May 17 2016

Stația Nuit Debout

Vitalie Sprînceană

În detaliu:


Jul 21 2015

Pentru săraci – capitalism, pentru companiile energetice – profit, iar pentru ceilalți – un concert de muzică clasică

Vitalie Sprînceană

Sau o poveste imorală despre scumpirea energiei electrice și gazului cu cîțiva actori.

Inevitabilul s-a produs: după un maraton de discuții publice care a s-a întins toată ziua de vineri, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis majorarea tarifelor la energie electrică și gaz. ”Astfel, prețul pentru electricitatea furnizată consumatorilor de RED Union Fenosa a crescut cu 37 la sută, acesta fiind de de 2,157 lei/kWh. Până acum, tariful constituia 1,58 lei/kWh. Pentru consumatorii Red Nord, Agenția a stabilit un tarif de 2,23 lei/kWh, ceea ce înseamnă o majorare cu 30 la sută, față de vechiul tarif de 1,71 lei/kWh. Iar pentru consumatorii RED Nord-Vest, prețul a crescut de la 1,73 lei/kWh la 2,33 lei/kWh. Mai mult, a suferit schimbări majore și tariful la gaz. În context, prețul pentru un metru cub de gaz natural va fi mai mare cu 15 la sută, ceea ce constituie un preț de 6,538 lei, în comparație cu tariful de până acum de 5,971 lei.” (sursă: Realitatea.md)

Majorarea tarifelor ”plutea” în aer de mai multă vreme – ultima oară, tarifele la energia electrică fuseseră ”ajustate”/”actualizate” (așa e numită ”creșterea prețurilor” în limbajul tehnocrat, care evită cuvintele obișnuite gen ”creștere”, ”majorare” și care vrea să dea o nuanță ”naturală” procesului, ca și cum ar fi vorba de ceva care e la fel de ”firesc” ca și adaptarea la gravitație!) în anii 2011-2012 și de atunci operatorii de pe piața energetică au cerut majorări de cel puțin vreo 5 ori.

La începutul lunii martie, ANRE a primit spre examinare o nouă serie de solicitări de majorare și a purces la examinarea acestor cereri. Decizia finală urma să fie luată într-o ședință anunțată pentru 10 aprilie, care însă a fost amînată în mod inexplicabil pe 9 aprilie, adică cu exact o zi înainte. Deși motivul invocat oficial a fost că ANRE ar urma să ”examineze suplimentar solicitările operatorilor de distribuție, furnizare și transport a energiei electrice și a gazelor naturale privind aprobarea unor tarife noi”, cauza reală trebuie să fi fost alta: e exclus ca ANRE să fi înțeles abia în ultima zi dinaintea ședinței că nu reușește să investigheze jutețea cererilor și că ar avea nevoie de investigații suplimentare.

Mult mai plauzibilă pare explicația că ședința în care urmau să fie majorate tarifele a fost amînată din rațiuni politice: se apropiau alegerile locale și coaliția ”pro-europeană”, care se găsea în plin scandal al miliardului furat, nu și-ar fi sporit prea mult numărul de votanți în contextul unor prețuri mai mari la energie electrică și gaz. În plus, cîteva voci importante din comunitatea de experți – Nicolae Mogoreanu, Sergiu Tofilat – au avertizat că solicitările operatorilor energetici ar fi exagerate și chiar nejustificate și ANRE probabil a decis să amîne scandalul pentru o perioadă mai liniștită…

Ședința de vineri, 17 iulie, a fost anunțată deja pe 30 iunie, adică chiar a treia zi după turul doi al alegerilor locale (între timp erau clare rezultatele alegerilor, prim-ministrul Chiril Gaburici și-a dat demisia pentru a face loc unei noi alianțe ”pentru integrare europeană”). Odată trecută furtuna electorală, dosarul majorării tarifelor putea fi redeschis.

Ceea ce s-a și întîmplat vinerea trecută. Cu un rezultat mai mult decît previzibil: companiile au obținut majorări – nu chiar atît de mari precum și-ar fi dorit, dar mă rog, toată lumea știe tactica veche de cînd lumea: ceri mai mult (unii operatori cereau în primăvară majorări de 75 % !) ca să obții cît ai nevoie.

Despre operatori (Moldova Gaz, MoldElectrica, Gas Natural Fenosa și restul).

Operatorii de pe piața energetică au cerut, în mod evident, majorarea tarifelor. Argumentul principal, invocat atît de companiile de stat cît și de operatorii privați, a fost deprecierea valutei naționale în ultima jumătate de an în rezultatul fraudei de (cel puțin!) un miliard de euro din sistemul financiar-bancar. În condițiile în care majoritatea resurselor energetice și a echipamentelor necesare pentru transportarea și livrarea acestora sunt procurate în valută în străinătate, modificarea ratei de schimb a monedei naționale, zic operatorii, crește în mod semnificativ costurile suportate de companii.

Argumentul pare la prima vedere valid și legitim. Însă doar la prima vedere. Pentru că acesta conține cîteva ipoteze implicite.

Una din ele este că celelalte condiții (prețul la resurse energetice, bunăoară), rămîn constante. Or, pentru a oferi un exemplu, prețul gazului livrat în Moldova s-a micșorat cu aproape 60 % în intervalul 2011-2015, de la 400 dolari la 260 dolari. ”Dacă înmulțim actualul tarif de 252 de dolari pentru o mie de metri cubi la cursul mediu de schimb al leului față de dolar, atunci obținem un tarif de 4770 de lei, la fel ca tariful aprobat în septembrie 2011” (Sergiu Tofilat, sursă). Rezultate similare au fost oferite și de cercetătorii de la Institutul de Energetică a Academiei de Științe a Moldovei.

În aceste condiții, noul tarif pentru gaz ar trebui să fie majorat doar atît încît să conțină costurile legate de procurarea echipamentului, investițiile etc.

Argumentul ”majorăm prețurile la energie electrică din cauza deprecierii monedei naționale” a fost utilizat și de cel mai mare furnizor/transportator de energie electrică, compania spaniolă Gas Natural Fenosa (GNF). Care companie, zic rapoartele unor instituții de stat și organizații de experți, are indici de performanță foarte scăzuți, un grad de transparență redus și recurge la trucuri precum includerea nejustificată în tarif a unor costuri.

Pe rînd:

– Inspecția Energetică de Stat a constatat, în urma controalelor, că starea gestionate de GNF este nesatisfăcătoare, au loc deconectări frecvente care afectează alimentarea consumatorilor cu energie electrică (și situația e proastă mai ales în afara Chișinăului, în raioane și sate). Pe aceste încălcări, Inspecția a emis prescripții ca GNF să rezolve abaterile. Gradul de îndeplinire de către GNF a prescripţiilor pentru 2014 este de 28-30 %. (sursă)

– Valorile indicatorilor de bază care descriu calitatea serviciului de transport al energiei electrice – ENS (energia nelivrată consumatorilor din cauza întreruperilor) şi AIT (durata medie a întreruperilor de energie) depăşesc de 4-5 ori valorile medii din ţările UE (Sergiu Tofilat,sursă).

– Includerea în tarif a unor pierderi normative exagerate de energie electrică (ex., în anul 2000 – 23,7%; 2001 – 20,22%; 2002 – 17,72%; 2003 – 16,31%; 2004-2007 – 14,38%; 2008 – 14,0%). În ţările UE pierderile oscilează între 5-10% (Nicolae Mogoreanu, sursă).

– Luarea în consideraţie a unei rate de rentabilitate exagerată – 23% (în străinătate, de regulă, rata rentabilitaţii este cuprinsă între 9 – 13%). Dătorită indicatorilor exageraţi ai rentabilităţii şi amortizării, compania “Union Fenosa” a obţinut pe parcursul a şapte ani din momentul privatizării un venit de 1 669 mil. lei2 (Nicolae Mogoreanu, sursă).

– Tratarea inechitabilă a consumatorilor prin impunerea unui șir de cerințe nejustificate pentru companiile care comercializează contoare electrice, astfel impunându-i pe consumatori să plătească pentru produse mai scumpe (sursă).

– GNF nu a realizat planul investițional conform contractului de privatizare din 2000.

– GNF nu a executat lucrările de mentenanţă a reţelelor, pentru care au fost alocate 170 mln lei în 2012. Totodată anterior a fost constatată de către Curtea de Conturi includerea în tarif a unor cheltuieli nejustificate în sumă de 329 mln lei (Sergiu Tofilat, sursă).

– GNF și-a reevaluat în mod neîntemeiat activele și a inclus o parte din ele în tarif. ”În Hotărârea ANRE cu nr. 256 din 10.08.2007 este stipulat că valoarea activelor RED Union Fenosa incluse în tariful anilor 2000-2006 constituie 130,8 mln USD şi au o durată de amortizare de 15 ani (până în 2014). Însă valoarea activelor nete la momentul achiziţiei constituia doar 27,3 mln USD. Deoarece operatorul nu a efectuat careva investiţii la momentul reevaluării, majorarea valorii activelor cu 103,5 mln USD şi includerea acestei sume în tarif este absolut nejustificată şi urmează a fi dedusă la aprobarea noului tarif.” (Sergiu Tofilat, sursă).

– Cu toate că e restanțieră la capitolul îndeplinirea obligațiilor, GNF nu s-a sfiit să amenințe autoritățile moldovenești că le va pîrî la Comisia Europeană, BERD și FMI dacă acestea nu vor ține cont de solicitarea companiei. (Inutil de spus, autoritățile moldovenești nici nu au amintit GNF că ar avea ceva probleme de transparență și neîndeplinirea obligațiilor iar chestiile astea ar putea servi drept temei legitim pentru o adresare la Curtea de Arbitraj Internațional din Stockholm, de exemplu. Statul moldovenesc nu are, însă, chiar atîta demnitate. Și nici probabil resurse pentru a duce la capăt un proces atît de costisitor ca ăsta. Din acest motiv a preferat să cedeze.)

Adică, dacă tragem o linie, efectul cauzei principale care impune, în opinia operatorilor, majorarea tarifelor la energie electrică și gaz – ”deprecierea monedei naționale” – e amortizat și chiar neutralizat de o serie de factori obiectivi (scăderea prețurilor de achiziție a gazului natural) dar și subiectivi ce țin de fraude, gestionare incompetentă și lipsă de transparență în activitatea companiilor.

 

Despre reglementarea defectuoasă a sectorului energetic, adică despre ANRE.

La o adică, companiile puteau cere majorări oricît de mari – treaba lor e să scoată un profit cît mai mare și să ”forțeze”/”păcălească” autoritatea care se ocupă de reglementarea domeniului energetic să creadă că acest profit, obținut mai ales prin creșterea tarifelor, e justificat.

În cazul moldovean, ANRE reprezintă exact o asemenea instituție care nu doar că se lasă ușor ”păcălită” ci mai face și efortul deliberat de a închide ochii acolo unde nu e cazul, de a ceda ușor interesele consumatorilor finali în detrimentul companiilor etc.

Păcatele ANRE sînt multe, dar aceasta nu acționează de capul ei – e ”ajutată” și de complicitatea altor instituții ale statului sau chiar instituții internaționale.

Guvernul, de exemplu, care a acordat în mod absolut nejustificat companiei Gas Natural Fenosa, în 2004, un certificat de îndeplinire a obligațiunilor investiționale deși compania nu realizase, pînă la acel moment, decît abia o treime din planul investițional.

Comunitatea Energetică Europeană, al cărei reprezentant, Dirk Buschle, a vizitat Moldova cîteva zile înaintea ședinței ANRE și a colindat, printre altele, Ministerul Economiei, însăși ANRE (!) apoi a vorbit la cîteva posturi de radio și ziare moldovenești. Dirk Buschle a spus peste tot cam același lucru: ”Tariful la energie electrică trebuie majorat, în caz contrar Moldova riscă să se confrunte cu o criză energetică şi ar putea rămâne pe întuneric.” La fel, Dirk Buschle a mai spus că Moldova trebuie să ridice tarifele pentru a-și respecta obligațiunile asumate în procesul de integrare europeană. Adică, vreți Europa, fiți gata să plătiți mai mult pentru energia electrică.

Nu avem de unde ști dacă Dirk Buschle s-a întîlnit și cu reprezentanții Gas Natural Fenosa ca să le explice cum stă treaba cu integrarea europeană și transparență și fraude.

În aceași perioadă, la Chișinău a venit și Ignacio Ibañez, secretarul de stat pentru Afaceri Externe al Regatului Spaniei care s-a întîlnit cu primul-ministru interimar al Moldovei, Natalia Gherman și i-a povestit, între altele, despre necesitatea unor reforme în domenii cheie, ”chiar dacă dureroase”. Eu presupun că printre ”reformele dureroase” a fost pomenită și creșterea tarifelor la energia electrică.

Ajungem în sfîrșit la ANRE, instituția ineficientă de reglementare, și păcatele ei.

Enumer cîteva:

– Deși era obligată, conform prevederilor legale, să facă publică ordinea de zi a ședinței din 17 iulie precum și proiectul hotărîrii (elaborată în baza verificării, de către specialiștii instituțiilor a calculelor operatorilor) cu cel puțin 30 zile înaintea ședinței, ANRE a publicat doar ordinea de zi (proiectul de hotărîre nu a mai apărut!) pe site-ul oficial în ajunul ședinței, adică pe 16 iulie, lucru care reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor legale în materie de transparență decizională și acces la informație.

– ANRE nu efectuează auditul operatorilor. Ca urmare tarifele aprobate sunt nejustificat de mari, includ costuri ascunse, o rentabilitate extrem de înaltă şi prejudiciază consumatorii, printre care sunt şi instituţiile publice. De exemplu: valoarea uzurii inclusă de Moldova Gaz în tarif era, pînă în 2007 50 milioane de lei, iar din 2008 – 250 milioane de lei. Nu e clar cine și cum ”obține” aceste cifre. (Sergiu Tofilat, sursă).

– ANRE stabileşte tarife cu încălcarea procedurilor legale. Prin urmare sunt prejudiciaţi atât consumatorii finali, cât şi instituţiile publice care achită facturile pentru energia electrică (Sergiu Tofilat, sursă).

– ANRE a admis activitatea, pe piață, a unor intermediari inutili – compania Energokapital, cu sediul la Tiraspol a obținut, chiar a doua zi după înregistrare licență de activitate de la ANRE pentru ”furnizarea energiei electrice la prețuri nereglementate”. O investigație a portalului de analiză economică Mold-Street a scos la iveală faptul că această companie a fost înființată de persoane din anturajul lui Evgheni Șevciuk, președintele Transnistriei și că are prinre fondatori o companie off-shore. Compania servește drept intermediar în relațiile cu termocentrala de la Cuciurgan al cărei electricitate o vinde Moldovei (sursă).

– ANRE însăși este o instituție fragilă, prizonieră a unor interese economice (situația de pe piața importatorilor de carburanți și produse petroliere nu e foarte diferită!) și politice care îi subminează autoritatea și îi reduc eficiența. Mai mult, în ultimii cîțiva ani, ANRE a fost aproape nefuncțională din cauza că administrația instituției a fost schimbată din rațiuni politice, apoi fosta administrație a dat în judecată actuala administrație și situația, pe alocuri ridicolă – instituția avea la un moment dat tocmai doi directori – a redus mult din eficiența ei. Fapt care a avantajat enorm agenții economici din sectorul energetic lăsați fără supraveghere.

Ca să trag o linie și aici: operatorii au cerut prețuri mai mari (inclusiv prin amenințări și lobby la nivel înalt), iar instituția de reglementare le-a satisfăcut dorința.

 

Cum rămîne cu noi, ceilalți?

Efectul creșterii prețurilor la energia electrică și gaz nu se va lăsa așteptat.

Cum costurile energetice intră în componența costurilor de producție pentru majoritatea bunurilor și serviciilor, inclusiv alimentare, în scurt timp trebuie să ne așteptăm la creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor.

S-ar putea ca autoritățile să decidă să facă aceste scumpiri treptat, ca să atenueze șocul imediat al creșterilor de preț dar ele oricum vor fi resimțite. Un alt factor atenuant este sezonul estival, cînd consumul de energie electrică și gaz e relativ redus, din cauza temperaturii de afară, dar în toamnă-iarnă cetățenii vor simți în mod direct șocul creșterii tarifelor.

Vorbind de cetățeni, aceștia nu vor fi afectați în mod egal. La moment lipsește o politică coerentă de subsidiere a grupurilor vulnerabile. Menținerea la un nivel relativ jos a tarifelor și transferul unor costuri în contul companiilor (cum a fost pînă acum), a avantajat mai ales marii consumatori care, la un nivel de consum mai ridicat, plăteau relativ mai puțin din venitul lor pentru energie electrică. Pe de altă parte, consumatorii cu venituri minime (mai ales cei cu venituri fixe precum bugetarii, pensionarii, beneficiarii unor îndemnizații și alocații) au plătit și vor plăti disproporționat de mult din venitul lor pentru energie electrică și gaz.

Îl citez pe fostul director ANRE, Victor Parlicov: ”Pentru că – atunci când se mențin tarifele și se fac subsidii prin tarife – se face populism, se face încercare de justiție socială prin tarife. De fapt, beneficiarii cei mai mari ai acestor subsidii nu sunt cei nevoiași, nu sunt cei săraci, ci sunt cei bogați. Pentru că ei consumă mult. Nu băbuța din sat care are două becuri și un frigider consumă și beneficiază cel mai mult. Beneficiază cel ce are o saună acasă pe energie electrică sau are un bazin. Deci, când se face justiție socială prin tarife întotdeauna beneficiarii finali sunt cei bogați, nu sunt cei săraci. Deci, subsidiile trebuie să făcute nu prin tarif, dar trebuie ajutați oameni care au nevoie. Iar cei care sunt bogați – o bună parte dintre ei fiind chiar cei responsabili de devalizarea miliardului – să plătească.” (sursă).

Elaborarea unor politici de justiție socială ce ar ajuta grupurile vulnerabile să se descurce în condițiile majorării actuale a prețurilor la energie electrică și gaz și a majorării aproape sigure a prețurilor la celelalte bunuri și servicii reprezintă una din restanțele majore ale statului.

Cealaltă restanță, la fel de importantă dacă nu chiar mai importantă, este creșterea veniturilor celorlalte grupuri sociale așa încît acestea să poată produce, activa și genera creștere economică.

Statul moldovean a făcut însă exact pe dos: a lăsat să i se sustragă, de către niște băieți șmecheri, peste un miliard de euro din sistemul bancar pe care i-a acoperit ulterior din rezervele publice (ale BNM). Apoi, cînd a lăsat moneda națională să cadă, statul a sărăcit o bună parte din populația țării și a redus din economiile și veniturilor tuturor.

Adică s-a comportat ca un bandit de drumul mare.

Toate astea fac ca noile tarife să fie o povară considerabilă pentru toată populația țării…

Cum va reacționa aceasta? E încă greu de spus – noile tarife au fost anunțate vineri la miezul nopții, spre week-end, în toiul verii, cînd o bună parte din moldoveni sînt în vacanțe și au un contact redus cu mass-media.

Puținele reacții ad-hoc – mă refer la activiștii Mișcării ”Blocul Roșu” (condusă de Grigore Petrenco) care au dat buzna în toiul ședinței de vineri – nu dau prea multe speranțe. Lozincile scandate de aceștia – ”Jos tarife noi! Plaha (Plahotniuc) la gunoi!” indică greșit (și prea simplist) atît cauzele cît și vinovații majorărilor (deși Vlad Plahotniuc poartă o vină imensă).

Pe de altă parte, la ședință a participat și un deputat din partea PSRM deci e de așteptat că chestiunea majorărilor va ajunge și în Parlament.

Alte instituții care ar putea pune presiuni pe ANRE (sau guvern) pentru identificarea unor soluții de atenuare a șocului creșterii tarifelor – sindicatele, biserica (așa șchioapă și docilă cum e!), organizațiile societății civile – n-au dat încă nici un semn și nu au făcut vreo declarație.

 

În loc de concluzie.

Ce-i de făcut într-un context în care statul pe de o parte își fură cetățenii, nu controlează în mod adecvat activitatea agenților economici, apoi se înclină în fața unor puternice corporații străine și la final aruncă toată povara asupra cetățenilor?

Încă nu am un răspuns.

Dar pînă atunci, vorba unui banc socialist celebru în care un post de radio ruga ascultătorii dintro țară săracă să facă gimnastică împreună cu liderul lor, să se spele pe dinți împreună cu el, iar cînd liderul urma să mănînce, ascultătorilor li se oferea un concert ”gratuit” de muzică clasică, deci pînă atunci (nu știm cînd va veni acest atunci!) să ne bucurăm de concerte de muzică clasică. Precum „Voilà viola”, susținut de Chişinău Youth Orchestra în parcul „Dendrariu” din Chişinău. Și oferit în mod gratuit de către mai mulți parteneri, inclusiv Gas Natural Fenosa.

Că are de unde.


May 19 2015

Lupta ”sfîntă” cu morile de vînt…

Vitalie Sprînceană

Un coafor din Chișinău, tare faimos, (Victor Micușa, pentru conformitate) a scris pe profile-ul său de facebook un mesaj plin de înjurături la adresa persoanelor LGBT. Mesajul său a fost comentat și răscomentat din toate părțile. Că Victor Micușa are dreptul la părere proprie pe această temă politică – e un lucru pe care nu-l pune nimeni la îndoială. Mai aiurea e că ”poziția morală” a dlui Victor Micușa nu e decît un artificiu de facebook – ca să capete ceva consistență această poziție ar trebui să fie dublată de o acțiune la fel de ”morală”: să refuze să tundă vreunul din deputații care au votat pentru Legea cu Privire la Egalitate de Șanse, de exemplu, și s-o facă anume din acest motiv. Banul însă nu trebuie încurcat cu ”poziția morală”.
Pe de altă parte, părerea lui Micușa despre LGBT nu intră în descrierea jobului său așa că omul poate fi învinuit cel mult de ipocrizie și lipsă de înțelegere.

Printre cei care au dat ”like” acestui mesaj homofob se numără și politicianul liberal-democrat Iurie Chiorescu, fost deputat în parlament. E adevărat că un ”like” poate însemna orice, de la ”admir acest mesaj și îl consider genial” la ”nu mă interesează deloc dar aș vrea totuși să urmăresc discuția din subsol”, dar e la fel de adevărat că un politician ar trebui să fie mai atent cum și cui distribuie ”like”-urile în această epocă a rețelelor sociale (și a vizibilității generale).

Mai ales cînd e vorba de Chiorescu care se află printre deputații ce au votat acea Lege cu Privire la Egalitatea de Șanse care a recunoscut în mod oficial egalitatea în drepturi a persoanelor, indiferent de orientarea lor sexuală. Istoria și stenogramele parlamentului nu au consemnat vreo atitudine ”curajoasă” sau de ”opoziție” a deputatului Chiorescu în cadrul ședinței în care a fost adoptată legea așa că, acest moralism post-factum e cel puțin ipocrit. Cînd o fi fost sincer dl. Chiorescu, atunci cînd a votat pentru lege ori acum cînd aprobă mesaje homofobe?
Mă rog, sinceritatea și coerența în mesaje și atitudini, nu intră în descrierea tipică a jobului său.

Cînd e vorba de curaj, ar trebui să amintim că nici un politician moldovean, măcar un secretar din minister, ca să nu mai vorbim de miniștri sau deputați, nu a avut curajul să iasă vreodată la un marș al grupului LGBT și să spună răspicat: aceștia sunt cetățenii noștri, ca și ceilalți de alte etnii, religii sau culturi.

Duminică, în timpul marșului comunității LGBT și susținătorilor lor, vreo 6 persoane au fost reținute de poliție pentru huliganism (între altele, doar cuvinte de laudă pentru poliție de data asta).. La asta ar trebui adăugați și alte cîteva zeci de inși care au aruncat cu ouă, au înjurat, au calomniat și au huiduit de pe margine.

(Paradoxal, participanții la marș, ca și cum ”perverșii”, au vorbit despre dragoste și înțelegere, iar ceilalți, ”ortodocșii” și ”drepții”, conduși de cîțiva preoți, au strigat declarații de ură și amenințări.)

Asta înseamnă că cel puțin 6 persoane au încercat (dar nu au reușit!) să treacă zidul de polițiști pentru a-i învăța minte pe homosexuali.

Deci 6 oameni care-s gata să facă acte de violență împotriva unui alt grup de oameni iar asta e ceva grav.

Tot duminică, un alt grup de ”militanți pentru morală” (niște zăpăciți ce-și zic Occupy Pedofileai) au venit și ei în piață să bată niște ”homosexuali”. (Cum au ajuns luptătorii împotriva pedofiliei să se războiască cu gay-ii de vreme ce majoritatea crimelor sexuale față de minori în Moldova au ca autori bărbați heterosexuali ce abuzează fetițe?).
Încă un grup de inși care e gata să verse sîngele altor oameni în numele ”moralității”…

Nu-s neapărat unicul care se miră: de ce exploziile astea uriașe de emoție de indignare, dorință de pedepsi prin violență fizică unele fapte și comportamente percepute a fi ”anormale” se întîmplă  doar cu ocazia marșurilor LGBT?

De ce nu vedem preoți care ar mobiliza turma lor pentru un protest la fel de vehement în fața Băncii Naționale, CNA și Procuraturii, instituțiile care au trecut cu vederea jaful de peste 1 miliard de dolari din sistemul bancar?

O fi din cauza că ”ura față de homosexuali” oferă tuturor, de la coafor la fost deputat, un drept de a vorbi cu majusculă (adică pretențios, paternalist și patetic) despre ”valorile mari”: familie, națiune, credință, morală, Dumnezeu.

Cînd prin efortul unor organizații precum Biserica ortodoxă sau în discursul public ”homosexualitatea” e construită ca fiind amenințarea absolută, marele păcat față de care celelalte păcate sunt insignifiante, fiecare ”luptător cu homosexualitatea” crede că el participă la o luptă apocaliptică de proporții cosmice (de care depinde, nici mai mult, nici mai puțin decît soarta omenirii!) în care fiecare șovăială, oricît de mică, ar fi decisivă și în care atitudinea față de inamic trebuie să fie intransigentă în fiecare moment.

Înțeleg de unde interesul bisericii pentru mutarea discuțiilor și bătăliilor sociale pe terenul ”homosexualității”: pentru a nu putea fi trasă la socoteală pentru tăcerea sa în privința săracilor, furtului public la care este părtașă (cîte foneme de protest a zis Mitropolia Moldovei ori episcopul Markel pe tema furtului ”miliardului de dolari”? Zero barat.), lașității etc…

Anume pentru că protestează cu ”inima și sufletul” împotriva LGBT, ”moraliștii” sunt orbi și muți la faptul că puterea le golește buzunarele chiar în timpul luptei…

Marele paradox al acestei construcții rezidă în faptul că ea reușește să îmbine excelent conformismul cu pretenția de ”rebeliune”: cu cît instituția bisericii și tot felul de grupuri ”împotriva gayilor” sunt mai conformiste față de instituțiile puterii reale (partide, oligarhi) cu cît energia aruncată împotriva unor cauze de genul luptei contra LGBT este mai intensă.

Participarea ”activă” la protestele împotriva ”păcatului homosexual ca amenințare absolută” întreține iluzia participării la un protest real care ar avea un potențial de contestare a relațiilor de politice existente. De fapt e exact invers.

De unde și acești grozavi ”luptători comozi și conformiști” alde Micușa, Chiorescu, Văluță și Markel, foarte vorbăreți pe tema pericolului imaginar al homosexualismului și foarte tăcuți cînd e vorba de pericole reale.


Mar 11 2014

Deputați, apartamente, comunicare. Doar de rău.

Vitalie Sprînceană

Ca toată lumea am aflat din presă detalii despre intenția  unor deputați moldoveni de a-și lua pe degeaba o bucată de teren în Chișinău ca să -și amelioreze ”condițiile locative”.
Am făcut haz că Valeriu Guma, unul dintre cei mai bogați oameni din Moldova, a solicitat și el ”ameliorare” (deși acesta are cazare gratuită garantată într-o pușcărie din România după ce a fost condamnat de instanța de judecată din țara vecină).
Și mai mult haz am făcut că deputatul Chiril Lucinschi, feciorul unuia dintre președinții Moldovei a solicitat și el ”ameliorare”, după ce se cunoaște că deține un post de televiziune și nu-i deloc printre cei nevoiași.
Unii dintre semnatari (precum proaspăt ieșitul din PD Iurie Bolboceanu) figurează într-o altă listă din 2005, conform căreia s-au acordat deputaților din parlamentul de atunci apartamente la preț preferențial (Bolboceanu era atunci membru AMN, și ar avea nevoie de un al doilea apartament preferențial).
Mă rog, lista e hilară – sunt prezenți deputați din toate fracțiunile acolo: și luptătorii pentru adevărul istoric, și militanții împotriva sodomizării etc. Adică inși care se află în război politic: deputații comuniști spun că actuala putere e nelegitimă dar semnează cu entuziasm cereri prin care această putere nelegitimă să lea de pămînt pe gratis…
Am găsit-o acolo și pe dna Maria Ciobanu, poate unica ce avea nevoie cu adevărat de ”ameliorarea condițiilor locative”, întrucît vine din învățămînt și întrucît (din informațiile publice) nu a făcut avere în politică.
Dna Ciobanu nu e dintre deputații cei mai vizibili. Ultima sa apariție memorabilă în spațiul public chiar a fost bizară: dintre toate problemele ea s-a arătat nemulțumită de lungimea fustelor jurnalistelor.
Am provocat-o la o discuție, dacă tot dădea lecții de morală tuturor.

Discuția nu a continuat mult. Dna Ciobanu și-a asumat rapid poziția de victimă într-un caz în care ar fi trebuit să fie mai delicată. Pe urmă m-a blocat. Grozav exemplu de comunicare publică a deputatului cu un potențial alegător.
O compătimesc sincer pe dna Ciobanu că a fost jucată astfel încît nevoia ei adevărată să servească drept paravan pentru niște șmecheri ce doresc să cîștige bani mășcați. Dar, după cum nu te apuci să-ți jefuiești vecinii sub pretextul că tu n-ai casă, la fel nu ai dreptul moral să  te asociezi cu unii evident ipocriți (Guma, Bolboceanu, Reșetnicov) pentru a acapara o bucată de teren public.
Partea proastă e că din acest scandal doar dna Ciobanu iese cu onoarea murdărită. Pentru că ceilalți semnatari nu mai au demult ce murdări.


Oct 25 2013

Cartea, prietenul cel mai bun al crimei

Vitalie Sprînceană

Ne-am opus anul trecut construcției bisericii-necropolă privată din parcul de lângă clădirea Kentford. Nu pentru că nu ne-ar plăcea bisericile ori cimitirele. Ci pentru că credem că ele pot fi și trebuie construite în alte părți decât puținele spații verzi din oraș. Bunăoară pe locul fostelor spații industriale care acum stau pustii – depozite, hale, fabrici, garajuri.
Ne-am opus în primăvară construcției unui ficțional centru pentru copii de 16 etaje la Buiucani pe care-l dorea foarte mult fostul consilier municipal Valerii Klimenko. Nu pentru că nu am iubi copiii sau comunitatea rusă a cărui președinte este dl. Klimenko. Ca să șterg orice urmă de anti-rusism prezent la proteste voi menționa doar că participantul cel mai activ al lor a fost moldoveanul de limbă rusă Vitalie Voznoi.  Am protestat pentru că credem că e imoral ca cineva să folosească ”centrul pentru copii” (căruia îi revenea o mică cămăruță) drept acoperire și să înalțe un întreg bloc locativ în mijlocul parcului.
Acum ne opunem construcției unei librării pe bd. Moskovei. Nu pentru că nu am iubi cărțile. Ci pentru că nu credem că e corect ca librăria să se întindă până în stradă peste întreg trotuarul.
Dragi autorități, populația orașului e compusă doar din șoferi și cumpărători. Adică inși cărora să le faceți parcări și magazine, cum procedați voi. În afara magazinului cumpărătorul e bunică, mamă, copil, student, om ce se grăbește. Și fiecare din persoanele astea are nevoie de un spațiu în care să se plimbe, să meargă, să aștepte, să stea în fața blocului.

Am vorbit despre acest caz pentru ziarul Moldavskie Vedomosti.

Cazul cu construcția direct pe trotuar de pe bd. Moskovei nu este, din păcate, unul singular și nici măcar excepțional. Din contra, el ține de un fenomen ajuns ”tradițional” pentru Chișinău – comercializarea spațiului public. Fenomenul comercializării are multe fațete – acapararea spațiului verde al orașului pentru construcția de obiecte comerciale (restaurante, hoteluri), acapararea unor bucăți de infrastructură publică cum sunt trotuarele pentru terase și cafenele, transformarea altor bucăți de trotuar în spații de parcare, amenajarea ilegală a gheretelor și altor forme de comerț stradal în parcuri, pe străzi, în spațiul pietonal. În Chișinău comercializarea se întâmplă cu acordul tacit, iar uneori chiar cu permisiunea explicită a autorităților de diferit rang – primăria, inspecția de stat în construcții etc. 
Efectul direct al acestui proces de comercializare constă în reducerea spațiului public (trotuare, spații verzi, infrastructura sportivă și culturală) accesibil pentru activități non-comerciale de socializare, odihnă și comunicare. Adică dispar locurile în care ne putem întâlni ca cetățeni, în care interacționăm ca egali și se multiplică locurile în care ne întâlnim ca și cumpărători.

 

Imaginile vin de la Andrei Benimețchi.


Sep 10 2013

SPACES: Spatii revendicate – atelier de cartografiere / Reclaimed spaces – mapping workshop

Vitalie Sprînceană

Împreună cu Levente Polyak și cu Asociația Oberliht demarăm azi la Casa Zemstvei un atelier de cartografiere. Scopul acestui atelier este de a instrui activiștii în privința modalităților de utilizare a tehnologiilor informaționale (web alerte, website-uri, bloguri și hărți) pentru o mai bună coordonare a eforturilor lor și pentru a îmbunătăți comunicarea între activiști, între activiști și autorități, între activiști și cetățeni. Ne propunem să oferim activiștilor instrumente mai eficiente și să îi ajutăm să utilizeze din plin posibilitățile social media/internet pentru a facilita procesul de construire a unei societăți civile robuste.

Atelierul are drept țintă practică inițierea activiștilor în diverse tehnologii și metode de cartografiere colectivă (crowd mapping). Aceștia vor învăța să trimită, să editeze și să organizeze reclamații precum și să ofere vizibilitate și publicitate adițională rezultatelor.
Mai multe detalii în privința atelierului pot fi găsite la această adresă:
http://chisineu.wordpress.com/2013/08/29/spatii-revendicate/

PROGRAM

Ziua 1 (10 septembrie, 2013)
18.00 Prezentarea obiectivelor atelierului
18.30 Prezentarea posibilităților cartografierii colective (crowd mapping): evoluție, posibilități, limitări, Q&A.
19.00 Prezentarea participanților, discuție deschisă despre rezultatele scontate ale cartografierii
19:30 Stabilirea criteriilor de selecție pentru site-urile vizitate

Ziua 2 (11 septembrie, 2013)
9:00-12:00 Vizitarea a 6-8 locuri în Chișinău
– site demolat (arhitectural/istoric)
– construcție ilegală (anexă sau în curțile blocului)
– acaparare a proprietății publice
– parc
– parcare ilegală
– teren de sport
– cinematograf demolat
– bd. Cantemir
– zone periculoase pentru gay și alte minorități
– absența infrastructurii pentru oameni cu dizabilități

13:00 Evaluarea vizitei și rezultatelor vizitei
14:00 Organizarea informației și încărcarea ei pe site-ul crowdmap
15:00 Discuția rezultatelor și problemelor
16:00-17:00 Discuție despre posibilitățile cartografierii

1 zi plină de muncă practică cu cartografiere colectivă/internet/instrumente și tehnologii aferente

Ziua 3 (12 septembrie, 2013)
10.00 Vizite individuale ale unor locuri

15.00 Organizarea informației și încărcarea conținutului pe site
18.00 Prezentarea publică a hărții
19.00 Discuții despre viitorul proiectului de cartografiere colectivă: planuri și perspective


Sep 8 2013

Rosia Montana e un prilej de a discuta despre Romania

Vitalie Sprînceană

E mai mult decât bine că o problemă – Roșia Montană – servește drept atelier de discuție și acțiune pentru o dezbatere mai largă asupra stării țării în general. E semn că mișcările de opoziție au viziune.
Subscriu integral la Manifestul grupului Mâna de LucruRoşia Montană e mai mult decît Roşia Montană!