blog implicat

Foarte rar sînt de acord cu lucruri spuse de Igor Dodon…(E un fel de vîntură lume mai interesat de felul cum arată în oglindă și în presă decît de orice altceva).
Dar e deocamdată unicul om care are curajul (post-factum, că pe vremea cînd avea puterea în mînă curajul îi secase misterios) să vorbească despre faptul că Republica Moldova are niște rezerve valutare care ajută pe alții, fac creștere economică în altă parte, nu au nici un efect asupra stabilității economice a țării și, în vremuri ca astea – cu triplă criză: pandemică, economică și energetică – tare ar prinde bine dacă ar fi băgați în economia națională pentru a acoperi niște creșteri de prețuri, a da ceva viață economiei, a ajuta cetățenii țării să iasă cu bine și sănătoși din criză…
Banca Națională a Moldovei are o rezervă valutară de aproape 4 miliarde de euro, dintre care jumătate sînt sub forma unor titluri de valoare și altă jumătate sub formă de depozite în bănci occidentale. Banii ăștia, care teoretic sînt rezerva pentru vremuri grele (zile negre, cum zice proverbul) alimentează creșterea economică în altă parte (titlurile de stat impulsionează economia țărilor care le-au emis iar depozitele sînt folosite de sistemul bancar occidental).

Moldova nu se atinge în nici un fel de ele – guvernul e gata să se împrumute cu dobîndă la băncile interne, să facă scutiri de TVA, să se împrumute de la donatori externi și alte acrobații (să taie din cheltuieli sociale și de infrastructură) – dar doamne ferește să se atingă de banii ăștia…
O parte din banii ăștia puteau fi folosiți pentru ajutor oamenilor în pandemie (cum au făcut alte guverne), pot fi folosiți pentru acoperirea creșterii speculative a prețurilor la gaze și energie.
Hai să folosesc strategia preferată a economiștilor: analogia cu gospodăria familială. Să admitem că eu, ca familie, am adunat niște rezerve de bani în vremuri prospere și i-am păstrat, ca orice ”om rațional”…Acum însă familia mea trece prin niște vremuri complicate. Ce fac eu, sau orice alt om ”rațional” în situația mea? Evident, mă duc la bancă și retrag o parte din rezervele pe care le-am făcut…Și trec cu bine de vremurile complicate.
De ce nu am face asta ca și societate?
…Găsesc doar două explicații, și ambele-s slabe…
Prima, că ar exista niște reguli de management financiar și o presupusă independență a băncilor centrale și în numele acestor reguli nu ne este permis să umblăm la banii ăia chiar dacă avem nevoie de ei… Regulile astea ”strașnice” evident, se aplică doar unor țări mici, pentru că greii își permit și să se supra-împrumute, și să îi forțeze pe cei mici să își păstreze rezervele valutare la ei și alte trucuri…
A doua, pentru că ideea e a lui Igor Dodon și noi sîntem gata să plătim dobînda de 7 ori la împrumuturi interne sau externe dar să nu fim de acord cu Dodon…
(Evident, nici Dodon nu e întotdeauna de acord cu Dodon, dar asta e altă discuție. Tot tristă). 

PAS împinge, de cîteva săptămîni, un proiect de lege care interzice investițiile provenind din paradisuri fiscale în domenii considerate a fi de importanță pentru securitatea statului – comunicații, telefonie, criptare, robotică, aviație, explozive, mass-media…
Inițiativa e bună – banii din paradisuri fiscale sînt bani furați care se întorc înapoi în spațiile din care au fost furați cu un nou ambalaj de bani ”cinstiți”, tocmai potriviți pentru a fi utilizați ca și investiții ori active curate.
Mai zic, inițiativa e bună, doar că…timidă.
Întrebarea, pentru mine, nu e de a ști dacă securitatea statului va fi protejată cînd interzicem investițiile în telecomunicații și criptare provenite din paradisuri fiscale. Probabil va fi mai protejată, chiar dacă se pot imagina contracte dubioase și cu contractori militari venind din jurisdicții ”transparente”. La urma urmei, nu e diferență dacă SIS te monitorizează cu soft cumpărat de la o firmă dubioasă de pe Insulele Cayman sau de la o firmă israeliană care dă bon fiscal…
Întrebarea fundamentală ar fi dacă investițiile din paradisurile fiscale ar trebuie permise în genere în vre-un sector economic. Pentru că eu nu le găsesc nici o justificare nicăieri, fie că e vorba de domenii ce țin de securitatea statului, fie că e vorba de domenii ce țin de bunăstarea societății.
Să dau un exemplu: sectorul construcțiilor și piața locativă. Legiuitorii PAS nu-l văd ca fiind strategic pentru securitatea statului (de parcă mass-media e mai importantă decît locuința) și de aia nu-l includ în lista sferelor protejate de investițiile din paradisuri fiscale. Asta dă posibilitate unor conglomerate precum Blackstone Group, care dirijează active imobiliare de aproape un trilion de dolari, să folosească diverse jurisdicții fiscale netransparente pentru a cumpăra locuințe în Spania, Olanda, SUA, Marea Britanie pe care să le închirieze la prețul la care vrea, să evacueze oamenii din locuințe și să dicteze sfera locuințelor după plac. Asta a fost extrem de dureros pentru societatea spaniolă sau cea americană imediat după criza din 2008-2009…
Exemple din astea se pot găsi în fiecare sector.
Să tragem linia: investițiile din paradisuri fiscale trebuie interzise în genere în Moldova.
PAS poate face și mai mult – să se alăture inițiativei globale pentru un impozit unic pentru corporații. Inițiativa asta tocmai a fost confirmată la COP26…Îs peste o sută de țări semnatare. Moldova nu e printre ele.

Primăria a inițiat, pe 29 octombrie, consultări publice privind redenumirea străzii Teilor, de la Botanica, în strada Nicolae Dabija. Întîmplător sau nu, anume pe strada Teilor se găsește și pretura sectorului Botanica, deci intenția primăriei e simbolică în mai multe feluri.
Eu am mari rezerve față de această intenție de redenumire.
Prima mare rezervă ține de însăși obiceiul de a redenumi străzi ce poartă deja nume de cîteva zeci de ani. Strada Teilor a fost cîteva decenii strada Plovdiv (un frumos și vechi oraș bulgar!) apoi cuiva i s-a părut că într-o țară cu o însemnată populație bulgară nu am avea destule motive să păstrăm numele celui de-al doilea oraș bulgăresc pentru o stradă și strada Plovdiv a ajuns strada Teilor.
Nu era neapărat cea mai rea alegere – Teilor sună bine în contextul dacopat de la Botanica.
Ziceam, ar fi fain să păstrăm unele nume de străzi zeci și zeci sau poate și mai mulți ani și să evităm obiceiul prost de a schimba, ori de cîte ori vine o administrație nouă la primărie, numele străzilor. Orașul trebuie învățat să țină minte, să ofere cadre ale memoriei.
(Vorbeam unei prietene care trăiește la Botanica despre această inițiativă a primăriei și ea îmi spunea, consternată: O să ajungem să nu ne putem înțelege între noi cu locurile din oraș. Părinții mei cunosc strada cu numele Plovdiv și se referă la ea doar în felul acesta, eu am crescut cu Teilor și iată, copiii mei vor hălădui pe strada Dabija. Cum să ne înțelegem că vorbim despre aceeași stradă?)
Sînd destule străzi noi, create de noile cartiere, ce pot lua nume de personalități marcante decedate recent. Sînt apoi, străzi care se repetă. Există în oraș străzi dublate de stradele. Se pot găsi și altfel de forme de memorializare – plăci, scuaruri etc…
Mai e apoi și cealaltă rezervă, legată de personalitatea lui Nicolae Dabija. Poet (bun), publicist, editorialist, jurnalist, politician, academician (cam forțat titlul), Nicolae Dabija a scris mult, contradictoriu și de multe ori extrem de problematic.
Alături de poeziile patetice despre clopotari, stau și poeziile la fel de patetice și emoționale despre Lenin, alături de articolele despre patriotism găsim și articole xenofobe și rasiste precum seria Rusoaicele (care sînt o rușine pentru ziaristica moldovenească)…
În calitatate de director al săptămînalului Literatura și Arta (care a funcționat zeci de ani ca agora literară, cultură și societate) Nicolae Dabija a transformat ziarul în tribuna unei singure poziții, în monologul unui singur grup literar și politic. În loc să devină un club de discuții despre literatură, Literatura și Arta a ajuns un ”băț” mediatic cu care un grup de literați, cocoțați pe prestigiul anterior al publicației, a lovit în alte grupuri literare…De asta cam toată literatura moldovenească/basarabeană de după 1990 a trecut pe lîngă LA.
Nicolae Dabija a cam ”reușit” peste tot: și la Partidul Comunist, și la Lenin, și la Unire, și la România Mare…Și asta ar trebui să ne dea de gîndit.
În aceste condiții, mi se pare rezonabil să se mai aștepte cu această redenumire. Să mai treacă niște vreme, să mai apară niște aprecieri critice.
(Știu că ”Tema pentru acasă” e un fel de bestseller în anumite medii, dar această literatură de ficțiune istorico-patriotică trebuie să mai treacă testul vremii. Mai ales că realismul patriotic seamănă extrem de mult cu realismul socialism și dacă din ultimul nu a prea rămas nimic, nu ar trebui să avem iluzii față de noua modă).
Poeziile lui Nicolae Dabija despre Lenin și cele despre Unire pot oferi, la limită, un pod de înțelegere între fracțiunea ”socialistă” și cea ”unionistă” din Consiliul Municipal ca chestiunea redenumirii străzii să adune voturile necesare.
Dar acest vot nu trebuie să înlocuiască discuția publică necesară despre patriotism, relația cu trecutul și memoria trecutului, despre extrem de numeroasele moduri și cazuri în care cărturarii moldoveni au colaborat cu diversele regimuri politice (în realitate) și despre extrem de puținele moduri și cazuri în care aceștia au rezistat ori s-au opus acestor regimuri (în autobiografiile compuse post-factum).

Acum că Moldova are contract pe 5 ani cu Gazprom, ar fi cazul să întrerupem cîteva alte contracte care ne țin în urmă.
De exemplu, contractul cu Evul Mediu trebuia reziliat demult.
La ce mă refer – săptămîna trecută a circulat pe internet un clip video cu o studentă care, în timpul lecției on-line, făcea dragoste în dormitorul ei și, pentru că uitase să își deconecteze camera video, a fost văzută de întreaga clasă. Incidentul a fost filmat și distribuit pe net de o altă colegă (și a fost preluat de tot felul de gropi de gunoi care-și zic presă, de exemplu KP).
Reacția administrației colegiului a fost inițial teafără – a ascultat scuzele fetei și…și-a căutat de treabă.
Pe urmă, la ușa administrației a bătut Evul Mediu și insituția și-a amintit că nu are tact, nici pregătire pentru a face față unor asemenea situații, dar are regulamente.
Conform unui asemenea regulament fata care făcea sex în dormitorul ei ar fi ”sfidat integritatea unei instituții și și-a bătut joc de noțiunea de colegialitate” (citez din decizia Consiliului Profesoral al instituției cu pricina)…
Ambele fete, și cea filmată și cea care a distribuit filmul, au fost exmatriculate…
Să analizăm cazul pe îndelete: fata care a fost filmată nu poate fi învinuită de nimic. Ea e o victimă a unei erori sau a unui incident nefericit. Ea nu făcea sex în timpul lecției în sala de clasă. Ea era acasă la ea, în spațiul ei inviolabil în care își trăiește viața privată, protejată de constituție și de întreg cadrul legal.
Școala a venit în casa ei (prin intermediul acestui învățămînt on-line) și încearcă să impună regulile instituționale în cadrul domestic.
Știm, e o situație extraordinară. Dar chiar și în situațiile extraordinare oamenii au dreptul la viață privată, la inviolabilitatea domiciliului și restul.
În pandemie dormitoarele și bucătăriile noastre au devenit și oficiu, și școală, și universitate, și sală de conferință, și garaj și birou de informație, și bibliotecă, și cantină și sală de ședințe…
Asta a generat o mulțime de situații dificile, confuze și unele hazlii. Cînd trăiești 4-5 oameni într-o cameră două, faci acrobații ca acest spațiu deopotrivă să fie și dormitor (pentru un membru al familiei) și oficiu (pentru alt membru al familiei etc). Au fost și incidente cînd deputați mîncau în sufrageriile lor la ședințe de parlament on-line. Au fost și alte situații – strigăte în timpul lecțiilor, sunet de tigăi și cratițe, bebeluși etc. Și acest caz cu o femeie care face dragoste în casa ei în timpul lecției nu e decît una din milioanele de consecințe ale faptului că sîntem obligați zilnic să combinăm în același spațiu – acasă – munca și domiciliul, spațiul privat cu cel public.
Asta e principial: înainte de a se afla la lecție, fata se afla în domiciliul ei, unde e protejată de ochi neinvitați. Școala ar trebui să țină minte asta – că e pe post de invitat în casa cuiva…
Asta am așteptat de la Consiliul Profesoral – să înțeleagă că incidentul a avut în casa studentei, că, în calitate de victimă aceasta urma imediat să primească consiliere, ajutor psihologic, să fie ajutată să treacă peste valul de bullying ce a urmat.
Consiliul Profesoral a ales cealaltă opțiune – să ia partea abuzatorilor on-line și off-line, că de aia avem Consiliu Profesoral: să ia partea abuzatorilor.
Evident, fata care a distribuit video (indiferent din ce motiv a făcut-o) merită probabil exmatriculată (dacă e majoră și dacă era conștientă de faptul că actul ei e unul de imixtiune în viața privată a unui om).
Aștept de la Ministerul Educației să anuleze ordinul rușinos de exmatriculare a victimei.
Aaștept de la conducerea ASEM (în subordinea căreia este instituția la care învăța victima) să ofere victimei întreaga asistență și protecție, fizică și emoțională, ca femeia să fie înscrisă din nou la cursuri.
Aștept de la conducerea ministerului educației și a ASEM și să discute cu acel Consiliu Profesoral și să le explice pe îndelete ce e cu hărțuirea on-line, ce e cu ”onoarea și colegialitatea”.