Nov 23 2022

Pandemia mai este, chiar dacă n-o vedem

Vitalie Sprînceană

În troleibuz de la Botanica spre centru. Nimeni nu mai poartă mască de protecție. În jurul meu oamenii strănută, tușesc, își smirocăie nasul, își strîng mucii în batiste sau șervețele de hîrtie, își înghit zgomotos saliva care li se adună în gîtul inflamat…Dar nimeni nu poartă mască…

Din troleibuz și de pe străzi au dispărut aproape toate chestiile care aminteau de pandemie – îndemnurile audio ale primarului, postere și afișe, buteliile cu lichid dezinfectant, abțibildurile ce anunță că troleibuzurile se dezinfectează…

Nu poartă mască ”cetățenii ascultători”, cei care se indignau și înjurau fiecare om cu masca pusă pe barbă și care îi pîrau la poliție pe cei care nu o purtau anterior. 

Nu poartă mască nici ”negaționiștii” – cei care îi înjurau pe cei care poartă ”botniță”, care urlau despre ”despotia sanitară” și care ziceau că acest COVID nu e mai mult decît o gripă obișnuită și nu ucide mai mult decît o gripă obișnuită.

Statul s-a retras și el din lupta contra pandemiei – Comisia aia de sănătate publică de pe lîngă guvern s-a adunat ultima oară în iulie. Această retragere (de fapt capitulare) nu a făcut decît să alimenteze bănuielile conspiraționiștilor că pandemia a fost o chestie de control social ce a fost pornită cînd a fost convenabil și a fost oprită cînd cuiva i-a fost convenabil. 

Între timp COVID-ul continuă să facă ravagii – doar săptămîna trecută au fost peste 313 cazuri noi (și avem motive să credem că cifra e mult sub numerele reale), și 7 persoane au decedat (din nou, cifra reală probabil e mult mai mare). 

De la începutul pandemiei au murit în Moldova aproape 12 mii de oameni…Ceea ce e un oraș mediu din țară – Sîngerei sau Cimișlia. Ca să folosesc o comparație oarecum forțată (care nu-mi place, dar pune lucrurile în perspectivă) acești 12 mii de pierduți în războiul cu COVID reprezintă de două ori mai multe pierderi decît pierderile de populație civilă a Ucrainei în 9 luni de război… 

La asta se adaugă și pierderile din cauza gripei obișnuite, pe care nu a anulat-o nimeni (și care acționează, din impresiile personale, cu mai multă forță – încălzirea minimă în școli,  grădinițe și instituții publice contribuie la împrăștierea și circulația în societate, într-o veselie, a tot felul de viroze). 

E un război nevăzut în care fiecare dintre noi e soldat și fiecare dintre noi dezertează zilnic de pe front…


Nov 10 2022

Încă o dată despre ”una vorbim, alta facem” în politica moldovenească

Vitalie Sprînceană

Scursurile de mesaje personale de ieri (și probabil cele care urmează) nu divulgă decît o chestie – bucătăria internă a guvernării, adică ce discută ”puterea” în afara conferințelor de presă, a postărilor patetice pe rețele sociale și a declarațiilor oficiale.
Scandalul situației nu stă în amploarea dezvăluirilor – bîrfele despre cine și cu cine se culcă sau vrea să se culce, ce mănîncă, cine și cum îl vorbește pe altcineva pe la spate nu sînt nici ilegale și nici imorale și nu afectează vizibil procesul politic (evident, dacă omitem chestii precum discuțiile despre cum, prin intermediul unor amante, unele instituții de media ”independente” trec de la un politician la altul).
La limită, nu-s ilegale nici jocurile din CSP – guvernarea nici nu a ascuns că a numit acolo oameni ce-i împărtășesc viziunea și nu e ilegal să gîndești scenarii despre cum să îți promovezi omul în care ai încredere.
E ilegală probabil situația în care guvernarea pregătește camere de pușcărie pentru fostul procuror general Stoianoglo în condițiile în care, legal, nu era demarată nici o acțiune împotriva acestuia…
Dar astea sînt clenciuri și mici momente care nu spun nimic nou despre guvernarea PAS…
Scandalul dezvăluirilor e important mai degrabă prin altceva – prin faptul că arată că, așa-zișii oameni buni, adică PAS, nu se deosebesc absolut prin nimic de alte grupuri și grupări care au ajuns la putere anterior… Că pretenția lor de a demara o revoluție morală în politică, de a re-inventa politica în Moldova și de a o încadra în principii morale, nu e decît un pîrț pentru presa controlată de ei și pentru alegătorii lor.
Pentru că, la nivel de metode, matrapazlîcuri, scheme PAS nu e diferit de PSRM, de PD și de alte partide care au ocupat fotoliile puterii și apoi au plecat în uitare. Că îngerii, pentru a relua o veche vorbă a unui oligarh influent, nu sînt atît de albi precum par… (Diavolii rămîn, evident, la fel de întunecați).
Altfel spus, că guvernarea are două fețe

”Una este cea vizibilă și formală, cea ”cum se vorbește pe la noi” (apud deținutul Filat), cea care este organizată, cel puțin la nivelul de pretenție, în jurul unor teme precum principii și valori, integrare europeană, adevăr istoric, mîna Moscovei, unirea, Europa, democrație etc. E fața politicii cu care șefii de partide merg la alegeri în fața electoratului, cea despre care vorbesc ziarele, o capacitează/consolidează (în temei pe bani străini!) ONG-urile, o discută experții și o reglementează legile scrise. E acea parte a politicii care ne include și pe noi, ca cetățeni, cu anumite (drept că foarte restrînse!) drepturi și (mult mai multe!) obligații.
Cealaltă față, invizibilă, se autoguvernează după cu totul alte legi care-s parțial interlope, parțial ierarhii de rubedenie (nași, fini, cumetri), parțial prin protecție politică și grupuri de interese. E partea a politicului în care regulile nu-s scrise în Constituție și nu-s apărate de curți de judecători, ci-s stabilite în baza unor înțelegeri și termeni specifici (rus. по понятиям), cunoscuți doar celor implicați.


…Pentru guvernare dezastrul constă în faptul că aceste scurgeri de informație au arătat că deputații, miniștrii și presa guvernării fumează una și zic alta, că au un discurs pentru presă și popor și altul pentru bucătăria internă (și ele sînt pe poziții diametral opuse), că toată vorbăraia despre valori, hoți și bandiți e doar o fumigenă după care se ascunde o remarcabilă continuitate a practicilor, schemelor și oamenilor…
Dintre toate strategiile de a vorbi despre asta, guvernarea și cele zece trilioane de comunicatori ai ei au ales-o pe cea mai proastă: de a nega. Care e și cea mai ușor de combătut – mai mulți oameni deja au confirmat veridicitatea scurgerilor de informație. În plus, e și incoerentă: cum se face că guvernarea și toată presa ei crede presupusele dezvăluiri despre rivali (exemple: culiocul lui Dodon, telefonul mobil al lui Dodon) chiar dacă vin pe canale dubioase (prin intermediul poștei deputatului Reniță), dar vrea să nu credem scurgerile din telefoanele proprii.
Nici cînd a fost prinsă cu minciuna, guvernarea nu vrea să fie la înălțimea promisiunilor ei – de a recunoaște o eroare. Puteau spune: ”da, așa e, sînt scurgeri din telefonul ministrului justiției. Am făcut asta pentru că a trebuit, pe moment, să recurgem la instrumente nu chiar cinstite pentru a ne asigura că oameni integri ajung pe pozițiii cheie și duc schimbarea mai departe.”
(Asta însă ar fi creat o mică dificultate – cum să explici că, din mesaje, doar cîțiva din partenerii de conversație a ministrului par să fie idealiști, și aproape nimeni nu vorbește despre valori și idei și viziuni!).
E slab și celălalt răspuns, formulat de deputatul Dan Perciun: front comun pînă la Paștele Cailor împotriva bandiților și împotriva Rusiei. Răspunsul e slab din motivul că e patetic și lipsit de credibilitate. Nu orice metodă e bună împotriva bandiților – ei trebuie aduși în fața justiției în urma unui proces democratic și transparent, pentru ca toată lumea să vadă că asta nu e răfuială politică. Faptul că dosarul Șor stă pe loc în timp ce puterea pregătește un pat în pușcărie pentru încă procurorul general denotă că, atunci cînd vrea, ea poate să ”facă justiție”.
Un alt defect al răspunsului lui Perciun e că ”lupta împotriva bandiților” și ”împotriva Rusiei” sînt slogane goale, lipsite de conținut. Populiste, cum ar zice ei.
Ca aceste ”lupte” să fie puncte de raliere a forțelor ele trebuie să fie umplute nu de considerații de moment – ne luptăm cu bandiții prin negocierea dosarelor cu ei ori prin judecarea lor selectivă (aproape niciun democrat, inclusiv fostul prim-ministru care cumpăra Casa Presei cu bani furați, nu a avut de suferit din urma justiției PAS, doar PSRM, de parcă socialiștii și președintele lor care a fost papagal de curte la oligarhi ar fi fost la guvernare din 2009 încoace și s-ar face vinovați de toate relele). Anti-corupția trebuie să fie întîi de toate anti-corupție, adică și anti-PLDM, anti-PL, anti-PAS, anti-PD, nu doar anti-Șor și anti-PSRM. Ca să fie credibilă lupta cu bandiții.
La fel și cu ”lupta contra Rusiei”. Ca să fie credibilă ea trebuie să fie coerentă. Și nu e coerență cînd guvernul ”pro-european” ignoră proceduri (licența de mediu) pentru funcționarea unor întreprinderi rusești în Transnistria de dragul perpetuării unor scheme…
Dar, punctul slab cel mai vizibil al ideii frontului comun este că acesteia îi lipsește un ”PENTRU”. Adică, e clară intenția de a crea un front împotriva unor practici. Dar pentru a face schimbare politică nu e nevoie doar să prietenești împotriva cuiva. E necesar să faci front comun ”pentru ceva”. Și aici ideea frontului comun nu oferă nimic…Să faci front comun pentru ”stabilitatea politică” (așa cum ar sugera Perciun)?
E o idee goală și fără sens. Și fără nici un fel de idee în spate. Stabilitatea politică e o idee care nu zice nimic. Stabilitatea schemelor? Stabilitatea matrapazlîcurilor? Stabilitatea utilizării discursurilor ”patetice” despre hoți pentru acoperirea propriilor șmecherii?…
Am mai scris și cu alte ocazii despre capcana în care cred politicienii moldoveni care o fac pe idealiștii dar joacă murdar după scenă: în orice moment, rivalii lor, adică ”bandiții” (distribuirea de roluri e convențională) pot scoate la iveală acest joc dublu și ipocrit. 

În rezumat: puterea ”bandiților”, așa cum apare ea la acest moment (și din informațiile de care dispun) constă anume în faptul că își poate oricînd demasca rivalii ”idealiști și morali” și jocul dublu al acestora, că poate arunca asupra imaginii lor publice de inși ”buni” întregul ”tezaur” de fapte informale, adică rele…
Nimeni nu a inventat o soluție mai bună la această situație decît opțiunea, pentru idealiști, chiar să fie idealiști.


Nov 9 2022

Despre ”scandalul cu educația LGBTQI+ în școli”…

Vitalie Sprînceană
ONG-urile fac campanii. Grupurile de inițiativă fac campanii. Zeci de campanii. Uneori o organizație face mai multe campanii în paralel. Campanii de promovare. Campanii de sensibilizare a opiniei publice. Campanii de colectare de fonduri. Campanii de promovare a unor comportamente (incluziune, toleranță). Campanii de luptă împotriva unor vicii – împotriva fumatului, dependenței de alcool, exploatării minorilor, împotriva violenței în familie. Campanii pentru transparență și participare în procesul decizional. Campanii de plantare de copaci. Campanii de protejare a patrimoniului. Și alte campanii.
Aproape fiecare ONG are cîte cel puțin o campanie în derulare. Așa e specificul activității lor – ele vor să schimbe mentalități, politici publice, comportamente.
Eu nu sînt, evident, de acord cu toate campaniile și nu le cred la fel de importante. Sînt sceptic față de combatere a ”propagandei” prin demascarea de falsuri. Mai important decît să investești tone de resurse pentru a ”demasca” un pîrț, mi se pare efortul de a educa cetățenii ca să își dezvolte abilitățile critice de a distinge pîrțurile de știri serioase și relevante. Sînt sceptic față de campaniile de luptă împotriva corupției – ele trebuie, pentru a fi eficiente, să includă și formele de corupție mare precum sînt lobby-urile, diverse facilități și scutiri nejustificate. Altfel, campaniile anti-corupție se rezumă la a spune că învățătorul care ia mită e rău, dar banca sau compania care plătește partide pentru contracte favorabile e bună.
Dar asta e părerea mea. Și eu fac campanii proprii împotriva campaniilor pe care le cred deplasate, inutile sau chiar toxice…
De ce zic toate astea?
Pentru că azi PSRM, partidul în cadrul căruia săracii cu ciorapii rupți votează pentru multimilionari a tras un clopot de alarmă că un ONG care militează de zeci de ani pentru incluziunea LGBTQI+, ar fi lansat, ce nesimțire, o campanie de sensibilizare a opiniei publice despre discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying și alte comportamente toxice.
Campania asta care o să fie probabil cîteva postări pe facebook și 2-3 imagini distribuite pe instagram, a devenit azi mai importantă decît inflația, criza de curent și războiul din Ucraina.
Pentru Igor Dodon, apărătorul valorilor tradiționale cu leafă de 40 mii dolari pe lună, asta e, nici mai mult nici mai puțin o modalitate prin care actuala guvernare distruge ”pas cu pas credința, familia, economia. Această conducere distruge Țara!”.
Interesul lui Dodon e clar – amenințarea cu gay și sirieni i-au adus un post de președinte de țară (poziție din care nu a făcut nimic decît să-și cumpere Iphoane noi) și acum acesta speră că acești aliați vechi, sperietorile, îi pot aduce și ceva protecție împotriva unei pușcării care este tot mai aproape.
E clar și interesul PSRM de a umfla și de a vorbi cît mai mult și mai isteric despre gay și lesbiene – ce temă mai potrivită pentru ca cel mai mare partid de opoziție să arate că se află în treabă în condițile în care inflația și prețurile i-au făcut pe majoritatea moldovenilor săraci peste noapte? Cum nu are argumente pentru critică economică și politică a guvernării, și nici curaj și imaginație pentru proteste, partidul se ia de gay, pentru că e mai ușor să înjuri Gender Doc, care cel mult te poate reclama la Consiliul pentru Egalitate, decît să te iei direct de guvernare (care îți mai poate lipi un dosar).
Nu am înțeles care a fost interesul mass-media din tabăra guvernării de a scormoni și amplifica fumigena PSRM. Ziarul de Gardă chiar s-a adresat la Ministerul Educației să vadă dacă nu cumva instituția e în spatele acțiunilor ”de distrugere a valorilor tradiționale”.
Dintre toate formele de reacție, ministerul a ales-o, evident, pe cea cu doza maximă de negîndire. Declarația ministerului merită inclusă în vreo viitoare antologie de diletantism de comunicare. „Referitor la comentariile unor politicieni considerăm incorectă politizarea subiectului și nu comentăm declarațiile respective”.
Greșit!
Anume că trebuie să politizăm discuția despre discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying. Aceste atitudini sînt dăunătoare și toxice, fie că e vorba de grupul LGBTQI+, fie că e vorba de grupuri religioase, etnice, de clasă etc.
Anume că trebuie să comentați ”declarațiile respective”. Le puteați comenta pe linia: Ministerul nu a demarat campania, dar salută campaniile ce combat atitudinile de discriminare, și umilință, și frică, și rușine, și ură, și bullying față de alți oameni și alte grupuri. Și că Ministerul încurajează toată societatea să lupte contra acestor atitudini.
Scandalul inventat de azi putea fi un prilej în care am fi vorbit deschis despre comportamente toxice. Și ar fi fost și o lecție de învățat. În schimb, a fost o mică campanie pentru reacționarii cu ziua și cu simbrie de la PSRM, susținuți de aliații lor din presa ”pro-europeană” și de negîndirea Ministerului Educației.


Nov 7 2022

Democrație cu miliții, grupări paramilitare și mitraliere..

Vitalie Sprînceană
Glumea cineva că moldovenii au inventat mașina timpului care funcționează perfect dar are o eroare majoră: călătorește doar spre trecut.
Adică doar înainte, celebra vorbă locală, pentru că înainte era mai bine.
Apariția, în decorul grupărilor politice locale, a unor forțe paramilitare – colonei, veterani, legionari – e probabil rezultatul muncii acestei mașini politice a timpului care duce într-o singură direcție: spre Republica de la Weimar (Germania) între 1918-1933, în care diversele miliții și grupări paramilitare afiliate partidelor politice amenințau rivalii, îi mai băteau sau chiar asasinau din cînd în cînd, se mai băteau între ele…
În ultimele cîteva săptămîni viața politică în Moldova e sub semnul bîtei (iar de sâmbătă – și de automate și pistoale).
Întîi a fost sceneta înfiorătoare în care o organizație a unor veterani din MAI și MA, condusă de un fost șef al statului-major, asociat într-o firmă care exportă armament și lacheu al unui fost mahăr pe la poliție, creează o organizație para-militară, un fel de” scut al poporului” care are drept scop să apere un partid și protestatarii săi de poliție. Veteranii care au ieșit la pensie la 40 de ani și au adunat epoleți bătînd oameni în comisariate sau prin vînzarea de armament și droguri în toată lumea, apar în studiourile TV și fac diverse amenințări la adresa oricui nu e de acord cu ei… Sceneta a fost pusă la cale de fostul polițist-poet-bărbat alfa Gheorghe Cavcaliuc.
Cum o gașcă de derbedei nu e una singură, la cîteva zile la TV8 – un grup de ”legionari” moldoveni care luptă în Ucraina și care, într-o scenetă demnă de casetele video ale celor de la ISIS, amenință pe primii derbedei, dar și pe alți concetățeni de-ai lor, că dacă vorbesc nu cum trebuie și critică nu pe cine trebuie, atunci o să se întoarcă ei cu armele lor din dotare și cu câteva zeci de mii de alți legionari ca să dea la bot tuturor adversarilor actualei guvernări…
Două zile declarația asta halucinantă, cu tot cu pozele cu ”legionari” circulă prin mass-media, e tirajată, multiplicată, lăudată. Dar nu criticată. Faptul că niște oameni înarmați amenință că vin ei și dau bătaie tuturor iar dacă e nevoie, vin cu alți 20 mii de inși înarmați (cifră de vreo 3 ori mai mare decît armata națională) e ok și e ”primit”, atîta timp cît legionarii nu ne amenință pe noi, dar pe rivalii noștri.
Într-un alt context și într-o altă societate, acea instituție de presă ar fi fost boicotată și marginalizată. Nu și în Moldova.
Nu știu cine e autorul acestei a doua scenete (mi se pare că fără o implicare de ”sus”, din Moldova sau Ucraina, chestia asta nu se putea realiza – nu poți, ca jurnalist, să mergi atît de ușor pe linia întîi și să organizezi un matineu pro-guvernamental fără ceva ajutor de unde ”trebuie), dar ea introduce, în firava democrație moldovenească, mitralierele ca instrument ”legitim” de soluționare a conflictelor politice.
Ce urmează? Veteranii lui Cavcaliuc cu legionarii ”guvernării” se bat și se împușcă pe străzile Chișinăului pentru binele ”democrației moldovenești”? Ori își unesc forțele și ne bat și pe noi pentru că avem o altă părere?


Oct 30 2022

”Soluții” care perpetuează probleme: despre criza forței de muncă locală și importul ei din alte părți

Vitalie Sprînceană

 

Fermierii mari din Moldova încep să facă lobby pentru ideea de a aduce muncitori sezonieri din Asia pentru a rezolva problema ”penuriei de muncitori”, care este acută mai ales în perioada culegerii recoltei…
Problema e desigur reală – satele și micile orășele sînt cele mai afectate de migrația forței de muncă – dar soluția ei nu doar că nu e bună, ci și contribuie la perpetuarea și amplificarea problemei pe care cică o rezolvă.
Pe rînd, fermierii moldoveni se confruntă cu o problemă pe care ei singuri și-au creat-o: prin faptul că au tratat forța de muncă locală (mai ales din sate și orașe) ca pe un bazin infinit de brațe de muncă ieftine și ușor de înlocuit, pe care de-a lungul anilor au plătit-o (și o plătesc mizerabil), fără a-i oferi garanții sociale și contracte pe termen lung, au contribuit semnificativ la faptul că majoritatea oamenilor apți de muncă (inclusiv agricolă) din sate au plecat în afară, la salarii ”mai bune”…
La modul general se poate afirma că, într-o proporție covîrșitoare, problema migrației masive a forței de muncă din Moldova e și o problemă creată de mediul de afaceri care a preferat să economisească pe muncitori pentru a-și crește profiturile (pe care parțial le-a scos în paradisuri fiscale) iar acum se trezește că nu prea are cine să muncească.
(Lucrurile s-au întîmplat și se întîmplă nu fără ajutorul nesăbuit al statului care a dat mediului de afaceri cam ce a cerut acesta, fără a se gîndi că unele practici rentabile ”economic” distrug țesutul social pe termen lung. Mințile luminate ale tuturor guvernărilor extind constant zona de exploatare numită ”zilieri” și se miră sincer că familiile aleg mai degrabă să trimită o persoană la muncă în Italia decît să argățească pe bani puțini și pe un statut fără drepturi la ceva ”afacerist” local).
Despre nivelul ”grijii” față de forța de muncă vorbesc și tarifele per zi în agricultură. Cei care practică creșterea legumelor au oferit ”tocmai” cîte 250 lei per tură (să zicem că asta e zi de 8 ore, dar de obicei, la sezon, e zi de muncă de 11-12 ore). La o lună cu 22 zile de muncă asta face ”tocmai” 5500 lei, ceea ce e abia jumătate din salariul mediu pe economie în 2022 (9900 lei). Chiar și tarifele pentru ”sectoarele mai generoase” precum culesul strugurilor și care ar plăti 500 lei pe tură nu sînt tare atractive – pe lună ele abia s-ar ridica la salariul mediu pe economie iar dacă ținem cont că aceste munci se întîmplă cam o dată de an, probabilitatea ca cineva să  rămînă în sat ca să muncească o lună pe an cu 10 mii lei, iar în celelalte luni să fie remunerat cu 4000 lei pe lună sau și mai puțin (pentru prășit, stropit, alte lucrări agricole) este foarte mică.
La cifrele astea nu văd cum oamenii ar lăsa Italiile și Germaniile și ar veni să muncească în Moldova…
Importul sezonier de forță de muncă din Asia nu ar rezolva nicidecum problema depopulării satelor și a migrației forței de muncă. Doar o va acutiza. Și va servi ca dop temporar pe care îl pui peste o gaură să nu curgă pe moment, fără a te interesa cauza găurii.
Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie ca statul să facă altceva decît să promoveze semi-sclavia numită ”muncă de zilieri” și altceva decît ”importul de muncitori ieftini și înlocuibili” din periferiile globale.
De exemplu să încurajeze, inclusiv prin măsuri de subvenționare, ca muncitorii în agricultură să fie remunerați cu 10 mii de lei pe lună (salariul mediu), nu doar pe perioada celor 2 săptămîni cînd se culeg strugurii/pomușoarele/nucile, ci anul întreg. Dacă fermierilor li se acordă subvenții sub formă de scutire de plăți, combustibili la preț preferențial, promovarea mărfurilor pe piețele externe, atunci ar trebui să îi subvenționăm și pe muncitorii lor. Nu poți să ai echilibru într-o situație în care angajatorul are diverse facilități și scutiri iar angajatul acestuia (zilierul) poate fi plătit cu salariul minim pe economie, din care ulterior trebuie să își procure și poliță de asigurare medicală etc. Un salariu legal mai mare, cu beneficii și protecție socială, înseamnă pe termen lung și o pensie mai mare. Abia de aici munca agricolă poate deveni atractivă. Deocamdată e o sclavie ce beneficiază un grup mic de oameni pe contul celor. Și în această sclavie nu întotdeauna statul ia partea sclavilor. (Cel mai des e invers).


Oct 7 2022

lumile ruse din Moldova

Vitalie Sprînceană
Nu sînt vorbitor nativ de rusă, am prieteni în comunitatea rusă din Moldova și comunic mult cu ei/ele. De la mulți din ei am auzit des o supărare că, aproape întotdeauna, vocile publice, oficiale ale comunității rusești – adică politicienii care îșii asumă poziția de a vorbi în numele comunității rusești – sînt oameni cu care nu vrei să te asociezi, indiferent de etnia pe care ai avea-o…
Inși ca Valerii Klimenko, fost șef pe la Congresul Comunităților Ruse, care a făcut tot felul de afaceri dubioase cu terenuri în oraș, sînt atît de respingători moral și politic încît nu doar că nu-și fac sieși cinste, ei nu fac cinste nici grupului pe care îl reprezintă..
Igor Dodon e din aceeași serie…E o ironie, evident, că vocea cea mai ”cunoscută” a comunității ruse din Moldova e un moldovean etnic din Sadova și e o tragedie pentru comunitatea rusolingvă din Moldova că un asemenea ins – oportunist, cinic, arogant, laș, mincinos și lacheu al oligarhilor de la putere – a ajuns să fie întruchiparea speranțelor, a așteptărilor și frustrărilor rușilor din Moldova…
În sine, nu e o problemă că Dodon l-a felicitat pe Putin (probabil și Mai Sandu o să îi trimită vreo telegramă festivă, că așa e protocolul). E problemă că Dodon putea adăuga curaj în felicitare și să-i ceară lui Putin, de exemplu, încetarea războiului și demararea negocierilor – o chestie pe care orice om rezonabil, umanist și pacifist ar fi cerut-o.
Dodon n-a făcut-o exact din motivul că e laș și nu i-a ajuns curaj decît să se gudure pe lîngă Putin. Atîta poate…
Pe de altă parte, e o problemă că filorusismul (respectul pentru cultura rusă) nu are alte canale oficiale în Moldova decît inși oportuniști ca Dodon sau Klimenko, care-s servili și pentru care filorusimul nu înseamnă decît să se închine oricui se întîmplă să fie stăpîn la Moscova…
Îmi zicea un rusolingv ”proeuropean” zilele trecute că comunitatea rusă din Moldova are nevoie, în acest context al războiului din Ucraina, să facă un profund act de autoreflecție și să-și revizuiască anumite afinități și adeziuni…Că are nevoie să descopere un ”rusism” (rus. рускость) ce nu s-ar raporta ne-critic la Rusia, unul care ar valorifica mai mult din experiența rușilor din Moldova de a trăi în contextul local, unul care ar incorpora valori și principii democratice și ar fi orientat mai spre dialog, în fine, la modul generic, un rusism care ar fi mai orientat spre viitor (iar viitorul e că rușii din Moldova trebuie să participe la construcția casei comune care este această țară), decît spre trecut, unul mai degrabă optimist decît resentimentar și reacționar-nostalgic…
Îl ascultam și mă gîndeam că aceste procese nu se pot întîmpla și fără participarea activă a celorlalte etnii din Moldova, mai ales a celei majoritare (indiferent cum se auto-numește ea). Aceasta din urmă ar trebui să creeze și ea o deschidere, să nu construiască modele prescriptive de identitate etnică (fiecare ”bun” patriot local din această categorie știe ”cum trebuie să se comporte un vorbitor de rusă în Moldova, ce opinii să aibă și la ce întrebări și cum să răspundă corect”), să inițieze dialoguri și să propună modele de țară în care ar încape cu toții, în care ar fi loc și de o cultură cosmopolitană, locală dar și regională, rusească, și de una ucraineană, locală dar și diasporică (refugiații ucraineni)…


Sep 30 2022

Ortodoxia dragostei, ortodoxia urii și talibanul Kirill

Vitalie Sprînceană

E stridentă și strigătoare (chiar ”zgomotoasă”) tăcerea comunității teologice locale (așa-zișii intelectuali laici care scriu pe teme religioase – de fapt fac elogiu ortodoxiei, preoții și călugării care scriu cărți și articole de blog despre ”misterul credinței”, ierarhia ortodoxă de la protopopi la episcopi și mitropolit) în legătură cu declarația în spirit talibanic a patriarhului Kirill.

Amintesc, comandantul suprem al bisericii ortodoxe ruse (de care ierarhic ține Mitropolia Moldovei) a citit o predică nesăbuită duminica trecută în care zicea următoarele:
Știm că mulți [oameni] mor acum pe câmpul de luptă. Biserica se roagă ca această luptă să se încheie cât mai repede posibil, pentru ca cât mai puțini creștini să se omoare între ei în acest război fratricid. În același timp însă, Biserica acceptă că, dacă cineva, motivat de simțul datoriei, de nevoia de a-și îndeplini datoria militară, rămâne credincios chemării sale și moare în timpul îndeplinirii datoriei, el comite cu siguranță un act echivalent cu o jertfă. El se sacrifică pentru alții. Și credem că această jertfă spală toate păcatele pe care cineva le-a comis.”

Chestia asta e atât de halucinantă încât, când am citit-o, nu mi-am putut crede ochilor și am crezut inițial că niște hackeri ceceni din exil au spart pagina de internet a Patriarhiei și au băgat acolo acest mesaj.
Pe urmă am înțeles că e cu adevărat un text rostit de Patriarh în predica de duminică…
Ca s-o traduc mai simplu (ca plătitor de impozite într-o țară în care biserica este scutită de taxe, îmi pot permite să comentez pînă și Biblia pe picior de egalitate cu orice teolog cu diplomă): patriarhul spune că, în acest război de agresiune imperialistă pornit de Moscova, oricine ucide ”în numele datoriei militare” (adică a jurământului dat statului) este încurajat să omoare și să moară, iar asta ar fi o jertfă care spală toate păcatele pe care persoana aia le-a comis…
Adică, poți fi ucigaș, minciunos, violator, hoț, calomniator sau pedofil dar e destul să te înscrii în armata rusă și să fii gata eventual (după ce ai omorît și violat ucraineni nevinovați) să îți dai viața pentru Rusia ca păcatele să ți se ierte toate și să ajungi în rai. (Cum predica lui Kirill semăna atît de tare cu cele ale ayatollahilor care îndeamnă martirii la sinucidere în numele credinței, mă așteptam că Kirill va merge mai departe și va adăuga poveștile despre virgine care îi așteaptă pe martiri în rai)…
În intervalul de duminică până azi (o săptămână întreagă) am căutat reacții în ortodoxosfera locală – bloguri creștine, presa care găzduia cugetări ortodoxe, paginile de internet ale mitropoliilor, episcopiilor – și nu am găsit nicăieri nimic. Nu doar condamnare vehementă, așa cum m-aș fi așteptat, ci măcar discuție sau luare de poziție.
Doar multă tăcere. Lașă.
Așteptam să îi văd și să îi aud vorbind, bunăoară pe cei care scoteau spume la gură în anii 2000, cînd o parte a credincioșilor moldoveni și-au dorit biserică națională, unionistă. Intelectualii și teologii Mitropoliei Moldovei argumentau atunci, cu pasiune și trimiteri la ”autorități” (sfinți cu și fără gură de aur, călugări, patriarhi, filosofi și papi) despre cum ideea unui Dumnezeu național ar fi erezie (filetism, în dicționarul teologic), despre cum cei care măcar îndrăznesc să gîndească astfel ar trebui considerați eretici și excomunicați (dacă arderea pe rug nu e posibilă)…
Acum un ditamai Patriarhul se află într-o erezie atît de mare încît, retrospectiv, ideea PPCD de a face biserică de partid și de partidă unionistă, pare o mică glumă nevinovată. Patriarhul zice că Dumnezeu e rus și că cere jertfe pentru Rusia și că acest Dumnezeu rus ar avea un contract preferențial cu Gazprom-ul și statul pe care acesta îl deservește conform căruia oricine ajunge pe lumea ailaltă cu certificat că a murit pe frontul din Ucraina are garantat un loc în rai, de-a dreapta și de-a stînga lui Dumnezeu, lîngă sfinți și mucenici…
Declarațiile astea sînt eretice și necreștine în atîtea feluri încît, în oricare alte condiții, ar putea fi luate drept aiureli de crîșmă ale unor bețivi.
Dar nu, asta patriarhul vorbește și ”turma” tace…
Așteptam să îi văd și să îi aud și pe ”alde credincioșii militanți” care făceau poză de martir și soldat al lui Hristos pe vremea pandemiei…E plină memoria internetului de nesăbuiți (ieromonahi, teologi, blogherași și activiști creștini) care se refereau la restricțiile legate de Covid că ar fi ”o paradigmă totalitară”, că ele ar impune ”profanarea lui Hristos”, că carantina (impusă pentru a preveni îmbolnăviri și morți)  îl lipsește ”pe om de vlagă pentru niveluri superioare de conştiinţă” , îi ”prigonește pe creștini”… Le plăcea atunci, de la înălțimile Jeep-urilor cu numere personalizate, să distribuie teorii conspiraționiste plămădite de minți bolnave, și să se compare cu primii creștini prigoniți de romani sau cu preoții persecutați de puterea sovietică…Era ușor să te dai ”martir” din Jeep (chestia asta e o măsură obiectivă a decăderii morale a bisericii).
Acum, Patriarhul își bagă picioarele-l el de Hristosul lor și zice răspicat, gudurîndu-se lîngă steagul rusesc și lîngă sultanul din Kremlin, că turma trebuie să meargă la moarte de dragul ambițiilor politice a cuiva, să-și dea viețile pentru fantasmele erotice de ”stăpînitor al lumii” a cuiva (cu nume și prenume), că chiar slujitorii bisericii vor trebui să meargă la război să omoare în numele satrapului…și turma tace. Tace turma needucată. Tace și turma educată (ieromonahi, teologi, blogherași și activiști creștini) care a învățat să gîndească doar după Ustav.
Și, în momentul în care satrapul și camarila sa vorbesc deschis despre folosirea armei nucleare ce ar distruge lumea făcută de Dumnezeu (că așa zice mitologia), ar fi fost mare nevoie de un Dumnezeu al dragostei și rațiunii ce ar fi încercat să oprească nebunia asta…
Biserica ortodoxă are un alt Dumnezeu acum, unul al rublelor și bogățiilor materiale, unul care e ok cu furturi (salutare, furtul miliardului și tăcerea Mitropoliei Moldovei pe acest subiect), cu ucideri și violuri, dar care e doar anti-gay și anti-feminist.