blog implicat

Numele meu e o coincidență – 

Puteam să port orice nume de familie. 

De ce m-aș atașa prea mult de el? 

Oricum, majoritatea prietenilor mă cunosc după față

Iar majoritatea celor care nu mă plac – după vorbe. 

Numele meu de familie e o arhivă, 

Un lung lanț de ucideri de alte nume,

De zeci și sute de generații îngropate 

Sub multe straturi de tăcere și uitare. 

Unde sînt, în numele meu, 

Zecile și sutele de femei care au purtat 

Arborele genealogic al familiei în spate? 

Ucise au fost de zeci și zeci de ori în timpul vieții 

Și după moarte. 

La căsătorie, li se luau numele lor și li se da numele bărbaților lor, 

Fetelor lor, la căsătorie, li se lua numele și li se da numele bărbaților lor, 

La moarte, mureau și erau îngropate tot sub numele bărbaților lor. 

Numele meu e mut, e surd, e impenetrabil 

La vocile, chipurile, fețele și numele lor, 

Numele meu nu mai poartă nimic cu sine. 

Numele meu nu e o mărturie istorică – 

Numele meu e o crimă nepedepsită. 

Cum memoria internetului e scurtă, păstrez această mică perlă de la TV 8: promovarea excesivă a drepturilor femeilor se face vinovată de .. starea natalităţii în Moldova.

”Redacția” TV 8 a reacționat în două feluri – unul corect în care directoarea departamentului știri și-a cerut scuze și altul pocit, în care o altă angajată a postului, Mariana Rață, m-a înjurat pentru că am semnalat eroarea, am decis să păstrez și aceste imagini, pentru istoria cazului…

Am scris de mai multe ori cum etica corporativă dictează moda în presa moldovenească.

Perversitatea situație constă în faptul că, dacă afilierea cu politicienii este percepută ca ”dependență” și ”părtinire” editorială, afilierea cu tot felul de companii, businessuri, afaceri murdare, speculă și pur și simplu minciună vîndută drept ”afacere” nu doar că nu e condamnată ci e chiar construită ca un fel de virtute. ..

O parte a presei locale a căzut atît de tare în lupta pentru un bănuț în plus că e gata să prezinte ofertele de publicitate drept știri, să spele imaginea unor nespălați cu bani călcînd peste principiile ”eticii” și ”deontologiei” jurnalistice, să facă pseudo-interviuri cu inși ce vor să mai licărească în public ori să se erijeze în postura de starlete…

Evident, vorbesc aici de presa zisă respectabilă, nu alde stilații și stilatele ce-și zic influenceri și care sînt gata să cînte la nunți, să inaugureze magazine de boarfe, să pipăie o mașină pe o oră și în genere să se dea în circ pentru orice brand pentru atenția publicului și laikuri.

Deja că băncile prezintă ca informație de interes public fiecare bancomat inaugurat ori fiecare nouă filială e o chestie obișnuită. Vezi bancă și îți dai seama că e publicitate (băncile ajung la știri doar…cînd se întîmplă porcării). Că unii jurnaliști acceptă să meargă în călătorii plătite de sponsori pentru a face ”investigații” despre sponsori, asta iar e un fel de…ne-am obișnuit cu asta.

Mai nou oamenii și companiile cu bani și reputație proastă au început să își promoveze serviciile și să își spele imaginea folosind setea de ruble a presei și făcînd-o pe această să cadă atît de jos pe linia eticii și deontologiei încît să prezinte…anunțurile de promovare ale unor companii imobiliare ce ridică apartamente în locuri dubioase…drept descoperiri și investigații.

Cel mai recent exemplu vine de la compania Newton House care intenționează să trîntească încă cîteva coșterețe cu zeci de etaje lîngă Grădina Botanică.

Alde presa moldovenească – Realitatea, AGORA, TV 8 – nu doar că au dat comunicatul ca știre obișnuită, în rînd cu celelalte, ceea ce deja ar fi în afara așa-zisei echidistanțe, ci, ca să mai prindă cîte vreun rătăcit de pe internet, au pus reclamei un titlu de parcă echipa de investigații a redacției ar fi săpat ani de zile printre documente secrete și ar fi găsit cine știe ce lucruri ce ar schimba soarta lumii.

AGORA a bolborosit o știre cu titlul: Documentele OFICIALE scot la iveală adevărul despre PUZ de la Grădina Botanică. Da, evident, cu majuscule, cum se cuvine unei știri care, în mintea unor SEO îmbătați cu apă rece, ar putea masca faptul că e o banală reclamă al cărei loc e în ziarul de mică publicitate sau cel mult pe vreun portal de anunțuri, nu între știri.
(Ulterior, probabil după ce în vreo parte a redacție s-a trezit o rămășiță de conștiință, AGORA a schimbat titlul și a adăugat că materialul ar fi sponsorizat).

Realitatea.md a mers pe un titlu neutru – În atenția locuitorilor municipiului Chișinău — un nou proiect de revitalizare urbană în sectorul Botanica – și a băgat așa-zisa știre la secțiunea Economie.

Cum însă Newton House plătise pentru o știre cu laudă, echipa Realitatea a băgat elogiile despre proiectul Newton House în corpul știrii și l-au prezentat așa de parcă cei de la Newton House construiau pe gratis un spital pentru comunitate, nu o tonă de apartamente inutile pentru o grămadă de bani. Citez: ” Este vorba de un cartier rezidențial unic și modern, care respectă normele legislative și standardele europene de calitate, cu o infrastructură internă dezvoltată și soluții moderne de trai: parcare subterană și locuri de parcare gratuite pentru vizitatorii parcului, spații comerciale la parter, centură pentru sport și ciclism, mobilier urban și pasarelă pietonală cu lifturi. Proiectul aduce un nou vector de progres în urbanistica și arhitectura locală.”

Ultima propoziție trage așa o limbă companiei Newton încît după asta redacția trebuie închisă și transformată în agenție de publicitate. Serios, vector de progres în urbanistica locală? Păi, urbanistica locală doar despre asta e – despre blocuri construite în spații verzi, toate atît de lăudate încît, pînă să descopere că sînt niște rahaturi de apartamente într-un nou ghetou urban, cumpărătorii sînt ademeniți cu ideea că ar fi niște mici paradisuri.

Cea mai ”inspirată” s-a dovedit a fi redacția TV 8 care a născut o ditamai știre cu un titlu – Adevărul despre proiectul PUZ Grădina Botanică (str. Burebista) este dezvăluit în cele din urmă lumii – ce pare extras dintr-o slujbă bisericească ori un text despre extratereștri. Ce mai, în sfîrșit, cei 8 miliarde de oameni ai planetei pot dormi liniștiți: nu doar că o mare parte din ei acuș scapă de pandemie, dar în sfîrșit li s-a înfățișat adevărul despre proiectul PIZ de la Grădina Botanică din Chișinău.

Mai jos capturile de ecran în următoarea ordine: Agora, Realitatea, TV 8.

 Demult nu mă mai amuză să găsesc, în cărțile și presa anilor 70-80, declarații de loialitate eternă pentru regim din partea unor oameni – scriitori, jurnaliști, juriști, filosofi, istorici – care azi și-au reinventat biografii de luptători dintotdeauna cu regimul. 

Poeți care scriau anterior despre Comsomol, Lenin, Ziua eliberării Moldovei de sub jugul moșieresc, ziua eliberării Moldovei de sub jugul fascist, ziua Constituției, ziua Revoluției, ziua formării URSS – azi o dau de zor, cu ode unioniste – poezii foarte asemănătoare ca structură, doar că în loc de partid e Unirea și în lor de URSS e România. 

Istorici care erau scriau despre frăția de nezdruncinat între popoarele moldovenesc și rus, azi vorbesc despre sentimentul românesc etern al ființei moldoveanului și despre cotropirea rusească. Juriști care lăudau Constituția și regimul sovietic ca fiind cele mai democratice.

Nu judec, pentru că nu mă interesează să arunc verdicte morale. Nici nu mă mai indignez. …Am văzut, cu ocazia instaurării dictaturii oligarhice a lui Plahotniuc că ”memoria” luptei anti-comuniste” a fost o memorie falsă de vreme ce, avînd un fel de Bodiu la putere, intelectualii de curte s-au comportat exact ca atunci – l-au adulat (pentru că le dădea voia să vorbescă despre Unire), au evitat să zică o literă rea despre el și regimul acestuia și, ca și anterior, au practicat intens apolitismul, adică fuga de realitate… 

M-am prins, mai cinic sau mai ironic, că se putea cumva de împăcat varza și capra, unionismul și socialismul. 

Dacă Uniunea Sovietică tîrzie (aia de după 1970) reușea cumva să ”se unească” cu România lui Ceaușescu azi toată lumea era fericită: unioniștii ar fi avut unire (chiar dacă au descoperit ideea asta ania prin 1988-1989 ori chiar după 1991) iar noi, ceilalți, aveam socialism. 

Toată lumea ar fi fost fericită. 

Intelectualii de curte ar fi adăugat cîteva rînduri despre România, Unire, prietenia de veci și frăția de nezdruncinat între URSS și România în ”odele” lor și nu ar mai fi umplut tot spațiul de idei cu lamentări despre Unire, cum e acum și nu s-ar mai fi jenat de cea mai mare parte a operei lor…

Cealaltă lume ar fi vorbit liniștit despre mai multă democrație, mai mult socialism, mai multă egalitate.

Citesc multă presă sovietică de cîteva luni. Mă documentez pentru ceva care..cînd o să fie…atunci o să se vadă ce e. 

Răsfoiesc ziare raionale, centrale, pentru copii, pentru adolescenți, de nișă…

Involuntar fac comparație cu presa actuală (din care citesc mult, ca omul care vrea să fie cu știrile la zi). 

O primă concluzie – nici un ziar actual nu se apropie, ca și concept, ca și idee de ziar, ca și misiune de un ziar raional din anii 70-80. Iau exemplul ziarului raional ”Cuvîntul Comunist” din Telenești: acel ziar are cîteva rubrici permanente. Seringa e pagina de umor și satiră. Are apoi rubrică dedicată controlului popular (norodnic), rubrică dedicată mediului și ecologiei, rubrică dedicată medicinii, rubrică dedicată scrisorilor cititorilor, rubrică dedicată soldaților. Ziarul găduiește: știri din raion, știri din republică, știri din URSS, știri din lume, educație politică, știri despre cosmos, articole despre tehnică, comentarii politice. Fiecare număr (și la un moment dat ziarul apare de 2-3 ori pe săptămînă) conține corespondență din diverse sate și gospodării ale raionului. Reporterii ies zilnic pe teren și fac materiale de acolo. Sînt examinate pînă și scrisorile anonime (apoi se scrie dacă alarma a fost falsă). Oamenii trimit reacții, scrisori. În timp, au loc diverse discuții între cititori – pe teme morale, despre carieră și viitor, despre relații de familie (un fel de facebook în care cineva scrie o ”postare” și apoi altcineva îi răspunde peste o vreme cu ”un comentariu”). Ziarulavea cititori (nu mă refer la tiraj) adică o comunitate ce-l citește, urmărește, utilizează ca tribună, caută alți oameni cu interese similare. 

Ziarul educă, mobilizează, informează, energizează, manipulează…

În contrast orice ziar ”republican” actual e un ziar de Chișinău, de fapt un ziar despre Centrul orașului Chișinău și acoperă, în 60-70 % evenimente și situații ce se întîmplă în perimetrul Parlament-Președinție-Parlament-Primăria municipiului Chișinău. 

Cealaltă parte a Moldovei, neChișinăul, apare în știri doar în cazuri excepționale – festival, accident rutier, omoruri și crime, pensiuni turistice… Pentru toate ziarele ”centrale” Chișinăul e cadrul normal al vieții țării, ceea ce e în afara lui – e excepție, aberație nenaturală ce e abordată doar cînd iese în evidență cu ceva ”extraordinar”. Ca un sat să apară în ziar trebuie să producă un eveniment excepțional, iar pentru o băltoacă din Chișinău să ajungă subiect de știre națională e un lucru normal… 

Ziarul vinde, puțin informează și manipulează mult (mai ales prin tăcere, adică prin ignorarea subiectelor incomode). 

O a doua concluzie – în așa-zisa independență în presa moldovenească s-a întîmplat un lucru semnificativ – a dispărut omul ordinar și viața lui. 

Orice ziar sovietic era plin de ”oameni de rînd” – comsomoliști, delegați la congrese de partid, mulgătoare, tractoriști, agitatori, culegători de tutun, croitorese, legumicultori, constructori, bețivi. Poveștile lor umpleau pagini de ziar. Viețile lor erau discutate, întoarse pe față și pe dos, judecate din diverse perspective. Reporterii (numiți pe atunci corespondenți) ziarului frămîntau glodul pentru a alege perle de istorie individuală. 

Omul ordinar, omul de rînd era figura centrală a ziarului, cel care furniza cea mai mare (și mai vie și mai interesantă) bucată a acestuia, povestea veridică și plină în comparație cu cuvîntările seci ale diverșilor șefi și șefuleți pe care le mai publicau ziarele. 

Omul ordinar a fost înlocuit, în ziarele actuale, cu politicieni, staruri și starlete, dar mai ales politicieni și știri despre politicieni și aproape nu mai apare în ziar. 

În locul poveștilor nuanțate, conflictuale, țintite pe viața individuală a omului ordinar, ziarele actuale bagă clișee generaliste despre ”electorat”, ”oamenii de la țară”, ”agricultori” etc. 

Viața lui nu mai interesează pe nimeni – în epoca zisă cea mai democratică, omul ordinar a fost evacuat din istorie.

Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită.