Nov 28 2012

Coabitari ale memoriilor colective. Kiev. Golodomorul si Ostasul Sovietic eliberator.

Vitalie Sprînceană

Scările ce duc spre Memorialul Holodomorului (Genocidul prin Foamete) și cele ce urcă spre Monumentul Ostașilor Sovietici Eliberatori se unesc în acest punct. Mai mult decât simbolic – două vestigii ale aceluiași trecut. Partea glorioasă și cea rușinoasă a regimului sovietic.

Iarăși simbolic, Memorialul Holodomorului a fost construit între Lavra Pecerska (inima religioasă a Kievului) și Memorialul înălțat în cinstea Soldaților Sovietici. Așa încât să treacă pe lângă el atât cei ce merg să se roage la Biserică cât și cei ce se duc să depună flori la aniversările Marelui Război.

Monumentele coabitează în spațiu, la fel cum memoriile ar trebui să coabiteze în minte și inimi.


Sep 2 2012

Tintin si anti-comunismul

Vitalie Sprînceană

Un detaliu de care-și amintesc probabil doar tintinologii/tintinofilii – primul epizod al celebrei serii de benzi desenate îi trimitea pe jurnalistul Tintin și fox-terierul său Milou în Uniunea Sovietică unde aceștia urmau să descopere ”adevărata față a regimului”. Albumul Tintin au pays de Soviets a apărut ca supliment al ziarului catolic Le Vingtième Siècle în perioada ianuarie 1929-mai 1930.

Abatele Wallez, directorul publicației  veni cu ideea de a furniza publicului belgian informații despre țara muncitorilor și proletarilor prin intermediul unui personaj inventat. Hergé (Georges Prosper Remi) a fost cel însărcinat cu realizarea grafică.

Contextul ideologic al invenției lui Tintin era unul destul de complicat: Occidentul se arăta profund divizat în chestiunea sovietică. Nume grele precum Panait Istrati sau Nikos Kazantzakis  fuseseră în vizită în URSS și lăsaseră mărturii favorabile. Mișcările de stânga din Europa (social-democrații, comuniștii) priveau cu multă speranță experimentul sovietic pe care-l vedeau ca viitor model de emancipare și justiție socială ce ar putea fi implementat în țările lor.

Pe de altă parte dreapta, conservatoare și clericală, percepea regimul sovietic drept o amenințare pentru ordinea și ierarhia socială iar realizările acestuia drept manipulări și minciuni servite cu multă dibăcie publicului din vest.

Din această încleștare ideologică s-a născut Tintin. Restul e istorie cunoscută.

Câteva fragmente exemplare:

Albumul integral poate fi găsit aici.


Aug 25 2012

despre dictatori apusi si din cei care nu au rasarit inca

Vitalie Sprînceană

 Abisal fragment în de-două-ori-voluminoasa biografie a lui Hitler și a vremii lui scrisă de Ian Kershaw (în total s-ar adăuga vreo 2000 pagini):

”Hitler reprezintă suicidul prin excelență. El nu menține vreo legătură în afara propriului ”ego”… El se găsește în poziția privilegiată a celui care nu iubește nimic și pe nimeni în afară de propria persoană… De aceea el poate îndrăzni totul pentru a-și păstra sau crește puterea…care stă singură între el și moartea rapidă.” (din volumul jurnalistului german Sebastian Haffner, Germany: Jekyll and Hyde)

Mai încolo:

Un motiv important din care Hitler s-a dovedit a fi o ”ghicitoare înfășurată într-un mister în interiorul unei enigme” este goliciunea persoanei private a acestuia. El a fost, așa cum s-a mai spus în repetate rânduri, aproape o nepersoană… În afara politicii viața lui Hitler era un gol.  În contrast, Napoleon, Bismark, Kennedy și Churchill au avut substanță de personalitate și în afara vieții publice… Hitler nu a avut viață privată după cum nu a avut o altă zonă decât politică unde ar fi putut să se retragă…Privat și public au fuzionat complet și au devenit inseparabile.”


Aug 11 2012

(lecturi de duminica) istorii cu si fara carte…

Vitalie Sprînceană

Înțelegerea evoluției condițiilor și mentalităților maselor reprezintă un proces cu dificultate deosebită. Majoritatea subiecților investigației istorice țin de categorii educate și articulate; mulți au creat și lăsat în mod inteționat mărturii scrise ori au fost descriși de martori ce-i cunoșteau suficient de bine. Acțiunile, gândurile și cuvintele celor fără carte (analfabeți/needucați), și majoritatea subiecților mei fac parte din această categorie, rămân în mare parte în afara documentelor și mărturiilor cu care lucrează istoricul. În cazul în care totuși categoriile fără carte lasă urme în documente, aceste mărturii sunt munca unor observatori externi ce i-au observat și descris în scopuri și cu interese proprii. Poliția, birocrații, folcloriștii, preoții, învățătorii, agronomii și oamenii de litere au investigat și descris categoriile fără carte dar, oricât de critici sau simpatetici ar fi fost, ei nu ne pot spune ce s-a întâmplat în calitate de adevărați participanți. (…)

Însă masele fără carte nu sunt, în fapt, lipsite de voce. Ele pot și își exprimă ideile și sentimentele în câteva moduri. Sociologi, etnografi, geografi și mai recent, istorici demografi au creat pentru noi instrumente noi și diferite prin intermediul cărora putem interpreta evidențele. (…)  O sursă particulară de evidențe asupra vieții grupurilor fără carte poate fi găsită în cântecele, dansurile, proverbele, poveștile și tablourile țăranilor, adică întreaga sferă a artelor și tradițiilor populare.

Eugen Weber, Peasants into Frenchmen: The modernization of rural France, 1870-1914 (Stanford University Press: 1976), pp.xi-xii.

Cartea poate fi cumpărată de aici și poate fi salvată în fișier .pdf pentru lectură aici.


Mar 16 2012

rezistente religioase in Moldova Sovietica

Vitalie Sprînceană

Un fenomen interesant al vieții religioase în RSSM până prin anii 60, unul care nu a încăput încă în studiile ce se ocupă cu vremea aia, sunt preoții ambulanți, inși lipsiți de către Biserica Oficială de dreptul de a efectua servicii religioase, ori fără certificatul de înregistrare la Comitetul pentru Relațiile cu Biserica al RSSM.

Un fel de ilegaliști religioși ce umblau din loc în loc și botezau copii, cununau cupluri, sfințeau locuri sau instaurau răstigniri lă răscruci.

Documentele vremii (unele din ele adunate cele patru volume ”Ortodoxia în Moldova: Statul, Biserica, credincioșii”, apărute la Rosspen, Moskova, și elaborate de Valeriu Pasat) păstrează și niște nume: Rubică Gheorghe, Doroftei Ursul, Filaret Lundiac (a activat în regiunea Bălți și apare de foarte multe ori în rapoarte – era insistent).

Raportul informativ din 11 februarie 1957 (vol. II, pp. 407-423) al lui P. Romenskii, reprezentantul pentru relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă din RSSM numără 28 de asemenea ”aferiști” (în limbajul autorităților). Dar autorul presupune că ar fi mai mulți.

Preoții ambulanți se mai fac responsabili și de ”ațâțarea” credincioșilor la acțiuni ce sfidează sau subminează politica antireligioasă a statului – mobilizează cetățenii să strângă semnături pentru deschiderea unor biserici în localitățile lor, asigură respectarea calendarului bisericesc ori se îngrijesc de patrimoniul bisericesc amenințat de demolare, închidere sau re-utilizare.

Alte documente relatează practici populare de rezistență contra secularizării de sus: ba muncitorii dintr-un sat adună bani pentru reconstrucția Bisericii din localitate, ba kolhoznicii din alt sat nu ies pe câmp două zile la rând pentru că respectă ”hramul”, ba preotul din sat nu vrea să dea cheile lăcașului, ba un altul rostește predici antisovietice la o înmormântare.

O concluzie oarecum bizară și paradoxală ce se desprinde la un anume tip de lectură a documentului ar fi că ortodoxia a supraviețuit în Moldova Sovietică mai degrabă în pofida instituției Bisericii  decât datorită ei.

Continuitatea vieții religioase în Moldova sovietică s-a datorat într-o foarte mare măsură persistenței unor forme de religiozitate populară ce au compensat colaboraționismul  instituției religioase oficiale.

Vladimir Beșleagă a recuperat deja o asemenea istorie ”de jos” în ” Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959”.

Ar trebui să urmeze și altele.

Care ar evita greșeala metodologică de a se concentra exclusiv pe instituții: Stat vs Biserică, KGB vs Mitropolia, și ar explora domeniul relațiilor informale, cel al rezistențelor spontane, al continuității în subterană a practicilor și tradițiilor religioase precum și cel al mobilizărilor populare.

Volumele I și II se găsesc cu acces liber pe scribd.com (fără opțiunea Donwload): aici și aici.


Jan 16 2012

la RePublika despre 200 ani de “relatii moldo-ruse”

Vitalie Sprînceană

(vezi ediţia din 15 anuarie)

Am participat la o adunătură de idei (pentru o adunare lipsea dialogul), replici şi păreri despre cei 200 de ani de vecinătate cu Moscova.

 


Nov 30 2011

trecute vieti de doamne si domnite: Svetlana Stalina

Vitalie Sprînceană

Svetlana Stalin, tot ea și Svetlana Alilueva, apoi tot ea Lana Peters, unica fiică a lui Stalin a încetat din viață la 22 noiembrie, într-o clinică din Wisconsin (SUA).

Din necrologul  publicat în New York Times: ”Nu poți să-ți regreți soarta, deși eu aș fi preferat ca maică-mea să se căsătorească cu un tâmplar. Voi fi veșnic o prizonieră politică a numelui tatălui meu.

A fugit din URSS prin India și a ajuns la New York în aprilie 1967.

Pe pământ american Svetlana Alilueva a organizat o conferință de presă în care a condamnat vehement regimul comunist. Între altele a spus despre tatăl ei că ar fi fost un monstru ”moral și spiritual” și și-a ars în public pașaportul sovietic.

În 1984, după o altă căsătorie nereușită, se întoarce în URSS unde se plânge că nu ar fi avut nici o clipă de libertate în Vest.

Doi ani mai târziu revine în America, unde regretă cele spuse la Moskova…

Ultimii vreme a vieții, se zice, i-ar fi trăit în sărăcie lucie.

Cariera spirituală e la fel de spectaculoasă, căci Svetlana Alilueva a trecut dinspre ateismul științific prin hinduism spre scientologie.

O viață dezorientată, ca și cea a regimului pe care tatăl ei l-a construit cu dibăcie (și multă violență).