Apr 25 2020

Despre Mămăligă și curaj…

Vitalie Sprînceană

Canalul colectiv ”anonim” al Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic a decis să mă bage în seamă…Cică de ce nu facem nimic pentru oamenii care nu pot accesa acum ajutoarele de șomaj…
(E la modă, printre ”intelectualii” negînditori să dea vina pe activiști, cetățeni dacă…nu lucrează instituțiile. Dacă primăria sau asistența socială nu funcționează îs de vină activiștii și ceilalți…)
Tovarășii tocmai abia au descoperit ”clasa muncitoare”, precaritatea și problemele sociale în ceva carte și…hai să scrie acum ca și cum ei îs unicii cărora le pasă, ca și cum ei îs unicii care au făcut ceva…sau care pot face ceva.
Evident, ei au făcut ceva – au spus (altă îndeletnicire a intelectualilor de facebook – să spună altora cum să facă lucrurile).
Eu sînt un om mic și tare mi-aș dori să am influența pe care ei mi-o prescriu…
Și fac chestii de om mic: împreună cu o echipă de entuziaști am pus la cale o platformă (ida.md) anonimă, pe care muncitorii pot raporta încălcări și abuzuri ale drepturilor lor (iar noi găsim juriști și ne ajută și îi consiliem și îi sprijinim din entuziasm că nu avem bani de asistență juridică).
Pe platzforma.md, împreună cu echipa și colaboratorii, am scris mai multe despre muncă și muncitori decît tot canalul lor colectiv. Am făcut împreună studii despre necesitatea unor instanțe specializate pe drepturile muncii (pentru că judecătorii le ignoră), am calculat salariul de trai minim în Moldova…
Cu camarazii și camaradele de la OccupyGuguță am protestat pentru salarii mai mari (și nu ne-a fost frică să ieșim în stradă cînd autorii canalului….se ascundeau după anonimitate. Nu i-am văzut atunci.)
Acum, cu cîteva grupuri minunate sîntem implicați în mai multe eforturi de voluntariat pe timp de pandemie – ajutăm bătrînii și persoanele nevoiașe cu cumpărături, am organizat o campanie de colectare de fonduri din care au fost procurate produse alimentare. Cu alte colege și colegi am pornit împreună inițiativa Coliba Albastră și ajutăm oamenii fără adăpost din Chișinău…Zilnic interacționăm cu peste 100 oameni ai străzii (pe care toată lumea, inclusiv autoritățile) i-au lăsat baltă…Unii din acești oameni probabil îs cu Covid, noi vorbim cu ei, le ducem prînzuri, le procurăm medicamente, le ducem haine, apă etc…
I-aș invita pe anonimi să vină în toată componența prezidiului partidului cu noi măcar într-o zi…Dar na, e mult mai ușor, ca partid să te iei de activiști, să scrii baliverne ”confidențiale” despre președinte și alaiul său, să distribui meme-uri … și să o faci asta anonim.
Aștept ca Marele Partid cu ”agendă socială” să fie mai vocal…Nu doar pe telegram. Să îi ajungă, de exemplu, măcar curaj de un protest..


Sep 8 2018

Niște scuze care acuză…și pun pe gînduri

Vitalie Sprînceană

Explicațiile lui Andrian Candu despre cele 7 persoane răpite și trimise ca marfă în Turcia nu mă liniștesc deloc (și vorbesc strict din perspectiva unui cetățean fără vreo funcție publică).
Nici faptul că audierile au fost făcute în cadrul unei sub-comisii compuse din deputați pd, aliații lor din psrm, aliații lor din platforma social-democrată și…deja independenții lor, adică mejdusoboicic,
– nici invocarea obsesivă a securității naționale, mai ales într-o formă în care lipsesc orice indicii concrete – legături, rețele, fluxuri locale și internaționale, dovezi, acțiuni planificate sau chiar realizate – iar în loc de astea avem trimiteri vagi la ”informație operativă” și ”secret de stat” (să amintesc că în numele securității naționale se fac de obicei cele mai mari abuzuri – ucideri și rețineri de cetățeni, masacre, limitarea drepturilor –  inclusiv în state democratice – în SUA în numele securității naționale au fost restrînse drepturile cetățenilor prin Patriot Act, au fost perpetuate torturile în Guantanamo și în alte locuri, inclusiv România),
– nici argumentul că…noi monitorizăm rețeaua asta încă din 1997 (dacă inșii ăștia îs dăunători țării de douăzeci și ceva de ani și au amenințat securitatea națională în școlile lor, unde pînă anul trecut o mers și odraslele lui Candu, apu cum poate SIS să îi lase să conspire atîta – acolo trebu nu demisii dar pedepse)…
Dacă mejdusoboicicul și ipocrizia doar mă amuză (și mă indignează) atunci invocarea securității naționale și amenințările la ea (fără a fi clarificat modul concret, legăturile cu organizațiile ”islamiste” ori teroriste ce li se impută celor 7 cetățeni turci) pentru a răpi oameni din casele lor și a-i urca în avion și a-i trimite aiurea (unde deja au fost puși la închisoare) mă înfricoșează…
Pentru că azi ei arestează și expulzează cetățeni străini în numele ”securității”, mîine o să aresteze cetățeni moldoveni nevinovați în numele ”securității”…
Dar stai, asta au făcut-o deja: Alexandr Roșco, Pavel Grigorciuc si alți cîțiva deja au fost arestați aiurea și au stat la penitenciar în ajunul alegerilor parlamentare trecute doar pentru că furtul miliardului în 2014 să fie acoperit de o mega-amenințare la securitatea națională care i-ar fi adus pe oameni la urnele de vot…
Zis pe scurt: cînd audem ”amenințări la adresa securității naționale” trebuie să cerem clarificări…
Că altfel ne pomenim că deținătorii de vile în Elveția și Franța (Vlad Plahotniuc), afaceriști din off-șoruri (președintele Igor Dodon) sînt mari patrioți iar niște învățători de la un liceu din oraș la care merg copiii demnitarilor…devin amenințare la adresa securității naționale.
Și încă ceva: trebuie să vedem și care-s celelalte 60-70 de persoane expulzate anual de care vorbea speakerul în conferința de azi și pe care le prezenta ca practică obișnuită: adică, ce mai atîta zarvă, noi expulzăm în fiecare an zeci de oameni pe diverse motive. Cazul cu cetățenii turci trebuie să ne mobilizeze să monitorizăm mai atent activitatea serviciilor de azil – bănuiesc că sînt destui, printre cei 60-70 oameni expulzați, respinși din motiv că-s prea săraci, că nu au ”religia” corectă etc. Ori, și mai strașnic, poate sînt și alți cetățeni străini care au căutat în Moldova liniște de persecuții în țările lor iar statul moldovean îi trimite…înapoi în mîinile celor de care au fugit?
E un caz cînd trebuie să construim poduri de solidaritate cu toți expulzații pe nedrept…
Cum a zis-o azi foarte bine Andrew Clayton, situații ca astea explică de ce eu sînt împlicat în acțiuni de protestpermanent.
Pentru că nu vreau să trăiesc în realitatea pe care ei o construiesc pentru mine.


Aug 25 2018

despre părtiniri…în politică

Vitalie Sprînceană

Interesantă (și relevantă) polemică are loc acum în România, în legătură cu protestul din 10 august și acțiunile jandarmeriei.
În mod evident, cam toată lumea condamnă reacția excesivă a jandarmilor – care au aplicat gaze lacrimogene, tunuri cu apă (iar apoi au demarat și o campanie mediatică de auto-victimizare)…Lucruri care nu au cum să surprindă – poliția e brațul înarmat și represiv al guvernării și s-a comportat ca atare întotdeauna (dacă nu a bătut, atunci nu a intervenit cînd alții băteau, altfel poliția interceptează și intimidează în fiecare zi). Ca să-l citez pe Alexandru Racu: ”Comportamentul abuziv al jandarmului român nu este nou, nici nu pare să difere prea mult de la o guvernare la alta.”
Deci, pe scurt, reacția jandarmeriei nu s-a schimbat (din contra – ăia s-au învățat și ei acum să organizeze și administreze campanii de PR și să poarte războaie de imagine)…
S-a schimbat însă, și aici e miezul polemicii la care fac referință, atitudinea unei bune părți a societății românești față de proteste și față de protagoniștii acestora.
Dorin Tudoran, omul foarte incomod (căruia i-a fost spart blogul deja a treia oară), a remarcat printre primii (dintre sursele pe care eu le frecventez) că o parte din vocile cele mai stridente care condamnă acum violențele jandarmilor (și, care, repet, trebuie criticate pentru că au fost reale) au cerut, cu alte ocazii (mai ales în 2012, cînd se protesta la București față de măsurile de austeritate și salariile mici) aplicarea violenței de către poliție. Că oamenii care construiesc hagiografii ale participanților la protestul din 2018 scriau articole despre ”viermi”, pegră, huligani, pestă, derbedei și barbari (despre participanții la protestele din 2012). O selecție comparativă foarte bună, compilată de Alexandru Racu se găsește aici.
Un exemplu, Teodor Baconschi:

În 2018: 

“Riposta jandarmeriei – absolut disproporționată. Nu a atacat nimeni vreo instituție, nu s-au distrus bunuri publice sau private. Nu s-au produs agresiuni din partea protestatarilor. Ore în șir, oamenii au rămas perfect pașnici și civilizați. Am văzut în alte țări ce înseamnă o mulțime violentă: în toată această seară, la București, nu a fost cazul de așa ceva.”

În 2012:

 “Un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic. Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.”

Mihai Neamțu, Vladimir Tismăneanu au făcut declarații similare…
Evident, ar trebui invocat aici Caragiale, care a descris deja aceste tipuri de comportament giruietă (Tempora rămîne o povestire subapreciată ceea ce e nedrept)…
Istoria asta poate fi spusă în mai multe feluri. Intelectualii sînt ticăloși și ipocriți, ar fi una din ele. Și ar fi parțial adevărată. Sîntem cu toții parțiali: găsim scuze pentru acțiunile care țin de cauza ce o susținem și căutăm (și găsim!) nod în papură celor care nu sînt de acord cu noi, ar fi alta. Parțial adevărată și ea…
Cel mai adevărat mod de a spune povestea asta, însă, e de a spune că trebuie, pentru sănătatea discursului public, să scoatem în genere, din discursul public, toate referințele la brute, barbari, să renunțăm la practica de a dezumaniza inamicul (oricît de în dezacord am fi cu el), să respectăm, așa cum se cuvine, dreptul cetățenilor la protest.


May 16 2018

fățărniciile noastre cele de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

V. îmi povestește despre un fel de scandal ce a răscolit mica lume culturală din Moldova. O actriță de la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Mihaela Strâmbeanu, a moderat concertul de 9 mai a lui Igor Dodon. Și cică o bună parte din lumea ”bună” s-a inflamat și i-a reproșat actriței că ar strica imaginea Teatrului Național, că nu ar avea dreptul să apară la concerte ”incorecte”, că…
T., care ia parte la discuție, îmi zice că el a trecut la o vreme prin piață și a stat puțin la concert.
Spune: ”De ambele părți ale scenei stau cîteva instalații publicitare cu Coca Cola, Om și alți sponsori ai evenimentului. Curios că nimeni nu a anunțat că-i boicotează și nu va mai cumpăra în veci ape de la ei pentru că au apărut la concertul lui Dodon.”
Cam așa: corporația are dreptul să apară unde vrea (și de ea nu se ea nimeni), iar actorii trebuie să-și ceară voie de la Asociația Moraliștilor de pe facebook.
V. mai zice: ”Alături de scriitori, bloggerași cu veleități literare, și niște ziariști s-au înscris în lista celor fără de păcat și care au dreptul să arunce cu piatra. Eu m-aș fi așteptat de la ei să investigheze de unde-s banii pentru concert, cine a arvunit și cine a plătit muzicanții…”
S. răbufnește: ”Blin, cînd artiștii se înghesuie la concerte unioniste în piață atunci ca și cum e ghini și e ”de suflet”. Dacă e o altă opțiune ideologică apu atunci se începe ”Artiștii trebuie să fie în afara politicii. Fățarnici!”…
Cele mai tefere atitudini le-au avut directorul Teatrului Național, Petru Hadîrcă, și actorul/regizorul Mihai Fusu, care le-au amintit tuturor că ”actorii angajaţi în teatru nu trebuie să ceară permisiunea conducerii pentru a-şi organiza timpul petrecut în afara teatrului sau pentru a-şi investi talentul în alte proiecte, pentru care fiecare poartă o responsabilitate personală de ordin moral, intelectual, estetic, financiar., etc. Noi nu suntem nici anchetatori, nici procurori, nici duhovnici, nici responsabili cu ideologia de la partcom, ca să supraveghem ce zace în mintea fiecărui artist sau să cenzurăm deciziile personale ale fiecărui angajat.”
… De fiecare dată cînd ajung să cred că vina pentru situația în care sîntem aparține în totalitate oligarhatului/Rusiei/mentalității/istoriei/furtunilor stelare și că, în absența acestor factori am fi o țară prosperă și democratică, realitatea vine și îmi amintește, prin cazuri de genul celui povestit mai sus, că monogîndirea nu e doar la partidul oligarhului ci și în rîndurile celorlalte grupuri, printre oameni ce-și zic elite: scriitori, jurnaliști, critici literari etc care se străduie să nu rămînă în urma oligarhului în procesul de a arunca cu piatra în oamenii care gîndesc altfel…
Au venit vremuri interesante, și vor sta mult aici.
Oligarhii se duc și vin, fățărniciile noastre rămîn. (În primăvară am povestit despre cazul unui angajat al unui ziar ”democratic” care a fost dat afară pentru un like ce nu corespundea politicii editoriale a redacției).

Actualizare: Mihaela Strâmbeanu tocmai a apărut într-un spot de promovare a campaniei #FărăFrică a comunității LGBT din Moldova.
Cîți dintre criticii ei ar putea să aibă curajul să apară într-un clip care sprijină unul dintre grupurile cele mai demonizate din societatea moldovenească?


Feb 2 2018

Internaționala unui singur om.

Vitalie Sprînceană

Cu acest val de sate moldovenești care ”se unesc cu România” mă gîndesc să fondez și eu o comunitate anarhist-sindicalistă moldovenească compusă dintr-un singur om: eu. Plus încă cîțiva oameni dragi.
Ori să declar că mă unesc, de unul singur sau cu prietenii, cu alte entități de acest gen… Motivația ar fi aceeași ca și în cazul satelor unioniste – dreptul istoric, aspirațiile dintotdeauna etc.


Jan 2 2018

Cum să lupți de-a adevăratelea cu știrile false?

Vitalie Sprînceană

Facebook a decis să abandoneze lupta cu ”știrile false” (aici și explicația lungă). Strategia Facebook era următoarea: se putea pune un steag roșu (care însemna știre falsă) la orice informație dubioasă. Compania a renunțat la ele din cîteva motive:
– procesul de verificare a acurateței informației prezentate în știre era extrem de complicat și consumator de timp.
– afișarea unui semnal vizual puternic (un steag roșu!) are de cele mai multe ori efectul invers: utilizatorii sînt atrași să privească ”link-urile” interzise.
– stegulețele roșii nu erau sensibile la context și erau rigide: ele prevedeau o singură măsură – un steag roșu – pentru toate cazurile, așa încît era imposibil pentru cititori să înțeleagă dacă știrea semnalată ca fiind falsă este parțial falsă, în totalitate falsă, nedovedită sau pur și simplu invenție…
Cei de la Facebook au zis că vor căuta alte soluții – între ele și opțiunea de a oferi cititorului o selecție de Articole Legate (Related Articles) care vor aduce mai mult context știrii. Cititorul va putea astfel să compare mai multe surse pentru a corobora o informație…
Înfrîngerea suferită de Facebook în lupta cu știrile false trebuie tratată ca fiind mai mult decît o ridiculizare a unei companii comerciale în parte.
Ar trebui să mergem mai adînc: e vorba de ridiculizarea unui întreg mod de gîndire: tehno-utopismul (1), adică concepția care vede toate problemele, inclusiv cele sociale, ca avînd soluții tehnologice. Certitudinea că o asemenea chestie sensibilă și complexă precum analiza critică a informației poate fi rezolvată prin soluții tehnologice – o nouă aplicație, un nou soft, un nou gadget – e parte a unei concepții mai largi despre lume, împărtășită de ingineri și tehnocrați din Sillicon Valley (și emulatorii lor de peste tot). Această concepție tratează toate problemele – mediu, democrație, protecție socială, economie, politică – ca fiind probleme ce pot fi rezolvate cu un nou software, o nouă aplicație mobilă etc.
E aceeași concepție care crede că tehnologia este neutră din punct de vedere tehnic și moral, care crede că tehnologia poate fi un agent de schimbare sui generis (crezînd, bunăoară, ca președintele George Bush că e destul să aduci un calculator conectat la net într-un stat autoritar că democrația deja înflorește), care reduce toate interacțiunile, emoțiile și relațiile umane la algoritmi ce pot fi integrați într-o aplicație pentru Android și Ios (eventual prezentați frumos în infografice).
Aceeași gîndire credea că ”știrile false” reprezintă o simplă distorsionare a algoritmilor facebook (și nu o reflecție a unor fenomene profund sociale precum emergența și explozia precariatului, implozia clasei mijlocii, războaiele culturale și identitare, confruntările geopolitice etc) care poate fi, la limită, revocată și corectată.
Doar că realitatea…s-a dovedit mai nărăvașă și mai încăpățînată…
Lupta pierdută de facebook împotriva știrilor false nu înseamnă că distorsionarea informației, manipulările ideologice, economice și geopolitice nu ar fi o problemă.
În Republica Moldova, de exemplu, ultimele două alegeri s-au desfășurat (și au construit realități politice de durată) sub muzica unor știri și informații false: în noiembrie 2014 a fost știrea cu grupările subversive care ar vrea să facă un scenariu ucrainean la Chișinău și care ar submina procesul de integrare europeană a țării (Pavel Grigorciuk a făcut pușcărie ca Alianța pentru Integrare Europeană de Consolidare a Regimului Oligarhic Clientelar să vină la putere), iar în noiembrie 2016 a fost știrea cu cei 30 mii sirieni care urmau să invadeze țara, însoțiți de legiuni de gay și lesbiene, pentru a ataca suveranitatea și valorile tradiționale (în rezultat, Igor Dodon a fost ales ca președinte prea-des-supendat). În 2017 lucrurile nu s-au schimbat deloc
Luptele contra manipulărilor mediatice nu trebuie să aibă loc pe facebook și nici pe telefon, ele trebuie purtate în capul cetățenilor înainte ca aceștia să acceseze rețelele, tehnologia și mass-media.
Altfel spus, manipularea informației nu poate fi combătută prin aplicații atractive, ci trebuie contracarată prin educație, prin creșterea accesului la informație din surse variate, prin subsidierea de către stat a presei (așa încît aceasta să evite cursa jurnalismului de tip click&bait și de senzație), prin creșterea calității și culturii discuției publice, prin creșterea accesului la cultură, prin încurajarea gîndirii și expresiei critice, prin accentul pe participarea cetățenilor la procesul decizional (în acest fel și-ar da seama de subtilitățile proceselor politice și administrative) etc.
Adică lucruri ce nu încap în nici un caz într-un algoritm Python sau Ruby.

 

Referință:
Am împrumutat numele tehno-utopianism de la Evgeny Morozov, a cărui cărți, The Net Delusion și To Save Everything, Click Here: The Folly of Technological Solutionism le recomand călduros pentru lectură.

 


Nov 23 2017

reprezentativitatea fără participare nu e democratică

Vitalie Sprînceană

Nu mă prea implic în discuțiile despre sistemul electoral mixt vs sistemul electoral proporțional.
Pentru că e o discuție ce caută soluții superficiale unei probleme profunde: criza reprezentativității în genere.
Adică, ceea ce contestez eu nu este o anumită formă de reprezentare (că e mixtă, că e proproțională) ci reprezentarea însăși.
Mi se pare tare problematică ideea că trebuie să rezumăm întreaga participare politică la faptul de a alege un grup de oameni care să aibă toate pîrghiile de guvernare pe 3-4 ani.
Eu mă pronunț și militez pentru democrație participativă – una în care politicienii co-conduc, în care electoratul co-participă la elaborarea și adoptarea deciziilor.
Asta nu are treabă cu sistemul electoral ci cu necesitatea unor instituții și proceduri politice noi: bugetare participativă, instituții și proceduri participative, consultații publice, transparență etc.