Sep 29 2011

miniaturi dintr-o epoca

Vitalie Sprînceană

Cine va scrie istoria comunismului sovietic într-un viitor mai rece (stăm încă prea aproape de foc pentru a-l evalua), va trebui să țină cont și de uriașa pasiune ce a însoțit facerea acelei lumi, cel puțin la începuturi.

Cum ar fi bunăoară focul ce arde această istorie deloc personală (adică rarisimă) a lui Vladimir Dudințev, a cărui biografie de scriitor prigonit de Hrușciov, Brejnev, Andropov și KGB nu ar trebui să trezească suspiciuni în privința unor simpatii ascunse față de regim:

Pe vremea aia îmi petreceam nopțile cu viitoarea mea nevastă. Și iată că ea m-a întrebat odată, cu ochii spre un portret imens al lui Stalin ce părea să acopere cerul:

– Volodia, tu pe  cine îl iubești mai mult: pe mine ori pe tovarășul Stalin?

Credeți că i-am răspuns: “Pe tine, Natalia, pe tine, dragă, te iubesc cel mai mult din lume!” – unicul mod de a raspunde corect la o asemenea intrebare? Ba bine că nu.

Am spus:

– De ce compari lucruri atât de incomensurabile? Tu reprezinți ceva pentru mine și Stalin altceva. Se găsește loc în inima mea pentru ambii.

(Vladimir Dudintev, Intre doua romane/Между двумя романами), Neva: Sankt Peterburg, 2000)


Sep 29 2011

cinema: Picture Bride (1995)

Vitalie Sprînceană

Picture Bride (rom. Nevasta de pe imagine, 1995). Un film despre o epocă rușinoasă a istoriei Americii când evreilor li se refuza accesul la Harvard, Columbia și Cornell, când oamenii de culoare călătoreau pe scaunele din spate ale autobuzului, iar imigranților coreeni și japonezi ce se trudeau pe câmpurile de trestie de zahăr din Hawaii și SUA continentală li se interzicea să-și ia soții de alte rase.

Filmul este despre ultimii, despre bărbații japonezi adică. Despre practica de a depăși restricția prin importul de femei din patrie. Din Japonia.

Treaba avea loc în felul următor: bărbații japonezi expediau imagini și portrete proprii acasă, unde agenți speciali – matchmakers (un fel de conocari)–  colindau cu pozele alea satele japoneze și le arătau fetelor. (Azi site-uri precum Russianbrides ori facebook și alte rețele sociale fac același lucru.)

În caz că vreuneia îi cădea tronc cineva, acești conocari aveau grijă să trimită fata în Hawaii. Unde era așteptată de bărbatul-imagine. Cu care se și căsătorea…

Picture Bride relatează povestea tipică a unei asemenea familii asamblate prin intermediul unei imagini: el muncitor la trestie, ea săracă și sărmană în Japonia, el în căutarea unei neveste, ea în căutarea unei portițe de fugă din Japonia, poza ”norocoasă”, șocul întâlnirii (el trimisese o poză ce-l arăta mult mai tânăr (trucul pe care-l știau oamenii de dinaintea Photoshop-ului), travaliul construcției unei relații adevărate, happy-end – ei totuși s-au plăcut, s-au iubit și au avut copii.

Cine știe, vorba poveștii, dacă n-o fi trăind și azi pe undeva…

Update:  Simt un fel de vină că n-am apreciat filmul mai mult – dincolo de partea artistică – meniu standard adică poveste de dragoste, sunt istorii vii, oceane de lacrimi și sudoare care nu puteau nicidecum să-și facă locul într-o peliculă de 1 oră 30 min…E și vina regizorului care a dorit să spună totul – să divulge cum ar veni o taină ascunsă – și a spus…Dar le-a amestecat prea mult și a ieșit cam spălăcit. Capcana filmelor angajate…


Sep 27 2011

lumea povestita in 4 zile

Vitalie Sprînceană

–  4 zile. Observa antropologul francez Germaine Tillion (intelectuală angajată, participantă activă a Rezistenței Franceze, deținută în lagărele de concentrare naziste), că ăsta era termenul mediu în care un gardian proaspăt angajat în lagărul Ravensbruck reușea să-și ajusteze nivelul propriu de brutalitate la cel al colegilor săi.

Asta e jumătate de săptămînă, de luni până joi. Cam atât despre umanitate.

– Relaxarea și odihna constituiau o etapă indispensabilă de regenerare pentru gardienii din lagărele de concentrare. Aceștia, considera Himmler, trebuiau să fie nu doar să aibă hrană bună cu suficiente vitamine, proteine și calorii, mașini și șoferi la scară, ci și activități ”extra-curiculare” – cinema, bibliotecă, sală de box, instrumente muzicale (de obicei trompete), și bordeluri.


Sep 25 2011

Xavier Gorce: Les Indégivrables

Vitalie Sprînceană

 Haiku-urile astea zoologice conțin multe pilule inteligente, dulci și amare, pentru cititorii fideli ai cotidianului Le Monde…Pinguinii ”de nedezghețat” (traducerea aproximativă a ajectivului indégivrables) desfac, în trei-patru scene, diverse noduri ale zilei…

Autorul lor, Xavier Gorce, le mai adună și pe blogul Les Indégivrables.

Astea-s câteva din cele care mi-au plăcut cel mai mult:

 

 

 

 

 

 


Sep 24 2011

Facebook are ceva imagini in plus…

Vitalie Sprînceană

sursa imagine BusinessInsider

În cei câțiva ani de existență Facebook a reușit să adune peste 140 miliarde imagini. (Câteva sute de bucăți ar fi contribuția mea proprie.)

Biblioteca de imagini a Facebook-ului  adăpostește cam de 10 000 (zece mii!) de ori mai multe piese decât colecția Bibliotecii Congresului.

Ultima, mai săracă, reprezintă cel mai mare depozit public, ce poate fi consultat de oricine.

Prima, în pofida extraordinarei colecții (alte cuvinte ce pot sugera proporția – de 10 mii de ori mai mult- nu-s), e ascunsă pe serverele inaccesibile ale companiei, în California și aiurea. Accesibilă doar unor ingineri și programatori.

De departe, reprezintă cea mai completă antropologie vizuală a omenirii. S-ar găsi aici tot: diversitate culturală și lingvistică, fantezii fotografice, colaje și fake-uri, desene, caricaturi, slogane, poze oficiale și neoficiale, nunți, cumătrii, înmormântări, războaie, pace, ritualuri, mâncare, cumpărături…

Să vină oare și timpul când vom declara facebook drept bun public mondial?

Ori cel în care vom merge la ei să consultăm/citim/privim arhivele?

Ultima întrebare nu e doar retorică – la câtă informație despre omenire, evoluția și gusturile ei se găsește în mâini private – google, facebook, skype, yahoo – pare cumva legitim să ne intereseze nu doar faptul ca aceasta să nu transpire fără treabă în spațiul public, dar și chestiunea păstrării ei…

Apoi, la vreo 50 de ani, după modelul cadrului legal în privința drepturilor de autor, tema desecretizării ei…


Sep 22 2011

Dumnezeu si regimul de vize

Vitalie Sprînceană

Adun cu mult interes fițuicile patrulatere ce publicitează serviciile unor ghicitoare și magi în lege*. Observ cu o oarecare nedumerire că-s destul de populare: doar pe bulevardul Ștefan în intervalul dintre strada Armenească și Ismail pot fi văzuți vreo 5 inși ce distribuie asemenea reclame. Mai văd că și paginile de reclamă ale unor ziare sunt supra-populate cu astfel de anunțuri…Semn că iese banul…Semn că se găsește cerere…

Din perspectiva economică aceste tranzacții specifice povestesc istoria creșterii și dezvoltării unui tip specific de business, magia de vânzare ori minunile de consum. Comerțul acesta a existat întotdeauna. Chiar și în anii ateismului științific militant ori în cei ai dominației absolute a materialismului dialectic. Niște rude apropiate ale mele mergeau la vraci underground care prescriau alifii și prafuri din tot soiul de lucruri încă prin anii 70-80. Țiganii din mahalaua mea lecuiau și ei boli de piele prin mijloace doar de ei știute. Tot în vremea aia. Cazul mătușii Vanga, la care a mers întreaga elită politică bulgară, de la țarul Boris al III-lea la Todor Jivkov, plus alte somități mondiale și regionale reprezintă proba cea mai elocventă a coexistenței pașnice a magiei și comunismului.

Din perspectiva bisericească lucrurile stau cam confuz. Vechiul Testament condamnă vehement practicile ghicitului și magiei: ”Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta” (Deuteronomul 18, 10-12). Mai încoace, spre Noul Testament, cei 3 magi apar într-o lumină oarecum pozitivă în Evanghelii, pentru că au știut să citească stelele și să ghicească nașterea lui Hristos. Dar Apostolul Pavel are grijă să desființeze magia și vrăjitoria: ” Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21). A se vedea aici o analiză minuțioasă, inclusiv din perspectivă teologică a magiei și vrăjitoriei.

 

Ce sugerează aceste fițuici?

– O neîncredere în mecanismul formal și oficial – statul și instituțiile lui, Biserica – al reglementării vieții sociale. Altfel spus o suspiciune în capacitatea acestora de a soluționa problemele indivizilor.

Fiți sigur că insul care se adresează la d-na Rodica să-i zică răufăcătorul, a trimis la origini în minte și în prealabil întreg sistemul de stat al poliției și justiției. La limita hilarului, și poliția municipală ar fi solicitat cică ajutorul unor vraci în depistarea ucigașului de la Durlești.

Sau, cel ori cea care vine la d-na Ecaterina s-o roage să se roage să-i aducă plecări peste hotare ”în timp de 3-9 zile”  trebuie că e surd la promisiunile guvernărilor politice că vor ameliora semnificativ viața în Moldova ori e chior conștient la creșterea PIB-ului, liberalizarea curândă a regimului de vize și alte realizări.

Să mai pomenesc și de îndoielnica  încredere în sistemul medical a oamenilor care merg să-și trateze la vraci durerile de cap și amorțirile de picioare?

E un act constant și perpetuu de delegitimizare a realului…

 

– O religiozitate difuză, cumva păgână sau la limita cu păgânismul, ce coexistă în paralel cu religia oficială. Pe de o parte, ghicitura e un procedeu religios – rugăciunea mijlocește împlinirea solicitărilor. Pe de altă parte, întrucât solicită servicii concrete și banale cum ar fi succes în dragoste și business – ar fi de închipuit un Dumnezeu închipuit care stă pentru Ghiță la Wall Street și controlează fluctuațiile de acțiuni – acest tip de religiozitate pervertește și erodează pretinsa mistică a ortodoxismului oficial. Această religiozitate, destul de răspândită, nuanțează mult iluziile Bisericii Ortodoxe din Moldova de a vorbi în numele a 90 % din populație. Cine-s acești creștini? Călugări și mistici? Ori inși ce se împart între a merge duminica la slujbă și miercurea la magi?

– La un nivel mai general, așteptarea minunilor și solicitarea implicării forțelor divine în problema vizelor, cea a durerilor de cap, a divorțurilor, cununiilor, business și urmărire penală trădează mai mult decât escapism. Se aude, în această intensă căutare a unor forțe supranaturale, vocea unei disperări în care doar minunile mai pot întoarce lucrurile la locul lor…

– Ar fi și o măsură a culturii noastre politice, că doar așteptăm salvatori și alegem salvatori întotdeauna, ce dracu!

 

*mag în lege – expresie adunată după calapodul ”hoț în lege”, un criminal de grad superior, un rege al lumii interlope, care are un statut similar cu statutul unui sef de stat, deoarece este responsabil pentru respectarea codului de legi al clanului, pentru organizarea bandei, pentru judecarea celor care incalca disciplina, pentru colectarea, evidenta si distribuirea veniturilor (sursa).

 


Sep 22 2011

facerea Frantei

Vitalie Sprînceană

Pe marginea unei cărți

Weber, Eugen. 1976. Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914.  Stanford University Press.

 A scrie istorie rurală, adică istoria unor grupuri sociale ”analfabete” e, din toate punctele de vedere, o muncă extrem de complicată. Măcar din acest motiv Eugen Weber a scris o lucrare monumentală. Pe care, mare mi-a fost nedumerirea, n-am găsit-o încă tradusă în traducere românească. Nici rusească, dacă asta ar consola pe cineva undeva.

Ce zice Eugen Weber:

a) Franța anilor 70 ai secolului 19 nu se găsea în vreo stare de omogenitate. Cum nu se găsește nici azi decât în închipuirea unor ideologi certați cu realitatea.

Proiectul național francez, copt cu atâta patos, sânge și suferințe pe durata Revoluției Franceze, nu era implementat decât parțial, în Paris și în ceva centre urbane. Restul țării, și mai ales provincia, trăiau într-un timp incert și difuz, în care vechile structuri politice și de loialitate co-existau cu altele născute de revoluție (pentru o analiză excelentă a continuităților și schimbărilor administrative în preajma revoluției vezi excelenta carte semnată de Lynn Hunt ”Politică, cultură și clasă în Revoluția Franceză”). Diversitățile lingvisitice, etnice și regionale, tradițiile locale, mizeria, foamea, insecuritatea circulației,  înapoierea tehnologică, arhaismul unor obiceiuri și practici – toate astea făceau extrem de dificil procesul de construire a națiunii franceze. Sentimentele patriotice, scrie Weber la pag. 114, departe de a fi instinctive, trebuiau învățate.

b) În termenii modernizatorilor parizieni Franța rurală reprezenta un fel de tărâm barbar ce trebuia civilizat. Atitudinea lor poate fi rezumată, sugerează Weber, la una de coloniști. Franța rurală ar fi fost colonizată de Franța urbană și Franța politică.

c) Proiectul francez de modernizare – Frenchification îi zice Weber, e rezultatul acțiunii combinate a unor factori politici – centralizarea statului francez, dorința elitelor pariziene de a implementa proiectul național al revoluției – și tehnologici: construcția de drumuri și șosele, apariția și dezvoltarea căilor ferate,  revoluția industrială, introducerea în uz a îngrășămintelor chimice…

d) Agenții schimbării:

– constituirea unui sistem uunic monetar și de măsurare. Zice Weber că unele monede din vremea de dinaintea Revoluției au supraviețuit și funcționat până hăt în la începutul veacului 20. Sistemul metric s-a impus cu greutate și a luat locul unităților locale de măsurare – leghe, picioare – abia în primii ani de după 1900.

–  drumurile și șoselele

– căile ferate

– școala universală, gratuită și obligatorie

– migrația internă

– serviciul militar obligatoriu

– politicizarea țăranilor și difuzarea practicilor electorale

– eroziunea tradițiilor locale și a celor religioase și impunerea unor tradiții laice, naționale

– secularizarea și anti-clericalismul

– Războiul I Mondial.

– impunerea limbii franceze la limbă unică de comunicare oficială, culturală și politică.

Ce e de zis despre ce zice Eugen Weber:

– Relația cauzală între tehnologie și schimbare socială trebuie argumentată în ambele direcții. Or, tehnologia nu a venit pur și simplu în Franța și în provincia franceză. Ea a fost adusă, implementată, investită cu un sens – cel al progresului.

– Deși subiectul formal al cărții sunt țăranii, ei nu apar decât vorbiți fiind de alții, rezultat al unor discursuri cu alte origini. Țăranii francezi sunt construiți. Eroarea subtilă a lui Weber este de a lua drept bune și de bună credință discursurile funcționarilor administrației centrale, cei care au efectuat modernizarea. Or, funcționarii nu descriu veridic o realitate. O descriu interesat și cu pasiuni partizane.

– Problema izvoarelor. Weber utilizează o mulțime de surse. Majoritatea scrise. Jurnale de călătorie, scrisori ale slujbașilor, mărturii ale unor folcloriști, ziariști, politicieni, polițiști. Izvoare care nu au fost scrise de țăranii înșiși. Acolo unde Weber pretinde că aude vocea țăranilor – în proverbe, zicători, cântece – această voce e suspectă. Cum poți determina autorul, vârsta și contextul în care a apărut un proverb sau un cântec?

– Cartea spune o poveste paralelă a unui proces politic prin care din țăranii barbari, cu ajutorul combinat al tehnologiei și intervenției politice, ies francezi autentici. Ca atare, și cumva împotriva voinței sale, Eugen Weber reușește să recupereze lentilele prin care administrația franceză vedea provincia. Aceste lentile constituie mai mult decât o curiozitate discursivă. Ele reprezintă discursurile și descrierile realității utilizate de autoritățile centrale, motivația intervenției lor la periferie. Oricât de false ar fi fost – se poate de argumentat că unele părți ale provinciei se găseau integrate în Franța mult înainte de perioada vizată – aceste discursuri devin importante pentru că consecințele lor au fost reale. Discursurile au devenit programe de acțiuni, manuale de luptă cu barbaria, închipuită sau inventată.

– Weber lasă în afara povestirii variabile improtante precum: imigrația constantă în Franța, din colonii și din alte părți ale Europei, luptele politice la Paris – proiectul de modernizare e descris ca  și cum ar fi un soi de forță impersonală ce se impune asupra satului francez fără legătură cu fierbintea viață politică franceză. Afacerea Dreyfuss ar fi un asemenea moment crucial în care se decide cine e francez și cine nu e.

– Rescrisă azi cartea ar trebui, în mod  necesar, să descrie și modalitățile de rezistență, pasivă sau activă a țăranilor. În forma actuală, cercetarea sugerează că țăranii au acceptat aproape cu bucurie procesele de mdoernizare pentru că acestea le oferea posibilități economice de mobilizare socială sporite.

…O lucrare fundamentală…

Pentru cei fără acces la biblioteci americane funcționează link-ul de download.