Nov 28 2012

Coabitari ale memoriilor colective. Kiev. Golodomorul si Ostasul Sovietic eliberator.

Vitalie Sprînceană

Scările ce duc spre Memorialul Holodomorului (Genocidul prin Foamete) și cele ce urcă spre Monumentul Ostașilor Sovietici Eliberatori se unesc în acest punct. Mai mult decât simbolic – două vestigii ale aceluiași trecut. Partea glorioasă și cea rușinoasă a regimului sovietic.

Iarăși simbolic, Memorialul Holodomorului a fost construit între Lavra Pecerska (inima religioasă a Kievului) și Memorialul înălțat în cinstea Soldaților Sovietici. Așa încât să treacă pe lângă el atât cei ce merg să se roage la Biserică cât și cei ce se duc să depună flori la aniversările Marelui Război.

Monumentele coabitează în spațiu, la fel cum memoriile ar trebui să coabiteze în minte și inimi.


Sep 2 2012

Tintin si anti-comunismul

Vitalie Sprînceană

Un detaliu de care-și amintesc probabil doar tintinologii/tintinofilii – primul epizod al celebrei serii de benzi desenate îi trimitea pe jurnalistul Tintin și fox-terierul său Milou în Uniunea Sovietică unde aceștia urmau să descopere ”adevărata față a regimului”. Albumul Tintin au pays de Soviets a apărut ca supliment al ziarului catolic Le Vingtième Siècle în perioada ianuarie 1929-mai 1930.

Abatele Wallez, directorul publicației  veni cu ideea de a furniza publicului belgian informații despre țara muncitorilor și proletarilor prin intermediul unui personaj inventat. Hergé (Georges Prosper Remi) a fost cel însărcinat cu realizarea grafică.

Contextul ideologic al invenției lui Tintin era unul destul de complicat: Occidentul se arăta profund divizat în chestiunea sovietică. Nume grele precum Panait Istrati sau Nikos Kazantzakis  fuseseră în vizită în URSS și lăsaseră mărturii favorabile. Mișcările de stânga din Europa (social-democrații, comuniștii) priveau cu multă speranță experimentul sovietic pe care-l vedeau ca viitor model de emancipare și justiție socială ce ar putea fi implementat în țările lor.

Pe de altă parte dreapta, conservatoare și clericală, percepea regimul sovietic drept o amenințare pentru ordinea și ierarhia socială iar realizările acestuia drept manipulări și minciuni servite cu multă dibăcie publicului din vest.

Din această încleștare ideologică s-a născut Tintin. Restul e istorie cunoscută.

Câteva fragmente exemplare:

Albumul integral poate fi găsit aici.


Feb 10 2012

amenda… pentru o credinta in dumnezeu

Vitalie Sprînceană

O filă baptistă din istoria rezistențelor religioase din Uniunea Sovietică.

Documentul e prețios din cel puțin două motive:

– recuperează o istorie vie a comunităților evanghelice din Uniunea Sovietică și contribuie astfel la diluarea prejudecăților că cultele protestante și neoprotestante ar fi o prezență recentă pe ”tradițional” ortodoxe.

– nuanțează considerabil pretențiile Bisericii Ortodoxe din Moldova de a fi unicul ”disident religios” al epocii.

Nu cred că foarte mulți din cei care-și fac vânătăi acum că-s mari creștini (unii dintre ei foști securiști, oameni de încredere la partid, scriitori de scenari ide nunți comsomoliste, martiri religioși post-factum) s-ar putea lăuda cu un astfel de certificat de ”opoziție” de la regim.

Pentru cititorii blogului care nu vorbesc rusa: e o chitanță de amendă pentru ”Credință în Dumnezeu” în valoare de 50 ruble (cam jumătate de salariu) eliberată unei femei din orașul Obninsk, regiunea Kaluga.

sursa imagine (după Санников С. В. “Двадцать веков христианства )

P.S. Povestea colaboraționismului instituțiilor religioase cu statul totalitar sovietic nu este nici ea o rușine exclusiv ortodoxă.

Update: e de presupus că d-na Mișina  a fost sancționată conform art. 142 din Codul Penal al Republicii Sovietice Federale Ruse, redacția 1960, care era în 1974 încă în vigoare. Articolul prevede amendă de până la 50 de ruble sau munci publice pentru încălcarea regimului de separare a Bisericii de stat/școală. Totuși, pedeapsa a fost solicitată nu de organele de urmărire penală ci de o oarecare ”comisie administrativă”. Ar însemna că nu e vorba de răspundere penală ci administrativă.


Jan 16 2012

la RePublika despre 200 ani de “relatii moldo-ruse”

Vitalie Sprînceană

(vezi ediţia din 15 anuarie)

Am participat la o adunătură de idei (pentru o adunare lipsea dialogul), replici şi păreri despre cei 200 de ani de vecinătate cu Moscova.

 


Dec 7 2011

ce spun tatuajele detinutilor despre epoca sovietica?

Vitalie Sprînceană

Imaginile ce urmează au fost extrase din cartea lui Danțig Baldaev, ”Tatuajele deținuților” (cumpără aici), apărută la editura Limbus Press, Sankt Petersburg, în 2001.

Valdaev a activat peste 33 ani în Ministerul Afacerilor Interne al Uniunii Sovietice, iar cartea cu pricina adună desenele făcute de Valdaev după tatuajele deținuților din lagărele și pușcăriile Uniunii Sovietice.

Pasiunea sa pentru acest tip de ”obiecte culturale” a fost stimulată de tatăl său, etnograf buriat, care i-ar fi spus: Fiule, adună tatuajele, folclorul și desenele deținuților, pentru că toate astea vor pleca cu ei în morminte!

Și KGB ar fi contribuit la colecția lui Valdaev – acolo au fost interesați mai ales de posibilitate de a utiliza catalogul de tatuaje în scopul identificării deținuților, rangului lor și caracteristicilor personale.

De ce ne-ar mai interesa tatuajele deținuților (politici dar și de drept comun) din Uniunea Sovietică?

Ar exista mai multe potențiale răspunsuri, care ar converge spre un: Se merită!

Unu, tatuajele reprezintă o limbă, una simbolică și specifică, dar totuși o limbă vie, plină de sensuri ce ierarhizează persoane în ranguri, distribuie responsabilități sau din contra, atribuie drepturi. Un fel de pașaport/carnet de muncă/bilet de partid pe care deținutul îl poartă permanent.

Doi, limba tatuajelor e politizată intens. Evenimentele vieții publice curente – Marele Război pentru Apărarea Patriei, politicile de partid, schimbarea secretarilor generali ai partidului, campania anti-alcoolică, Perestroika, războiul din Afganistan – toate își găsesc locul pe pielea deținutului. Uneori sub formă de aprobare – cum ar fi multitudinea de simboluri naziste și anti-semite ce simbolizează dorința deținuților de a vedea sistemul comunist învins de Hitler, japonezi sau americani. De cele mai multe ori însă sub forma de protest și opoziție – de aici și zugrăvirile lui Stalin, Lenin și alți conducători ai Partidului sub forma unor monștri, draci ori schelete.

Trei, tatuajele funcționează și ca un fel de ziare/reviste ale pușcăriei – ele difuzează știri, comentarii și critici cu referire la viața politică curentă, păstrează memoria colectivă.

Patru, tatuajele exprimă idealuri și vorbesc despre mitologiile ce bântuie spațiile de detenție – uneori miturile sunt personale și intime – dorința sexuală sau nevoia de a avea femeia iubită alături; alteori miturile sunt colective – unele tatuaje conțin desene de biserici, sfinți și arhangheli ce răpun hidra comunismului.

Din toate motivele astea, și din multe altele, merită să tragem un ochi peste aceste mărturii.

 

Aceste două tatuaje fac parte din categoria tatuaj-amulet. Se aplicau în partea stângă, în dreptul inimii și se credea că gardienii nu vor împușca în capul lui Lenin sau Stalin. 


Nov 30 2011

trecute vieti de doamne si domnite: Svetlana Stalina

Vitalie Sprînceană

Svetlana Stalin, tot ea și Svetlana Alilueva, apoi tot ea Lana Peters, unica fiică a lui Stalin a încetat din viață la 22 noiembrie, într-o clinică din Wisconsin (SUA).

Din necrologul  publicat în New York Times: ”Nu poți să-ți regreți soarta, deși eu aș fi preferat ca maică-mea să se căsătorească cu un tâmplar. Voi fi veșnic o prizonieră politică a numelui tatălui meu.

A fugit din URSS prin India și a ajuns la New York în aprilie 1967.

Pe pământ american Svetlana Alilueva a organizat o conferință de presă în care a condamnat vehement regimul comunist. Între altele a spus despre tatăl ei că ar fi fost un monstru ”moral și spiritual” și și-a ars în public pașaportul sovietic.

În 1984, după o altă căsătorie nereușită, se întoarce în URSS unde se plânge că nu ar fi avut nici o clipă de libertate în Vest.

Doi ani mai târziu revine în America, unde regretă cele spuse la Moskova…

Ultimii vreme a vieții, se zice, i-ar fi trăit în sărăcie lucie.

Cariera spirituală e la fel de spectaculoasă, căci Svetlana Alilueva a trecut dinspre ateismul științific prin hinduism spre scientologie.

O viață dezorientată, ca și cea a regimului pe care tatăl ei l-a construit cu dibăcie (și multă violență).


Nov 25 2011

twitterul lor…revolutia noastra…

Vitalie Sprînceană

În ultimele 15 luni (iulie 2010-octombrie 2011) numărul mesajelor în limba arabă pe twitter a crescut de 22 ori (aproximativ 2 milioane pe zi). Semn că instrumentul devine util și foarte util în anumite contexte cum e Primăvara Arabă.

În afara acestor situații particulare twitter funcționează ca o mașină de tocat bârfe. Una ce risipește deliberat bârfe pentru a nu lăsa vorbele tefere să se răspândească. Cum e cazul cu mișcările #Occupy în care twitter a blocat hashtag-ul #ows din secțiunea trends…

Cu #pman povestea se spunea în mod diferit – țară din lumea a treia, dictator  comunist, tineri. Chit că twitterul moldovean avea pe vremea aia doar 70 useri.

Ar mai fi de meditat și la faptul că engleza încă are 40 % din mesaje – dacă există o audiență globală angajată – aceasta poate fi găsită doar în limba engleză.

China, după cum se știe, a blocat  twitter. De aia limba chineză nu se găsește acolo. Încă.

sursa imagine/studiu – Semiocast.