blog implicat

Ziua de ieri a fost totuși o dezamăgire. Nu am vrut să treacă votul de neîncredere – era clar că grupul Rolex (Pro-Moldova, Partidul Șor) vrea nițel haos politic pentru a cîștiga timp, a face niște jocuri, a negocia niște tranzacții…
Nu mă așteptam ca opoziția neRolex (mă rog, așa își zic ei – Pas și PPDA) să se prindă în acest joc, care nu era al lor și care era despre pătarea lor.
Mă rog, s-au băgat în horă, era treaba lor să înțeleagă că acest joc este despre măscărirea lor.
Nu m-am așteptat să văd – atît de clar și atît de evident – absența totală a unui plan alternativ de țară al ”opozițiilor”.
(reproșurile, evident, merg tot spre grupul neRolex – Candu și Șor sînt în parlament pentru a-și acoperi fluxuri de bani și a-și negocia ani de pușcărie).
Însăși moțiunea e un text slab, un referat compilat din citate și declarații din ziare și TV – e mai degrabă un colaj, un proiect artistic, decît act prin care motivezi de ce dai jos un guvern.
Or, dacă ea e chiar motivație și atunci e clar că…opoziția nu avea motivație, nu știa de ce să dea jos guvernul, ce să pună în loc dar i se promiseseră că stelele (și banii) se vor aranja într-un anume fel… (dar ieri cerul a fost noros și stelele s-au aranjat nițel altfel).
Trebuie să suferi de o formă perversă de unionism al creierului ca să vrei să dai jos Guvernul pentru că ar fi întîlnit camioane cu ajutor umanitar din România pe strada Hîncești, și nu pe bulevardul Ștefan cel Mare…
Dezbaterea din parlament a fost și mai jalnică (și tare îmi pare rău pentru cîteva ore pierdute – poate ar trebui să cerem compensație și despăgubiri?).
Se știa că votul de neîncredere n-o să treacă – că banii din Miami și Tel Aviv nu rezolvă chiar totul (Gațcan a fost întors în partid cu forța). Coronavirusul are și el o parte de responsabilitate, blocînd două voturi ale opoziției (care oricum nu schimbau mare treabă).
În aceste condiții dezbaterea putea fi ocazia în care opoziția neRolex ar fi putut să arate că are o viziune despre cum să guvernezi o țară pe timp de pandemie, despre cum să refaci o economie la pămînt, despre cum să reconstruiești o societate și temeliile ei – sănătate, educație, protecție socială.
Aveau tribuna, aveau atenția, aveau prilejul.. și le-au înecat într-un ocean de prostie.
Luările de cuvînt ale opoziției (cu o mică excepție) au scos la iveală că…aceasta e în totală criză de idei, că a integrat moțiunea nu în răspunsul trecut și curent la pandemie ci în viitoarea campanie prezidențială din toamnă (în special ”dialogul” lui Igor Grosu cu Dodon a fost feeric!), că Opoziția voia să dea jos guvernul doar pentru că credea că are voturi, nu ca să pună ceva mai coerent în loc, că în afară de vechile șlagăre politice (federalizarea, veteranii, chestiunea transnistreană, corupția) opoziția nu ”cîntă” nimic nou pentru că…alte cîntece nu știe.
Unica intervenție ca lumea în acest karaoke politic a fost cea a deputatului Dan Perciun, care a vorbit și despre social, și despre faptul că guvernul nu ajută oamenii de rînd, că răspunsul la pandemie a fost unul ce a favorizat cîteva mari afaceri și ramuri ale economiei iar restul cetățenilor au trebuit să se descurce pe cont propriu. A fost o unică ocazie în care agenda socială a apărut în discuții. Dar cu o rîndunică nu faci primăvara și cu o intervenție bunicică de cîteva minute nu salvezi o moțiune ridicolă și o argumentare a ei în parlament demnă de emisiunea ”Teatru cu miniaturi”…
După ieri a devenit cumva clar că…răspunsul la pandemie al guvernului Chicu, tragic cum este, este unicul posibil în actuala configurație de oameni și idei politice. Opoziția nu ar fi gestionat altfel criza pentru că nu are o idee despre altfel (faptul că ar fi întîmpinat eventualele camioane cu ajutor umanitar nu la Telecentru dar în Grădina Publică sau în fața Catedralei, schimbă pozele de protocol, dar nu schimbă logica răspunsului la criză).
Tot după ieri a devenit cumva mai clar că agenda parlamentară e în totală ruptură cu agenda socială, economică și de protecție socială a țării.
Parlamentul are alte treburi…Și în parlament grupurile Rolex (ale puterii și ale opoziției) încă arvonesc și plătesc muzica…Republica oligarhică nu a murit, ea doar și-a schimbat forma. Așa-zisa democrație moldovenească continuă să fie împotriva cetățenilor.
Așa-zisa opoziție…nu e opoziție. Ea doar ocupă locul politic pe care ar trebui să îl ocupe o opoziție. Ea nu generează idei, ea nu are planuri și viziuni….E de formă acolo.
…Evident, nu am nici o simpatie pentru Ion Chicu și guvernul său – trupa aceasta de circari ambulanți a venit în Guvern pentru a pregăti campania electorală prezidențială a lui Dodon (și a face o rublă între timp), nu să gestioneze o pandemie. Dar incompetența lor nu e diferită în comparație cu cei care voiau să demită guvernul și cu eventualele candidaturi pe care voiau să le urce în loc.

Banii mari și puterea politică

By Vitalie Sprînceană

On June 30, 2020

In Uncategorized

Deputatul (Covid) Ștefan Gațcan, ales pe circumscripția Hîncești în plină pandemie…a descoperit ieri că are altă părere decît partidul pe listele căruia a fost ales și l-a părăsit, trecînd în filiala locală a corporației politice internaționale ”Plahotniuc și prietenii săi”. Oficiile din Tel Aviv și Miami sînt probabil bucuroase că franciza le merge de minune (administratorii locali Sîrbu și Candu reușesc să facă afaceri frumoase pe fundalul demoralizării concurenților)…

Foștii colegi ai lui Gațcan zbiară din toate ecranele că omul a fost cumpărat cu 2 milioane de dolari, ca și alți transfugi politici, îl condamnă pentru prostituție politică și îl roagă frumos…dacă i-a mai rămas onoare…să-și depună mandatul. Aha, voi credeți că el a primit banii ca să iasă – a fost plătit să stea și să voteze într-un anume fel și asta o să facă. Noul său angajator – corporația politică – e cu mult mai multe pîrghii de control și influență decît vechiul său angajator, poporul.

Motive de bucurie, evident nu-s – în plină pandemie, cînd oamenii mor zilnic, cînd economiile unora s-au topit demult (dacă le-au avut) și bieții oameni încearcă să lege tei de curmei pentru a supraviețui navigînd prin locuri de muncă prost-plătite – oligarhatul aruncă milioane de euro pentru a-și cumpăra putere politică.

Prin plecarea lui Gațcan (care probabil va fi urmată de alte plecări) se face un pas uriaș spre instaurarea unei administrații oligarhice externe, cînd guvernul va fi numit de oficiile din Miami și Tel Aviv… Din cîte se pare doar un an i-au trebuit lui Plahotniuc și Șor să recapete controlul asupra vieții politice de la Chișinău.

Ca asta să se întîmple au avut nevoie și de lipsa de imaginație și viziune politică a opoziției ”pro-europene” care…îl urăște, s-a văzut, mai tare pe Dodon decît pe Plahotniuc, care s-ar alia cu al doilea ca să scape de primul. Plahotniuc ar trebui să fie extrem de fericit că guvernul său ar putea fi înstaurat cu voturile celor care au făcut carieră povestind cît de tare îl urăsc…

Bun, soarta guvernului Chicu și eventualul guvern Plaho-Moldova e un subiect mai puțin important acum…

Plecarea lui Gațcan și a altor zeci de deputați din acest parlament dintr-un partid în altul a fost, zice lumea, însoțită de sume mari de bani (de la 500 mii euro în sus, plătiți la grămadă, bani gheață).

Reacția deputaților la plecările masive și la reconfigurația blocului oligarhic e hilară… Ba că hai să semnăm o declarație care condamnă transfugii politici (care a fost semnată inclusiv de cei care au plecat sau încă urmează să plece). Ba că hai să organizăm alegeri anticipate să alegem alți deputați, mai morali, mai demni și mai onești (cum asta să se întîmple dacă alegerile se vor face din aceeași oameni și partide…nu e clar).

Evident, declarațiile patetice votate în parlament nu ajută. Evident, nu ajută nici alegerile anticipate. Ele vor aduce în poziții de putere, cel mult, alți oameni care vor fi de cumpărat.

Pentru că problema e în altă parte și ea nu e doar în calitatea oamenilor care ajung deputați pe listele partidelor (și aici e de discutat despre democrația din partid, despre cum se fac listele etc).

Problema e despre bani și politică, despre faptul că banii mari cumpără putere politică. Și asta se întîmplă peste tot în lume, inclusiv și mai ales în așa-zisele democrații dezvoltate.

Că corporațiile și wall street-ul își cumpără senatori și reprezentanți în congres, la nivel central și local, nu mai e o taină în SUA. Dinastii de industriași precum frații Koch au investit masiv în campanii, think tank-uri, studii și cercetări partizane pentru a obține politicile de care aveau nevoie (doar în una din campaniile prezidențiale aceștia au investit peste 100 milioane de dolari împotriva lui Obama). Decizia Curții Supreme a SUA din 2010, Citizens United, a eliminat aproape orice limite pentru finanțarea de către corporații și companii a campaniilor electorale.

Banii mari cumpără putere politică în cel puțin 2 feluri: prin finanțarea campaniilor electorale (care au devenit deja exerciții de PR extrem de costisitoare) și prin sponsorizarea politicienilor pentru lobby pentru diverse cauze.

Grupuri de activiști fac deja de zeci de ani cartografia influenței corporative în politică.

Evident, la ei se întîmplă nițel altfel – șmecheriile sînt ambalate ceva mai frumos, trocurile de funcții sînt ceva mai formalizate și poate nu umblă nimeni cu sacul de bani prin tîrg cum se întîmplă pe plaiurile mioritice.

Dar e vorba de același fenomen, de același proces – banii mari (murdari sau curați) cumpără influență politică pentru a obține decizii favorabile…

(Nu surprinde deloca naivitatea celor care cer, ca soluție, alegeri anticipate. Hei, alegerile anticipate vor agrava problema – pentru că vor da posibilitate banilor mari și murdari să facă campanii electorale glamuroase și sofisticate la capătul cărora..nu e sigur că voi mai prindeți cîte un loc în parlament)…

Ce-i de făcut?

Soluții magice nu există (mai ales că modul în care e configurată lumea noastră – cu paradisuri fiscale în care bogații își pot spăla nestigherit banii pentru a-i curăța, cu dependența politicienilor de mașinăria propagandistică de PR și ”imagine” – dă posibilități practic nelimitate bogătașilor de a reveni în varii forme în politică: ba ca Michiduță, ba ca Dumnezeu).

Dar există seturi de soluții ce pot contribui la eliminarea drastică a influenței banilor în politică.

Transparența finanțării politice la toate nivelurile (degeaba se plîng socialiștii pe bani murdari din Miami în politică, ai lor tot de acolo vin – tot de pe paralela 25, la doar 250 km depărtare – din Bahamas și tot pe căi obscure – pe bilețele, în kulioace, prin fundații).

Un organ de integritate – precum ANi – care să fie eficient, nu paravan.

Stimularea participării electorale a candidaților mici și a formațiunilor politice locale (aici se cere să se umble la legea partidelor, de exemplu, sau subsidii publice pentru candidați locali).

Impunerea unor praguri pentru finanțarea partidelor (pentru stimularea donațiilor mici de la oamenii simpli în detrimentul finanțării corporative).

Stimularea diversității politice și a discuțiilor politice prin obligarea posturilor tv și radio să ofere timp gratuit pentru candidați.

Asta pentru început.

Despărțirea de Vestul imaginar

By Vitalie Sprînceană

On June 13, 2020

In polemici

Urmăresc reacțiile din sfera publică moldovenească la protestele anti-rasiste din SUA și înțeleg că pentru foarte multă-multă lume (analiști politici, sfetnici, scriitori, jurnaliști, oăngășnici) Războiul Rece încă nu s-a încheiat. Cel puțin mental și cadru de gîndire.

Pentru partea ”sovietică” a Cortinei de Fier (tabăra pro-rusă și alaiul ei) problemele Americii – rasismul, inegalitățile – sînt o mică consolare simbolică – după ce americanii îi cam tăvălesc pe ruși economic, faptul că Imperiul Răului are probleme de democrație internă e un fel de compensație pentru restul umilințelor. Cînd America are probleme, e bine, pentru că…are și America probleme.

Nici vorbă de un început de discuție despre rasismele din interiorul societății ruse (a se vedea modul cum sînt tratați în Moscova, de exemplu, muncitorii imigranți din țările din Asia Mijlocie), ori despre faptul că Rusia și fostul lagăr socialist au fost reduse, în noua configurație mondială, la rangul de semi-periferie.

Mă rog, previzibil.
Mult mai interesante sînt reacțiile din cadrul celeilalte tabere, partea ”pro-europeană/pro-americană”.

Pentru această tabără – agenții vestului în estul sălbatic – protestele există dar ele sînt cumva ilegitime.

Ba că, istoria veche, Rusia sau China ar fi în spatele lor.

Ba că, altă istorie veche și comodă, ele sînt necesare dar…au devenit mult prea violente și toxice și nerezonabile. (Ca și cum, persoanele de culoare, după cîteva sute de ani de sclavie plus rasism plus discriminare sistemică ar trebui să organizeze ”dezbateri” și să organizeze conferințe cu kofi-breikuri pentru a anihila rasismul înrădăcinat în societatea și instituțiile americane). Oamenii care nu știu nimic despre istoria luptelor pentru egalitate și justiție rasială în SUA (și au fost răscoale, războaie civile, asasinări, mișcări sociale) ori despre rasismele din interiorul societății proprii (romii, persoanele cu dizabilități și alte grupuri suferă zilnic din urma unor diverse forme de rasism instituțional reprezentat de bîta polițistului, indiferența instituțiilor de sănătate etc) dau verdicte și își permit să reproșeze celor care sînt omorîți/încarcerați/discriminați și oprimați sistemic că…nu ar fi chiar rezonabili, că tot ce lipsește revendicărilor lor..e o conferință la Radisson Blu.
O variație a acestui trop, cel cu violența, este despre proprietate și jaful magazinelor. Adică, dacă persoanele de culoare și latino din SUA sînt omorîte de poliție asta e îngrijorător (dar oarecum acceptabil) dar iaca dacă comunitatea înfuriată sparge un magazin Apple asta e groaznic și de neiertat. (Ca să punem în context situația: Apple, pe de o parte, perpetuează sclavia în China, iar pe de altă parte fură de la comunitate prin evaziune fiscală, dar astea îs acceptabile. Floyd, care a fost omorît pentru o bancnotă falsă își ”merită” moartea, iar Jobs și alții ca el, care își construiesc castele și averi în paradisuri fiscale pe seama muncii sclave în China și a evaziunii fiscale…e antreprenor de succes și model de emulat).

…Toți acești tropi, stereotipuri, mituri și subterfugii țin loc de mecanisme de apărare pentru Marea Angoasă: cea de a recunoaște că Imperiul Binelui, Idealul – SUA (și Vestul în genere) – țara promisă, etalonul democrației și prosperității, legiuitorul în materie de drepturi și libertăți, compasul moral și civilizațional – este de fapt un amestec de feudalism și high tech, sclavie și drone, glamour și sărăcie cruntă, că rasismul, povestea aia veche despre care citim în manualele de istorie e încă puternic și real în cea mai ”avansată democrație”, că victoria lui Trump nu este un accident ci consecința mobilizării rasismului alb, că inegalitățile din societatea americană nu sînt ”întîmplătoare” ci fac parte din modul în care sistemul funcționează, că la partea pierdantă a inegalității sînt de cele mai multe ori oameni dintr-un anumit grup rasial, că…

Pentru cei care au urît (mai ales post-factum) sistemul sovietic pe care l-au considerat ca fiind fals, opunîndu-i un model ”veritabil” – Vestul – faptul că majoritatea clișeelor propagandei sovietice (despre rasism, comercializare și consumerism) surprind încă excelent realitățile americane e un gînd incomod ce trebuie reprimat ori negat, ori distorsionat astfel încît…să lase modelul neîntinat și să caute diverse scuze circumstanțiale.

Văd acest mecanism de apărare și negație de vreo 10-15 ani încoace. Dacă UE are probleme structurale ce sărăcesc unele țări și îmbogățesc altele (mecanisme inserate în modul cm funcționează moneda euro, în modul cum sînt aranjate circuitele financiare), atunci negarea ajunge să spună că…de fapt problema e că italienii și grecii ar fi leneși iar francezii și germanii ar fi harnici și acolo e buba. Dacă tinerii din Marea Britanie sau Franța protestează în banlieues împotriva rasismelor culturale și economice…e vorba de niște huligani care nu au ce face.
Pentru acești oameni a recunoaște că Vestul are probleme e totuna cu o prăbușire a unui orizont politic și moral. Dacă Vestul nu e ideal, atunci…cum să mai credem în idealuri?

(Evident, Vestul lor e unul imaginar, un Vest care există doar în ghidurile e călătorie și în cataloagele Michelin)…

Ceea ce e trist e că ”victimele” (pentru că tabăra ”pro-Vest” se percepe a fi istoric victima imperialismului rus, iar cei din tabăra ”pro-Rusia” se percep drept victimă a imperialismului american) se solidarizează cu Imperiul, cu cel care dă cu bîta, nu cu cel care ia bîte, cu cel care aplică forța (de unde și sprijin și admirație pentru Trump care a promis că scoate armata), cu cizma de soldat în loc de ”opinca de victimă”.

Ca și cum, prin revolta lor, persoanele de culoare din SUA s-ar face vinovate de faptul că…ar strica bunul nume ale SUA, ar întina idealul, ar da apă la moara propagandei rusești și chinezești…și pentru asta merită bătuți, împroșcați cu gaze lacrimogene etc.

Te-ai aștepta de la o societate care zilele astea își plînge deportații din 1940 la mai multă empatie față de victime, față de cei strămutați cu forța din casele lor, față de cei impuși să muncească în ”Siberii de gheață” (or te-ai aștepta să îi vezi că înțeleg că echivalentul Siberiei de gheață pentru persoanele de culoare sînt cele două Americi unde au fost duși cu forța, vînduți în sclavie, li s-a șters istoria, inclusiv cea familială și comunitară).

Aș, de unde…

Te-ai aștepta de la o societate care încă nu a reflectat suficient (ca să nu zic deloc) la sclavia din interiorul ei (romii erau sclavi pînă în zorii modernității), nu e conștientă suficient că propriii cetățeni sînt carne de tun pentru proxeneți, exploatatori și aventurieri din toată lumea…să fie mai atentă și mai empatică cînd dă verdicturi.

Aș, de unde.

Despre un argument neghiob

By Vitalie Sprînceană

On May 24, 2020

In pandemie

Una dintre cele mai neghioabe reacții la pandemia asta este cea care vorbește în termenii: hei, de ce să ne îngrijorăm, oamenii mor oricum de diverse boli… Și urmează o listă de boli care seceră vieți: boli cardiovasculare, diabet, cancer. Plus accidente rutiere, de exemplu.

Reacția asta e neghioabă din două motive.

Întîi, evident, pentru că trivializează o amenințare despre care încă nu știm prea multe și despre care aflăm încă chestii din mers.

În al doilea rînd, și aici e mai tragic, cei care emit astfel de trivialități nu fac un pas mai departe să se întrebe: ce cauzează aceste boli care seceră multe vieți? Și oare chiar e ”atît de natural” să murim de la ele?

Pentru că, și aici e un ”imens secret/scandal” politic (și social și economic), majoritatea bolilor de care se moare în afara pandemiei – boli cardiovasculare, diabet, cancer – pot fi prevenite și se datorează unei combinații de factori precum poluarea atmosferică, stresul, alimentația, modul de viață sedentar, diversele toxine.

Nici unul dintre ei nu este ”natural” și cu atît mai mult nu este inevitabil.
Ce mîncăm, ce conține mîncarea pe care o consumăm și de la care putem muri, ce aer respirăm, ce fel de infrastructură sportivă și de recreere avem pentru a duce un mod de viață activ, ce nivel de poluare este în apa pe care o bem? – la toate întrebările astea răspunsul nu este ”așa e Natura și nu avem ce face” ci ”asta e o consecință a unor aranjamente politice, sociale, economice și juridice”.

Aceste aranjamente fac ca umplutura de soia, sulfați, gume de guar, coloranți și alte minunății sintetice să treacă drept ”salam”, adică mîncare. O mare parte din diabeturi vin de la tot felul de îndulcitori suspecți pe care companiile le bagă în toate alimentele.

Tot din cauza lor amestecul de plumb, bioxid de carbon, radiație și alte toxine trece drept ”aer de respirat”.

Aceleași logici și aranjamente fac ca în interiorul orașelor autoritățile să dea prioritate ”dezvoltatorilor” care taie parcuri și construiesc în spații verzi care, în alte aranjamente ar putea fi oaze de aer verde și surse de sănătate pentru orășeni.

Aceleași logici fac ca automobilele să fie prioritate în oraș în detrimentul transportului public ecologic…

Accidentele rutiere tot, o mare parte, nu sînt inevitabile și pot fi prevenite și reduse: politici de limitare a vitezei, amenzi și alte sancțiuni, infrastructură dezvoltată de transport public urban și interurban…

Astfel că, departe de a fi ”naturală” statistica celorlalte morți e și ea o chestie politică scandaloasă ce trebuie demontată.

Faptul că am naturalizat-o și am ajuns să o considerăm drept inevitabilă arată o sărăcie a cunoașterii noastre despre lume.

Faptul că acceptăm încă să murim ”natural” de dragul acestor logici și aranjamente este încă o înfrîngere a imaginației politice și o lezare gravă a demnității noastre umane.

Reformulat, argumentul neghiob ar suna astfel: e ok să mai murim de o boală ce ar putea fi, în anumite condiții, prevenită și controlată de vreme ce oricum…murim de alte zeci de boli la fel.

Mituri în sondajele despre mituri despre Covid-19

By Vitalie Sprînceană

On May 23, 2020

In sociologie

Sondajele despre ”mituri și credințe” în privința COVID-19 îs bune să arate o parte a realității – modul în care importante grupuri de oameni aleg să creadă unor teorii și fapte ”alternative” – adică tot felul de chestii bizare și fără temei: homeopatie, usturoi, OZN-uri, masonii și gripa etc…
Asta evident vorbește despre nivelul redus de culturalizare științifică și tehnologică a omului mediu etc.

Dar pasul ”logic” care pune alături și echivalează conspirații clare (virusul și masonii) cu evaluări ale unor realități politice (țările din UE nu au ajutat Italia pe timp de pandmeie) ori cu subiecte de eternă speculație politică (despre cum se descurcă democrațiile și regimurile dictatoriale pe timp de criză) ori în genere cu întrebări de futurism politic (se va destrăma UE după pandemie) nu e deloc justificat și pocește tabloul…
Pentru că el închide gîndirea, interogația și speculația intelectuală asupra acestor subiecte și le tratează ca și cum ar fi fost demult decise și a te îndoia de ele ori a avea o părere diferită e o nebunie.
Nu, nu e același lucru să condamni pe cei care cred că virusul e adus de masoni sau antene 5 G dar deopotrivă să te întrebi care e viitorul (incert) al UE ori de ce Italia chiar nu a beneficiat de acea solidaritate care cică ar fi la baza UE.
La fel, nu măsori în același fel ignoranța (care e o chestie) cu paranoia (care e altceva).
Faptul că cineva crede că virusul nu există este ignoranță, dar faptul că cineva crede că prima pacientă depistată cu Covid-19 a adus conștient virusul în Moldova asta e paranoia și xenofobie.

Bill și Boris. Despre politica mare.

By Vitalie Sprînceană

On May 22, 2020

In politica

Bill discuta cu Boris.
Boris zice, in 1993, ca Sovietul Suprem nu-l asculta, ca e plin de comunisti si ca va trebui sa-l ignore si sa guverneze tara prin decrete prezidentiale pina la noi alegeri.
Bill intreaba daca armata e cu el apoi zice ca e ok si ca SUA ii vor da lui Boris 2.5 mlrd dolari pentru “reforme”.
Cam asa despre “politica mare”.

Schimbare de guvern pe timp de pandemie

By Vitalie Sprînceană

On May 14, 2020

In idei, pandemie

Doar pe mine mă deranjează că, cea mai ”importantă” discuție în acest moment de pandemie este…iminenta schimbare a guvernului? Că în loc de măști gratuite, accesibile pentru toată lumea (o mască de unică folosință e de la 8 lei în sus) deputații, miniștii, opoziția, președintele se pregătesc de o criză politică…pentru a se poziționa mai bine pentru alegerile prezidențiale?

Sînt aproape 200 morți de Covid-19 în Moldova (statistica oficială) și probabil vor mai fi cîteva zeci cel puțin (dacă nu și mai mult). Sînt cel puțin 100 cazuri în medie pe zi de ceva vreme și apar zilnic focare noi. Bolnavii sînt băgați în spitale fără apă caldă, își fac nevoile ca în pușcărie – în căldare, personalul medical e neprotejat încă…

Nu vedem asta în discuțiile politice, nu în conferințe și emisiuni. Unica tema e ”reformatarea” guvernării și eventualele scenarii ce duc acolo…Deja unii ”deiateli” caută voturile necesare prin parlament.

Aud cifre de ordinul a sute de mii. Adică, se găsesc sute de mii de euro pentru a cumpăra deputați la kilogram și nu se găsesc bani pentru a pune pe roate cantine mobile pentru a acoperi explozia numărului de săraci, ori spitale mobile pentru a acoperi și alte necesități medicale decît Covid-19?

(Las la o parte că ”demiterea” guvernului e pe cale să se facă cu personaje ce merită duba alde Candu, Șor și deputații săi, Serioja Sîrbu și alții – ca și cum un vot tîmpit pentru a da jos un incompetent – pe Chicu și a urca un altul/o alta le-ar spăla toate păcatele.)

Nu am nici o simpatie pentru Chicu și cred că gestionează foarte prost, criminal de prost, această pandemie (e sabotat de președinte, e adevărat, dar nici inițiativele lui propriu nu dau dovadă de prea multă imaginație).

Dar nu cred deloc că așa-zisa opoziție, de la Andrei Inoconastase, la tamadaua Usatîi, la Sauroni din Miami și Tel Aviv, hipsterii de la PAS ar gestiona mai bine situația.

Pentru că, și vreau să fiu contrazis, nu am văzut de la așa-zisa opoziție nici un fel de plan de alternativă de depășit această criză. Nu mă refer la o politică de sector (micul business) ci la un scenariu comprehensiv alternativ. unul în care să încapă și micul business, și educația, și sănătatea (nu doar spor pentru medici dar și investiții de urgență în noi spitale), protecția socială, agricultura etc.

Opoziția politică s-a transformat în opoziție de facebook, preferînd să comenteze sub inițiativele, gafele (multe) și prostiile (și mai multe) ale guvernării, în loc să vină cu un proiect de țară propriu. Două cele mai intense momente de activism ale opozitiei nu sint deloc legate de pandemie. Unul e despre creditul rusesc (bine ca l-ați pîrît la CC, sper să o faceți și cu toate celelalte credite). Celălalt e despre ajutorul românesc – prilej de fluturat tricolorul și de făcut matineu patriotic la Telecentu. De la asta în spitale nu e nici mai curat, nici mai sigur. Și ”Cîntă cucul bată-l vina” nu alungă coronavirusul.

Răspunsul opoziției la anularea școlarizării și înlocuirea ei cu caricatura învățăturii on-line. Tăcere (eventual, noi am fi putut găsi soluții. Care-s ele?)
Politici sociale pentru noii săraci? (Venitul universal de bază, îndemnizație universală de șomaj pentru toată lumea).

Politici de subvenționare a agriculturii acum că o parte din roadă a fost compromisă?

Politici de asigurare, în cel mai scurt timp, a suveranității alimentare a țării ca să nu depindem de pătrunjelul din Ucraina, roșiile din Turcia și făina din Ucraina/România?

Absente…

Eu nici măcar nu am înțeles care e planul lor pentru pandemie în afară de acest claustrofobic ”Stai acasă!”.

Acum, toată adunătura asta politică care întîi a organizat cu Dodon și Chicu alegeri în plină pandemie (salut, Hîncești) apoi i-au dat lui Chicu mînă liberă și stare de urgență (pentru că…oricum nu știau ce e de făcut în situația asta) vrea…schimbare de guvern.

Bun, îl schimbați ca să puneți în loc ce?
Pe mine nu mă aranjează deloc să schimbăm un grup de balaboli cu alții. Asta nu se numește schimbare. Asta e stabilitate.

carti filme muzica idei polemici

Cu tristețe despre moțiunea de cenzură

Banii mari și puterea politică

Despărțirea de Vestul imaginar

Despre un argument neghiob

Mituri în sondajele despre mituri despre Covid-19

Bill și Boris. Despre politica mare.

Schimbare de guvern pe timp de pandemie

CAMPANIE ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR FĂRĂ ADĂPOST

Mai scriu la…

Archives

stats

Tags