May 29 2010

Globalizare cu nabadai

Vitalie Sprînceană

Sâmbătă. Zi de shopping. Chiloți, ciorapi, slipi pentru înot, șlapi, prosop de față, ce mai e pe la reduceri. (Memorial Day, serbat anul ăsta pe 31 mai, a cauzat și o lavină de reduceri). În fața standului de încălțăminte se înghesuie un el și o ea. Un cuplu. Ea cu capul acoperit (broboadă),  apoi un fel de rochie lungă de o culoare indefinită, între negru, albastru și verde. El îmbrăcat pe americănește (ca și mine, de altfel): maiou, pantaloni scurți, ceva ghete. O fi musulmani. Discută ceva neînțeles cu ”al”. E sigur că nu-s din partea locului. El scormonește prin raftul cu șlapi, o pereche, alta, îi face din ochi una aflată cel mai în spate. Ține s-o scoată și răstoarnă alte două cutii de pantofi… Tocmai în momentul ăla un slujbaș al magazinului trece pe alături și se produce în calitate de martor involuntar al scenei… Primul tip pare fâstâcit și până să apară pe chipul slujbașului zâmbetul obișnuit (care poate semnifica orice, de la ”știam că ești un idiot care nu se pricepe măcar să scoată o cutie nenorocită fără a face tărăboi” pâna la ”nu-ți face griji, nu-i al meu de acasă, poți să-ți facid e cap cât vrei în magazin, important e să cumperi”), trăsnește blând, dar apăsat și cu un accent pronunțat:

–          Ups! O, Jizîs (Oops! Oh, Jesus! în americana ”corectă”)…

Dacă și arabii înjură englezește (într-un magazin mexican), atunci cred că e ceva de capul globalizării.


May 28 2010

Arizona 3. Soferi.

Vitalie Sprînceană

(niște gânduri promise lui Cristian)

A fi șofer într-o călătorie lungă ca asta presupune un soi de polivalență. Aspectul cel mai important al șofatului în-cadrul-unei-excursii-la-Grand-Canyon nu e neapărat cel tehnic, și funcțiile individului care conduce nu se rezumă doar la a apăsa claxonul/acceleratorul/frâna. Șoferul trebuie să fie, întâi și întâi, un partener deplin al călătoriei, explorator egal, interesat la fel de mult în experiența călătoriei precum ceilalți pasageri. Paradoxal, șoferului îi e interzis să fie doar șofer, cea mai bună soluție fiind abandonarea, undeva în valizele de voiaj tipul, a tipului ăluia de gândire care măsoară drumul în kilometri/mile/litri de benzină… Nimic mai dăunător spiritului unei călătorii decât acest tic tehnic… Un șofer care măsoară drumul în unități de locuri, peisaje, orașe, alternanțe de zone de relief, cer, nori, fețe de oameni, animale este un dar de la Dumnezeu.

Un șofer tehnic, dar lipsit de simțul locului (opus distanței), e un șofer bun, dar un explorator îndoielnic… Șoferul care vrea cu tot dinadinsul să te ducă din X în Y, suspendând acea minunăție care este un drum ce străbate un pustiu cu cactuși, o porțiune de savană, păduri de conifere întinse în șirag în jurul munților, serpantine și defileuri, zăpadă și pârtii pentru schiat, trunchiuri de copaci atârnând amenințător, gata să se prăbușească peste micuțele cutii de aluminiu și sticlă ce urcă îndărătnic serpantina, lacuri înghețate în plin pustiu, ferigi, tufișuri, arburi și arbuști a ratat întreaga călătorie.


May 26 2010

bilet cu alti mosnegi

Vitalie Sprînceană

Privesc înregistrarea unei emisiuni a lui Aleksandr Gordon, la postul public rusesc de televiziune ORT. Bucata, difuzată la 14 mai, a fost înregistrată la sfârșitul lunii aprilie și îl are ca temă pe… (cum să nu? Cine altul dacă nu dumnezeul cinematografului rus oficial?)…cu voia dvs, Nikita Mihalkov, președinte al, laureat al, regizor al, actor în, prieten cu, suporter al, adversar al (urmează, în paranteze, aproximativ întreaga viață publică în Rusia). Tema emisiunii asteia, ca mai toate de acest gen era: cine-i următorul căruia nu-i place Nikita? Mai sunt doritori de a-l înjura voinicește în spații fizice, televizate și virtuale, pe unde mâna regizorului ars de un soare încă nu-și poate întinde piciorul?

Adversarii celui mai pravoslavnic patriot anti-stalinist din Rusia (printre ei ”genialul” Norștein, cel cu ariciul din ceață, regizor excelent, dar ca personalitate…cețos și cumva îndoielnic, Aleksei Gherman cel Tânăr și Ploios,  Eldar Riazanov cu mintea-n garaj) au pierdut partida prin neprezentare, adică un K.O. tehnic, care l-a lăsat pe Nikita victorios într-un meci altfel pierdut sigur…

Toată bruma de stele și starlete care deciseseră să abandoneze uniunea cinematografică a lui Nikita, amenințându-l, gălăgioși, cu răfuiala fizică, grevă japoneză, execuție retorică și tragerea pe roată a dat bir cu fugiții … cu 3 minute înainte de începerea înregistrării, lăsând în urma lor un Viktor Matizen buimac, zăpăcit, tâmp și cam greoi la minte – o pradă mult prea ușoară pentru ultra-experimentatul retorician Mihalkov…o fi Matizen bun să trăsneacă colea două scânceli prin ziare, mă rog, era virgină fata  după siluire și chiar se găsea ceva dragoste la mijloc… hodoronc tronc, pe la o bucată bună a emisiunii, Matizen s-a negândit că nu-i destul că Nikita i-o trage de-i rupe ițarii, ci ar mai trebui să dea și el o labă de ajutor așa că s-a apucat să strige și la moderatorul Aleksandr Gordon (jos pălăria pentru aciditate, tenacitate și stăpânire de sine, că pe alții nu-i putea stăpâni nimeni). Ba că ăla minte (când pentru toată lumea era clar că minciunosul era ghici ciupercă Matizen cine-i), ba că ala nu pricepe ”nuanțe”, ba că colegii nu știau dar știau că vine și Mihalkov la emisiune, ba că nemembrii uniunii puteau părăsi liber o uniune la care nu aderaseră niciodată, ba… pe scurt, după 5 goluri marcate de Nikita și ajutorii săi (Bondarciuk-Kolciak), Matizen a mai băgat vreo –sprezece autogoluri, să vadă lumea show, că doar nu degeaba e spectacol…

…M-a prins un autogol tâmpit marcat de Matizen, după ce ieșise față în față cu poarta goală a lui Mihalkov (ce idiot!). Cică actualul președinte al Uniunii Cineaștilor Ruși ar ”cumpăra” din bani proprii, votul unor delegați mai în vârstă, sau unii a căror stare materială lasă mult de dorit. Îi ajut, ar fi declarat Mihalkov. Să-i lăsăm să moară de foame? Ok, a bătut în retragere bravul oștean Matizen, le influențați alegerea. Să-i lăsăm să moară de foame? Tăcere… La o altă întrebare, dacă e cu putință transformarea uniunii într-o asociație profesională sau ghildă, Mihalkov a răspuns caustic:

–  Actuala Uniune a Cineaștilor Ruși reprezintă de fapt o grămadă de oameni bolnavi, săraci  și neputincioși, a căror grijă stă pe umerii  conducerii uniunii, inclusiv ai mei personali, ca președinte.

O fi asta și situația Uniunilor de Creație din Moldova, a căror grijă, mai ales, e de a aduna pomeni de la oameni cu vână și de a le distribui dincolo…la cei nevoiași, altfel răsfățații de odinioară (unii)? Poate de aia e atât de greu să-l schimbe pe Cimpoi și să dea suflu nou Uniunii Scriitorilor, să transforme gazeta de perete care este site-ul uniunii într-un portal cultural, iar Uniunea în altceva decât anexa cafenelei Orfeu…(adăugăm și clădirea cu tot cu garaje vândută pe bucăți sau dată cu arendă procesului extra-literar)…


May 24 2010

piata de carte la francezi (post tehnic)

Vitalie Sprînceană

piata de carte

Contractul tipic prevede, în Franța, 8 % din suma de vânzări pentru tiraje de până la 10 000 exemplare, 10 % pentru tiraje între 10001 și 20 000 exemplare, 12 % pentru tiraje mai mari. Uneori este utilizată schema 10/12/14 sau sume fixe pentru tiraje cuprinse între 5 000 și 10 000 exemplare. Cum o fi la noi?

sursa: revista LIRE, n.384, aprilie 2010, p.30


May 20 2010

Trasee. Arizona 2.

Vitalie Sprînceană

alex

Cineva:

– Unde mai mergem după Canion?

Altcineva:
– California, poate…Cică porțiunea de drum dintre San Francisco si Los Angeles ar fi unul dintre cele mai pitorești drumuri din lume…Cascada Niagara ar fi altă variantă…E la fel de maiestuoasă precum Canionul.

Alex:

– Niagara nu face nici cât degetul cel mic al Canionului. E o cădere de apă…și cam atât…Trebuie să străbați 8-10 ore de peisaje industriale plictisitoare, cu orașe aproape trase la copiator, pentru a ajunge într-un loc în care apa cade…  te uiți la el ceva vreme…poți să faci niște poze, eventual…cu apă, că altceva nu prea găsești în jur… În schimb, Canionul e mai mult decât o adunătură de stânci și văi…Întâi el are un drum pe care trebuie să-l străbați: pe durata a 3-4 ore întinse pe 200 și ceva mile am străbătut un pustiu cu cactuși, o porțiune de savană, păduri de conifere întinse în șirag în jurul munților, serpantine și defileuri, zăpadă și pârtii pentru schiat, și în fine însuși Canionul. E ca și cum ai face înconjurul lumii: ai majoritatea zonelor climaterice și de vegetație sub nas…


May 19 2010

Bolsevism identitar. Cu apropo

Vitalie Sprînceană

A zis Marian Lupu că ar fi moldovean, făcând uz de dreptul democratic de a-și construi așa cum știe o identitate, câștigat cu greu (inclusiv sânge, mutilări și bătăi) la începutul anilor 90, după prăbușirea URSS. Au sărit bolșevicii identitari (ăia care pun la zid pe fiecine ce nu-și zice ”român și punctum”) peste el să-l muște…cu morminte, Eminescu, Vieru, Cetatea Soroca, Ștefan, tricolorul pe chiloței, bunici, 30 de arginți și restul bucătăriei patrio(re)tarde…

Că identitatea, inclusiv cea etnică, ar fi o treabă intimă, în care nu trebuie să-și bage nasul comisarii ”tricolori”, ”roșii” ori ”albaștri”, s-a uitat…

Apropo, mitingurile care au provocat ”independența” la începutul anilor 90, vizau reinstaurarea echilibrului între sfera privată și cea publică, între intimitate și publicitate, între chestiunile personale și cele de stat, deteriorat considerabil, înspre tirania statului și publicului, de către regimul sovietic.

Că în treaba cu construcția identității individul (fie el Marian Lupu, fie Ghiță Boambă de la Găuzeni, Șoldănești) dispune de o largă autonomie și independență în alegerea mijloacelor (limbă, cultură, orientare sexuală, rude și familii), a ponderii lor relative în arhitectura identitară precum și a semnificației lor individual și per ansamblu, comisarii ”tricolori”, ”roșii” ori ”albaștri” au uitat iar…

Ce propun ei e un fel de rasism patriotic, cu niște trăsături înăscute, transmise împotriva voinței personale, și din care individul nu poate ieși…un fel de lege rasială, pusă în slujba unui scop ”național”… apoi un fel de esențializare dublă: a lor, a celor buni, ”românilor” adică – răbdători, cuminți, inteligenți, creștini, respectuoși etc…mai departe o esențializare a dușmanului: rușii – incapabili de a schimba ceva în fiziognomia lor: hrăpăreți, cotropitori, imperiali…

Ambele esențializări sunt de fapt încremeniri…în gândire…în forme…sculpturi de piatră pe care comisarii ”tricolori”, ”roșii” ori ”albaștri”  le flutură deasupra capului încercând să verifice, după ele, chipurile oamenilor reali…

În fapt, Marea Revoluție Socialistă din Octombrie e mai vie decât oricând…împărțirea exclusivă  în ”roși” și ”albi”, cu masacrele de rigoare (din fericire deocamdată doar retorice), încă continuă…pusul la zid, pârjolirea terenului, sunt la modă…s-au schimbat culorile.

Sunt moldovean. Sunt teleneștean. Sunt bulgar. Sunt coropcenean. Sunt ciocanian. Uneori botanician, telecentrian, fairfaxian.

Fără punctum, căci punctum anunță lagărul de concentrare…publicistul Eminescu, citat și citit trunchiat de ”eminescologi”, eminescoescatologi, eminescoscobitologi, eminescotrantorologi, eminesconeganditorologi și alți –logi trebuie închis în vremea lui…în secolul XIX…altfel va trebui să poarte răspundere pentru Holocaust și Gulag…


May 19 2010

Avion. Arizona 1.

Vitalie Sprînceană

Cele 5-6 ecrane din Boeing-ul ce deserveste ruta nocturnă  Phoenix (Arizona)-Atlanta (Georgia) înfățișează, unison, regulile de securitate în zbor.  Tanti tinere, cu busturi darnice și zâmbete generoase, descriu monoton într-un limbaj al gesturilor procedurile de cuplare a centurii de siguranță, interdicțiile cu privire la fumat, amplasarea ieșirilor în caz de urgență… După femeile siropoase, vine rândul unui nene brunet, de vreo 40 ani, să explice cum și ce să facem cu masca de oxigen în caz de nevoie. Mutra dânsului e atât de veselă încât pare să povestească  mai degrabă cum a petrecut ultima celebrare a Revelionului decât să instruiască publicul gălăgios că-i vorba de o situație de viață-moarte. De parcă nici el nu ar crede poveștii cu ”eficacitatea măștilor”. Cred că în unele clipe zâmbetul strălucitor de Blend-a-Med dăunează grav intenției…

Curios că femeile din spoturile ”aviatice” apar întotdeauna tinere, cum ar veni frumoase, iar bărbații, în majoritatea cazurilor, sunt trecuți de prima tinerețe, cu experiență, ar sugera probabil arhitectul nevăzut al clipului.