Nov 25 2013

proiecte, proiecte

Vitalie Sprînceană

De vreo săptămână am pornit proiectul Platzforma.md (PZF). Ambițiile sunt mari, dar și eforturile. Din acest motiv blogul va trece, cel puțin pe o perioadă, pe un plan secundar. Voi publica texte aici, dar în temei articole pe care le scriu pentru PZF sau bucăți scurte.

Cursa lungă e pe PZF (e alegerea mea!), iar blogul spranceana.com rămâne mai degrabă ca un spațiu de antrenament.


Nov 20 2013

De ce (mai) avem nevoie de critica in Moldova?

Vitalie Sprînceană

Am lansat, împreună cu un grup de cetăţeni activi şi intelectuali angajaţi, portalul de analiză şi critică socială Platzforma.md (PZF).
E un spaţiu ce se vrea a fi deopotrivă tribună (pentru idei şi lucruri ce nu încap în discursurile mainstream), scenă (pentru confruntările de idei şi viziuni opuse) dar şi şcoală de scris.

PZF are o pagină de facebook la adresa: https://www.facebook.com/platzforma

Deasemenea, pe twitter  PZF scrie la https://twitter.com/platzforma.

Să ne citim de bine!

O descriere mai elaborată a inițiativei se găsește pe site-ul PZF, secțiunea MANIFEST.

Platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu virtual (deşi nu mai puţin real) de reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune, identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor întîlniri între viziuni diferite sau opuse.

O serie de fenomene prezente în societatea din R. Moldova în ultimii ani – monopolizarea pieței mass-media de către agenţi economici netransparenţi, comercializarea presei și sacrificarea calității şi considerentelor etice în numele profitabilității economice, multiplicarea în spațiul public a unor discursuri intolerante, discriminatorii sau cu accente discriminatorii, criza profundă din sistemul educațional ce limitează accesul studenților la ideile și dezbaterile curente din domeniu, cenzura informală a discursului public, excluderea unor grupuri marginale (săracii, romii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele LGBT etc.), nivelul scăzut de cultură și educație civică şi politică a cetățenilor, justifică, în opinia noastră, necesitatea unui portal de atitudine, analiză și critică socială. Amplificarea unor discursuri intolerante – fie ele motivate din punct de vedere etnic sau religios, pe fundalul acutizării aşa-zisei „crize identitare” – ne-au convins că dezbaterile și „luptele de idei” constituie un mijloc crucial în procesul de comunicare, informare şi în ultimă instanţă de democratizare a societăţii. Diversele forme de intoleranță şi discriminare (șovinism, sanism, rasism, sexism etc.) şi fenomenele negative pe care acestea le generează (inegalităţi, excluziune, opresiune etc.) pot fi diminuate şi chiar eliminate, credem noi, prin contribuţia unor dezbateri calificate și conştiente de dimensiunea civică a acestor luări de poziţie.

În același timp, o serie de discursuri și practici – politicile economice ale capitalismului „sălbatic”, tranziția negîndită la economia de piață, sărăcirea masivă a unor grupuri sociale atît în zonele rurale ale țării, dar și în orașe, mai ales ca urmare a procesului de dezindustrializare, corupția politică la nivel central și local, proliferarea oligarhiilor politice și economice la adăpostul unor construcții mitologice precum „economie de piață”, „integrare europeană”, „democrație”, „unionism” – au fost abordate necritic, fiind sustrase reflecției, deși acestea influențează în mod decisiv viața cetățenilor Moldovei. PZF vrea să supună această stare de fapt unui examen critic şi astfel să participe la îndreptarea ei.

Un discurs critic informat şi o discuţie amplă stimulată de acesta ar conduce la erodarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a altor „reflexe” de gîndire care susţin fenomenele socio-politico-economice pomenite mai sus, ar contribui la depășirea blocajelor în comunicarea dintre diferite grupuri sociale (etnice, religioase şi de statut social) şi ar pune baze reînnoite (clădite pe principiile echităţii) pentru o coeziune şi o solidaritate sporită în societatea noastră.

Lipsa de dezbateri publice pe anumite chestiuni de importanţă (de ordinul celor menţionate mai sus) este o poziţie comodă. Totuşi, istoria mai mult sau mai puţin recentă ne învaţă că slăbiciunea discursului critic în anumite perioade şi spaţii geografice şi culturale (de exemplu, anii 1930 în Europa, dar și tranziția post-sovietică) au permis radicalizarea unor regimuri politice, încetăţenirea unor discursuri de propagandă şi punerea în aplicare a unor măsuri cu consecinţe dezastruoase pentru comunitatea locală şi mondială (pentru a nu aminti decît holocaustul, crimele staliniste sau epurările etnice din fosta Iugoslavie). Situaţia actuală a societăţii noastre ne aminteşte în multe privinţe de perioade în care au înflorit diverse mişcări şi regimuri autoritare. Istoria încă nu ne-a vaccinat împotriva unor cataclisme sociale în stare să explodeze în orice moment pe fundalul unor crize sociale de profunzime, însoţite de o comunicare publică parţială şi puternic distorsionată de interese personale şi corporative. În lipsa unor dezbateri şi reflecţii critice de anvergură, riscăm să devenim martorii – neimplicaţi – ai unui sistem bazat pe opresiune şi injustiţie, care odată exacerbat, poate da naştere unor manifestări sociale şi politice de factură autoritară.

PZF nu urmăreşte să devină o comunitate omogenă a unor părtaşi de idei şi de poziţie, să producă şi să difuzeze păreri şi mesaje pentru uzul unui cerc circumscris al unor semeni (după principiul „the medium is the message”), nici nu pretinde să instituie un discurs ortodox (un alt „-ism”). Aşa cum s-a pomenit mai sus, PZF vrea să favorizeze desfăşurarea unui schimb de idei şi de poziţii nu neapărat convergente, dar în mod necesar multilateral informate, în scopul stimulării unei comunicări şi reflecţii sociale eminamente critice şi „dialogice”, opuse prin definiţie unor luări de poziţie partizane şi unei gîndiri înţepenite de scheme ideologice implicite şi de un bun simţ iluzoriu.

Cinismul (guvernanţilor), zeflemeaua (decidenţilor de rang mediu) şi neîncrederea generalizată (a oamenilor de rînd) erodează din fundament posibilitatea însăşi a oricărui proiect de anvergură iniţiat din bună credinţă în folosul şi binele unei comunităţi şi a societăţii în genere. Aceste manifestări anomice întreţin totodată un liant paradoxal în baza unui complot al societăţii împotriva ei însăşi, în interesul unei căpătuiri sau supravieţuiri individuale de moment. Spiritul critic de la care se revendică platforma noastră este contrar acestei stări de spirit corozive din societatea noastră. Dimpotrivă, PZF va căuta să repună în drepturi anumite principii morale, de dreptate şi solidaritate umană, fără de care încrederea faţă de aproapele nostru şi speranţa în viitor devin nişte noţiuni lipsite de sens, iar comunitatea este surpată din interior.

Spiritul critic şi reflexiv este expresia năzuinţei noastre – şi sperăm contribuţia noastră pozitivă – pentru o lume mai dreaptă, mai bună.


Nov 17 2013

povesti mari, cuvinte mici

Vitalie Sprînceană

Nu se poate totuși nega faptul că Uniunea Sovietică i-a învățat pe moldoveni să celebreze diversitatea, să-și găsească un loc în mozaicul de culturi, și în general modul de a trăi într-un imperiu multicultural/lume multiculturală.
De unde și popularitatea surprinzătoare, în aceste zile ”europene”, a unor metafore sovietice, adaptate la noile realități.
La Radio Chișinău cineva a citit în direct catrenul vechi al lui Petru Zadnipru: „Ţara mea, Moldovă-mamă. / Vatra doinelor străbune! / Ca un strugure de poamă / Stai pe harta Uniunii”. Europene…
Ultimul cuvânt, Europene, lipsea în poezia originală…
Anterior același catren fusese modificat (fără voia autorului, că Zadnipru e mort demult) așa încât Uniunea fusese înlocuită cu lumea. Moldova stătea ca un strugure de poamă pe harta lumii.
Catrenul e bun și pentru aderarea Moldovei la o Uniune intergalalctică!

În altă parte, un editorialist ce se vrea mai luptător și mai arțăgos, utilizează un alt clișeu, furat tot din propaganda sovietică – În spatele Republicii Moldova este Moscova, niciun pas înapoi! Replica s-a născut în 1941, când nemții erau sub Moskova, și sovieticii se apărau disperat. A prins bine și în timpurile noi, când moldovenii roagă pe nemți să vină la Chișinău și pe ruși să plece de acolo.
Găsesc aici o importantă parte ironică – cu o țară ce nu a reușit să-și construiască un alt imaginar politic și propagandistic în vreo 20 ani.
Și una de postmodernism cultural (nu-mi vine în minte un alt nume) – odele, metaforele, replicile, snoavele călătoresc liber între regimuri politice și sisteme de valori antagonice (cel puțin la suprafață), cărămizile culturale ce au construit o lume sunt reutilizate pentru a construi o altă lume, simbolurile sunt decontextualizate permanent și rupte de mediul ce le-a dat viață și de semnificațiile originare, nu ne rușinăm să punem alături imagini incompatibile.
Chiar și marile adevăruri ale timpului nostru le spunem cu cuvinte mici făurite și utilizate în altă epocă.


Nov 14 2013

despre niste falsi teroristi, falsi politicieni si falsi jurnalisti

Vitalie Sprînceană

Grigore Petrenco și Alexandru Petcov au organizat ieri o conferință de presă. În care au divulgat mai multe informații despre niște tranzacții cu arme ce ar fi avut loc între guvernul moldovean și Consiliul Național de Tranziție din Libia.
Unele lucruri sunt adevărate – cum ar fi raportul experților Consiliului de Securitate al ONU. Altele sunt de-a dreptul false – cum ar fi istoria cu ”organizațiile extremiste musulmane afiliate cu Al Qaeda” în mâinile cărora ar fi ajuns armamentul moldovenesc.
E clar de ce deputații comuniști trag adevărul de coadă pentru ca acesta să acopere cumva născocirile lor – se află în campanie electorală și trebuie să lupte pentru fonduri din Rusia…
Ce face  însă o altă parte a presei din Moldova, presupus anti-comunistă, independentă, obiectivă și neutră?
Simplu, ia declarațiile celor doi, citează direct două fragmente, pe alte două le fac vorbire indirectă, adaugă o inutilă notiță istorică a scandalului și bagă știrea pe site. Așa face Adevărul. Așa face Tribuna.md. La fel procedează și Jurnal.md.
Ce-ar fi trebuit să facă? Lucrul cel mai elementar al profesiei și vocației de jurnalist – fact-checking, adică verificarea faptelor, datelor și evenimentelor. Mai ales că e vorba de o știre cu potențial de scandal imens: presupusa legătură între guvernul legitim al țării și rețelele de terorism mondial.
Ar fi descoperit că:
– În septembrie 2011, Benghazi era demult (încă din primăvara aceluiași an) în mâna Consiliului Național de Tranziție din Libia, care consiliu a organizat răscoala împotriva lui Gaddafi și era recunoscut deja de vreo 60 de țări, inclusiv de SUA, Franța (prima țară), Marea Britanie, Germania, Rusia. Pe 12 septembrie, ziua când avionul moldovenesc zbura spre Libia, și China recunoștea acest consiliu. Peste alte câteva zile asambleea generală ONU (Moldova a votat și ea pentru) recunoștea acest consiliu drept putere de stat în Libia, deci poveștile că Benghazi era în mâna Al Qaeda sunt doar pentru cei care nu țin minte istoria recentă. E o altă poveste că guvernul moldovean s-a angajat de partea unei forțe (la acel moment încă) rebele după ce jumătate de an înainte îl susținea pe Gaddafi, dar inconsecvența politicii externe moldovenești nu mai uimește pe nimeni.
– Lucrurile astea nu-s secret de stat, și nici nu trebuie să stai 20 ani în arhive. 10 min și 3 link-uri de pe wikipedia sunt suficiente pentru a reconstitui realitatea povestită atât de fals de Petcov și Petrenco.
Nu, că unii jurnaliști moldoveni știu doar să transforme vorbirea directă în vorbire indirectă și cred că asta e ”informație”.
Ei încă nu au priceput că nu avem nevoie de mediatori să ne spună ce au zis Petcov&Petrenco, pentru că putem merge direct la privesc.eu să urmărim în direct sau în înregistrare întreaga  conferință.
Jurnalistul, dacă vrea mere de aur, tiraj și cititori trebuie să verifice afirmațiile politicienilor, nu să fie papagalii acestora.
Și să nu mai aud că moldovenii nu citesc ziare. N-au ce citi. Aceștia preferă să privească/asculte conferințele/declarațiile direct, fără mijlocitori.


Oct 8 2013

un fals print, un fals regat, niste falsi patrioti

Vitalie Sprînceană

Mare tam-tam la Chișinău: un fals prinț (și o prințesă fără regat) au fost huiduiți și bruscați de niște falși patrioți moldoveni în momentul în care au dorit să depună flori la monumentului lui Ștefan cel Mare.

Primarul Dorin Coștereață Chirtoacă a declarat că prin acest incident Moldova, nici mai mult nici mai puțin, ”s-a făcut de râs în fața Europei” (ca și cum activitatea primăriei orașului – trocurile interpartiinice cu loturi, sistemul semi-mafiot de chioșcuri și rute de microbuze – ar fi un mare prilej de mândrie continentală!).

Cum mă consider republican (ca și constituțiile Moldovei și României), festivismul vizitei ”princiare” mă lasă rece.

Aș comenta pe scurt două lucruri:

  1. Despre drepturi. Cel de a protesta este unul fundamental, indiferent dacă suntem de acord cu cauza ori nu prea. Am tolerat protestul celor care și-au exprimat dezacordul față de vizita patriarhului Chiril, față de celebrarea sărbătorii 9 mai în PMAN, acum ar fi cazul să tolerăm și acțiunea de protest a unor cetățeni, chit că aceștia sunt comuniști, cretini sau ”bolșevici” (cum zice, fără sinchiseală corectul politic Deutsche Welle). Democrația stă pe principiul egalității și libertății opiniilor, așa că nu te întreba, frate Alexandre, unde era poliția să împiedice cetățenii (chiar dacă-s cu rea intenție) să exprime o poziție.
  2. Despre consecvență. E destul de trist să văd oceanul de mânie ”legitimă” ce a curs peste incidentul de azi, invocarea demnității naționale, a drepturilor omului, prestigiului extern al țării, respectului pentru nobilitate (wtf?). Pentru că aceleași principii sunt încălcate în mod regulat când e vorba de alte grupuri ce și-ar dori să facă simbolic același lucru. Comunitatea gay-ilor bunăoară – aceasta a fost împiedicată de ”simpatizanți creștini” să-și depună omagiul la monumentul domnitorului. Și pentru că e liniște atunci – monarhiștii de serviciu, apărătorii ocazionali ai drepturilor omului și patrioții de colivă păstrează suveran tăcerea, sau vorbesc despre cum drepturile pot și trebuie încălcate de dragul ”tradiției locale”.

Desigur, la limită îmi pare rău că fostul actor Radu Duda si Margareta de  Hohenzollern nu au avut posibilitatea să depună flori la monument cum au dorit, dar nu-i mare tristețe, căci s-au văzut în schimb cu Gheorghe Duca de la AȘM, cu mitropoliții, cu primarul de Chișinău și primul ministru… Gay-ii si lesbienele nu se vor vedea cu nimeni. Doar cu poliția, eventual.


Oct 6 2013

Lupii ca politica sociala

Vitalie Sprînceană

Au re-apărut, în unele zone ale Republicii Moldova, lupii – animalele alea mitice ce supraviețuiseră pe teritoriul țării doar în povești și amintiri ale bunicilor. Acum iar fac parte din cotidian. Inclusiv în zona din jurul satului meu natal, Coropceni, raionul Telenești. Adică Leușeni, Văsieni, Suhuluceni și Ghermănești.
În noaptea dinspre joi spre vineri lupii au încolțit un vițel al unei familii sărmane, ce-l creștea pentru a-l vinde (una din cele mai răspândite forme de supraviețuire și de dobândire a lichidităților în satele Moldovei). 180 kg de carne și oase vii (alte două zile înainte de joi, au venit câțiva negustori să-l cumpere, cu ocazia asta l-au și cântărit, dar familia a spus că nu-l vinde încă – e prea mic și ar trebui să mai crească puțin)…
Bietul animal a fost sfâșiat pe toloaca de lângă sat: alături erau și alți viței dar aceștia au rupt pripoanele și au fugit în sat. Ăsta nu a reușit să se smulgă din lanț – stăpânul său îl legase gospodărește. (Ironia lucrurilor făcute bine care au deznodământ tragic).
Dimineața, din speranța celor câteva mii de lei, n-a rămas decât un morman de ciolane, piele și mațe…
Anterior lupii au mai păpat alți câțiva viței, mânji, niște oi și capre ce pășteau, conform unei practici vechi, pe câmpurile din jurul satelor.
Nu-i vorbă, sunt destui vânători în satele vecine – stufărișul de pe iazul dintre Coropceni și Telenești ”găzduiește” aproape în fiecare zi amatori de rațe sălbatice, lișițe, găinușe de apă – dar lupul e o specie protejată. Și nu se cuvine să tragi cu glonțul în el…
Între timp, oamenii din sat au început să-și vândă vacile pe un cap (expresie locală ce înseamnă cu duiumul). Cireada s-a micșorat în ultimii ani de la 160 vite la 38. Au mai îmbătrânit sătenii, copiii au mai crescut și nevoia de lactate s-a redus (numărul nașterilor e atât de mic încât cererea de lapte și brânzeturi e acoperită deja de cele câteva magazine-baruri din sat).
Costul întreținerii unei vaci a crescut enorm. Primul preț e cel al cirezii. El se măsoară în zile-muncă – fiecare familie paște cireada câte o zi pentru fiecare vită pe care o trimite la cireadă. Cu 160 de capete în cireadă, faci o zi-muncă la fiecare 160 zile scurse (1 data la 5 luni șu jumătate). Cu 38 vite în cireadă, faci ziua-muncă lunar. Sau plătești pe cineva să o facă în locul tău. Câteva sute de lei. Bani din care cumperi o cantitate impunătoare de lapte și brânzeturi la bar. Alt preț e cel al vițeilor și vițelelor ce sunt crescute pentru a fi vândute. Atunci când le poți lăsa să pască liniștite pe toloaca de lângă sat e o socoteală. Dacă însă lupul dă buzna și ți-o mănâncă pe toloacă socoteala e alta: un membru al familiei ar trebui să fie veșnic alături de vită. Ceea ce l-ar scoate din circuitul muncii de familie. Mă rog, vaca poate fi ținută și acasă dar în acest caz un membru al familiei ar trebui să aibă grijă de hrana ei.
… Așa încât lupul (și mai ales frica de el) ajunge să joace un rol important pe piața de bovine din Moldova și pe  cea a produselor alimentare. Și mai e, pentru unele familii sărmane, nenorocirea ”naturală” ce dublează nenorocirea socială a sărăciei.


Sep 30 2013

Dumnezeu nu are,totusi, adresa juridica (despre cum sa nu faci apologetica crestina)

Vitalie Sprînceană

A scris Moni Stănilă un editorial în ziarul Timpul de Dimineață despre biserica ortodoxă. În care se lamentează că diverși atei inconsecvenți atacă această instituție iar mai recent, ce obrăznicie!, ar fi îndrăznit chiar să sugereze că noul Papă de la Roma ar fi mult prea dinamic, energic, reformator și deschis decât Patriarhii locali.

Nu-s atât de megaloman încât să cred că tot internetul vorbește de persoana mea, dar cumva mă regăsesc ca țintă a acestui articol – fac parte din tagma agnosticilor care privesc în ogrăzile altor credințe și mai și dau uneori în obraz bisericii ortodoxe pentru lene și lipsă de moralitate.

De aia voi fi obraznic și voi da o replică.

– Ateismul e o atitudine ce descrie relația față de (in)existența lui Dumnezeu/ a unei Cauze Primordiale. Ateismul nu reprezintă o atitudine negativă față de instituția bisericească cu imobile și cu adresă juridică ce pretinde că asigură legătura cu transcendența. Numele acestui tip de atitudine negativă față de Biserică e anti-clericalism și nu coincide deloc cu ateismul. Mai mult, există destule grupuri religioase – mai ales în protestantism – ce sunt explicit anti-clericale!

– Ateii ar trebui desconsiderați când vor postula, în locul Dumnezeului creștin, sau al lui Iehova, sau Allah alt[ transcendență – Națiunea, Unicornul Roz, Bomboanele Bucuria sau Amaretto Valea Perjei. Când însă vorbesc despre instituția socială/fiscală/juridică/politică numită biserică, ateismul lor nu este diminuat, nici sporit…

Înțeleg rostul acestui truc al bisericii: dacă dai în noi, dai în Dumnezeu, dar el e doar un truc retoric, nimic mai mult. La limită, Bibliile nu menționează nici pe Papa de la Roma, nici pe Patriarhul de la București (sau Moskova), așa încât poate nu-i o nebunie să cerem și Bisericii să probeze legătura cu Dumnezeu!

– Mă ”bucur” că în mediul ortodox e la modă să nu citești ceea ce comentezi (“Nu am citit declaraţia completă a pontifului şi nici nu e nevoie.” ) Semn de ”înaltă sănătate morală”. Poate era mai bine pentru Moni s-o citească totuși, și să citească și alte declarații ale Papei/rabinilor/imamilor/monahilor budiști.

Observ, cu stupoare, că Moni ia de la bolșevicii pe care-i critică în același număr al aceluiași ziar obiceiul de a judeca idei exclusiv în baza ”orientării religioase”, adică de clasă, a celui care le emite.

Altfel, interviul Papei, despre care vorbesc inconsecvenții, ateii și căpcăunii, și pe care ortodocșii nu-l citesc conține câteva revelații. Una ar fi o pledoarie a papei împotriva dominației unui tip de discurs, atât în interiorul bisericii cât și în afara ei, ce circumscrie domeniul religios doar la propoziții despre avort și sex. Papa sugerează că acest discurs ar trebui extins considerabil pentru a cuprinde și alte sfere ale vieții umane: inegalitățile economice (sensul metaforei cu biserica în calitate de spital de război), solidaritatea cu săracii, dimensiunea comunitară a credinței, depășirea închistării credinței în teologie elitistă (sensul altei metafore, cea despre sanctitatea obișnuită, adică sfințenia ce ține nu de eforturile supranaturale ale unor atleți creștini, ci de efortul zilnic al unor oameni obișnuiți ce reușesc să-și păstreze decența și umanitatea în condiții crunte).

– Ținta ”atacurilor atee” nu e negarea existenței lui Dumnezeu (de asta se ocupă zănaticii alde Dawkins), ci absența aspectului carității și solidarității sociale – prezente abundent în Biblie, dar lipsă în Biserica ortodoxă.

Cred că ar fi de zeci de ori mai multe discuții despre sărăcie și caritate în Biblie, decât referințe la ”păcatul homosexualității”.

În fine, înțeleg că e mult mai ușor sa te aperi de dușmani imaginari (atei, comuniști) decât să vorbești despre problemele reale ale bisericii – cooptarea acesteia de către capitalismul oligarhic local, subordonarea totală față de stat, calitatea proastă a cadrelor să modelul îndoielnic de conduită morală ce-l oferă…

Mă rog, astea-s doar obsesiile ateilor. Pentru că creștinii ”adevărați” încă-s prinși cu alte ocupații – de exemplu să stabilească dacă credința lor personală e conformă cu nu știu care sfânt bizar din secolul X.