May 4 2022

Tineri, Moldova, politică

Vitalie Sprînceană

Un capitol interesant din sondajul IRI Moldova publicat zilele trecute este cel despre tineri și viziunile lor politice…
(Chiar dacă sondajele generaliste sînt, de obicei, sociologie de calitate îndoielnică, merită să ne aplecăm asupra lor atunci cînd acestea nu doar că zic, ci chiar ”urlă” asupra unor realități).
Sondajul scoate la iveală ”apolitismul” și ”dezinteresul” aproape total al tinerilor față de politică.
Mai puțin de 10 % din tineri au făcut voluntariat pentru o cauză politică, doar 12 % au participat în vre-un protest, 8 % au făcut cea mai accesibilă formă de activism – au postat pe rețele sociale știri politice sau despre probleme sociale, doar 3 % au donat bani pentru o cauză politică sau au făcut parte din vre-un grup sau informal cu agendă politică…
Doar 4 % sînt membri ai vreunui partid politic. (datele se coroborează cu studii aprofundate precum European Values Study etc).
Situația asta explică, probabil, rata de absenteism electoral redusă a tinerilor în comparație cu alte grupuri de vîrstă.
Ea semnalează intrarea în scenă a unei generații care nu doar că nu se prea interesează de politică (viața de partid etc) dar nu prea crede și nu prea face eforturi colective pentru a realiza schimbări. Vremea organizațiilor politice de masă – partide, mișcări sindicale – pare să fi apus pentru o generație pentru care calitatea de membru într-o organizație nu mai contează deloc.
Evident, prăbușirea organizațiilor de masă nu se referă doar la partide – fenomenul e valabil și pentru sindicate, și pentru cluburi sportive, și pentru asociații voluntare, și pentru biserică.
Toate aceste instituții și forme de organizare colectivă în masă sînt într-un declin total.
E un semnal de alarmă nu doar pentru politicieni (care au trata partidele ca feude personale iar asta le-a desconsiderat ca vehicul politic), ci și pentru întreaga societate: o generație care credea în efortul colectiv (credință ”construită” prin eforturile unui/unor partide) e înlocuită de o generație care nu mai crede în eforturi colective și pentru care acțiunea politică e aia, individuală pe cont propriu. Sau deloc.


Jan 11 2018

Tineri, frumoși … și neinformați

Vitalie Sprînceană

Un sondaj despre complotism și credința în teorii conspiraționiste realizat de IFOP (Institutul Francez al Opiniei Publice) a găsit că tinerii reprezintă categoria cea mai înclinată să creadă în teorii conspiraționiste: printre persoanele de pînă la 35 ani se găsesc de 2 ori mai multe persoane (21 % contra 11 %) care cred în diverse comploturi decît printre persoanele din grupul 55 ani și mai mult…
Cam atît despre creșterea gradului de informare corectă și calitatea informației învățate în epoca internetului.

Sondajul mai găsește, între altele, că cel puțin 79 % dintre respondenți cred cel puțin într-o teorie a conspirației. Cei mai mulți, 55 % cred că Ministerul Sănătății ar avea o înțelegere cu industria farmaceutică pentru a ascunde ”adevărul” despre nocivitatea vaccinelor. Alți 54 % cred că CIA ar fi implicată în asasinarea președintelui Kennedy. Se găsesc și alte 9 % care cred că Pămîntul e plat.


Sep 23 2012

Tinerii si viitorul din trecut

Vitalie Sprînceană

Le Monde publică în ediția de azi un articol (aici imagine) despre nostalgia ceaușistă a tinerilor și adolescenților din România.

2/3 din ei (65.5 %) se declară nostalgici față de perioada ceaușistă. Și tot atâția declară că perioada comunistă era mai bună din punctul de vedere al respectului față de lege.

Partea delicată a acestor atitudini e că ele aparțin unui grup de vârstă ce nu a trăit nici o clipă în comunism/ceaușism.

De unde vine atunci opinia favorabilă despre dictatură? De la profesori (41 % dintre ei sunt percepuți de elevi ca fiind nostalgici după Ceaușescu și vremea lui), părinți și bunici.

Semn că:

– ar trebui să chestionăm (și pe alocuri chiar să demolăm) credibilitatea ”martorului ocular”, cel care ar fi văzut cu propriii ochi vremurile și ar putea să le repovestească exact cum au fost. Martorii oculari, și ei, ar trebui priviți cu suspiciune.

– utopiile politice ale prezentului nu mai fertilizează solul trecutului ci sunt ancorate în trecuturi. Imaginare, din punctul de vedere al realității. Reale, din punctul de vedere al experienței ”trăite”.

În majoritatea cazurilor ideologiile contemporane ce bântuie spațiul românesc își propun cel mult să restaureze/recompună/restabilească avataruri diferite ale unui illo tempore (timp de aur): societate patriarhală tradițională, comunitate ”autentică” etc.

Prăbușirea ultimului proiect utopic – comunismul – și tranziția dură care i-a urmat, au cauzat nostalgii pentru vremurile în care viața era aparent mai simplă. Noua utopie – capitalismul – e mult prea asediată zilnic de știri privind crize economice, colapsuri și măsuri de austeritate încât să mai adune speranțe.

– faptul că tot ce se reține despre Ceaușescu în memoria colectivă a națiunii e figura ”respectului față de lege” (și asta în pofida cercetărilor și arhivelor ce indică exact contrarul – abuzuri aleatorii și violență sistemică susținută) dă de gândit asupra unor deficituri de traducere. A trecutului în prezent și viitor. De care se fac vinovați învățătorii (care-s nostalgici, dar, ca clasă au fost afectați cel mai mult de tranziție). Apoi părinții. Politicienii. Ce au făcut din procesul moral al comunismului (în diversele sale avataruri: dosariadă, investigare a practicilor, lichidarea consecințelor și despăgubirile) un lung șir de matrapazlâcuri politice.

– viitorul democrației în România pare destul de problematic de vreme ce generația ce vine din urmă hrănește nostalgii față de ”respectul față de lege” (eufemism pentru mâna forte a unui lider ce ar putea ține țara în chingi).

– discursurile ”științifice” și culturale (ale intelectualilor, majoritatea dintre ei anti-comuniști de meserie) nu prind deloc rădăcini în straturile de jos ale solului urban. Cum ar veni, anti-comunismul nu se aude la Pipirig, deși e strident în anumite cartiere ale Bucureștiului. Ar fi momentul potrivit pentru o sociologie a vieții intelectuale și culturale ce ar identifica agenții de transmisie și ponderea lor. Surprize vor fi destule.