Dec 25 2020

Maia Sandu și feminismul liberal

Vitalie Sprînceană

Alegerea Maiei Sandu ca președintă (de azi oficial în funcție) a exaltat mai multă lume feministă, mai ales dinspre partea feminismului liberal. Iată, zice această lume, avem în sfîrșit o femeie în fruntea țării, am făcut un mare pas înainte (am văzut și niște meme-uri despre instaurarea matriarhatului – comentariu la o poză în care apăreau trei femei: președinta parlamentului, președinta țării și președinta Curții Constituționale).Exaltarea asta e pînă la un punct legitimă (dar punctul acesta stă foarte jos!) și de înțeles. Dar ea trebuie însoțită de precauție.Pe de o parte, și acesta este argumentul politic secundar – faptul că o femeie a fost aleasă în cea mai înaltă (și mai lipsită de putere) funcție în stat e o jumătate de semn bun. Va fi un semn bun întreg atunci cînd aceste femei vor începe să promoveze politici ce vor ușura viața altor femei, vor asigura și consolida egalitatea de gen etc. Altfel spus, aceste femei ar trebui să avanseze cauza feministă și pe cea a egalității de gen pentru ca alegerea și aflarea lor în funcții publice să fie o ”victorie” relevantă pentru femeile din Moldova.Pe de altă parte, și aici mi se pare că pericolul e cel mai pertinent: alegerea Maiei Sandu (și iluzia ”matriarhatului” pe care o aduce aceasta) ar putea juca un rol invers. Adică, în loc să avanseze măsurile de consolidare a egalității de gen aceasta ar putea să le blocheze pe o vreme. Pentru că, și aici e limita orizontului feminismului liberal, dacă punctul culminant al ”emancipării” feminine este ca femeile să ocupe funcții publice la fel ca și bărbații…atunci acesta a fost atins prin alegerea Maiei Sandu la funcția de președinte. Altfel spus, din perspectiva feminismului liberal, emanciparea s-a produs, ”utopia s-a realizat”, Marele Moment a coborît pe pămîntul moldav…Iar asta cumva e capătul logic.Exact acest moment ar putea fi folosit de conservatori și sexiști: ”ați țipat că vreți femei în funcții publice, ați zis că liipsa femeilor în funcții de conducere e semn de sexism și mentalitate patriarhală, acum aveți tot pachetul – femeie la conducerea țării, femeie la conducerea parlamentului, încheiați povestea inegalității de gen și a condiției dificile a femeilor în societatea noastră. Nu mai există nici un fel de discriminare și sexism în societatea moldovenească – femeile pot face ce vor și pot ajunge unde vor. A vrut una să ajungă președintă – a ajuns, dacă altele ”vor” la cratiță înseamnă că e ”dorința” lor.” Printr-o logică perversă alegerea unei femei la funcția de președinte ar putea însemna nu progresul feminismului ci mai degrabă o piedică pentru acesta.Exemplul cel mai la îndemînă este Barack Obama și chestiunea rasială în SUA. Multă lume din mainstream argumenta că, odată cu alegerea primului afroamerican în fruntea SUA, acest moment era unul de o importanță grozavă pentru egalitatea rasială în America. Altă lume, inclusiv din interiorul grupurilor afroamericane avertizau că, din contra, dacă alegerea lui Obama nu va include și adoptarea unor măsuri concrete pentru asigurarea egalității rasiale, atunci aceasta nu va avea decît o semnificație simbolică și chiar va agrava poziția persoanelor de culoare. Rasiștii de toate orientările pot folosi argumentul alegerii lui Obama ca fiind o dovadă că … rasismul instituționalizat nu există în SUA și deci, e ok și discriminarea pe care o face poliția, și abuzurile și violențele. Și așa a fost. Faptul că în SUA protestele pe tema egalității rasiale sînt mai vii ca oricînd (începînd cu cele din Ferguson în 2014 și pînă la Black Lives Matter, în 2020) arată că alegerea lui Obama nu a contribuit în nici un fel la promovarea egalității rasiale și, în cel mai bun caz a lăsat lucrurile la fel (violența poliției, rasismul, verificare rasială – racial profiling etc), iar în cel mai rău, le-a agravat chiar.Ca istoria lui Obama să nu se întîmple cu Maia Sandu alegerea obligatorie a noii președintă ar trebui să fie îmbrățișarea sinceră, coerentă și consecventă a cauzei egalității de gen. Asta înseamnă și promovarea egalității salariale, și măsuri de discriminare pozitivă pentru femei, și ajustarea ”pieței” la necesitățile oamenilor în genere și a femeilor în particular (pentru început, zile de concediu plătit pentru femei în timpul menstruației) și promovarea adoptării Convenției de la Istanbul și promovarea implicării și participării femeilor și o mulțime de alte măsuri mai mici și mai mari.


Dec 20 2020

Educație on-line și off-line

Vitalie Sprînceană

Sînt suficient de ”bătrîn” încît să îmi amintesc primele zile ale ”on-line-ului” de la sfîrșitul anilor 90. În 1998, la o tabără de vară la Ivancea am văzut prima oară ”calculator cu ecran color” (primele computere Pentium, dacă nu mă înșel), internet și DOOM (toate trei au venit în același moment și am avut unul din marile șocuri ale vieții).La prima mea școală, de la Coropceni, nu avusesem niciodată calculatoare așa că lecțiile de informatică erau exclusiv despre conversiunea unor numere dintr-un sistem de numărare în altul. La Horodiște, unde m-am mutat în 1996, școala, fiind mai nouă, avea cîteva calculatoare sovietice din anii 80, УКНЦ (Электроника МС 0511). Alea erau cu monitor alb-negru și oricum, pentru un om care nu văzuse așa ceva, erau chestii cosmice. Cu ocazia asta la lecțiile de informatică am început să facem și alte lucruri decît conversiunea numerelor: programare în Basic și Pascal…În 1998 școala a primit un lot de Pentium-uri și fericirea noastră nu avea margini. Ne imaginam viitori programatori și programatoare, visam că o să scriem programe care o să ne rezolve ecuațiile de gradul 2 automat, să nu stăm noi cu orele să ne chinuim cu ele,Doar că, lecțiile noastre de informatică au început să coincidă cu orele cînd electricitatea era deconectată (știu că sună a paleontologie dar pe durata aproape a zece ani am avut întreruperi de electricitate și aveam curent, de fapt, din două în două ore).Adică, aveam calculatoare noi, dar nu aveam electricitate.Lecțiile de informatică, văzute de azi, erau caraghioase: mergeam în cabinetul de informatică, ne așezam în bănci în fața calculatoarelor deconectate și reci și scriam un algoritm pentru Pascal în caiet (dar nu aveam cum să îl rulăm să vedem dacă merge), iar proful îl verifica cu pixul roșu dacă am făcut tema corect…După Pascal am trecut la Windows, apoi la Word și Excel, toate învățate în același mod – proful desena programul pe tablă iar noi îl copiam în caiet și descriam acțiunile necesare pentru a lucra cu programul. Seara, la lumina lămpii de gaz, scriam ”algoritmi” în Pascal.Printre multele (și frumoasele) amintiri este una în care proful a desenat un ecran cu Windows pe tablă și ne explica, cu creta, cum deschidem programele sau documentele de pe ecran: apăsăm de două ori rapid, zicea el, și ciocănea ușor cu creta pe tablă de două ori.Apoi ștergea ecranul și făcea un altul, cu un program: ciocănea de două ori pe tablă și ”deschidea” Word, apoi desena opțiunile din File, Edit, Format etc…(Proful nu știa, evident, engleza, pentru că toată lumea învățase franceză, și aproape de fiecare dată cînd apăs Save As, îmi amintesc cum el le citea chiar așa).Lucrările de control la informatică nu se deosebeau deloc de cele de la literatură. La ambele recitam – la literatură recitam poeme și poezii, la informatică recitam meniuri din Word și Excel.Calculatorul arăta bizar pe tablă și multă vreme nu am înțeles de ce în genere mai învățăm informatica fără computer (între altele, după absolvirea școlii nu am mai scris nici o literă în Pascal).Am învățat în felul acesta un fel de informatică… Cunoașterea aia mi-a fost cumva utilă – atunci cînd m-am așezat, în sfîrșit, în fața unui calculator, știam cam ce și unde e și a trebuit doar să dezvolt niște motorică…Mi-au revenit aceste amintiri în contextul experiențelor cu educația și viața on-line pe timpul pandemiei. Am avut experiență directă în acest an cu cîțiva școlari și am putut să văd că, așa cum era caraghioasă încercarea de a băga calculatorul pe tablă, inițiativa de a pune tabla în calculator a fost la fel de caraghioasă, neîndemînatecă și o improvizație de moment care trebuia să țină loc de ”gîndire strategică”… Elevi care se conectau de pe dispozitive diferite (unii de pe telefon, alții de pe calculator), profi care nu predau lecția și doar trimiteau temele pe acasă, cu rugămintea ca copiii să citească singuri lecția, lecții la care nu era obligatorie prezența, învățători care nu aveau nici tablete, nici calculatoare și care rugau un membru al familie, cu Viber, să țină comunicarea cu clasa, lecții ”practice” abandonate etc…Școala on-line nu s-a descurcat nici măcar cu misiunea sa minimă – de a transmite cunoștințe. Pe partea cealaltă, de ”instituție civică” – de cultivare a colaborării, de promovare a unor valori de cooperare, solidaritate, atitudine civică, grijă și empatie față de colegi – în genere a fost o ratare imensă.Pentru anii 90 lecția a fost că, învățămîntul ”despre online” poate fi relativ ușor integrat în educația ”tradițională”.Mă tem că, după 20 ani, lecția despre ”învățămîntul on-line” nu poate fi decît asta: acesta e un eșec. Școala nu trece în on-line doar pentru că educatoarele și educatorii vorbesc pe viber în loc de sala de clasă. Cooperarea, prieteniile legate, dialogul, întrebările, trăsnăile făcute cu ceilalți, valorile și comportamentul în situații în care e nevoie de curaj sau empatie – astea rămîn întotdeauna în off-line.Nu e nevoie de dispozitive, aparate și conexiuni mai bune – e nevoie de săli mai mari și de întîlniri față în față și în grup cît mai multe.


Oct 27 2020

Copiii sînt tot ce avem mai important?

Vitalie Sprînceană

Scenă văzută ieri la blocul de patologie și neurologie a nou-născutului de la Institutul ”Centrul Mamei și Copilului” (zis în popor ”Codița”):
Ies mamele cu bebelușul în brațe, tații ies cu două genți mari de lucruri în mîini, apoi tații se mai întorc o dată în spital și ies … cu un calorifer electric în brațe.
Pentru că în acel bloc al spitalului au dat căldură abia ieri și personalul medical a rugat pacienții să fie înțelegători și să vină cu caloriferele lor de acasă (repet: acolo sînt copii care vin să se trateze).
Eu știu că în țara voastră este campanie electorală și că tot felul de persoane se perindă pe sticlă și aruncă cu promisiuni: eu voi face drumuri, eu voi mări pensii, eu voi reîntoarce încrederea partenerilor externi, eu voi apăra credința, eu voi dizolva parlamentul…
Îmi arată cineva candidatul sau candidata ce știe ce protocol să activeze așa încît încălzirea în spitale (măcar în spitale și școli) să se includă cînd e frig (și de vreo 10 zile sînt temperaturi de 3-6 grade noaptea), nu cînd se trezește administrația spitalului?
Parcă…copiii erau tot ce avem mai important?


Oct 15 2020

Să uităm de stat și să ne amintim de comunități

Vitalie Sprînceană

Nu m-a indignat imaginea cu sute de oameni care se înghesuiau ieri la Catedrală la un fel de celebrare care s-a dovedit a fi de fapt eveniment electoral al unuia dintre candidați. Am obosit deja să mă indignez.
Nu e problema în întîlnirile electorale. Problema e în campania electorală. Care trebuia amînată demult. (Asta e treaba Parlamentului dar acesta nu s-a convocat de vreo lună și ceva pentru că deputații, puterea supremă în stat, umblă cu alaiurile electorale prin țară și încearcă să convingă lumea că, mai important decît pandemia, decît viața și moartea, este alegerea candidatului/candidatei care nu poate să facă nimic în următorii 4 ani ).
Pandemie? Hai să lăsăm discuțiile patetice despre asta.
Pandemia e suspendată de autorități, opoziție și cetățeni ori de cîte ori nu convine ori încurcă intereselor personale sau de moment (asta nu înseamnă că pandemia nu există ci doar că…oamenii bolesc și mor în tăcere, în camere de spital cu pereții mucegăiți, cu wc-ul în căldarea de alături iar șmecherași cu funcții îi înjură după moarte zicînd că…bine au făcut că s-au dus, că moartea lor era oricum o povară).
Pentru poliție pandemia e ”reală” doar cînd e vorba de împărțit amenzi unor cetățeni și cetățene care citesc în parc sau se plimbă prin păduri. Însă nu e vorba de nici o pandemie cînd prim-ministrul are nuntă, cînd președintele se plimbă fără mască prin țară ori face întîlniri cu ”alegătorii” la care nimeni nu poartă mască, ori cînd gheretele de cafea și hotelurile unor inși apropiați de partidul puterii funcționează în pofida restricțiilor și interdicțiilor stării de urgență.
Pentru guvern pandemia e ”reală” doar cînd trebuie de justificat de ce nu merg banii spre spitale, de ce nu ajung echipamente, de ce nu se fac testări masive, dar nu există nici o pandemie cînd, pentru a susține un candidat electoral, guvernul îngroapă tone de bani în drumuri inutile…
Pentru opoziție pandemia e ”reală” doar cînd e vorba de înjurat pe Dodon și alaiul său. Nu e pandemie cînd zeci și zeci de susținători ai opoziției, în frunte cu deputați, se înghesuie sub pod la telecentru pentru a întîlni cîteva camioane. Nu e pandemie cînd trebuie de cules voturi, inclusiv de la morți și viitori morți la Hîncești. Nu e pandemie cînd trebuie colectate semnături pentru susținerea candidatului…
Hai să o spunem pe față: autoritățile (punem la bloc puterea, opoziția și instituțiile de stat) au sabotat pandemia și efortul de minimizare a răspîndirii ei ori de cîte ori au avut nevoie. Și o fac încă. Și o vor face.
Lacrimile de crocodil și condamnările patetice nu ajută. Asta e realitatea: pandemia (cu morții și bolnavii săi) este sacrificată și ignorată de zeci de ori pe zi în numele unor ”principii și valori”. Adică interese de partid. Lupte politice pentru funcții inutile. De către toți. Fără excepție.
Nu cereți de la politicieni și autorități să vă protejeze. Ei și ele nu știu cum. Și nici nu pot. Și nici nu vor.
Protejați-vă pe voi și micile comunități (bloc, mahala, prieteni, rude, amici etc). Pentru politicieni (de la putere sau din opoziție) sîntem ca și morți, cu o singură obligație înainte de a muri: să mai dăm un vot.

(fotografia am luat-o de la Vlada Ciobanu)


May 12 2020

O istorie stupidă și tristă despre Asena Textil (Ciadîr Lunga)

Vitalie Sprînceană

Fabrica ”Asena Textil” din Ciadîr-Lunga e în carantină cu începere de ieri, 11 mai, după ce cîțiva angajați și angajate au fost testate pozitiv la Covid-19.

E o istorie tristă și stupidă.

…La începutul carantinei (luna martie) mai multe muncitoare de la fabrică s-au plîns pe facebook că sînt forțate să iasă la muncă pe durata pandemiei, că nu sînt respectate regulile minime de sanitarie, că e risc de infectare, că administrația nu face nimic pentru a preveni infectarea (control de temperatură, distanță socială), că administrația se poartă urît cu muncitoarele etc…

O jurnalistă curajoasă de la Ciadîr-Lunga a publicat cîteva din acele plîngeri pe profilul ei de pe facebook.

Ce face administrația fabricii? Încearcă să asculte îngrijorările legitime și rezonabile ale muncitoarelor (care au tot motivele să se teamă de o eventuală îmbolnăvire)?

Evident, nu…Administrația…neagă totul. Că lucrurile nu stau așa, că sînt luate toate măsurile de precauție (deși administrația știe că nu e așa).

Apoi administrația se apucă să intimideze jurnalista și alți oameni care au vorbit despre nereguli. Întîi se începe cu telefoane de amenințare. Apoi apar conturi false de facebook care scriu tot felul de nebunii. Apoi administrația se jeluie la poliție – că e calomnie asupra fabricii, că toate lucrurile astea știrbesc ”imaginea companiei”, că din pricina unei postări pe facebook fabrica se va închide pentru că ”climatul de afaceri e insuportabil”. ..

Lucrurile ajung pînă la momentul absurd în care primarul orașului Ciadîr Lunga merge la fabrică și organizează o întîlnire cu administrația și muncitoarele. Administrația roagă (în prezența primarului) ca oricine are ceva de zis ori să se plîngă de condiții să iasă deschis…Evident, nimeni nu iese la acest ”careu”..Primarul dă asigurări că fabrica nu se va închide, că el va lua toate măsurile, că…

Între timp în Moldova e pandemie de coronavirus…În Ciadîr-Lunga sînt cam o treime din toate cazurile din autonomia găgăuză. Alături de Ciadîr-Lunga, la Valea Perjei, e focar și sînt mai mulți infectați. Majoritatea locuitorilor din Valea Perjei lucrează la Ciadîr Lunga – în magazine, la piață, în farmacii. Și evident la Asena Textil.

Între timp administrația nu face nimic ca să protejeze muncitoarele – nu instalează post de verificare a temperaturii, nu asigură distanța socială între muncitori, procesele continuă ca și mai înainte…Pentru că e ocupată să poarte războaie pe facebook cu jurnaliștii și muncitorii.

De ieri fabrica e în carantină. Sperăm să nu se ajungă la decese… (pentru că vor trebui atunci adresate mai multe întrebări)… Măsuri rezonabile ce puteau fi aplicate în martie și puteau salva vieți și sănătate au fost amînate…De dragul profitului și de dragul nagîțului administrației.


Apr 24 2020

Test Covid-19

Vitalie Sprînceană

Ne-am testat la Covid-19…Simțeam nevoia – de o lună interacționăm zilnic cu peste 100 persoane ale străzii dar și alte persoane…
Am retrăit oleacă.
Rezultatul e negativ.
Ne-am calmat pentru noi. Ne-am calmat pentru rudele și pentru prietenii noștri.


Apr 9 2020

Teoriile conspiraționiste despre COVID-19

Vitalie Sprînceană

Sînt mai multe discursuri ”negaționiste” despre coronavirus…
Unele sînt ”conspiraționiste” – virusul e o amenințare falsă pentru că a fost creat de China/SUA/masoni zice o teorie, ori e un test de reziliență a statelor (altă teorie), ori un instrument pentru a scăpa de populația în vîrstă (altă teorie) ori un mecanism de control al populației implementat de elitele globale (altă teorie). Și astea sînt doar cîteva.
Mai e un discurs, parțial negaționist, care vrea să pară mai plauzibil…
El amestecă diverse chestii adevărate și semi-adevărate. Teza centrală a acestuia ar fi următoarea: nu trebuie să facem atîta tam-tam despre COVID-19, că sînt alte boli mai ucigașe (cele cardiovasculare, diabetul, tuberculoza etc), că mai mulți oameni mor anual în accidente rutiere, că mortalitatea anuală e atît de mare încît cîteva zeci/sute/mii de morți de COVID-19, nu o afectează prea mult și deci nu ar fi prilej de isterie.
Bun, cu isteria sînt de acord: nici o situație, criză sau pandemie, oricît de dificilă nu ar fi, nu ar trebui să constituie motiv de isterie. Ne putem mobiliza, autorganiza, trebuie să fim solidari, ne ajutăm reciproc, avem grijă de cei mai vulnerabili și apoi de noi…și trecem peste asta…
Cu celelalte ”argumente” e mai greu…
Întîi, sînt probleme pe partea epidemiologică: nu toate bolile ucigașe sînt și contagioase. De exemplu bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul, Alzheimer. Asta nu le face mai puțin periculoase, asta nu înseamnă că ele trebuie uitate în lupta contra covid-19 (și ar trebui să ne întrebăm ce se întîmplă cu oamenii care suferă de aceste boli pe perioada pandemiei COVID-19). La fel de evident e că mai multă cercetare și efort public trebuie să meargă în prevenirea și profilaxia acestor boli etc… Covid-19 e contagios.
În al doilea rînd, dintre bolile contagioase ucigașe – tuberculoza, pneumoniile, diareele – multe au o formă sau alta de tratament sau control…Altfel spus, chiar dacă TBC e un fel de verdict în țările sărace din motive politice și economice, controlul și profilaxia și tratamentul sînt posibile… Covid-19 nu are încă tratament și nici vaccină.
În ce privește alte boli contagioase – epidemiologia lor (cum se răspîndesc) și patologia lor (cum acționează asupra organismului) sînt relativ cunoscute…Despre COVID-19 încă nu știm prea multe și chiar versiunea că s-ar transmite doar prin picături de lichid eliminate prin tuse, strănut, vorbit, care intră în contact apoi cu mâinile, ochii, mucoasa orală sau nazală este una provizorie (nu au fost cazuri de transmisiune prin aerosoli dar nu putem exclude încă această opțiune).
Rata de contagiere a Covid-19 (între 2 și 3, adică o persoană infectată distribuie virusul în mediu la alte 2-3 persoane) e mai mică decît a oreionului, a rujeolei, a variolei, a poliomielitei sau HIV). Dar, pentru oreion, rujeola, poliomielită, variolă există vaccinuri eficiente.
Pentru HIV nu există dar deja tratamentele existente permit purtătorilor de HIV să aibă o viața relativ ok și relativ lungă.
Asta pe partea epidemiologică.
Dar discursul are și o parte politică și interoghează necesitatea carantinelor și a stărilor de urgență…
Aici e mai complicat…Pentru că, într-un fel, carantinele și stările de urgență se întîmplă după ce virusul a ajuns și se răspîndește în populații…Astea sînt răspunsuri tardive și post-factum în fața unui virus care e deja activ și e deja pe loc…
E o altă discuție pe care trebuie să o avem după pandemie de ce nu s-au făcut (și dacă era posibil să se facă ceva) înainte ca virusul să ajungă în Europa/Moldova/Soroca….