blog implicat

Nu sînt vorbitor nativ de rusă, am prieteni în comunitatea rusă din Moldova și comunic mult cu ei/ele. De la mulți din ei am auzit des o supărare că, aproape întotdeauna, vocile publice, oficiale ale comunității rusești – adică politicienii care îșii asumă poziția de a vorbi în numele comunității rusești – sînt oameni cu care nu vrei să te asociezi, indiferent de etnia pe care ai avea-o…

Inși ca Valerii Klimenko, fost șef pe la Congresul Comunităților Ruse, care a făcut tot felul de afaceri dubioase cu terenuri în oraș, sînt atît de respingători moral și politic încît nu doar că nu-și fac sieși cinste, ei nu fac cinste nici grupului pe care îl reprezintă..

Igor Dodon e din aceeași serie…E o ironie, evident, că vocea cea mai ”cunoscută” a comunității ruse din Moldova e un moldovean etnic din Sadova și e o tragedie pentru comunitatea rusolingvă din Moldova că un asemenea ins – oportunist, cinic, arogant, laș, mincinos și lacheu al oligarhilor de la putere – a ajuns să fie întruchiparea speranțelor, a așteptărilor și frustrărilor rușilor din Moldova…

În sine, nu e o problemă că Dodon l-a felicitat pe Putin (probabil și Mai Sandu o să îi trimită vreo telegramă festivă, că așa e protocolul). E problemă că Dodon putea adăuga curaj în felicitare și să-i ceară lui Putin, de exemplu, încetarea războiului și demararea negocierilor – o chestie pe care orice om rezonabil, umanist și pacifist ar fi cerut-o.

Dodon n-a făcut-o exact din motivul că e laș și nu i-a ajuns curaj decît să se gudure pe lîngă Putin. Atîta poate…

Pe de altă parte, e o problemă că filorusismul (respectul pentru cultura rusă) nu are alte canale oficiale în Moldova decît inși oportuniști ca Dodon sau Klimenko, care-s servili și pentru care filorusimul nu înseamnă decît să se închine oricui se întîmplă să fie stăpîn la Moscova…

Îmi zicea un rusolingv ”proeuropean” zilele trecute că comunitatea rusă din Moldova are nevoie, în acest context al războiului din Ucraina, să facă un profund act de autoreflecție și să-și revizuiască anumite afinități și adeziuni…Că are nevoie să descopere un ”rusism” (rus. рускость) ce nu s-ar raporta ne-critic la Rusia, unul care ar valorifica mai mult din experiența rușilor din Moldova de a trăi în contextul local, unul care ar incorpora valori și principii democratice și ar fi orientat mai spre dialog, în fine, la modul generic, un rusism care ar fi mai orientat spre viitor (iar viitorul e că rușii din Moldova trebuie să participe la construcția casei comune care este această țară), decît spre trecut, unul mai degrabă optimist decît resentimentar și reacționar-nostalgic…

Îl ascultam și mă gîndeam că aceste procese nu se pot întîmpla și fără participarea activă a celorlalte etnii din Moldova, mai ales a celei majoritare (indiferent cum se auto-numește ea). Aceasta din urmă ar trebui să creeze și ea o deschidere, să nu construiască modele prescriptive de identitate etnică (fiecare ”bun” patriot local din această categorie știe ”cum trebuie să se comporte un vorbitor de rusă în Moldova, ce opinii să aibă și la ce întrebări și cum să răspundă corect”), să inițieze dialoguri și să propună modele de țară în care ar încape cu toții, în care ar fi loc și de o cultură cosmopolitană, locală dar și regională, rusească, și de una ucraineană, locală dar și diasporică (refugiații ucraineni)…

Așa cum se desfășoară lucrurile – reținerea lui Igor Doodon, percheziții la sediul partidului și la domiciliul contabilei – cel mai probabil PSRM va fi lichidat ca partid politic. Pentru capetele de acuzare în cauza lui Igor Dodon, fostul președinte al partidului, există puncte prevederi în Codul Penal care prevăd, atît pedeapsă individuală pentru făptași cît și lichidarea persoanei juridice.

Un scenariu similar se întîmplă și în cazul partidului politic Șor și lucrurile duc în aceeași direcție – lichidarea partidului.

Într-un sens guvernarea își arestează opoziția și o lichidează. Ceea ce în orice alt context ar fi stîrnit semne de îngrijorare și îngrijorări cu privire la alunecare în autoritarism – opoziția reprezintă interese legitime ale alegătorilor – dar în Moldova, unde lupta politică e deghizată în luptă anti-corupție, arestarea opoziției e un prilej de bucurie…

(Frumusețea ”anticorupției” ca practică politică constă tocmai în faptul de putea, prin intermediul luptei anticorupție, să elimini opoziția fără ca acest proces să pară ”nedemocratic”.)

Evident, Igor Dodon e un ins corupt, la fel ca și partidul său. Nu e mare șmecherie să pricepi că era imposibil ca, fără bani murdari (în diverse momente atît Ilan Șor cît și Vlad Filat au fost creditați că ar fi furnizat parai lui Igor Dodon pentru a părăsi PCRM și a lansa PSRM), un fost funcționar public să își cumpere partid, să-l extindă peste toată țara, să plătească televiziuni și alaiuri de jurnaliști, experți și blogherime….

Dar, ca să fie convingătoare, lupta asta anticorupție ar trebui să fie și coerentă – altfel spus, perchezițiile la PSRM ar trebui însoțite de percheziții și la Partidul Democrat, și la Partidul Comuniștilor (cu tot cu filiala ”reformatoare” a lui Ruslan Popa), și la Partidul Liberal (cu tot cu creanga sa ”reformatoare”), și la fostul partid Leancă (PPEM), și la AMN (Urechean se laudă în oraș că a vîndut postul de procuror general lui Plahotniuc și…nimeni nu se ia de el), și pe la televiziunile private ale acestora, la gurile lor vorbitoare de la TV și radio, la clasa blogherească și de troli a partidelor…Evident, pentru coerență deplină, lupta anticorupție ar trebui să intre și la partidul de guvernare, unde sînt destule personalități ce gestionează afaceri personale din pozițiile politice pe care le au.

Ca să rezum, nu am vreun sentiment aparte de milă pentru Dodon, Tauber, Șor sau alți pușcăriabili prezenți sau viitori (legea conform căreia în Moldova fiecare guvernare își bagă la dubă opoziția e la fel de validă ca și legea gravitației). Închiderea lor, și a businessurilor lor deghizate sub forma unor partide politice e o chestiune de timp. Și există suficiente încălcări și abuzuri comise de acești oameni și grupări ce justifică măsurile legale împotriva lor.

Întrebarea principială rămîne, în această situație: Dar cu alegătorii lor cum facem? Adică Dodon e doar Dodon, un ins superficial și ridicol, la fel și Șor, dar chiar și așa acești clovni și partidele lor de bufoni au primit 1/3 din voturi la alegerile din 2021. Cine o să îi reprezinte pe cei aproape jumătate de milion de alegători care le-au dat voturile?

Așa pocit și strîmb cum era, dar prin ambele partide își găseau un fel de reprezentare frica votanților găgăuzi de a nu fi absorbiți de moldoveni, grijile pensionarilor săraci de a supraviețui cumva, angoasele unor comunități – pensionari, precariatul urban, tineret din micile orașe provinciale – de a fi excluși din procesul politic.

Acum ”vocea” acestor grupuri e lichidată, într-un fel care seamănă uneori a răfuială politică iar prin asta, aceste grupuri sînt excluse din consensul politic ”pro-european, anti-corupție, pro-productivitate, capitalism pentru săraci și socialism pentru bogați” care se instaurează acum.

…Evident, se poate discuta în lung și în lat modul în care, de exemplu, Ilan Șor sau Mariana Tauber, cu hainele lor de mii de euro, ”reprezentau” pensionarii săraci ce se înghesuiau să cumpere salam de soia de la magazinele sociale Șor și votau ulterior pentru partid. La fel, se poate discută în ce fel multimilionarul Igor Dodon ”reprezenta” zecile de mii de votanți găgăuzi săraci care îi dădeau votul, ori alte mii de electorat vulnerabil din orășelele mici care îl vedeau ca un ”protector”. Asta însă e mai puțin despre Șor sau Dodon și mai mult despre specificul legislației privind partidele în Moldova care favorizează activismul politic al oamenilor cu bani și reduc oportunitățile de participare ale cetățenilor de rînd. Într-o țară în care, treptat, unica formă de activism politic tolerat de către putere este…votul la alegeri, în care, de la bugetul local la legile fundamentale, cetățenii nu au pîrghii să participe și să se implice, ajungem în situația în care un afacerist clovn ca Ilan Șor e vocea celor săraci.