un fals print, un fals regat, niste falsi patrioti

Mare tam-tam la Chișinău: un fals prinț (și o prințesă fără regat) au fost huiduiți și bruscați de niște falși patrioți moldoveni în momentul în care au dorit să depună flori la monumentului lui Ștefan cel Mare.

Primarul Dorin Coștereață Chirtoacă a declarat că prin acest incident Moldova, nici mai mult nici mai puțin, ”s-a făcut de râs în fața Europei” (ca și cum activitatea primăriei orașului – trocurile interpartiinice cu loturi, sistemul semi-mafiot de chioșcuri și rute de microbuze – ar fi un mare prilej de mândrie continentală!).

Cum mă consider republican (ca și constituțiile Moldovei și României), festivismul vizitei ”princiare” mă lasă rece.

Aș comenta pe scurt două lucruri:

  1. Despre drepturi. Cel de a protesta este unul fundamental, indiferent dacă suntem de acord cu cauza ori nu prea. Am tolerat protestul celor care și-au exprimat dezacordul față de vizita patriarhului Chiril, față de celebrarea sărbătorii 9 mai în PMAN, acum ar fi cazul să tolerăm și acțiunea de protest a unor cetățeni, chit că aceștia sunt comuniști, cretini sau ”bolșevici” (cum zice, fără sinchiseală corectul politic Deutsche Welle). Democrația stă pe principiul egalității și libertății opiniilor, așa că nu te întreba, frate Alexandre, unde era poliția să împiedice cetățenii (chiar dacă-s cu rea intenție) să exprime o poziție.
  2. Despre consecvență. E destul de trist să văd oceanul de mânie ”legitimă” ce a curs peste incidentul de azi, invocarea demnității naționale, a drepturilor omului, prestigiului extern al țării, respectului pentru nobilitate (wtf?). Pentru că aceleași principii sunt încălcate în mod regulat când e vorba de alte grupuri ce și-ar dori să facă simbolic același lucru. Comunitatea gay-ilor bunăoară – aceasta a fost împiedicată de ”simpatizanți creștini” să-și depună omagiul la monumentul domnitorului. Și pentru că e liniște atunci – monarhiștii de serviciu, apărătorii ocazionali ai drepturilor omului și patrioții de colivă păstrează suveran tăcerea, sau vorbesc despre cum drepturile pot și trebuie încălcate de dragul ”tradiției locale”.

Desigur, la limită îmi pare rău că fostul actor Radu Duda si Margareta de  Hohenzollern nu au avut posibilitatea să depună flori la monument cum au dorit, dar nu-i mare tristețe, căci s-au văzut în schimb cu Gheorghe Duca de la AȘM, cu mitropoliții, cu primarul de Chișinău și primul ministru… Gay-ii si lesbienele nu se vor vedea cu nimeni. Doar cu poliția, eventual.

4 thoughts on “un fals print, un fals regat, niste falsi patrioti”

  1. Desigur, daca vor sa protesteze, sa protesteze. Imi imaginez ca pentru un comunist, o figura imperiala este o ocazie de protest (desi inadecvata, anacronica vreau sa spun).

    Si totusi am putea sa banuim ca protestantii au actionat sub influenta unui sef de partid: m-as mira ca in spiritul celor care au iesit la protest s-a aprins nu stiu ce principiu sau constiinta istorico sociala care le-ar fi impins spre protest. O fi fost platiti, asta e banuiala. Ca in buna cutuma moldoveneasca.

    Pe urma, vorba ta, sa iasa la protest impotriva guvernantilor, sa lupte impotriva coruptiei, saraciei, a tuturor inegalitatilor sociale. Protestul asta la ce ajuta, ce functie are? Nu e vorba decat o bashina moldoveneasca in directia unui simbol regal. E pur si simplu ridicol.

    Reply
  2. Despre homosexuali. Gayii sunt niste provocatori si depunerea florilor la Stefan cel mare si Sfint este o provocare. Iti aduc la cunostinta ca, pe timpurile lui Stefan, homosexualii erau omorati, iar, apoi, cadavrele lor arse (vezi “Indreptarea legii, glava 331”). Cateodata, homosexualii chiar erau arsi de vii (A se vedea, in acest sens, cazul lui vladica Gheorghe, ars de viu de Ioan Voda cel Cumplit). Luand in consideratie ca Gr. Ureche il descrie pe Stefan cel Mare ca un domnitor “mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat,” ne dam bine seama ca daca vreun gay ar fi nimerit in mainele lui Stefan, acesta l-ar fi ars numaidecit, nu inainte de a-l fi tras in teapa: dupa lupta de la Vaslui, in 1475, au fost trasi in teapa mii de turci prizonieri, deci a crede ca un homosexual l-ar fi indurat pe Stefan e cam hazliu si absurd: domnitorul moldovean nici macar nu si-ar fi amintit peste o luna ca a tras pe nu stiu cine in teapa, intr-atat de banal era acest lucru.
    Prin urmare, gestul depunerii florilor la monumentul lui Stefan de catre comunitatea LGB nu are nici un sens, este chiar paradoxal si nu poate fi interpretat decat fie o prostie, fie o provocare. Fie si una si alta.

    Reply
  3. Vitalie, paralelismul pe care-l sugerezi, de fapt e explicit, nu tine, e subred cum s-ar zice. Cei care au protestat impotriva lui Rogozin si impotriva Patriarhului rus nu le-au blocat acestora nici un drept. A se retine! Pe cand cei 8 protestatari, prin dreptul lor de-a protesta (drept pe care il recunosc si eu) au impedicat un alt drept fundamental. Asta e diferenta majora, pe care tu te faci ca n-o observi. Si inca un detaliu – excesul de logica poate duce la demantelarea oricarei logici.

    Reply
  4. @talex, care e problema? Politia a explicat: nu a primit solicitare oficiala de a asigura paza, intrucat vizita a fost una privata. Atat. Oamenii au dorit sa faca o vizita in afara reflectoarelor presei, ca niste insi decenti, nu le-a iesit. Pe urma au depus flori la alt monument. Cu politie. Si fara provocari. Cazul lor e incheiat.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.