Mă uit că opoziția moldovenească zisă anti-oligarhică n-a scris nici o critică, un comentariu sau o luare de poziție pe tema modificărilor în Codul Muncii (care fragilizează drepturile angajaților într-un hal fără de hal). Azi acest proiect de lege a fost re-votat de parlament.
Și înțeleg de ce aceasta, opoziția, e singură pe stradă (vorbind pe teme cosmice de genul schimbării codului electoral, Unirea) iar cealaltă parte a poporului preferă să o ignore.
Pe de altă parte sînt mirat cît de motivați și insistenți sînd deputații să ia drepturile angajaților moldoveni…
La Gara Auto Chișinău SUD-VEST
WC-ul e cu plată, 3 lei,
Cît o călătorie în microbuz
Jumătate din prețul unei butelii de plastic cu apă.
Deși autogara e întreprindere de stat
WC-ul e privat
(a fost vreo licitație? ce argumentare are
faptul de a da unei firme căpușă
posibilitatea de a stoarce bani din nevoia firească a oamenilor de a merge la WC?)
noi am plătit azi vreo nouă lei.
(licența de la intrare a fost eliberată unei firme
Gaby & Travel, care conform registrului
se ocupă de transportul auto de călători).
Doamna care percepe taxa la wc
nu eliberează bonuri fiscale sau alte dovezi
că plata a fost făcută.
Doamna care percepe taxa la wc
citește dintr-o biblie în chirilică –
ceva din Epistolele către Romani.
Isus îi vorbește printr-o limbă care
conform savanților nu există științific. (un fel de poezie social-activistă)
Vineri seara la protestul împotriva votului ”uninominal-mixt”. Stau undeva la periferia protestelor cu D., o prietenă care face munca de teren la Purcari, în cadrul unei teze de doctorat despre industria vinicolă din Moldova. D. îmi povestește despre un eveniment monden cu vinificatori și îmi vorbește despre unul din ei originar din Telenești (că e fain, deschis, accesibil etc). Trece pe alături, în drum spre un interviu cu o jurnalistă care îl așteaptă la umbra unui copac, Andrei Năstase, unul dintre liderii protestului și se oprește alături de noi.
– Ați spus Telenești?
– Da, răspunde D. – Cel mai bun raion, acolo, în satul Mîndrești s-a născut [compozitorul] Mustea, Năstase [adică el însuși].
D. tace, eu tac, Andrei Năstase ne strînge mîinile și ne lasă cu urarea de a ne documenta despre Telenești…
După ceva vreme, îl văd pe V.V., cunoscut activist urban.
El îmi zice despre un protest împotriva unei construcții ilegale pe str. N. Milescu-Spătaru la Ciocana, care avusese loc în acea zi și în cadrul căruia cîțiva consilieri și deputați socialiști au încercat fără succes să oprească instalarea unui gard.
Trece iar Andrei Năstase pe alături. Se apropie de V., și îl ia peste picior:
– Protestezi, V.?
– Da. Ați fi putut veni azi la Milescu-Spătaru să oprim construcția ilegală. Era un bun prilej de PR pentru dvs. Așa, iar socialiștii își vor face reclamă?
– Ce, spital?
– Nu, Milescu-Spătaru.
– Nu știu nimic, vorbește cu I. G., de la partid. Poate vă ajută ea.
…Și se duce…
Noi rămînem să discutăm cu V.V. și mă prind în acel moment că schimbul de replici e indicatorul unei stări de lucruri: protestul moldovenesc împotriva regimului curge în cîteva (cel puțin două) rîuri paralele, care nu se prea întîlnesc, nu prea discută, și cu atît mai mult nu colaborează.
Pe de o parte există un grup vocal, foarte vizibil, care protestează împotriva unor lucruri ”mari”: capturarea statului, regimul oligarhic, corupția. E un grup cu televiziuni, reprezentare politică (inclusiv la parlament)…Pe de altă parte, alte grupuri, mai mici, luptă la firul ierbii, împotriva unor lucruri ”mici” – construcții ilegale, defrișări de arbori și spații verzi, scheme de corupție și abuz la nivel de bloc sau zonă de rezidență. Grupurile și luptele astea sînt invizibile – oamenii care sînt implicați în ele nu au televiziuni, nici reprezentare politică, abi de reușesc să se facă auziți cînd vorbesc despre garduri, parcuri și blocuri în vacarmul media despre temele ”importante” – identitate, geopolitică etc.
Îs două lumi paralele ale protestului care luptă fiecare de una singură cu regimul. Ar fi mult mai ușor pentru lupte (și mult mai dificil pentru regim) dacă aceste lupte ar constitui o forță comună. Ele nu-s. Din sute de motive.
Și e un lucru de gîndit.
Un film destul de decent despre o femeie, Edie Sedgwick, care e prinsă între doi bărbați faimoși: Andy Warhol (care o transformă într-un fel de superstar pop) și Bob Dylan (care dispune de ea, într-un mod similar – ca un instrument prin care își afirmă eog-ul artistic) și care ajunge să fie abandonată de ambii…
Mie mi-a amintit pe alocuri de mitul Pygmalion.
E ziua radioului azi și e un prilej de amintiri: ani la rînd (vreo 15) am ascultat Radio Moldova (la radio prin fir – așa-zisa радио точка. Azi la ședința operativă a primăriei aflu că au rămas încă în oraș vreo 23 mii de astfel de conexiuni)… Teatrul radiofonic, povestea de seară, o melodie pentru tine, modern club 805 – erau nume de emisiuni pe care le așteptam cu nerăbdare.
Pe urmă, la Sofia, student fiind, am ascultat Radioul public bulgar – BNR (și ceva radio rock)..
Întors în Moldova am ascultat în temei RFI, BBC Moldova (unde am avut și o scurtă încercare de a lucra, din care n-a rămas nici măcar o urmă pe internet în arhiva redacției în limba română) și Radio Moldova. O perioadă foarte scurtă am ascultat Nashe Radio, unde se dădea rock rusesc, dar pe urmă l-au închis.
În America am ascultat NPR (National Public Radio), BBC și, pe internet, cîteva radio-uri franțuzești: France Info, France Culture, RFI, Rock FM (București și Moskova)…
Acum ascult France Info, France Culture, Deutschland Radio Kultur, Ekho Moskvy, BBC, FIP, uneori Radio Moldova Actualități…(și mai multe emisiuni de la alte posturi de radio, în temei pe net).
De fiecare dată cînd călătoresc undeva, pornesc radioul și ascult stațiile locale (chiar dacă nu înțeleg limba)…Așa am ascultat radiouri suedeze, macedonene, croate, italiene, daneze, spaniole, poloneze etc.
Iubesc radioul…
Nostalgia mea cea mai mare este radioul prin fir.
La radio prin fir ascultam meciurile echipei naționale de fotbal (televizorul alb-negru “Рекорд В-312” ni se stricase pentru că curentul electric se deconecta din două în două ore iar uneori nici tensiunea nu era suficientă). Dintre meciurile memorabile, țin minte că am ascultat unul în 1995 între Moldova-Bulgaria și care s-a jucat pe stadionul Republican…(Bulgarii tocmai veneau după mondialul din America pe care îl văzusem și am ascultat cu sufletul la gură întreg meciul).
Tot la radio prin fir părinții ascultau seriale mexicane populare de genul Alondra – le dădeau atunci și la tv și la radio. Era satul pustiu ca la război cînd se dădeau filmele astea.
O altă chestie fascinantă legată de radioul prin fir era că acesta lucra o vreme chiar și după ce se deconecta energia electrică așa că puteam asculta și pe intuneric, la lumina lămpii de gaz sau a candelei de ulei.
