Jun 29 2022

Reformele în educație – scurt comentariu despre ipocrizia criticii politice…

Vitalie Sprînceană

Există în Moldova un fel de lege ironică în privința politicilor publice potrivit căreia nu prea contează ce se face ci, mai ales, contează cine o face…
Dacă o fac ”prietenii” atunci e bine și minunat și excelent, iar dacă același lucru îl fac ”rivalii” atunci e jale și amar și lucrul nu e de aur dar de c..cat…
(Ar trebui să mai adăugăm un element de context al acestei situații: alți neni, în alte părți decid asupra lucrurilor care se vor face în Moldova, iar aborigenilor nu le rămîne decît să ”implementeze” și libertatea îndoielnică de a lua una din cele două poziții posibile: de a face sau de a critica pe cei care o fac. Alte libertăți precum cea de a nu face pentru că contravine interesului public sau pentru că e impopulară printre cetățeni, nu există.)
Să luăm un exemplu oarecum celebru: optimizarea școlilor…
Setul de politici ce prevedea reducerea numărului de școli și comasarea altor școli pentru a reduce din cheltuielile publice considerate a fi ineficiente, a fost agreat de către Guvernul Moldovei și Banca Mondială prin anii 2006-2007. Programul urma să fie implementat pînă în 2015.
Guvernarea comunistă a pornit implementarea măsurilor agreate cu Banca Mondială din 2007-2008… Pentru ”opoziție” (pe vremea aia opoziția era ”pro-europeană” iar guvernarea ”pro-rusă”) și presa ce o simpatiza asta nu putea decît să fie o măsură proastă ce trebuia neapărat criticată în cei mai duri termeni.
De unde și oceanul de cerneală despre cum optimizarea transformă satele în colonii (eu sînt de acord!) în loc să le modernizeze, despre cum banii economisiți pe educație nu se văd nici în calitatea sporită a educației după reformă, nici nicăieri în altă parte, despre cum organizațiile internaționale care le împing nu trebuie ascultate deoarece, ca să citez o jurnalistă de la Ziarul de Gardă din îndepărtatul an 2008: ”ce știu organizațiile internaționale despre neliniștea copiilor de la Leordoaia”?
Și presa ”anti-comunistă” huiduie ministra educației de atunci, Larisa Șavga, că nu ar avea studii în domeniul educației, că ar ști doar merceologie și deci nu s-ar pricepe deloc la domeniul care îl gestionează…
3 ani mai tîrziu fosta opoziție e acum la Putere și …. ce credeți, continuă să implementeze, cu același zel și același avînt aceleași politici de optimizare a școlilor.
Doar că, de data asta, întrucît o fac ”ai noștri”, optimizarea școlilor e un lucru bun și necesar sau, conform aceluiași ziar, un lucru just, ”cauzat de depopulare şi scăderea numărului de copii”.
Nu mai contează, evident, că reforma e promovată de o ministră a educației care tot nu are studii în domeniul educației și e doar economistă.
Ceea ce pentru Șavga era un handicap – merceologia, pentru Maia Sandu e un avantaj – ea e manager eficient.
Evident, cei care vorbesc altceva, zice cu aplomb același ziar, nu fac decît să răspîndească falsuri…
Partea comică e că, fosta guvernare comunistă care s-a topit între timp și s-a scurs spre Partidul Socialiștilor a preluat, exact în același mod, fostele argumente ale opoziției.
Aplaudacii și criticii de serviciu s-au schimbat cu locuri dar au continuat să implementeze cu zel și sfințenie programul agreat cu Banca Mondială…
Să luăm un alt exemplu: comasarea universităților. E o discuție cu barbă în societatea moldovenească dacă și ce format de organizare a învățămîntului universitar ar fi cel mai potrivit pentru o țară ca a noastră, cum acesta poate fi adaptat din perspectiva dilemei eterne – adaptare la cerințele imediate ale pieței vs cercetarea teoretică fundamentală…În această discuție complexă guvernările moldovene au o singură soluție – comasarea universităților.
Care nu rezolvă nimic, evident, și e cel mult o simulare de aflare în treabă dar…pentru PR e mai bine decît nimic.
Aici opoziția și guvernarea (și presa ce le deservește) sînt la fel de flexibile (un cuvînt frumos pentru a desemna fățărnicia).
Anul 2008, guvernarea comunistă (comunistă doar cu numele, evident) inițiază un plan de comasare a unor institute și universități. Victor Stepaniuc e fața ”publică” a reformei (pe vremea aia era considerat ideolog al partidului și ocupa funcția de viceprim-ministru). Una dintre măsurile propuse era de a comasa Institutul de Filologie și Institutul Patrimoniului Cultural.
Opoziția ”pro-europeană” evident, nu putea fi de acord cu asta. Și apar articole despre planul ”diabolic” al lui Stepaniuc, despre accentele anti-românești ale acestei măsuri…
Anul 2022, ministerul Educației vine cu un plan similar de comasare a universităților…Acesta este ambalat, ca și data trecută într-un plan de modernizare a universităților, consolidare a cercetării științifice și alocare a unor mijloace financiare suplimentare… Adică aceeași justificare – comasăm ca să economisim bani – care e vîndută cu titlul de modernizare.
Evident, tăcere în sînul presei ”pro-guvern” și a societății civile care o deservește. Zarvă este doar în cealaltă tabără, din motive de înțeles: ei ar fi fost nevoiți să facă același lucru (pentru că alte soluții nu există în imaginație) dar…se bucură că o fac alții pe care îi pot critica…


Jun 20 2022

Dreptul la întruniri publice între Constituție și nacialiniși

Vitalie Sprînceană

Ieri nacialnișii de toate rangurile au făcut o demonstrație ca la carte despre cît costă dreptul vostru și al nostru la întrunire. (Un secret: nu costă nimic în fața capriciilor lor).
Întîi nacialnicul local, din primăria Chișinău, a încercat să vă spună că dacă aduce o remorcă de nisip și piatră pe care o trîntește aiurea la un colț de stradă și numește asta ”lucrări de reparație” atunci orice marș și paradă agreată în prealabil se supendă, pentru că așa îi convine lui. (După ce o întreagă primărie a plîns ieri, duminică, că ar vrea să lucreze dar nu poate, azi cineva a măturat remorca de nisip și piatră. Reparația s-a terminat pentru că că…nici nu trebuia să aibă loc.)

În această imagine este ”marea reparație” de duminică, în timpul Pride-ului, sub forma unui muncitor, a unui sac de ciment și a unei remorci de piatră și nisip (foto Victor Chironda).

În această a doua imagine este porțiunea de trotuar și drum a doua zi, după ce marea reparație a fost evacuată (foto Vitalie Sprînceană).

Noroc că poliția se supune altor nacialniși, și parada a avut lor. Dar trebuie să rețineți că, indiferent de drepturile care le aveți, tot se găsește cineva care își poate băga picioarele în ele prin chichițe absurde de procedură, prin ”procedee” tehnice precum ”programarea unor reparații” sau ”redirecționarea traficului urban exact pe traseul marșului vostru”.
Și dacă nacialnicului local nu i-a ieșit să facă o strîmbă, nacialnișii din centru au predat un master-class prin care au reușit să oprească un … concert protest al unor cetățeni care au altă opinie decît guvernarea. Evenimentul, autorizat în prealabil, s-a desfășurat altfel decît au prevăzut organizatorii. În bună tradiție cu poliția din vremea lui Plahotniuc, miliția reformată a refuzat organizatorilor instalarea scenei și a echipamentului din motivul că aceștia nu au putut ”să demonstreze caracterul juridic al bunurilor obținute și conformitatea acestora”. Organizatorii ar fi trebuit să găsească pentru cabluri, baterii, microfoane acte de proveniență, contract de chirie, garanția de securitate a tehnicii, etc.
Adică documente oficiale pentru fiecare baterie sau cablu.
Altfel spus, ca să oprească un protest politic, poliția invocă chichițe tehnice care stau, în lectura oricărui sergent cu epoleți, deasupra dreptului vostru constituțional la întrunire.
Poliția face, cu alegătorii lui Șor, Dodon și Voronin exact ce făcea anterior cu mișcările de protest anti-Plahotniuc: le cere documente pe tobe, trompete etc…Asta s-a întîmplat cu noi, Occupy Guguță, în 2019 în drum spre Nisporeni. Asta se întîmplă acum cu alți oameni care protestează…(Poliția a rămas aceeași, o bîtă în mîna oricui o stăpînește).
Pentru cine a înțeles, mesajul zilei de ieri a fost clar: drepturile voastre și ale noastre (încă) depind de hatîrul nacialnișilor din primărie și guvern.


Jun 19 2022

De ce merg la Pride?

Vitalie Sprînceană

Răspunsul simplu: pentru că mă duc să apăr un principiu – cel al drepturilor egale pentru toți.
Drepturi egale? Da, drepturi egale – de exprimare a opiniei, de participare în procesele politice, de utilizare a spațiilor publice, de afișare publică a identității, de exprimare a afecțiunilor și sentimentelor.
Pentru toți? Da, pentru toți cei care se pronunță pentru extinderea drepturilor și libertăților democratice, pentru cei care nu vor să limiteze drepturile altora, pentru cei a căror viziune despre lume nu este despre îngrădire a participării ci despre extinderea ei.. (De aia nu susțin marșurile fasciștilor, teroriștilor, pedofililor, criminalilor – pentru că viziunea lor despre lume nu e despre mai multe drepturi pentru toți ci despre ”mai multe drepturi pentru X” și limitări/îngrădiri/persecuții pentru Y”.) Pe șleau: cît mai multă democrație pentru prietenii democrației.  Încă nu am auzit un argument ”plauzibil” de ce ar trebui să ne fie frică de gay, și cu atît mai mult de ce le-am îngrădi dreptul la liberă exprimare. Și n-o să-l aud. Pentru că nu e. Bîlbîiala cu ”valorile” și ”ofensarea majorității” nu trece drept argument. E doar violență camuflată, o bîtă deghizată drept argument.
Un principiu? Da. Principiile trebuie apărate și trebuie să se aplice pentru toți. Consecvent. Fără excepții. Dacă îngrădim azi libertatea de expresie pentru cineva pentru că nu ne place, iar mîine suspendăm opinia altcuiva pentru că nu ne convine, poimîine o să ni se îngrădească și nouă dreptul de a vorbi și nu o să avem de ce ne plînge. La fel și cu celelalte libertăți – de întrunire, de exprimare a convingerilor, secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului și restul. Principiile trebuie implementate nu doar pentru cei cu care sîntem de acord ci mai ales, pentru cei care nu ne plac. Pentru că mîine s-ar putea să fim noi cei care nu plac cuiva. Și unica soluție viabilă e să ne punem de acord că principiile astea se aplică tuturor, fără excepție, și celor din majoritate, și celor din majoritate, și celor de la putere, și celor de la guvernare. Pentru că oricînd aceștia se pot schimba cu locul.
Mai am evident și alte cîteva motive mai ”emoționale”.
În primul rînd un sentiment de solidaritate cu toți oprimații și nedreptățiții. Întotdeauna sînt cu cei oprimați împotriva opresorilor. Cu muncitorii împotriva angajatorilor care abuzează. Cu femeile împotriva bărbaților agresori, a poliției care îi protejează pe aceștia și a societății-stat care tolerează acest comportament. Cu vînzătoarele de pătrunjel persecutate de poliția care îi protejează pe contrabandiști. Cu diverse grupuri etnice minoritare (romi, vorbitori de rusă, bulgari, găgăuzi) pe care o anume majoritate vrea să îi facă să ”dispară” ori refuză să le creeze condiții pentru a-și păstra cultura și limba. Cu refugiații contra puterilor imperialiste agresive ce le bombardează casele și orașele și îi pun pe fugă. Cu persoanele fără adăpost împotriva unei societăți care produce și reproduce oameni fără case. Cu opoziția care e redusă la tăcere de către guvernare. Cu copiii bătuți de părinți alcoolici și abuzivi. Cu gayii împotriva unei majorități care se pretinde, o dată în an, că e sfîntă și neprihănită și religioasă pînă în măduva oaselor.
Și aceasta e a doua emoție ce mă motivează să particip – greața față de ipocrizie și fățărnicie.
Pentru că, doar în legătură cu gayii această societate pretinde că e ”morală” și că ”e bazată” pe valori creștine. În celelalte zile ale anului și în raport cu alte grupuri și situații, morala și valorile creștine îs ignorate de parcă nici nu ar exista.
Își amintesc (sau le amintește cineva) de morală celor 90 % din tați care nu plătesc pensie alimentară copiilor lor după divorț? Își amintesc de ”dragoste” ”creștinii” din vina cărora 40 % din femei sînt abuzate fizic, 15 % din femeile între 15-18 ani sînt abuzate sexual? Nici cei care practică evaziunea fiscală scoțîndu-și bogățiile în off-shore și astfel lipsesc de pensii oameni care au muncit onest o viață, lipsesc de medicamente oameni bolnavi, lipsesc de manuale și școli copiii – nici ei nu-și amintesc de ”dragoste și morală”… Decît cînd e Pride.
Pentru că în raport cu gayii orice coțcar, abuzator, minciunos, ipocrit crede și vrea să pară ”moral”.
Exact de asta merg la Pride. Ca să nu le dau acest drept ”moral”. 


Jun 12 2022

ziua Rusiei e și ziua rușilor anti-război

Vitalie Sprînceană
Legat de faptul că azi e Ziua Rusiei, ar trebui să atragem atenția nu doar asupra lui Putin (care, să mai repet truismul arhicunoscut, nu reprezintă Rusia – la fel cum Maia Sandu, Igor Dodon și ceilalți nu reprezintă Moldova, la fel cum fiecare din noi face diferența între stat și patrie și comunitate), ci și asupra rușilor ordinari.
Încă caut un istoric/o istorică curajoasă care ar scrie despre responsabilitatea colectivă și istoria acestui concept – dar pînă atunci ar trebui să facem această distincție esențială…
O cunoscută, cercetătoare la Moscova, îmi spunea că un coleg al său, de la o universitate provincială, a îndrăznit să critice războiul (pe care propaganda de stat îl numește ”operațiune specială”) și a fost concediat de la universitate. Omul, doctor habilitat în științe socio-umane, profesor universitar, a devenit neangajabil – nu-l ia nimeni nicăieri la vreo universitate, muzeu, instituție culturală – și a fost nevoit să se angajeze ca și curier de livrare a hrănii la Yandex…Însăși cunoscuta mea (din motive evidente nu dau nume) a fost și ea angajată anul trecut la o universitate rusă și, tot pentru condamnarea războiului pe postări pe rețele sociale, a fost quasi-concediată de la universitate: i-au zis că nu îndeplinește nu știu ce normative, i-au tăiat din bonusuri, apoi din salariu iar acum în genere nu-i mai plătesc salariul. Ca să nu o concedieze cu tam-tam, administrația probabil nu va mai prelungi contractul acesteia din toamnă (în Rusia, ca și în Moldova, contractele cadrelor didactice cu universitățile se încheie doar pe un an, ca să fie profesorul/lectorul cuminte).
Acesta e contextul în care trăiesc milioane de oameni în Rusia – cu riscul de a fi aruncați în stradă, lăsați fără lucru, persecutați, arestați sau chiar băgați la pușcărie în caz că critică puterea…
Lumea uită că Putin poartă două războaie simultan – unul în Ucraina, contra unor ”naziști” imaginari, și altul pe intern, contra unor oameni reali care sînt impuși să se conformeze, sînt hărțuiți, umiliți, închiși…
Și dacă pentru primul război au fost imaginate sancțiuni (deocamdată inutile), condamnări și rezoluții la cele mai înalte tribune, al doilea e aproape invizibil pentru lumea externă…
Nu celebrez zilele oficiale ale țărilor (nici a Moldovei n-o celebrez), dar cred că azi ar trebui celebrați (și să ne exprimăm solidaritatea) față de cei care refuză Rusia lui Putin și își imaginează și luptă pentru o altfel de Rusie: democrată, pașnică, demilitarizată, justă…
Unele și unii sînt cunoscuți: Rezistența Antimilitară Feministă, Mișcarea ”Vesna”… Altele și alții protestează și acționează anonim și invizibil: ajută refugiați, lipesc afișe și postere în spațiul public, organizează pichete, traduc și distribuie cărți, construiesc platforme ce ocolesc blocajele statului rus, blochează liniile de cale ferată, adună informație despre soldații morți, demaschează minciunile propagandei ruse…
Toți fac o muncă comună – construiesc o altfel de țară în care rușii ar putea trăi în pace cu ei și cu vecinii lor.


Jun 11 2022

Jurnalismul de companie…Harghel Mihăiel, Cristal și prietenii lor

Vitalie Sprînceană
N-am nici o simpatie față de ”bloggerul” Harghel, și nici față de alți servitori mediatici – Mihăieș, Cristal, Gandrabur și alte legiuni de lingăi – ai oligarhiei Plahotniuc. Tovarășii au aruncat avan, cu entuziasm și pasiune, tone de rahat peste oamenii care îndrăzneau să critice ori să încurce Partidului Democrat să preia țara. Au făcut jurnalism ”de companie” în care și-au culcat vocile și opiniile sub linia generală a partidului corporație.
Evident, niciunul dintre ei nu e jurnalist și, la limită, nu ar trebui să se revendice de la acest statut. Jurnalismul înseamnă să respecți anumite norme tehnice și morale (stipulate în Codul Deontologic) – prioritatea interesului public, prezentarea opiniilor tuturor părților relevante pentru subiect, verificarea informațiilor, prezentarea a cel puțin două surse independente, oferirea dreptului la replică etc.
Niciunuia dintre ei nu le-a păsat de asta pe vremea cînd slujeau Partidul Democrat – erau pe cai mari, scriau denunțuri, calomnii, ode și osanale, înjurau oponenți, discreditau mișcări, oameni și organizații, se băgau nepermis în viața privată a oponenților partidului…Așa era comanda, și băieții o executau cu sîrg.
(Nu-s jurnaliști nici mercenarii mediatici ai actualei guvernări care, fiind îmbătați la fel de putere, se prefac că regulile nu-s pentru ei).
Totuși, istoria cu cercetarea ”bloggerului” Harghel într-un dosar de trafic de influență și finanțare ilegală a partidului mi se pare trasă de păr.
Nu că nu aș crede că Harghel nu ar fi putut fi implicat în ceva de genul.
Doar că știu că, nici banul nici influența nu venea de la Harghel, care era o mică piuliță într-o mașinărie ticăloasă, ci de la ”diaspora” din Cipru de Nord (Plahotniuc)…
Mă rog, dacă tot nu poate pune mîna pe ei, procuratura se apucă de cine găsește: dacă nu au prins șoferul și proprietarul mașinăriei, se iau de cel care schimbă uleiul și șterge din cînd în cînd parbrizul…
La fel de curios e faptul că, dacă tot aniversăm 3 ani de ”trai liber de Plahotniuc, încă nu există o cauză penală și acțiuni de cercetare pe încercarea PD de a uzurpa puterea în stat, pe blocarea fizică a instituțiilor statului de către mercenarii cu mușchi ai lui Țuțu, pe deciziile ilegale de atunci ale Curții Constituționale – adică pe situația în care PD-ul amenința să pornească un război civil în țară doar pentru a rămîne la putere…
Candu, Filip, judecătorii CC, Costea Țuțu își caută de viață (și de afaceri) ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic.
Pe fundalul lor, cercetarea penală a lui Harghel e un act inutil – nu vă luați de el, luați–vă de stăpînii lui!


May 22 2022

despre Casa Mare a elitismului moldovenesc…

Vitalie Sprînceană
În legătură cu ultima tărăşenie legată de Natalia Morari, mai importante decit lucrurile pe care lumea le comenteaza – casa mare si rostul ei, mi se par chestiile cu care bomondul este de acord.
Adica, chestia cu casa mare este o prostie.
Mai problematic mi se pare comentariul ei despre “docilitatea” genetica a moldovenilor, o idee in privinta careia bomondul local sta pe aceeasi pagina cu Natalia Morari.
Argumentele ca moldovenii sint docili in mod traditional, ca mamaliga nu explodeaza, ca moldovenii nu vor sa lupte ca ucrainenii, ca moldovenii nu sint ucraineni (francezi, germani, americani, români sau oricare alt popor care organizeaza un mic protest), ca docilitatea ne e inscrisa in “codul genetic” al natiunii, adica toata amestecatura de elitism arogant, dispret fata de prostime (care voteaza nu cu cine trebuie), regretul de a fi “ilita” intelectuala a unui popor nepotrivit, dispretul fata de trairile cetatenilor ordinari, comentariile rasiste si eugenice (avem mentalitate inferioara in raport cu alte popoare, iar asta e inscrisa in adn si codul genetic), militarismul afisat si dorinta de a varsa singele altora pentru a ne dovedi apartenenta “la civilizatie” – in privinta acestor atitudini bomondul moldovean care a comentat furios “casa mare” nu doar ca nu le gaseste problematice, ci chiar le impartaseste impreuna cu Natalia Morari (unii din criticii ei chiar le-au vocalizat in emisiunile Nataliei impreuna cu ea).
De asta imi e frica mai mult – de lucrurile cu care ei si ele sint de acord.
Pe linga detaliile insignifiante despre care se cearta – semnificatia Casei Mari – mi se par cu totul inofensive.


May 6 2022

Populație RSS Moldovenească – R. Moldova (1990-2015)

Vitalie Sprînceană

Citesc un volum de indicatori statistici, care a fost publicat de comitetul central al URSS pentru statistică în anul 1991.
Volumul prezintă cifre despre diverși indicatori ai economiei și societății sovietice din anii 1989-1990.
O parte interesantă a volumului sînt cîteva prognoze demografice făcute pentru o perioadă de 25 ani, pînă în 20015, de către demografii sovietici pentru URSS în general și pentru republicile sovietice în parte.
RSS Moldovenească (cu tot cu Transnistria) urma să atingă, conform demografilor sovietici, borna de 5 milioane către anul 2000, iar către 2005 populația țării ar fi fost de 5.4 milioane de oameni.
La cel mai apropiat recensămînt de această bornă – BNS găsea în Moldova (fără Transnistria) o populație de cam 3 milioane și 300 mii. Transnistria, cu cele 400 mii ale ei tot nu ridica cifra peste 4 milioane. Cifrele recensămîntului erau umflate, evident – o mare parte a populației care era plecată la muncă peste hotare a fost numărată ca fiind ”pe loc”.
O altă prognoză interesantă ține de raportul dintre populația rurală și urbană. Potrivit demografilor sovietici către 1995 populația urbană ar fi depășit, pentru prima oară, populația rurală, iar în 2005 raportul dintre populația urbană și populația urbană ar fi fost 54 % la 46 %, adică reflecția inversată a situației din 1989…
Realitatea e că, cel puțin oficial, Moldova și în 2005 și în 2020, e încă o țară rurală în care 57 % din populație încă locuiește la sate. (Evident, cifra trebuie suspectată de imprecizie – ea nu ține cont de populația informală, fără viză de reședință, a orașelor, mai ales a capitalei).