Mar 26 2022

Sărăcie și generozitate…

Vitalie Sprînceană

Cineva trebuie să oprească avalanșa de articole din presa străină (și locală) dedicate efortului de găzduire a persoanelor refugiate în Moldova și care sînt scrise în cheia: ”cea mai săracă țară din Europa demonstrează un spirit excepțional de solidaritate cu victimele războiului”.


Efortul de solidaritate al moldovenilor trebuie discutat, lăudat și criticat (acolo unde este nevoie – de exemplu pe partea de discriminare a unor grupuri de refugiați precum romii) dar nu doar din perspectiva sărăciei populației moldovenești.
Scriiturile de genul ăsta nu ne zic nimic despre realitatea din teren ci doar transmit prejudecata autorilor textelor că săracii, în condiții normale, adică de pace, nu ar fi generoși și darnici ci niște bestii zgîrcite și egoiste.
Ca și cum generozitatea ar fi o trăsătură ce apare, printre grupurile cele mai sărace, doar cu ocazia unor crize majore.
A te mira că săracii ajută victimele războiului înseamnă să crezi, undeva în adîncuri, că săracii nu ar fi capabili de gesturi generoase, de curaj și omenie.
Înseamnă, la modul general, să stigmatizezi sărăcia și să o asociezi cu egoismul și zgîrcenia.
Evident, imaginarul capitalist de tip liberal, vede generozitatea ca fiind o trăsătură asociată doar cu miliardari precum Bill Gates sau George Soros, sau ca o virtute a celor bogați și crede că săracii nu sînt capabili de asemenea comportamente.
Studiile și cercetările empirice zic că lucrurile stau invers – că săracii donează, proporțional cu averile lor, mult mai mult decît bogații. Săracii însă nu dispun de fundații și nu fac campanii de PR în jurul actelor de generozitate.


Mar 25 2022

Ion Sturza și patriotismul din offshore

Vitalie Sprînceană
Unul dintre cei mai cunoscuți generali ai armatelor de comentatori de pe divan, Ion Sturza, se arată indignat de faptul că prea puțini ”bărbați” din Moldova și România ar fi gata să ia arma în mînă și să îi apere…investițiile lui, adică ”țara”.
Textul e neclar și nu se prea înțelege dacă Sturza, vorbind despre țară, se referă la Insulele Virgine Britanice, unde și-a înscris niște companii pentru a evita plata impozitelor (și transparența), la Luxemburg (unde și-a înscris alte afaceri, cu același scop) sau la Kazahstan (unde a vîndut, împreună cu Dinu Patriciu niște companii petroliere de stat românești și de unde și-a agonisit banii cu care se laudă).
Pentru că în toate țările în care Sturza își dosește banii e pace și liniște și nici românii nici moldovenii nu ar avea motive să le apere.


Mar 19 2022

despre mîncare și război

Vitalie Sprînceană

În timpul războiului/pandemiilor sau altor crize majore se întîmplă, alături de oceanele de tristețe, durere și traumă, mici insulițe de solidaritate și ajutor pe care ai vrea să le reproduci și în viața ”de pace”.
De exemplu, miile de persoane refugiate care traversează frontierele țării sînt întîmpinate, aproape la toate punctele, de mici corturi administrate de voluntari și voluntare locali (cel mai des de la organizații religioase protestante, dar și organizați de primăriile din zonă sau grupuri precum cultul crișnait) care oferă gratuit diverse produse de primă necesitate: apă, scutece, medicamente. Și mîncare. Multă mîncare. De tot felul. La Palanca sînt covrigi, biscuiți, plăcinte, supe de cartofi, uneori burgere, tartine cu pate vegetal, de carne, cu cașcaval, sarmale, hrișcă fiartă, dulciuri.
Aici mănîncă toată lumea: voluntarele, instituțiile statului (pompieri, polițiști, șoferi), refugiate și refugiați, cîini și pisici. Și totul e gratuit.
Uneori voluntarele strigă de parcă ar atrage clienți: Plăcinte calde!, Hai la sarmale!, Poftiți la supă fierbinte! E o situație de talcioc doar că…totul e pe gratis.
Mă prind la ideea că nu ar fi deloc imposibil (și cu siguranță ar fi extrem de bine) ca această situație să fie una generalizată, ca hrana să fie gratuită și oferită generos în general (și nu doar în vreme de război).
Nu ar trebui să chemăm rachete peste noi ca să înțelegem că hrana e absolut fundamentală și necesară, că o putem oferi/asigura fără a cere bani în loc tuturor, că am putea, cu eforturi nu prea mari, să eradicăm complet foamea din rîndul problemelor cu care ne confruntăm, că la fel cum ar arăta ridicol pe vreme de război să vinzi unor persoane refugiate covrigi la bucată sau plăcinte (știind că ele nu au nimic) e la fel de ridicol să faci asta și în vreme de pace (condamnînd la foame persoane care nu au nimic).


Mar 16 2022

Război, facturi de gaz

Vitalie Sprînceană
Fac parte din grupul de oameni care fac totul pe ultima sută de metri. Achit, de exemplu, facturile în ultima zi, în ultimele ore ale ultimei zile.
În februarie ziua de achitare a fost 28.
Îmi pare rău să plătesc facturi pentru că sînt cam zgîrcit. Asta e. Și nu fac deloc plata cu plăcere.
Luna trecută însă am avut și niște dileme morale în fața facturii de gaz. Poate le-au avut și alții.
Am zăbovit mult și am reflectat dacă trebuie ori nu să plătesc factura…
Pe de o parte, gazul e rusesc și banii pe care-i plătesc eu merg ca plată spre Moscova. După aia banii ăștia merg spre uzinele militare, spre soldați și ofițeri, spre rachete și tancuri, spre polițiștii care arestează oameni care protestează împotriva războiului, spre statul represiv și spre mașinăria politico-militară în general. (O parte din ei merg și spre salarii de lux pentru niște ”manageri” locali, dar asta e doar scandalos și cinic în acest context de criză).
Pe de altă parte dacă nu plăteam acest gaz, urma să fiu deconectat. Nu e mare treabă, se poate rezista și altfel. Dar dacă nu l-ar plăti mai mulți atunci el ar fi sistat și…ar fi deconectate spitalele, blocurile de locuit, școlile și restul.
Pînă la urmă..am plătit. Cu toată vina pe care încă o simt.
(Zilele trecute a venit și factura pe gaz pe martie. Dar sper că se face pace pînă la sfîrșitul lunii.)


Mar 15 2022

Moldova de mîine…

Vitalie Sprînceană

Războiul a schimbat Ucraina. Și asta e o realitate.
Deși (încă) nu este implicată direct în acest război (și sperăm să nu fie), Moldova este afectată de situația din Ucraina.
Războiul va schimba și Moldova. Încă nu știm cum exact, dar știm că acest conflict e un moment de cotitură în care multe dintre lucrurile care ni se par ”de la sine înțeles” vor fi reașezate pe alte temelii, multe din discuțiile neterminate ale societății moldovenești vor trebui reluate în alți termeni.
De exemplu cea despre educație, cea despre protecția și garanțiile minoritățile naționale, cea despre limba rusă etc.
Citesc o statistică a Ministerului Educației despre înmatricularea copiilor refugiați în instituțiile de învățămînt:

” În ceea ce ține de limba de instruire solicitată, 37 de copii optează pentru limba română, 40 pentru ucraineană, iar 554 din solicitanți aleg limba rusă”.

Altfel spus, 90 % din copii aleg să studieze în limba rusă.
Și cred că proporția va rămîne la fel. Parțial, din motive obiective – Moldova nu a avut nici pînă la război o infrastructură culturală și educațională în limba ucraineană foarte dezvoltată (un liceu și jumătate și o bibliotecă municipală e cam puțin pentru grupul etnic cel mai numeros din țară!). Așa încît, copiii refugiați nu au altă alegere decît să se înscrie în Moldova într-o filieră educațională de limbă rusă. (Ceea ce aduce trauma suplimentară că limba rusă e, la moment, și limba agresorului, iar o realitate în care copiii care fug de un război studiază în limba celui care le-a agresat țara…aduce suficiente traume suplimentare).
La fel (în aceleași proporții) situația va fi similară și pe piața muncii. Ucrainenele și ucrainenii care vor dori să muncească și să locuiască în Moldova se vor confrunta cu situația că pagina de internet a Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă practic nu are variantă în limba rusă, că paginile în limba rusă ale instituțiilor de stat (primăriile, diversele instituții de stat ce presteaza servicii) sînt de rîsul găinilor (dacă sînt în genere).
Societatea moldovenească, la rîndul ei, va trebui să accepte mai multă vorbire rusească (și ucraineană), adică mai mult discurs neromânesc în spațiul public, în sistemul educațional.
(Ceea ce nu va fi deloc ușor: îmi povestea cineva că încă în primele zile ale războiului un lector la o universitate moldovenească a refuzat să vorbească cu studenții din grupa rusă în limba rusă din motivul că … e limba ocupantului…Ceva mai încoace, în timpul unei emisiuni la o televiziune locală povesteam istoria asta despre faptul că, dacă Moldova va primi refugiați pe termen lung, va trebui să facă deriva de la modelul imaginar al statului unitar mononaționa, care e doar în capul unora, la realitatea statului multietnic. Interlocutorul din studio, după ce m-a ascultat, mi-a șoptit: Asta nu e bine!)
Asta e realitatea. De care deja trebuie să ne pregătim.


Feb 26 2022

SIS, Sputnik și cenzura în vreme de război

Vitalie Sprînceană

SIS a început blocarea unor site-uri. Azi e Sputnik și Gagauznews.
Pretextul e că acestea ar fi ”promotoare de informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență”.
Ordinul SIS nu are notă informativă și nu oferă, elementar, exemple sau mostre de informații ”care incită” așa că pretextul poate fi interpretat oricum. Știm că SIS-ul nu s-a învățat să dea explicații dar exact acum este momentul să învețe rapid.
De asemenea, poate ar fi rezonabil să fie gîndit un mecanism care să includă un proces mai complex decît blocarea imediată. Trebuie gîndite etape intermediare – avertizare, somație etc.
În acest context extrem de problematic cetățenilor ar trebui să li se dea mai multe explicații decît frazele astea generaliste, așa încît ”protecția spațiului informațional” să nu semene cu cenzura.
Vine multă informație, foarte confuză și diversă, și toate redacțiile au probleme să filtreze informația.


Feb 25 2022

D`ale războiului…(I)

Vitalie Sprînceană

Un prieten povestește că s-a trezit la Poșta Veche, la miezul nopții de 24 spre 25 februarie, cînd războiul în Ucraina începuse deja, sub zgomot de … focuri de artificii. A sărit, zice, ca ars apoi a început, de pe somn cum era, să le numere și să vadă dacă mai sînt și altele…
A tras o sperietură zdravănă….
* * * 
Băncile nu dau banii oamenilor. Cei care au mers azi să își extragă micile economii în lei au fost informați că trebuie să depună o cerere și să vină după bani peste 10 zile. Cei cu depozite în euro au de așteptat doar 5 zile…
O cunoscută de la o bancă zice că asta e protocolul bancar intern pentru asemenea situații: banca nu are oricum lichidități decît vreo 40 % și nu poate da tuturor deci alege să nu dea nimănui… Dacă toți și-ar retrage banii s-ar prăbuși economia…
Mă simt mîndru că ”salvez” cu micile mele economii economia țării…Și mai mîndru că banii mei ajută banca să facă profit prin a cumpăra hrivne pe nimic.
* * * *
Ajunși acasă descoperim că am uitat în apartament magnetul de la ușă. Scriem unor vecini și ei coboară să ne deschidă.
Ne întrebăm cum cu sănătatea, care-s gîndurile și planurile.
Vecinii ne zic că tocmai vorbesc cu ceva prieteni din Ucraina care se gîndesc să plece spre Italia.
Facem schimb de tristețuri și de îngrijorări, apoi ne zicem că pacea e lucrul cel mai dorit acum…
Nu pentru toți, ne zic vecinii. Cică la un magazin într-o curte ieri un grup de bărbați și femei celebrau începutul războiului…
* * * *
Ne vedem seara cu un grup de prieteni. Ne amintim cît de fain era alaltăieri și cum unele lucruri care ni se păreau grave atunci acum nu mai au sens…
Și ridicăm un toast pentru alaltăieri. Ne rugăm să vină alaltăieri.