bilet cu alti mosnegi

Privesc înregistrarea unei emisiuni a lui Aleksandr Gordon, la postul public rusesc de televiziune ORT. Bucata, difuzată la 14 mai, a fost înregistrată la sfârșitul lunii aprilie și îl are ca temă pe… (cum să nu? Cine altul dacă nu dumnezeul cinematografului rus oficial?)…cu voia dvs, Nikita Mihalkov, președinte al, laureat al, regizor al, actor în, prieten cu, suporter al, adversar al (urmează, în paranteze, aproximativ întreaga viață publică în Rusia). Tema emisiunii asteia, ca mai toate de acest gen era: cine-i următorul căruia nu-i place Nikita? Mai sunt doritori de a-l înjura voinicește în spații fizice, televizate și virtuale, pe unde mâna regizorului ars de un soare încă nu-și poate întinde piciorul?

Adversarii celui mai pravoslavnic patriot anti-stalinist din Rusia (printre ei ”genialul” Norștein, cel cu ariciul din ceață, regizor excelent, dar ca personalitate…cețos și cumva îndoielnic, Aleksei Gherman cel Tânăr și Ploios,  Eldar Riazanov cu mintea-n garaj) au pierdut partida prin neprezentare, adică un K.O. tehnic, care l-a lăsat pe Nikita victorios într-un meci altfel pierdut sigur…

Toată bruma de stele și starlete care deciseseră să abandoneze uniunea cinematografică a lui Nikita, amenințându-l, gălăgioși, cu răfuiala fizică, grevă japoneză, execuție retorică și tragerea pe roată a dat bir cu fugiții … cu 3 minute înainte de începerea înregistrării, lăsând în urma lor un Viktor Matizen buimac, zăpăcit, tâmp și cam greoi la minte – o pradă mult prea ușoară pentru ultra-experimentatul retorician Mihalkov…o fi Matizen bun să trăsneacă colea două scânceli prin ziare, mă rog, era virgină fata  după siluire și chiar se găsea ceva dragoste la mijloc… hodoronc tronc, pe la o bucată bună a emisiunii, Matizen s-a negândit că nu-i destul că Nikita i-o trage de-i rupe ițarii, ci ar mai trebui să dea și el o labă de ajutor așa că s-a apucat să strige și la moderatorul Aleksandr Gordon (jos pălăria pentru aciditate, tenacitate și stăpânire de sine, că pe alții nu-i putea stăpâni nimeni). Ba că ăla minte (când pentru toată lumea era clar că minciunosul era ghici ciupercă Matizen cine-i), ba că ala nu pricepe ”nuanțe”, ba că colegii nu știau dar știau că vine și Mihalkov la emisiune, ba că nemembrii uniunii puteau părăsi liber o uniune la care nu aderaseră niciodată, ba… pe scurt, după 5 goluri marcate de Nikita și ajutorii săi (Bondarciuk-Kolciak), Matizen a mai băgat vreo –sprezece autogoluri, să vadă lumea show, că doar nu degeaba e spectacol…

…M-a prins un autogol tâmpit marcat de Matizen, după ce ieșise față în față cu poarta goală a lui Mihalkov (ce idiot!). Cică actualul președinte al Uniunii Cineaștilor Ruși ar ”cumpăra” din bani proprii, votul unor delegați mai în vârstă, sau unii a căror stare materială lasă mult de dorit. Îi ajut, ar fi declarat Mihalkov. Să-i lăsăm să moară de foame? Ok, a bătut în retragere bravul oștean Matizen, le influențați alegerea. Să-i lăsăm să moară de foame? Tăcere… La o altă întrebare, dacă e cu putință transformarea uniunii într-o asociație profesională sau ghildă, Mihalkov a răspuns caustic:

–  Actuala Uniune a Cineaștilor Ruși reprezintă de fapt o grămadă de oameni bolnavi, săraci  și neputincioși, a căror grijă stă pe umerii  conducerii uniunii, inclusiv ai mei personali, ca președinte.

O fi asta și situația Uniunilor de Creație din Moldova, a căror grijă, mai ales, e de a aduna pomeni de la oameni cu vână și de a le distribui dincolo…la cei nevoiași, altfel răsfățații de odinioară (unii)? Poate de aia e atât de greu să-l schimbe pe Cimpoi și să dea suflu nou Uniunii Scriitorilor, să transforme gazeta de perete care este site-ul uniunii într-un portal cultural, iar Uniunea în altceva decât anexa cafenelei Orfeu…(adăugăm și clădirea cu tot cu garaje vândută pe bucăți sau dată cu arendă procesului extra-literar)…

2 thoughts on “bilet cu alti mosnegi”

  1. Vitalie,
    Mihalkov oricum a pierdut, chiar daca Matizen (un excelent critic, om integru, curajos – mai putin telestar, cu un debit verbal mai greoi)si-a bagat si autogoluri. Orice aparitie tv a lui Mihalkov (lingatorul de papuci putinieni, sprijinindu-se de o enorma cruce, facuta din bani furati…) provoaca dezgust si dispret nu numai in randul itelectualitatii. “Nobilul” Mihalkov a facut atacuri grobiene la persoana (vorbea despre o anume doamna B, sugerand ca e “bleadi”, care nu e alticineva decat Bakusinskaia, sotia unui prieten al sau), l-a amenintat pe Matizen cu bataia, n-a raspuns la antrebarile concrete/precise privind gestionarea banilor de la Uniunea Cineastilor si n-a explicat “pericolul liberal-atlantic” (o scarnavie kgb-sta). A intrat si a iesit din emisiune in aplauze (avea si galerie), dar a pierdut si va pierde in continuare, pentru ca viziunea lui duce spre fundatura si spre un arhaism mocirlos. Adica, sta “nobilul” Mihalkov pe marginea grotei, cu o icra si o sampanie in mana, si-i indeamna pe cei de jos: “rugati-va! rugati-va! nu putem schimba conducatorul la fiecare 5 ani. noi avem specificul nostru… rusul nu poate trai in libertate”
    despre Uniunile de creatie din RM am mai scris: e un peisaj de tot dezgustul. impostura si servilism.
    .-= vasgar´s last blog ..Brodski – 70 =-.

    Reply
  2. Vasile, calitatile de lingator ale lui Mihalkov nu mai sunt o taina pentru cunoscatorii dedesubturilor vietii culturale ruse…badarania sa (inclusiv amenintarea ca-l bate pe Matizen, apoi ca nu-l bate) e copiata cumva transparent din badarania imperiala (хамство imi place mai mult, parca e mai polisemantic) a actualului prim-ministru fost presedinte de tara VVPutin. are, fara indoiala, multi saci de pacate pentru care ar trebui sa raspunda… pe de alta parte, si aici sunt in totalitate de acord cu Gordon:
    1) nu poti construi o uniune cinematografica (si o alta asociatie de creatie) a carei unica motivatie “artistica” este anti-Mihalkov…justificata de…”nu ne place”.
    2)pentru a construi un dialog e nevoie de cel putin doua parti… nu stiu care-s nuantele emisiunii lui Gordon, dar am auzit suficiente lucruri paradoxale si scandaloase incat sa cred ca se gasea loc la televiziunea publica rusa si pentru cinematografii dizidenti care tocmai capatau posibilitatea de a-si expune punctul de vedere in “fata” intregii tari…
    3) bataliile retorice pot determina si soarta bataliilor artistice…o cauza buna, daca e aparata prost, nu se poate impune “cu de la sine putere” (ca sa citez din neclasici, in acest caz Gorincioi de la CCA).

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.