Apr 30 2013

oximoroane cu minoritati sexuale

Vitalie Sprînceană

Lecturez programul celui de-al 12-lea festival al comunității LGBT din Moldova „Curcubeul peste Nistru”. Pentru ziua de duminică, 19 mai, aceștia au fixat un marș, undeva în țară (locul n-a fost precizat).
Acțiunea a fost întitulată, pompos, ”Marșul LGBT pentru valorile tradiționale”.
Unii creștini s-au revoltat deja, cum ne-am și așteptat.
Eu mă amuz.
Chiar așa, “LGBT pentru valorile tradiționale”?
Asta e ca și cum feministele ar face un marș în sprijinul familiei patriarhale, iar creștinii ar protesta împotriva încălcării dreptului ateilor de a se opune construcției de biserici...
Dragi concetățeni cu orientare sexuală diferită, ar trebui să vă asumați întîi de toate caracterul netradițional al identității voastre: faptul că ați fost persecutați întotdeauna, adică tradițional, faptul că nu vi s-a recunoscut normalitatea și ați fost considerați mereu ca fiind degenerați și devianți, faptul că majoritatea religiilor monoteiste au fost scrise și tălmăcite împotriva voastră etc.
Prea puține valori din cadrul celor ”tradiționale” vă sînt favorabile.
Dacă v-au fost recunoscute drepturile egale cu ale altor cetățeni și protecția împotriva anumitor forme de discriminare și tratament inegal, atunci fiți sigur că lucrul acesta nu a fost făcut în numele valorilor tradiționale.
Ci în numele unei idei noi, adică netradițională, de umanitate care vă include în premieră și pe voi!
Înțeleg că doriți să jucați mingea pe terenul de bătaie al tradiționaliștilor și să vă demonstrați atașamentul egal pentru valorile pe care ei le numesc tradiționale.
Doar că, în acest caz, le lăsați lor decizia în privința regulilor jocului, adică definirea valorilor tradiționale și a criteriilor de incluziune/excluziune au unor grupuri din această tradiție. Iar ei, se știe, nu sînt foarte incluzivi.
De ce nu v-ați apuca de capul ideii de tradiție în genere și de categoria ”familie tradițională”? S-ar vedea că ”familia tradițională” există în temei pe hîrtie și nicăieri în realitate.
De ce nu ați face o analiză socio-economică comprehensivă a instituției familie în Moldova contemporană prin intermediul căreia să arătați că aceasta e în criză, dar nu din cauza politicilor tolerante față de minoritățile sexuale ci mai din cauza politicilor reproductive austere (eufemism pentru lipsă) ale statului, din cauza imigrației masive, a lipsei de sprijin pentru familiile tinere, a stării economice precare a țării?
Adică, s-o spuneți pe șleau: starea proastă a demografiei în Moldova se datorează întîi economiei, apoi culturii.
Update: Să fie ”tradiția” și ”valorile tradiționale” noile mitologeme locale după ce încrederea în ”progres” și ”nou” s-a dizolvat?
Update 2. Victor Druță, foarte ironic și exact: Tradiția în Moldova nu poate fi dată jos de pe piedestal, e sfântă, strămoșească, mioritică. Deci lgbt-ii vor merge la paradă în costume populare, cu căciuli și ițari și opinci.
Update 3. Vreau mult să fiu înțeles corect: susțin în mod absolut drepturile minorităților sexuale, inclusiv dreptul de a întemeia familii și a adopta copii. Mi se pare însă cumva problematic că comunitatea se teme să-și asume ideea că ceea ce construim acum în Moldova, în toate domeniile, de la 1990 încoace, e o idee nouă, un proiect social inedit pe care ni-l asumăm și în care, pentru prima oară și netradițional, încercăm să găsim loc pentru fiecare. Un lucru pe care marșul sub steagul valorilor tradiționale îl ignoră…
Dar s-ar putea ca eu să nu am dreptate.
Update 4. Ar trebui să mai declar aici încă un motiv de nemulțumire în legătură cu acest apel la ”tradiție” – el contribuie la legitimarea tradiției drept sursă bună de inspirație și justificare pentru toleranță. Nimic mai nepotrivit, consider eu. Tradiția este anume cea care a furnizat ”îndreptățiri și scuze” pentru oprimări de tot felul: etnice, religioase, sexuale. Tradiția e, la limită, cea care trebui constestată, cea căreia ar trebui să i se ia statutul de criteriu absolut. Robia a fost ”tradițională”, la fel și ”antisemitismul” și rasismul. Am scăpat de ele anume în momentul în care am pus la îndoială autoritatea tradiției.


Apr 29 2013

scurt despre un protest

Vitalie Sprînceană

Un protest al cărui autor nu-l știam dar pe care Partidul Comuniștilor l-a revendicat.
Bre, dacă vrei să protestezi împotriva bandiților și corupților nu o faci lîngă Academia de Științe (deși nici ea nu e tocmai o instituție curată)!
Din contra, mergi în fața caselor corupților (unul din ei,Valeriu Guma tocmai a fost condamnat de o instanță din România) și-ți desfășori acolo steagurile și megafoanele așa ca să-i faci să se simtă incomod și să nu-și poată consuma în tihnă averile adunate în mod necinstit.
Dacă nu știi, Vlad Plahotniuc trăiește pe strada Bulgară, Vlad Filat undeva la Telecentru. Ai chef să le spui ceva, du-te la ei.
Lasă străzile centrale pentru uzul copiilor și al celorlalți orășeni ce vor avea de 1 mai o zi liberă.


Apr 28 2013

Poklosie (2012)

Vitalie Sprînceană

Poklosie (2012).
Am scris cîndva despre un film german foarte similar – ”Das schreckliche Mädchen” (1990). Acolo, o fetiță curioasă și deșteaptă se apucă să scrie un eseu la tema Rezistenței în orașul ei pe durata celui de-al doilea război mondial pentru a descoperi că n-a fost, de fapt, rezistență, ci colaborare și obediență.
Apoi am pomenit și o carte – Jan Tomasz Gross “The Golden Harvest”, în care autorul povestea cum locuitorii din satele ce se învecinau cu lagărele de concentrare prosperau pe seama evreilor.
Poklosie e ambele.


Apr 25 2013

Barometrul de Opinie Publica aprilie 2013: niste lucruri de discutat

Vitalie Sprînceană

Institutul de Politici Publice (IPP) a dat ieri publicității rezultatele Barometrului de Opinie Publică (BOP) – aprilie 2013.
Un sondaj pe care-l așteptam cu multă nerăbdare pentru că am avut o iarnă politică foarte fierbinte, cu răsturnări spectaculoase de situație, cu acuzații și războaie de declarație încununată de demisia Guvernului.
Nu am încă acces la baza de date a sondajului așa că interpretările de fond vor veni mai tîrziu.
Acum propun atenției cîteva observații și interpretări preliminare subiective ale rezultatelor.
1. Despre schimbare (1). Majoritatea respondenților (52 %) cred că pentru a îmbunătăți situația social-politică a țării e nevoie de schimbarea conducerii politice a țării. Următoarea soluție – ameliorarea mecanismului de funcționare a legilor are vreo 36 % din opțiuni iar combaterea corupției 31 %.
Ar fi două lucruri de comentat în legătură cu această idee a schimbării:
ratingul politicienilor și partidelor ce nu s-au aflat independent la guvernare ori au apărut recent pe scena politică moldovenească este infim. Vorbim aici de Igor Dodon, Mihai Godea, Vitalia Pavlicenco, Partidul Socialiștilor, Partidul Patrioții Moldovei, Partidul Regiunilor, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal. Asta ar însemna că schimbarea politică nu e văzută ca aducere a unor oameni noi în politică dar ca o
–  restabilire a status-quo. În sprijinul acestei ipoteze vine ratingul bun al fostului președinte Vladimir Voronin, a Partidului Comuniștilor (în care au încredere și ar vota 32-33 % din respondenți) dar și dorința a 65 % din respondenți de a avea un singur partid la guvernare.
Prăbușirea ratingului partidelor Alianței de guvernămînt ar putea fi un motiv de îngrijorare dacă n-ar fi fost modificarea de săptămîna trecută a sistemului de vot.
Noul sistem mixt (proporțional plus circumscripții) ar aduce probabil comuniștilor o majoritate relativă printre cei 51 de deputați aleși pe liste de partid.  Dacă însă luăm în calcul și votul diasporei, tradițional anti-comunistă, acest avantaj s-ar diminua vădit.
Totuși ar trebui să ținem cont și de faptul că Partidul Comuniștilor a fost părăsit în ultimii ani de piese grele ce ar fi putut cîștiga circumscripții locale – Zinaida Grecianîi, Victor Stepaniuc, Vadim Mișin, Igor Dodon, Sergiu Sîrbu – așa încît, pînă una-alta, pe segmentul circumscripțiilor uninominale partidul este destul de vulnerabil.
S-ar putea ca o intenție ascunsă a modificării sistemului electoral să fi fost nu doar slăbirea pîrghiilor directe pe care le avea alegătorul pentru a determina componența parlamentului, dar și diluarea avantajului constant pe care-l are Partidul Comuniștilor față de ceilalți actori politici.
2. Despre schimbare (2). Rezultatele sondajului indică o situație oarecum paradoxală: pe de o parte partidele de la guvernare au pierdut foarte multă încredere, pe de altă parte reformele pe care acestea le fac nu întîmpină rezistențe deosebite. Ba din contra.
Un exemplu: mult-comentata și mult-discutata Lege privind Egalitatea de Șanse. Doar 40 % din respondenții BOP au auzit de această lege. Dintre cei care o cunosc, vreo 43 % au o atitudine favorabilă și 47 % au atitudine negativă față de această lege. Speculațiile că această lege va ”îngropa” AIE nu s-au adeverit. Nici discuțiile potrivit cărora populația Republicii Moldova s-ar opune masiv acestei legi: opiniile sînt distribuite aproape egal.

discriminare

3. Despre geopolitică. Cele două mari opțiuni (Uniunea Europeană vs Uniunea Vamală) se bucură de o proporție aproximativ egală de preferințe: 51 % vs 52 %.
Primele locuri în topul motivelor sînt ocupate de opțiuni materialiste (regim liberalizat de vize și petrol/gaze mai ieftine). Ceea ce ar trebui să însemne că simpatia pentru o opțiune sau alta nu ține de ”destine europene” ori ”relații tradiționale de prietenie cu Rusia” ci de calculele pragmatice pe care cetățenii le fac zi de zi.
Egală e  ponderea celor care nu știu sau nu vor să răspundă în privința minusurilor proceselor de integrare a Moldovei într-o structură sau alta (67 % vs 71 %). Aceasta sugerează calitatea joasă a dezbaterii cu privire la opțiunile geopolitice ale Moldovei, o dezbatere marcată fie de un reducționism materialist (gaz, vize) fie de o metafizică vagă (familia europeană, orientarea euroasiată) și din care lipsește polemica onestă cu privire la politici și efecte concrete ale aderărilor.
Îmi exprim și nedumerirea că sondajul nu a inclus  întrebarea: ați dori să ne integrăm în ambele structuri? S-ar vedea că respondenții nu le văd în mod necesar ca fiind două procese opuse ci complementare.
4. Despre informare. 48 % din respondenți nu au citit cărți în ultimele trei luni, iar 38 % n-au citit ziare în aceeași perioadă. Asta în timp ce 92 % privesc televizorul zilnic sau de cîteva ori pe săptămînă. Televiziunea e cea mai importantă sursă de informație pentru 71 % din respondenți, urmată la mare distanță de Internet – 15 % și radio – 5 % (p.24)
În mod tradițional lipsesc întrebările cu privire la mass-media locală (tv și radio).
Două concluzii se impun:
– ar trebui să fim mult-mult mai atenți la derapajele televiziunilor pentru că acestea contribuie decisiv la informarea cetățenilor în privința situației din țară.
– în aceste condiții crește rolul CCA ca organ de supraveghere și garantare a pluralismului politic în sfera mass mediei audiovizuale.
5. Despre încredere. Așa cum ne-am obișnuit Biserica se bucură de cea mai mare încredere în societate (77.8%), puțin în declin față de noiembrie 2012 (82.1 %) dar oricum în intervalul 75-85 % în care Biserica stă de vreo 10 ani. Pe locul doi e mass-media (58 %).
Un fenomen cel puțin îngrijorător indicat de BOP este erodarea constantă a încrederii în instituțiile statului. Guvernul se bucură de sprijinul a 14. 8 % din respondenți (22.9 % erau în noiembrie). Parlamentul are o rată de încredere de 12.5 % (18.7 % erau în noiembrie), iar Președintele țării 12.9 % (față de 20.2 % în noiembrie anul trecut).
Mă rog, e oarecum firesc ca instituția ce se ocupă de supranatural și de soluții magice să se bucure de o mai mare încredere decît instituțiile terestre, dar diferența e enormă și a tot crescut  în ultimii 10-12 ani.
Instituția președintelui țării, bunăoară, se bucura în martie 2002 de încrederea a 63 % din repondenți și a căzut stabil pînă la cele 12.9 % actuale.
Parlamentul, în martie 2002 avea încrederea a 40 % din repondenți față de cele 12.5 % actuale, iar guvernul 46 % față de cele 14.8 % actuale.
În contrast, Biserica avea în martie 2002 o rată de încredere de 78 % pe care a păstrat-o și în aprilie 2013.
Lucrurile devin și mai neliniștitoare dacă adăugăm și faptul că cifra celor care cred că lucrurile merg într-o direcție greșită e cea mai ridicată din martie 2002 (83.8 % în 2013 față de 53 % în 2002). La fel, ponderea celor care cred că lucrurile în țară merg într-o direcție corectă a înregistrat cel mai scăzut nivel – 9.8 % față de 39 % în 2002).
Această erodare a încrederii în politic ca factorul responsabil de situația din țară (81 % din respondenți cred că Moldova nu este guvernată de voința poporului)  ar trebui să pună pe gînduri. Faptul arată că schimbarea promisă în 2009 și ulterior nu a fost resimțită ca o schimbare, că succesele externe (discutabile) ale guvernării au ecou foarte slab pe intern, că partidele Alianței nu au reușit să convingă electoratul că ele pot, vor și știu să administreze reformele în Moldova și că sistemul politic moldovenesc este perceput ca fiind tot mai ineficient și mai înstrăinat de nevoile cetățenilor obișnuiți.
Golul de încredere în instituțiile formale ce a apărut este încă gestionat destul de bine de Biserică dar alături de ea au apărut și se interpun o sumedenie de alte instituții neformale/neoficiale: structuri oligarhice, loialități de partid, relații ilegale (în majoritatea cazurilor interlope dar și altele aflate la granița legalității).
O dovadă ar fi ratingul negativ imens al lui Vlad Plahotniuc (84 %) care indică faptul că, chiar dacă acesta nu face parte formal din instituțiile statale, este totuși văzut ca un actor foarte influent și de temut.

p.s. BOP e un sondaj generalist care măsoară atitudini, nu și cauzele acestora. Interpretările îmi aparțin în exclusivitate.


Apr 24 2013

Ironie muncitoreasca

Vitalie Sprînceană

Sindicaliștii moldoveni nu vor organiza, în acest an, tradiționalul marș de 1 mai, Ziua Internațională a Muncii.
Motivul invocat a fost că în această zi și unele partide politice vor desfășura acțiuni festive și sindicaliștilor le e frică de provocări și politizări.
(Ca și cum munca nu ar fi chestiunea politică primordială!)
În schimb sindicaliștii vor celebra pe 7 iunie cu fast și parade Ziua Sindicalistului.
Ironic: nu vor sărbători Ziua Muncii pe 1 mai dar vor ieși pe 7 iunie să serbeze birocrația sindicalistă. Cum ar veni, autoflatant și autoadulator,  ziua celui care apără drepturile muncitorilor.


Apr 23 2013

primaria costeretelor.

Vitalie Sprînceană

Edilul Dorin Coștereață și primăria sa au mai tras o țeapă orașului: monumentul istoric din strada  Alexei Șciusev, 52 care urma să fie renovat, a fost demolat cu totul.
Cuvinte nu-s. Doar din alea urîte și tare urîte.

credit foto Alexei Dimitrov.

Apr 20 2013

Politice. Etnice. Pedagogice.

Vitalie Sprînceană

Luni, 15 aprilie, președintele Nicolae Timofti a publicat o scrisoare deschisă în adresa publicistului Nicolae Negru în care și-a exprimat regretul pentru cazul disidentului Gheorghe David, pe care Timofti, în calitatea sa de judecător sovietic l-a condamnat la tratament psihic forțat pentru declarații politice.
Prietenul Alexandru Lupușor a făcut, cu această ocazie, o observație excelentă:
O încercare de a răspunde de ce sîntem altfel (în maniera lui Lucian Boia): Dacă polonezii și cehii și-au ales președinți de stat pe foștii disidenți ai regimului comunist (Lech Wałęsa, Václav Havel), atunci la noi, cît de bizar n-ar suna, tocmai cei care i-au reprimat pe disidenți, într-o formă sau alta, ajung președinți de stat (Lucinschi, Voronin, Timofti).

* * * *

Tot luni găseam a 10 000-a inscripție Basarabia e România pe un perete de la Ciocana. Deja sînt iritat să văd pe fiecare perete, gard sau bucată de zid inscripții de genul: Unire, Basarabia e România, , Moldoveni deci români, Moldoveni, deci nu români, Basarabia NU e România și altele din același registru.
Mult aștept să apară altfel de inscripții, ceva de de felul: Vrem drumuri mai bune, Nu distrugeți centrul istoric al orașului, Dorim pensii demne părinților și bunicilor noștri, Condamnăm șoferii agresivi etc.
Îmi mențin părerea că obsesia cu problema identitară e un simptom al unei alienări politice a cetățenilor Republicii Moldova: aceștia se arată gata de a-și da unul altuia cu parul în cap pînă la sînge pentru entități simbolice abstracte – ideea unionismului, apartenența politică sau identitatea religioasă, în timp ce își plătesc regulat și fără crîcnire facturile exagerate la electricitate, achită pînă și pierderile de rețea ale companiilor de distribuție a agentului termic, plătesc pîine scumpită abuziv, circulă pe drumuri găurite pentru reparația cărora plătesc bani grei care-s ulterior furați și cumpără docil carburanții la prețuri mult peste media mondială.

* * * *

Vineri am participat, în calitate de membru al Boardului Fundației Soros Moldova la o conferință despre integrarea prin educație în societățile multiculturale. Evenimentul a adunat pedagogi și activiști din Letonia, Estonia și Moldova care au povestit despre încercările lor de a construi, prin intermediul școlii, coeziune socială.  Majoritatea absolută a vorbitorilor au vorbit despre încercarea de a aplana conflictele etnice și de a integra minoritățile (în temei rușii, dar și evreii, romii) în societatea națională.
În intervenția mea mi-am declarat regretul că conferința a fost dedicată exclusiv minorităților etnice și problemelor legate de integrarea lor. Pentru că minoritățile etnice nu reprezintă unicul tip de minorități prezente în spațiul post-sovietic. La fel cum, tensiunile etnice nu sînt unicele linii de dezintegrare a societăților din regiune. Linia religioasă e cel puțin la fel de importantă. Mai sînt și altele.
Am sugerat că ”etnicul” a devenit oarecum the Master Narrative, adică o perspectivă ce le-a subordonat pe celelalte. Un efect pervers al acestui monopol al problemei etnice este faptul că diferența etnică a ajuns să fie percepută drept ”diferența naturală și principială”, iar celelalte diferențe – religioase, de stare socială, de dizabilitate, de acces la resurse – drept diferențe ”artificiale și secundare”.
Realitatea curentă însăși oferă exemple convingătoare că diferența etnică nu e principala linie de diviziune – așa a fost scandalul cu înregistrarea comunității musulmane din Moldova, cînd deopotrivă forțe pro-românești și pro-rușești s-au pronunțat împotrivă, lăsând la o parte certurile lor precedente în legătură cu problema identitară.
Nu aș vrea ca diferența etnică  în calitate de diferență oficial recunoscută să fie înlocuită de vreo altă diferență, ci ar trebui să adoptăm abordare complexă care ar ține cont de toate aceste diferențe și de maniera în care acestea se combină pentru a crea excluziune.
Școala moldovenească, la moment, nu abordează în nici un fel problema integrării minorităților de orice gen. Dincolo de statisticile privind numărul de școlari înrolați (și care arată grosso modo că copiii moldoveni au acces la studii indiferent de apartenența lor etnică, religioasă și socială), stă conținutul școlar, care doar divers nu e.
La lecțiile de istorie elevul moldovean nu învață că, de rînd cu moldovenii (indiferent ce înseamnă asta), pe acest teritoriu au trăit de-a lungul istoriei comunități compacte și largi de evrei, armeni, greci, romi, bulgari, găgăuzi, nemți ce au adus contribuții decisive la viața culturală și politică a țării. Că romii trăiesc printre noi încă de pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun.
La lecțiile de literatură română elevul moldovean nu ajunge să citească scrieri ale unor poeți, prozatori sau dramaturgi moldoveni-români ce au scris în bulgară, idiș, găgăuză, armeană etc.
În fine, la lecțiile de educație moral-spirituală, elevul află că toate religiile, în afară de cea ortodoxă, sînt fie rătăciri fie lecturi rău-intenționate, deci greșite, ale Scripturii.
Importanța școlii publice și a educației în acest proces de integrare este crucială. Școală reprezintă probabil unicul loc în care copilul poate discuta fără prejudecăți despre diferențele de orice natură. Un lucru imposibil în cadrul familial, etnic sau religios în care prejudecățile sînt monedă curentă. Cum sugera Kant, ar trebui să-l păzim pe copil de pericolul familiei pentru că aceasta tinde să reproducă viziunea parohială, exclusivistă și încărcată de stereotipuri, asupra lumii.
La fel, doar în cadrul școlii, copilul are posibilitatea să vadă partea construcționistă a identităților, mecanismele prin care acestea sînt fabricate/consolidate zi de zi și să accepte, ca un fapt inevitabil, relativitatea și artificialitatea lor. Lucruri ce nu pot fi învățate în cadrul comunității sau familiei, unde primordialitatea și caracterul imuabil al acestor identități țin de domeniul principiilor sacre.