Jul 25 2011

How are you?

Vitalie Sprînceană

Partea a doua a dilogiei „Брат” (Fratele), poate cel mai popular film al regizorului rus Alexei Balabanov, conține, între multe altele, următorul dialog dintre eroul principal Danila, rusul-plecat-spre-America, și Dașa/Marilyn, prostituata rusă din Chicago:
– Слушай, а что такое по-английски „How are you”? (Ce înseamnă pe englezește „How are you”?)
– „Как поживаешь” или „как дела”. („Ce mai faci” ori „cum îți merg treburile”.)
– А им че, всем интересно как у меня дела? (Și chiar pe toţi îi interesează cum îmi merg mie treburile?)
– Не-а, не интересно. (Nu, nu-i interesează.)
– А че тогда спрашивают? (Atunci de ce mai întreabă?)
– Просто так. Здесь вообще все просто так, кроме денег. (Așa, pur și simplu. La ei totul e pur și simplu, cu excepția banilor.)
Mirarea lui Danila n-ar fi fost decât o fericită găselniță cinematografică a scenaristului, dacă nu se plia pe un blocaj real ce survine în mod obligatoriu în perioada de adaptare la contextul cultural american… În treacăt, vom adăuga că această mirare era, cel puțin pentru spațiul din care venea Danila, adică Rusia și fosta URSS, semnul unei recente și spectaculoase deschideri spre lume. Danila descoperea că, la capătul unui război rece și al unei rivalități de peste 4 decenii, cetățeanul sovietic nu cunoștea prea multe despre America, rivalul deopotrivă fascinant și feroce. Avea el, fără îndoială, un fel de America imaginară în minte, dar aia era fie America propagandistică (sumbră, cu negri asupriţi și capitaliști-imperialiști ce practicau exploatarea), fie cea contra-propagandistică (luminoasă, prosperă, loc de proiecție și refulare a lipsurilor, defectelor și frustrărilor lumii sovietice)…
Blocajul avea un nume. Unul simplu. How are you? îi zice. Expresia ce dă cea mai multă bătaie de cap străinilor… Or, How are you? va fi formula de salut în interacțiunea cu instituțiile formale – medicul, polițistul, funcționarul de la primărie, vânzătorul de la supermarket, profesorul de la universitate; apoi în relațiile de afaceri, între parteneri străini, dar și localnici; pe urmă în discuțiile/convorbirile cu prietenii, cunoscuții ori colegii; în final, expresia e rostită chiar și în cele mai intim posibile interacțiuni – cea dintre membrii unei familii. How are you? între o mamă și fiica ei va fi la fel de corect (gramatical și moral), dar și la fel de legitim precum un How are you? strecurat regulamentar între angajatul unei bănci și clienții săi.
Unei asemenea „pluralități a uzului” îi corespunde o „pluralitate a interpretărilor”, care sunt de obicei despărțite între ele de intonații, emoții, gesturi, dar și de reglementări formale înscrise în condici de conduită profesională ori studii sociologice ale pieței ce indică, bunăoară, că cumpărătorii trebuie să se simtă la magazin ca acasă și tocmai de aceea familiarul How are you? este cea mai „caldă” și „profitabilă” formulă de salut…
Expresia reprezintă un fel de cheie. Culturală. Antropologică chiar, pentru că leagă un fel de a vorbi cu un fel de a simți și cu un fel de a instaura/controla dialoguri și interacțiuni. O cheie ce deschide uși. Între cei apropiați. Dar le și închide. Între cei care nu trebuie să comunice mai mult decât este permis. Această ambiguitate e de obicei trăită greu. Mai ales că nou-venitului, străinului adică, îi lipsește partea neformală a limbii, cea din afara semnelor și regulilor gramaticale. Adică cea care cuprinde clipirile din ochi, strângerile de mână, dar și diversele semnificații ale unor întinderi de vocală. Novicele stă mai cu seamă încremenit în capcana seriozității: el ia toate lucrurile, gesturile și vorbele în serios, pe față, ca și cum toate ar avea un statut egal. E fixat prea mult pe forme gramaticale corecte, acord între timpuri și potrivire de articole hotărâte, încât să atragă atenția la lungimea și întinderea vocalelor. Mai contează apoi și tăcerile. Abilitatea de a tăcea într-o limbă străină vine mult mai târziu decât cea de a vorbi…
Ca orice metaforă deschisă, precum „existența determină conștiința”, „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, How are you? scapă unei interpretări univoce. E contextual. Dar e și hipertextual, pentru că leagă stări și relații de o diversitate uimitoare – respect, dragoste, indiferență, ură, toleranță – prin intermediul unei formule singulare. Spre deosebire de restul limbilor, ce vor găsi pentru fiecare dintre aceste modulații emoționale formule retorice particulare.
Problema fundamentală a lui How are you? se naște din imposibilitatea unui răspuns unic. „Manualele” și îndreptarele de studiere a „civilizației anglo-americane” – numele școlar al introducerii de țară – inventariază pentru turiști și proaspeții emigranți un întreg univers de variante de răspuns la provocarea How are you?, ce pornesc din prietenosul Fac bine!, trec prin neutrul Bine! și ajung la răutăciosul Mă simțeam mult mai bine până a te vedea!
Asta pentru că How are you? nu presupune neapărat derularea poveștii privind rezultatele analizei generale a sângelui, raporturi cu privire la starea financiară sau altele din zonele private. Pentru asemenea răspunsuri în America se vor găsi instituții speciale. Spitalul, psihiatrul, avocatul, consilierul financiar. Puține „stresuri” sunt aruncate în debandadă în zona interpersonală. Din contra, aceasta este asanată la maximum, depersonalizată (în sensul preluării tensiunilor personale de către instituții specializate). Chiar și doliul, ca încărcătură maximă a emoției, e, în America, delegat unor agenții, zicea un prieten sârb. Americanii plătesc instituțiile să incinereze cadavrele, să le transporte, să împrăștie cenușa. Ceea ce, spunea el, în Serbia e o treabă făcută de întreg cătunul, laolaltă cu rudele mortului… Igienizarea spațiului interpersonal înseamnă un munte de lucruri: de la zâmbetul impersonal (din care a fost scoasă orice urmă „intimă”) al vânzătorului de frigidere ori al însoțitorului de bord, la How are you?-ul distant și rece al agentului de asigurări.
La limită, una dintre interpretările cele mai plauzibile ale lui How are you? se așază pe o distincție veche de când lumea: pur și impur, curat și murdar. Multiplele funcții ale interogației o situează, pentru străini, de partea „impurului”… Ar fi întâi flexibilitatea răspunsurilor. Novicele abia ajuns în America va face greșeala de a interpreta literal How are you? și va căuta să răspundă adecvat. Mă doare puțin capul. Vai, sărmanul. (În gând: ar fi necesară o vizită la medic.) Am ceva dificultăți financiare. Săracul de tine. (În gând: ce-ar fi să mergi la bancă?) În neputința de a descifra hățișurile lui How are you? străinii ajung să ia această expresie ca pe un semn al superficialității, al senzațiilor și emoțiilor prefăcute. Care stau, desigur, în opoziție cu „naturalețea” și „spontaneitatea” din culturile din care provin.
Ceea ce e cumva ofensator, căci America se vrea luată în serios…

 

articol apărut în nr. nr. 5-6 (199-200), mai-iunie 2011  al revistei Contrafort.


Jul 22 2011

critica si bibliografie: Emilian Bucov si realismul socialist

Vitalie Sprînceană

…Pe unii dintre tinerii poeți îi mai obsedează patriarhalul:

De vrei să-nveți un cântec bun

Cu murmur de izvoare

Tu vin la codrul meu străbun

Și spune ce te doare.

…scrie Mihail Garaz. Și autorul ține același ison până la punctul final al acestei bucăți și susține, că un cântec bun pentru epoca sateliților artificiali ai Pământului izvorăște numai din coroanele codrului strămoșesc…

Multe din versurile pe care le primim de la tineri, sunt cam abstracte, rupte de viață, plasându-se nu pe linia preocupărilor de bază ale poporului, ci paralel cu ea. În economia și cultura republicii, mai cu seamă după Congresul XX al PCUS au avut și au loc transformări istorice. Tânăra Moldovă Sovietică s-a ridicat la nivelul unional, pășește alături de vechile republici.

Meleagurile noastre s-au făcut vestite prin vitărit, vii, conserve, zahăr, prin noi construcții. Toate acestea le înfăptuiește omul nou. Cum sunt astăzi relațiile oamenilor în colectiv, ce se petrece în sufletele lor, ce le frământă mințile, ce e nou în traiul, în viața de toate zilele, în familia oamenilor muncii? Toate acestea sunt puțin oglindite în versurile celor tineri…

(Emilian Bucov, ”Poezia Tinereții”, Moldova Socialistă, 22 noiembrie 1957)

 


Jul 20 2011

Meteahna veche…

Vitalie Sprînceană

Umflarea cifrelor se manifestă, pe plaiul meu natal, ca o boală ereditară, moștenită fiind din tată în fiu, din regim în regim.

Sursa: ziarul Tinerimea Moldovei, 1955.


Jul 19 2011

hai…sa studiem filosofia

Vitalie Sprînceană

Catedra de Filosofie și Antropologie a Universității de Stat din Moldova a pornit concursul de admitere la specialitățile Filosofie și Antropologie. Se merită.

 

 


Jul 15 2011

Publicitatea in Moldova Sovietica, anii 50

Vitalie Sprînceană

Material brut pentru o viitoare arheologie materială a epocii sovietice…

1. Pălării.

2. Reclama la o revistă nouă, destinată agricultorilor.

3. Publicitate pentru Magazinul Universal din Chișinău, primul mall sovietic.

4. Mărfuri de larg consum.

5. Cosmetică sovietică.

6. Asigurarea de stat a bovinelor…

7. Asigurarea de stat a terenurilor agricole.

8. Semințe.

9. Anunț turistic – se vând foi de vânzare la sanatoriile din URSS.

10. Afiș ce publicitează serviciile poștei și descrie beneficiile coletelor (posâlcilor).

11. Anunț cu privire la achiziționarea de către stat a surplusurilor agricole.

12. lemn.

13. Țesături.

14. Încălțăminte.

15. Împrumutul de stat.

16. Un fel de magazin de tehnică.

17. Publicitate alimentară.

18. Patiserie.

19. faimosul Gastronom.

20. Altă publicitate turistică. O fi acest tip de publicitate cel mai aproape de reclama contemporană. Peisajul oarecum idilic desenat neglijent – munți, arbori – anticipează peisajele photoshopate cu palmieri și plaje. Se va găsi în ea, fie și în fașă, ingredientul cel mai important al publicității – seducția.

21. O altă publicitate apropiată ca duh de zilele noastre. La ciorapi trainici, frumoși și igienici.

22. Afișul filmului Misiunea (Misia) Secretă. .

23. Afișul filmului chinez Frontul Nevăzut.

24. Literatură politică.

 

sursă imagini: presa scrisă a anilor 50, în temei ziarul Moldova Socialistă.


Jul 14 2011

lupta pentru pace

Vitalie Sprînceană

Întrebare către Radio Erevan:

– Se vor mai purta războaie în veacurile următoare?

Răspunsul postului de radio:

– Războaie nu se vor mai purta, dar va fi așa o luptă pentru pace că piatră pe piatră nu va rămâne.

Descifrare: pe foto: Iu. S. Kojenevskii, care predă lucrul militar la Institutul de Învățători din Tiraspol, lămurește studenților cum îi compusă granata (grenada) de mână.

…Așa era cultivată și educată iubirea de pace a unui popor.

sursa foto: Moldova Socialistă, 1947.


Jul 12 2011

Stalin, Biserica, zidurile

Vitalie Sprînceană

Ce zic cărțile despre biserica ortodoxă pe durata Războiului al Doilea Mondial. Locație- Transnistria anilor 1941-1943 :

În felul acesta am stat toată iarna în Iosipovca. Am predicat în biserică și am predat religia pânî când s-au terminat cursurile școlare. Am asistat la examenele anuale, iar cnd copiilor li s-a dat vacanță de vară mi-am luat desagii și am plecat mai departe.

Auzisem că există undeva, pe malul Bugului, încă o mănăstire de călugări. Motivul principal era să binevestesc prin alte sate, iar motivul secundar era că nu mă împăcam cu nedreptățile pe care le săvârșea starețul față de bieții oameni care erau destul de săraci și necăjiți. Îi trimitea pe călugări să fure porumbul colhozului, să fure fân și paie de pe câmp, iar când paznicii venea plângând de frica pedepsei ce-i aștepta, atunci starețul dădea ordin să-i închidă în beciul mănăstirii. Bieții paznici, care nu îndrăzneau să-i divulge pe călugări, au fost aspru pedepsiți pentru pagubele avute. De multe ori, starețul în persoană intra în curțile oamenilor cu hârlețul în mână și scotea sfecla îngropată în curte pentru hrana familiei, ca s-o folosească spre hrana cailor luați tot din colhozul oamenilor. Când intra, autoritar și negru, în casele sătenilor, copiii se ascundeau sub pat de frică. El însă râdea și se lăuda cu isprăvile ce le făcea. Și fiindcă lăcomia n-are margini, mai cerea de la prefect să restituie mănăstirii cele cinci sute de desetine de pământ pe care le-a avut pe vremea țaristă.

Fiind prieten cu directorul școlii, l-am întrebat într-o zi: ce zic oamenii din sat despre preoții și călugării noștri. Directorul, care știa că nu-l pârăsc, mi-a răspuns deschis:

– Oamenii spun că nici de la comuniști n-au auzit atâtea despre călugări, câte văd ei acum cu ochii lor. Stalin, continua directorul – distrugea zidurile din afară ale bisericii, dar biserica dinăuntru se întărea; acum însă preoții și călugării distrug biserica cea lăuntrică, pe care n-au izbutit s-o distrugă nici comuniștii.

(din Paulin Lecca, De la moarte la viață, Paideia: 1997, pp.135-136.