blog implicat

Zilele trecute m-am văzut cu un amic, suporter al unuia dintre partidele de la guvernare. Am vorbit despre una-alta apoi discuția a ajuns la alegerile locale din Chișinău, la dezbaterile între cei doi candidați etc.

Cum eu anunțasem deja pe facebook că nu merg la vot la ambele tururi mă așteptam ca amicul în cauză să încerce să mă convingă totuși să ies la vot.Din contra, l-am auzit zicînd:-

Eu tot stau acasă. Nu mai fac nici măcar efortul de a merge la secția de vot să stric buletinul. Am ce face într-o zi de duminică.

Mirat (pentru că-l știu activ și implicat și prezent la întîlniri și eveniment de partid) îl întreb:
– De ce?

Ezită o vreme apoi îmi spune:
”Partidul mă consideră bîdlă, de asta nu mă duc la vot. În campania precedentă, pentru parlamentare, ne-au zis că nu fac coaliție cu unii și cu alții. Pe urmă în iunie au făcut totuși. Au zic că e împotriva oligarhiei, că așa trebuie. Am înghițit (și nu-i înghițeam deloc pe oponenți) și am mers mai departe. O vară întreagă s-au ”risuit” pe la televizor despre cum trebuie să îngropăm chestii care ne despart, despre cum trebuie să ne respectăm și să încercăm să colaborăm în baza a ce ne unește (în loc să ne separăm pe lucurile care ne dezbină)…
Tăt era frumos cît era vară și erau prieteni și druji și aliați. Și ne convingeau și pe noi că e prietenie strînsă, că trebuie să uităm multe lucruri, că e bine să ne uităm nu în trecut dar în viitor.
Acum, că au ceva de împărțit (primării, ministere, poziții) iar se sfădesc, iar revin la istoria despre cum trebuie să dezgropăm trecutul, despre cum oponenții îs răi că în trecut au fost cu regimul, despre cum trebuie să ne mobilizăm ca să oprim nu știu ce…
Mîine, după alegeri, ei iar o să refacă coaliția (că nu au încotro) și iar o să îmi zică – ieri te-am rugat să uiți ce am zis și făcut alaltăieri, azi te rugăm să uiți ce am zis și am făcut ieri. Așa mă simt de parcă ei mă văd ca o turmă.
Și mi-am zis: eu stau acasă. O să votez cînd partidul o să îmi respecte inteligența și onoarea mea și n-o să mă prostească de la o zi la alta.”

O misiune au avut candidații în campania asta electorală din Chișinău care se încheie mîine (asta dacă nu-s contestări și anulări): să lase la o parte discuțiile despre ”geopolitică”, europenizare, unire, cumătri, nepoți, Plahotniuc, demnitate, mafie și să vorbească, dacă nu despre altceva (planuri de viitor despre țară și oraș) atunci măcar altfel (cu ceva respect, fără cocoșeală).
Și nu s-au isprăvit nici cu asta.
Ne putem gîndi la campania asta ca la o previzualizare a campaniei pentru alegerile prezidențiale de la anul…
Eu deja aștept al doilea contingent de sirieni, tancuri rusești, învierea calului lui Ștefan cel Mare etc.

La începutul lunii septembrie am fost la o nuntă la o rudă. Nunta era semi-tradițională – pe de o parte petrecerea a mers după toți pașii scenariului unui asemenea eveniment – legătoare, prima masă, a doua masă, valsul mirilor etc. Pe de altă parte ”nuntașii” au făcut și niște inovații – nu au avut nași, în loc de flori au cerut oaspeților să aducă cărți ce au mers ulterior la o școală internat.
Muzica a fost și ea semi-tradițională (nu fusesem demult la o nuntă și nu mai știu ce se mai ascultă-cîntă pe acolo) – ba muzică retro (moldovenească, sovietică și românească), ba hip-hop și disco…La un moment lăutarii au început să cînte Bella Ciao…
Stîngistul din mine a tresărit: am fost plăcut surprins să aud un cîntec politic la o nuntă. Mai mult, un cîntec de partizani, un cîntec de rezistență (alți prieteni mi-au zis că la alte nunți se cîntă regulat muzică unionistă – Cîntă cucul etc..).
Evident am dansat și am strigat versurile din toți bojocii. Am fost și mai plăcut surprins că și alți oameni le știau (deja mă și gîndeam la un cerc clandestin de muzică stîngistă). Am fost de-a dreptul șocat că grupul care cînta cel mai avan (și care știa versurile toate) era un grup de tineri despre care știam că sînt, în mod sigur, departe de orice interes sau activitate politică…
Tineretul apolitic cînta Bella Ciao și eu nu înțelegeam ce se întîmplă…
Mi-a explicat cineva după ce s-a sfîrșit cîntecul: majoritatea îl cunosc dintr-un serial spaniol despre o bandă de inși care jefuiesc bănci, serial preluat de Netflix și distribuit în toată lumea…
A-a-a, mi-am zis, asta era.
(Eu nu am văzut serialul și nici nu cred că apuc să îl văd degrabă – am prea multe filme de văzut. Faptul că filmele cu bandiți prind la tineri e de o banalitate ce nu mai surprinde… 10-15 ani în urmă prietenii mei priveau Fratele (Brat) și Petersburgul Banditesc, două filme rusești despre killeri și fredonau cîntezele de acolo – și era mult rock. Fadcinați tinerilor cu filmele banditești a rămas doar că, între timp, producătorii de filme au schimbat coloana sonoră. În loc de rock acum e Bella Ciao.)
…În lipsa unei educații politice coerente, la nivelul educației formale (școală, universitate) și informale (în mass-media publică), rămîne să ne rugăm de producătorii de filme de masă să bage elemente de educație politică în filme: cîntece, istorii etc.

Pe Armeneasca, mai la vale de Stefan cel Mare, o batrinica vinde marar si patrunjel…Un politist se apropie de ea si ii spune, pe un ton obraznic, sa se care de acolo ca nu are voie sa vinda pe locul ala…- Pai, vind ca trebuie sa ma hranesc, fac un ban nu tare mare, zice batrina. – Hai, ie-te de aici, sa nu te vad. Daca te mai prind apu n-o sa-ti fie usor. In toata ziua vii si in toata ziua te plingi ca nu ai ce minca…Aici nu se poate vinde si gata…

Discutii de astea sint zeci, poate sute in oras zilnic… Is parte din “lupta cu morile de vint”, adica cu comertul ambulant pe care o duce primaria orasului…Un fel de simulare de aflare in treaba…

Lasam la o parte discutia (foarte importanta de altfel) despre microeconomie, economie a subzistentei, caracterul partinitor al interventiei politiei (care lasa sa scape criminali dar se razboieste cu batrinele care vind patrunjel), caracterul negindit al inerventiei primariei (care in numele “esteticului” ia pinea de la gura unor oameni)…

E relevant de meditat asupra faptului ca, atit politistul (un sergent, cel mult un locotenent) cit si batrinica fac partea din aceeasi clasa: cea a celor cu venit si posibilitati mici. Adica saraci. (Daca venea dintr-o familie mai instarita politistul cu pricina era ceva ofiter si nu era trimis sa “faca ordine prin vinzatorii cu marar”). Probabil tinarul vine din vreo familie saraca pentru care slujba in politie rezolva mai multe probleme: cariera garanta, pachet social, conditii privilegiate de pensionare. Pe scurt o viata personala si profesionala destul de confortabila. Plus comoditatea morala ca esti..de partea legii.

Batrina e si ea parte din aceeasi clasa. Doar ca, pentru ea cariera nu e in fata ci in spate. Si, probabil, cariera are un echivalent mic in bani sub forma de pensie…Care nu ajunge. Care trebuie suplimentata…

Intilnirea dintre cei doi e insa mediata de forma institutionalizata a conflictului de clasa: el e de partea legii, cu dreptatea statului sub forma de baston si pistol, ea e de partea “ilegala”, care e criminalizata…

Acum că oligarhii Șor și Plahotniuc au fugit din țară (ridicol de ușor), că s-a descoperit că au multiple cetățenii (Plahotniuc e rus, român, moldovean și ceh), că la etapa reținerilor și sechestrelor pe active s-a văzut că majoritatea activelor au fost evacuate în ofșor iar în Moldova au rămas doar cîteva colibe de lux, am putea folosi asta ca o lecție de educație politică globală și să învățăm cîteva realități noi.
Că oligarhii locali erau conectați la o o serie de circuite financiare globale (paradisuri fiscale, jurisdicții anonime, firme fantomă), deci sînt parte a unui sistem global viciat.
Că există o întreagă serie de măsuri, proceduri și instrumente care fac ca, și la nivel global, relațiile de putere să fie în avantajul celor bogați (pentru care există o ditamai rețea de facilități și posibilități). Protecția investițiilor, secretul afacerilor – ele sînt uneori nume frumoase pentru practici semi-criminale. Moldovenii ordinari se înghesuie la consulate pentru a obține o cetățenie oarecare, în timp ce alde Plahotniuc au cîte 4-5, pe nume diferite.
Că această oligarhie globală (susținută în alte părți și de o importantă putere corporativă) privește statul, de cele mai multe ori, ca un instrument ce poate fi cooptat și utilizat (sau chiar subordonat) în scopul maximizării profitului, în detrimentul celor mulți și a interesului public. Dacă ați citit istorii cu Chevron care taie păduri nepedepsit în america de sud, utilizind politicieni corupți, atunci adăugați la această istorie și un Plahotniuc care folosea nepedepsit vamă, fisc și alte instrumente publice pentru a-și spori banii în buzunar…
Pentru început ar trebui să introducem în vocabularul nostru aceste cuvinte…

Trebuie s-o zic (chiar dacă e vorba de oameni care-s apropiați și aliați în niște lupte): campania ”Nu fi gîndac, votează” îmi dă frisoane…Și fiori reci. Și o găsesc tare problematică. 
Primo, oamenii nu votează nu doar din motivul că nu se interesează de politică. Dimpotrivă, uneori ei nu votează tocmai pentru că se interesează de politică și o fac pentru a-și exprima un protest. 
Doi, votul negîndit nu e mult mai bun, ca rezultat, decît absenteismul. 
Trei, sesizez accente oleacă …fasciste. Faptul că alți oameni au un alt comportament – merg la vot, ori nu merg la vot, susțin pe cineva ori pe altcineva nu-i face nici suboameni, nici animale. Azi îs gîndaci oameni care nu votează. Mîine îs gîndaci cei care nu vorbesc nu știu ce limbă. Pe urmă îs gîndaci cei care se îmbracă altfel și tot așa … Haideți fără gîndaci. Hai să nu dăm foc la casa în care urmează să trăim și după alegeri. 
Patru, apelul ”nu fi gîndac” nu este o invitație la discuție ci o invitație la reacție emoțională (să ne înjurăm și să ne batem și să ne scuipăm). Asta nu ne ajută să distingem între platforme politice, jucători ascunși și actori deghizați. 
Cinci, hai ș-om vota și pe urma ne gîndim – asta nu e strategie politică. Și au mai fost campanii similare, la fel de ”eficiente”. #Făunbinețării, de exemplu. Știm cu ce s-a terminat. Cu Plaha în vîrful tronului. 
Șase, PD e interesat de votul nostru doar din motivul că vrea să-și legitimeze lovitura de stat din 2016. Poate absenteismul ar fi un mod de a le arăta că strategia lor nu o să treacă. Poate mobilizarea masivă anti-PD ar fi un alt mod. Dar ambele trebuie discutate. 
și tactici de genul ”nu fi gîndac, votează”, ”fă un bine țării”, ”ascunde pașaportul bunicii”, ”mai puține secțiuni în x sau y” nu sînt soluții, ci parte a problemei.

De cîteva zile văd, prin buletinele știri, că se întîmplă tot mai multe cazuri cînd cupluri de bătrîni din sate sînt jefuiți, bătuți etc (un caz la Soroca, altul la Drochia etc).
În satul meu, Coropceni, acum cîțiva ani era ”activ” un violator ”specializat” în bătrîne pe care poliția nu l-a mai găsit (poate nici nu l-a căutat, că îs prinși să monitorizeze proteste)…
Satele devin tot mai mult zone de violență, mai ales asupra bătrînilor, femeilor singure etc.