”Soluții” care perpetuează probleme: despre criza forței de muncă locală și importul ei din alte părți

 

Fermierii mari din Moldova încep să facă lobby pentru ideea de a aduce muncitori sezonieri din Asia pentru a rezolva problema ”penuriei de muncitori”, care este acută mai ales în perioada culegerii recoltei…
Problema e desigur reală – satele și micile orășele sînt cele mai afectate de migrația forței de muncă – dar soluția ei nu doar că nu e bună, ci și contribuie la perpetuarea și amplificarea problemei pe care cică o rezolvă.
Pe rînd, fermierii moldoveni se confruntă cu o problemă pe care ei singuri și-au creat-o: prin faptul că au tratat forța de muncă locală (mai ales din sate și orașe) ca pe un bazin infinit de brațe de muncă ieftine și ușor de înlocuit, pe care de-a lungul anilor au plătit-o (și o plătesc mizerabil), fără a-i oferi garanții sociale și contracte pe termen lung, au contribuit semnificativ la faptul că majoritatea oamenilor apți de muncă (inclusiv agricolă) din sate au plecat în afară, la salarii ”mai bune”…
La modul general se poate afirma că, într-o proporție covîrșitoare, problema migrației masive a forței de muncă din Moldova e și o problemă creată de mediul de afaceri care a preferat să economisească pe muncitori pentru a-și crește profiturile (pe care parțial le-a scos în paradisuri fiscale) iar acum se trezește că nu prea are cine să muncească.
(Lucrurile s-au întîmplat și se întîmplă nu fără ajutorul nesăbuit al statului care a dat mediului de afaceri cam ce a cerut acesta, fără a se gîndi că unele practici rentabile ”economic” distrug țesutul social pe termen lung. Mințile luminate ale tuturor guvernărilor extind constant zona de exploatare numită ”zilieri” și se miră sincer că familiile aleg mai degrabă să trimită o persoană la muncă în Italia decît să argățească pe bani puțini și pe un statut fără drepturi la ceva ”afacerist” local).
Despre nivelul ”grijii” față de forța de muncă vorbesc și tarifele per zi în agricultură. Cei care practică creșterea legumelor au oferit ”tocmai” cîte 250 lei per tură (să zicem că asta e zi de 8 ore, dar de obicei, la sezon, e zi de muncă de 11-12 ore). La o lună cu 22 zile de muncă asta face ”tocmai” 5500 lei, ceea ce e abia jumătate din salariul mediu pe economie în 2022 (9900 lei). Chiar și tarifele pentru ”sectoarele mai generoase” precum culesul strugurilor și care ar plăti 500 lei pe tură nu sînt tare atractive – pe lună ele abia s-ar ridica la salariul mediu pe economie iar dacă ținem cont că aceste munci se întîmplă cam o dată de an, probabilitatea ca cineva să  rămînă în sat ca să muncească o lună pe an cu 10 mii lei, iar în celelalte luni să fie remunerat cu 4000 lei pe lună sau și mai puțin (pentru prășit, stropit, alte lucrări agricole) este foarte mică.
La cifrele astea nu văd cum oamenii ar lăsa Italiile și Germaniile și ar veni să muncească în Moldova…
Importul sezonier de forță de muncă din Asia nu ar rezolva nicidecum problema depopulării satelor și a migrației forței de muncă. Doar o va acutiza. Și va servi ca dop temporar pe care îl pui peste o gaură să nu curgă pe moment, fără a te interesa cauza găurii.
Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie ca statul să facă altceva decît să promoveze semi-sclavia numită ”muncă de zilieri” și altceva decît ”importul de muncitori ieftini și înlocuibili” din periferiile globale.
De exemplu să încurajeze, inclusiv prin măsuri de subvenționare, ca muncitorii în agricultură să fie remunerați cu 10 mii de lei pe lună (salariul mediu), nu doar pe perioada celor 2 săptămîni cînd se culeg strugurii/pomușoarele/nucile, ci anul întreg. Dacă fermierilor li se acordă subvenții sub formă de scutire de plăți, combustibili la preț preferențial, promovarea mărfurilor pe piețele externe, atunci ar trebui să îi subvenționăm și pe muncitorii lor. Nu poți să ai echilibru într-o situație în care angajatorul are diverse facilități și scutiri iar angajatul acestuia (zilierul) poate fi plătit cu salariul minim pe economie, din care ulterior trebuie să își procure și poliță de asigurare medicală etc. Un salariu legal mai mare, cu beneficii și protecție socială, înseamnă pe termen lung și o pensie mai mare. Abia de aici munca agricolă poate deveni atractivă. Deocamdată e o sclavie ce beneficiază un grup mic de oameni pe contul celor. Și în această sclavie nu întotdeauna statul ia partea sclavilor. (Cel mai des e invers).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.