și pe care Justiția moldovenească i-a achitat, tolerat, lăsat la libertate ori de câte ori a putut.
Mulțumim, cu această ocazie tuturor miniștrilor de Justiție, democrați și comuniști.
text apărut inițial pe Vox Publika.
Motto:
Dumnezeul meu ba tantalau nu numai dragoste are,ci si ura! (sursa)
Așa înjură creștinii ortodocși moldoveni:
Sodomitule, sorosiști, mârlan poponar-euro-masonofil, stână sodomită, popândăi, jidomasoni, liberalo-pederast, Europenetrați, bestie satanică (variație: satană marxistă), lepădături satanice, pederast practicant/pederast ideologic, bolnav de europenoză sau americanită, berbece. sursa
Apoi, curve din cabala jidomasonică. sursa.
După, masoni, caracatiță jidomasonică, jigodie soromasonică (astea trebuie, vorba unui evlavios, atacate și lovite fără milă și polemică inutilă), slujitorul satanei (asta e mai tradițională), homus/homuș sovoUE, maimuță tâmpită ca și tat-to Lucifer, fiul sodomiei (aici ar fi o contradicție cu realitatea și cu argumentele creștine, or, dacă din cuplările homosexuale nu se poate concepe, cu atât mai mult fiii sodomiei țin de domeniul imposibilului) sursa.
Bâdlă satanică (simbioză perfectă a fenii din pușcărie și a retoricii de inspirație biblică, быдло (rus) semnifică animalitate), jidovine (cu referire la evrei), curve vândute satanei (despre protestanți), mâncător de fecale, adeptul soroso-sodomei. sursa.
Democrație-demonocratică, post-sovietici descreierați, debili marxiști-sioniști, pedofili, europenismul=jidomarxismul=liberalism-democrație, fiul holerei și sodomei, sursa
Iude plătite din gros de peste hotare care mănâncă pâinea crescută de mâinile trudite ale ţăranilor noştri, trădători de frumos şi sfânt care sapă, ca dihorii, la temelia credinţei, lupi răpitori şi marionete ale răului, iudă a neamului, colcăit satanic ale unei persoane rătăcite şi bolnave duhovniceşte sursa
Așa înjură secularii și laicii:
Politiceni proști, preoți tâmpiți ai ortodoxiei ruse, popime hamelioneană rusă, politicieni „dansatori” în fața preoțimei descreerate și Kremlinului, spălare a creierilor cu ortodoxism! sursa.
Năpârci rusofone, râsuri, sursa
După, lepădături, mancurți, mongoloizi, trădător de patrie și neam, păcat oftigos, lingăi, ticălos, spurcat, jeg, iuda iudelor care a vândut satul baptiștilor, pe voi la gunoi,porifere mizerabile!!!!!, curvă răsf@#$tă, homo-moldoberbecus, comuist. sursa.
În felul următor înjură patrioții:
Mutant al regimului sovietic de ocupație, lichele, om lipsit de Dumnezeu și de țară, criminal, tartori roșii, jigodie cu mințile spălate, adept al martorilor lui hrenova. sursa
Haimanale politice de toata mâna, pseudosavanți bicisnici (astea-s de pe blogul unui pretins poet care scrie pericol eminent in loc de pericol iminent), trădători din naștere, cu toții datornicii serviciilor secrete rusești, gunoaie politice, pseudointelectuale, pseudopatriotice, boseci de toata mâna, nemernici, tărfăloage de pseudosavanți. sursa.
Ar fi de comentat varietatea de teme și motive – masoni, evrei, comploturi, Rusia, trădători, animale – dar în spatele ei stă unitatea fundamentală și indivizibilă a indignării legitime ce nu-și găsește nicidecum o altă formă de exprimare decât înjurătura.
Fiecare înjurător, cum se și cuvine, suduie în numele unui adevăr universal sau al vreunui principiu sacru…
Lista ar trebui completată cu înjurăturile minorităților naționale și ale celor religioase, ale intelectualilor (ceva mai elaborate, dar tot ocări), politicienilor (păpușar, hoț, mafiot ar fi un început bun), țăranilor și cam ale tuturor cetățenilor.
Ca să înțelegem de ce nu iese un dialog public acătării în țara noastră pe nici o temă…
p.s. părere proprie: De departe înjurăturile creștinilor par cele mai diverse și inventive…În procesul lecturii eram foarte aproape de a uita că D-zeu este iubire. Noroc că m-a luminat insul citat în motto.
Inspirația vine dintr-o remarcă a lui Talal Asad (în Rethinking Secularism, edited by Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer and Jonathan VanAntwerpen, Oxford University Press 2011) care a lecturat un raport Europol despre terorismul în Europa din 2007 și a descoperit că în anul precedent, adică 2006, din totalul de 498 acte de terrorism săvârșite în Europa, musulmanii se făceau vinovați doar de unul. Cel mai mare număr de acte teroriste îi avea ca autori pe separatiștii din regiunea bască.
Curios nevoie mare, eu am deschis ultimul raport Europol. Acolo, mare grozăvenie. Frecvența actelor de terorism comise de musulmani a crescut în doar 4 ani de tocmai 3 ori! De la 1 la 3. Din totalul de 249 crime teroriste. Mișcările separatiste adună 160 împreună. Chiar și anarhiștii și extrema stângă se fac responsabili de vreo 40 de acte teroriste.
În contrast, peste 47 % din numărul de persoane arestate pentru terorism sunt suspectate că ar fi conectate la rețele islamice.
Astea-s cifrele reale despre ”hoardele de teroriști musulmani” ce ”planifică și execută necontenit acte de violență contra moravurilor bătrânei Europa” și pe care Europa, zic, binevoitorii ei, trebuie să-i țină la hotare, să-i înece în mare, să-i trimită înapoi în Africa.
Cifrele povestesc însă multe lucruri și despre oameni. Despre zelul extraordinar zel al poliției de a aresta musulmani cu duiumul. Despre isteria mediatică alimentată de politicieni oportuniști din toate părțile continentului. Despre o anume tăcere a mass-media cu privire la atentatele separatiste sau anarhiste, dublată de o gălăgie infernală când e vorba de crime musulmane, ar constitui un alt filon explicativ. Despre o paranoia colectivă ce bântuie în discursul public european.
Despre frica noastră de a trăi în lumea pe care o creăm.
Dintr-o scrisoare adresată Comisarului Poporului pentru Industria Alimentară, Anastas Mikoian :
”În luna mai 1935 am fost nevoit să părăsesc funcția de șef-adjunct al Sectorului de Planificare al Fabricii de Cărnuri și Grăsimi din Asia Mijlocie (rus. Средне-Азиатский Маслобойно-Жировой Трест), unde lucrasem aproape 11 ani fără întrerupere.
Motivul plecării mele a fost atitudinea dușmănoasă față de mine a lui Udarov, cu care, timp îndelungat am dus o luptă îndârjită și energică.
Acum, când fățarnicul (1) și troțkistul Udarov a fost deconspirat ca dușman al poporului deciziile deciziile din februarie ale plenului Comitetului Central al Partidului Comunsit al Uniunii Sovietice îmi dau noi puteri pentru a continua lupta. Mă simt obligat să aduc la cunoștința Dvs unele fapte și lucruri care-l deconsipiră total pe udarov.
În luna februarie 1932, personal am descoperit o întreagă badă de tâlhari, condusă de fostul șef al Sredazmasloprombît (Средазмаслосбыт), Buhman. Această bandă încadra în rândurile sale peste 50 000 oameni, reușind să acapareze 4 organizații, unde a activat nestingherit aproape doi ani în condiții de conspirativitate.
Am cercetat personal metodele de activitate ale acestei bande de tâlhari și am alcătuit o listă a lor, pe care am dat-o în mâinile organelor securității de stat GPU (direcția politică de pe lângă NKVD). În rezultatul cercetărilor efectuate de OGPU, bănuielile mele s-au confirmat: 10 oameni au fost condamnați la cea mai înaltă formă de pedeapsă (moarte prin împușcare V.S.), iar alții 35 au primit diverse termene de privațiune de libertate.
Deja în 1931 am reușit să stabilesc legătura de filiație, genetică chiar a acțiunilor de sabotaj (rus. Вредительство) care ducea spre acum deconspirații pentru sabotaj în industria textilă Șlosberg, Râskin, Jirnov, Nikolskii, Iuferov, Marguelis, Mamaev și alții (rus. Шлосберг, Рыскин, Жирнов, Никольский, Юферов, Маргуэлис).
În baza unor fapte concrete ce probează activitate de sabotaj a lui Udarov, am descoperit, în activitatea sa, un sistem complex de diversiuni îndreptate spre:
1. scoaterea din funcțiune a celor mai importante fabrici ale industriei cărnii din Asia Mijlocie.
2. crearea unor disproporții între capacitățile de prelucrare a fabricilor și resursele de materie primă necesară așa încât o parte din prelucrarea materiei prime să fie transferată fabricilor din regiunile centrale ale URSS, așa cum deja se practică
3. cheltuirea nejustificată și irațională a mijloacelor financiare pentru obiecte de construcție ce nu răspund necesităților prezente de materie primă.
4. scumpirea intenționată a construcțiilor precum și prelungirea, fără motiv, a termenelor de realizare
5. sabotajul intenționat al activității fabricilor prin instalarea unor utilaje despre care se știa că sunt defecte
… Am făcut uz de toate ”căile legale și ilegale” pentru deconspirarea sabotajului și fățărniciei lui Udarov, dar toate acestea s-au dovedit a fi ineficiente și am decis să aștept liniștit până va veni timpul potrivit, pentru că doar timpul este marele conducător și judecător al oamenilor. Și timpul a confirmat justețea dezvăluirilor mele.
…Ați trimis anterior o comisie ce urma să cerceteze activitatea industrială în Asia Mijlocie, în următoarea componență: Țvetkov (un troțkist convins și bețivan notoriu), Iliin și Borisov. Ca să încurce comisia să-și desfășoare munca, Udarov i-a trimis pe doi camarazi de-ai săi: Alașevskii și Keinov.
În 1935 la Tașkent vine o nouă comisie în următoarea componență: Grossman, Dijur, Osipovici, Goldovskii și Grobov, care, în înțelegere directă cu Udarov, a decis să mă dea afară pentru a finisa pentru totdeauna cu critica activității fabricii și a conducerii ei…
Tkaciuk, fostul meu camarad a decis în acel moment să înceteze lupta și chiar a mers spre o alianță cu Udarov care i-a iertat, cu această ocazie toate păcatele rebeliunii sale. Împăcarea a avut loc sub cerul senin al plajelor de la Soci.
Doar eu, omul mic, apartinic, fără legături, fără sprijin, obosit și hărțuit, dar n-am făcut afaceri cu conștiința ci, cuprins de un mare sentiment de obidă, am plecat, cu gândul că vremea le va aranja pe toate. Și iată că a venit acest timp.
Am decis să mă adresez Dvs, ca la ultima mea speranță și apărare, pentru a fi răsplătit pe drept pentru adeziunea mea fără rezerve la adevăr.
La moment lucrez ca șef-adjunt al Uzbekvino, ce intră în componența Ministerului Industriei Alimentare din Uzbekistan.
Adresa mea:
Or. Tașkent, str. Pușkin 14, ap. 2
Berezin Vladimir Kuzmici, 25 martie 1936.”
(citat după Irina Glușcenco ”Alimentaţia publică: Mikoian şi bucătăria sovietică” Moscova, 2010, pp. 42-45)
Berezin, care tocmai a trimis la moarte 10 oameni și a băgat în pușcărie 35 alți oameni, pare a fi mândru de gestul său. și tot aici – o bucată aproape gogolescă despre ”omul mic”. Și speranța că vremea lui va veni…
Se pare că Berezin se vede un fel de moștenitor al tradiției literare rusești – omul mic, cum l-au învățat la școală – e de obicei o ființă lipsită de drepturi și obijduită. Samson Vârin, Akakii Akakievici, Makar Devușkin și Marmeladov trezesc de obicei în noi jale și simpatie…. Dar secolul XX a ridicat omul mic la înîlțimi nebănuite. Puterea nu se mai poate descurca fără el. Omul mic începe să conducă destinele altot milioane de oameni, chiar dacă nu se deosebește prin nimic de ei. Istoria sovietică excelează în acest sens – tipul clasic de ”om mic” este reprezentat de Ejov, care, prin voința lui Stalin ajunge să se transforme dintr-un mic funcționar polițienesc în groaznicul ministru al afacerilor interne, apoi, când curățenia internă a partidului ia sfârșit, este aruncat în gura aceleiași mașini cu sentința ironică ”pentru nimicirea cadrelor”.
Scriitorul Leonid Zorin scrie în cartea sa ”Caietele Verzi” : ”Nimeni n-ar fi crezut că Akakii Akakievici într-o altă țară și alt timp ar fi purtat numele Schicklgruber și ar fi cerut să I se plătească prețul mantalei furate. La dracul cu omul mic ! Cât de rău poate fi el !”
Note:
În original ” двурушник” – cuvânt peiorativ apărut în limba rusă în anii 30, în legătură cu procesele publice staliniste. Termenul desemnează indivizi ce aparțin formal unui grup, curent sau linie de gândire, dar care în mod tainic favorizează/ajută/susțin alte grupuri. Alteori cuvântul e folosit pentru desemnarea unor indivizi ce joacă dublu, adică fac parte simultan din două grupuri, pe care le manipulează în interes propriu. Sursa: http://wordhist.narod.ru/dvurushnik.html
VS: textul ăsta, dar și experiența pe care o descrie reprezintă sper un adio final cu esențialismele morale. Și cu etica de clasă. Că nu se naște nimeni inerent moral: ”intelectualii” francezi au înecat Franța în sânge pe durata revoluției, țăranii germani și cei ruși aproape că au reușit să șteargă Europa de la hartă…
Am identifica aici un loc de întâlnire a cel puțin doi tropi:
- scrisoarea omului mic adresată Țarului. E iluzia de milenii a celor mici și săraci că Țarul/Conducătorul de partid nu prea știu cum stau lucrurile de-a adevăratelea. Că-i tras pe sfoară de dregători/directori de fabrici. Și, Doamne, dacă ar ști (de aici și rostul scrisorii care ar trebui să transmită adevărul adevărat0, ar rezolva pe dată toate nedreptățile…. E o logică care n-a făcut alianțe între țărani și boierime, omul mic și funcționarii locali. Ci ziduri de neînțelegere care s-au transformat în sânge. Omul mic a vândut ori de câte ori a avut ocazia pe funcționar țarului/secretarului general de partid. Funcționarul, la rândul său a presat de multe ori peste omul mic. Deasupra stă, mulțumit, Țarul/Secretarul general de Partid. E atât de ușor să construiești o dictatură cu o asemenea țară.
- minciuna poate deveni normalitate. E ceva ce ține de contextul social. În vremuri normale acest Akakii Akakievici-Berezin n-ar fi văzut în viața lui mai mult de 100 de străini, acum când însă vremurile o cer, găsește organizații banditești de 50 mii de membri ce au scopul de a distruge Uniunea Sovietică. Anomalie? Nu, regula epocii. Nu-i învinuiți pe oameni particulari că ar fi făcut ceva cumva rău, ci căutați sistemul la purici. Acolo unde se poate.
