copiii oamenilor

”Children of men” (2006), regizat de Alfonso Cuarón. Pentru a câta oară o poveste (să fie oare o întâmplare că cele mai mobilizante, strigătoare, profunde și provocatoare filme/cărți se construiesc ca povești/utopii ancorate în timpuri virtuale – viitor, trecuturi, spații inventate surpându-și astfel legăturile cu realul pe care cică l-ar viza?). Distopie adică – poveste … Read more

cifra cu rase

2400 rands (echivalentul a256 euro) – salariul mediu lunar al unui individ de culoare în Africa de Sud (fără președintele Jacob Zuma). 20000 rands (8.33 ori mai mult) – 2133 euro – salariul mediu lunar al unui alb în Africa de Sud. sursa: Liberation

O antologie de poezie (The Ecco Anthology of International Poetry)

Dintre genurile literare, poezia pare a fi cea mai amenințată de capcana provincialismului. De‑a dreapta șade limba maternă a creatorului și universul cultural care o articulează – seturile de registre simbolice, mitologice, lingvistice și sociale, atât cele în uz, cât și cele potențiale – un fel de intimitate a locului. De-a stânga stă sensibilitatea unică … Read more

la o judecata de apoi

Scrisesem cândva o poezie (proastă, bineînțeles) în care întrebam (pe cine oare?) dacă au și găinile un rai al lor în care să-și odihnească sufletele (că de, corpurile le fripturim noi) sau măcar un purgatoriu la vreun capăt al lanțului trofic…Sper că da: poate Dumnezeul animalelor va fi mai puternic decât cel al oamenilor… În … Read more

despre automobile si drumuri…cu evlavie

..Trebuie că autostrăzile de pe coasta estică a SUA (mai ales bucata de țărm dintre Boston și Richmond/Virginia Beac­h, zisă Boswash sau megalopolis) arată frumos din cosmos, făcând concurență imagistică neloială Marelui Zid Chinezesc: spațiile asfaltate, largi șerpuiesc peste păduri, râuri, poduri, orașe, tuneluri, împletite pe alocuri în bucle impresionante, alteori bălăcite între șiruri de … Read more

Mempo Giardinelli. El decimo infierno. Necronica de carte.

Bio. Mempo Giardinelli e născut în Resistencia, Chaco (Argentina). Trăiește tot acolo  din 1984, de când s-a întors din exilul său mexican (ce dura din 1976, fiind prilejuit de interzicerea, de către dictatura argentiniană, a romanului său Por qué prohibieron el circo). În emigrație scrie cel mai cunoscut roman al său, Luna caliente (Luna sufocantă), … Read more