Jun 19 2022

De ce merg la Pride?

Vitalie Sprînceană

Răspunsul simplu: pentru că mă duc să apăr un principiu – cel al drepturilor egale pentru toți.
Drepturi egale? Da, drepturi egale – de exprimare a opiniei, de participare în procesele politice, de utilizare a spațiilor publice, de afișare publică a identității, de exprimare a afecțiunilor și sentimentelor.
Pentru toți? Da, pentru toți cei care se pronunță pentru extinderea drepturilor și libertăților democratice, pentru cei care nu vor să limiteze drepturile altora, pentru cei a căror viziune despre lume nu este despre îngrădire a participării ci despre extinderea ei.. (De aia nu susțin marșurile fasciștilor, teroriștilor, pedofililor, criminalilor – pentru că viziunea lor despre lume nu e despre mai multe drepturi pentru toți ci despre ”mai multe drepturi pentru X” și limitări/îngrădiri/persecuții pentru Y”.) Pe șleau: cît mai multă democrație pentru prietenii democrației.  Încă nu am auzit un argument ”plauzibil” de ce ar trebui să ne fie frică de gay, și cu atît mai mult de ce le-am îngrădi dreptul la liberă exprimare. Și n-o să-l aud. Pentru că nu e. Bîlbîiala cu ”valorile” și ”ofensarea majorității” nu trece drept argument. E doar violență camuflată, o bîtă deghizată drept argument.
Un principiu? Da. Principiile trebuie apărate și trebuie să se aplice pentru toți. Consecvent. Fără excepții. Dacă îngrădim azi libertatea de expresie pentru cineva pentru că nu ne place, iar mîine suspendăm opinia altcuiva pentru că nu ne convine, poimîine o să ni se îngrădească și nouă dreptul de a vorbi și nu o să avem de ce ne plînge. La fel și cu celelalte libertăți – de întrunire, de exprimare a convingerilor, secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului și restul. Principiile trebuie implementate nu doar pentru cei cu care sîntem de acord ci mai ales, pentru cei care nu ne plac. Pentru că mîine s-ar putea să fim noi cei care nu plac cuiva. Și unica soluție viabilă e să ne punem de acord că principiile astea se aplică tuturor, fără excepție, și celor din majoritate, și celor din majoritate, și celor de la putere, și celor de la guvernare. Pentru că oricînd aceștia se pot schimba cu locul.
Mai am evident și alte cîteva motive mai ”emoționale”.
În primul rînd un sentiment de solidaritate cu toți oprimații și nedreptățiții. Întotdeauna sînt cu cei oprimați împotriva opresorilor. Cu muncitorii împotriva angajatorilor care abuzează. Cu femeile împotriva bărbaților agresori, a poliției care îi protejează pe aceștia și a societății-stat care tolerează acest comportament. Cu vînzătoarele de pătrunjel persecutate de poliția care îi protejează pe contrabandiști. Cu diverse grupuri etnice minoritare (romi, vorbitori de rusă, bulgari, găgăuzi) pe care o anume majoritate vrea să îi facă să ”dispară” ori refuză să le creeze condiții pentru a-și păstra cultura și limba. Cu refugiații contra puterilor imperialiste agresive ce le bombardează casele și orașele și îi pun pe fugă. Cu persoanele fără adăpost împotriva unei societăți care produce și reproduce oameni fără case. Cu opoziția care e redusă la tăcere de către guvernare. Cu copiii bătuți de părinți alcoolici și abuzivi. Cu gayii împotriva unei majorități care se pretinde, o dată în an, că e sfîntă și neprihănită și religioasă pînă în măduva oaselor.
Și aceasta e a doua emoție ce mă motivează să particip – greața față de ipocrizie și fățărnicie.
Pentru că, doar în legătură cu gayii această societate pretinde că e ”morală” și că ”e bazată” pe valori creștine. În celelalte zile ale anului și în raport cu alte grupuri și situații, morala și valorile creștine îs ignorate de parcă nici nu ar exista.
Își amintesc (sau le amintește cineva) de morală celor 90 % din tați care nu plătesc pensie alimentară copiilor lor după divorț? Își amintesc de ”dragoste” ”creștinii” din vina cărora 40 % din femei sînt abuzate fizic, 15 % din femeile între 15-18 ani sînt abuzate sexual? Nici cei care practică evaziunea fiscală scoțîndu-și bogățiile în off-shore și astfel lipsesc de pensii oameni care au muncit onest o viață, lipsesc de medicamente oameni bolnavi, lipsesc de manuale și școli copiii – nici ei nu-și amintesc de ”dragoste și morală”… Decît cînd e Pride.
Pentru că în raport cu gayii orice coțcar, abuzator, minciunos, ipocrit crede și vrea să pară ”moral”.
Exact de asta merg la Pride. Ca să nu le dau acest drept ”moral”. 


Apr 20 2011

dusmaniile din farfurie…

Vitalie Sprînceană

Ca ieri și azi, 19-20 aprilie 1903 (pe stilul vechi 6-7 aprilie), Chișinăul scria una din cele mai rușinoase pagini ale istoriei sale: Pogromul Evreiesc care a făcut 47 (în unele surse 49) de jertfe, inclusiv femei și copii, toți evrei, toți măcelăriți de ”bunii” creștini.

 

sursa: Institutul pentru Studii Evreiești

Motivul formal al Pogromului a fost dispariția unui copil, Mihail Râbacenko, la Dubăsari. Ulterior corpul acestuia a fost găsit și, deși se știa în mod sigur că fusese ucis de o rudă apropiată din motive pecuniare, cotidianul Besarabeț (Basarabeanul), sub conducerea lui Pavel Crușeveanu – un strămoș spiritual al lui Anatolie Cibric, adică la fel de prost informat și rău intenționat, a difuzat, apoi insistat pe știrea că copilul ar fi fost ucis de comunitatea evreiască în scopuri religioase: sângele acestuia, glăsuia ”dezvăluirea”, urma să fie folosit la pregătirea mâncărurilor evreiești de Paști, Matzo în principal.

sursa: Kishinevprogrom.com

Nu țin minte să fi intrat vreuna din aceste date în calendarul oficial al țării, nici în cel al zilelor de pomenit. Am văzut niște sfada electorală cu vedere spre niște zile ale libertății și alte masturbări retorice, dar o sărbătoare a Iertării, Vinei sau măcar Regretului, nu avem. Deși s-ar găsi niște motive. Pogromul Evreiesc ar constitui un prim motiv. Holocaustul, la care au participat activ și localnicii (mai puțin decât în Ucraina, Polonia sau la Baltici, dar e cert că nu ne-am sfiit să ne omorâm vecinii), deportările operate cu eșaloane sovietice dar după liste făcute de localnici, lista s-ar lungi mult. Dacă am adăuga la această listă și păcatele invididuale comise zi de zi pentru care am putea iar găsi motive relevante de a zice Iartă-mă, cred c-ar fi de-o zi cu roșu/albastru în calendar…

Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, și dacă n-am dreptul să-i cer poporului ceva, am doar un drept de a-mi cere mie orice așa că mă gândii să călătoresc spre capătul unui stereotip…Să prepar Matzo, adică. Să fiu un fals evreu pentru 2 ore așa încât să devin un creștin mai bun după aia.

Călătoria mea nu-i decât culinară, deci cumva nepericuloasă, dar tocmai aici se găsește marele paradox: scurtătura de gândire care a alimentat ură și resentiment își găsea sursele într-o necunoaștere, voită sau involuntară, a unor conținuturi ale farfuriei, pliate, așa cum se (ne)cuvine, pe alte scurtături de gândire mai ”fundamentale”.

sursa: Iudaism-ro

Mai jos stă înșirat, și la vedere, jurnalul meu de călătorie în lumea evreiască.

…Nu dispun de cerealele cuvenite (grâu, orz, secară plus polemicile cu privire la ”originalitatea” lor – istoricii evrei încă mai dispută care o fi specia cultivată în vremurile vechi), deci a trebuit să le cumpăt de la un supermarket local…Giant, în cazul meu, că se găsește cel mai aproape și oploșește o decentă secție de mâncăruri internaționale, inclusiv alimente și produse evreiești, majoritatea koșer, adică cu ștampila de conformitate cu regulile religioase pusă de rabin.

Pentru că-i Paști și la ei – mai corect ar fi să zicem că și la noi e Paști, după modelul lor, că omenașii ăia serbau Paștii mult înaintea lui Hristos și deci a creștinilor – e, pentru că-i Paști asta înseamnă, la America, reduceri și ieftineală la produsele ”specifice”: ouă, iepurași de ciocolată, cărnuri. Să mai adaug că pe malul Bâcului lucrurile stau fix așa doar că invers și că ouăle costă zilele astea de 3 ori prețul obișnuit?

Ca să fac din vorba lungă una scurtă, am procurat un pachet de Matzo Ball Mix, la preț de 1 dolar (în zilele obișnuite e 3).

Dincolo: am stricat două ouă într-un blid (poate fi farfurie, strachină ori altceva) peste care am adăugat două linguri de ulei vegetal și conținutul pachetului de Matzo Ball Mix care-i pur și simplu cereale. Tustrele lucrurile au fost amestecate cu furculița pănă am obținut o masă omogenă de consistența unui terci care trebuie băgată pe 15-20 min în congelator. După, cu mâinile ude, am făcut gogoașe de diferite mărimi (m-am străduit să le rotunjesc la dimensiuni ”mâncabile” adică să le pot înghiți întregi) care pot fi adăugate în supe, fierte singure ca aperitiv și tot așa.

De reținut: gogoașele Matzo au nevoie de măcar 25-20 min de fierbere.

Și sângele ritualic de copil creștin unde e? E în prostia și necunoașterea noastră…Adică exclusiv în capul nostru, nu în farfuria lor.

E drept, evreii ucid viață ca să-și prepare Pasca: strică 2-3 ouă în unele produse. Dar mult mai puțin decât creștinii care bagă câte 15-20 ouă într-un cozonac, taie un porc,  1 miel, 15 găini și 6 rațe cu ocazia asta…

Ca să mă repet: mâncarea e importantă, fundamental de importantă. Pentru indivizi, dar și pentru grupuri. Ea definește și păzește granițele simbolice ale comunității, ea stabilește și reproduce  ierarhii, include, dar și exclude. A găti, conform fericitei expresii a Marjoriei L. DeVault înseamnă a produce familie și comunitate/comuniune.

Mâncarea reprezintă de multe ori o esență în jurul căreia se definește o apartenență colectivă. Dar, pentru a da culturii ceea ce este a culturii, mâncarea nu epuizează cultura unui grup (asta ca să mă slăbească inșii ce se vaită că ne-am vinde culturalicește Occidentului doar pentru că bem Coca Cola).

Așa încât mâncarea poate acționa și ca puntea care leagă o comunitate de alte comunități. Pe români de acteci și maya, bunăoară.

Mămăliga n-a fost dintotdeauna mâncare tradițională românească: porumbul veni târziu, adus fiind în Europa după descoperirea Americilor. Azi ne facem că credem că până și Decebal iubea mămăligă cu mujdei.

Dușmăniile dintre popoare pot începe și din farfurie, anti-semitismul fiind proba cea mai elocventă – în neștiința lor despre Matzo creștinii bănuiau/știau/credeau că evreii pun sânge de copil în cereale. Pacea tot de acolo, din farfurie, ar trebui să pornească.

Dumnezeul creștin n-o să se supere dacă voi mânca, săptămânile astea niscaiva Matzo, ceva cozonac și pască creștină, dar și 2-3 Samosa orientale cu cartofi și mazăre…

În Rai, vorba unui prieten, se mâncau de toate, doar mere nu.

 


May 23 2009

yoga si manastirile

Vitalie Sprînceană

Cu legătură la discuția de pe blogul lui Adrian, dar și la altele, purtate off-line pe la conferințe, întâlniri în parc sau în jurul unei beri: pasiunea pentru Yoga, Dalai Lama, tantre, mantre, chakre și alte exoticități religioase, majoritatea cu origini orientale, își are sursa, în spațiul nostru cultural, în câteva falii ale ortodoxiei, dintre care, cele mai importante, după mine, sunt caracterul “aristocrat” și “esotericitatea” acesteia.

“Elitismul” credinței creștin ortodoxe ar însemna, pe de o parte, o anumită neclaritate a mesajului (iubește-ți aproapele, dar cum?) corelată cu lipsa unei finitudini vizibile (unde e limita trăirii creștin/ortodoxe?, care sunt garanțiile mântuirii?) Credinciosului obișnuit, cel din statistici trebuie i se ofere, la fiecare etapă a drumului său spiritual, scări și ierarhii de comparație (pentru a-și vizualiza performanțele, a și le evalua), îndreptare și manuale (altfel spus, pași, operații sau proceduri prin care scopul ar deveni accesibil, mai aproape).

Esotericitatea, pe de altă parte, e acea particularitate a ortodoxiei care o face indivizabilă într-o consecutivitate de proceduri tehnice și exerciţii. Lipsa unor gimnastici ortodoxe (care ar operaționaliza credința), a unor jalonări fizice și psihice (drumuri, căi, nirvane) sau a unor rețete de succes transformă credința ortodoxă într-un ghem de sens și mesaje, transparente pentru sfinții limitei ( cei care au curajul să meargă până la capăt), dar opace pentru credincioșii care au ales lumescul în detrimentul divinului.

Ortodoxia nu are mesaje de genul: nirvana în 25 paşi, cele 29 trepte spre mântuire, 40 reguli pentru o mântuire garantată, nu e un exercițiu zilnic, repetabil, ci mai degrabă o perspectivă spre eternitate…

Nirvana ortodoxă apare ca fiind veşnic neterminată, perfectibilă, esoterică, şi deci elitistă…


ankara escort ankara escort