blog implicat

În ultimele 15 luni (iulie 2010-octombrie 2011) numărul mesajelor în limba arabă pe twitter a crescut de 22 ori (aproximativ 2 milioane pe zi). Semn că instrumentul devine util și foarte util în anumite contexte cum e Primăvara Arabă.

În afara acestor situații particulare twitter funcționează ca o mașină de tocat bârfe. Una ce risipește deliberat bârfe pentru a nu lăsa vorbele tefere să se răspândească. Cum e cazul cu mișcările #Occupy în care twitter a blocat hashtag-ul #ows din secțiunea trends…

Cu #pman povestea se spunea în mod diferit – țară din lumea a treia, dictator  comunist, tineri. Chit că twitterul moldovean avea pe vremea aia doar 70 useri.

Ar mai fi de meditat și la faptul că engleza încă are 40 % din mesaje – dacă există o audiență globală angajată – aceasta poate fi găsită doar în limba engleză.

China, după cum se știe, a blocat  twitter. De aia limba chineză nu se găsește acolo. Încă.

sursa imagine/studiu – Semiocast.

sursa imagine BusinessInsider

În cei câțiva ani de existență Facebook a reușit să adune peste 140 miliarde imagini. (Câteva sute de bucăți ar fi contribuția mea proprie.)

Biblioteca de imagini a Facebook-ului  adăpostește cam de 10 000 (zece mii!) de ori mai multe piese decât colecția Bibliotecii Congresului.

Ultima, mai săracă, reprezintă cel mai mare depozit public, ce poate fi consultat de oricine.

Prima, în pofida extraordinarei colecții (alte cuvinte ce pot sugera proporția – de 10 mii de ori mai mult- nu-s), e ascunsă pe serverele inaccesibile ale companiei, în California și aiurea. Accesibilă doar unor ingineri și programatori.

De departe, reprezintă cea mai completă antropologie vizuală a omenirii. S-ar găsi aici tot: diversitate culturală și lingvistică, fantezii fotografice, colaje și fake-uri, desene, caricaturi, slogane, poze oficiale și neoficiale, nunți, cumătrii, înmormântări, războaie, pace, ritualuri, mâncare, cumpărături…

Să vină oare și timpul când vom declara facebook drept bun public mondial?

Ori cel în care vom merge la ei să consultăm/citim/privim arhivele?

Ultima întrebare nu e doar retorică – la câtă informație despre omenire, evoluția și gusturile ei se găsește în mâini private – google, facebook, skype, yahoo – pare cumva legitim să ne intereseze nu doar faptul ca aceasta să nu transpire fără treabă în spațiul public, dar și chestiunea păstrării ei…

Apoi, la vreo 50 de ani, după modelul cadrului legal în privința drepturilor de autor, tema desecretizării ei…

Toată lumea, sau multă lume, are blog. Pe blog se scrie, se postează imagini sau fişiere video, se discută despre ce se scrie, etc.

Ȋnainte să deschizi un blog, te întrebi, probabil : « de ce vreau să deschid un blog ? »

De ce să vrei să deschizi un blog ?

Alte două întrebări. Prima : de ce să scriu ? Cînd deschizi un blog, scrii (faci şi alte lucruri, dar de foarte multe ori mai şi scrii). Cînd deschizi un blog, scrii. Dar de ce scrii ? De ce vrei să scrii ?

Cînd scrii, ai ceva de scris. De spus.

Cînd scrii, ai gîndit ceva, ai gîndit ceva şi ai decis că trebuie să scrii ceea ce ai gîndit. De ce, cînd gîndeşti ceva, vrei să şi scrii  acel gînd ?

Prima întrebare e aceasta : de ce scriem ? Mai bine spus : avem cu adevărat ceva de spus ca să ne apucăm de scris ?

Putem să facem legătura cu a doua întrebare.

Cînd ai un blog, scrii (crezînd că ştii de ce scrii). Dar scrii pentru cineva. Un blog înseamnă, printre altele, să te raportezi la celălalt. Un blog înseamnă să scrii, dar să scrii cuiva, să scrii pentru cineva, să scrii raportîndu-te la cineva (altfel, daca nu ai nevoie de celălalt, de ai mai deschide un blog ?). A două întrebare : cînd deschizi un blog, ce ai să-i spui celuilalt ? Ai cu adevărat ceva de spus, ceva ce ar atrage atenţia şi celorlalţi ?

Ȋntr-un cuvînt : de ce scrisul, de ce gîndul tău scris în public ? (adică pe blog, printre alte bloguri, deci în raport cu alţii, bloggeri sau non-bloggeri).

Atît.

autor: B.

p.s. biletul de mai sus a fost scris de un vechi și constant cititor al blogului și se face ecoul unor polemici purtate cu B. în privința oportunității deschiderii/menținerii unui blog. În dezbaterile cu pricina partitura mea e a celui care consideră că aproape oricine poate (chiar trebuie) să-și facă blog. Opiniile lui B. pot fi citite mai sus.

M-a întrebat zilele astea un amic, pe care nu-l pot bănui de gândire închisă, de ce, la o adică, aș fi dat pe facebook un like unui grup eterogen de baptiști, ortodocși, păgâni (inși cu culte dacice în minte) și alți habotnici care se opun adoptării unei legi tare progresiste…Am fost inițial nedumerit că ar trebui să mă justific pentru gesturi care mă privesc, mai ales că, în legătură cu Alianța pentru Salvarea Familiei aveam și un interes personal: pentru că studiez fenomenul religios, de-secularizarea și religia în p(r)ostmodernitate, reacția unită a religioșilor de toate culorile față de problema ”orientării sexuale” constituie o ocazie perfectă de a studia elementul religios în apele lui dar și în apele societății…

Ieri, la o lecție, un coleg îmi povestea că a fost șters din lista de prieteni internetici de un cunoscut îndepărtat care tocmai aflase că colegul meu ar fi simpatizant democrat al lui Obama (insul cu pricina era conservator, activist Tea Party, spectator înrăit al Fox News, Bill O’Reilly și Glenn Beck)…

Colegul primise și un mesaj cu justificare de la cunoscutul în cauză și asta l-a determinat să se apuce să cerceteze, pentru un curs pe care-l facem împreună, diferitele moduri în care oamenii își construiesc cunoașterea personală, își aranjează selectiv sursele de informare, eliminând pe alea ce oferă informație incomodă, sau care intră în contradiție cu weltanshauung-ul personal, își configurează rețelele de prieteni după rețetele homofiliei politice și culturale, adică inși cu preferințe politice și ideologice asemănătoare…

Am fost fascinat, zicea el, să văd, că dincolo de promisiunile oficiale ale Internetului de a promova cosmpolitanismul, multi-culturalismul și sferele publice generalizate (un fel de hibrid al societății civile globale) stau realități ceva mai banale și chiar opuse ”ideologiei oficiale”…

Că oamenii preferă să se închidă în orizonturile de cunoaștere și preferințe ideologice pe care le au, iar asta înseamnă că frecventează doar site-uri ”neutre” ca Amazon, iar pentru noutăți merg doar pe site-ul televiziunii preferate și a ziarelor ce împărtășesc platforme ideologice comune… Că naziștii merg aproape exclusiv pe site-uri naziste, conservatorii (americani) pe site-uri conservatoare, democrații – pe site-uri democrate, libertarienii – pe site-uri libertariene…Că unii privesc doar un tip de emisiuni, alții alt tip…

Că multlăudata capacitate a internetului de a fi maleabil și susceptibil la modificări idiosincratice poate fi utilizată nu doar pentru transcenderea unor granițe culturale și ideologice, ci…surprinzător, și pentru întărirea lor…

Că unele comunități religioase protestante din SUA recurg la softuri de filtrare a web-ului așa încât informația ce ar dăuna ”sensibilității religioase” sau cea cu privire la ”subiecte delicate” este ținută departe de mintea membrilor comunității…

Că alte comunități religioase ”cunosc” lumea prin lentilele Conservapedia, adică cu prejudecăți deja incluse…

Șirul ar putea continua aproape la nesfârșit, pentru că-s nemărginite posibilitățile și tertipurile la care recurge omul pentru a-și băga un gard între el și lume, și a se pune la adăpost de informația incomodă…

Nu cred că mă apuc să fac generalizări, cu atât mai mult că cazurile cu pricina reprezintă practici ale unor grupuri în afara mainstreamului…Dar, pe de altă parte, fiecare dintre noi face cam asta: își aranjează, din infinitele posibilități tehnologice, o anumită configurație a gusturilor, o specifică ordine a surselor de informație, o listă selectivă de prieteni și tot așa…Semn că Internetul nu reprezintă forța aia impersonală ce poate aduce, cu de la sine putere, schimbări sau transformări radicale, ci se integrează și este integrat în practici sociale și modele de acțiune deja existente. Pus în slujba binelui, Internetul/Facebook-ul poate zidi comunități și societăți deschise, poate mobiliza oameni pentru acțiuni bune. Pus în slujba răului, Internetul poate consolida regimuri autoritare (apud Morozov), poate perpetua rasismul, sexismul, ura, intoleranța și restul ”bucuriilor” umane…

Așa că, subscriu la concluzia colegului: A se slăbi cu predicile despre forța eliberatoare a Internetului și cu ideologii de genul: aducem o căruță de internet în comunitate și locul cu pricina se va transforma într-un paradis economic dublat de o democrație de vis…

Bune. De pe net.

Ivaylo Ditchev și Tomas Kavaliauskas în Eurozine despre granițe, identitate, Balcani, teritoriu etc.

Reținut :

Trăim într-o lume în care teritoriile reprezintă mai degrabă o povară decât un atu (cu excepția teritoriilor bogate în resurse, desigur). Dacă Șanghai ar putea să scape de China, sau Londra de partea rurală a Marii Britanii, ele ar face-o negrșit. Ar fi un dezastru, atât pentru Bulgaria cât și pentru România ca ele să primească înapoi (dacă pot să zic ”înapoi”) Macedonia sau respectiv, Moldova. Vor fi probabil revolte politice, probabil manifestații, prețul economic va fi imens, eforturile de integrare – masive, și tot așa.

Fantasma teritorială are doar valoare simbolică. Mai degrabă aș spune că oberv o tendință contrarie – disoluția solidarității teritoriale și redistributive în cadrul statelor înseși – un fel de feudalizare, ca să-i zic așa. Bogații doreau să scape de săraci în Iugoslavia și Cehoslovacia. Acum asta se întâmplă în Belgia. Conflictul între bogata municipalitate a Sofiei și restul țării e iar un exemplu…

E un fel de retorică ce n-a lipsit după campania electorală când cică restul țării ar fi făcut o alegere proastă. Asta dacă uităm că aproape 1/3 din voturile ”rele” (eufemism care recuperează o parte din gunoiul retoric al situației) au venit din Chișinău.

E un fel de retorică ce nu lipsește și din discursurile ”tehnice”. Mi-a fost dat să-l aud într-o conversație privată cu un economist moldovean aflat cu treabă în Washington. Cineva care se plângea că restul țării nu contribuie cu nimic la economia republicană și că n-ar fi decât o povară pentru capitală (parțial are dreptate – de când logica globală a economiei ”libere” a ajuns și după Prut, agricultorii locali s-au pomenit după prag. Roșiile turcești și cartofii din Polonia sau Belarus nu doar că au construit o nouă situație de piață, ci și una socială. Că, dacă satul nu asigură orașul cu legume, fructe și carne, cine mai are nevoie de el? Marea funcție a complexului agricol tradițional – de a furniza produse agricole orașului – e îndeplinită cu succes de producătorii turci, polonezi sau ecuadorieni. Uneori cu subsidii importante de la stat. Statul lor, am în vedere. După, Chișinăul a fost integrat în alte rețele și piețe. Regionale, europene, mondiale. Bănci, servicii, internet, aeroport. Restul țării n-a fost legat cu nimic, decât cu propria soartă.)

De ceva vreme (2 luni) m-am conectat la un pachet de internet mobil (Orange Internet Acum), cu trafic limitat… am 4 GB pe care-i împart în 2 cu Cineva, apoi încă în multe alte bucăţi: muzică, cărţi, corespondenţă, chat, căutări. Trebuie să fiu econom aşa că am blocat din browser imaginile, flashurile, sunetele. Tot ce mi-a rămas este textul…bucăţi de text, asamblate, pe alocuri puse aiurea, în alte părţi orfane.

Efect 1. timpul de navigare pe internet s-a diminuat considerabil, dar reuşesc acum să citesc mult mai multe site-uri.

Efect 2. o privire de tip scaner care-mi permite, pe durata a 10-15 secunde, să văd dacă o pagină web merită lecturată sau nu. Printre căzute se numără multe site-uri, odinioară bunicele.

Efect 3. multe site-uri, altfel „bune” arată văduv fără imagini şi video. În asemenea cazuri în picioare stă doar textul, dacă este. De obicei acesta fie lipseşte, fie e un sos adiţional pentru mâncarea principală. Facebook sau analogul lui rus Odnoklasniki nu sunt, privite astfel, ceva mai mult decât un chat a căror funcţii le ia de minune gtalk, icq sau oricare alt client de chat.

p.s. dependenţa de internet poate fi tratată în modul ăsta în cam 2-3 zile. Fără terapii costisitoare, fără consultaţii la psiholog.