Cu legătură la discuția de pe blogul lui Adrian, dar și la altele, purtate off-line pe la conferințe, întâlniri în parc sau în jurul unei beri: pasiunea pentru Yoga, Dalai Lama, tantre, mantre, chakre și alte exoticități religioase, majoritatea cu origini orientale, își are sursa, în spațiul nostru cultural, în câteva falii ale ortodoxiei, dintre care, cele mai importante, după mine, sunt caracterul “aristocrat” și “esotericitatea” acesteia.
“Elitismul” credinței creștin ortodoxe ar însemna, pe de o parte, o anumită neclaritate a mesajului (iubește-ți aproapele, dar cum?) corelată cu lipsa unei finitudini vizibile (unde e limita trăirii creștin/ortodoxe?, care sunt garanțiile mântuirii?) Credinciosului obișnuit, cel din statistici trebuie i se ofere, la fiecare etapă a drumului său spiritual, scări și ierarhii de comparație (pentru a-și vizualiza performanțele, a și le evalua), îndreptare și manuale (altfel spus, pași, operații sau proceduri prin care scopul ar deveni accesibil, mai aproape).
Esotericitatea, pe de altă parte, e acea particularitate a ortodoxiei care o face indivizabilă într-o consecutivitate de proceduri tehnice și exerciţii. Lipsa unor gimnastici ortodoxe (care ar operaționaliza credința), a unor jalonări fizice și psihice (drumuri, căi, nirvane) sau a unor rețete de succes transformă credința ortodoxă într-un ghem de sens și mesaje, transparente pentru sfinții limitei ( cei care au curajul să meargă până la capăt), dar opace pentru credincioșii care au ales lumescul în detrimentul divinului.
Ortodoxia nu are mesaje de genul: nirvana în 25 paşi, cele 29 trepte spre mântuire, 40 reguli pentru o mântuire garantată, nu e un exercițiu zilnic, repetabil, ci mai degrabă o perspectivă spre eternitate…
Nirvana ortodoxă apare ca fiind veşnic neterminată, perfectibilă, esoterică, şi deci elitistă…
E de apreciat interventia ta insa fiecaruia trebuie sa-i vorbesti pe limba lui.
Tu le spui de mantuire cand ei considera credinta ca fiind o dovada de incultura, o “doctrina care subjuga” si vorbesc de “babele cu crucea in mana” care merg la gaypride ca si cum ar suferi de isterie si fanatism. Pur si simplu e degeaba.
Yoghinii din romania sau de oriunde nu isi cunosc in primul rand propriile “credinte”, mituri, propria cultura (nu mai zic ca nu se obosesc sa mediteze la ea, mediteaza in schimb la zborul fluturilor). Altfel nu imi explic cum de pretind ca se multumesc si accepta stilul ala de viata. Sufera de o mandrie pe care nu o constientizeaza: ca pot deveni ei insisi zei, iar asta in conditiile in care multi yoghini se pretind a fi crestini in acelasi timp.
Sa iti recunosti si sa-ti accepti limitele cere o lupta continua de adaptare la conditia de a fi om.
Dar fiecare isi poarta bataliile cum vrea si in functie de resurse. Mult succes!
Ariana, eu am comparat ortodoxia si yoga din punctul de vedere al userului, al interfetei care mijloceste interactiunea om-sacru.. din acest punct de vedere, yoga e mai accesibila, e un fel de windows in care totul e la vedere si poate fi accesat cu un simplu “click’ spiritual…
imi amintesc, acu vreo 2-3 saptamini, la o conferinta a filosofilor moldoveni (exista si din astia), un nene de la Universitatea Tehnica se arata entuziasmat de niste reguli spirituale formulate de Dalai Lama al x-sprezecelea…ceva de genul: sa fii constient de propriile limite, dorintele sunt dusmanii tai cei mai mari etc…
l-am intrebat: cu ce se deosebesc regulile astea de cele ale misticilor occidentali (Ekhart, bunaoara) sau de cele ale calugarilor crestini (Patericul egiptean), si de ce ar trebui sa mergem pe plaiuri religioase indepartate dupa reguli, cand le avem, aceleasi, la noi… el mi-a raspuns evaziv ca nu le cunoaste, ca va citi, ca…i-am zis ca inainte de a condamna crestinismul ar trebui sa-l cunoasca etc.
la pauza am continuat discutia…am inteles ca pe ins il aranjeaza yoga pentru ca e practica, e formulabila in reguli, tehnici, gimnastici..pentru ca efortul e vizibil si calculabil, pentru ca mesajul e clar…si e pentru fiecare….
Iti recomand o carte : Parintele Paisie si marii initiati ai indiei, daca nu o ai ti-o pot da eu in format electronic.
Iar ce zice Dalai Lama al catelea o fi fost, cam contrazice propria lui practica.
Mi-ar fi placut sa fiu in sala:)
Sper sa iti faci timp sa citesti cartea Irinei Szasz cu Dalai Lama (a fost la un pas să câștige alaltăieri Premiul pentru debut oferit de România literară) 🙂
Ariana, ti-as fi profund recunoscator daca ai trimite cartea cu pricina la vitalie.sprinceana@gmail.com
Andi, o sa-mi fac timp pentru cartea Irinei Szasz cu Dalai Lama, e musai s-o gasesc, sper ca apare la Chisinau in librarii…
Intreb cand/daca se distribuie si in Chisinau. Daca nu, iti imprumut exemplarul meu cand pleaca vreo colega de-a mea acasa … 🙂
Cu bine
Andis last blog post..Umărul i se rezemă de al ei
Exemplarul meu cu autograf 😛
Andis last blog post..Umărul i se rezemă de al ei
multumesc cu anticipatie…astept cu nerabdare…si caut, la fel de nerabdant…
Eu il prefer pe Petre Tutea in locul lui Dalai Lama.
e vorba despre doua tipuri de teologii, Vitalie, apofatica si catafatica. sunt religii axate pe ritual sau pe mit. Fascinatia noastra, a crestinilor pentru religiile ritualice vine dintr-un interes pentru Altul, pe de o parte, si din fascinatia pentru minunile pe care le poate face o rationalitate operationala intr-un domeniu atat de “subred” rational, precum e religia.
diferenta dintre abordarile religioase determina si intelegerea misticii ca fiind elitista in crestinism. nu cred ca e vorba de mistica. vorbim despre cum poti ajunge la divinitate. noi suntem situati intr-o teologie negativa, verticala care presupune ca NIMENI nu stie cand va veni Dumnezeu, nici chiar Isus – religia secretului sau budhismul, cu orizontalitatea lui care spune – uite exista un anumit mister, si daca vrei il poti cunoaste. dar pentru asta ai niste pasi de facut.
cat despre 20 de cai, 30 de izvoare,
noi ii avem pe cei 40 de sfinti, nu? ha ha ha 🙂
angelas last blog post..MASTER IN CONSILIERE FILOSOFICA 2009
@ angela, nu am inteles cum s-a facut imparteala cu religiile axate fie pe mit, fie pe ritualuri. Eu credeam ca fiecare religie are cate putin din amandoua . As fi curioasa sa cunosc argumentele.
Pentru orientali avem Rig Veda, la crestini sunt cartile de rugaciuni, noi cu manastirile, ei cu ashramurile, noi cu pildele, ei cu Ramayana, noi cu Geneza, ei cu Aitareya Upanishad, si tot asa…Cred ca diferentele nu sunt de forma, sunt de continut.
Зачет, сенкс автору
Vitalie, ce il determina pe om sa acceda la o alta religie/credinta? nu vei spune ca in urma desacralizarii lumii lui… or credinta e menita de a mentine nivelul saturatiei spirituale, corecteaza-ma. cu referire la accesibilitatea din partea userului: de unde stii daca nu cumva unui yoghin iar parea acelasi lucru cu referire la crestinism, zicand ca pare mai accesibil?
nu sunt deacord cu AS ca am fi situati intr-o teologie negativa (???). calificativul e unul mai curand neutru, or ar putea fi atribuit calitatii, si atunci sigur e ”mai buna” alta credinta (iarasi nelamurit). pur si simplu crestinismul e rationalizat, iar actul credintei, cand nu avem in vedere vreo ideologie/doctrina, e irational. ‘naratiunea’ credintei crestine se dezvaluie pe masura inaintarii, aprofundarii: crede si ti se va dezvalui. divinitatea e un x arbitrar, punct mort, “lingura nu exista”. ai deplina libertate de a nu deveni instruit in spiritul duhului tarcovnicesc: dimineata tantra yoga, seara la vecernie, without any kind of mistic. bimpotriva, profund si cu o sinceritate de nou-nascut.
dorel curtescus last blog post..O noapte de groază. Cine eşti străinul meu?
Orice “colectivitate” unită prin împărtăşirea unui “sentiment” este intr-o masura ezoterica, fie vorba de o prietenie, fie vorba de o comunitate a unor oameni ce împărtaşesc un cult, o credinţă. Pentru oricare din afară ceea ce se petrece înăuntru este diferit de înţelegerea observatorlui. În acest sens toate religiile sunt ezoterice, deşi la temelia lor au aceiaşi matrice de rezolvări existenţiale (psihice).
În afară de aceasta, cunoaşterea divinităţii (ca rezolvare a conflictului existenţial, dar nu numai) este un exerciţiu gradual. Gradual, în sens că la fiecare “nivel” nou, sentimentul se redescoperă altfel. Această experienţă poate fi asemuită plojării la adincime mare; după o anumită distanţă fiecare centimetru parcurs vine cu alte senzaţii.
Încă ceva, lumea devine tot mai dinamică şi interpătrunsă. Se propagă cu o viteză enormă nu numai tehnologiile, dar şi ideologiile. E o competiţie în care fiecare poate să-şi găsească o nişă. Că yoginii au ajuns în Moldova, e un lucru firesc. Că alte religii (dacă yoga poate fi calificată astfel?) pot concura cu ortodoxia, foarte puţin probabil.
Nici una din marile religii nu oferă şi nici nu poate oferi (pentru că compromite postulatul iniţial) reţete tip 25 de paşi, 7 cai, etc. Toate figurile menţionate sunt strict de natură comercială şi, iarăşi, sunt “fireşti” pentru că,pe de o parte reprezintă conţinutul unei pieţe noi, pe de altă parte se pliază direct pe aştepările omului comun, care întotdeauna a vrut să meargă pe scurtătură – right here, right now.
Pentru creștini Biserica înseamnă ȘI socializare, orientalii au renunțat în mare măsură la ”nevoia de Celălalt” întru rugăciune. Însingurarea în care își petrec meditația spune totul despre filozofia lor de viață. Fervoarea cu care creștinii își pipăie sufletul în public definește perfect civilizația/uniunea/comunitatea/percepția bazată pe atenția și ajutorul Celuilalt. Creștinismul are nevoie mai ales de ”intermediari”(preoți, ritual strict, comuniune). Orientalul se caută doar pe Sine… Perfectul…Neantul…
Andis last blog post..În seara asta rămân la tine?
Angela, cei 40 de sfinti sunt mai mult un prilej de baut decat de meditatie…ceea ce nu e rau, daca ne gandim ca bautura e si ea o cale spre nirvana…
Dorel, o buna parte din credinciosii ortodocsi (ii am in vedere atat pe cei de la nivelul inferior extrem cat si pe cei de la nivelul de sus) s-au ratacit prin dogme, ritualuri, vrajeli, figuri ortodoxe, ei avand de fapt nevoie de mesaje clare, inteligibile…yoga ofera acest mesaj clar prin faptul ca propune o platforma relativ simpla, in care, accesand un soft (asane, gimnastici rituale, meditatie) obtii un “control” asupra hardului (Atman, nirvana, oom, divinitatea)…nu e vorba de o desacralizare, ci mai degraba de o tehnologie a sacrului – yoga ofera un draft al unui proiect de sacralizare, “scris” dupa toate regulile genului: costuri, descriere detaliata a pasilor, buget fizic si psihic, rezultate etc…
apoi, orice -ism e rationalizat in sensul ca tinde a fi un corp teoretic sau ideologic coerent, yogismul si crestinismul nu fac exceptie.. doar ca yogismul e mai “user friendly”, un fel de windows religios: la limita, poti porni word-ul si prin comander sau DOS, dar e mult mai simplu/comod s-o faci din windows…inca, precum zice frumos Andi, pentru crestini Biserica inseamna si socializare, or, ideologiile postmoderne (poate yoga e mai adaptata pentru ele, mai ales cand e insotita si de kama sutra, sau elementele trantrice) clameaza individualul, dreptul la unicitate…ortodoxia, cu caracterul ei colectiv si colectivist, cu trairea comunitara, se pliaza prost pe acesti parametri ai situatiei postmoderne…
Dao, esotericitatile sunt de mai multe feluri (ca si toate lucrurile pe lumea asta 🙂 ). de obicei, strainul le acceseaza prin intermediul unor ritualuri specifice, numite reguli de initiere (insotite uneori de probe, examene, ritualuri sau proceduri de acomodare – cum este in armata). la capatul acestui ritual de intiere, strainul devine unul de-al nostru, este inclus in grup, ca membru cu drepturi depline… de obicei, aceste ritualuri sunt clar formulate: trebuie sa faci asta si asta, sa suporti asta si asta, uneori includ o clauza temporala (in armata sovietica, daca imi amintesc bine din lecturi, trecerea de la o etapa la alta dura cam 6 luni). in yoga, economia sacrului este organizata astfel incat “credinciosul” vizualizeaza intregul drum, are perspectiva asupra pasilor pe care trebuie sa-i faca, asupra etapelor pe care trebuie sa le parcurga, stie ce-l asteapta la sfarsitul drumului (o rasplata reala – nemurirea, libertatea, absolutul) – regulile sunt explicite, esotericitatea devine accesibila dupa indeplinrea unor ritualuri.. nimic din toate astea in credinta noastra strabuna: un mesaj difuz, neclar, reguli ce se contrazic, toate formulate in perspectiva eternitatii, iar omul simplu are nevoie de o religie pentru viata de zi cu zi: cum sa-ti iubesti aproapele in mod practic, in ce mod sunt fericiti cei ce plang? etc…
altfel, cred ca majoritatea religiilor vor fi obligate sa propuna mesaje de tipul: credinta in 25 pasi, Dumnezeu in 7 etape..e duhul epocii – sa formulezi idealuri, dar si tehnologiiile de acces la ele, sa propui absoluturi – – dar sa fie tangibile…
imi lipsesc cunostintele temeinice in materie, dar am citeva nedumeriri..
Nu stiu cit de strinsa e legatura dintre clarificarea mesajelor si usurarea caii spre nirvana…O fi etica crestina radical diferita de etica laica? In cazul celei din urma, e normal sa se poarte discutii despre ce este o viata buna, ce inseamna sa fii bun, ce este virtutea, ce inseamna sa fii un bun prieten/parinte/cetatean etc. desi ‘sloganele’ sunt simple: ceva de genul ‘fii bun’. Si in etica crestina se pot elabora tratate cu orientare practica despre ce inseamna sa-ti iubesti aproapele,de ex..Si in ambele cazuri clarificarea nu usureaza neaparat drumul spre perfectiune, si nici macar nu garanteaza posibilitatea elaborarii unui plan in 10 sau 50 de pasi…Asta e adevarat si pentru etica laica: ‘virtutea in 25 de pasi’ suna ridicol de facil. De aceea ma indoiesc si de acuratetea acestei strategii chiar si in cazul practicilor yoga..
si ar mai fi ceva. putem oare vorbi despre o analogie dintre nirvana si mintuire? mintuirea are valente etice pronuntate. dar nirvana? (eu as spune ca mai degraba nu, dar poate ma insel..). Pentru ca daca scopurile practicii yoga si a religiei crestine nu sunt aceleasi, atunci e exclus ca ele sa se poate substitui..
da,si inca o chestie. in crestinism, din cite stiu, mintuirea nu e niciodata certa pentru ca dumnezeu e liber si deci nu e obligat sa ne mintuie chiar daca noi am fosti crestini exemplari (orice ar insemna asta). afara de asta, dumnezeu ramine intotdeauna un mister si noi nu putem pretinde sa-l intelegem. Ma intreb cum stau lucrurile pentru yoghini. Au si ei o ‘comisie de admitere in nirvana’? Si daca nu, atunci asta ar pune si mai multe probleme pentru echivalenta nirvanei si mintuirii.
Vitalie, atat timp cat redinciosii ortodocsi ratacesc prin niste dogme ei cred. sunt constransi din toate partile, ca pestele in a lui stihie. ceea ce tu numesti dogma, ritual, vrajeli, pentru ei inseamna credinta. tu analizezi acum modelul, nu obiectul, obiectum-ul care are si el ochi. o baba murdara pe picioare nu are nevoie de alt mesaj mai accesibil decat porunca domnului/sf. duh/parintelui… poate de un alt mesaj ai nevoie tu? pentru ca te afli pe banca outsiderilor si vrei sa intri pe teren? chiar nu stiu, nu stiu, daca exista (in interior) ‘mesaje simple’…
dorel curtescus last blog post..O noapte de groază. Cine eşti străinul meu?
Круто, спасибо! 😉
mmmmm, e vba despre niste chestii destul de diferite aici
faza e ca in ortodoxie ‘teologia oficiala’ si ‘teologia mistica’ sunt destul de greu de disociat. oricand sunt posibile salturi dintr-o zona in alta – cand stai o vreme la manastire, de ex – sau in practica de rugaciune pe care ti-o da parintele spiritual – si totul se poate armoniza f bine cu a da de pomana unui cersetor pe strada.
diferenta de baza intre practica religioasa ortodoxa si cea orientala – in masura in care le cunosc, nu pretind ca am dreptate – e cea ca orientalul e foarte tehnic, si incearca sa ajunga la anumite chestii pe cont propriu, iar in occident lucrurile par cumva mai vagi – rugaciunea, de exemplu nu e ceva ce faci pe cont propriu (cum te-ai duce la tine in camera si ai medita, in traditie orientala), dar e perceputa ca o practica dialogica (te rogi, in primul rand, cu cuvintele altuia – derrida vorbea de un mix intre ‘limbajul celuilalt’ si ‘limbajul propriu’, idiomatic, in rugaciune) si datorita altuia – mie mi se spunea sa ma rog ca sa ma invete El sa ma rog, de exemplu – sau augustin spunea ca El e cel care se roaga in noi si cu noi.
si da, ‘verificarea’ etapei la care esti e mai grea – si nu o faci tu, dar e facuta din exterior pt tine. ma gandesc aici la unul dintre stalpnici – care, la un moment dat, spune ‘Doamne, spune-mi la ce nivel am ajuns, cu cine seaman’ – si i se da o viziune ref la un mestesugar dintr-un oras care, la sfarsitul vietii, daduse de pomana tot ce avea – si atinsese acelasi nivel de ‘desavarsire’ ca si stalpnicul in zeci de ani de asceza. si ma gandesc si la duhovnic / maestru spiritual care evalueaza el ‘locul’ spiritual in care te afli – si iti modifica pravila / canonul in functie de asta.
si nu e vba doar de ‘singuratate vs socializare’, cum zice andi – am senzatia ca lucrurile pe care le cauta ortodoxul si orientalul sunt diferite la alt nivel, cum remarca si maria – dar nu cred ca am acum putere sa detaliez, poate incerc cand revin m tarziu.
dar ma bucur ca ai vb pe tema asta 🙂
khoras last blog post..(vreau)
Fiinţa omenescă e aceiaşi, la Orhei sau la Antananarivo. Toţi caută raspunsul la aceiaşi dilema şi toate “soluţiile” sunt menite să rezolve acelaşi conflict de bază. Pentru că problema este aceaişi rezultatul scontat este acelaşi şi tehnicile de abordare sunt menite sa ajungă în acelaşi loc. Totul depinde de individ în ce măsură el este gata sa accepte relativitatea. Fiecare om are o “adîncime” a sa pînă pînă la care este gata să caute rezolvare şi să prepare realitatea şi nu contează ce tehnică pune în aplicare: sunt ortodoşi superficiali şi “adînci”, musulmani inspiraţi şi “ieftini”, yoghini care vad doar figura lui guru şi nimic mai mult şi de tot neamul.
Provocarea care o confruntă omul şi-a modificat structura, dar nu esenţa. Iar tehnicile de scurtătură vin să satisfacă cerinţele de rezolvare rapidă, rezolvare care poate fi asemuită unui curs accelerat de instuire. Omul are prea multe de obţinut în megamarketul vieţii şi nu vrea să rateze nici o plăcere. Cu-i îi trebuie adîncime!?
Pot sa zic si eu ceva?… 🙂
Cred ca rolul primordial al religiei (vorbesc despre acest fenomen la general, fara a face o referire specifica asupra ortodoxismului sau, de exemplu asupra budismului) este de a controla individul. Asa cum o face mass media, din punct de vedere rational (folosind metode ce au la baza suscitarea laturii emotionale a omului), religia o face din punct de vedere “spiritual”, avand drept fundament unul dintre cele mai aiurite sentimente – FRICA. Yoga, insa, este o filosofie si o metoda de a intra in propria ta esenta. Cine nu a incercat, spre exemplu, meditatia, nu va intelege ce zic eu acum, dar nu asta conteaza… Esentialul e sa deschidem ochii si sa ne cautam linistiti de existenta, fara matanii si tot felul de superstitii religioase si nu SPIRITUALE!…
@Victoria, spor la meditat!Nu confunda esentialul tau cu esentialul altora.
@Vitalie- ai primit cartea? Ti-am trimis-o pe mail, vroiam sa fiu sigura ca nu a ajuns in Spam.
@Ariana, am zis eu ca fac meditatie? A incerca si a practica zilnic meditatia sunt doua lucruri total diferite. Ma rog, am zis si eu – esentialul, dar nu intr’o forma ostentativa sau una care impune ceva. Am dorit doar sa trasez o linie dintre religie si spiritualitate, care vin ca doua fenomene total diferite. Fiecare isi poate vedea in felul sau, linistit, de existenta sa 🙂 poate vom ajunge la un anumit tip de dezvoltare, cand vom intelege ca totul este un joc, iar religia nu este nimic altceva decat parte din sistem…
@Victoria – “Yoga, insa, este o filosofie si o metoda de a intra in propria ta esenta. Cine nu a incercat, spre exemplu, meditatia, nu va intelege ce zic eu acum, dar nu asta conteaza…” De aici am tras eu concluzia ca tu ai avea mai multa “experienta” in domeniu.
Candva gandeam si eu ca tine. Tu ne vorbesti de spiritualitate si in acelasi timp consideri religia doar ca pe un fenomen social si nimic mai mult. Si daca gresesti?
@Arian – Da, ai dreptate – felul in care m’am exprimat a si creat aceasta confuzie, imi cer iertare (am avut cateva experiente foarte stranii, legate de meditatie, dar nu am vointa sa continui – pana ce 🙂
Daca gresesc? – imi place sa cred ca nu, desi nu este exclus acest fapt. Intotdeauna am zis ca adevarul este relativ si ca fiecare individ isi are propriul sau adevar, format in urma experientelor proprii… Am tot cautat mult timp un raspuns la intrebarile mele si am ajuns la concluzia ca totul nu este nimic altceva decat demagogie (pe care o fac si eu, uneori), iar adevarul poate fi gasit in interior si nu in exterior.
Oricum, asta nu ma impiedica sa ma lansez in discutii fara sfarsit, care, in majoritatea cazurilor, nu au o finalitate dorita – fiecare ramane la ideile sale…
Totul este relativ, chiar si aceasta afirmatie! 🙂
p.s.: imi cer iertare, am scris @arian, in loc de @ariana…
mi’e total neclar de ce 2 religii ar trebui sa aiba aceleasi “scopuri”. poate ca ortodoxismul si “yoga” au in vedere, pur si simplu, dezvoltarea unor fiinte complet diferite, poate chiar diametral opuse.
http://www.razbointrucuvant.ro/anunturi/2009/11/03/conferinta-klaus-kenneth-in-bucuresti-joi-5-nov-2009/
Un articol excelent, ma bucur ca v-am gasit site-ul
buna chiar imi displace site-ul tau !? sper sa mai scrii