Partea a doua a dilogiei „Брат” (Fratele), poate cel mai popular film al regizorului rus Alexei Balabanov, conține, între multe altele, următorul dialog dintre eroul principal Danila, rusul-plecat-spre-America, și Dașa/Marilyn, prostituata rusă din Chicago:
- Слушай, а что такое по-английски „How are you”? (Ce înseamnă pe englezește „How are you”?)
- „Как поживаешь” или „как дела”. („Ce mai faci” ori „cum îți merg treburile”.)
- А им че, всем интересно как у меня дела? (Și chiar pe toţi îi interesează cum îmi merg mie treburile?)
- Не-а, не интересно. (Nu, nu-i interesează.)
- А че тогда спрашивают? (Atunci de ce mai întreabă?)
- Просто так. Здесь вообще все просто так, кроме денег. (Așa, pur și simplu. La ei totul e pur și simplu, cu excepția banilor.)
Mirarea lui Danila n-ar fi fost decât o fericită găselniță cinematografică a scenaristului, dacă nu se plia pe un blocaj real ce survine în mod obligatoriu în perioada de adaptare la contextul cultural american… În treacăt, vom adăuga că această mirare era, cel puțin pentru spațiul din care venea Danila, adică Rusia și fosta URSS, semnul unei recente și spectaculoase deschideri spre lume. Danila descoperea că, la capătul unui război rece și al unei rivalități de peste 4 decenii, cetățeanul sovietic nu cunoștea prea multe despre America, rivalul deopotrivă fascinant și feroce. Avea el, fără îndoială, un fel de America imaginară în minte, dar aia era fie America propagandistică (sumbră, cu negri asupriţi și capitaliști-imperialiști ce practicau exploatarea), fie cea contra-propagandistică (luminoasă, prosperă, loc de proiecție și refulare a lipsurilor, defectelor și frustrărilor lumii sovietice)…
Blocajul avea un nume. Unul simplu. How are you? îi zice. Expresia ce dă cea mai multă bătaie de cap străinilor… Or, How are you? va fi formula de salut în interacțiunea cu instituțiile formale – medicul, polițistul, funcționarul de la primărie, vânzătorul de la supermarket, profesorul de la universitate; apoi în relațiile de afaceri, între parteneri străini, dar și localnici; pe urmă în discuțiile/convorbirile cu prietenii, cunoscuții ori colegii; în final, expresia e rostită chiar și în cele mai intim posibile interacțiuni – cea dintre membrii unei familii. How are you? între o mamă și fiica ei va fi la fel de corect (gramatical și moral), dar și la fel de legitim precum un How are you? strecurat regulamentar între angajatul unei bănci și clienții săi.
Unei asemenea „pluralități a uzului” îi corespunde o „pluralitate a interpretărilor”, care sunt de obicei despărțite între ele de intonații, emoții, gesturi, dar și de reglementări formale înscrise în condici de conduită profesională ori studii sociologice ale pieței ce indică, bunăoară, că cumpărătorii trebuie să se simtă la magazin ca acasă și tocmai de aceea familiarul How are you? este cea mai „caldă” și „profitabilă” formulă de salut…
Expresia reprezintă un fel de cheie. Culturală. Antropologică chiar, pentru că leagă un fel de a vorbi cu un fel de a simți și cu un fel de a instaura/controla dialoguri și interacțiuni. O cheie ce deschide uși. Între cei apropiați. Dar le și închide. Între cei care nu trebuie să comunice mai mult decât este permis. Această ambiguitate e de obicei trăită greu. Mai ales că nou-venitului, străinului adică, îi lipsește partea neformală a limbii, cea din afara semnelor și regulilor gramaticale. Adică cea care cuprinde clipirile din ochi, strângerile de mână, dar și diversele semnificații ale unor întinderi de vocală. Novicele stă mai cu seamă încremenit în capcana seriozității: el ia toate lucrurile, gesturile și vorbele în serios, pe față, ca și cum toate ar avea un statut egal. E fixat prea mult pe forme gramaticale corecte, acord între timpuri și potrivire de articole hotărâte, încât să atragă atenția la lungimea și întinderea vocalelor. Mai contează apoi și tăcerile. Abilitatea de a tăcea într-o limbă străină vine mult mai târziu decât cea de a vorbi…
Ca orice metaforă deschisă, precum „existența determină conștiința”, „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, How are you? scapă unei interpretări univoce. E contextual. Dar e și hipertextual, pentru că leagă stări și relații de o diversitate uimitoare – respect, dragoste, indiferență, ură, toleranță – prin intermediul unei formule singulare. Spre deosebire de restul limbilor, ce vor găsi pentru fiecare dintre aceste modulații emoționale formule retorice particulare.
Problema fundamentală a lui How are you? se naște din imposibilitatea unui răspuns unic. „Manualele” și îndreptarele de studiere a „civilizației anglo-americane” – numele școlar al introducerii de țară – inventariază pentru turiști și proaspeții emigranți un întreg univers de variante de răspuns la provocarea How are you?, ce pornesc din prietenosul Fac bine!, trec prin neutrul Bine! și ajung la răutăciosul Mă simțeam mult mai bine până a te vedea!
Asta pentru că How are you? nu presupune neapărat derularea poveștii privind rezultatele analizei generale a sângelui, raporturi cu privire la starea financiară sau altele din zonele private. Pentru asemenea răspunsuri în America se vor găsi instituții speciale. Spitalul, psihiatrul, avocatul, consilierul financiar. Puține „stresuri” sunt aruncate în debandadă în zona interpersonală. Din contra, aceasta este asanată la maximum, depersonalizată (în sensul preluării tensiunilor personale de către instituții specializate). Chiar și doliul, ca încărcătură maximă a emoției, e, în America, delegat unor agenții, zicea un prieten sârb. Americanii plătesc instituțiile să incinereze cadavrele, să le transporte, să împrăștie cenușa. Ceea ce, spunea el, în Serbia e o treabă făcută de întreg cătunul, laolaltă cu rudele mortului… Igienizarea spațiului interpersonal înseamnă un munte de lucruri: de la zâmbetul impersonal (din care a fost scoasă orice urmă „intimă”) al vânzătorului de frigidere ori al însoțitorului de bord, la How are you?-ul distant și rece al agentului de asigurări.
La limită, una dintre interpretările cele mai plauzibile ale lui How are you? se așază pe o distincție veche de când lumea: pur și impur, curat și murdar. Multiplele funcții ale interogației o situează, pentru străini, de partea „impurului”… Ar fi întâi flexibilitatea răspunsurilor. Novicele abia ajuns în America va face greșeala de a interpreta literal How are you? și va căuta să răspundă adecvat. Mă doare puțin capul. Vai, sărmanul. (În gând: ar fi necesară o vizită la medic.) Am ceva dificultăți financiare. Săracul de tine. (În gând: ce-ar fi să mergi la bancă?) În neputința de a descifra hățișurile lui How are you? străinii ajung să ia această expresie ca pe un semn al superficialității, al senzațiilor și emoțiilor prefăcute. Care stau, desigur, în opoziție cu „naturalețea” și „spontaneitatea” din culturile din care provin.
Ceea ce e cumva ofensator, căci America se vrea luată în serios…
articol apărut în nr. nr. 5-6 (199-200), mai-iunie 2011 al revistei Contrafort.
