May 18 2016

laicitatea cea de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

Laicitatea nu se referă în nici un fel la ateism – principiul laicității nu reglementează, nu se pronunță și nici nu decide în vreun fel chestiunea existenței/non-existenței unei entități supreme). În același sens, laicitatea nu se referă la separarea statului și bisericii decît în mod indirect.

Laicitatea e un mod de organizare a vieții în comun (evit utilizarea expresiei ”viață socială” ca opusă ”vieții individuale” din motivul că le văd pe ambele ca fiind forme de viață ”socială” și nu mi se pare justificat să folosesc ”socialul” în două sensuri concomitent dintre care unul mai larg – viața oamenilor în comunități, și altul mai îngust – partea colectivă a vieții unui individ ca opusă unei părți individuale), al cărui edificiu politic e susținut de două principii fundamentale.

În primul rînd, laicitatea ține de relegarea, în mod deliberat, a religiei, credințelor și atitudinilor religioase în sfera privată.
Justificarea acestei relegări e foarte simplă – din moment ce diferențele religioase nu pot fi soluționate prin apelul la judecată rațională (logică formală sau principii științifice de organizare a cunoașterii) sau la alte forme de mediere prin utilizarea unor instrumente ”rezonabile” precum rațiunea (Kant), recunoașterea deplină a celuilalt (Honneth) sau acțiunea comunicativă orientată spre înțelegere reciprocă /raționalitate intersubiectivă (Habermas), adică lucrurile ce ordonează viața noastră în comun – atunci acestea sunt trimise în sfera privată (acolo unde oamenii găsesc destule căi – iubirea amoroasă, experiența traiului și muncii în comun – pentru a le acomoda).

Nu găsim aici o negare a religiei, așa cum afirmă adversarii religioși ai laicității, ci din contra o recunoaștere deplină a religiei ca fiind o sferă autonomă, cu un dinamism și o esență proprie, ireductibilă sau derivabilă din alte sfere ale vieții. Imposibilitatea acomodării rezonabile a diferențelor religioase în viața publică altfel decît prin tratarea lor ca chestiuni ce țin de viața privată a individului oferă ultimului libertatea aproape totală de a-și organza viața privată în conformitate cu preceptele religiei lor.

În al doilea rînd, laicitatea proclamă că bunul comun, viața în comun, interesul general, lucrurile ce țin de însăși organizarea comunității (ceea ce romanii numeau Res Publica) – toate acestea sunt mai importante decît interesele private.

În sinteză, principiul laicității afirmă (1) o separare a vieții publice de viața privată, (2) un principiu conform căruia treburile publice sunt mai importante, mai virtuoase și mai valoroase decăt treburile private (fie că țin de bunăstare economică individuală fie că țin de promovarea propiei credințe și sporirea numărului de ”salvați”) și (3) o relegare a diferențelor religioase în sfera privată.

Restul consecințelor decurg de aici. Unele au legătură, fie și indirectă (separarea statului de biserică), altele nu sunt legate nicicum (laicitatea egală cu ateismul sau cu ”persecutarea religiei”).


May 17 2016

Stația Nuit Debout

Vitalie Sprînceană

În detaliu:


May 16 2016

Ideologiile de după sfîrșitul ideologiei

Vitalie Sprînceană

În timp ce comunismul (și constelația de idei ce îl însoțește) s-a păstrat doar în enclave marginale – în unele campusuri universitare, în unele medii intelectuale (al artelor vizuale, al literaturii) și în unele cîmpuri de cercetare precum sociologia, antropologia și economia heterodoxă (atîta cît este!), fascismul, cu multiplele sale avataruri, e mai viu decît oricînd.

Îl găsim în numeroasele forme de etnocentrism și naționalism, în variile ideologii nativiste (curios că în SUA, nativiștii nu sunt, așa cum ne-am aștepta, reprezentanți ai unor comunități indigene – navajo sau cherokee, ci coloniștii albi, paradox prins poate cel mai bine de o zicală rostită frecvent de un artist satiric, Stephen Colbert: părinții mei nu au venit aici tocmai din Irlanda, de la o distanță de cîteva mii de kilometri ca să vadă această țară condusă de imigranți), în diversele forme de rasism socio-economic (scandalul cu apa otrăvită în orășelul american Flint, Michigan, unde o administrație albă și bogată a decis tăierea cheltuielilor pentru sistemul de aprovizionare cu apă iar în rezultat, o comunitate săracă și ”neagră” a trebuit să bea apă otrăvită, în timp ce comunitățile albe afluente din jur au continuat să beneficieze de apă normală, e un exemplu clar de rasism socio-economic. La fel precum și insistența germană în fața Greciei ca ultima să-și plătească datoriile și să accepte condițiile unui tratat inuman – deși se știa că 90 % din așa-zisul ajutor german se întoracea înapoi în Deutsche Bank, deși se știa că condițiile sunt imposibile și inutile), în tot felul de concepții meritocratice duse la extremă (grupuri ce argumentează că alte grupuri și persoane merită pe deplin să trăiască în mizerie, să îndure lipsuri sau chiar războaie pentru că…ar fi înapoiați, cultural inadecvați sau iraționali), în aprecierea și valoarea diferită pe care o atribuim suferinței și vieții în funcție de poziționare geografică și culturală (așa ajungem să deplîngem ca fiind anormală pierderea unei vieți europene sau violențe în orașele noastre în timp ce percepem războaie, conflicte și crize ce ucid zeci de mii în altă parte ca fiind ”normale” și simple statistici), în diversele forme de războaie culturale (în cadrul cărora anumite grupuri – etnice, religioase, lingvistice, cu orientare sexuală diferită – sunt construite și percepute ca fiind străine, capabile de a ”îmbolnăvi corpul social” ori de a strica o ”armonie deplină” – și deci periculoase), în retorică militaristă a supremației unei țări/culturi față de alte țări/culturi (stafia Gayropei agitată atît de intens la Kremlin e la fel de fascistă precum stafia ”luptei cu terorismul” și islamofobia din SUA sau retorica anti-refugiați din Europa Centrală)  etc.

Semințele fascismelor în lume contemporană sunt intens irigate de cîteva ”fluvii” bune. Globalizarea, în forma ei de accelerare a circulației capitalului (mai ales cel specualtiv), de relocalizare a capacităților de producție în funcție de ”costuri” (forță de muncă, reglementări politice, economice și ecologice), de relație structural inegală în care un vest dezvoltat exploatează și menține o stare de dependență a unui sud și est subdezvoltate – toate acestea contribuie la recuperarea unor discursuri și practici fasciste (a se vedea violența contra romilor în Slovacia și Ungaria), la ”legitimarea” apelului la diferite forme de excluziune (deoarece globalizarea este percepută în mod eronat ca fiind incluziune totală și nu excluziune selectivă și inegală, așa cum este ea de fapt). La aceasta se adaugă și impotența stîngii tradiționale de a formula proiecte incluzive, lucru care ține parțial de înglodarea stîngii în varii bătălii culturale (care, de cele mai multe ori reprezintă cîmpuri de bătălie false), parțial de capitularea ei intelectuală și politică în fața hegemoniei dreptei exprimate prin TINA (1). Nu e de mirare (deși rămîne trist!) că stînga grecească a lui Tsipras și Varoufakis a fost îngropată și umilită cu mîinile stîngii franceze a lui Hollande.

E uimitor și paradoxal să vezi, în aceste condiții, pe de o parte, enormul efort intelectual, financiar și politic îndreptat la organizarea și desfășurarea unor vaste campanii anti-comuniste (atît la nivel intelectual, prin subvenționarea unei întregi industrii a cercetărilor anti-comuniste cît și la nivel economic, prin subminarea încercărilor de organizare și gestionare economică alternativă – în sudul global, prin varii forme de exploatare economică și în nordul global, prin slăbirea sindicatelor și altor forme de organizare colectivă a angajaților), și, pe de altă parte, puținătatea eforturilor aruncate pe linia limitării sau eliminării surselor, manifestărilor, ideilor și practicilor fasciste… (Să pomenim în treacăt și faptul că, o anumită parte a ”luptei” anti-comuniste folosește retorici și discursuri fasciste: cei care vorbesc de justiție socială sau lupta de clasă sunt tratați ca fiind slabi de minte, mancurți, amnezici, spălați pe creier adică…categorii subumane.)

În același timp procesul actual al globalizării, în forma sa curentă de exploatare organizată, funcționează ca o mașinărie ce produce în serie fascisme…

 

  1. There is no alternative – fraza este atribuită fostului prim-ministru britanic Margareth Thatcher și exprimă ideea precum că economia de piață capitalistă este forma de organizare economică cea mai bună.

May 7 2016

Privatizarea mobilă…

Vitalie Sprînceană

”Raymond Williams a formulat conceptul de privatizare mobilă pentru a surprinde o trăsătură importantă a vieții cotidiene în civilizația urbană modernă în condițiile sistemului capitalist. Oamenii au căpătat inițial acces la mobilitate virtuală prin intermediul radioului și televiziunii. După apariția sateliților în anii 6o, în cazul televiziunii, oamenii puteau să privească în dormitorul lor imagini în timp real din orice colț al lumii. Privatizarea mobilă a fost extinsă mai departe de tehnologiile digitale, așa-zisele ap-mcds (eng. all-purpose mobile communication devices, rom. dispozitiv mobil de comunicare cu scop generalist). Mini-casetofoanele personale portabile de tip Walkman deja crea un spațiu audio privat pentru individul care se deplasa în spațiul fizic la începutul anilor 80, proces care a fost accelerat de apariția telefoanelor mobile la începutul anilor 90. Foarte rapid, telefonia și muzica au fost combinate în noile Iphone (și alte dispozitive înrudite). Individul dinamic, în mișcare continuă, însoțit de o coloană sonoră personală, on-line și conectat permanent – este figura ideală a culturii capitalismului cool în sfera consumului și, într-o oarecare măsură, și în sfera producției” (Jim Mcguigan, Neoliberal Culture: Palgrave Macmillan, 2015).

 


May 7 2016

Lupta de clasă…la cimitir

Vitalie Sprînceană

Lupta de clasă la cimitir: monumentele funerară sunt de elită, clasice și … sociale.


May 5 2016

religiozitate

Vitalie Sprînceană

Imaginea compozită (două afișe publicitare puse unul peste altul) poate fi privită în două feluri. Pe de o parte, ca un colaj reușit: Promoție fierbinte pentru Balul de Absolvire 2016, Karaoke Concert Hall…Mănăstirea Saharna…Și e amuzant să vezi aceste vecinătăți publicitare – diverse afișe care stau alături sau unul peste altul…

Pe de altă parte, dacă mergi strict pe afișul religios observi că așa-zisul pelerinaj ”religios” e de fapt o călătorie într-o lume religioasă necanonică…
Care, spre deosebire de învățătura oficială a Bisericii, recunoaște farmecele și se ocupă de dezlegarea lor…
Care a inventat nu știu ce Sfîntă Copie care ar verifica dacă persoanei i s-au făcut farmece. Un fel de farmeco-metru.
(După modelul scientologiei care folosește un aparat similar, e-meter, pentru a determina starea sufletului ”credinciosului”).
Am o  bănuială că Rugăciunile Sf. Vasile pentru ”delegarea farmecelor, rezolvarea problemelor personale, familiare și alcoolism”  înseamnă de fapt un fel ocolit de a spune ”exorcism” (practica a fost interzisă oficial de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova de cîteva ori, ultima oară în februarie anul acesta. Despre persistența practicii a scris recent Franco Brusa pentru Osservatorio Balcani e Caucaso).

În fapt, (pentru mine ca observator ateu/agnostic) contează nu atît canonicitatea ori necanonicitatea acestui gen de practici – pînă la urmă e treaba bisericii să vegheze asupra ”hotarelor credinței”, ci mai ales persistența îndărătnică a acestei sfere ce îmbină religiozitatea individuală (oamenii merg de bună voie la aceste slujbe, unii chiar plătesc să ajungă acolo), religia populară colectivă (practicile de a beneficia de asemenea ”servicii religioase” sunt percepute ca fiind normale de restul comunității), sincretism religios de inspirație New Age (farmeco-metrul) și noi forme de participare religioasă – turismul religios.


Apr 21 2016

Amenajarea străzii pietonale 31 august.

Vitalie Sprînceană

Împreună cu un grup de arhitecți am participat la un concurs național de arhitectură și urbanism de revalorizare a spațiului public din zona centrală a capitalei (zona adiacentă Circului precum și o porțiune a străzii 31 august), organizat de Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu Ambasada Franţei din Republica Moldova și Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor.

Ceremonia de premiere a avut loc marți, 19 aprilie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Proiectul nostru, care a presupus amenajarea unei porțiuni a străzii 31 august, a obținut premiul I (felicitări nouă!).

Întrucît au fost mai multe solicitări de a-l face public pentru cei care nu au putut ajunge la ceremonie/la expoziția propiectelor de la Muzeul Național de Istorie, fac acest lucru aici:

 

imaginile pot fi vizualizate în rezoluție mare pe adresa: http://s1162.photobucket.com/user/sprinceana/library/amenajare%20strada%20pietonala

Aici și descrierea conceptuală a proiectului:

CONCURS DE SOLUŢII: AMENAJAREA ZONEI PROTEJATE, str. 31 AUGUST 1989, în perimetrul str. A. PUŞKIN şi str. M. CEBOTARI – SPAŢIU PIETONAL

Oraşul Chişinău nu dispune, la moment, de o reţea de spaţii pietonale, în oraş existînd mici porţiuni separate (aleea de pe bd. Mircea cel Bătrîn, aleea de pe str. Grigore Vieru cuplată deja cu str. E. Doga), care însă nu sunt legate între ele şi funcţionează ca ”insule pietonale izolate”. De asemenea, ca o consecinţă a exploziei numărului de automobile în oraş precum şi inadecvarea infrastructurii rutiere pentru un asemenea flux de maşini, calitatea infrastructurii pietonale – trotuare, scuaruri – a scăzut considerabil.
În acest sens, proiectul de amenajare a unei străzi pietonale pe str. 31 august 1989 în intervalul str. Maria Cebotari str. Al. Puşkin, vine să soluţioneze cîteva nevoi.
În primul rînd, să amenajeze un spaţiu pietonal public, accesibil şi incluziv.
În al doilea rînd, să ofere un spaţiu pietonal ce ar fi deschis şi cu potenţial de dezvoltare în toate direcţiile aşa încît pe viitor să fie posibilă conectarea sa cu alte segmente pietonale pînă la construcţia unei reţele de străzi şi alei pietonale la nivelul întregului oraş.
În al treilea rînd, să ofere un spaţiu public democratic şi incluziv în care ar încăpea şi de care s-ar bucura toate grupurile sociale, indiferent de religie, etnie, dizabilitate, vîrstă ori statut social.

Proiectul nostru are la bază următoarele principii:

– Proiectul e organizat în jurul metaforei „străda pietonală ca un rîu”. Justificarea metaforei rîului e următoarea: toate aşezările umane majore au apărut în preajma unor ape (la fel şi Chişinăul), iar rîurile joacă un rol esenţial în viaţa oraşelor. Considerăm că amenajarea pietonală propusă ar putea deveni un rîu pietonal urban în jurul căruia şi de la care s-ar dezvolta viaţa comunitară urbană.
– Un spaţiu pietonal deschis şi dinamic, cu potenţial de extindere şi conectare la alte spaţii pietonale din oraş.
– Un spaţiu pietonal care ar fi şi un spaţiu public egal şi democratic, care acceptă, încurajează şi tolerează diferenţa şi care aparţine tuturor.
– Un spaţiu pietonal care acomodează varii interese ale orăşenilor – de recreere, de socializare, de consum, de cultură şi educaţie şi care pune accent pe activităţi de interes comun ce contribuie la creşterea solidarităţii comunităţii.
– Un spaţiu pietonal ce se constituie cu minime investiţii financiare, minime intervenţii arhitecturale (nu presupune construcţii capitale sau altă infrastructură costisitoare) şi care mizează pe valorificarea infrastructurii existente. Vedem acest lucru prin: valorificarea potenţialului clădirilor şi scuarurilor existente şi sporirea acestui potenţial prin deschiderea instituţiilor publice amplasate în acest segment (Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional de Artă a Moldovei, Biblioteca Naţională, Palatul Naţional); valorificarea scuarurilor verzi – Grădina Publică ”Ştefan cel Mare şi Sfînt” etc.
– Un spaţiu pietonal ce încurajează diversitatea – diversitatea formelor de comportament, diversitatea grupurilor sociale, diversitatea formelor de activitate etc.
– Un spaţiu pietonal ”neplanificat” în care are loc întîmplarea, inovaţia, supriza, imprevizibilul, şi care să fie adaptabil, cu minime intervenţii, unor nevoi şi uzuri viitoare.
– Protejarea spaţiului verde existent şi dezvoltarea lui ulterioară pentru a acomoda necesităţile unui spaţiu pietonal viu, dinamic şi activ. – Asigurarea accesului gratuit la bunuri comune fundamentale – apă potabilă, wc – pentru a transforma acest spaţiu public în unul cu adevărat democratic şi incluziv.

Colectivul de autori:

arhitect BOROZAN Ina (Laborator de arhitectură MIEZ)
arhitect DELEANU Toma (DT-architektur buro)
arhitect MOLDOVAN Vlad
sociolog/filosof SPRÎNCEANĂ Vitalie (Oberliht)
artist/curator US Vladimir (Oberliht)
arhitect VATAMANIUC Andrei (Laborator de arhitectură MIEZ)
arhitect VREDNIC Stanislav