Abisal fragment în de-două-ori-voluminoasa biografie a lui Hitler și a vremii lui scrisă de Ian Kershaw (în total s-ar adăuga vreo 2000 pagini):
”Hitler reprezintă suicidul prin excelență. El nu menține vreo legătură în afara propriului ”ego”… El se găsește în poziția privilegiată a celui care nu iubește nimic și pe nimeni în afară de propria persoană… De aceea el poate îndrăzni totul pentru a-și păstra sau crește puterea…care stă singură între el și moartea rapidă.” (din volumul jurnalistului german Sebastian Haffner, Germany: Jekyll and Hyde)
Mai încolo:
”Un motiv important din care Hitler s-a dovedit a fi o ”ghicitoare înfășurată într-un mister în interiorul unei enigme” este goliciunea persoanei private a acestuia. El a fost, așa cum s-a mai spus în repetate rânduri, aproape o nepersoană… În afara politicii viața lui Hitler era un gol. În contrast, Napoleon, Bismark, Kennedy și Churchill au avut substanță de personalitate și în afara vieții publice… Hitler nu a avut viață privată după cum nu a avut o altă zonă decât politică unde ar fi putut să se retragă…Privat și public au fuzionat complet și au devenit inseparabile.”