Jun 30 2011

traduttore, traditore…cu funduri

Vitalie Sprînceană

 

Așa arată grija pentru curățenie. Care e confundată cu cea pentru funduri. Cele ale țigărilor…Așteptăm când campaniile anti-fumat se vor lua și de țâțele țigărilor.

p.s. Anunțul a fost pescuit în ascensorul unui bloc din centrul orașului…


Jun 30 2011

post despre garduri…

Vitalie Sprînceană

Universitatea de Stat și-a construit un ditamai gard. Încă la începutul anilor 2000. nu conta că, la limită, cu banii cheltuiți pentru gard Universitatea și-ar fi permis o clădire. Un cămin pentru studenți, bunăoară. Cu toate comoditățile.

Academia de Științe a Republicii Moldova n-a suportat prea mult acest afront academic. Și a decis să-și facă la rându-i un gard.

Apoi, și Academia de Studii Economice a adăugat un gard între clădiri și strada Mitropolitul Bănulescu-Bodoni…

Așa e cu sfera școlară din Moldova: gardul e semn de respectabilitate academică. Prestigiu. El reprezintă fața publică a Universității. Principalul argument la admitere. Autoritatea unei Universități stă în gardul ce o înconjoară…

Mă rog, gardurile se pliază pe o veche tradiție moldovenească: și Onache Cărăbuș cât era el de șmecher tot mai întâi gard și poartă și-a făcut. După aia casă.

Anii trecuți și Spitalul de Urgență din Chișinău a tras un gard de toată frumusețea. Să nu vină pacienții. Ori să nu fugă. Ori…Gurile rele zic că directorul spitalului ar fi înălțat gardul pentru a spăla niște bani. De care avea mare nevoie pentru o nuntă a fiicei sale. Sau a feciorului…

Biserica din imagine, viitoare mănăstire-catedrală la Ciocana, n-a găsit suficienți bani pentru un gard de beton. Dar tot a sclipuit de unul din plasă metalică. Pe care l-a dublat, în partea de sus, cu sârmă ghimpată. Ce urma să ocrotească grădina de fructe (persici, mere pere) de dracii de copii. Care ar fi atentat la Grădina Domnului. Care n-au respectul pentru proprietatea privată.

 


Jun 28 2011

suferinta nu cunoaste nationalitate

Vitalie Sprînceană

Mergând odată pe stradă, însoțit de un grup de studenți, o fetiță cerșetoare a întins mâna. Nichifor Crainic s-a oprit și i-a dat o sută de lei. Profesorul Ioan Gh. Savin, care era cu noi, i-a reproșat: ”De ce  îi dai? Nu vezi că e jidoafcă?” Dar Nichifor Crainic, liniștit și plin de bunătate, i-a răspuns: ”Suferința nu cunoaște naționalitate.” (din Paulin Lecca, De la moarte la viață, Paideia: 1997).

 

e 28 iunie. 1940. Tragedie. 1941. Nebunie și tragedie.


Jun 27 2011

Cetatea Alba – Akkerman – Belgorod-Dnestrovsky – Bilhorod-Dnistrovskyi

Vitalie Sprînceană

Mărturiile fotografice ale unei vizite. Istoricul (inexistent) din mine n-a prins prea multe din legendele şi specificul fiecărei bucăţi de zid… Sper că fotograful să fi surprins ceva…

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc frumos şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate. Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa)…

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

sursa text: istoria.md

Fragment de zid…Alături un fragment de fostă lume industrială.

Turnuri…De metal, de piatră.

Turn de observație.

Șanțul mare din afara zidurilor care, zice-se, avea până la 20-25 m adâncime.

Altă vedere a șanțului mare.

Șanțul mare…cu tot cu ziduri

Intrarea principală (profil)

Intrarea principală (frontal)

Blazon. S-ar putea să fie al cetății, s-ar putea să fie stema raionului.

Bucată de zid.

Vedere spre limanul Nistrului

Foc!

Turnul de la intrarea în cetate

Curtea interioară a cetăţii.

 

Nume pe piatră…O fi “urma unor apărători ai cetăţii” 🙂

Pământ pârjolit…Se vede că aşteptau năvălirea tătarilor.

 

Citadela. Ultimul refugiu în caz că cetatea cade. În citadelă se găsea de obicei tezaurul.

Două oraşe, unul vechi şi unul.

 

 

Urme de schije…

Fragment de minaret…


Jun 23 2011

d-ale Odesei

Vitalie Sprînceană

sursa imagine

Scările lui Potiomkin…Sau ale lui Eisenstein. Atracția principală a Odesei. Să mai zică cineva că cinematografia ar fi doar o artă. E un tip de memorie. Aveam în minte, în timpul cât am urcat și coborât scările, obsesia căruciorului din ”Crucișătorul Potiomkin”. Era, acel cărucior, mai real decât celelalte lucruri!

La Odesa mai e ceva decență: berea costă, chiar pe litoralul mării (plaja publică Arcadia), ca în oraș…Seara târziu se mai dau și pături, pentru clienți, căci spre noapte se face frig.

 

 


Jun 23 2011

Unde sunt americanii? S-au ascuns ca sobolanii!

Vitalie Sprînceană

Așa zicea-întreba o replică dintr-un film românesc ce mi-a plăcut mult. Crucea de Piatră. Despre naționalizarea unui bordel. Dar nu despre curve e vorba acum. Ci despre iluzia/așteptarea/speranța foarte răspândită la sfârșitul anilor 40 și după: că vin Americanii să înfrângă fiara comunistă…O așteptare lungă și chinuitoare a cărei istorie ar trebui scrisă…

Povestește un prieten că bunicul său, ofițer de carieră în Armata Română, comandant adjunct al unei baterii de artilerie, ar fi refuzat, în 1946-1947 să se înscrie în Partidul Comunist. Ar fi avut suficiente motive să o facă – carnetul de membru îi aducea o promoție sigură în nou formatele unități, deci o carieră militară strălucită. Pentru un țăran, al cărui tată fusese caporal în Primul Război Mondial și care văzuse  și îndurase pe pielea proprie cum trăiau pe vremea aia ofițerii de armată  – cu ordonanțe (ce s-au păstrat surprinzător până hăt în al Doilea Război Mondial) și alte comodități (se știe bunăoară că ofițerii români își mai băteau, chiar în al Doilea Război Mondial, soldații și subofițerii), asta avea o semnificație enormă…Dar l-a oprit, zice-se, frica că vin Americanii și va trebui, cum văzuse el la Nürnberg, să răspundă pentru crimele Partidului al cărui membru ar fi putut să fie.

Americanii, spune prietenul, au mai jucat o dată un rol decisiv în viața bunicului său. Dat afară din armată că nu avea carnet de membru de partid acesta s-a înscris la Facultatea de Drept. La absolvirea facultății i s-a propus să lucreze ca judecător la București – cei care făcuseră dreptul pe vremea noului regim se găseau la mare căutare căci Partidul căuta judecători noi, ce vor judeca cu măsura ”dreptului revoluționar și proletar”. Dar a refuzat din nou, din același motiv – se temea că vin Americanii și va fi, în calitate de judecător, deci instrument al regimului, condamnat și pedepsit…Așa încât s-a făcut avocat pe procese civile: divorțuri și din astea și s-a stabilit mai departe de București, într-un orășel de pe malul Dunării.

Vorba vine, i se oferise un post de muncă la Constanța, lângă mare, plajă, dar l-a refuzat și pe ăla. De data asta se gândea, și avea un soi de dreptate, că dacă vin Americanii s-ar putea să iasă război și s-ar mai putea ca orașul să nimerească pe mâna bulgarilor, turcilor sau americanilor. Văzuse totuși omul prea multe schimbări de teritorii în răgazul scurt 1940-1946 încât să mai creadă în temeinicia unor aranjamente geopolitice. Orașul de pe Dunăre, situat în inima țării, îi oferea un refugiu stabil: acolo se găseau părinții nevestei, acolo teritoriile ședeau cuminți de veacuri într-o singură țară…

 


Jun 12 2011

sex, crestinism, comunism

Vitalie Sprînceană

Jean-Claude Carriere: Am discutat de mai multe ori aceste chestiuni cu Milan Kundera. După părerea lui, prin spovedanie, într-o persuasiune profundă, creștinismul a reușit să pătrundă până în patul amanților, să-i inhibe în jocurile lor erotice și chiar să-i culpabilizeze, să le inculce un sentiment de păcat – delicios, poate, când fac sex anal, bunăoară – , dar care trebuie apoi mărturisit, ispășit. Acest păcat îi readuce la Biserică. Este o performanță de care comunismul n-a fost capabil niciodată. Marxism-lenininsmul, oricât de complex, oricât de solid organizat era, nu pătrundea în dormitor. Un cuplu, de preferință nelegitim, care face sex la Praga, sub dictatura comunistă, e conștient și el că făptuiește un act subversiv. Libertatea e răpită peste tot, în toate gesturile vieții, dar nu și în pat.

sursa: tot de acolo.