A venit vremea pozelor pe facebook cu popi ce spovedesc oameni aflati pe moarte.
Care-i sensul acestei imagini? Femeia asta tre sa moara fericita pentru ca o sa apara in selfieul lui Valuta?
Ce urmeaza? Selfiuri de linga groapa ori de pe marginea sicriului si cu mesaje de genul: mortului i-o mers, apare pe facebook.
Sincer, Dumnezeu, daca exista, nu are gust: cum sa ai asemenea slujitori?
Toată ziua a nins. Ninge și acum. Ninge calm, fără grabă.
În sat ninsoarea înseamnă mult: ea aduce un fel de căldură (oximoron, evident) și liniște. Și pace. Ninge egalitar, peste tot: peste casele la care a venit cineva, ninge peste casele în care nu a venit nimeni, ninge și peste casele în care nu mai trăiește nimeni demult. Ninge peste prietenii, peste dușmănii, peste indiferențe, peste veselie.
A nins în ajunul Crăciunului și aceste două lucruri puse laolaltă – Crăciun și ninsoare – produc un fel de efect de calm și … liniște.
A nins și peste casa primarului (care a trecut recent de la un partid trecut pe la guvernare la un partid care se află acum la guvernare). A nins și peste casele oamenilor de dreapta, și peste casele oamenilor de stînga, și peste casele celor indeciși…
A nins și peste ”barul” din sat care nu dă bonuri fiscale. Mă rog, ei bat în casă o anumită sumă (de ordinul a cîteva mii de lei) iar restul îi trec așa, pe alături de aparatul de casă… E păgubit statul de mii de lei impozite dar…cine stă să numere acum bani. Mai ales că asta se întîmplă de ani de zile peste tot în țară. Mai ales că se întîmplă cu știrea organelor fiscale de la raion care…au și ele partea lor.
A nins și peste camioneta magazinului social ambulant al lui Șhor, care vine în fiecare duminică în centrul satului, pe locul fostului magazin alimentar de stat (construit în vremea sovietică și care nu mai lucrează demult) și vinde produse ”sociale” (în sensul de mărfurile cele mai utilizate – crupe, pîine, conserve, mezeluri) la prețuri ”sociale” (în sens de prețuri scăzute). Nu știu cum funcționează, din punct de vedere legal, acest magazin-caravană. Oamenii oricum merg acolo să-și ia diverse lucruri: salam, pîine etc. E mult mai ieftin, iar într-un sat sărac cuvîntul ”ieftin” e cel care deschide uși și pune oameni în mișcare… Clar că magazinul ambulant al lui Shor crează competiție neloială magazinelor din sat. Într-o altă lume probabil lucrurile ar funcționa altfel. Nu și în Moldova. (Nu mă apuc să apăr capitalismul dar…parcă ar fi cazul să fie un fel de concurență loială dacă tot e economie de piață).
Ninge…peste toate ninge.
Interesantă (și foarte tulburătoare) idee întîlnită în ultima carte a lui Boaventura de Sousa Santos ”The End of the Cognitive Empire: The Coming of Age of Epistemologies of the South” despre extractivismul care este caracteristic științelor sociale moderne: ele extrag cunoaștere, informație sau opinii de la subiecți (prin chestionare, experimente, anchete, interviuri) pe care le trec apoi prin diverse filtre și le prezintă ca fiind cunoaștere științifică.
Populațiile care oferă această cunoaștere primară, din care este ulterior construită cunoașterea științifică, nu rămîn cu nimic.
În contrast, Santos propune o metodologie în care cunoașterea are loc împreună cu subiectul în loc de cunoașterea despre subiect.
Prieteni și prietene, emisiunea #ContraCultura își ia o pauză.
După un an și jumătate și peste 40 ediții simt că e nevoie să fac o întrerupere: vreau să mai reflectez, să încerc și alte lucruri.
Poate ne revedem din nou din toamnă.
Am nevoie de o schimbare.
Vă mulțumesc că ați fost alături.
Putem să ne înțelegem că pentru vîrfurile oligarhiei de la guvernare Moldova nu este decît un loc de muncă?
Nu este nici patrie, nici loc în care ei și-ar construi viitorul pentru sine sau pentru familiile lor, ci doar oficiu de muncă în care se găsesc temporar, atîta timp cît businesul (extragerea rentei, utilizarea monopolurilor) merge.
Familiile și copii sînt demult în străinătate, atît pentru a fi protejați de razborcile politice locale cît și pentru a-i integra cît mai bine în elitele țărilor cu pricina, unde urmează să trăiască.
Conturile bancare în offshore, firmele înregistrate în paradisuri fiscale – toate astea transportă, zi de zi, ”salariul” obținut în Moldova în locurile de trai ale familiei sau în zone mai sigure pentru bani. Conturile în băncile locale, cînd există, sînt fie cheltuieli de buzunar, fie costuri operaționale (de cumpărarea a loialității diverșilor și diverselor mercenare).
Cetățeniile duble/triple (americană, britanică etc) sînt și pentru evitarea persecuțiilor dar mai ales pentru șansa de a începe o viață nouă cînd se va termina munca (a se vedea scandalul curent cu cetățeniile unor oligarhi și jurnaliști în Federația Rusă).
Casele în Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie sau chiar România nu sînt case de vacanță ci…casele reale ale familiilor lor. Adevărata plăcere a vieții pentru acești inși se întîmplă la Londra (unde se învîrt în cercurile altor semeni), in Franța, pe Coasta de Azur.
Castelele și saraiurile din Moldova, oricît de luxoase ar fi, nu sînt decît oficii de muncă a căror funcție e de a fi sigure și comode (dacă sînt și aproape de locul unde se doarme).
Moldova e doar locul de muncă…Unde se vine săptămînal cu avionul. Unde e murdar și glod și frig și problematic și neglamuros dar…de unde vine banul.
De aia nu se sfiesc să creeze scheme din care să scoată bani pe care, la rîndul lor, să îi scoată din țară: pentru că ei își văd viitorul în altă parte.
Situația asta nu e doar la noi: așa e și în Albania, și în Macedonia, și în Serbia și în Ucraina, și în Rusia și în alte țări din regiune.
Zeitgeist.
Anul acesta, de Ziua Abonatului, n-o sa mai abonez nimic.
Nu mai e poștaș/poștașă in sat si oricum nu mai are cine sa duca ziarele oamenilor.
Aici sintem ca societate. Aici, ca societate, am pierdut lupta contra propagandelor externe și interne de orice fel.
Pentru că, dacă gazeta ta nu poate ajunge la oameni (și gazeta e mijlocul de informare cel mai ieftin), atunci oamenii se vor informa altfel – de la tv, de pe internet…Acolo unde spațiul pentru gîndire critică, pentru puncte de vedere alternative este mult mai mic, acolo unde mizele și luptele sînt mult mai mari (profit, click bait, troli, interese economice, politice și geopolitice etc).
Au aparut in oras, gratie efortului Agentiei pentru Inspectarea si Restaurarea Monumentelor, pietre ale memoriei / pietre de poticnire (germ. Stolperstein) care comemoreaza locuitori ai orasului care si-au pierdut vietile in Holocaust.
Placutele sint instalate in trotuar, in fata caselor unde au locuit victimele.
Mai jos este o asemenea piatra pe strada Armeneasca, care o comemoreaza pe Bunia Bron, nascuta Imas si impuscata in 1941.
Evident, salut initiativa si cred ca trebuie largita, inclusiv si in afara Chisinaului – evreii moldoveni au fost omoriti nu doar la Chisinau ci si in alte orase si sate.
De asemenea pietrele au nevoie de context, adica de text aditional. Ar fi cel putin doua lucruri care trebuie adaugate.
Primul e referinta obligatorie la Holocaust memoria si discutia caruia in Moldova este aproape inexistenta (iar acolo unde este, e puternic distorsionata – o parte a societatii crede ca Holocaustul a fost facut exclusiv de catre “altii” si ignora in totalitate actiunile localnicilor). De aceea, adaugarea unei mentiuni – impuscata in cadrul Holocaustului – mi se pare obligatorie (poate intr-o forma putin modificata).
Celalalt lucru care trebuie adaugat este despre faptasul/faptasii crimei: armata germana/armata romaneasca/localnicii. Aceasta mentiune ar ancora in contexte concrete discutiile despre Holocaust in societatea noastra, ar pune probleme dureroase precum responsabilitatile colective si individuale pe care inca nu ni le-am asumat etc.
Fara aceste contexte pietrele spun doar istorii abstracte si nu ne prea ajuta sa tinem minte mai bine lucrurile despre care ele vorbesc.
