blog implicat

 Demult nu mă mai amuză să găsesc, în cărțile și presa anilor 70-80, declarații de loialitate eternă pentru regim din partea unor oameni – scriitori, jurnaliști, juriști, filosofi, istorici – care azi și-au reinventat biografii de luptători dintotdeauna cu regimul. 

Poeți care scriau anterior despre Comsomol, Lenin, Ziua eliberării Moldovei de sub jugul moșieresc, ziua eliberării Moldovei de sub jugul fascist, ziua Constituției, ziua Revoluției, ziua formării URSS – azi o dau de zor, cu ode unioniste – poezii foarte asemănătoare ca structură, doar că în loc de partid e Unirea și în lor de URSS e România. 

Istorici care erau scriau despre frăția de nezdruncinat între popoarele moldovenesc și rus, azi vorbesc despre sentimentul românesc etern al ființei moldoveanului și despre cotropirea rusească. Juriști care lăudau Constituția și regimul sovietic ca fiind cele mai democratice.

Nu judec, pentru că nu mă interesează să arunc verdicte morale. Nici nu mă mai indignez. …Am văzut, cu ocazia instaurării dictaturii oligarhice a lui Plahotniuc că ”memoria” luptei anti-comuniste” a fost o memorie falsă de vreme ce, avînd un fel de Bodiu la putere, intelectualii de curte s-au comportat exact ca atunci – l-au adulat (pentru că le dădea voia să vorbescă despre Unire), au evitat să zică o literă rea despre el și regimul acestuia și, ca și anterior, au practicat intens apolitismul, adică fuga de realitate… 

M-am prins, mai cinic sau mai ironic, că se putea cumva de împăcat varza și capra, unionismul și socialismul. 

Dacă Uniunea Sovietică tîrzie (aia de după 1970) reușea cumva să ”se unească” cu România lui Ceaușescu azi toată lumea era fericită: unioniștii ar fi avut unire (chiar dacă au descoperit ideea asta ania prin 1988-1989 ori chiar după 1991) iar noi, ceilalți, aveam socialism. 

Toată lumea ar fi fost fericită. 

Intelectualii de curte ar fi adăugat cîteva rînduri despre România, Unire, prietenia de veci și frăția de nezdruncinat între URSS și România în ”odele” lor și nu ar mai fi umplut tot spațiul de idei cu lamentări despre Unire, cum e acum și nu s-ar mai fi jenat de cea mai mare parte a operei lor…

Cealaltă lume ar fi vorbit liniștit despre mai multă democrație, mai mult socialism, mai multă egalitate.

Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită. 

Cruci, dreptate, ordine, unire, valori tradiționale, demnitate, respect – campania asta inutilă are atîtea cuvinte goale încît e păcat oamenii să se îmbolnăvească și să moară pentru stafii din astea. Am căutat insistent rubrica ”medicină” sau ”covid” sau ”sănătate publică” în programele electorale ale candidaților la funcția de rezident unic al beciului cu conserve de la Condrița… Am găsit-o…doar în platforma actualului președinte…Care promite că nu va ”optimiza” nici un spital și că…cîndva…în viitor…ne vom împrumuta de la BERD pentru spitale…În prezent…ne împrumutăm pentru drumuri…Ca să ducem morții la groapă pe drumuri asfaltate frumos. …Ca și cum nu e pandemie, nu au murit deja mai mulți decît în războiul transnistrean, ca și cum am avea spitale berechet și locuri în ele, ca și cum oamenii nu ar muri acum și de cancer și de alte chestii pentru că nu au acces la tratament și la doctori…

Guvernul propune un șir de amendamente la Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova în scopul ”facilitării” angajaților străini în economia națională.
Evident, economia are nevoie de muncitori străini pentru că în majoritatea sectoarelor se înregistrează deficit constant de forță de muncă.
Proiectul va fi examinat azi la Guvern.
Proiectul își propune să dea mînă liberă exploatării forței de muncă ieftine din străinătate fără prea multe obligații pentru statul moldovenesc.
Altfel spus, statul moldovenesc vrea să dea mînă liberă angajatorilor să facă ceea ce fac alte companii și angajatori din alte țări cu muncitorii/-oarele din Moldova: să exploateze.
Proiectul e unul discriminatoriu pentru muncitorii/-oarele ce s-ar încumeta să vină în Moldova.
Guvernul propune cîteva modificări:

• este simplificată procedura prin care angajatorul dovedește posesia de spațiu locativ pentru muncitorii imigranți.
• este eliminată cerința prin care agenții economici care solicită permisuri de muncă pentru muncitori străini se obligă să le plătească cel puțin salariul mediu pe economie.
• este introdusă prevederea potrivit căreia muncitorii străini pot prelungi permisele de ședere doar pentru 3 ani consecutivi (pentru a evita situația în care muncitorii străini ar vrea să își aducă și familiile).
  Mă pronunț împotriva proiectului din următoarele motive:
  Eliminarea restricției privind obligativitatea plătirii de către angajator a salariului mediu pe economie deschide calea spre exploatarea unor muncitori străini în sectoare în care deficitul este cauzat…inclusiv de salarii scăzute.
  Această măsură slăbește și muncitorii/muncitoarele din Moldova întrucît angajatorii, în loc să ridice salariile, pot acum ușor recurge la import de forță de muncă străină ieftină pentru a suplini deficitul. În rezultat va fi proastă atît situația muncitorilor străini cît și a celor locali. Exploatarea pe intern va fi dublată și de o exploatare pe extern.
  Mai departe, prevederea precum că muncitorii străini pot sta doar trei ani (cu justificarea rasistă că dacă ar sta mai mult ar putea căpăta dreptul de a-și întregi familiile și în acest fel vor beneficia de dreptul de protecție socială, educație, sănătate, adică, în limbajul proiectului de lege ”vor fi o povară pentru sistemul de protecție socială”) este una xenofobă și degradantă.
  E nedemn și inuman că muncitorii imigranți sînt tratați și exploatați strict doar ca forță de muncă, nu și ca oameni care pot decide să rămînă ori să își aducă familiile. E nedemn ca străinii să aibp dreptul de a munci în Moldova doar atît…cît să nu fie eligibili pentru plăți și politici sociale la care evident vor contribui.
  E condamnabil că, în loc să participe la un efort internațional de protejare a muncitorilor străini la nivel global, guvernul Moldovei promovează și susține politici prin care exploatarea este continuată și amplificată.
  În loc să susțină sclavii (că cam asta sînt majoritatea muncitorilor moldoveni în afară) autoritățile propun să înmulțească numărul stăpînilor de sclavi.

Unioniștii sînt ultimii bolșevici. Unionismul moldovenesc e ultimul milenarism politic local.
Dacă desemnăm bolșevismul ca obsesia politică de a răsturna ordinea existentă (întruchipată în stat) și de a face astfel loc unei noi lumi, radical diferită de cea actuală, dacă îl concepem mai departe ca încrederea fanatică că acest lucru (construcția unei lumi noi) nu este doar posibilă, ci și inevitabilă (pentru că așa ar fi fost scris în legile istoriei), dacă îl gîndim ca o mișcare militarizată (cel puțin verbal), construită pe modelul unei mici armate, sub formă centralizată, subordonată scopului general – atunci, dintre toate mișcările politice locale unionismul se aliniază cel mai bine acestor caracteristici. (Poate nu întîmplător cei mai fervenți unioniști au ieșit din cadrele fostului Partid Comunist al RSSM. Poate nu întîmplător unioniștii marchează toate aniversările RSSM cu o grijă pe care nici ”nostalgicii sovietici” nu o au).
Unionismul este unica mișcare politică din Moldova ce urăște cu pasiune propriul stat (nici Lenin probabil nu disprețuia atît de mult Țarul și Imperiul precum unioniștii urăsc ”avortonul pactului Ribentropp-Molotov”) și care își dorește atît de mult cît mai curînda dispariție a acestuia…
Lumea idilică ce va veni după Unire are mult din descrierile naive ale socialismului ”utopic” (și cu scenele pastorale din cărțile poștale și revistele Martorilor lui Iehova) – o lume în care toate conflictele politice vor fi abolite, problemele Moldovei se vor rezolva cumva de la sine (cam aceeași schemă cu: statul va dispărea de la sine etc), Nistrul și Prutul se vor umple cu miere și lapte. E un fel de ultim idealism politic (chiar dacă cu atmosferă retro și cu mitologie de mijloc de secol XIX) într-o eră ce se declară era calculului politic, a eficienței și a ”realismului”.
Nici o altă mișcare politică locală nu oferă o schemă ”naturalistă”, deterministă chiar, în raport cu propriile scopuri politice. În majoritatea celorlalte ideologii e vorba de procese în care contează luptele, mizele se pot schimba (cum e bunăoară în eterna luptă cu corupția). În unionism Marele Eveniment (unirea) e inevitabil, el e destinul firesc, el e unicul viitor posibil, sfîrșitul istoriei etc. Unirea e atît de iminentă încît semnele ei sînt peste tot: unionistul Chirtoacă citește unirea și în pietre.
Și dacă celelalte partide și mișcări sînt compuse din hipsteri (alde PAS), gopnici (PSRM), fraieri (PPDA), cinici (PD, Pro-Moldova), unionismele din Moldova sînt compuse din soldați, care luptă pe front un război inegal, dar vrednic și măreț (și imaginar), împotriva tancurilor rusești. Retorica militară și fantoma luptei e atît de prezentă încît…unii unioniști (Șalaru) luptă cu tancurile rusești de pe monumentele Victoriei din 1945, chiar dacă tancurile alea sînt doar grămezi de fiare, alți unioniști (Chirtoacă) luptă cu tancurile rusești instalînd gherete prin oraș iar alți unioniști (Valeriu Munteanu) chiar și atunci cînd suferă de o boală precum coronavirusul tot luptă cu virusul de parcă ar lupta cu tancurile rusești…Lupta presupune și violență, uneori violență intra-grup. Violența e evident verbală și discursivă. Deocamdată. Unioniștii nu au avut control real asupra sistemului politic și deci nu știm dacă ar face vreo mare epurare după modelul ”idolilor”. Am zis de mai multe ori că mi-i teamă de discursul despre Basarabia ca pămînt românesc care omite oamenii și vorbește despre drepturi eterne asupra unui pămînt și care ignoră oamenii care trăiesc pe acest pămînt ori îi consideră ca aflîndu-se acolo ”ilegal”. Violența e retorică și e despre purificare, dușmanii unirii, sabotare a procesului unirii etc. Se găsește și violență fizică – Țîcu tot i-a tras un șut în fund, pentru unire, unionistului Chirtoacă pentru că nu urmează ”linia generală” a unionismului…
În contrast cu acest milenarism celelalte partide îs ”tusovci” naive. Integrarea Europeană, metanarativul progresist al partidelor politice moldovenești, nu are nici încărcătura ideatică similară, nici mitologia politică, doar seducția materială. Filorusismul lui Dodon în genere nu are nici un farmec pentru că reprezintă doar o alegere tactică.
Cel mai aproape, ca încărcătură religioasă, vine discursul anti-corupție, o găselniță reciclată ce îl reînvie periodic pe Andropov, dar anticorupția nu are un trecut istoric la care s-ar putea face referință (un trecut ”glorios” cum e România Mare), și nici pretenția de inevitabilitate…

Ziua de ieri a fost totuși o dezamăgire. Nu am vrut să treacă votul de neîncredere – era clar că grupul Rolex (Pro-Moldova, Partidul Șor) vrea nițel haos politic pentru a cîștiga timp, a face niște jocuri, a negocia niște tranzacții…
Nu mă așteptam ca opoziția neRolex (mă rog, așa își zic ei – Pas și PPDA) să se prindă în acest joc, care nu era al lor și care era despre pătarea lor.
Mă rog, s-au băgat în horă, era treaba lor să înțeleagă că acest joc este despre măscărirea lor.
Nu m-am așteptat să văd – atît de clar și atît de evident – absența totală a unui plan alternativ de țară al ”opozițiilor”.
(reproșurile, evident, merg tot spre grupul neRolex – Candu și Șor sînt în parlament pentru a-și acoperi fluxuri de bani și a-și negocia ani de pușcărie).
Însăși moțiunea e un text slab, un referat compilat din citate și declarații din ziare și TV – e mai degrabă un colaj, un proiect artistic, decît act prin care motivezi de ce dai jos un guvern.
Or, dacă ea e chiar motivație și atunci e clar că…opoziția nu avea motivație, nu știa de ce să dea jos guvernul, ce să pună în loc dar i se promiseseră că stelele (și banii) se vor aranja într-un anume fel… (dar ieri cerul a fost noros și stelele s-au aranjat nițel altfel).
Trebuie să suferi de o formă perversă de unionism al creierului ca să vrei să dai jos Guvernul pentru că ar fi întîlnit camioane cu ajutor umanitar din România pe strada Hîncești, și nu pe bulevardul Ștefan cel Mare…
Dezbaterea din parlament a fost și mai jalnică (și tare îmi pare rău pentru cîteva ore pierdute – poate ar trebui să cerem compensație și despăgubiri?).
Se știa că votul de neîncredere n-o să treacă – că banii din Miami și Tel Aviv nu rezolvă chiar totul (Gațcan a fost întors în partid cu forța). Coronavirusul are și el o parte de responsabilitate, blocînd două voturi ale opoziției (care oricum nu schimbau mare treabă).
În aceste condiții dezbaterea putea fi ocazia în care opoziția neRolex ar fi putut să arate că are o viziune despre cum să guvernezi o țară pe timp de pandemie, despre cum să refaci o economie la pămînt, despre cum să reconstruiești o societate și temeliile ei – sănătate, educație, protecție socială.
Aveau tribuna, aveau atenția, aveau prilejul.. și le-au înecat într-un ocean de prostie.
Luările de cuvînt ale opoziției (cu o mică excepție) au scos la iveală că…aceasta e în totală criză de idei, că a integrat moțiunea nu în răspunsul trecut și curent la pandemie ci în viitoarea campanie prezidențială din toamnă (în special ”dialogul” lui Igor Grosu cu Dodon a fost feeric!), că Opoziția voia să dea jos guvernul doar pentru că credea că are voturi, nu ca să pună ceva mai coerent în loc, că în afară de vechile șlagăre politice (federalizarea, veteranii, chestiunea transnistreană, corupția) opoziția nu ”cîntă” nimic nou pentru că…alte cîntece nu știe.
Unica intervenție ca lumea în acest karaoke politic a fost cea a deputatului Dan Perciun, care a vorbit și despre social, și despre faptul că guvernul nu ajută oamenii de rînd, că răspunsul la pandemie a fost unul ce a favorizat cîteva mari afaceri și ramuri ale economiei iar restul cetățenilor au trebuit să se descurce pe cont propriu. A fost o unică ocazie în care agenda socială a apărut în discuții. Dar cu o rîndunică nu faci primăvara și cu o intervenție bunicică de cîteva minute nu salvezi o moțiune ridicolă și o argumentare a ei în parlament demnă de emisiunea ”Teatru cu miniaturi”…
După ieri a devenit cumva clar că…răspunsul la pandemie al guvernului Chicu, tragic cum este, este unicul posibil în actuala configurație de oameni și idei politice. Opoziția nu ar fi gestionat altfel criza pentru că nu are o idee despre altfel (faptul că ar fi întîmpinat eventualele camioane cu ajutor umanitar nu la Telecentru dar în Grădina Publică sau în fața Catedralei, schimbă pozele de protocol, dar nu schimbă logica răspunsului la criză).
Tot după ieri a devenit cumva mai clar că agenda parlamentară e în totală ruptură cu agenda socială, economică și de protecție socială a țării.
Parlamentul are alte treburi…Și în parlament grupurile Rolex (ale puterii și ale opoziției) încă arvonesc și plătesc muzica…Republica oligarhică nu a murit, ea doar și-a schimbat forma. Așa-zisa democrație moldovenească continuă să fie împotriva cetățenilor.
Așa-zisa opoziție…nu e opoziție. Ea doar ocupă locul politic pe care ar trebui să îl ocupe o opoziție. Ea nu generează idei, ea nu are planuri și viziuni….E de formă acolo.
…Evident, nu am nici o simpatie pentru Ion Chicu și guvernul său – trupa aceasta de circari ambulanți a venit în Guvern pentru a pregăti campania electorală prezidențială a lui Dodon (și a face o rublă între timp), nu să gestioneze o pandemie. Dar incompetența lor nu e diferită în comparație cu cei care voiau să demită guvernul și cu eventualele candidaturi pe care voiau să le urce în loc.

Bill discuta cu Boris.
Boris zice, in 1993, ca Sovietul Suprem nu-l asculta, ca e plin de comunisti si ca va trebui sa-l ignore si sa guverneze tara prin decrete prezidentiale pina la noi alegeri.
Bill intreaba daca armata e cu el apoi zice ca e ok si ca SUA ii vor da lui Boris 2.5 mlrd dolari pentru “reforme”.
Cam asa despre “politica mare”.