Oct 26 2021

Nostalgii după KGB…

Vitalie Sprînceană

Întrebare la Radio Erevan:
– Va mai fi nevoie de KGB în anul 2021 pentru a-i intimida pe disidenți, intelectuali, ziariști, activiști civici, alți cetățeni care gîndesc și pun întrebări incomode?
– Nu, pînă atunci ei se vor învăța să se intimideze, să se urmărească, să se denunțe și să se cenzureze reciproc…
Pentru a instaura poliția gîndirii nu e nevoie de dictatori, e suficient un grup de cetățeni ”bine intenționați” și ”patrioți”.
(Autorul postării din captura de imagine este economist la Expert-Grup).


Mar 11 2014

Deputați, apartamente, comunicare. Doar de rău.

Vitalie Sprînceană

Ca toată lumea am aflat din presă detalii despre intenția  unor deputați moldoveni de a-și lua pe degeaba o bucată de teren în Chișinău ca să -și amelioreze ”condițiile locative”.
Am făcut haz că Valeriu Guma, unul dintre cei mai bogați oameni din Moldova, a solicitat și el ”ameliorare” (deși acesta are cazare gratuită garantată într-o pușcărie din România după ce a fost condamnat de instanța de judecată din țara vecină).
Și mai mult haz am făcut că deputatul Chiril Lucinschi, feciorul unuia dintre președinții Moldovei a solicitat și el ”ameliorare”, după ce se cunoaște că deține un post de televiziune și nu-i deloc printre cei nevoiași.
Unii dintre semnatari (precum proaspăt ieșitul din PD Iurie Bolboceanu) figurează într-o altă listă din 2005, conform căreia s-au acordat deputaților din parlamentul de atunci apartamente la preț preferențial (Bolboceanu era atunci membru AMN, și ar avea nevoie de un al doilea apartament preferențial).
Mă rog, lista e hilară – sunt prezenți deputați din toate fracțiunile acolo: și luptătorii pentru adevărul istoric, și militanții împotriva sodomizării etc. Adică inși care se află în război politic: deputații comuniști spun că actuala putere e nelegitimă dar semnează cu entuziasm cereri prin care această putere nelegitimă să lea de pămînt pe gratis…
Am găsit-o acolo și pe dna Maria Ciobanu, poate unica ce avea nevoie cu adevărat de ”ameliorarea condițiilor locative”, întrucît vine din învățămînt și întrucît (din informațiile publice) nu a făcut avere în politică.
Dna Ciobanu nu e dintre deputații cei mai vizibili. Ultima sa apariție memorabilă în spațiul public chiar a fost bizară: dintre toate problemele ea s-a arătat nemulțumită de lungimea fustelor jurnalistelor.
Am provocat-o la o discuție, dacă tot dădea lecții de morală tuturor.

Discuția nu a continuat mult. Dna Ciobanu și-a asumat rapid poziția de victimă într-un caz în care ar fi trebuit să fie mai delicată. Pe urmă m-a blocat. Grozav exemplu de comunicare publică a deputatului cu un potențial alegător.
O compătimesc sincer pe dna Ciobanu că a fost jucată astfel încît nevoia ei adevărată să servească drept paravan pentru niște șmecheri ce doresc să cîștige bani mășcați. Dar, după cum nu te apuci să-ți jefuiești vecinii sub pretextul că tu n-ai casă, la fel nu ai dreptul moral să  te asociezi cu unii evident ipocriți (Guma, Bolboceanu, Reșetnicov) pentru a acapara o bucată de teren public.
Partea proastă e că din acest scandal doar dna Ciobanu iese cu onoarea murdărită. Pentru că ceilalți semnatari nu mai au demult ce murdări.


Nov 30 2011

trecute vieti de doamne si domnite: Svetlana Stalina

Vitalie Sprînceană

Svetlana Stalin, tot ea și Svetlana Alilueva, apoi tot ea Lana Peters, unica fiică a lui Stalin a încetat din viață la 22 noiembrie, într-o clinică din Wisconsin (SUA).

Din necrologul  publicat în New York Times: ”Nu poți să-ți regreți soarta, deși eu aș fi preferat ca maică-mea să se căsătorească cu un tâmplar. Voi fi veșnic o prizonieră politică a numelui tatălui meu.

A fugit din URSS prin India și a ajuns la New York în aprilie 1967.

Pe pământ american Svetlana Alilueva a organizat o conferință de presă în care a condamnat vehement regimul comunist. Între altele a spus despre tatăl ei că ar fi fost un monstru ”moral și spiritual” și și-a ars în public pașaportul sovietic.

În 1984, după o altă căsătorie nereușită, se întoarce în URSS unde se plânge că nu ar fi avut nici o clipă de libertate în Vest.

Doi ani mai târziu revine în America, unde regretă cele spuse la Moskova…

Ultimii vreme a vieții, se zice, i-ar fi trăit în sărăcie lucie.

Cariera spirituală e la fel de spectaculoasă, căci Svetlana Alilueva a trecut dinspre ateismul științific prin hinduism spre scientologie.

O viață dezorientată, ca și cea a regimului pe care tatăl ei l-a construit cu dibăcie (și multă violență).


Nov 25 2011

twitterul lor…revolutia noastra…

Vitalie Sprînceană

În ultimele 15 luni (iulie 2010-octombrie 2011) numărul mesajelor în limba arabă pe twitter a crescut de 22 ori (aproximativ 2 milioane pe zi). Semn că instrumentul devine util și foarte util în anumite contexte cum e Primăvara Arabă.

În afara acestor situații particulare twitter funcționează ca o mașină de tocat bârfe. Una ce risipește deliberat bârfe pentru a nu lăsa vorbele tefere să se răspândească. Cum e cazul cu mișcările #Occupy în care twitter a blocat hashtag-ul #ows din secțiunea trends…

Cu #pman povestea se spunea în mod diferit – țară din lumea a treia, dictator  comunist, tineri. Chit că twitterul moldovean avea pe vremea aia doar 70 useri.

Ar mai fi de meditat și la faptul că engleza încă are 40 % din mesaje – dacă există o audiență globală angajată – aceasta poate fi găsită doar în limba engleză.

China, după cum se știe, a blocat  twitter. De aia limba chineză nu se găsește acolo. Încă.

sursa imagine/studiu – Semiocast.


Sep 24 2011

Facebook are ceva imagini in plus…

Vitalie Sprînceană

sursa imagine BusinessInsider

În cei câțiva ani de existență Facebook a reușit să adune peste 140 miliarde imagini. (Câteva sute de bucăți ar fi contribuția mea proprie.)

Biblioteca de imagini a Facebook-ului  adăpostește cam de 10 000 (zece mii!) de ori mai multe piese decât colecția Bibliotecii Congresului.

Ultima, mai săracă, reprezintă cel mai mare depozit public, ce poate fi consultat de oricine.

Prima, în pofida extraordinarei colecții (alte cuvinte ce pot sugera proporția – de 10 mii de ori mai mult- nu-s), e ascunsă pe serverele inaccesibile ale companiei, în California și aiurea. Accesibilă doar unor ingineri și programatori.

De departe, reprezintă cea mai completă antropologie vizuală a omenirii. S-ar găsi aici tot: diversitate culturală și lingvistică, fantezii fotografice, colaje și fake-uri, desene, caricaturi, slogane, poze oficiale și neoficiale, nunți, cumătrii, înmormântări, războaie, pace, ritualuri, mâncare, cumpărături…

Să vină oare și timpul când vom declara facebook drept bun public mondial?

Ori cel în care vom merge la ei să consultăm/citim/privim arhivele?

Ultima întrebare nu e doar retorică – la câtă informație despre omenire, evoluția și gusturile ei se găsește în mâini private – google, facebook, skype, yahoo – pare cumva legitim să ne intereseze nu doar faptul ca aceasta să nu transpire fără treabă în spațiul public, dar și chestiunea păstrării ei…

Apoi, la vreo 50 de ani, după modelul cadrului legal în privința drepturilor de autor, tema desecretizării ei…


May 22 2011

memoriile despre trecut au si ele un trecut

Vitalie Sprînceană

Daniel Kahneman, psiholog american, laureat al premiului Nobel pentru cercetări în domeniul proceselor de luare a deciziilor și economiei comportamentale (behavioral economics) despre cele două tipuri de Sine ale noastre – un Sine experiențial (experiencing selves) și celălalt Sine memorant (remembering selves). Sinele trăitor, zic studiile ar fi secundar față de Sinele memorant. Uneori chiar intră în conflict: trăirea sublimă a unei piese muzicale fascinante, zice Kahneman, poate fi ștearsă complet din memorie de sunetul strident al unei bormașini ce intervine la ultimul acord. Sinele memorant va păstra în stocurile memoriei, în majoritatea cazurilor, fragmentul infim (ca timp și plăcere) al intruziunii bormașinii…

Asta ar trebui să însemne că ”memoriile personale și istoriile orale”, utilizate în istorie, sociologie, antropologie și alte discipline sociale, ar trebui crezute doar pe jumătate. Ele reprezintă ”aduceri aminte”, adică memorări, nu reproduceri exacte ale lui cum a fost. Vechea poveste a credibilității surselor.

Formulat altfel: memoriile despre trecut au și ele un trecut.


Apr 19 2011

epoca post-Abundentei

Vitalie Sprînceană

un text ce stătea prin calculator de prin 2007, și abia azi l-am scos dintr-un morman de alte fișiere dintr-un cimitir electronic…Sper că încă mai e bun la ceva.

 

Epoca Post-Abundenţei

 

Michael T. Klare | Noiembrie 30, 2006

Editor: John Feffer, IRC

“Foreign Policy In Focus”

După destrămarea Uniunii Sovietice analiştii de politică externă au încercat să găsească o noţiune rezonabilă pentru a caracteriza epoca în care trăim. Deşi termenul „Epoca Post-Război Rece” (“Post-Cold War Era”) era dominant, astăzi el s-a învechit şi nu reflectă pe deplin caracteristicile epocii actuale. Alţi experţi au început să vorbească despre „Epoca Post 9/11” (“Post-9/11 Era”) ca şi cum atacul terorist asupra Pentagonului şi WTC ar fi fost momente definitorii pentru întreaga lume. Dar această noţiune nu mai e la modă nici chiar în Statele Unite.

Propun, în schimb, un termen care surprinde mai bine trăsăturile mai importante ale perioadei actuale: ERA POST-ABUNDENŢEI.

Dacă există un lucru care unea majoritatea oamenilor ce au trăit în a doua jumătate a secolului XX, acest lucru era iluzia unei abundenţe în toate sferele de activitate: energie, hrană, case, bunuri, modă, cultura de masă şi aşa mai departe desigur, existau şi zone ale sărăciei cumplite, dar majoritatea oamenilor din majoritatea ţărilor de pe glob simţeau o creştere în veniturile lor personale şi în numărul de obiecte în folosinţa lor[…]

La sigur, mulţi oameni vor resimţi o creştere a bunăstării proprii şi în secolul 21, dar sensul abundenţei care a caracterizat secolul 20 va fi pierdut pentru majoritatea din noi. Într-o bună zi, obiceiul vacanţelor peste mări şi ţări va deveni doar un vis, iar necesităţi elementare de genul curentului electric, apei şi hranei vor deveni mai greu de satisfăcut şi mai scumpe. Această austeritate globală va crea mari greutăţi pentru cei săraci şi va forţa multe familii din clasa de mijloc să aleagă între lungi călătorii cu automobilul, prânzurile în restaurant, aerul condiţionat în timpul verii şi încălzirea foarte scumpă a casei pe timp de iarnă.

 

Mai puţină ofertă, mai multă cerere

Efectul acestei schimbări în viaţa majorităţii este o dereglare a balanţei între oferta şi cererea de resurse. Pentru majoritatea oamenilor din secolul 20 rezervele globale de materie primă vitală de petrol, gaz natural, cărbune şi minereuri creşteau pe măsură ce giganticele corporaţii multinaţionale investeau miliarde de dolari pentru localizarea şi exploatarea depozitelor naturale de resurse extractibile. Aceasta permitea consumatorilor de pe glob să-şi crească consumul şi să fie siguri că majoritatea acestor bunuri vor fi disponibile şi în anul următor, şi în anul care vine după cel următor, şi tot aşa în viitor.

Această condiţie este, însă, tot mai greu de îndeplinit. Multe din cele mai promiţătoare bazine de resurse extractibile au fost deja localizate şi exploatate, iar miliardele de dolari cheltuite de corporaţiile multinaţionale pentru localizarea altor bazine aduc rezultate modeste. După deceniul 1960-70, cea mai fructuoasă decadă în descoperirea noilor zăcăminte de petrol, se înregistrează un declin constant în identificarea unor noi bazine, conform unui raport recent al Corpului de Ingineri al Armatei Americane (U.S. Army Corps of Engineers). Rata descoperirii noilor câmpuri petroliere era ţintuită sub rata consumului global de petrol în anii 80, şi de atunci a căzut cu încă o jumătate. Deci, ne bizuim doar pe zăcămintele petroliere localizate în deceniile precedente pentru a astâmpăra setea noastră nesfârşită de petrol – situaţie care nu va dura probabil prea mult, căci va trebui să cunoaştem atunci experienţa declinului resurselor globale de petrol.

Acest lucru este valabil şi pentru alte resurse vitale cum ar fi gazul natural, uraniul, cuprul şi alte minerale. Ar trebui create rezerve de aceste materiale pentru zile negre, dar corporaţiile multinaţionale încă nu au identificat noi zăcăminte  pentru a înlocui consumul. În viitor crizele vor fi inevitabile.

Apa este ceva diferit – noi primim anual o cantitate  considerabilă prin evaporarea apei din oceane şi căderea ei pe pământ sub formă de precipitaţii. Dar şi această materie primă atât de necesară va deveni insuficientă în anii următori din cauza creşterii numărului populaţiei globale, urbanizării, globalizării, supraexploatării resurselor freatice şi a încălzirii globale ( prin secetă persistentă şi evaporare accelerată a râurilor şi lacurilor).

Scăderea a resurselor globale de resurse vitale va afecta viaţa noastră în multiple moduri. La nivel personal, vom fi constrânşi să consumăm mai puţin – de exemplu, să procurăm automobile mai mici, cu un consum redus de carburanţi, case mai mici pentru a căror încălzire vor fi cheltuite mai puţine resurse. Şi alte schimbări vor interveni în viaţa noastră: vom face mai puţine călătorii lungi la mare, mai puţine călătorii cu avionul, temperaturi mai scăzute în case în timpul iernii şi aşa mai departe. Aceste schimbări vor fi puţin resimţite de unii, însă pentru alţii – săraci, bătrâni, familii cu venit fix – vor deveni greutăţi de netrecut. În special pentru fermieri şi agricultori vin timpuri grele.  Toate resursele necesare agriculturii mecanizate: motorină, pesticide, ierbicide, îngrăşămintele, suplimentele nutritive – vor deveni mult mai scumpe.

 

Mai puţine resurse, mai multe conflicte

La nivel naţional ne putem aştepta la schimbări semnificative în politica externă a statelor. În condiţiile când rezervele de energie şi alte necesităţi de bază vor deveni mai sărace, oficialii vor simţi o presiune socială enormă pentru a „rezolva” problema cu orice mijloace, inclusiv cu uzul formei militare.

În sectorul energetic, în particular, acest fapt va genera în viitor războaie pentru petrol. Chiar dacă petrolul nu a fost unicul motiv pentru invazia SUA în Irak, americanii vor căuta să asigure o poziţie dominantă în Golful Persic atât de bogat în petrol. Prezenţa militară permanentă în Irak va facilita eforturile americane  de a pune mâna pe petrolul din Iran şi din ţările vecine dacă va fi luată o decizie în acest sens. Departamentul de Stat al Apărării va încerca, de asemenea, să „proiecteze” dominaţie militară în zonele petroliere ale Africii şi Bazinului Caspic. Nimeni din oficiali nu va admite că „apărarea şi controlul asupra câmpurilor petroliere” este ultimul scop al planurilor militare ale Pentagonului, dar devine din ce în ce mai evident că strategia militară americană se reconfigurează pentru a îndeplini anume acest scop.

Ar fi greşit să credem că doar Statele Unite gândesc în acest mod. China încearcă şi ea să-şi îmbunătăţească capacitatea de a proiecta dominaţie în câmpurile petroliere străine. Şi Rusia, cu un surplus net de resurse naturale caută să exploateze situaţia sa avantajoasă pentru a obţine concesii de la ţări mai puţin privilegiate.

Criza apei este şi ea probabilă într-un viitor nu chiar îndepărtat. Egiptul, căruia Nilul îi asigură întregul consum de apă, a ameninţat că va ataca Sudanul şi Etiopia dacă aceste ţări vor bara Nilul şi vor utiliza o parte din apa acestuia în schemele irigaţionale interne pentru a hrăni populaţia lor în creştere rapidă. Israelul a ameninţat şi el statele arabe dacă acestea vor merge mai departe cu planurile de baraj ale râului Yarmuk (unul din afluenţii râului Iordan) sau vor pune în pericol resursele acvatice şi aşa limitate ale Israelului. Aceste ameninţări ar putea deveni realitate obişnuită dacă cererea globală de resurse acvatice va creşte, iar rezervele se vor epuiza.

 

Etica Austerităţii

Sfârşitul abundenţei nu înseamnă neapărat sărăcie completă. Unele materii prime, precum petrolul, vor deveni într-adevăr rare în ultimele decenii ale secolului 21, dar ele nu vor dispărea complet. Bogaţii vor fi încă capabili să procure gaz, carburanţi, aer condiţionat şi alte produse de lux. Dar sfârşitul abundenţei va crea o nouă situaţie la nivel internaţional – o nouă etică, dacă doriţi –  în care aşteptările sunt mai reduse, iar lupta pentru ceea ce rămâne va deveni mai crudă şi mai violentă.

Diferenţele ideologice, politice şi etnice îşi vor avea locul lor în această nouă etică, dar vor fi „infectate cu” sau chiar subordonate presiunii cererii de resurse. Tensiunea în creştere în relaţiile dintre China  şi SUA, de exemplu, poate fi intepretată şi prin prisma vânătorii globale pentru noi bazine de petrol. În acelaşi fel, răceala în creştere a relaţiilor americano-ruse poate fi atribuită, în parte, lejerităţii cu care Moskova utilizează monopolul său asupra gazelor naturale pentru a condiţiona politica externă a vecinilor săi Ucraina şi Georgia. Acest model este exact acel spre care vor evolua relaţiile internaţionale în Era Post-Abundenţei.

Previziunile sunt întotdeauna riscante şi este foarte posibil ca unele evenimente imprevizibile de genul 9/11 sau Războiul al Doilea Mondial să intervină şi să schimbe radical epoca în care trăim. Dar o asemenea calamitate, însoţită de sfârşitul abundenţei globale şi lupta pentru resurse nu va face decât să accelereze venirea epocii Post-Abundenţei.

 

 

Michael T. Klare este profesor de Studii de Securitate Globală şi Pace la Hampshire College, editorialist la Foreign Policy In Focus şi autor al cărţii „Sânge şi petrol: pericole şi consecinţe ale dependenţei în creştere a SUA de petrolul importat” (Metropolitan Books, 2004).

 

 


ankara escort ankara escort