Aug 17 2016

Moldova – 1941

Vitalie Sprînceană

Imagini dintr-un album al armatei germane, editat în 1943. Pozele sunt de la începutul campaniei din est, iunie-iulie 1941,
Am evitat tot gunoiul nazist (arme, atacuri, soldați) și am selectat doar pozele care mi s-au părut mie (îmi asum subiectivitatea) a fi relevante și interesante.


Drumuri lîngă Soroca.

Peisaj moldovenesc.

Localnicii salută (e salutul nazist!) trupele româno-germane.

Localnici ”tipici” (în opinia fotografului).

Orașul Chișinău, imediat după părăsirea acestuia de către trupele sovietice.

Vedere generală a orașului Soroca, 1941.

Peisaj.

Drumuri moldovenești. Glod. Mult glod.

Peisaj.

Sătenii sapă un drum.

Evreii dintr-un ghetto (urmează, probabil, să fie duși spre Transnistria/regiunea Odesa).

Jun 12 2016

Excursie în viitor

Vitalie Sprînceană

Investițile în viitor arată cam așa – școala din Cigîrleni, Ialoveni, a cărei construcție a început cu mare fast în 2014. stă în ruine.
Elevii din Cigîrleni  merg la școală… în clădirea grădiniței (?!).

Șantierul a fost inaugurat în 2014, de fostul lider al PLDM, fostul prim-ministru Vlad Filat, după ce s-a constatat că vechea școală (construită în perioada sovietică) s-a surpat atît de tare încît punea în pericol viața elevilor…
Primarul din sat, Grigore Duplavă, tocmai trecuse de la Partidul Liberal (pe listele căruia fusese ales în 2011) la Partidul Liberal Democrat din Moldova (pe listele căruia a fost reales în 2015), și șeful PLDM a inaugurat șantierul noii școli pentru a arata sătenilor cît de avantajos e să fii sub coroana Stejarului…
Vlad Filat a promis atunci că ”copiii din satul Cigârleni, raionul Ialoveni vor putea merge la o şcoală nouă, cel târziu, peste un an, lucrările fiind în plină desfășurare.” (internetul a păstrat integral acel moment de PR partiinic – pentru imaginea cu rezoluție mai mare mergi aici):

 

Între timp…Vlad Filat e pe cale de a ajunge la pușcărie pentru trafic de influență, PLDM a fost plecat de la guvernare, Ministerul Educației a trecut la PL, a fost furat (cel puțin) un miliard de euro de bani publici…iar școala de la Cigîrleni a rămas tot șantier neterminat.
Nimic mai trist decît o situație în care viitorul unor copii se pierde în bătăliile partiinice din Chișinău.


May 18 2016

laicitatea cea de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

Laicitatea nu se referă în nici un fel la ateism – principiul laicității nu reglementează, nu se pronunță și nici nu decide în vreun fel chestiunea existenței/non-existenței unei entități supreme). În același sens, laicitatea nu se referă la separarea statului și bisericii decît în mod indirect.

Laicitatea e un mod de organizare a vieții în comun (evit utilizarea expresiei ”viață socială” ca opusă ”vieții individuale” din motivul că le văd pe ambele ca fiind forme de viață ”socială” și nu mi se pare justificat să folosesc ”socialul” în două sensuri concomitent dintre care unul mai larg – viața oamenilor în comunități, și altul mai îngust – partea colectivă a vieții unui individ ca opusă unei părți individuale), al cărui edificiu politic e susținut de două principii fundamentale.

În primul rînd, laicitatea ține de relegarea, în mod deliberat, a religiei, credințelor și atitudinilor religioase în sfera privată.
Justificarea acestei relegări e foarte simplă – din moment ce diferențele religioase nu pot fi soluționate prin apelul la judecată rațională (logică formală sau principii științifice de organizare a cunoașterii) sau la alte forme de mediere prin utilizarea unor instrumente ”rezonabile” precum rațiunea (Kant), recunoașterea deplină a celuilalt (Honneth) sau acțiunea comunicativă orientată spre înțelegere reciprocă /raționalitate intersubiectivă (Habermas), adică lucrurile ce ordonează viața noastră în comun – atunci acestea sunt trimise în sfera privată (acolo unde oamenii găsesc destule căi – iubirea amoroasă, experiența traiului și muncii în comun – pentru a le acomoda).

Nu găsim aici o negare a religiei, așa cum afirmă adversarii religioși ai laicității, ci din contra o recunoaștere deplină a religiei ca fiind o sferă autonomă, cu un dinamism și o esență proprie, ireductibilă sau derivabilă din alte sfere ale vieții. Imposibilitatea acomodării rezonabile a diferențelor religioase în viața publică altfel decît prin tratarea lor ca chestiuni ce țin de viața privată a individului oferă ultimului libertatea aproape totală de a-și organza viața privată în conformitate cu preceptele religiei lor.

În al doilea rînd, laicitatea proclamă că bunul comun, viața în comun, interesul general, lucrurile ce țin de însăși organizarea comunității (ceea ce romanii numeau Res Publica) – toate acestea sunt mai importante decît interesele private.

În sinteză, principiul laicității afirmă (1) o separare a vieții publice de viața privată, (2) un principiu conform căruia treburile publice sunt mai importante, mai virtuoase și mai valoroase decăt treburile private (fie că țin de bunăstare economică individuală fie că țin de promovarea propiei credințe și sporirea numărului de ”salvați”) și (3) o relegare a diferențelor religioase în sfera privată.

Restul consecințelor decurg de aici. Unele au legătură, fie și indirectă (separarea statului de biserică), altele nu sunt legate nicicum (laicitatea egală cu ateismul sau cu ”persecutarea religiei”).


May 17 2016

Stația Nuit Debout

Vitalie Sprînceană

În detaliu:


May 16 2016

Ideologiile de după sfîrșitul ideologiei

Vitalie Sprînceană

În timp ce comunismul (și constelația de idei ce îl însoțește) s-a păstrat doar în enclave marginale – în unele campusuri universitare, în unele medii intelectuale (al artelor vizuale, al literaturii) și în unele cîmpuri de cercetare precum sociologia, antropologia și economia heterodoxă (atîta cît este!), fascismul, cu multiplele sale avataruri, e mai viu decît oricînd.

Îl găsim în numeroasele forme de etnocentrism și naționalism, în variile ideologii nativiste (curios că în SUA, nativiștii nu sunt, așa cum ne-am aștepta, reprezentanți ai unor comunități indigene – navajo sau cherokee, ci coloniștii albi, paradox prins poate cel mai bine de o zicală rostită frecvent de un artist satiric, Stephen Colbert: părinții mei nu au venit aici tocmai din Irlanda, de la o distanță de cîteva mii de kilometri ca să vadă această țară condusă de imigranți), în diversele forme de rasism socio-economic (scandalul cu apa otrăvită în orășelul american Flint, Michigan, unde o administrație albă și bogată a decis tăierea cheltuielilor pentru sistemul de aprovizionare cu apă iar în rezultat, o comunitate săracă și ”neagră” a trebuit să bea apă otrăvită, în timp ce comunitățile albe afluente din jur au continuat să beneficieze de apă normală, e un exemplu clar de rasism socio-economic. La fel precum și insistența germană în fața Greciei ca ultima să-și plătească datoriile și să accepte condițiile unui tratat inuman – deși se știa că 90 % din așa-zisul ajutor german se întoracea înapoi în Deutsche Bank, deși se știa că condițiile sunt imposibile și inutile), în tot felul de concepții meritocratice duse la extremă (grupuri ce argumentează că alte grupuri și persoane merită pe deplin să trăiască în mizerie, să îndure lipsuri sau chiar războaie pentru că…ar fi înapoiați, cultural inadecvați sau iraționali), în aprecierea și valoarea diferită pe care o atribuim suferinței și vieții în funcție de poziționare geografică și culturală (așa ajungem să deplîngem ca fiind anormală pierderea unei vieți europene sau violențe în orașele noastre în timp ce percepem războaie, conflicte și crize ce ucid zeci de mii în altă parte ca fiind ”normale” și simple statistici), în diversele forme de războaie culturale (în cadrul cărora anumite grupuri – etnice, religioase, lingvistice, cu orientare sexuală diferită – sunt construite și percepute ca fiind străine, capabile de a ”îmbolnăvi corpul social” ori de a strica o ”armonie deplină” – și deci periculoase), în retorică militaristă a supremației unei țări/culturi față de alte țări/culturi (stafia Gayropei agitată atît de intens la Kremlin e la fel de fascistă precum stafia ”luptei cu terorismul” și islamofobia din SUA sau retorica anti-refugiați din Europa Centrală)  etc.

Semințele fascismelor în lume contemporană sunt intens irigate de cîteva ”fluvii” bune. Globalizarea, în forma ei de accelerare a circulației capitalului (mai ales cel specualtiv), de relocalizare a capacităților de producție în funcție de ”costuri” (forță de muncă, reglementări politice, economice și ecologice), de relație structural inegală în care un vest dezvoltat exploatează și menține o stare de dependență a unui sud și est subdezvoltate – toate acestea contribuie la recuperarea unor discursuri și practici fasciste (a se vedea violența contra romilor în Slovacia și Ungaria), la ”legitimarea” apelului la diferite forme de excluziune (deoarece globalizarea este percepută în mod eronat ca fiind incluziune totală și nu excluziune selectivă și inegală, așa cum este ea de fapt). La aceasta se adaugă și impotența stîngii tradiționale de a formula proiecte incluzive, lucru care ține parțial de înglodarea stîngii în varii bătălii culturale (care, de cele mai multe ori reprezintă cîmpuri de bătălie false), parțial de capitularea ei intelectuală și politică în fața hegemoniei dreptei exprimate prin TINA (1). Nu e de mirare (deși rămîne trist!) că stînga grecească a lui Tsipras și Varoufakis a fost îngropată și umilită cu mîinile stîngii franceze a lui Hollande.

E uimitor și paradoxal să vezi, în aceste condiții, pe de o parte, enormul efort intelectual, financiar și politic îndreptat la organizarea și desfășurarea unor vaste campanii anti-comuniste (atît la nivel intelectual, prin subvenționarea unei întregi industrii a cercetărilor anti-comuniste cît și la nivel economic, prin subminarea încercărilor de organizare și gestionare economică alternativă – în sudul global, prin varii forme de exploatare economică și în nordul global, prin slăbirea sindicatelor și altor forme de organizare colectivă a angajaților), și, pe de altă parte, puținătatea eforturilor aruncate pe linia limitării sau eliminării surselor, manifestărilor, ideilor și practicilor fasciste… (Să pomenim în treacăt și faptul că, o anumită parte a ”luptei” anti-comuniste folosește retorici și discursuri fasciste: cei care vorbesc de justiție socială sau lupta de clasă sunt tratați ca fiind slabi de minte, mancurți, amnezici, spălați pe creier adică…categorii subumane.)

În același timp procesul actual al globalizării, în forma sa curentă de exploatare organizată, funcționează ca o mașinărie ce produce în serie fascisme…

 

  1. There is no alternative – fraza este atribuită fostului prim-ministru britanic Margareth Thatcher și exprimă ideea precum că economia de piață capitalistă este forma de organizare economică cea mai bună.

May 7 2016

Privatizarea mobilă…

Vitalie Sprînceană

”Raymond Williams a formulat conceptul de privatizare mobilă pentru a surprinde o trăsătură importantă a vieții cotidiene în civilizația urbană modernă în condițiile sistemului capitalist. Oamenii au căpătat inițial acces la mobilitate virtuală prin intermediul radioului și televiziunii. După apariția sateliților în anii 6o, în cazul televiziunii, oamenii puteau să privească în dormitorul lor imagini în timp real din orice colț al lumii. Privatizarea mobilă a fost extinsă mai departe de tehnologiile digitale, așa-zisele ap-mcds (eng. all-purpose mobile communication devices, rom. dispozitiv mobil de comunicare cu scop generalist). Mini-casetofoanele personale portabile de tip Walkman deja crea un spațiu audio privat pentru individul care se deplasa în spațiul fizic la începutul anilor 80, proces care a fost accelerat de apariția telefoanelor mobile la începutul anilor 90. Foarte rapid, telefonia și muzica au fost combinate în noile Iphone (și alte dispozitive înrudite). Individul dinamic, în mișcare continuă, însoțit de o coloană sonoră personală, on-line și conectat permanent – este figura ideală a culturii capitalismului cool în sfera consumului și, într-o oarecare măsură, și în sfera producției” (Jim Mcguigan, Neoliberal Culture: Palgrave Macmillan, 2015).

 


May 7 2016

Lupta de clasă…la cimitir

Vitalie Sprînceană

Lupta de clasă la cimitir: monumentele funerară sunt de elită, clasice și … sociale.