Oct 31 2011

Daca Dumnezeu ar fi fost negru…

Vitalie Sprînceană

cântece care-s mai mult decât muzică…

Dacă Dumnezeu ar fi fost emigrant ilegal…

Și dacă nu s-ar fi numit Iisus (dacă s-ar fi numit Felipe)
Cel care a murit pe cruce
Și daca ar fi purtat alt nume (daca s-ar fi numit Manuel)
Cel despre care istoria ne povesteste
Cu siguranță, maica sa
L-ar fi iubit în același fel (la fel de mult)
Nu contează dacă s-ar fi născut
Fiul său în America Latină.
Și dacă ar fi avut pielea mea, culoarea mea (dacă s-ar fi numit Juan)
Și la fel ar fi vorbit spaniola
Și Dumnezeu ar fi fost emigrant ilegal (dacă s-ar fi numit Jose)
În această sau altă națiune
Și ar fi muncit în hotel sau în cîmp
Ar fi fost bucătar ori spălător de vase
Ar fi mers să construiască
Sau poate ar fi fost șomer.
Mă întreb dacă acolo, în ceruri
Se vorbesc limbi diferite
Și la fel pereți se construiesc,
Dacă există ilegali și interziși (persoanele ce au interdictii)
Dacă e nevoie de un pașaport pentru a merge din Sud în Nord
Dacă Dumnezeu ar fi fost emigrant ilegal
Și ar fi purtat numele tău?

 

textul în spaniolă:

Y si no se llamara Jesús(si se llamara Felipe)
aquel que murió en la cruz
Y si tuviera otro nombre(si se llamara Manuel)
del que la historia nos cuenta
de seguro su madre María
lo amaría de igual manera
no importa si hubiera nacido
su hijo en latino américa

Y si tuviera mi piel, mi color(si se llamara Juan)
y también hablara español
y si Dios fuera ilegal(si se llamara José)
en está o en otra nación
trabajaría en un hotel, o en el campo
de cocinero o lavaplatos
andaría en la construcción
o tal vez no tendría trabajo

Me pregunto si allá en el cielo
se hablan varios idiomas
si también construyen muros
si habrá ilegales y estorban
si necesitan un pasaporte
para ir del sur al norte
Y si Dios fuera ilegal
y si tuviera tu nombre…?

Dacă Dumnezeu ar fi fost negru

Dacă Dumnezeu ar fi fost negru, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastră, camarade, ar fi guvernat
Negru președintele și guvernatorul
Negru avocatul, medicul tot negru, camarade
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Crinul negru
Neagră creta,
Alba ca zăpada neagră
Neagră Mona Lisa
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Neagra ar fi fost ziua
Negru Soarele
Neagră dimineața
Și bumbacul negru, camarade
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!
Negru Papa ar fi fost
Și ministrul negru
Negrii îngerii
Negru și Iisus Hristos
Dacă Dumnezeu nergu ar fi fost, camarade, totul s-ar fi schimbat
Rasa noastra, camarade, ar fi guvernat!

Prietene, du-te și cată-mi niște țîțe(sîni), sunt secătuit (mi-e sete)
Ei bine, am acolo niște țîțe albe și le dau ieftin, acum(iar) dacă vrei o tîrfă neagră(desfrînată) te va costa mai scump
Vai, copile
Vezi acel tip alb de acolo?
Așa alb cum îl vezi, are o inimă neagră
Buni oameni!!!
Ei, ce se întîmplă băiete?
Gata, tot ce ai mănîncat e o linie neagra (probabil se refera la „linea” care in Mexic se traduce ca si doza de cocaina)
Băiete, am o foame albă – omule- !
Mergem să jucăm biliard?
Dar ce jucăm,
Bine, hai să jucăm 8 albe cu bila neagră.

 

textul în spaniolă:

Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría

Negro el presidente y el gobernador
Negro el abogado y negro el doctor compay

Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría

Negra la azucena
Y negra la tiza
Negra Blanca Nieve
Negra Mona Lisa

Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría

Negro fuera el día
Negro fuera el sol
Negra la mañana
Negro el algodón -compay-

Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría

Negro fuera el Papa
Y negro el ministro
Los angeles negros
Negro Jesus Cristo -compay-

Si Dios fuera negro -mi compay- todo cambiaría
Fuera nuestra raza -mi compay- la que mandaría

ñaño, vete y busca unas gomas que estoy engomao,
bueno yo tengo unas gomas blancas ahi que las doy baratas, ahora si las quieres con banda negras te salen mas caras.

Oye Menino,
Tu ves este tipo blanco que esta allí?
asi blanco como tu lo ves, tiene el corazón negro
Buena gente!!!

Oye que pasa chico?

nada que acaba de comerse usted la línea negra

Muchacho, tengo una hambre blanca -man-!

Vamos a jugar un billar?
Pero y que jugamos,
bueno, vamos a jugar al 8 blanco con el mingo negro.

 

traducere: Mariana Butnaru


Oct 28 2011

un motiv bun de a face rau: Pedro Almodovar (La piel que habito, 2011)

Vitalie Sprînceană

 

 

Cultura rusă mi-a făcut mult bine. Recent m-a apropiat de un coleg american care-i fascinat de filmul sovietic, învață de zor limba rusă (cu cartea) pentru a le putea privi în original și regretă că Mosfilmul și Ministerul rus al culturii nu fac prea multe ca să traducă pentru lumea mare filmele sovietice în limba rusă…

Prietenul cu pricina mai și lucrează pentru a-și câștiga o viață la unul dintre cinematografele din Fairfax, unul mai special pentru că se străduie să bage în programul curent măcar un film european sau străin.

Azi ne-am dus să privim ultimul film al lui Almodovar La piel que habito (The Skin I Live In) care a avut premiera americană zilele astea.

Citisem niște cronici din primăvara, pe când pelicula rula în cadrul Festivalului de la Cannes așa că aveam în minte niște jaloane ale filmului. Știam că Almodovar a adaptat cum i-a venit un roman horror al unui prozator francez. Mai știam că revine Antonio Banderas pe post de actor principal. Mai știam că filmul e bun.

Acum pot spune că e chiar excelent.

Întâi din cauza un minimalism al violenței explicite – pe toată durata filmului răsună doar 3-4 împușcături și are loc o scenă de semi-viol. Restul violenței, de care mustește filmul, e înscrisă invizibil în detalii neutre precum sala de operație, dialogurile dintre medic și pacientul său, pereții albi ai camerei în care Vera/Vicente își petrece zilele, în dexteritatea înfricoșătoare cu care medicul Dr. Robert Ledgard mutilează vieți și poartă războaie personale cu întreaga lume… Un horror sanitizat, lipsit de exhibiționismul obișnuit al cadavrelor și/sau părților de cadavre. Pe alocuri acest horror este chiar dulceag mai ales când se dizolvă în scene de dragoste și țâțe în prim plan.

Ar fi apoi de urmărit un fel de banalitate a răului care refuză să ia formele monstruoase obișnuite cu psihopați, tipi asociali și urcă pe corabia respectabilă a unei tragedii personale cu care ar empatiza fiecare – pierderea soției într-un accident rutier, și a fiicei într-o serie de catastrofe psihologice ce urmează acestui nefast accident rutier. În marea sa durere, Robert Ledgard (Antonio Banderas) consideră că lumea îi e datoare cu o fericire și deci ar avea justificarea morală să intervină la fel de aleatoriu în viața altor oameni…Ceea ce și face – transformă cu ajutorul chirurgiei un băiat într-o femeie ce reprezintă copia exactă a soției sale…

Ledgard are un motiv bun de a face rău.

Așa încât Marele Rău se acumulează în film din mici rîulețe și surse întîmplătoare – nu e vinovat Vicente că fiica doctorului Ledgard are probleme psihice și deci nu poate intra în relații normale cu semenii ei, nu-i nici Ledgard vinovat că soarta i-a răpit soția, apoi fiica…

Un film despre cât de accidental e uneori drumul dinspre bine spre rău…

Recenzii:

Roger Ebert

Michael O’Sullivan (the Wasshington Post)

și altele adunate pe Rottentomatoes.com


Oct 27 2011

sefii gulagului

Vitalie Sprînceană

 

Lecturez memoriile unui gardian din Gulag, Fiodor Mohulski, care a activat în sistemul NKVD din 1941 până în 1946 în temei în PeciorLag, Republica Autonomă Komi…

Vocile și punctele de vedere ale gardienilor, supraveghetorilor sau administratorilor NKVD au absentat ilustru din studiile și memoriile ce reconstruiau subiectiv sau obiectiv istoria Gulagului. Mă rog, despre gardieni se vorbea, și au avut grijă s-o facă și Alexandr Soljenițân, și Varlam Șalamov, și Evgenia Ginzburg, și Jacques Rossi – adică  deținuții care au supraviețuit.

Dar gardienii erau construiți, adică descriși așa cum apărea funcția lor în ochii deținuților. Câine de pază, slugă devotată a capriciilor unor birocrați de partid, profitor, analfabet. Cum, tipic, deținutul nu se vedea vinovat și nici nu avea temei să accepte verdictul fabricat de justiția formală, gardianul trebuia să întruchipeze neapărat hidoșenia regimului…

Ne-au mai rămas apoi tot din memoriile deținuților câteva chipuri memorabile de gardieni tirani (în minte îmi vine figura obscenă a unui paznic ce ținea cu orice preț să-l împuște pe eroul lui Șalamov din Povestiri despre Kolâma), povestite cu grijă și abilitate, figuri sinistre care au adăugat mult sol tare sub convingerea că gardienii și supraveghetorii trebuie că o fi fost inerent răi, de vreme ce puteau servi un sistem nenoricit și nedrept ca ăsta.

(Mohulski în dreapta. sursa)

 

Cartea lui Mohulski nu m-a convins că gardienii ar fi fost buni. Nici că le-a păsat prea mult vreodată de soarta deținuților. Dar m-a învățat să înțeleg că perspectiva supraveghetorilor  era încadrată temeinic și ea într-o logică a ei. Deloc condamnabilă. Normală, într-un sens foarte specific.

Apar pe alocuri la tânărul supraveghetor-inginer (Mohulski e trimis în sistemul GULAG imediat după absolvirea facultății de inginerie feroviară, adică la 22 ani) gânduri că justificările propagandei – Gulag-ul ca loc de re-educare a cetățenilor sovietici, deținuții ca dușmani ai regimului sovietic – nu țin prea bine în frigul polar, dar nu ajunge, așa cum ne-am fi așteptat, să chestioneze întregul sistem, să empatizeze cu deținuții ori să le organizeze escapade cu șalupe spre Canada prin Polul Nord.

Din contra, Mohulski încearcă și reușește cu un succes remarcabil să mobilizeze acești oameni pentru muncile care le-au fost distribuite. Adică perpetuează și reproduce întregul sistem de represiune asupra deținuților, chiar dacă o face delicat și cu multă compasiune. Mohulski mai e și onest – nu adaugă retrospectiv în Memoriile sale pretinse îndoieli cu privire la natura sistemului. Nici false rezistențe la cultul personalității. El crede atât în promisiunile regimului cât și în scuzele propagandistice ale acestuia. Unicul lucru anti-sovietic pe care Mohulski îl prinde e că violența se distribuie arbitrar și că e imprevizibilă.

Pe scurt Mohulski reprezintă, într-un limbaj de lemn contemporan, un excelent administrator de proiecte a cărui staff de colaboratori e însă specific. Oameni trimiși în tundră fără voia lor. Pe care Mohulski reușeșete să-i impună să lucreze. Fără forță sau violență.

În fapt, memoriile lui Mohulski nu fac decât să sugereze că lumea alb-negru a celor buni (deținuții) vs cei răi (gardienii și administratorii de lagăre) n-a existat niciodată. Că ambele grupuri au fost prinse în procese și logici mai generale, în afara controlului lor. Că supraveghetorii nu erau cu necesitate mici fuhreri locali ci funcționari aflați sub supravegherea neîncetată a Partidului și a Organelor de Securitate. Că supraveghetorii, deși puteau decide de multe ori asupra vieții deținuților, nu aveau mai multă libertate să decidă cu privire la moartea lor proprie…

 

Falia fundamentală ce desparte dramatic memoriile personale ale unui Soljenițân și Mihulski stă în universul limbajului ce-l folosesc și în cele două lumi radical diferite pe care aceste universuri de discurs le fundamentează. Lumea lui Soljenițân e cea a abuzului asupra individului nevinovat, cea a răului absolut ce intervine aleatoriu în viața a milioane de oameni, cea a terorii ce planează permanent asupra cetățeanului sovietic, cea a presiunilor enorme a regimului asupra fiecărei părți a personalității deținutului – corp, suflet, intimitate, gender, viață sexuală. De aia și trăiește în cuvinte precum abuz, nedreptate, tiranie, libertate, iertare, adevăr.

Lumea lui Mohulski, pe de altă parte, e o lume a eficienței. A sarcinilor de partid și a misiunilor ”de înaltă responsabilitate” îndeplinite cu succes. A luptelor cu cifre, rapoarte, a proiectelor strategice în care oamenii sunt încadrați în munci silnice pentru a decide chestiuni geopolitice – asigurarea încărcăturii cu cărbuni pentru americanii ce aduceau mărfuri prin programul Lend Lease. A libertății oamenilor îngrădite din diferite rațiuni de stat – dușmani ai poporului ce trebuie izolați, elemente politice care trebuie re-educate eficient, poduri și linii de cale ferată ce trebuie să apară în locuri capricioase. Cuvintele ei sunt: ordine, eficiență, îndeplinirea cu succes a sarcinilor.

Cumva eu nu-l pot crede pe Mohulski. Pentru că lumea sarcinilor și misiunilor de Partid, fie și în numele unor scopuri precum Apărarea Patriei (despre ce fel de apărare a patriei poate fi vorba când inși în floarea vârstei putrezesc aiurea în zăpezi în loc să fie trimiși pe front?) e îngustă și are ca limită fereastra biroului. Cea a lui Soljenițân conține lumea din afara biroului. Plus biroul însuși. Și Adolf Eichmann zicea că a fost un ins bun și că n-a ucis pe nimeni vreodată și că pe toată durata carierei doar a scris și semnat hârtii și a rezolvat probleme birocratice.

 

 


Oct 26 2011

raul de a face bine

Vitalie Sprînceană

În China un șofer a lovit o fetiță de 3 ani. Pe care a rănit-o grav. Când a văzut ce a făcut…nu, să nu gândiți că a băgat-o urgent în automobil s-o ducă la spital…ci a dat mașina înapoi, peste corpul puiului de om ce se zbătea încă… Cu intenția clară și asumată de a-l ucide de-a binelea. Pentru că, zicea el: ”dacă victima e moartă aș plăti doar 20000 yeni (3125 USD) . Dacă e doar rănită toată afacerea m-ar costa cel puțin câteva sute de mii de yeni.

Alegere rațională ca la carte orientată spre optimizarea cheltuielilor.

Ar mai fi de adăugat și adunătura de gură-cască ce au privit indiferent accidentul. Ăștia-s din altă poveste. Din cea a martorilor despre care se știe că nu se implică.

Apoi știrea că niște inși detestabili au fost condamnați la 25 ani închisoare pentru că au strangulat un cuplu la Durlești pentru a le lua banii. Și-n pagina de comentarii, acolo unde cenzura bunului simț, a narcisismului jurnalistic ori a străduinței de a părea prezentabil nu ajunge, niște omenași se plâng că sentința va costa prea mult plătitorul de impozite și că, în numele eficienței, lațul frânghiei sau glontele la ceafă ar constitui o soluție foarte ieftină.

Se mai știe, și a fost probat experimental, că oamenii care se grăbesc sau dispun de mai puțin timp sunt mai puțin înclinați să-și ajute semenii în ananghie.

Pierre Bourdieu ar numi acest arhipelag de fenomene imperialism economic – procesul de extindere a logicii economice în domenii ce nu-s în esență economice, impunerea de soluții economice pentru probleme non-economice și lichidarea autonomiei sferelor sociale de către logica economică a profitului.

Nu mă grăbesc să afirm că asemenea incidente/cazuri nu s-ar fi întâmplat în alte vremuri. Istoria abundă de mizerii, porcării și trădări.

Timpul nostru are însă o frumoasă însușire de a le stimula și de a le crea un sol fertil: cel al calcului de avantaje, cel al traducerii tuturor dilemelor umane – dragoste, sănătate, fericire, maternitate – în termeni economici… Familia devine alegere rațională. Educația trece prin filtrul specialităților profitabile și lichidării celor neprofitabile (umanioarele, în primul rând). Sănătatea e judecată în termenii profitului – e ieftin să avem poliție coruptă sau judecători cu preferințe, dar e prea scump să avem protecție socială sau de sănătate a populației.

La capătul acestei logici stă dezumanizarea lumii, dincolo de care, pace Eichmann, orice e posibil…Mai ales lagărele de concentrare. Ori cele pentru imigranții ilegali actualmente foarte reale în Europa.

Vine vremea, dacă n-o fi venit deja, când facerea de bine, mila, compasiunea și dragostea vor fi neprofitabile.


Oct 21 2011

d’ale literaturii

Vitalie Sprînceană

sursa: revista Lire.


Oct 21 2011

Metallica-Lou Reed, LULU

Vitalie Sprînceană

Lou Reed și Metallica au lansat pe net, pentru ascultare gratuită și nelimitată, albumul lor comun LULU.

A se asculta aici.


Oct 18 2011

Occupy DC, Occupy Wall Street, Occupy Everything…Partea 2.

Vitalie Sprînceană

Partea 1 se găsește aici.