blog cultural

cronici cronografice

Unii jurnalişti culturali din mass-media moldovenească sunt, inconştient, inamici sau cel puţini rivali ai vieţii culturale locale. Ei practică un fel de reductiţie cantitativă de soiul celei utilizate de birocraţie: în raportul final, adică articolul, intră doar cantitatea de.., numărul de... etc.

E ca şi cum, într-un bilanţ al unui meci de fotbal se reţine doar scorul, nu şi trăirea intensă a celor 90 minute, cu scăderile, urcuşurile şi zvâcnirile lor. Contabilitatea ziariştilor culturali se rezumă la numărul de spectacole, montări, premii, spectatori şi cam atât...

Chestiile astea le gândeam ieri la conferinţa de presă prilejuită de lansarea celei de-a 7-a ediţii a festivalului de Film documentar Cronograf. Câţiva ziarişti au venit, luat 1-2 interviuri, 4-5 poze, însemnat 3 replici după care au plecat...undeva... în alte zări culturale. Aseară au apărut câteva reportaje, declaraţii ale unor membri ai juriului (nu sunt justiţiar internaţionalist, nici estet patriotic, dar m-a cam agasat declaraţia deplasată a lui Victor Bucătaru, preşedintele juriului la secţiunea „principală": „Eu sunt foarte bucuros... că după atâta şi atâta timp vom mai fi cuceriţi încă o dată de nemţi şi de români...nemţii au 8 filme şi românii au 6 filme la secţiunea principală." Asta în prezenţa (şi, probabil pentru) rusului Oleg Solodovnikov, producător de filme şi membru al Uniunii cinematografiştilor din Rusia, invitat de onoare al festivalului care a promis bani pentru filme moldoveneşti şi a cărui vină era de a fi...rus... S-ar putea să şi greşesc, dar o doză de politeţe politică chiar era necesară. Mă rog... Victor Bucătaru e un om matur), după care, bănuiesc, urmează o tăcere până marţi, încununată cu un reportaj de totalizare: atâtea filme, atâtea premii, sănătate... Văd că televiziunea cea mai „independentă", elisită şi deschisă, pro Tv Chişinău, n-a dat nimic. Aseară, la prima proiecţie din cadrul festivalului, filmul „Coldwaves" de Alexandu Solomon, n-am prea văzut reporteri TV...

morti si vii

"Life Before Death" este titlul unei serii fotografice semnate de Walter Schels şi jurnalistul Beate Lakotta. Subiectul expoziţiei este Moartea: o serie de poze ale unor oameni înainte şi imediat după moarte. Fiecare portret este însoţit de o mică istorie - viaţa, „căderea în boală a persoanei", sentimentele dinaintea morţii. A se privi fără ifose moralizatoare: până la urma schimbarea de suprafaţă viaţă-moarte e atât de mică încât îngrozeşte...

filme cu firma

Între 15-19 mai, la cinematograful „Odeon" (str. Eminescu, lângă Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale"; Beer Platz, pentru restul) se desfăşoară festivalul de film documentar Cronograf. Pentru că eventul e organizat de moldoveni în Moldova, site-ul festivalului este ultimul loc din lume (virtuală şi reală) unde ai putea afla ceva despre programul proiecţiilor, dezbaterile aferente, oaspeţii sau filmele în concurs.

În asemenea cazuri, se ciuguleşte de la agenţii, ziare, se mai consultă un ghid funny sau cauţi prin cunoscuţi (am văzut ceva reclamă în oraş care însă nu spune mai mult decât ştiam înainte: că Festul are loc la Odeon şi că se vor proiecta şi filme străine).

„Jurnal de Chişinău" anunţă (tocmai 2 zile înaintea organizatorilor) un fel de miniprogram al festivalului:

- joi, 15 mai, ora 18:00, la deschidere - „Război pe calea undelor" deAlexandru Solomon, despre Radio Europa Liberă - bănuiesc că va fi mare îmbulzeală, s-ar putea să fie şi o petrecere corporativă a biroului REL în Moldova... cine vine, ne întâlnim ceva mai devreme, la 17.00, să zicem, sau prinde locuri, invitaţii, bilete.

- vineri, filme din Italia, Franţa, Germania

- sâmbătă, filme produse în Polonia, Slovenia, Serbia, Finlanda, Belarus, Canada (nu rataţi documentarul românesc "Podul de flori" , regizor Thomas Ciulei - aici vor curge probabil lacrimi mari şi multe, de crocodil dar şi sincere)

- duminică, "Un scurt film despre râs" (Germania)

- luni, 19 mai, ultima zi a Festivalului, la Restaurantul Bier Platz (ora 11.00) se va desfăşura Masa Rotundă "Noul val al cinematografiei din România - radiografia unei afirmări pe plan internaţional. Oportunităţi de dezvoltare. Perspective de colaborare cu cineaştii din R. Moldova", al cărei moderator va fi Mihai Fulger, critic de film din România.

... Tocmai mă gândeam că anii trecuţi Cronograful a fost « cuminte » şi a proiectat doar filme funny (Câştigătorul de anul trecut, filmul polonez « În drum » era o saga în stil Kerouac şi cu un substrat romanctico-ecologist transparent) şi mă întrebam dacă tradiţia va fi respectată. Ei bine, organizatorii mi-au spulberat criticile şi au decis să fie mai incisivi anul ăsta - filmul despre europa Liberă sau cel despre Podul de Flori sunt o mărturie că sensibilităţile politice sau ideologice nu vor mai fi trecute cu vederea.

update, 14 mai: a aparut un nou site al festivalului. cu informatie la zi. ceea ce am scris mai sus despre organizatori era valabil pentru ziua de ieri.

alee al garii

intre 2 substantive de gen feminin au tras un articol posesiv nepotrivit.

Gara feroviara Chisinau, mai 2008

Regula: Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat.

Nobel post-mortem?

Doris Lessing, Nobelul pentru Literatură din anul trecut (2007) a declarat că Premiul i-a răvăşit viaţa ( was a "bloody disaster"). Autoarea britanică a încetat să scrie: cea mai mare parte a timpului şi-o petrece oferind interviuri, poze, declaraţii. Nu ştiu dacă Orhan Pamuk o fi scriind ceva, la cât de mult călătoreşte şi la cât de tânăr este - ar fi o perversiune ca un premiu literar să fie motivul pentru care un scriitor ar abandona scrisul...

Refuzul premiului nu este o soluţie tocmai bună: haita de reporteri te-ar încolţi cu întrebări de genul: De ce ai făcut-o? Chiar nu ai nevoie de milionul ăla de dolari ? S-ar găsi probabil şi nişte orfani ideologici care ar adopta poziţia ta sub steagul vreunei ideologii anti-, pro- sau meta-. Oricum, câteva cohorte de jurnalişti impertinenţi la poartă îi ai la sigur.

Probabil, cea mai bună ieşire din impas ar fi realizată prin efectuarea unor modificări în regulamentul Comitetului Nobel, astfel încât, Premiul Nobel pentru Literatură să fie acordat exclusiv ...post-mortem. Aşa nici jurnaliştii nu vor sâcâi prea mult autorii, şi scriitorii înşişi ar găsi ceva timp pentru a scrie, şi orgoliile care se pun în funcţiune an de an ar mai da reflux...

Iron…Ironic

„Iron Man" , cel mai recent blockbuster marca Hollywood aduce câteva noutăţi în maşinăria de fabricat zei:

- abandonarea eroismului liniar ascendent, de factura mesianică - Iron Man nu este un Alioşa Karamazov - pur, inocent, neprihănit. Nu are predestinaţia binelui, nici simţul înnăscut al moralei. Nu este Ideea Binelui coborâtă în cetatea decăzută a oamenilor pentru a lichida răul. Pe scurt o dezvrăjire a eroismului - Iron Man este din această lume.

- condiţia eroului stă la capătul unui drum sinuos (prin contrast la Superman, Batman, James Bond binele era înscris în codul genetic al eroului) mijlocit de revelaţie - traumatică, ca de obicei. Prin aceasta, Iron Man copie mai degrabă modelul paulinic al credinţei, decât cel cristic.

- curioasă şi stofa „burgheză" a intrigii. De obicei, nenea cel bun, răzvrătitul era fie un slujbaş inferior, fie un om în afara sistemului, dar de fiecare dată duşmanul principal era fie un industriaş bogat, fie chiar şeful unor companii multinaţionale. „Iron Man" aduce ideologema „capitalistului convertit" (să fie o imitatio Christi după Bill Gates şi Warren Buffet, care, spune lumea, au oferit câteva zeci de miliarde USD Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru lupta împotriva SIDA?), care a absorbit şi crescut sămânţa Bunei Vestiri...

- importanţa mesajului - o reminiscenţă mesianică, din vremea eroismelor vechi. Deşi inferior ca parametri tehnici, robotul lui Tony Stark învinge - ideea Binelui, conştiinţa de a şti că eşti de partea bună a baricadei compensează cumva fierul, electricitatea şi restul avantajelor tehnice... Prin contrast, Obadiah Stane, rivalul, are o încredere oarbă în tehnologia lipsită de mesaj şi idee. O replică revelatorie pe care acesta o spune teroriştilor afgani: „La voi, întotdeauna au fost probleme cu tehnologia!" - chiar dacă ideile bune şi cauzele legitime n-au lipsit...

- actul revelaţiei introduce, în ţesătura filmului, un realism subtil: eroismul nu este apanajul supraoamenilor sau zeilor, ci poate fi la îndemâna oricui, cu condiţia ascultării Legii Morale.

sursa imagine

ambitii

BILJANA SRBLJANOVIC, autoare a unor piese de teatru de succes - cea mai cunoscută, « Poveşti de familie » a fost montantă şi la Chişinău, de Mihai Fusu - este candidatul Partidului Liberal Democrat din Serbia la funcţia de primar al Belgradului. « Vreau să aduc Belgradul în Uniunea Europeană, casă după casă, cartier după cartier. » ... Din câte ştiu, experienţele politice ale literaţilor nu au fost prea izbutite. Mario Vargas Llosa a eşuat de câteva ori la alegerile prezidenţiale în Peru, în Bulgaria, Jeliu Jelev, filozof şi scriitor, a fost chiar şef de stat, dar nu a lăsat amintiri prea plăcute. Pe Nero nu-l mai amintim. sursa imagine

activisme sexuale

Minorităţile sexuale vor organiza la Chişinău un marş sub genericul „Toţi diferiţi - toţi egali", primul care are şansa de a izbuti: anii trecuţi primăria le-a refuzat o autorizaţie; acum, noua Lege privind întrunirile îi scuteşte de obligaţia de a-şi cere voie, cu condiţia de a fi cuminţi...

Cum era de aşteptat, marşul gay-ilor şi lesbienelor a stârnit reacţii controversate. Unele din ele chiar curioase:

- „Gender Doc", organizaţia umbrelă a minorităţilor sexuale din Moldova se îngrijeşte, conform statutului, de gay, lesbiene, bisexuali şi transsexuali. Restul minorităţilor sexuale: onaniştii, zoofilii, voyeriştii, exhibiţioniştii, etc nu sunt reprezentaţi, cum ar veni, şi printre discriminaţi există ierarhie şi segregaţie - o elită, pe de o parte, şi nişte minorităţi în cadrul minorităţilor (un fel de dublu discriminaţi) pe de altă parte.

- în mod public, doar (deocamdată) 3 organizaţii şi-au manifestat în mod public dezaprobarea. Prima şi cea mai gălăgioasă este... Federaţia Naţională de Taekwondo. Reprezentantul acestei organizaţii (există vreo 3 federaţii taekwondo în Moldova: versiunea ITF, apoi versiunea WTF, apoi, fără versiune câteva), Sergiu Filat a calificat activităţile „Gender Doc" ca fiind „obraznice". Citez: „Nu vrem să manifestăm nici un fel de agresivitate faţă de aceste persoane, dar vrem să ieşim să sensibilizăm societatea noastră şi să transmitem un mesaj pe care-l transmite de fapt Sfânta Scriptură." (sursa)

Boon, eu n-aş vrea să fiu sensibilizat de un taekwoindo-ist, indiferent de intenţiile paşnice afişate sau de scopurile umaniste declarate. Chiar e terifiant.

...Îmi imaginez o Alianţă pentru Sensibilizarea Societăţii Civile compusă din: Federaţiile de Taekwondo, karate, judo, box, lupte greco-romane, sambo, kung-fu, tae bo, şi, pentru „greutate", Federaţia Halterelor, a Aruncătorilor cu Suliţa şi Ciocanul... cu asemenea sensibilizatori, am deveni, probabil, cea mai sensibilă societate civilă din zonă, dacă nu chiar din lume (la capitolul sensibilitate am avea drept concurent doar Coreea de Nord - acolo însă sensibilizatorii sunt militari, la noi vor fi civili şi cu scriptura în mână... Sfinte Sisoe!).

Altfel, sportivii (dacă sunt sportivi) ar trebui să-şi vadă de treabă. Nu prea i-am văzut că umblă cu sensibilizatul la protestele împotriva încălcării drepturilor omului, nici n-au impresionat prin prezenţă la mitingurile politice, mediatice sau de alt gen. Mă rog, mănâncă şi ei o pâine. Dar s-o mănânce la Beijing şi la Campionatele Mondiale de Specialitate, nu în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

- altă organizaţie civilă „ofensată" de gay şi lesbiene este... ONG „Engleza pentru o viaţă nouă". Aici eu, francofonul, chiar n-am replică. Cum dracul cei de la Ministerul Justiţiei şi Centrul de terminologie înregistrează asemenea inepţii?

- în fine, ultima pe lista obidiţilor este Fundaţia pentru caritate şi binefacere a persoanelor cu handicap din R. Moldova. Ăştia vin dintr-un coşmar: "Relaţiile homosexualilor sunt un păcat care afecteaza gândirea umană, iar promovarea publică a homosexualităţii reprezintă un pericol pentru mentalitatea societăţii."

- o opinie interesantă, definitorie pentru percepţia "minorităţilor sexuale" în Moldova este cea a unui tânăr, la Euro TV: "Împotriva lesbianelor n-am nimic (probabil că ar vrea să şi-o tragă cu două - trei V.S.), dar în faţa gay-ilor ... le-aş da bătaie."

P.S. pe blogul "Moldova Creştină", întreţinut de Federaţia Naţională de Taekwondo cu pricina, Google Adsense a făcut o glumă cu ei, sau poate un test de sinceritate: sus, în header, alături de postul Imoralii de la Gender-Doc-M vor sfida societatea şi familia anul acesta ca nici odată anterior stă un link Femei Frumoase, care duce spre nişte site-uri drăguţe de genul, Mature Amateur Asian Women şi altele de acest gen. adică - creştinismul e bun, da nu se vinde, în schimb, pe internet, se câştigă cel mai bine din sex şi sexualitate. Nu cumva protestul organizaţiilor în cauză are un substrat economic: să mărească Pagerank-ul site-ului, prin asocierea lui (în cadrul motoarelor de căutare) cu sex, gay, lesbian?

parchez ca … vaca, porcul

din seria PARCHEZ CA... (vaca, procul, bădăranul, hoţu, şmenu, etc)

Imagini cu imaginatie - I

sursa imagine
fr. Sous les paves, la plage! - rom. Sub caldarâm, plaja!

Slogan de inspiraţie anarhistă, apărut în mai 68 în Franţa. În traducere filosofică (programatică) formula urma să exprime ideea că dincolo de regulile opresive, coercitive şi autoritare ale societăţii se află libertatea umană adevărată - un anarhism radical cu o uşoară tentă ecologică (nu ecologistă încă!). În 5 cuvinte a fost adunată întreaga mitologie anarhistă, reveriile după starea originară naturală a omului (oraşul ca o potenţială plajă, un paradis decăzut ce poate fi reabilitat şi câştigat) cu origine directă din Rousseau, dar şi Kropotkin, Bakunin, Mao, nostalgia după o ecologie a sufletului, anticonsumism, armonia cu natura etc.

Cum e şi firesc, circulă mai multe legende despre apariţia şi paternitatea sloganului. Cea mai convingătoare dintre ele presupune, drept autori, câţiva tineri angajaţi ai unei companii publicitare.

O primă variantă suna astfel: « il y a de l'herbe sous les pavés » - « sub caldarâm este (creşte, se găseşte) iarbă ».

N-a trecut pentru că era prea naturistă, « iarba » a fost înlocuită cu « plaja » şi topica a fost schimbată.

Există mai multe variaţii/ilustraţii/colaje/performance-uri care utilizează, într-un mod sau altul, acest slogan. Propun una dintre ele, de departe cea mai cunoscută.

sursa imagine

P.S. A se consuma cu: „Il est interdit d'interdire!” (Este interzis să se interzică) şi, la desert, «Soyez réalistes, demandez l'impossible. » (Fiţi realişti, cereţi imposibilul !)

gazeta de perete

DEX - s.f. PIATRĂ gazeta de perete a Antropologilor de la Universitatea de Stat din Moldova...

Management cultural + other stuff

Sâmbătă, la o bere cu Ion+Medicul Şef (cam răcit medicul (sic!) şi a consumat exclusiv ceai) + cineva fără blog... hotărâm să mergem la film, mai ales că la „Odeon” se derulează un fel de memoriam – memento Emil Loteanu... pentru că nu avem un program, Ion sună la casele cinematografului. Răspunde o voce ebrietată:

- Alo...Alo...

- Cinematograful „Odeon”?

- Da...

- Vrem filme. Am aflat că organizaţi proiecţia filmelor lui Loteanu?

- Da...

- Ce film proiectaţi astăzi?

- Hora mare...

- Ne-ar plăcea să vedem „Lăutarii”...

- A fost...

- Mai sunt programate şi alte proiecţii?

- A sî şie... şi tipul trânteşte receptorul.

* * *

Tot acolo, în centru, într-un local modest, cu iz de cantină sovietică. De partea cealaltă a uliţei e un local luxos. Bem. Intră o fătucă, chelneriţă la „bogaţi” şi cere...ceva salată, nişte prăjituri, copturi, biscuiţi etc... pleacă...se întoarce (sau poate era alta, tot o chelneriţă din restaurantul bogat), mai procură câteva porţii de salată, biscuiţi, dulciuri..chestia s-a repetat de vreo 3 ori în intervalul cât am stat noi acolo. Ne prindem: clientul din localul luxos face comanda, fetele o cumpără din cantină, unde e mai ieftin, i-o dau, el plăteşte „cum trebuie”. Până la urmă toată lumea este mulţumită:

- clientul, pentru că plăteşte să se relaxeze într-o încăpere luminoasă, departe de izul de ospătărie

- localul cu iz de cantină, pentru că marfa se vinde bine...

- localul luxos, pentru că are şi un chilipir bănesc din treaba asta...

- noi, pentru că am prins unul dintre mecanismele funcţionării capitalismului cu faţă moldovenească – ca o mahala, unde vecinii se ajută reciproc (Dă-mi, cumătră, nişte borş, împrumută-mi toporul tău că al meu s-a rupt etc...)

salon de carte si altele

Fost la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii. Cărţi multe, bune. Prezenţă internaţională: Alianţa Franceză, Ambasada Chinei, Ambasada Germaniei. Standuri identice, oferta – la fel.

Am răsfoit ceva cărţi să văd cum sunt, în diferite ţări şi culturi, construite „pragurile”, adică iniţierile în lumea literelor şi a cifrelor. Puţin dezamăgit, căci procedeul este acelaşi.

Altfel, cărţi, discuri, ziare, mulţi copii – privelişti obişnuite. ***

Ieri, un tip pe bicicletă (alo, ecologiştii, unde sunteţi?) a jefuit o filială Mobias Bancă, de la Botanica. Am reţinut că tipul avea o bicicletă „Vulturaşul” (Орлёнок). De la care anticariat ai găsit-o, frate, eu caut de ani de zile un exemplar pentru muzeul meu personal (prima mea bicicletă!)?

viata in chirie

Impresii fugare pe o carte mare

Oleg Garaz „Territoria”

Editura LIMES Cluj 2007

Pentru mine, una dintre cele mai bune fiziologii/fiziografii ale URSS-ului. Spre deosebire de abordările nostalgico/epico/folclorice (cum este „Născut în URSS” a lui Vasile Ernu), perspectiva lui Oleg Garaz este kafkiană, cumva sumbră şi deprimantă (comparaţia nu înseamnă, în aces caz, ierarhie). Tonului zglobiu, carnavalesc al URSS-ului ca sărbătoare – festival (Ernu) îi este contrapusă o lume primitivă, brutală, violentă, şi strict organizată. Pe alocuri, paralela cu Ken Kesey se impunea de la sine, lipsea însă un Randle McMurphy...

În Territoria, universul utopic concentraţionar în miniatură, The Big Brother este pretutindeni - în viaţa, noaptea, alimentaţia, somnul, hrana, mintea şi spiritul individului (soldatului). Procesul descris de Garaz este cel al inserării forţate a individului în sistemul social, procedura de injectare a serului conformismului psihologic în corpul tânăr, astfel ca, la linia de ieşire să avem un imbecil digerabil...

Câteva etape ale acestor rituri de igienă socială.

- golirea, cum ar veni Kenosis-ul : „La început am fost duh (titulatură purtată de soldaţii aflaţi în prima jumătate de an a serviciului militar). Adică stafie, nălucă, arătare, ceea ce în limbaj normal înseamnă că nu aveam nici un drept. Eram suflu lipsit de materialitatea dătătoare de identitate necesară pentru a-mi fi recunoscută cea mai de jos poziţie din ierarhia nescrisă. Nu am niciun statut. Sunt în afara oricărei ierarhii. Sunt într-o gaură neagră. Sunt o gaură neagră. Nimeni nu mă observă.” (p.15)

- urmează procedeul prin care individul integrează şi înţelege fluxurile prin care se distribuie puterea socială, sancţiunile, pedepsele, dar şi recompensele, compatibilizarea forţată emiţător-receptor (forţată din 2 motive: e violentă, şi e împotriva voinţei, tălmpcire – se face cu pumnu-n bot) : „Pumnul însemna o restrângere absurdă a posibilităţilor de conlucrare ale celor cinci degete – dactilografiere, interpretare pianistică, răsfoire de cărţi, mângâiere de femei, dezamorsare de mine şi bombe neexplodate, precum şi multe alte lucruri la fel de fine. Şi în nici un caz nu se putea compara sensibilitatea buricelor-„ochişori” lae degetelor cu grosolănia durerii acute la impactul articulaţiei osoase cu maxilarul sau sternul vreunui doritor de „ciocăneală”. (p.23)

- o a treia etapă, necesară, pentru că afectează spiritul şi gândirea subiectului, este re-programarea lingvistică. Individul trebuie să uite bogăţia originară a limbii, subtextele şi subînţelesurile comunicării şi să reducă uzul limbajului la elementarul necesar: urlet, ţipăt, înjurătură – „primele luni după venirea mea din armată eram destul de tăcut, iar mama o trecea din contul maturizării şi bărbăţiei mele pe deplin realizate în cei doi ani de cătănie. Însă tăceam mai degrabă dintr-o neputinţă mută şi dobitoacă de a vorbi normal o limbă civilă, de a vorbi fluent, fără patimă şi rânjet ameninţător, fără dispreţ şi înjurătură, în formule seci, sacadate sau mai degrabă lătrate decât rostite în grai omenesc. Era o „fenia”(argou) destul de eficientă, un limbaj esenţializat în care, pe lângă simbolistica genitală, a relaţiilor sexuale sau religioasă, funcţiona şi un şir de neologisme foarte diversificat.” (p.24-25)

- treapta supremă şi ultima este re-valorificarea existenţei sociale în alt context şi după alte reguli: „orice ai face sau ai fi ca individ particular, singura valoare este una pe care o ai doar în Pluton.(...) Plutonul este un organism, iar eu sunt unul din organele lui. Dacă nu funcţionez, are de suferit întregul. Iar întregul funcţionează prompt la orice deranjament care-i reduce din performanţele funcţionale. „Disfuncţia” este reprimată prin toată violenţa disponibilă. Una cumulată şi extrem de eficientă.” (p.53-54)

... „Soldatul nu stă, timpul său existenţial este închiriat de Patria-Mamă, iar obligaţiile faţă de statul care te-a crescut, adică hrănit şi şcolit, trebuie returnate integral şi chiar cu ceva pe deasupra.” (p.19)

Viaţa în chirie – este, după mine, scheletul care susţine întreaga construcţie a romanului. A trăi pentru sine, în sfârşit, este probabil unica libertate neîndoielnică câştigată după prăbuşirea imperiului, Este ceva pentru care merită să lupţi, unica achiziţie democrată cumva distribuită în mod egal şi egalitar, egala, uniform şi care nu a putut fi furată sau detractată de profitorii independenţei moldave

Ceea ce nu va înţelege niciodată comunismul de consum (Che Guevara pe maiouri, Lenin cu coafură de punky) sau comunismul de flirt (nostalgicii lui mai 68)...

literaturi nationale

într-un interviu acordat ziarului rus « Gazeta », scriitorul moldovean de limbă rusă Vladimir Lorchenkov, proaspăt laureat al concursului « Русская премия » (Premiul Rus), spune :

« (în spaţiul postsovietic) se desfăşoară un proces de crearea a literaturilor naţionale în limba rusă, asemănător cu apariţia literaturii în limba engleză în America şi alte foste colonii ale Imperiului Britanic.

reporter : Dar, în America, dacă nu considerăm limbile indiene, limba engleză era unica alternativă, iar în fostele republici sovietice, există alternative ale limbii ruse.

Nu cred, că ar exista o alternativă limbii ruse. La fel cum nu exista o alternativă limbii latine, pe teritoriile abandonate de romani – barbarii şi-au însuşit-o. iar în Moldova limba rusă are rădăcini mai profunde, decât credem noi. Limba oficială a statului Moldav medieval era slavona bisericească. »

Aş avea de comentat :

- nu cred în viaţa lungă a fantomei « literatură naţională ». cred în scriitori moldoveni buni : acelaşi Lorchenkov, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu, Oleg Garaz, dar mă îndoiesc că vreunul din ei s-ar autoidentifica ca « scriitor naţional » sau ar avea planuri măreţe de construcţie a unei « literaturi naţionale ».

- însuşi conceptul de « literatură naţională » trebuie revizuit, updatat şi ajustat cumva la noile realităţi literare. Mă îndoiesc că am putea cupla acquis-urile deconstrucţiei, ale postmodernismului şi vocaţia europeană fie şi într-o formă profund « naţionalizată » cu vreunul din universurile semantice ale conceptului « literatură naţională ». cred în diferite forme de localism, universalism, ortodoxism literar sau trăire autentică a spaţiului limită care este Moldova.

- mă gândesc apoi, că literatura naţională este un fenomen improbabil şi din motive…economice. Scriitorii moldoveni, de limbă rusă, română, bulgară sau franceză, engleză caută … pieţe literare. Pentru că cea locală este mică, ineficientă, prabuşită, nefuncţională (mai ştiţi ceva ?) a demarat un proces firesc de orientare spre pieţe noi. Aici fiecare decide pentru sine : vrei scrii în rusă (piaţa rusă este imensă), vrei în română, vrei în bulgară, vrei în engleză, vrei în franceză.

- de departe, nu există un acord asupra unui element definitoriu al scheletului literaturii naţionale care este limba. Cum nici unul dintre tinerii scriitori (rusofoni sau românofoni) nu ia în serios ipoteza unei limbi moldave, este greu de aşteptat apariţia, din cer sau altfel, a unei literaturi naţionale din moment ce unicul lucru ce-i leagă pe un Lorchenkov şi un Garaz este paşaportul albastru cu bifa cetaţean MDA. Alte cărămizi ale literaturii naţionale precum mitologia politică şi memorie istorică comună (cazul Elveţiei) sunt şi ele lipsă. Nici chiar figura enciclopedică a lui Dimitrie cantemir nu este suficientă pentru a acoperi abisurile care brăzdează fantasmagorica identitate moldovă.

- perspectiva cea mai reală/realistă mi se pare cea a comunicării, a dialogului între diferitele forme de expresie literară din unitatea politică Republica Moldova. Cam ceea ce lipseşte la moment. Există literatură locală dar e cumva împărţită în caste lingvistice, agiste, şi de toate genurile…