blog implicat

Patriarhul Kiril a ținut azi o liturghie în biserica principală a forțelor armate rusești aflată în satul Kubinka.
În cadrul liturghiei Patriarhul a afirmat că Rusia este o țară ”iubitoare de pace” și a binecuvîntat soldații care luptă pentru Patrie și nu-și cruță viețile pentru binele ei…
”Înrolarea” Patriarhului în armata rusă și înregimentarea, la modul general, a Bisericii Ortodoxe Ruse în armata rusă și în războiul (care nu e ”război” dar operațiune specială în cadrul căruia sînt uciși oamenii ca în război) semnalează un cerc complet: prăbușirea ortodoxiei ca ultimă ”limbă” universală în regiune.
Referința la o tradiție religioasă și la un Dumnezeu comun era unica punte oarecum funcțională între cele două popoare de pînă la război. Celelalte limbaje cu potențial universal nu funcționau: pe de o parte narativele naționaliste construiau trecuturi și viitoruri separate, iar pe de altă parte ambele țări au respins, din varii motive, moștenirea internaționalistă comună în cadrul URSS.
Realitatea că Patriarhia Rusă sub Kiril s-a culcat sub statul rus și sub Putin și au devenit parte a statului rus și a politicii externe a acestuia, a născut, în contrapartidă, o dalaveră cu Patriarhia Kieveană și Biserica ortodoxă. În această istorie, consumată în anii 2018-2019, o parte a bisericii ortodoxe ruse din Ucraina și-a declarat independența și s-a constituit într-o biserică autocefală care să servească necesitățile religioase ale poporului ucrainean.
La fel ca și Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe din Ucraina, mitropolitul Epifaniu, binecuvîntează soldații ucrainei ce-și apără Patria și spune că actul de a omorî dușmanul invadator nu este un păcat.
E clar, Kiril se referă la Rusia atunci cînd vorbește despre Patrie iar Epifaniu are în vedere Ucraina cînd zice același lucru. Ceea ce îi unește pe ambii, pe lîngă faptul că se referă la patrii diferite, este că niciunul dintre ei nu se referă la Patria comună creștină – Împărăția lui Dumnezeu, Adam, Eva, Cain și restul mitologiei creștine.
Unul îl vede pe Dumnezeul național vorbind limba rusă, iar altul – ca cetățean ucrainean. Fiecare preferă să localizeze această Împărăție mai aproape de turta boierului pe care îl servește. (Evident ambii se află în erezie din punct de vedere doctrinar, dacă filetismul ar mai scandaliza pe cineva). 
Asta înseamnă că nici ortodoxia nu mai oferă o limbă universală (ori cel puțin mai generală decît idiomul naționalismului) care ar crea poduri între popoare dincolo de capriciile puterii.
Viitorul regiunii va fi probabil naționalist iar ortodoxia, ca un limbaj cu potențial universal, va fi una din victimele colaterale ale acestui război stupid și inutil.

Războiul a schimbat Ucraina. Și asta e o realitate.
Deși (încă) nu este implicată direct în acest război (și sperăm să nu fie), Moldova este afectată de situația din Ucraina.
Războiul va schimba și Moldova. Încă nu știm cum exact, dar știm că acest conflict e un moment de cotitură în care multe dintre lucrurile care ni se par ”de la sine înțeles” vor fi reașezate pe alte temelii, multe din discuțiile neterminate ale societății moldovenești vor trebui reluate în alți termeni.
De exemplu cea despre educație, cea despre protecția și garanțiile minoritățile naționale, cea despre limba rusă etc.
Citesc o statistică a Ministerului Educației despre înmatricularea copiilor refugiați în instituțiile de învățămînt:

” În ceea ce ține de limba de instruire solicitată, 37 de copii optează pentru limba română, 40 pentru ucraineană, iar 554 din solicitanți aleg limba rusă”.

Altfel spus, 90 % din copii aleg să studieze în limba rusă.
Și cred că proporția va rămîne la fel. Parțial, din motive obiective – Moldova nu a avut nici pînă la război o infrastructură culturală și educațională în limba ucraineană foarte dezvoltată (un liceu și jumătate și o bibliotecă municipală e cam puțin pentru grupul etnic cel mai numeros din țară!). Așa încît, copiii refugiați nu au altă alegere decît să se înscrie în Moldova într-o filieră educațională de limbă rusă. (Ceea ce aduce trauma suplimentară că limba rusă e, la moment, și limba agresorului, iar o realitate în care copiii care fug de un război studiază în limba celui care le-a agresat țara…aduce suficiente traume suplimentare).
La fel (în aceleași proporții) situația va fi similară și pe piața muncii. Ucrainenele și ucrainenii care vor dori să muncească și să locuiască în Moldova se vor confrunta cu situația că pagina de internet a Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă practic nu are variantă în limba rusă, că paginile în limba rusă ale instituțiilor de stat (primăriile, diversele instituții de stat ce presteaza servicii) sînt de rîsul găinilor (dacă sînt în genere).
Societatea moldovenească, la rîndul ei, va trebui să accepte mai multă vorbire rusească (și ucraineană), adică mai mult discurs neromânesc în spațiul public, în sistemul educațional.
(Ceea ce nu va fi deloc ușor: îmi povestea cineva că încă în primele zile ale războiului un lector la o universitate moldovenească a refuzat să vorbească cu studenții din grupa rusă în limba rusă din motivul că … e limba ocupantului…Ceva mai încoace, în timpul unei emisiuni la o televiziune locală povesteam istoria asta despre faptul că, dacă Moldova va primi refugiați pe termen lung, va trebui să facă deriva de la modelul imaginar al statului unitar mononaționa, care e doar în capul unora, la realitatea statului multietnic. Interlocutorul din studio, după ce m-a ascultat, mi-a șoptit: Asta nu e bine!)
Asta e realitatea. De care deja trebuie să ne pregătim.

Foarte rar sînt de acord cu lucruri spuse de Igor Dodon…(E un fel de vîntură lume mai interesat de felul cum arată în oglindă și în presă decît de orice altceva).
Dar e deocamdată unicul om care are curajul (post-factum, că pe vremea cînd avea puterea în mînă curajul îi secase misterios) să vorbească despre faptul că Republica Moldova are niște rezerve valutare care ajută pe alții, fac creștere economică în altă parte, nu au nici un efect asupra stabilității economice a țării și, în vremuri ca astea – cu triplă criză: pandemică, economică și energetică – tare ar prinde bine dacă ar fi băgați în economia națională pentru a acoperi niște creșteri de prețuri, a da ceva viață economiei, a ajuta cetățenii țării să iasă cu bine și sănătoși din criză…
Banca Națională a Moldovei are o rezervă valutară de aproape 4 miliarde de euro, dintre care jumătate sînt sub forma unor titluri de valoare și altă jumătate sub formă de depozite în bănci occidentale. Banii ăștia, care teoretic sînt rezerva pentru vremuri grele (zile negre, cum zice proverbul) alimentează creșterea economică în altă parte (titlurile de stat impulsionează economia țărilor care le-au emis iar depozitele sînt folosite de sistemul bancar occidental).

Moldova nu se atinge în nici un fel de ele – guvernul e gata să se împrumute cu dobîndă la băncile interne, să facă scutiri de TVA, să se împrumute de la donatori externi și alte acrobații (să taie din cheltuieli sociale și de infrastructură) – dar doamne ferește să se atingă de banii ăștia…
O parte din banii ăștia puteau fi folosiți pentru ajutor oamenilor în pandemie (cum au făcut alte guverne), pot fi folosiți pentru acoperirea creșterii speculative a prețurilor la gaze și energie.
Hai să folosesc strategia preferată a economiștilor: analogia cu gospodăria familială. Să admitem că eu, ca familie, am adunat niște rezerve de bani în vremuri prospere și i-am păstrat, ca orice ”om rațional”…Acum însă familia mea trece prin niște vremuri complicate. Ce fac eu, sau orice alt om ”rațional” în situația mea? Evident, mă duc la bancă și retrag o parte din rezervele pe care le-am făcut…Și trec cu bine de vremurile complicate.
De ce nu am face asta ca și societate?
…Găsesc doar două explicații, și ambele-s slabe…
Prima, că ar exista niște reguli de management financiar și o presupusă independență a băncilor centrale și în numele acestor reguli nu ne este permis să umblăm la banii ăia chiar dacă avem nevoie de ei… Regulile astea ”strașnice” evident, se aplică doar unor țări mici, pentru că greii își permit și să se supra-împrumute, și să îi forțeze pe cei mici să își păstreze rezervele valutare la ei și alte trucuri…
A doua, pentru că ideea e a lui Igor Dodon și noi sîntem gata să plătim dobînda de 7 ori la împrumuturi interne sau externe dar să nu fim de acord cu Dodon…
(Evident, nici Dodon nu e întotdeauna de acord cu Dodon, dar asta e altă discuție. Tot tristă). 

PAS împinge, de cîteva săptămîni, un proiect de lege care interzice investițiile provenind din paradisuri fiscale în domenii considerate a fi de importanță pentru securitatea statului – comunicații, telefonie, criptare, robotică, aviație, explozive, mass-media…
Inițiativa e bună – banii din paradisuri fiscale sînt bani furați care se întorc înapoi în spațiile din care au fost furați cu un nou ambalaj de bani ”cinstiți”, tocmai potriviți pentru a fi utilizați ca și investiții ori active curate.
Mai zic, inițiativa e bună, doar că…timidă.
Întrebarea, pentru mine, nu e de a ști dacă securitatea statului va fi protejată cînd interzicem investițiile în telecomunicații și criptare provenite din paradisuri fiscale. Probabil va fi mai protejată, chiar dacă se pot imagina contracte dubioase și cu contractori militari venind din jurisdicții ”transparente”. La urma urmei, nu e diferență dacă SIS te monitorizează cu soft cumpărat de la o firmă dubioasă de pe Insulele Cayman sau de la o firmă israeliană care dă bon fiscal…
Întrebarea fundamentală ar fi dacă investițiile din paradisurile fiscale ar trebuie permise în genere în vre-un sector economic. Pentru că eu nu le găsesc nici o justificare nicăieri, fie că e vorba de domenii ce țin de securitatea statului, fie că e vorba de domenii ce țin de bunăstarea societății.
Să dau un exemplu: sectorul construcțiilor și piața locativă. Legiuitorii PAS nu-l văd ca fiind strategic pentru securitatea statului (de parcă mass-media e mai importantă decît locuința) și de aia nu-l includ în lista sferelor protejate de investițiile din paradisuri fiscale. Asta dă posibilitate unor conglomerate precum Blackstone Group, care dirijează active imobiliare de aproape un trilion de dolari, să folosească diverse jurisdicții fiscale netransparente pentru a cumpăra locuințe în Spania, Olanda, SUA, Marea Britanie pe care să le închirieze la prețul la care vrea, să evacueze oamenii din locuințe și să dicteze sfera locuințelor după plac. Asta a fost extrem de dureros pentru societatea spaniolă sau cea americană imediat după criza din 2008-2009…
Exemple din astea se pot găsi în fiecare sector.
Să tragem linia: investițiile din paradisuri fiscale trebuie interzise în genere în Moldova.
PAS poate face și mai mult – să se alăture inițiativei globale pentru un impozit unic pentru corporații. Inițiativa asta tocmai a fost confirmată la COP26…Îs peste o sută de țări semnatare. Moldova nu e printre ele.

Acum că Moldova are contract pe 5 ani cu Gazprom, ar fi cazul să întrerupem cîteva alte contracte care ne țin în urmă.
De exemplu, contractul cu Evul Mediu trebuia reziliat demult.
La ce mă refer – săptămîna trecută a circulat pe internet un clip video cu o studentă care, în timpul lecției on-line, făcea dragoste în dormitorul ei și, pentru că uitase să își deconecteze camera video, a fost văzută de întreaga clasă. Incidentul a fost filmat și distribuit pe net de o altă colegă (și a fost preluat de tot felul de gropi de gunoi care-și zic presă, de exemplu KP).
Reacția administrației colegiului a fost inițial teafără – a ascultat scuzele fetei și…și-a căutat de treabă.
Pe urmă, la ușa administrației a bătut Evul Mediu și insituția și-a amintit că nu are tact, nici pregătire pentru a face față unor asemenea situații, dar are regulamente.
Conform unui asemenea regulament fata care făcea sex în dormitorul ei ar fi ”sfidat integritatea unei instituții și și-a bătut joc de noțiunea de colegialitate” (citez din decizia Consiliului Profesoral al instituției cu pricina)…
Ambele fete, și cea filmată și cea care a distribuit filmul, au fost exmatriculate…
Să analizăm cazul pe îndelete: fata care a fost filmată nu poate fi învinuită de nimic. Ea e o victimă a unei erori sau a unui incident nefericit. Ea nu făcea sex în timpul lecției în sala de clasă. Ea era acasă la ea, în spațiul ei inviolabil în care își trăiește viața privată, protejată de constituție și de întreg cadrul legal.
Școala a venit în casa ei (prin intermediul acestui învățămînt on-line) și încearcă să impună regulile instituționale în cadrul domestic.
Știm, e o situație extraordinară. Dar chiar și în situațiile extraordinare oamenii au dreptul la viață privată, la inviolabilitatea domiciliului și restul.
În pandemie dormitoarele și bucătăriile noastre au devenit și oficiu, și școală, și universitate, și sală de conferință, și garaj și birou de informație, și bibliotecă, și cantină și sală de ședințe…
Asta a generat o mulțime de situații dificile, confuze și unele hazlii. Cînd trăiești 4-5 oameni într-o cameră două, faci acrobații ca acest spațiu deopotrivă să fie și dormitor (pentru un membru al familiei) și oficiu (pentru alt membru al familiei etc). Au fost și incidente cînd deputați mîncau în sufrageriile lor la ședințe de parlament on-line. Au fost și alte situații – strigăte în timpul lecțiilor, sunet de tigăi și cratițe, bebeluși etc. Și acest caz cu o femeie care face dragoste în casa ei în timpul lecției nu e decît una din milioanele de consecințe ale faptului că sîntem obligați zilnic să combinăm în același spațiu – acasă – munca și domiciliul, spațiul privat cu cel public.
Asta e principial: înainte de a se afla la lecție, fata se afla în domiciliul ei, unde e protejată de ochi neinvitați. Școala ar trebui să țină minte asta – că e pe post de invitat în casa cuiva…
Asta am așteptat de la Consiliul Profesoral – să înțeleagă că incidentul a avut în casa studentei, că, în calitate de victimă aceasta urma imediat să primească consiliere, ajutor psihologic, să fie ajutată să treacă peste valul de bullying ce a urmat.
Consiliul Profesoral a ales cealaltă opțiune – să ia partea abuzatorilor on-line și off-line, că de aia avem Consiliu Profesoral: să ia partea abuzatorilor.
Evident, fata care a distribuit video (indiferent din ce motiv a făcut-o) merită probabil exmatriculată (dacă e majoră și dacă era conștientă de faptul că actul ei e unul de imixtiune în viața privată a unui om).
Aștept de la Ministerul Educației să anuleze ordinul rușinos de exmatriculare a victimei.
Aaștept de la conducerea ASEM (în subordinea căreia este instituția la care învăța victima) să ofere victimei întreaga asistență și protecție, fizică și emoțională, ca femeia să fie înscrisă din nou la cursuri.
Aștept de la conducerea ministerului educației și a ASEM și să discute cu acel Consiliu Profesoral și să le explice pe îndelete ce e cu hărțuirea on-line, ce e cu ”onoarea și colegialitatea”.