blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Category: politica Page 2 of 8

despre părtiniri…în politică

Interesantă (și relevantă) polemică are loc acum în România, în legătură cu protestul din 10 august și acțiunile jandarmeriei.
În mod evident, cam toată lumea condamnă reacția excesivă a jandarmilor – care au aplicat gaze lacrimogene, tunuri cu apă (iar apoi au demarat și o campanie mediatică de auto-victimizare)…Lucruri care nu au cum să surprindă – poliția e brațul înarmat și represiv al guvernării și s-a comportat ca atare întotdeauna (dacă nu a bătut, atunci nu a intervenit cînd alții băteau, altfel poliția interceptează și intimidează în fiecare zi). Ca să-l citez pe Alexandru Racu: ”Comportamentul abuziv al jandarmului român nu este nou, nici nu pare să difere prea mult de la o guvernare la alta.”
Deci, pe scurt, reacția jandarmeriei nu s-a schimbat (din contra – ăia s-au învățat și ei acum să organizeze și administreze campanii de PR și să poarte războaie de imagine)…
S-a schimbat însă, și aici e miezul polemicii la care fac referință, atitudinea unei bune părți a societății românești față de proteste și față de protagoniștii acestora.
Dorin Tudoran, omul foarte incomod (căruia i-a fost spart blogul deja a treia oară), a remarcat printre primii (dintre sursele pe care eu le frecventez) că o parte din vocile cele mai stridente care condamnă acum violențele jandarmilor (și, care, repet, trebuie criticate pentru că au fost reale) au cerut, cu alte ocazii (mai ales în 2012, cînd se protesta la București față de măsurile de austeritate și salariile mici) aplicarea violenței de către poliție. Că oamenii care construiesc hagiografii ale participanților la protestul din 2018 scriau articole despre ”viermi”, pegră, huligani, pestă, derbedei și barbari (despre participanții la protestele din 2012). O selecție comparativă foarte bună, compilată de Alexandru Racu se găsește aici.
Un exemplu, Teodor Baconschi:

În 2018: 

“Riposta jandarmeriei – absolut disproporționată. Nu a atacat nimeni vreo instituție, nu s-au distrus bunuri publice sau private. Nu s-au produs agresiuni din partea protestatarilor. Ore în șir, oamenii au rămas perfect pașnici și civilizați. Am văzut în alte țări ce înseamnă o mulțime violentă: în toată această seară, la București, nu a fost cazul de așa ceva.”

În 2012:

 “Un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic. Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.”

Mihai Neamțu, Vladimir Tismăneanu au făcut declarații similare…
Evident, ar trebui invocat aici Caragiale, care a descris deja aceste tipuri de comportament giruietă (Tempora rămîne o povestire subapreciată ceea ce e nedrept)…
Istoria asta poate fi spusă în mai multe feluri. Intelectualii sînt ticăloși și ipocriți, ar fi una din ele. Și ar fi parțial adevărată. Sîntem cu toții parțiali: găsim scuze pentru acțiunile care țin de cauza ce o susținem și căutăm (și găsim!) nod în papură celor care nu sînt de acord cu noi, ar fi alta. Parțial adevărată și ea…
Cel mai adevărat mod de a spune povestea asta, însă, e de a spune că trebuie, pentru sănătatea discursului public, să scoatem în genere, din discursul public, toate referințele la brute, barbari, să renunțăm la practica de a dezumaniza inamicul (oricît de în dezacord am fi cu el), să respectăm, așa cum se cuvine, dreptul cetățenilor la protest.

La deschiderea unui nou front imaginar: lupta cu realitatea

Începe campania electorală, încep căutările de agenți KGB, comploturi la scară galactică, conspirații de pe planeta Krypton (toate îndreptate, evident, contra guvernării moldovenești).
Aceasta, guvernarea, nu a găsit nimic mai bun decît să recurgă iar la politica fricii (cum a făcut-o și în 2016, la alegerile pentru cel care nu decide nimic președintele Republicii Moldova).
Azi toate ecranele și site-urile holdingului de la guvernare au distribuit nu știu ce investigație din care reieșea că nu știu ce fost ofițer de la frontieră a fost agent KGB (de unde au aflat? din dosarul omului care s-a aflat tot timpul ăsta la Poliția de Frontieră).
Pe mine poveștile cu agenti KGB nu mă conving. Cînd  luptătorii cu mîna Moscovei retransmit ani de zile posturi de tv rusești (pentru că-s profitabile), cînd tot felul de politicieni și afaceriști locali “patrioți” (stataliști, unioniști și alte soiuri) fac evaziune în paradisuri fiscale, fură bani din bănci (pe care le pun apoi pe umerii celor furați), privatizează pe nimic bunurile publice (aeroport, gări auto), schimbă sistemul electoral doar ca să se mențină la putere, omoară oameni la vînătoare în păduri după care nu pedepsesc pe nimeni, amenință jurnaliștii că vor fi spînzurați pe Arcul de Triumf, votează scheme de legalizare a capitalurilor furate, vîntură date personale pe toate ecranele țării (inclusiv cu scene din viața intimă)- dauna combinată a acestor acțiuni ”patriotice” și ”bine intenționate” este infinit mai mare decît orice schemă pe care ar putea-o imagina KGB/FSB si restul serviciilor secrete rusești sau de aiurea.
Ce poate face mai mult KGB-ul cînd deputații moldoveni înșiși se vînd și se cumpără pe bănuți și votează ca papagalii tot felul de legi de legalizare a evaziunii fiscale? Nimic.
Nu pot face toate conspirațiile mondiale adunate laolaltă (inclusiv cele învitate din morți precum Cavalerii Mesei Rotunde) atîta rău acestei țări și cetățenilor ei cît fac patrioții locali din politică, jurnalism, afaceri și societate civilă.

Circuitul ideilor în societate

Zice Bookchin, unul dintre cei mai interesanți gînditori politici la stînga, că s-a născut din părinți care au trait în Basarabia la începutul sec.XX și că a fost influențat profund, prin părinții săi, de experiențele narodnicilor și anarhiștilor ruși…
Eu îl citesc (și ascult și privesc acum) și iau ceva inspirație…
Și e modul în care experiențele și experimentele politice locale de la începutul veacului se întorc înapoi în acest spatiu, via America și Spania…
Circuitul ideilor în societate…

reprezentativitatea fără participare nu e democratică

Nu mă prea implic în discuțiile despre sistemul electoral mixt vs sistemul electoral proporțional.
Pentru că e o discuție ce caută soluții superficiale unei probleme profunde: criza reprezentativității în genere.
Adică, ceea ce contestez eu nu este o anumită formă de reprezentare (că e mixtă, că e proproțională) ci reprezentarea însăși.
Mi se pare tare problematică ideea că trebuie să rezumăm întreaga participare politică la faptul de a alege un grup de oameni care să aibă toate pîrghiile de guvernare pe 3-4 ani.
Eu mă pronunț și militez pentru democrație participativă – una în care politicienii co-conduc, în care electoratul co-participă la elaborarea și adoptarea deciziilor.
Asta nu are treabă cu sistemul electoral ci cu necesitatea unor instituții și proceduri politice noi: bugetare participativă, instituții și proceduri participative, consultații publice, transparență etc.

Despre referendumul local din 19 noiembrie. Voi merge

O să merg la referendumul din 19 noiembrie pentru demiterea primarului Chirtoacă. Fără entuziasm, fără flori și restul. E însă un referendum necesar.
Ar fi, în caz că se adună numărul necesar de voturi, primul caz cînd un primar al orașului e demis de alegători pentru că nu corespunde funcției (în localități mai mici asta se întîmplă des și e un fapt obișnuit).
Desigur, ar fi fost mult mai bine dacă oponenții care au inițiat referendumul, socialiștii și celelalte fracțiuni, ar fi pregătit un dosar coerent (carte neagră) al deficiențelor administrației Chirtoacă: cu scheme, cu decizii proaste, cu interese și lobby. Asta ar fi convins pe fiecare că primarul Chirtoacă merită să fie demis.
(Eu personal am lista mea: de la pizzeria Sbarro din Scuarul Europei, la stadioanele sportive de la Ciocana, la schemele cu gherete ale fratelui sau cele cu autobuze ale colegului de partid ori cele cu constructii ale altui coleg de partid Dîrda, la schemele cu parcările, la lipsa de transparență etc).
Desigur, ar fi fost mult mai bine dacă referendumul (și suspendarea lui Chirtoacă) nu s-ar fi întîmplat tocmai în momentul cînd Partidul Liberal e devorat de oligarhat pentru că nu mai este loial.
Dar astea îs detalii relativ mici și relativ insignifiante.
Argumentul că demiterea lui Chirtoacă ar însemna ca primăria să treacă în mîinile socialiștilor mi se pare slab. E prea mare interesul pentru primăria Chisinau si nimeni nu are succesul asigurat (si premierul Filip s-a apucat de oras, si opozitia PPDA-PAS probabil vor vrea sa aiba o prezenta mai mare la nivel de oras). Așa că scenariile pot fi diverse (dar ele îs de după referendum).
Alt argument, că orașul ajunge la ruși (sau in UE) dacă e demis Chirtoacă mi se pare în genere fals. Și parte a problemei Chirtoacă pe care sper că o văd plecată împreună cu el: geopolitizarea administrării orașului. Ca și cum reparația trotuarelor sau protectia spatiilor publice ar fi parte dintr-o luptă apocaliptică despre unire, rusia și uniunea europeană. Nu e. E un simplu act administrativ.
Eu tare sper ca alegătorii din oraș să nu mai voteze geopolitic la alegerile locale (pentru că nu vreau să merg pe drumuri cu gropi de forma României mari sau de forma Uniunii Sovietice – vreau sa merg pe drumuri bune, deschise si accesibile).
Eu tare sper ca o sa ne prindem ca discutiile geopolitice/identitare la tema administrarii orasului sint fumigene pentru a proteja scheme si interese dubioase….
În discuțiile de pe rețelele sociale în legătură cu referendumul din 19 noiembrie a mai fost vehiculat un argument: cel al costului. Adică, un referendum e prea scump și banii ar putea merge în altă parte. La bucătărese sau în școli. Argument ce mi se pare nu doar inutil ci și periculos. Pe de o parte, pentru că banii pentru școli și banii pentru alegeri/referendumuri/asigurarea drepturilor politice îs bani separați și trebuie tratați ca atare. Separat. Pe de altă parte cei care invocă acest argument (pentru că nu le convine acum) ar trebui să fie gata să discute și consecința logică a acestui argument: faptul că altcineva ar putea argumenta, la fel, că alegerile ar fi un exercițiu initul (prea scumpe și oricum fără rost), sau că asigurarea unor drepturi (incluziunea minorităților naționale) ar costa prea scump.

Și dacă nu găsim bani pentru a asigura dreptul cuiva trebuie să fim pregătiți că am ajunge într-o situație în care să nu se găsească bani și pentru drepturile noastre.

Rezistența politică…în toaletă

Am văzut la Lvov (în românește cică o fi Liov) cam peste tot ruloane de hîrtie igienică cu chipul lui Putin și inscripția ”птн пнх” (GTFO ar fi abreviatura cea mai apropiată în engleză).
Ruloanele igienice cu Putin au apărut în Ucraina după ce Rusia a anexat Crimeea și a creat două republicuțe nerecunoscute în estul Ucrainei (deși, practica, desigur nu e o invenție ucraineană – în alte părți ale lumii se vinde demult hîrtie igienică cu Ben Laden, George Bush, Hillary Clinton, Obama etc).
Judecînd după faptul că le-am văzut peste tot în centrul istoric al orașului, inclusiv în alimentare, pricep că îs o chestie căutată și apreciată de turiștii locali și străini (am văzut foarte mulți polonezi, datorită proximității geografice a Lvov-ului de granița poloneză – doar 70 km – iar polonezii, se știe, nu se topesc de dorul lui Putin și a Rusiei).
Încărcătura simbolică e clară: unul dintre gesturile considerate ca fiind cele mai murdare – defecarea – e pusă în legătură cu chipul dușmanului și astfel are loc un fel de ”răzbunare” asupra autorității. E un fel de profanare a unor simboluri/autorități care, însă, are loc într-un cadru privat (spre deosebire de alte forme de profanare care se întîmplă în cadre publice).

Pe de altă parte, acest caz este și unul în care logica simbolică a profanării se îmbină cu logica comercială. Așa încît actul politic este deopotrivă și unul comercial (strictu sensu!).
N-am prea văzut inițiative similare în contextul local deși cred că ar fi cazul…Furtul miliardului, minciuna politică enormă care este integrarea europeană, a ”cîștigat” locul foștilor lideri a AIE pe … un rulon de hîrtie igienică…

Așa ar putea arăta unul (abilitățile mele de editare a imaginii sunt destul de reduse, așa că scuze).

 

Gas Natural Fenosa, ziarul Saptamîna – o prietenie comodă.

Cînd unul dintre editorialele ziarului Săptămîna seamănă leit (unele pasaje sunt copiate direct, pînă la semnele de punctuație, virgulă cu virgulă) cu comunicatul Departamentului Relaţii Externe şi Comunicare al companiei energetice Gas Natural Fenosa Moldova, chiar dacă unul e semnat cică de redacția ziarului iar celălalt de o direcție a companiei înseamnă că:
– probabil Union Fenosa ”face niște servicii” (aka plătește) ziarului ca să-și promoveze interesele, să-și spele puțin imaginea și să atenueze șocul scumpirii tarifului la energie electrică ce va veni foarte curînd (lobby corporativ).
– ziarul ”Săptămîna” copiază de bună voie și din entuziasm propriu (ar fi un plagiat aici).
Și tema pentru acasă: alegeți unul dintre cele două mituri – cel al ”bunelor practici al companiilor străine” sau cel al ”presei independente”.

Imaginea în rezoluție mare poate fi găsită aici.

 

Imaginea în rezoluție mare poate fi găsită aici.

Page 2 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén